Sunteți pe pagina 1din 7

Ethan Frome"Sã ºtii cã noi trebuie sã slujim lui Dumnezeu, nu timpului"

(Sf. Atanasie cel Mare, Epistolã cãtre Dracontie)


ECUMENISMUL. ORIGINI, ESENÞÃ, DEZIDERATE.
Astãzi se vorbeºte din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice,
teologie ecumenicã, rugãciuni ºi slujire ecumenicã; discuþiile antreneazã
pasiuni dintre cele mai aprinse, poziþii pro sau contra ale celor douã pãrþi
cvasiconstant prezente în sãlile de conferinþe teologice: susþinãtorii care
afirmã cu tãrie misiunea ortodoxã fãcutã în rândul neortodocºilor prin adunãrile
ecumenice ºi adversarii acestei miºcãri.
Voi menþiona doar câteva aspecte privind miºcarea ecumenicã, scopurile acesteia
ºi concretizarea lor în viaþa Bisericii Ortodoxe.
Întâi trebuie amintit cã ecumenismul, ca idee a apãrut la mijlocul sec. XIX în
Anglia ºi America, propunându-ºi sã uneascã diferitele confesiuni creºtine ce se
autointituleazã greºit biserici . Mai târziu în 1948 la Adunarea de la
Amsterdam s-a hotãrât fondarea aºa-numitului Consiliu Mondial al Bisericilor
cu sediul la Geneva. Termenul de ecumenism a fost introdus la Congresul de
Edinburgh (Scoþia) în 1910, Congres al organizaþiei I.M.K.A. condusã de
cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a ºi prezidat lucrãrile
acestui congres. Semnificativ este faptul cã John Mott nu a ales pentru
denumirea miºcãrii sale termenul de universalism (de la latinescul
universum-univers) ci analogul grecesc, oecumenicos care aparþine exclusiv
Bisericii Ortodoxe. Scopul vãdit al acestei substituiri a fost cel de a masca
intenþiile acestei miºcãri sub un termen clasic pentru Ortodoxie acela al
ecumenicitãþii, universalitãþii Sfintei Biserici Ortodoxe existând pericolul
de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu Consiliul Mondial al
Bisericilor . Dealtfel chiar una din Bisericile Ortodoxe, cea Rusã, s-a exprimat
semnificativ în acest sens, trãgând un semnal de alarmã, încã din anii trecuþi,
dupã lucrãrile Adunãrii a V-a a CMB de la Nairobi: Un alt pericol care ameninþã
grav unitatea creºtinã ºi viitorul miºcãrii ecumenice { } este iluzia, nutritã
de unii participanþi la miºcarea ecumenicã, precum cã C.M.B. ar putea asigura un
asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din
viitoarele sale adunãri generale se va transforma în sinod creºtin ecumenic .
Aºadar încã dintru început, autodenumirea acestei miºcãri drept ecumenicã
ridicã grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmãreºte ea. Noi afirmãm cã
aparþinem de acel ecumenism, vechi ºi pururi nou, adicã de universalitatea
Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiatã de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul
rãspândirii adevãrului divin revelat propovãduit de Hristos ºi înfãptuirii
mântuirii fãgãduite de El.
Între acest ecumenism ortodox ºi ecumenismul promovat de C.M.B. existã
contradicþii flagrante ºi deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilã
apartenenþa la Sfânt Bisericã Ortodoxã Universalã ºi în acelaºi timp la miºcarea
ecumenicã ce îºi impune în ultima vreme concepþiile sale, tot mai insistent ºi
tot mai strãin de duhul Ortodoxiei. Iatã principalele puncte inacceptabile
pentru un ortodox:
Miºcarea Ecumenicã se bazeazã pe teologia modernistã promovatã în spaþiul
eterodox în zorii veacului XX ºi care susþine întâi de toate existenþa Sfintelor
Taine mântuitoare ºi sfinþitoare ºi în afara graniþelor Bisericii Ortodoxe.
