Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, pe durata

Postului Adormirii Maicii Domnului, din intervalul 1 – 14 august 2015, la nivel eparhial, difuzăm

14 schițe de cateheze care vor fi prelucrate de către părinții parohi după Slujba Paraclisului.

Aceste schițe au fost concepute având în vedere faptul că Sfântul Sinod a decretat în data de

29 septembrie 2014 Anul 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ și „An

comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“ în

Patriarhia Română.

Nădăjduim ca aceste schițe de cateheză să vină în ajutorul preoților noștri pentru sporirea

misiunii catehetice, atât de necesară pentru vremurile în care trăim, cât și spre folosul și zidirea

sufletească a bunilor creștini ai Bisericii lui Hristos.

În cele ce urmează, prezentăm cele 14 Schite de cateheză:

1. Misiunea Parohiei şi a Mănăstirii

 I. Pregătirea aperceptivă

 În toamna anului 1748, un ţăran din Săliştea Sibiului, pe nume Nicolae Oprea mergea la Viena să dea

mărturie şi să ceară libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătând că unirea cu Roma s-a făcut atât de ascuns,

încât preoţii şi credincioşii n-au ştiut ce este. Alături de acesta, călugări ca Sf. Sofronie de la Cioara, au făcut

misiune pe meleagurile ţării noastre în vederea apărării dreptei credinţe.

II. Anunţarea temei

 Astăzi, când asistăm la un atac mediatic extraordinar de agresiv împotriva Bisericii Ortodoxe şi indirect

împotriva credinţei în Dumnezeu, o să vorbim despre misiunea parohiei şi a mănăstirii în societate.

III. Tratarea

 Parohia (după etimologie şi sensul biblic înseamnă a „conlocui”, sau loc de adunare şi de refugiu pentru

pelerini) este comunitatea de bază a Bisericii locale, punctul de plecare şi de sosire al vieţii creştine şi al

misiunii preoţeşti;

 Viaţă parohială depinde de dinamica Sfintei Liturghii: convocarea sau adunarea, adică revenirea în sine

a comunităţii pentru celebrarea şi împărtăşire; este reconstituirea permanentă a unităţii interioare a poporului
 lui Dumnezeu, actualizarea Noului legământ prin participarea la Cina Domnului (I Cor., 11, 17-27); (b)

Trimiterea în afară sau ieşirea din sine pentru mărturie, jertfă şi slujire, după exemplul lui Hristos care a purtat

crucea Sa „dincolo” de poartă (Evr., 13, 12);

 Apostolatul mirenilor în societatea contemporană;

 Mănăstirea sau „tinda raiului”;

 Mănăstirile – apărătoare a credinţei ortodoxe şi promotoarea a culturii şi identităţii naţionale;

 Mănăstirea – „oază de înviorare spirituală”.

IV. Recapitularea

V. Asocierea

 Apostolatul înseamnă trimitere, creştinul misionar – apostol al lui Hristos.

VI. Generalizarea

 Misiunea mirenilor trebuie văzută ca o datorie e fiecărui membru al comunităţii parohiale, mai ales în

această societate care tinde tot mai mult spre relativismul religios. În misiunea sa, credinciosul nu este singur,

ci este asistat în permanenţă de rugăciunea şi ajutorul comunităţilor mănăstireşti.

VII. Aplicarea

 Apostolatul creştinilor este un imperativ al vieţii parohiale şi de aceea creştinii sunt datori să slujească

„liturghia de după liturghie” prin practicarea în permanenţă a faptelor milei sufleteşti şi trupeşti.

Bibliografie :

1. Bel, Valer, Misiune, Parohie, Pastoratie: coordonate pentru o strategie misionara, Cluj-Napoca, Edit.

Renaşterea, 2006.

2. Metallinos, Gheorghios D., Parohia – Hristos in mijlocul nostru, traducere pr. prof. Ioan I. Ică Sibiu, Edit.

Deisis, 2004.

3. Timiadis, Emilianos, Parohie. Înnoire: Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practica pastorală, Bucureşti,

Edit. Sophia, 2001.

  

2. Parohia – sinteză a slujirii antropologice

 I. Pregătirea aperceptivă

– Hristos-Domnul, prototipul slujitorului şi al slujirii (Mc 10, 25 sau Lc 19, 10),   cu

reverberaţii intense în arta pastorală a păstorilor de suflete (vezi II Corinteni 11, 21-31)

II. Anunţarea temei

– Parohia, sinteză a slujirii antropologice / „creuzet” al abilităţilor pastorale şi al necesităţilor

terapeutice ale umanului

III. Tratarea

– Persoana păstorului de suflete – accente caracteriale, atribute duhovniceşti şi tactician /

strateg în organizarea vieţii duhovniceşti a păstoriţilor;

           PAROHIA:

 „Celulă” a organismului eclezial, model creştin de comunitate-societate şi comuniune „în Hristos” şi

confirmare a demnităţii de păstor;

 „Viaţă în Hristos şi cu Hristos, condusă de Duhul Sfânt” (P. Evdokimov);

 Prezenţă şi extensiune a duhului slujitor, mângâietor şi vindecător al Paracletului;

 Centrul teologiei practice sau experimentale, care apelează şi expune credinţa personală;

 Mediul exersării iubirii agapice care confirmă autenticitatea credinţei (vezi Ga 5, 6 – unde „…credinţa

lucrătoare prin iubire” devine şansa de a fi în şi cu Hristos);

 Locul de afirmare al nădejdilor de mântuire şi de convertire a deznădejdilor în învieri personale;

