Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al
Bisericilor
Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu
porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa.
Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu
viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar
la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când
au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul
nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare
tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.”
Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl
recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei
au diferenţe în multe puncte importante.
2
2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că
Biserica lui Hristos este una.
3
Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des
în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui
să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării
ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest
domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind
membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de
membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi
descoperire.
În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte
biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele
care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu
se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele
nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în
Consiliul Mondial al bisericilor.
4
5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici
elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere
reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste
elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate
bazată pe întregul adevăr.
5
6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să
cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii,
în numele Său.
6
8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la
altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi
zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.
Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu,
este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare,
Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate.
Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa
Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a
lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe
altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta
este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte
activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume
şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici,
ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului
lui Hristos”.
Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai
apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi
probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un
caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie
împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în
baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o
anumită acţiune.
7
La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru
toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii
acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la
Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii
poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a
chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de
a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.
sursa: lumea-ortodoxa.ro