Aceastã concepþie care considerã grupãrile eretice ºi schismatice ca nefiind
complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii moderniºti sã
afirme cã în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, º.a.) sãvârºite de eterodocºi
lucreazã acelaºi har mântuitor ºi sfinþitor al Sfântului Duh, chiar dacã nu în
plinãtatea lui, ca în Biserica Ortodoxã. Menþionãm cã încã din 1982, comisia
Credinþã ºi organizare de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie
efectiv baza dogmaticã ºi liturgicã minimã a unirii creºtinilor Botez,
Euharistie, Slujire (preoþie). Analiza atentã a conþinutului acestui document
demonstreazã douã aspecte:
Faptul cã în B.E.M. nu sunt menþionate 4 Taine bisericeºti: Mirungere,
Spovedanie, Cãsãtorie, Sfântul Maslu, denotã cã acest document nu le recunoaºte
drept Taine.
B.E.M. este alcãtuit dupã criterii pur protestante. În finalul preambulului
B.E.M., alcãtuitorii declarã într-un mod strãin de duhul dreptei credinþe: nu
trebuie sã ne aºteptãm în B.E.M. la o interpretare teologicã deplinã a
botezului, euharistiei, preoþiei , aceasta fiind în opinia lor în cazul dat
neadecvatã ºi nedoritã .
Teologia modernistã promoveazã aºa zisa teorie a ramificaþiilor potrivit
cãreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri
care deþin ºi ele - ca bisericã romano-catolicã, protestantã, necalcedonianã,
anglicanã, etc. har mântuitor ºi sfinþitor.
Consecinþa imediatã a celor expuse mai sus este posibilitatea rugãciunii în
comun cu eterodocºii ºi chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile
C.M.B. se afirmã cã numai sãvârºirea Euharistiei în comun trebuie respinsã,
celelalte slujbe sau rugãciuni fiind acceptate.
De multe ori, autoprezentarea membrilor sau susþinãtorilor miºcãrii ecumenice
îmbracã forme aberante: sã menþionãm manifestãrile de la Vulcana-Bãi
(Târgoviºte, august 1998) când în materialul pus la dispoziþia participanþilor
se defineºte ecumenismul ca religia sec. XXI, religia speranþei afirmându-se
cã nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de
deschidere, un chip sustras dogmelor, un chip viu ºi convingãtor , în care
funcþioneazã alte legi decât cele creºtine ºi anume legea curcubeului , sau
Conferinþa Mondialã a Religiilor Lumii pentru Pace, þinutã la Bucureºti în
septembrie 1998 când manifestãrile au culminat cu aprinderea unui foc sacru ºi
rostirea rugãciunii în comun pentru pace împreunã nu numai cu reprezentanþii
confesiunilor creºtine eterodoxe, dar ºi cu necreºtinii ºi cei aparþinând
cultelor pãgâne asiatice.
Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinþa noastrã legatã de ele:
În privinþa harului mântuitor ºi sfinþitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare
afirmã în Epistola I Canonicã: "Începutul separãrii a fost schisma, iar prin
aceastã despãrþire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dã din momentul
despãrþirii lor. La începuturi, înainte de despãrþire, aceºtia aveau harul
preoþiei ºi prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfinþitor, iar dupã
schismã au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza,
nici pentru a hirotoni; cei rupþi de Bisericã au devenit astfel incapabili sã
transmitã ºi altora harul Sf. Duh." Sf. Irineu de Lyon afirmã: "Unde este
Biserica acolo este ºi Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este
Biserica ºi tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevãrul;" "Cei care se depãrteazã
de la Bisericã [ ] ei se pedepsesc pe ei înºiºi, tocmai despre ei spune Sf.
Apostol Pavel cã dupã prima ºi a doua mustrare, îndepãrteazã-te de ei." Sf.
