BISERICA ESTE UNA

Simbolul niceno-constantinopolitan afirmă patru proprietăţi ale Bisericii lui Cristos: unitatea,
sfinţenia, catolicitatea (universalitatea) şi apostolicitatea. Aceste însuşiri nu sunt exclusive deoarece
Biserica are şi alte proprietăţi: vizibilitatea şi infailibilitatea. Cele patru proprietăţi sunt caracteristici
distinctive, capabile să facă cunoscută adevărata Biserică a lui Cristos. Aceste patru atribute, Biserica nu
le are de la ea însăşi, ci Cristos este cel care, prin Duhul Sfânt, îi dă Bisericii sale să fie Una, Sfântă,
Catolică şi Apostolică şi tot El o cheamă să realizeze fiecare din aceste caracteristici.
I. MISTERUL SACRU AL UNITĂŢII BISERICII
- Biserica este una datorită Izvorului său: Supremul model şi principiul acestui mister este unitatea
în Treimea persoanelor, a unicului Dumnezeu Tatăl şi Fiul în Duhul Sfânt.
- Biserica este una prin Întemeietorul său: Cristos i-a împăcat pe toţi oamenii cu Dumnezeu prin
Crucea sa şi a restabilit unitatea tuturor într-un singur popor şi într-un singur trup.
- Biserica este una prin „Sufletul său”: Duhul Sfânt care locuieşte în cei ce cred, înfăptuieşte acea
minunată comuniune a credincioşilor şi îi uneşte atât de intim pe toţi în Cristos încât este Principiul
unităţii Bisericii.
De la început, această Biserică „una” se prezintă cu o mare diversitate ce provine atât din varietatea
darurilor lui Dumnezeu cât şi din multitudinea persoanelor care le primesc. În unitatea poporului lui
Dumnezeu sunt adunate diversităţile popoarelor şi culturilor. Între membrii Bisericii există o diversitate
de daruri, funcţii, stări şi moduri de viaţă. De asemenea, în comunitatea eclezială există în mod legitim
Biserici particulare înzestrate cu tradiţii proprii. Marea bogăţie a acestei diversităţi nu se opune unităţii
Bisericii.
Unitatea Bisericii peregrine este asigurată prin dragoste, care este legătura desăvârşirii, şi prin
legăturile vizibile ale comunităţii:
- mărturisirea unei singure credinţe;
- celebrarea comună a sacramentelor;
- succesiunea apostolică prin Sacramentul Preoţiei.
Biserica unică a lui Cristos este aceea pe care Mântuitorul, după învierea sa, a încredinţat-o lui Petru
pentru a o păstori, dându-i acestuia şi celorlalţi apostoli misiunea de a o răspândi şi călăuzi. Această
Biserică, orânduită şi organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de
Succesorul lui Petru, Sf. Părinte Papa şi de episcopii în comuniune cu el.
II. RĂNILE UNITĂŢII
În această Biserică unică şi unitară a lui Dumnezeu au apărut încă de la începuturi anumite sciziuni.
Rupturile ce rănesc unitatea Trupului lui Cristos sunt: erezia, apostazia, schisma, nu se fac fără păcatele
oamenilor. Cei care se nasc astăzi în comunităţi apărute din asemenea rupturi şi care trăiesc credinţa în
Cristos, nu pot fi acuzaţi de păcatul despărţirii, iar Biserica catolică îi îmbrăţişează cu respect şi iubire
frăţească.
III. SPRE UNITATE
Biserica trebuie să se roage şi să lucreze pentru a se înfăptui unitatea. Isus s-a rugat El însuşi în ceasul
pătimirii sale şi nu încetează să se roage Tatălui pentru unitatea ucenicilor săi: „Ca toţi să fie una, după
cum Tu, Tată eşti în mine şi Eu în tine, şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai
trimis” (In.17,21).
Căile unităţii sunt:
- rugăciunea în comun;
- cunoaşterea frăţească reciprocă;
- formarea ecumenică a credincioşilor şi în special a preoţilor;
- dialogul între teologi;
- întâlnirile între creştinii diferitelor Biserici şi comunităţi.
Întrebări din această lecție:
- Ce înseamnă o schismă în interiorul Bisericii?
- Definiți în câteva cuvinte ce este apostazia.
- Ce este erezia?
- Explicați în câteva cuvinte expresia „succesiunea apostolică”.