 Provocare înspre căutarea aproapelui pierdut sau necunoscut după modelul hristic (vezi Lc 15, 3-7);

 Spaţiul diaconiei filantropice sub genericul: „Să te depăşeşti în credinţă şi să te dăruieşti prin iubire”, cu

convingerea că „măsura credinţei este măsura iubirii” (Arhim. Teofil Părăian) sau că de atâta credinţă suntem

în stare de câtă iubire punem în lucrare;

IV. Recapitulare
 V. Asocierea

– Comunitatea de iubire şi credinţă creştină faţă în faţă cu comunitatea    sinagogală iudaică

sau kibbutz-ul iudaic;

VI. Generalizarea

– Parohia ni se revelează drept mediul cel mai propice de a pune în valoare demnitatea

umană restaurată şi reconciliată cu Dumnezeu şi cu semenii;

VII. Aplicarea

– Prin urmare, într-o societate secularizată, bazată pe fragmentare, împotriviri distrugătoare

între oameni, individualism feroce, cu alergii metafizice, agnosticism şi uri viscerale, Parohia

creştină reprezintă locul recuperării certe din multitudinea de maladii care atacă distructiv fiinţa

umană, tocmai pentru că are la bază „filosofia” Adevărului: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău

cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău… şi … pe aproapele tău ca pe tine

însuţi. (Mt 22, 37 şi 39)

Bibliografie:

1. Allen, Preot Dr. Joseph J., Slujirea Bisericii, chip al grijii pastorale, traducere şi cuvânt înainte Dr. Irineu

Pop-Bistriţeanul, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2010.

2. Irineu Pop-Bistriţeanul, Preoţia şi arta pastorală, Editura Arhidiecezana, Cluj – Napoca, 1997.

3. Metallinos, Protoprezbiter profesor Dr., Parohia – Hristos în mijlocul nostru, traducere pr. prof. Ioan I. Ică,

Editura Deisis, Sibiu, 2004.

3.Misiunea Parohiei: vestirea Adevărului veşnic

 I. Pregătirea aperceptivă
 Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al

misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de

suflete din eparhii“. Se are în vedere prezentarea importanţei şi rolului misiunii parohiei în contextul unei lumi

tot mai secularizate.

II. Anunţarea temei

 În acest context, tema catehezei noastre o reprezintă rolul important pe care îl are parohia, înţelegând

aici preoţi şi credincioşi deopotrivă, în vestirea Adevărului veşnic, într-o lume atât de debusolată şi lipsită de

repere.

III. Tratarea

– Câteva noţiuni generale despre ce este o parohie;

– În contextul unei societăţi debusolate şi lipsite de repere, Biserica, prin membrii ei, preoţi

şi credincioşi, are rolul de a vesti lumii Evanghelia – reper esenţial şi adevăr veşnic:

 Imaginea societăţii în care trăim este aceea a unei lumi debusolate. Oamenii se plâng mereu că nu mai

ştiu în ce şi în cine să creadă. Oamenii se simt mereu minţiţi şi înşelaţi.

o În primele secole, creştinii se deosebeau de ceilalţi semeni ai lor prin nobleţea

comportamentului lor. Erau oneşti şi dispuşi mereu să se sacrifice pentru credinţa lor: „să vă iubiţi unul pe

altul, precum v-am iubit Eu” (Evanghelia după Ioan, capitolul 15, verset 12). Cum suntem noi, creştinii de

azi în mijlocul lumii secularizate?

o Pe lângă exemplul personal de viaţă creştinească, e nevoie şi de o bună cunoaştere a

Adevărului din Biblie, pentru a putea să oferim celor ce au nevoie, reperul esenţial şi ultim. ”Cercetaţi

Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre

Mine.”(Evanghelia după Ioan capitolul 5, verset 39)

o Nu în ultimul rând: ”Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că

eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi în respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.” (Pr.

Arsenie Papacioc – Mici îndemnuri spre mântuire, p. 24.

IV. Recapitularea

V. Asocierea
 Viaţa noastră de rugăciune, participarea la viaţa liturgică a Bisericii ar trebui să fie locurile de întărire a

credinţei, dar şi a conştiinţei că suntem, fiecare dintre noi, apostoli, trimişi ai lui Hristos în lume.

VI. Generalizarea

 Prin rugăciunea şi misiunea Bisericii, lumea este chemată la sfinţire

VII. Aplicarea

 Să plecăm din biserică cu acest gând, că fiecare suntem datori să facem ceva pentru a schimba lumea

în care trăim, ca unii ce nu suntem din lume, ci am fost aleşi din lume de Iisus Hristos, Domnul nostru: Eu v-

am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea

orice-I veţi cere în numele Meu (Evanghelia după Ioan capitolul 15, verset 16).

Bibliografie:

1. Allen, Preot Dr. Joseph J., Slujirea Bisericii, chip al grijii pastorale, traducere şi cuvânt înainte Dr. Irineu

Pop-Bistriţeanul, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2010.

2. Bria, Preot Profesor Ion, Liturghia după Liturghie. Misiune apostolică şi mărturie creştină azi, Editura

Athena, 1996.

3. Metallinos, Gheorghios D., Parohia – Hristos in mijlocul nostru, traducere pr. prof. Ioan I. Ică Sibiu, Edit.

Deisis, 2004.

4.Misiunea laicilor în viaţa Bisericii

 I. Pregătirea aperceptivă

 Biserica, Trupul lui Hristos, este alcătuită din ierarhie bisericească (clerul) şi credincioşii simplii
(laicii sau mirenii).