Ciprian al Cartaginei: "În afara Bisericii nu existã mântuire: casa lui Dumnezeu
este una singurã ºi este imposibil sã se mântuiascã cineva în altã parte decât
în Bisericã [ ] oricine se depãrteazã de Bisericã devine strãin de testamentul
Bisericii. Cel ce stricã pacea ºi unitatea în Hristos lucreazã împotriva lui
Hristos." Fericitul Augustin: "Mântuirea ni se dã prin Bisericã, iar cei ce sunt
în afara Bisericii nu vor primi viaþa veºnicã." Sf. Chiril al Ierusalimului:
"Mãrturisirea credinþei ne învaþã despre una sfântã, soborniceascã ºi
apostoleascã Bisericã pentru ca sã te pãzeºti de stricãciunea adunãrilor eretice
ºi sã fii totdeauna în Sfânta Soborniceascã Bisericã." Fericitul Augustin:
"Afarã de graniþele Bisericii poþi avea orice, cu excepþia mântuirii. În afara
Bisericii se poate sã ai trepte ierarhice, Taine, "Aliluia" ºi "Amin",
Evanghelie, credinþã ºi sã propovãduieºti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar
mântuire poþi sã ai exclusiv în Biserica universalã ºi dreptmãritoare."
Socotim cã nu numai aceste argumente ale Sf. Pãrinþi, cât ºi întreaga noastrã
tradiþie ne îndreptãþesc sã credem cã:
nici graþia divinã creatã împãrtãºitã credincioºilor romano-catolici prin
Sacramentele acestora nu serveºte mântuirii ºi sfinþirii primitorilor.
nici simbolistica protestantã privind Euharistia nu ni-L oferã pe Hristosul cel
adevãrat.
nici o altã Tainã sãvârºitã în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este
deþinãtoare a harului Sf. Duh.
în afara Bisericii dreptmãritoare, sãvârºirea Tainelor chiar în cele mai mici
amãnunte nu se poate înþelege decât ca formã exterioarã lipsitã de har. Aceste
forme goale însã îºi recapãtã valabilitatea ºi devin realitãþi dupã întoarcerea
în Biserica Ortodoxã.
Afirmãm cã Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credinþã este una,
sfântã, soborniceascã ºi apostolicã. Biserica este trupul mistic al lui Hristos.
Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru cã ea (Biserica) este ziditã pe
"piatra cea din capul unghiului" care este credinþa. Dogma ortodoxã este piatra
cea din capul unghiului pe care se zideºte ºi actul liturgic ºi morala creºtin
ortodoxã ºi activitatea misionarã ºi orice manifestare a creºtinului ortodox în
societate. Orice act exterior al credinciosului devine o mãrturisire de credinþã
de care vom da seama ºtiind cã vom fi întrebaþi ºi "despre orice cuvânt deºert".
De aceea noi mãrturisim cã nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de
adevãr ºi nici jumãtãþi de credinþã, odatã ce "Vestea cea bunã", Evanghelia lui
Hristos a fost propovãduitã în lume prin sfinþii sãi ucenici ºi apostoli care au
întemeiat Biserica. Aceastã Bisericã deþine adevãrul integral despre mântuire ºi
cine pretinde cã, rupându-se de trupul Bisericii celei adevãrate, se poate
mântui cu bucãþele de adevãr doar, acela se înºealã. Pentru cã un singur mãdular
numai, rupt dintr-un trup întreg, nu poate sã aibã viaþã prun sine însuºi ºi cu
atât mai mult sã fie lucrãtor, decât numai realipit fiind la trupul din care a
fost rupt (pilda viþei cele adevãrate "Eu sunt viþa cea adevãratã ºi Tatãl Meu
este lucrãtorul. Orice mlãdiþã care nu aduce roadã El o taie; ºi orice mlãdiþã
care aduce roadã El o curãþeºte ca mai multã roadã sã aducã "; "Eu sunt viþa,
voi sunteþi mlãdiþele. Cel ce rãmâne întru Mine ºi Eu în el, acela aduce roadã
multã, cãci fãrã Mine nu puteþi face nimic. Dacã cineva nu rãmâne în Mine se
aruncã afarã ca mlãdiþa ºi se usucã; ºi le adunã ºi le aruncã în foc ºi ard.",
In. 15, 1-2 ºi 5-6). Însuºi Domnul Iisus Hristos subliniazã necesitatea
credinþei în cuvintele: "Cine va crede ºi se va boteza se va mântui, dar cine nu
va crede, se va osândi" (Mc. 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune:
"Cine nu crede a ºi fost judecat."
