ÎNSUŞIRILE SAU ATRIBUTELE

BISERICII (Curs III)

• Biserica este o taină a vieții, viață universală de iubire în unitate=această taină

presupune anumite contiții: unitatea, sfințenia, sobornicitatea(catholicitatea) și
apostolicitatea= ”Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească
Biserică” (Crezul Niceo-Constantinopolitan).
• Biserica este un spațiu al vieții divino-umane și angelice având „specificul” ei=
aceste realități (atribute) definesc esențial Biserica și asigură continuarea
iconomiei mântuitoare până la Parusie.
• Cele patru aspecte ale Bisericii țin împreună într-un tot organic realitatea istoric-socială și
pe cea comunitar-tainică=se stabilește o relație ființială în cadre umane între Dumnezeu
și om= ” Biserica este Dumnezeu Însuși în Revelația iubirii reciproce”
P. Evdochimov

• Aceste patru atribute nu definesc Biserica în sine, ci Persoana Mântuitorului

Hristos în acțiunea Sa mântuitoare ”până la sfârșitul veacurilor” (Mt.
28,20)=însușirile Bisericii sunt consecința lucrării și a realității Personale divino-
umane a Capului Bisericii, Hristos:”Aceste însușiri decurg din constitutția
teandrică a Bisericii, ca trup al lui Hristos cel unul și sfânt” D. Stăniloae
• Biserica își păstrează integritatea ei de taină și viață numai dacă aceste patru
realități co-există și co-definesc Biserica, existenața și acordul lor deplin exprimă
și ”asigură plinătatea ei” Vl. Lossky
7.Unitatea Bisericii

• Biserica este „Una”= acest termen este plurisemantic: se poate referi la unitate
(internă de nedesfăcut)sau la unicitate (unică, una singură)= ”Biserica este una
pentru că este unică și unică pentru că este una” J. C. Larchet
• Unitatea este o realitate intrinsecă a Bisericii, ontologia sau supra-ontologia ei
este indivizibilă=nucleul ei este Hristos și Duhului Sfânt în comuniune lor cu
Tatăl= principiul ultim al unității Bisericii este monarhia Tatălui.
• Unitatea nu este o însușire socială a Bisericii, ci ține de viața ei ei internă
manifestată în Duhul Sfânt ca Trup al lui Hristos în unitatea de viață veșnică
dumnezeiească împărășite mădularelor acestui trup.
• Unitatea Bisericii are următoarele temeiuri și urmări în planul vieții sacramentale și
comunitare a Bisericii:
1. Unitatea de viață dumnezeiească a Sfintei Treimi

• ”Creștinismul este imitarea firii dumnezeiești” Grigorie de Nyssa

• Viața dumnezeiească este o viață de comuniune și unitate absolută între

Persoanele Sfintei Treimi
• Unitatea este premisa și consecința vieții dumnezeiești=nu se poate
împărtăși decât în chipul unuității și comuniunii treimice
2. Unitatea de Trup a lui Hristos

• ”Pentru că este un singur Dumnezeu și un singur Domn, de aceea se cuvine

laudă Bisericii pentru unicitatea ei, fiind o copie a principiului unic” Clement
Alexandrinul

• Viața creștină este o continuă o înrădăcinare a omului în unitatea firii

umane și dumnezeiești a lui Hristos, unitate manifestată și descoperită
tainic în Biserică; astfel fire noastră devine deoființă cu firea umană a lui
Hristos de-un-har cu firea lui dumnezeiescă.
• Pericolul „monofizismului ecclesiologic” și al „nestorianismului
ecclesiologic”= despărțirea firilor sau confundarea lor conduc fie la
misticism și pietism păgubos, fie la dualism religios ”administrat”
instituțional. V. Lossky
3. Unitatea în Duhul Sfânt

• Biserica este modul în care se înfăptuiește în viața de acum unirea în duh

cu Dumnezeu, unire care va fi descoperită deplin în viața veșnică.