II. Anunțarea temei

 Rolul pe care îl au mirenii în zidirea Trupului lui Hristos.

 III. Tratarea

– explicarea termenilor – laic provine din gr. laos = poporul lui Dumnezeu;

-mirean din gr. myron = parfum, ulei sfinţit, Darul Duhului Sfânt, folosit de preot la ungerea

credincioşilor după serviciul divin, la botez, la reprimirea ereticilor şi în alte împrejurări.

– Credincioşii laici sunt membrii cei mai numeroşi ai Trupului lui Hristos (Ioan 15, 1-8).

– Harismele pe care fiecare la are prin Botez să fie folosite la zidirea Trupului Bisericii

(Romani 12,6 şi I Corinteni 12, 4-6).

– De-a lungul istoriei creştinismului, laicii au participat activ la îndeplinirea exercitării

puterii bisericeşti reunită sub cele trei forme: învăţătorească, sfinţitoare şi jurisdicţională.

IV. Recapitularea

V. Asocierea

 Implicarea laicilor în misiunea concretă a parohiei prin cele cinci servicii ale Comitetului Parohial: social,

misionar, cultural, pentru tineret, administrativ-gospodăresc, precum şi prin Asociaţia Părinţi pentru Ora de

Religie.

VI. Generalizarea

 Prin Taina Botezului şi prin Mirungere, toţi credincioşii fac parte din poporul lui Dumnezeu, dobândind

preoţia generală sau împărătească conform I Petru 2,9.

VII. Aplicarea

 Fiecare credincios este chemat să-L slujească pe Dumnezeu cu darul său, cu timp şi fără timp, în locul

unde trăieşte, unde lucrează, în familia lui, cu toţii fiind responsabili de destinul Bisericii şi al lumii, aducându-

ne aportul la desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la

unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei

deplinătăţii lui Hristos (Efes. 4, 12-13).

 
 Bibliografie:

1. Prof. Liviu Stan, Biserica cu sau făra laici, în rev. Ortodoxia, anul XXI, nr. 4, oct.-dec., 1969;

2. Dr. Joseph J. Allen, Slujirea Bisericii-chip al grijii pastorale, trad. şi cuvânt înainte de Dr. Irineu Pop-

Bistriţeanul, Episcop-vicar, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2010;

3. Emilian Popescu, Laicii în Biserica Ortodoxă Română, www.crestinortodox.ro/religie/laicii-biserica-

ortodoxa-romana-69489.html, accesat la 15.06.2015.

    

5.Rolul credinciosului în propovăduirea dreptei credinţe

I. Pregătirea aperceptivă

– De două mii de ani, printre cei care şi-au înscris numele în panteonul contribuţiei la istoria

culturii şi civilizaţiei omenirii în diferite domenii de activitate, se numără şi laicii credincioşi sau

mirenii creştini. Aportul lor în aria culturală n-a ocolit nici domeniul teologic, inclusiv cel

catehetic-omiletic, în care au ilustrat nume de referinţă ale culturii teologice creştine.

II. Anunţarea temei

 În ceea ce urmează doresc să vorbim despre Rolul credinciosului în propovăduirea dreptei credinţe

III. Tratarea

 Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, Biserica, mirenii au un rol la fel de important ca şi membrii clerului

prin participarea activă la viaţa Bisericii. Mai mult decât atât, şi ei devin responsabili de „soarta” Bisericii (I

Corinteni 3; 9, 16-17);

 După învăţătura canonică a Bisericii, deplinătatea puterii harice o deţine episcopul în baza succesiunii

apostolice. Mirenii se bucură de exercitarea acesteia doar prin participare. De aici şi obligativitatea celorlalţi

clerici şi a mirenilor de a primi binecuvântarea să exercite această putere – pe măsura statutului lor canonic –

de la episcop;

 Ap. Pavel îi consideră pe laici stâlpi ai credinţei şi împreună lucrători în Biserică cu toţi slujitorii ei (I

Timotei 3, 15);
 În contemporaneitate un elocvent catehet trebuie să fie profesorul de religie şi familia.

 Procesul de instruire religioasă se realizează în două forme: una instituţionalizată, prin profesorii de

religie, şi a doua, care se realizează în cadrul familiei, de către membrii ei autoritari: bunici şi părinţi.

IV. Recapitulare

 V. Asocierea

– Asemănând membrii Bisericii cu corpul omenesc şi mădularele acestuia, Apostolul Pavel

subliniază legătura organică dintre stările care intră în alcătuirea Bisericii, dar şi interdependenţa

funcţională în care ele se găsesc în calitate de părţi ale unuia şi aceluiaşi întreg, fapt care nu

exclude îndatoririle şi drepturile specifice ale fiecărei stări.

VI.Generalizarea

 Aşadar, mirenii trebuie să participe la îndeplinirea misiunii învăţătoreşti prin păstrarea, propovăduirea şi

apărarea dreptei credinţe, prin difuzarea lucrărilor misionare, prin susţinerea activităţii clericilor, îndeplinindu-şi

vocaţia de fii ai Bisericii.