Sfântul Fotie Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legãtura
dintre credinþa dreaptã ºi faptele plãcute lui Dumnezeu: "Virtuþile trebuie sã
fie ocrotite de credinþã: cu ajutorul ambelor trebuie sã se formeze adevãratul
om, cãci dogmele cele drepte fac vrednicã viaþa, iar faptele curate aratã
dumnezeirea credinþei." Toþi Sf. Pãrinþi au preþuit înalt Credinþa Ortodoxã ca
singura dãtãtoare de har ºi mântuitoare: "Nu pãcãtui în credinþã, ca sã nu se
mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu þine credinþa cea dreaptã [ ] sufletul
lui nu va avea parte de viaþa veºnicã; el este un vânzãtor declarat al lui
Dumnezeu" (Sf. Antonie cel Mare). Sf. Marcu Eugenicu al Efesului: "Credinþa
noastrã este dreapta mãrturisire a pãrinþilor noºtri. Cu ea noi nãdãjduim sã ne
înfãþiºãm înaintea Domnului ºi sã primim iertarea pãcatelor; iar fãrã ea nu ºtiu
ce fel de cuvioºie ne-ar putea izbãvi de chinul cel veºnic." Cuviosul Marcu
Grecul: "A înlocui sau a schimba ceva cât de puþin în învãþãtura credinþei este
o mare crimã ºi pierderea vieþii veºnice." Sf. Paisie Velicicovski: "Sfinþenia
adevãraþilor bãrbaþi sfinþi nu se cunoaºte propriu-zis dupã minuni (cãci ºi
pãgânii ºi ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului) ci dupã adevãrata
credinþã ortodoxã, dupã felul în care pãzeºte cu grijã dogmele dumnezeieºti,
urmeazã toate canoanele apostolice ºi soborniceºti ºi tradiþiile Bisericii
Ortodoxe ºi dupã vieþuirea cea fãrã prihanã, urmând toate poruncile evanghelice
ºi patristice." Sf. Serafim de Sarov în dialogul sãu cu Motovilov se exprimã
astfel: "Cel care are harul Sfântului Duh pentru dreapta credinþã întru Hristos,
chiar dacã a ºi murit cu sufletul, din slãbiciune omeneascã, din pricina unui
anume pãcat, nu va pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru
Iisus Hristos, Care iartã pãcatele lumii ºi dãruieºte har peste har [ ] Pentru
Dumnezeu, preþuieºte dreapta credinþã în El ºi în Fiul Sãu cel Unul-Nãscut, cãci
tocmai pentru aceasta se dã de sus în plinãtate Darul Sf. Duh."
Graniþele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin douã condiþii esenþiale:
Credinþa adevãratã.
Unitatea euharisticã.
Sf. Maxim Mãrturisitorul vorbeºte astfel despre dreapta credinþã: "Mântuitorul
ºi-a numit Biserica Sa soborniceascã, dreptmãritoare". Despre unitatea
euharisticã, Sf. Ciprian al Cartaginei scrie urmãtoarele: "Trebuie sã ºtii cã
episcopul este în Bisericã ºi Biserica în episcop, iar cel ce nu este în
comuniune euharisticã cu episcopul, acela nici nu este în Bisericã ºi se înºealã
cei care nu sunt împãcaþi cu ierarhia instituitã de Dumnezeu, având nãdejdea
sã-ºi gãseascã unitatea liturgicã pierdutã [ ] Când de fapt, Biserica este una,
soborniceascã ºi neîmpãrþibilã ºi peste toate unitã ºi întãritã prin comuniunea
euharisticã a ierarhilor." De aici rezultã clar cã unitatea de credinþã ºi
liturgicã a episcopilor formeazã Biserica adevãratã a lui Hristos.
Aºadar cei care s-au despãrþit de trupul lui Hristos, Biserica cea una, nu mai
sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele Biserici dacã nu mãrturisesc
credinþa cea adevãratã ºi dacã au întrerupt comuniunea euharisticã cu Biserica
cea una? A spune cã douã corãbii duc la limanul mântuirii - cea Ortodoxã ºi
oricare din cele ale eterodocºilor - înseamnã a spune cã sunt douã adevãruri,
douã cãi cãtre cer ºi nu una singurã pe care a instituit-o Însuºi Domnul.