• Sfântul Duh împarte împarte în Biserică harul în diferite chipuri în acord cu
diversitatea diferitelor persoane, funcțiilor sau slujitorilor=unitatea
harismatică a trupului ecclesial.
• ”Când Cel Preaînalt, pogorându-se, a amestecat limbile, atunci a despărțit
neamurile, iar când a despărțit neamurile, iar când a împărțit limbile cele de
foc, atunci a chemat pe toți la unire” Condacul Rusalii
• Duhul Sfânt ține Biserica unită în pofida faptului că membrii sunt la diferite
măsuri de relație cu Hristos. Există o stare de tensiune între unitatea
Trupului lui Hristos și Duhul Sfânt și starea de unitate spre care trebuie să
tindă membrii Bisericii „a ceea ce este să fie”.
4. Unitatea de credință

• Unitatea de credință este premisa și consecința unei relații personale cu

Același Hristos, nu este o uniformizare a unui crez uman comun, ci
identificarea comună a lui Hristos așa cum S-a revelat în acțiunea Sa
mântuitoare.
• Acesta stabilește unitatea membrilor Bisericii dincolo de ori ce diferență de
culturală, de rasă, neam, timp istoric=universalitatea și unitatea Bisericii
vine din credința ei unitară din totdeauna și pentru totdeauna în același
Hristos.
5. Unitatea de iubire și gândire (ὀ%όνοια)

• Iubirea este modul comun de exprimare și realizare al unității după chipul

iubirii Sfintei Treimi=conduce la concordie (ὀ%όνοια) sau la unitate de
gândire necesară mărturisirii credinței și iubirii arătată față de Dumnezeu:
Să ne unim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim: ”Pe Tatăl, pe Fiul
și pe Sfântul Duh Treime cea de o ființă și nedespărțită”.
• Acestea sunt precondițiile ca membrii Bisericii să participe la unitatea de
viață și iubire a Sfintei Treimi: ”Ca toți să fie una, după cum Tu Părinte
întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să
creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-ai dat-o lor,
ca ei să fie una precum Noi suntem una” (In. 17, 21-22)
 6. Unitatea modului de viețuire=unitatea în comuniunea
Euharistică
• Unitatea de credință se exprimă prin ethosul unitar de viețuire, un ethos de
viață ce reiese în unitatea de comportament, de simțire de cuget și de voință,
fără ca aceasta să fie uniformizare și omofonie harismatică în Duhul Sfânt:
”Fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere” (I Cor. 1, 10).
• Comuniunea Euharistică este cea mai înaltă formă de părtășie la Biserică,
prin împărtășirea cu însuși Trupul și Sângele lui Hristos= fiecare mădular
și biserică locală nu este parte a Trupului, ci în comuniune cu Trupul
întreg.
• Unitatea de credință și de viețuire sunt precondiții ale Sf. Euharistii și ale
unirii reale cu Hristos în Trupul Lui: ”Domnul a voit să fie una cu noi și să
Se unească cu noi, pentru ca să ne facem Trup al Lui nu doar prin
credință, ci aievea și cu adevărat” Sf. Ioan Gură de Aur
7. Unitatea modului de acțiune în lume

• În parte ei exterioară Biserica este unitară în administrația și acțiunea ei

misionară=aceste sunt consecințe ale unități de credință și viață în
Duhul Sfânt.