VII. Aplicarea

 Propovăduirea dreptei credinţe revine tuturor membrilor Bisericii – clerici, credincioşi şi monahi – care, în

mod particular sau în cadrul activităţilor publice, pot da mărturie despre credinţa pe care o împărtăşesc, pot

contribui la afirmarea şi apărarea Ortodoxiei

Bibliografie:

1. Popescu, Teodor M., Didascalii, Bucureşti, 1932.

2. Stan, Liviu, Elementul laic în Biserica Ortodoxă,  în M.S., XXXVIII (1962), nr. 1-2.

3. Idem, Poziţia laicilor în Biserica Ortodoxă, în T., anul XX (1968), nr. 3-4.

 
 6.Misiunea creştinului ortodox în faţa postmodernităţii

I. Pregătirea aperceptivă

– Misiunea creştină în istorie este incomodă pentru societatea bazată pe minciună,

înşelăciune şi violenţă. A propovădui  pe Dumnezeu înseamnă a declara război pe viaţă şi pe

moarte cu diavolul, a nu mărturisi înseamnă a avea pace cu acesta. Dacă în perioada persecuţiilor,

creştinismul era prigonit fiind în afara societăţii, astăzi se constată o ieşire acesteia din creştinism

spre puncte centrifuge ale autoumanizării.

II. Anunţarea temei

 În continuare vom vorbi despre misiunea creştinului în societatea contemporana şi despre provocările

lumii postmoderne la adresa credinţei ortodoxe

III. Tratarea

– postmodernismul reprezintă stadiul societăţii actuale de valorificare excesivă a sinelui

uman atrofiat în contextul dezvoltării explosive a ştiinţei şi tehnicii;

– factorii postmodernismului: 1. individualismul social; 2. secularismul religios;

– indiferenţa faţă de exprimarea religiozităţii si negarea oricăror forme de religie

instituţionalizată şi naşterea haosului doctrinar;

– în faţa acestor provocări se  impune  cu  necesitate  afirmarea identităţii ortodoxe, ca

sistem religios unitar şi unificator al tuturor existenţelor umane în Hristos Mântuitorul şi

Domnul.

– se cere cu necesitate realizarea stării de comuniune, ca o replică faţă de exprimarea 

singulară, pentru că Biserica  este  marea  familie  creştină, iar parohia  trebuie  să  fie o familie în

miniatură.
 – creştinul autentic trebuie să propovăduiască oriunde şi oricând viaţa biologică şi spirituală

ca preţiosul dar al Creatorului, şi dragostea creştină, pentru că în fiecare persoană este Hristos

Însuşi si iubindu-l pe om îl iubim pe El;

– „mesajul creştin nu are nevoie să fie  completat,  deoarece  exprimă  plinătatea;  totuşi,  el 

are  nevoie  să  fie  explicat  şi transmis” spune Savatie Baştovoi, şi în acest context fiecare creştin

poate fi un apostol în postmodernitate;

IV. Recapitulare

V. Asociere

– Dacă în epoca persecuţiilor misiunea creştină era una jertfelnică într-o societate

intolerabilă, în postmodernism creştinul este chemat să-şi jertfească sufletul şi inima

propovăduind pe Hristos într-o lume negativistă şi individualistă.

VI. Generalizare

 Deosebirea dintre omul religios şi omul necredincios stă în aceea că primul trăieşte pentru a-şi asigura

un viitor – veşnicia, iar al doilea, pentru a-şi asigura un trecut – gloria deşartă.

VII. Aplicarea

 Astfel înţeleasă,  misiunea  nu  este  reprezentată  de  un  proiect  grandios, ci de intervenţia în micro, de

îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice

creştin botezat, pentru ca omul postmodern să redescopere legătura profundă dintre libertate şi sfinţenie.

Bibliografie:

1. Baştavoi Savatie, Ortodoxia pentru postmodernişti, Bucureşti, Edit. Cathisma, 2007.

2. Delkeskamp-Hayes, Corinna, Moralitatea într-o lume postmodernă, postcreştină: diagnosticul şi terapia

ei în viziunea lui Engelhardt, în Ana Smith Iltis, Mark J. Cherry, (ed.), ,,La temeliile bioeticii creştine.

Eseuri critice asupra gândirii lui H. Tristram Engelhardt Jr.”, Cluj-Napoca, Edit. Renaşterea, 2011, pp.

51-107.
 3. Pestroiu, David, Misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate, în „Theologia Pontica” 1, 2009, pp. 130-

145.

7.Familia din Biserică

I. Pregătirea aperceptivă

 Familia şi Biserica sunt legate de aceeaşi vocaţie şi menire: primenirea vieţii. Familia dă viaţă naturală,

Biserica dă viaţă supranaturală. Familia creştină dă naştere ambelor feluri de viaţă: naturală şi duhovnicească.

II. Anunţarea temei

 „Cine eşti tu?” Aceasta este o întrebare importantă: cine eşti tu, tată, mamă, familie?

III. Tratare

 Care este adevărata identitate a familiei creştine?

 Familia: „o comunitate care mântuieşte”?

 De ce este important ca familia să participe ca familie la Tainele Bisericii, cum ar fi Spovedania şi

Împărtăşania.

 În Căsătorie şi în familie se constituie un complex de relaţii interpersonale – cadru nupţial, relaţia

paternitate – maternitate, filiaţia, fraternitatea, prin care orice persoană umană este introdusă în „familia

umană” şi în „familia lui Dumnezeu”, care este Biserica.

IV. Recapitulare

V. Asociere

 Familia, duhovniceşte se formează în Biserică. Aici îşi primeşte „crucea biruinţei”. Ceea ce e important

să înţelegem este faptul că unirea de iubire dintre bărbat şi femeie ca fundament al familiei este o voinţă a

Creatorului, nu o obişnuinţă socială, inventată de om. Autorul Căsătoriei este Dumnezeu, care doreşte

fericirea omului.