Sf. Ioan Gurã de Aur afirmã: "Biserica adevãratã a lui Hristos este una singurã
din care în diferite timpuri s-au despãrþit diverse adunãri eretice ºi grupãri
schismatice." Sf. Ioan Hrisostom îi numeºte pe cei desprinºi din trupul
Bisericii, ori eretici, ori schismatici. Orice creºtin ortodox trebuie sã
respingã categoric învãþãtura protestantã a acelor teologi care considerã
eretici numai pe cei ce s-au separat de Bisericã în primele IV veacuri. Oare nu
ºi Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat
de la credinþa cea dreaptã ? Nu au fost declaraþi eretici cei care nu cinstesc
icoanele, Sfintele Moaºte ºi nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Nãscãtoare de
Dumnezeu ? ªi ºtim cã acestea au fost aºa ºi s-au spus dupã veacul IV. Ori
grupãrile protestante, spre exemplu, intrã tocmai în categoria mai sus
menþionatã.
Sfintele Canoane opresc rugãciunea în comun cu schismaticii ºi ereticii (Can.
10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Can. 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Can. 9 al Sf.
Timotei al Alexandriei). Canonul 45 Apostolic porunceºte: "Episcopul sau Preotul
sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii sã se afuriseascã ºi dacã l-ar
primi sã slujeascã ca preot sã se cateriseascã." La tâlcuirea Can. 47 al Sf.
Apostoli, scrie Sf. Nicodim Aghioritul cã "Latinii sunt eretici ºi nu au nici
Botez, nici Preoþie ºi dacã vreun preot nu boteazã pe cei ce se întorc la
Ortodoxie, se afuriseºte."
Actul rugãciunii este o mãrturisire a adevãrului de credinþã, o participare
misticã la dumnezeire întrucât cerem împãrtãºirea harului necreat care
îndumnezeieºte pe adevãratul luptãtor ºi trãitor în Hristos. Rugãciunea ne
apropie la modul cel mai intim ºi ne face sã împãrtãºim acelaºi Duh Sfânt, iar
motorul rugãciunii este încredinþarea lãuntricã cã Dumnezeu îl ascultã pe
credincios, încredinþare izvorâtã din credinþa lui. Aºadar dacã credinþa este
stricatã, atunci de ce fel de duh de rugãciune comunã se pot împãrtãºi un
ortodox ºi un romano-catolic, spre exemplu, ºtiind cã romano-catolicii prin baza
lor doctrinarã atenteazã la însãºi dogma Sf. Treimi ?
Dacã în tradiþia Bisericii s-ar fi înþeles prin cuvântul eretici numai cei care
au cãzut din credinþã în primele IV veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi
adus precizãri afirmative privind rugãciunea în comun cu cei ce au fost
declaraþi eretici în veacurile urmãtoare (iconoclaºti, monofiziþi, monoteliþi,
etc.). Ori toþi cei care s-au abãtut numai "cu o iotã sau o cirtã" de la adevãr
au fost anatematizaþi ºi s-a oprit rugãciunea în comun cu ei.
Noi, ortodocºii spunem oricând "da" rugãciunii pentru cei cãzuþi în rãtãcire,
faptelor de iubire faþã de aceºtia, dar respingem orice formã de rugãciune în
comun cu ei ºtiut fiind cã acelaºi Duh Sfânt lucreazã ºi se roagã atât la Sf.
Euharistie cât ºi la orice act religios individual sau colectiv realizat de
creºtinul ortodox care are o relaþie vie ºi conºtientã cu Dumnezeu Sfânta
Treime.