• Biserica este unitatea de viață în același Hristos ca Trup al Său extins în

umanitate spre unificarea tuturor=Unitatea tuturor în Hristos după cum Fiul și Tatăl
sunt una din veci.
• Unicitatea divino-umană a Bisericii: ”După cum în Hristos nu sunt mai multe trupuri tot
așa nu pot fi în El mai multe Biserici. În ființa ei divino-umană Biserica este una și unică,
tot așa cum Hristos Dumnezeu-Omul, este Unul și unic. De aceea, divizarea ori
scindarea Bisericii este ontolologic imposibilă. N-a existat niciodată divizare a Bisericii și
nici nu poate fi; dar au fost și vor fi căderi în afara Bisericii, mlădițe uscate, rupte din Vița
divino-umană veșnic vie care este Hristos. Din Biserica una și nedespărțită, de-a lungul
vremii sau rupt și au căzut ereticii și schismaticii, care au încetat astfel să mai fie
mădulare ale Bisericii și părți din trupul ei divino-uman” Sf. Iustin Popovici
• Unitatea nu este una exterioară sau impusă firii umane prin instituirea Bisericii, ci
este realizată în Hristos prin lucrarea Sa iconomică mântuitoare: ”Căci printr-Însul
(a binevoit) să le împace pe toate cu Sine, fie cele de pe pământ, fie cele din
ceruri, făcând pace printr-Întrânsul, prin sângele Crucii Lui” (Col. 1, 20)
• Unitatea nu este un scop în sine, ci temeiul împărtășirii vieții de iubire dumnezeiască
atotcuprinzătoare și de necuprins tuturor oamnilor: în Biserică prin unitatea ei se
împlinește dorința lui Hristos de a ne avea uniți cu Sine în iubire și se împlinește
voința de a avea în El iubirea întregii umanități față de Tatăl, de a avea rațiunile
întregii creații reîntoarse în El, actualizată. D. Stăniloae= Hristos se roagă „ca toți să
fie una” (In. 17, 21), una în iubire cu El, după cum El este una cu Tatăl.
• Unitatea nu este consecința unei lucrări umane, ci a unei lucrări dumnezeiești
aceptate și urmate liber de oameni=Creatorul și susținătorul unității Bisericii este
Întemeietorul și Cârmaciul ei: ”El ne-a unit cu El și S-a unit cu noi și S-a făcut prin
toate una cu noi…Cel ce a adunat pe cele rătăcite și împrăștiate într-o unitate și
le-a făcut pe toate o singură Biserică, o singură turmă” Sf. Grigorie de Nyssa
• Temelia unității Bisericii este Trupul lui Hristos ce jertfit și înviat=legătura veșnică
cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în unitatea de viață veșnică a Sfintei Treimii.
• Unitatea în Duhul Sfânt are o dimensiune statică în unitatea indisolubilă de viață
a Sfintei Treimi și a Trupului lui Hristos cel înviat împreună șezător pe tronul
Treimii, și dinamică în Duhul Sfânt care împărtășește continuu în Biserică fiecărui
mădular taine noi ale iubirii dumnezeiești= aspectul tradițional și diacronic al
Bisericii.
• Unitatea Bisericii în aspectul ei istoric și văzut este supusă factorului creșterii
umane în Duhul Sfânt=unitatea istorică nu poate fi stricată sau divizată, ci ea
încetează să cuprindă în sine mai multe sau mai puține mădulare
umane=calitatea unității nu este dată de numărul membrilor istorici aflați în
unitate, ci de Trupul lui Hristos.
• Expresia sacramentală desăvârșită a unității este Euharistia=Trupul Bisericii se
întreține și crește în unitate prin Trupul lui Hristos sacramental împărtășit
credincioșilor: ”Unul este Trupul Domnului Iisus și unul sângele Lui vărsat pentru noi;
una și pâinea îmbiată tuturor și unul paharul împărțit tuturor” Sf. Ignatie al Antiohiei
• Prin Euharistie și prin toate Tainele Bisericii se menține și se întărește unitatea
dintre membrii Bisericii=Biserica nu este unitară pe temei instituțional, ci
sacramental.
• Unitatea și unicitatea Bisericii raportată la eterodocșii diferitelor confesiuni
creștine=tradiția mai veche decât inovațiile de credință; credința în puterea
sacaramentală; contextul confesional=Dumnezeu le judecă diferit.
• Unitatea Bisericii și unitatea creștină, ca unire contingent istorică ce tinde spre
unitatea Bisericii = o dezbatere

8.Sfinţenia Bisericii

• Sfințenia Bisericii este o consecință a Trupului sfințit al Lui Hristos prin lucrarea
iconomică, și a vieții celei dumnezeiești sfinte ce se împărtășește Bisericii în
Duhul Sfânt: ”Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe sine pentru ea, ca să o
sfințească” (Ef. 5, 25-26); ”V-a împăcat prin moartea (Fiului) în trupul cărnii Lui, ca
să vă pună înainte lui sfinți” (Col. 1, 22).
• Sfințenia Bisericii are caracter hristocentric și pneumatocentric=sfințenia este deplină
și indelebilă: ”Iisus Hristos - ieri și azi și în veci - Același” (Ev. 13, 8) și pentru că ”unul
și același Duh este Cel ce lucrează și se împărtășește” (I Cor. 12, 4-13).
• Sfințenia Bisericii este activată sacramental=Sfințenia nu înseamnă că membrii
Bisericii sunt sfinți, ci Hristos în Trupul Său său sfânt lucrează prin Duhul Sfânt ca
noi ”toți să ne împărtășim de sfințenia Lui” (Ev. 12, 10).
• Sfințenia Bisericii nu este întinată prin existența în ea a păcătoșilor, căci păcătoși
sunt chemați la sfințenie și au prin pocăință posibilitatea împărătșirii și
preschimbării lor după chipul lui Hristos.
• Biserica este „o comuniune a sfinților” care îi cuprinde ca „împreună cetățeni” (Ef.
2, 19), pe cei ce trăiesc istoric pe pământ în perspectiva sfințeniei=unitatea între
ei face posibilă permeabilitatea și comunicarea de viață a sfințeniei.
• Să luăm aminte! Sfintele Sfinților. Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru
mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin = Dimensiunea euharistică și hristocentrică a
sfințeniei Bisericii.
• Biserica în Hristos este o aghiofanie ce se va manifesta desăvârșit când oamenii și
îngerii ” se vor închina înaintea Mielului și vor cânta Trisaghionul și Sfânt, sfințenia
cântată, Biserica devenită Liturghie dumnezeiească veșnică, comuniunea sfinților” P.
Evdochimov