VI. Generalizare

 Familia creştină este chemată să se bucure de viaţa născută, de viaţa împărtăşită cu cei de aproape şi

de departe, cu rudele şi prietenii. Vă întâlniţi vreodată cu cineva din familia mai largă pentru a trăi bucuriile,

pentru a vă ruga, pentru a mulţumi lui Dumnezeu?

 Nu ar fi cazul de a ne gândi la solidaritate între familiile noastre? Biserica se construieşte prin

solidaritate.

VII. Aplicare

 Familia, deşi alcătuită din mai multe persoane, nu este un simplu grup. Ea este „comuniune de

persoane”: se pun în comun toate acele valori care fac din membrii familiei „un singur trup”. Comuniunea deci

înseamnă prietenie, ajutor reciproc, solidaritate, respect faţă de darurile personale ale celuilalt din familie, dar

toate spre binele comun al familiei.

Bibliografie:

1. Stăniloae, Dumitru Pr. Prof., Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 2003

2. Stăniloaie, Dumitru Pr. Prof., Caracteristica creştinismului este jertfa, în „Îndrumătorul bisericesc al

Arhiepiscopiei Sibiului”, 1992

3. Schmemann, Alexander Pr., Biserică, lume, misiune, trad. de Maria Vinţeler, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,

2006

8.Sfântul Ioan Gură de Aur

 I. Pregătirea aperceptivă

 Din iubirea Sa nemărginită, Dumnezeu l-a creat pe om, oferindu-i acestuia posibilitatea ajungerii la

asemănarea cu El, prin sfinţirea treptată a vieţii. Ajungerea aceasta la asemănarea cu El nu este altceva decât

dobândirea fericirii veşnice. Sfinţii au fost persoanele care au înţeles scopul pentru care au fost creaţi de

Dumnezeu şi au luptat pentru a-l atinge.

 II. Anunţarea temei

 Un loc de cinste în rândul sfinţilor Bisericii noastre îl ocupă Sfântul Ioan Gură de Aur despre care vom

vorbi în cele ce urmează.

 III. Tratarea
 Sfinţenia trebuie să fie idealul fiecărui creştin: Matei 5, 48;

 Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur – „epoca de aur” a creştinismului;

 Familia şi educaţia Sfântului Ioan Gură de Aur;

 Episcopatul, suferinţele şi moartea Sfântului Ioan Gură de Aur;

 Sfântul Ioan Gură de Aur – slujitor al cuvântului lui Dumnezeu;

 Actualitatea învăţăturilor Sfântului Ioan Gură de Aur;

 Activitatea filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur;

 Sfântul Ioan Gură de Aur – exemplu demn de urmat în zilele noastre.

IV. Recapitularea

 V. Asocierea

 Sfântul Ioan Gură de Aur – atlet al lui Hristos.

VI. Generalizarea

 Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o singură viaţă a luptat pe două fronturi: a luptat pentru a dobândi propria

sfinţenie şi a luptat pentru a ridica Biserica lui Hristos cu întreaga mulţime a credincioşilor pe piscurile sfinţeniei

şi curăţiei creştine.

VII. Aplicarea

 În societatea noastră, unde modelele adevărate sunt tot mai rare, Sfântul Ioan Gură de Aur trebuie să fie

un model urmat de toţi creştinii. Pe de o parte, prin viaţa sa, iar pe de altă parte, prin scrierile sale, unde putem

descoperii multe soluţii la problemele din viaţa cotidiană.

Bibliografie :

1. ***, Sfântul Ioan Gură De Aur Ierarh – Teolog – Filantrop (407-2007), Sibiu, Edit. Andreiană, 2008.

2. Coman, Ioan G.,  Personalitatea şi actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, Cluj-Napoca, Edit.

Renaşterea, 2007.

3. Gheorghiu, Virgil,  Gură de Aur: atletul lui Hristos, Sibiu, Edit. Deisis, 2004.

 
  

9.Sfântul Ioan Gură de Aur – model de restaurator

al climatului etic şi evanghelic în societate

 I. Pregătirea aperceptivă

– Societatea vremii noastre sub pericolul descreştinării, a neopăgânismului profanator, a

promovării imoralităţii ruinante, a indiferentismului religios, ca premisă a ateismului şi izgonirii

lui Dumnezeu din această lume;

– Receptarea lui Dumnezeu ca o „iluzie” a evlavioşilor sau ca o „amăgire” a religioşilor

provoacă Biserica la reafirmarea etosului creştin autentic.

II. Anunţarea temei

– Sfântul Ioan Gură de Aur – model de restaurator al climatului etic şi evanghelic în

societate

III. Tratarea

–  Sfântul Ioan Gură de Aur – repere biografice (344/354-407 d. Hr.)

– Misionar al Bisericii lui Hristos prin propovăduirea Evangheliei, consolarea  celor săraci şi

asumarea travaliului teologic şi a ascetismului eliberator de sub povara pasiunilor josnice;

– Elocinţa era mediul în care se mişca cu atâta frumuseţe şi tandreţe; Acordarea şi aplicarea

textelor sfinte la problemele de viaţă practică şi morală constituie firul roşu al predicilor sale.

Zugrăveşte uimitor de realist şi dur contrastul strident dintre bogaţi şi săraci, luxul fără margini şi

mizeria izbitoare din interiorul societăţii care, chipurile,  se numeşte creştină.