În legãturã cu aspectele menþionate despre manifestãrile de la Vulcana-Bãi ºi
Bucureºti din aug.-sept. 1998 meritã precizate urmãtoarele: Biserica Ortodoxã ca
bisericã misionarã are datoria fundamentalã de a propovãdui adevãrul evanghelic
oricând ºi oricum. Oare cãrui Dumnezeu însã se pot ruga împreunã creºtinii
ortodocºi ºi ereticii ori pãgânii, dacã recunoaºtem cã actul rugãciunii þâºneºte
dinlãuntrul sufletului care a primit ºi acceptã o anumitã învãþãturã de credinþã
? Pentru cã unul este Dumnezeul creºtinilor cel slãvit în Treime, pe când "toþi
dumnezeii neamurilor sunt draci" (Ps. 95, 5). Actuala structurã a C.M.B. ºi
întreaga sa ideologie aratã cã miºcarea ecumenistã este o miºcare cu o doctrinã
bine conturatã, bazatã pe teoria ramificaþiilor ºi valabilitatea Sf. Taine ºi în
cadrul celorlalte confesiuni creºtine. În cadrul acestui C.M.B., situaþia de
facto constã în aceea cã ºi cei mai înverºunaþi eretici sunt trataþi ca membri
cu drepturi egale ai trupului Unul Singur al lui Hristos - Biserica
dreptmãritoare. Ei se autointituleazã "biserici" fãrã a fi ca atare ºi însuºi
Consiliul de la Geneva acþioneazã în calitate de Consiliu Mondial al
Bisericilor. Prin însãºi aceastã denumire, Biserica Creºtinã este pusã pe
aceeaºi treaptã cu toate aºa-numitele "biserici" care fac parte din C.M.B.
Scopul final al unei astfel de nivelãri este de a transforma noþiunea de
Bisericã într-o noþiune ordinarã, obiºnuitã, adicã într-o abstracþie ce reuneºte
pe principii egale diferitele "biserici", însemnând ºtergerea treptatã ºi
completã a sensului dogmatic de Bisericã.
Urmând calea ecumenismului ºi eterodocºii ºi ortodocºii sunt pãgubiþi de adevãr.
Eterodocºii care cautã sincer adevãrul mântuitor ºi harul înnoitor nu vor fi
motivaþi sã accepte Ortodoxia întrucât se întãresc mai mult în rãtãcirea lor,
C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sf. Ciprian al Cartaginei spune cã:
"ereticii niciodatã nu se vor întoarce la Bisericã dacã îi întãrim în
convingerea lor cã ºi ei au bisericã ºi taine." Participarea ortodocºilor la
miºcarea ecumenicã este inacceptabilã deoarece duce încet la trãdarea crezului
ortodox, fãcându-ne sã vedem în comunitãþile eretice "biserici" ºi sã considerãm
Biserica Ortodoxã geografic limitatã, "prea micã" pentru a o numi ecumenicã. Sf.
Ioan Cassian spune: "Nu încape nici o îndoialã cã cel care nu mãrturiseºte
credinþa Bisericii se aflã în afara Bisericii."
Astfel temeiurile pe care funcþioneazã C.M.B. sunt inacceptabile pentru
Ortodoxie:
Primul temei, adoptat la Evanston la a 2-a Adunare Generalã a C.M.B. spune:
"C.M.B. reprezintã o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru
Iisus Hristos ca Dumnezeu ºi Mântuitor." Pentru ortodocºi aceste temei care nici
mãcar nu a fost adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de
neacceptat, întrucât nu sunt aduse precizãrile hristologice elaborate de
Sinoadele Ecumenice. În el nu se vorbeºte despre erorile nestorienilor,
eutihienilor, apolinariºtilor, etc. care recunosc într-o manierã proprie pe
Iisus Hristos ce Dumnezeu ºi totuºi sunt deosebiþi radical de ortodoxie.
Al doilea temei adoptat la a 3-a Adunare Generalã a C.M.B. din New Delhi (1961):
"C.M.B. este o comunitate a bisericilor care mãrturisesc pe Domnul Iisus Hristos
ca Dumnezeu ºi Mântuitor dupã Scripturi ºi, ca urmare, cautã sã respecte
împreunã mãrturisirea lor comunã întru slava Dumnezeului celui Unul - Tatãl,
Fiul ºi Sf. Duh." Nici acesta nu este cu adevãrat acceptabil întrucât nici aici
nu se spune cum trebuie sã crezi în Dumnezeu cel în trei ipostasuri; noul temei
nu contestã ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinariºtilor,
subordinaþioniºtilor ºi fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat
de toþi reprezentanþii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxã
are Crezul sãu ferm ºi nu poate accepta ideea "minimului dogmatic" proferatã de
ecumeniºti în favoarea unirii, aceasta însemnând renunþarea la dogmele cinstirii
icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfinþilor, rugãciunile pentru cei adormiþi,
etc.