• Cu cât Biserica în membrii ei este mai unită cu Capul Bisericii, cu atât Biserica în
calitatea ei de trup dinamic este mai sfântă; acesta este temeiul constituirii și
creșteri unu trup harismatic în Duhul Sfânt: ”Toți membrii ei constituie unul și
același Trup în Hristos, în unitatea Duhului și toți își împărtășesc unul altuia
beneficiile harurilor dumnezeiești” Sf. Vasile cel Mare
• Biserica prin lucrarea lui Hristos stabilește spațiul transfigurator și sfințitor al
omului prin împărtășirea de trupul lui Hristos cel pneumatizat și sfânt; Hristos
spune despre Sine: „Acela pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume” (In 10, 36)
sau „Sfântul lui Dumnezeu” (Mt. 1, 24)=sfințenia nu este o realitate abstractă și
absolută ci o Persoană, sau iubirea Persoanelor Sfintei Treimii care se
împărtășește prin Hristos în Biserică tuturor oamenilor.
• Sfințenia nu este împărtășită exterior, ci prin lucrarea ei în umanitatea asumată de
Hristos: ”Și Eu pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți în
adevăr” (In. 17, 19); astfel poate face trecerea în Biserică a sfințeniei la toți
oamenii: ”Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de
aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: "Spune-voi fraţilor mei
numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda” (Ev. 2, 11-12).
• Hristos în urma lucrări Sale iconomice extizând trupul Său înviat în Biserică,
aceasta în Trupul lui Hristos se face sfântă și sfințitoare: Sfințenia este
transparența lui Dumnezeu prin membrele Bisericii imprimate de sfințenia și
transparența trupului lui Hristos.
• Biserica este lacul Vitezda care vindecă și sfințește, fără să se molipsească de

bolile membrilor ei.

• Sfințenia Bisericii este reală și efectivă în Hristos și în sfinții ei din veac și
potențială în membrii ei din diferitele contexte istorice=sfințenia este o realitate
constitutivă ființei umane, dar neactualizată în chip personal=sfințenia Bisericii se
va activa plenar și se va manifesta pan-uman și meta-istoric în Eshaton.
• Cincizecime este punctul de plecare al sfințeniei în tensiunea ei eshatologică=
sfințenia ca dar și sfințenia ca viață personală și misiune: ”Deci ne-am îngropat cu
El în moarte prin Botez; așa încât după cum Hristos a înviat din morți, prin
mărirea Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom. 6, 4-6)= Sfințenia
între ”Biserica celor ce se pocăiesc” (Sf. Efrem Sirul) ș i ” Mediul participării la
Sfintele Tainele Dumnezeiești” (P. Evdochimov)
9.Sobornicitatea - catholicitatea (καθολικότητα) Bisericii

• Sobornicitatea sau catholicitatea este taina atot-cuprinderii dumnezeiești și

omenești ce definește după putința Biserica= Termenul κατ᾽ολον arată realitatea
integrală și organică a Bisericii de a exista potrivit sau conform cu întregul=
”întreg” este o noțiune complexă= integralitatea pan-umană, cosmică, istorică,
dumnezeiească, angelică.
• Biserica este catholică de la Cincizecime; este un Sinod permanent între
Dumnezeu și membrii Bisericii, călăuziți prin Duhul Sfânt.
• Catholicitatea Bisericii este plenitudine, atât istoric-umană, dar mai ales
dumnezeiescă: ”Acolo unde este Hristos este Biserica catholică” Sf. Ignatie Teoforul