 – Predicator care nu trădează Cuvântul/ Logosul prin cuvintele sale şi maniera de viaţă,  ci

devine „vocea lui Hristos şi chemarea apostolilor Săi” care descoperă iubirea iertătoare a lui

Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său şi prin sacrificiul pe Cruce, spre a stârni răspunsul iubirii

noastre şi o viaţă nouă prin urmarea lui Hristos şi împlinirea binelui;

– Trezirea inimii, a energiei morale, a iubirii pure şi a unei adeziuni spirituale neprefăcute,

sunt puncte regeneratoare pentru o societate în agonie din perspectivă spirituală şi morală, atât la

Sf. Ioan Gură de Aur, cât şi în actualitate;

– În stilul proaspăt, direct şi în naturaleţea adresării, în evitarea patosului şi a sonorităţilor

stridente şi ciudate, rezidă farmecul atragerii la Hristos. Toate dublate de o viaţă creştină

autentică şi exemplară, fără rabat de la principiile evanghelice;

IV. Recapitularea

V. Asocierea

– Sfântul Ioan Gură de Aur, exeget şi predicator al Scripturilor, renaşte în orice slujitor al

Bisericii care-şi asumă responsabil travaliul teologic, rigoarea morală, discursul transformator şi

cu acoperire faptică, devenirea întru hristofor/ luminător al sufletelor;

VI. Generalizarea

– Mediul social, viciat furibund de ostentaţii imorale, poate primi izbăvirea de la oamenii

duhovniceşti, în măsură disponibilităţii aşezării lui sub „aripa” de har a acestora;

VII. Aplicarea

– Crezurile hrisostomiene Predica pe care o ţin mă însănătoşeşte; de îndată ce deschid

gura, orice oboseală dispare sau Nu pot lăsa să treacă nici o zi, fără să vă hrănesc cu comorile

Sfintelor Scripturi, premize pentru o societate revigorată moral şi restaurată evanghelic.

 Bibliografie:

1.Campenhausen, Hans Von, Părinţii greci ai Bisericii, traducere de Maria-Magdalena

Anghelescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 207-230.

2.Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti: Paladie, Teodor al

Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, traducere, introducere şi note de

Preotul Prof. Dr. Constantin Corniţescu, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 2001.

3.Voicu, Arhid. Prof. Dr. Constantin, Patrologie, Vol. II,  Editura Basilica, Bucureşti, 2009, p.

130- 162.

10.Prietenia în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur

I. Pregătirea aperceptivă

– În contextul actual, prea puţini oameni tratează corect şi autentic o prietenie. Adesea

prieteniile se încheagă având ca motivaţie reală un interes anume. Sinceritatea, altruismul,

facerea de bine sunt virtuţi de mult uitate în veacul acesta materialist. Sfântul Ioan Gura de Aur,

printre altele, ne arată cum trebuie să fie o prietenie adevărată, pe ce se bizuie şi ce are ca

fundament.

II. Anunţarea temei

– În ceea ce urmează doresc să vorbim despre Prietenie, călăuziţi de Sf. Ioan Gură de Aur.

III. Tratarea

 Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.

Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie. Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o
 înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă, chiar numai aducerea-aminte

despre el dă aripi gândului şi-l înalţă

 Atât de mare dar este un prieten adevărat, că, de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele

vremuri.

 Nu este de ajuns să spunem prin cuvinte că iubim, ci trebuie să facem dovada si prin fapte. Hristos nu

şi-a arătat dragostea Sa faţă de noi numai prin vorbe, ci şi prin fapte.

 Dacă cineva ar dori să afle cum trebuie să iubească cu adevărat, şi dacă ar dori să cunoască puterea

dragostei, să alerge la fericitul Pavel, maestrul dragostei.

 Ioan Hrisostom ne arată dragostea de prieteni a imnografului dragostei, marele Pavel, în termeni

superlativi, zicând că tuturor se poate împotrivi, însă dragostea îl biruie şi-l stăpâneşte.

 Atât de mare este puterea dragostei încât ea îmbrăţişează, uneşte strâns şi leagă nu numai pe cei cari

stau de faţă, care sânt alături de noi şi îi vedem, ci chiar pe cei care sunt departe.

 Mulţi oameni, cu toate că văd soarele, trăiesc în întuneric; dar cei care au mulţi prieteni nu vor avea

niciodată vreo supărare.

 Este cu mult mai bună ura ce o suferim din partea oamenilor pentru Hristos, decât dragostea ce ne-o

arata ei pentru Hristos.

IV. Recapitularea

V. Asocierea

– După cum cei care iubesc banii, nu voiesc cu nici un chip să cheltuiască bani, ci le place

mai mult sa trăiască în lipsă decât să vadă banii împuţinându-se; tot astfel cel care iubeşte pe

cineva, ar prefera să sufere nenumărate necazuri decât să vadă pe prietenul sau iubit, vătămat.

VI. Generalizarea

 „Nu simt atâta desfătare cei care râd, câtă desfătare simt cei care plâng pentru prieteni”.

VII. Aplicarea

 Dragostea este creatoarea virtuţii, să o sădim cu foarte multă grijă şi stăruinţă în sufletele noastre, ca să

ne dea multe bunătăţi şi să avem necontenit din belşug rodul ei, care înfloreşte totdeauna şi nu se veştejeşte

niciodată.

 
 Bibliografie:

1. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau tâlcuirea Ep. I către Corinteni, Bucureşti, Edit. Sophia, 2005.

2. Idem, Comentariile sau explicarea Epistolei către Evrei, traducere din limba elenă, ediţia Oxonia, 1862,

de Theodosie Athanasiu, Episcopul Romanului, Bucureşti, Tipografia Cărţilor bisericeşti, 1923.

3. Idem, Mărgăritare, Bucureşti, Edit. Sophia, 2001.

11.Părintele Dometie – o viaţă închinată lui Dumnezeu şi oamenilor

 I. Pregătirea aperceptivă

 2015 – Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii ne

îndeamnă să punem în lumină păstorii duhovniceşti care au strălucit pe cuprinsul eparhiei noastre.