La Vancouver (1983) la a 4-a Adunare Generalã a C.M.B. s-a legalizat "preoþia
femininã", iar unele voci "îndemnau pe femei sã substituie ideea despre
Dumnezeu-Tatãl prin ideea unei zeiþe-mamã." Protestele ºi vocile ortodocºilor au
devenit în timp din ce în ce mai puþin auzite. Iatã câteva poziþii categorice în
legãturã cu a 7-a Adunare Generalã de la Canberra (1991): "Se constatã, aºa cum
am sesizat de mult, tendinþe de adâncire a protestantismului ºi nicidecum de
dorinþa sfântã spre unitate în Hristos ºi unire sincerã" (Î.P.S. Mitrop.
Bartolomeu de Calcedon); "În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai interesa de
teologie Duhul Sfânt pentru "ecumenism" este o temã, nicidecum o persoanã a
Sfintei Treimi de aceeaºi fiinþã cu Tatãl ºi cu Fiul Dogma Sf. Treimi este
vitalã pentru Bisericã ºi pentru fiecare creºtin în parte." (Î.P.S. Mitrop.
Ioannis Zizioulas al Pergamului). Sã notãm pãrerea reputatului teolog român Pr.
Prof. D. Stãniloae: "Ecumenismul este pan-erezia veacului XX." Afirmaþie
semnificativã prin aceea cã însuºi pr. Stãniloae a participat la manifestãrile
anterioare ecumenice din ultimele decenii însã cu siguranþã nu a putut sã-i
scape natura anticreºtinã a ecumenismului pe care pr. Prof. îl recunoaºte în
acelaºi interviu luat în ultimul an al vieþii sale drept o miºcare afiliatã
masoneriei mondiale.
Mulþi teologi ecumeniºti susþin cã fac misiune ortodoxã prin participarea la
C.M.B., dar de fapt aceasta înseamnã acordarea deplinã a girului ortodox faþã de
confesiunile creºtine ce se intituleazã biserici ºi care pretind cã nici una din
bisericile participante la C.M.B. nu deþine Adevãrul integral. Dupã a 8-a
Adunare Generalã a C.M.B. iatã ce remarca un reprezentant al Bis. Ort. Ruse, pr.
Ilarion Alfeev: "Ortodocºii nu pot influenþa activitãþile C.M.B. pentru cã ei
reprezintã o minoritate. Ce sã mai spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a
icoanelor ? Acestea nu pot fi discutate pentru cã "divizeazã". Dar despre
limbajul inclusiv sau despre hirotonirea femeilor ? Acestea nu divizeazã ? Ca sã
nu mai vorbim ºi de recentele practici ºamanice promovate la o ºedinþã a
Adunãrii de la Harare '98 la care secretarul general al C.M.B. dr. Konrad Reiser
a încheiat ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu
femeile cu un act de vindecare în tradiþia ºamanicã din Coreea. Iatã în ce
luminã trebuie vãzute hotãrârile recente ale Bis. Ortodoxe ale Georgiei,
Bulgariei, Serbiei de a se retrage complet din miºcarea ecumenicã. Aceste
biserici locale au înþeles cã participarea lor la C.M.B. devine inoportunã ºi
chiar anti-ortodoxã.