• Extensia și manifestarea istorică a catholicității este numită ecumenicitate= „ținut

locuit”=este o consecință a unității și catholicității Bisericii exprimată tainele
Bisericii, credință, cult, doctrină.
• Al. Homiakov propune termenul sobornost (conciliu, adunare)= exprimă
universalitatea lăuntrică a Trupului Bisericii=Bisericile locale sunt una ca întreg,
distincte și indentice cu trupul catholic al Bisericii= pars pro toto împacă pluralul
Bisericii și salvează unitatea și sobornicitatea ei actuală și deplină în fiecare
Biserică.
• Majoritatea teologilor atrag atenția că καθολική ἐκκλησία nu a fost nicicând
înterpretat în sens spațial sau geografic, cum o fac romano-catolicii= catolicitate și
univerasalitate nu sunt sinomine (G. Florovsky), ci universalitate este o consecință
a catolicității= universalitatea geografică este numai un aspect al catolicității prin
urmare nu poate fi readusă la cea dintâi. Universalitatea nu este implicită, sau
obligatorie, ci ține de aspectul istoric-uman al Bisericii.
• Sobornicitatea sau catholicitatea este presuspusă de același Hristos deplin
prezent în Biserica Sa și în tot locul prin Duhul Sfânt=acest fapt are consecințe în
viața Bisericii și a membrilor ei:
(a) Fundamentele Hristologice și pneumatologice ale catholicității

• Catolicitatea este legată de Trupul lui Hristos: Biserica are întreaga cuprindere și
întindere a trupului lui Hristos, și o Biserică locală se identifică cu Trupul lui
Hristos și de distinge în același timp, având însușirea catolicității Bisericii, întrucât:
”Unde este Hristos, acolo este și Biserica catolică” Sf. Ignatie Teoforul
• Biserica în Hristos nu poate fi redusă la o dimensiune natural, cantitativă sau
spația-universală=Biserica are atributele lui Hristos: ”Unde sunt doi sau trei
adunați în numele meu, acolo sunt și Eu” (Mt. 18, 20) = Catholicitatea=Hristos.
• Catholicitatea Mielului: ”Se sfărâmă și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se
sfărâmă și nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea și niciodată nu se
sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește” Sf. Ioan Gură de Aur
• ”Catolicitatea Bisericii înseamnă că Hristos este întreg prezent în ea” John
Meyendorff= Hristos îi recapitulează în Biserică, Trupul Său, pe toți credincioșii,
vii sau adormiți, toate puterile îngerești, toate cele din cer și de pe pământ, toate
cele văzute și nevăzute(Col. 1, 16), creația întreagă și fiecare persoană în parte.
• Iconomia lui Hristos și Iconomia Duhului sunt complementare în Biserică: ”Pentru
că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini,
fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adăpat” (I Cor. 12, 13)
(b) Catholicitatea ca plenitutdine

• Biserica are vocația și misiunea de a se întinde în întreaga lume, de a aduna în

sânul ei oameni ”din tot neamul și semințiile și popoarele și limbile” (Ap. 7, 9),
până la momentul în care ”Dumnezeu va fi totul în toate” (I Cor. 15, 28).
• Catolicitatea are și un sens cantitativ coextensiv Bisericii în natura ei catholică,
dar nu obligatoriu, ci acesta se manifestă în acord cu libera accepțiune a
oamenilor de a răspunde la chemarea lui Hristos.
• ”În Biserica lui Dumnezeu-Cuvântul își trăiește propria lui ființă ca pe o ființă completă; el
se trăiește pe sine nu doar ca om întreg ci și ca realitate și creație completă. Într-un
cuvânt: se trăiește pe sine ca dumnezeu-om prin har” Sf. Iustin Popovici

• Plenitudinea este lucrarea Duhului Sfânt care pe toate le plinește=Biserica este

mijlocitoarea plinătății de har dumnezeiesc și a lucrărilor mântuitoare și
îndumnezeitoare.
• Plinătate este și lucrarea lui Hristos: ”Biserica este Trupul Lui, împlinirea Celui
care plinește toate întru toți” (Ef. 1, 23)= Biserica se împărtășește din plinătatea
lui Hristos= ea va fi deplină până la sfârșitul lumii, deși în planul ei uman cunoaște
o desfășurare în timp, fiind ”întregită” de existența și lucrarea diferitelor mădulare
care se vor altoi în timp pe trupul Bisericii.
(c) Catholicitatea integritate a vieții și a credinței

• Catolicitatea presupune integritatea de viață în Hristos și integritatea credinței=