II. Anunțarea temei

 Unul dintre marii noştri părinţi duhovniceşti este, cu siguranţă, Părintele Dometie Manolache de la

Mănăstirea Râmeţ.

III. Tratarea

 Copilăria Părintelui;

 Pregătirea teologică: Seminarul Teologic din Buzău (1937-1945), absolvit ca şef de promoţie; Institutul

Teologic Bucureşti, teza de licenţă cu titlul Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, notată cu

calificativulExcepţional; cursurile de doctorat teologie, la Institutul Teologic Bucureşti (1972-1975), terminate

cu media 10;

 Periplul duhovnicesc al Părintelui Dometie: se închinoviază în 6 iulie 1949 la M-rea Prislop, hirotonit

preot la M-rea Hodoş-Bodrog în 6 august 1949, călugărit 14 septembrie la Prislop, 18 mai 1952 se transferă la

M-rea Afteia, 1952-1957 închinoviat la M-rea Ciolanu, duhovnic, director şi profesor la Şcolile monahale de la

mănăstirile Răteşti, Barbu şi Ciolanu, între 1957-1959 duhovnic la M-rea Piatra Fântânele şi paroh la Parohia

Dornişoara din Jud. Bistriţa-Năsăud, 1 martie 1959 preot-duhovnic la M-rea Râmeţ şi Parohia Râmeţ-Sat;

 Activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească la M-rea Râmeţ (întemeierea obştii

monahale, greutăţile întâmpinate etc.);

 Virtuţile Părintelui: spirit misionar neîntrecut, duhovnic înţelept, slujitor neobosit, milostenia exemplară,

om al jertfei, etc.

 Sfaturi duhovniceşti şi fapte minunate;

 Sfârşitul pământesc al Părintelui Dometie, început al călătoriei cereşti.

IV. Recapitularea

V. Asocierea

 Prin viaţa lui plină de jertfă, Părintele Dometie se aseamănă marilor Părinţi ai Bisericii, care au

propovăduit nu numai cu vorba, dar mai ales cu fapta şi cu exemplul personal.

VI. Generalizarea

 Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-

aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13, 7)

VII. Aplicarea

 Aşa trebuie să ardem pentru Dumnezeu, cu viaţa şi fiinţa noastră, precum arde o lumânare în sfeşnic.

Viaţa noastră trebuie să fie numai o rugăciune  (Părintele Dometie).

Bibliografie:

1. Viaţa şi minunatele fapte ale Părintelui Dometie Manolache, ediţie îngrijită de Fabian Anton, Edit. Eikon.

Cluj-Napoca, 2003;

2. Ioanichie Bălan, Patericul românesc 1, ediţia a VI-a, Edit. Mănăstirii Sihăstria, 2011.

12. Părintele Arsenie Papacioc – un însoţitor spre Împărăţia veşniciei

I. Pregătirea aperceptivă
 Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al

misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de

suflete din eparhii“. Se are în vedere prezentarea importanţei şi rolului marilor păstori de suflete (ierarhi, preoţi

şi călugări) care, prin slujirea şi activitatea lor, au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi

misiunii parohiei şi mănăstirii.

II. Anunţarea temei

 În acest context, tema catehezei noastre o reprezintă viaţa şi îndemnurile duhovniceşti ale unui părinte

contemporan, Părintele Arsenie Papacioc, un duhovnic care a călăuzit multe suflete spre aflarea credinţei şi a

unui mod de viaţă cuminte, creştinesc, mântuitor.

III. Tratarea

 Câteva date din biografia părintelui Arsenie;

 Gânduri despre viaţa duhovnicească şi îndemnuri spre mântuire ale părintelui:

o Strategia diavolului este să-l despartă pe om de Dumnezeu, pentru că, doar astfel, omul e

victimă sigură.

o În faţa căderilor, nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul.

o ”Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus

Hristos în inima ta şi în respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.” (Pr. Arsenie

Papacioc – Mici îndemnuri spre mântuire, 24)

IV. Recapitularea

V. Asocierea

Pe lângă rânduiala zilnică de rugăciune a fiecărui creştin serios, pe lângă rugăciunile

comune, Sf. Liturghie şi celelalte slujbe ale bisericii, pe langă lecturile biblice atât de necesare

pentru cunoaşterea şi întărirea credinţei, cunoaşterea vieţii şi învăţăturilor unor astfel de oameni

cu viaţă curată, închinată slujirii lui Dumnezeu este cu siguranţă necesară şi folositoare pe calea

mântuirii fiecărui suflet.

 VI. Generalizare

 Părintele Arsenie Papacioc, Model de vieţuire creştinească şi Părinte duhovnicesc al neamului nostru
  

VII. Aplicarea

 Pilda vieţii, modul concret de trăire a credinţei în viaţa de fiecare zi, a Părintelui Arsenie, poate fi pentru

fiecare dintre noi un ghid de călătorie spre Împărăţia cerurilor. Acest părinte duhovnicesc, ca şi alţii mulţi, pot

reprezenta pentru creştini modele de urmat în trăirea credinţei.

Bibliografie:

1. Părintele Arsenie Papacioc, Mici îndemnuri spre mântuire, Editura Sophia, Bucureşti, 2009.

2. Am inteles rostul meu… Parintele Arsenie Papacioc in dosarele Securitatii, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2014.