Concluzii
Din cele expuse pânã acum reiese cã nu este deloc justificatã participarea
ortodocºilor la miºcarea ecumenicã. Atitudinea atât de negativã a unor ortodocºi
ºi chiar a unor biserici locale faþã de ecumenism precum ºi scepticismul actual
profund al Bisericii Ruse, a Ierusalimului ºi a Eladei (inclusiv comunitatea
atonitã) asupra miºc. ecumenice ar putea fi învinuite de urmãtoarele:
cã neparticipând la miºcarea ecumenicã, care a cuprins întreaga lume, ei s-ar
opune pãcii ºi solidaritãþii dintre oameni;
cã respectarea adevãrului fãrã "dragoste" nu este justificatã în condiþiile
situaþiei tragice actuale din lume;
cã noi ne-am opune tendinþelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi
colosale pentru apropierea de acele alianþe politico-militare aparent
favorabile.
Trebuie rãspuns la acestea urmãtoarele:
Creºtinii ortodocºi niciodatã nu au înþeles cã dacã refuzã pe baza hotãrârilor
canonice orice contact cultic ºi sacramental cu eterodocºii, atunci în mod
implicit am priva de dragostea noastrã oamenii în general în planul relaþiilor
social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxã se roagã conform poruncii
scripturistice "pentru pace în lumea întreagã": "sã faceþi cereri, rugãciuni,
mijlociri, mulþumiri pentru toþi oamenii ca sã petrecem viaþã paºnicã ºi
liniºtitã întru toatã cuvioºia ºi bunacuviinþã (I Tim. 2, 1-2). Misionarismul
social, ospitalitatea creºtinã, bunacuviinþã nu trebuie sã aibã a face cu
promovarea "minimului dogmatic" ºtiut fiind cã "în materie de dogmã nu existã
concesie." (Sf. Marcu al Efesului)
Toþi Sf. Pãrinþi care au fost pentru pacea în lume îndreptau atenþia creºtinului
înainte de toate cãtre cer ºi cãtre lãuntrul sufletului. Sf. Serafim de Sarov:
"Dobândeºte duh paºnic ºi mii de oameni se vor mântui în jurul tãu." Sf. Macarie
cel Mare se referã ºi el întâi de toate la o anume pace: "pacea cereascã, care a
nãscut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii ºi despre care au
vorbit cei cucernici ºi au binevoit-o îngerii. [Lc.2,14]. Pacea lui Dumnezeu,
care a fost cu toþi Sf. Pãrinþi ºi i-a ferit de orice ispitã. Aceastã pace fie
cu voi în numele Tatãlui, al Fiului ºi al Sf. Duh. Amin".
Cãlãuzindu-ne dupã aceste gânduri despre pace ale Sf. Pãrinþi noi ne temem sã
trãdãm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul pãcii ºi Învãþãtorul Iubirii, Cel
Unul adevãrat. O astfel de trãdare am sãvârºi dacã în numele unei alte pãci am
consimþi sã intrãm în comuniune de rugãciune, de doctrinã (pe baza minimului
dogmatic în comun acord admis) º.a.m.d. cu eterodocºii conform principiului
ecumenic enunþat de unul din susþinãtorii miºcãrii ecumenice: "Dai ca sã dau,
renunþi ca sã accept este un început".
Puritatea credinþei ortodoxe este singura condiþie pentru realizarea adevãratei
pãci, care nu se poate plini fãrã harul lui Dumnezeu.

Bibliografie:
"Ecumenismul, factor de stabilitate în lumea de astãzi" - diacon Petru I. David
,Editura Gnosis,Bucureºti,1998
"Ecumenismul religia secolului XXI, religia speranþei", ed. Centrul
Internaþional Ecumenic, Vulcana-Bãi,29 august 1998.
"Ortodoxia ºi ecumenismul", arhim. Serafim Alexiev
si arhim. Serghie Jazadjiev, ed. Mãnãstirii Slãtioara,1997
"Pravila bisericeascã", Ierom. Nicodim Sachelarie, ed. Parohia Valea Plopului,
1999
"Buletin de informaþie nr. 3/1998- Învãþãturi eretice cu caracter eclesiologic
din sec. XX", Comisia Teologicã a Patriarhiei Georgiene, Tbilisi, 1998
"Teologia dogmaticã ortodoxã - vol. 2", Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae,
E.I.B.M.B.O.R., 1997
"Vestitorul Ortodoxiei", nr. 218-219, ian. 1999