Biserica este catholică pentru că mărturisește adevărata și deplinătatea credinței
este părtașă deplin la Viața și Adevărul care este Hristos (In. 14, 6).
• Biserica este depozitarea adevărului, și pentru că este însuflețită de Duhul Sfânt este
aptă să cunoască și să mărturisească integral catolicitatea credinței:” Biserica se
numește catholică pentru că învățătura ei este neștirbită și desăvârșită: dă toate
învățăturile trebuincioase omului ca să cunoască atât cele văzute, cât și cele
nevăzute, cele cerești și cele pământești” Sf. Chiril al Ierusalimului
(d) Catholicitatea și viziunea universală și pan-cosmică despre
Biserică Sf. Maxim Mărturisitorul
• Catholicitatea pentru Sf. Maxim are o însemnătate pan-umană și universală :
”Biserica face al ei tot pământul de sub cer și a adus și a adăugat la ceea ce a fost
dobândit ceea ce mai lipsește și a arătat că una sunt sufletul și limba tuturor de la o
margine a pământului la alta, prin Duhul, în unitatea de cuget și de grai a credinței”
• Cosmosul în concepția Sf. Maxim este tot o Biserică chemată să adune toate în sine
și să le sfințească cf. Mistagogia

(e) Catholicitate, comuniune și sinodalitate

• Catholicitatea presupune și implică comuniunea membrilor Bisericii în Hristos și
sinodalitatea ca expresie a parcursului în unitate spre împărăția lui Dumnezeu= acestea
sunt toate consecințe ale lucrării lui Hristos: ”Hristos Capul nostru Se dă pe Sine, și așa
ne unește cu El și unul cu altul, ca să poată fi între noi înțelegere și armonie”
Sf. Ioan Damaschin

• Catholicitate este și un temei al vieții creștine, fiecare creștin fiind chemat să

devină o ființă catholică cuprinzând și participând în Hristos la toată plinătatea
Lui ca Dumnezeu și Om.
10. Apostolicitatea Bisericii

• Hristos cel înviat este primul Apostol al vieții celei noi a Bisericii, împărtășite
oamenilor în Duhul Sfânt= acestă lucrare misionară de viață se prelungește în
Biserică prin lucrarea lui Hristos și a Apostolilor care au dat mărturie cei dintâi de
învierea lui Hristos și de începutul unei noi vieți.
• Hristos își prelungește Biserica Sa în oameni pe temei apostolic; Hristos a ales un
grup de oameni cărora le-a imprimat taina autentică a Persoanei Sale divino-
umane pe care aceștia erau chemați să o transfere mai departe= ”fluidizarea
învierii” corpul general al umanității la nivel personal= aceasta s-a făcut în virtutea
unui mandat special și în Duhul Sfânt.
• Apostolicitatea Bisericii:

(1) Primul grup de oameni împărtășit de dumnezeirea lui

Hristos înviat
• Apostolii sunt primii care au crezut și au mărturisit că L-au văzut personal pe
Hristos cel înviat=pe această credință a început să se clădească și să crească
Biserica
(2) Tâlcuitori ai Revelației și continuatori ai ei

• Apostolii sunt organe ale desfășurării și extinderii Revelației în Biserică, sunt

organe ale mijlocirii și împărtășirii Duhului Sfânt.
• Biserica este apostolică pentru că are din toate timpurile aceeași credință ca a
Apostolilor=are aceeași constituție și Revelație deplină în Hristos, apostolii fiind
primii tălmăcitori ai acestei Revelații.
• Apostolii dau expresie peste timp în Biserică Persoanei lui Hristos în umanitatea
Lui, prin a ceea că L-au văzut înviat și au primit de la El Duhul Sfânt.
(3) Temelia predării Duhului Sfânt generațiilor viitoare de
după Cincizecime
• Apostolicitatea Bisericii unește creștinii din toate timpurile cu actul Cincizecimii, și
cu Hristos cel înviat și pneumatizat de după Înviere=apostolicitatea este predare
lui Hristos cel înviat din generație în generație tuturor membrilor Bisericii.

• Apostolicitatea unește istoria cu prezentul și deschide Biserica în plan uman

dimensiunii eshatologice.
1. Fundamentul Apostolicității Bisericii = Hristos

2. Succesiunea apostolică și importanța ei în Biserică= transmiterea lui Hristos cel înviat

3. Caracterul misionar al Bisericii= extinderea socială a lucrării lui Hristos pe

temeiul asumării ei la nivel personal

Concluzie: Complementaritatea și interdependența atributelor Bisericii=

Infailibilitatea Bisericii