13. Arhimandritul Teofil Părăian – Părintele bucuriei

I. Pregătirea aperceptivă

– Suntem în Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete

din eparhii de aceea astăzi continuăm să vă punem în faţa conştiinţei chipuri luminoase de

duhovnici care ne-au marcat viaţa parohiei noastre, a eparhiei şi a întregii ţări.

II. Anunţarea temei

– Vă propun să ni-l readucem aminte pe Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, un om al

bucuriei.

III.Tratarea
 -Vom schiţa la început câteva repere din viaţa Părintele Teofil;

– Din multele învăţături ale Părintelui Teofil Părăian astăzi ne vom opri asupra programului

de viaţă duhovnicească pe care Părintele Teofil îi recomanda celor care doreau să fie îndrumaţi de

sfinţia sa:

 Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

 Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la

vremea mesei.

 Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

 Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,

miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

 Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru

posturi mari de peste an.

IV. Recapitularea

V. Asocierea

– Aşa cum în viaţa de zi cu zi trebuie să ne programăm activitatea pentru a putea duce la bun

sfârşit lucrul pe care dorim să-l realizăm, tot aşa şi în viaţa duhovnicească trebuie să avem un

program zilnic.

VI. Generalizarea

– Angajându-ne în acest program de viaţă duhovnicescă vom putea să ajungem să fim şi noi

oameni ai bucuriei. Un creştin trebuie să fie neapărat un om bucuros, or, bucuria adevărată vine

dintr-o relaţie vie şi permanentă cu Dumnezeu, cu Domnul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi

sfinţi.

VII. Aplicare

– Programul de viaţă duhovnicească recomandat de Părintele Teofil Părăian nu este ceva

greu de realizat. Greutatea constă totuşi în aceea de a fii consecvent cu acest program. Vă îndemn
 să vă angajaţi în acest program duhovnicesc şi să fiţi preocupaţi de toate mijloacele pe care

Biserica ni le pune la îndemână pentru a ne curăţi, lumina şi desăvârşi.

Bibliografie:

1. Dr. Antonie Plămădeală, Cine sunt eu, ce spun eu despre mine, Sibiu, 2003.

2. Întâlniri cu oameni iubitori de Dumnezeu. In memoriam Părintele Teofil Părăian, Editura Reîntregirea,

Alba Iulia, 2010

3. Arhim. Teofil Părăian, Paşi pe calea duhovnicească, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010

14.Maica Domnului în lucrarea duhovnicească a Bisericii

I. Pregătirea aperceptivă

 Mariologia este învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu rezultată din tradiţia liturgică răsăriteană.

 Se pune întrebarea dacă mai rămâne valabilă această învăţătură în ziua de astăzi ?

II. Anunţarea temei

 În cele ce urmează dorim să punem în lumină câteva aspecte legate de actualitatea mariologiei.

III. Tratarea

 Biserica Ortodoxă îi acordă o cinstire deosebită pentru rolul pe care l-a avut în iconomia Întrupării Fiului

lui Dumezeu. Maica Domnului are o relaţie de iubire pentru Fiul său. Hristos la rândul Său, îi iubeşte pe

oameni, dar fără însă a o exclude pe Maica Domnului, aşa cum doresc unii care nu-i înţeleg sensul divin,

soteriologic. Hristos o pune într-o astfel de ipostază şi face din ea cheia Împărăţiei.

 Maica Domnului are un rol important în istoria mântuirii. Ea este „noua Evă”, prin care se împlineşte

profeţia de la Facere 3,15. Mântuirea rămâne o problemă deschisă şi pentru oamenii din prezent.
 Fecioara Maria merge la Templu pentru a învăţa cum să devină un Templu a lui Dumnezeu. Ea

descoperă slava dumnezeiască. Ea este un model, din această perspectivă, pentru toţi oamenii care vor să

depăşească lumea secularizată în care trăim.

 Persoana Maicii Domnului este un preambul la învăţătura lui Hristos. Ea ne-a arătat ascultarea,

smerenia, dăruirea şi iubirea faţă de Dumnezeu.

 Credincioşii zilelor noastre se pot întâlni cu Maica Domnului dacă vor merge la biserică. Aici vor găsi în

Sfânta Liturghie un număr mare de cântări. Deasemenea, Fecioara Maria se regăseşte zugrăvită în icoane,

care în biserici ocupă un loc de cinste. Mai amintim faptul că sunt mai multe săbători închinate Maicii

Domnului, precum şi o perioadă de post.

IV. Recapitulare

V. Asociere

 Mariologia este o învăţătură vie care este necesară omului actual. În ea este cuprinsă salvarea omului.

Maica Domnului ne arată un model de comuniune cu Dumnezeu.

VI. Generalizare

 Maica Domnului poate fi un model pentru familia creştină, pentru iubirea adevărată, pentru ascultare şi

smerenie.

VII. Aplicarea

 Faptele duhovniceşti ale Maicii Domnului nu au rămas fără un rezultat. Dumnezeu o poziţionează într-un

plan central în iconomia mântuirii oamenilor.

 Mulţi creştini se roagă Fecioarei Maria pentru a fi călăuziţi iar rugăciunile lor primesc răspuns.

Bibliografie:

1. Sfântul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în tradiția ortodoxă, trad. de Cristian Maxim, Edit.

ICOS, Cluj-Napoca, 2000.

2. Alexander Schmemann, Maica Domnului, trad. Cezar Login, Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 2010.

3. Petru Pruteanu, Liturgica ortodoxă: istorie şi actualitate, ed. a II-a, Edit. Sofia, Bucureşti, 2013.
 

Preot Florin Parasca

Inspector pentru cateheza parohială