Sunteți pe pagina 1din 6
 
Monah Alexie Þârdea Try Yahoo! Auctions More... It's Free Yahoo! Auctions is a free service - No listing fees - No commissions That's right, free! Visit Yahoo! Auctions [Close] undefined [Close] undefinedMonah Alexie Þârdea (M-rea Antim, Bucureºti) Nicolae Paulescu, un mare savant creºtin sau prin ºtiinþã la DumnezeuNu de puþine ori, prinºi sub avalanºa informaþiilor ºtiin-þifice de ultimã orã, rãmaºi fãrã replicã în faþa posibilitãþilor fan-tastice oferite de ºtiinþa modernã, dãm curs unui entuziasm nemãr-ginit ºi unei încrederi fãrã limite în puterea omului de stãpân al Uni-versului.Aceastã stare de euforie ºtiinþificã le este proprie, de obicei, celor ce fac abia primii paºi într-un domeniu ºtiinþific sau altul.
Veteranii
 sunt mult mai
ponderaþi
, încercând sã scruteze
la rece
 frontierele ºtiin-þei, conºtienþi de limitele acesteia ºi, mai ales, de posibilitãþile limitate de investigaþie pe care le-a creat mintea omeneascã. În plus, orice savant creºtin este conºtient de faptul cã tot ceea ce investigheazã el aparþine exclusiv creatului ºi niciodatã, oricât de perfecþionate ar fi tehnologiile sale, nu va putea sã pãtrundã cu acestea în graniþele necreatului.Niciodatã exploratorii oneºti ai legilor ce guverneazã în universul macro sau micro nu au putut nega prezenþa, fãrã putinþã de tãgadã, a douã aspecte: I) existenþa unei cauze primare care stã la baza fenomenului descris, cauzã care este un adevãr creatural; II) existenþa unor legi precise, a armoniei în desfãºurarea oricãrui fenomen, nu a hazardului ºi a haosului. Mergând respectiv pânã la cauza primarã, forþaþi de logica ºtiinþificã, marii savanþi ai omenirii au ajuns la acceptarea existenþei lui Dumnezeu, cãci numai El putea sã aºeze în univers, în înþelepciunea Sa infinitã o atât de mare diversitate de sisteme, care funcþioneazã perfect dupã legile cunoscute de ºtiinþele exacte. De la Newton, Pascal, Ampere, Euler, Kepler pânã la Einstein, Bohr ºi Planck, de la matematicieni la fizicieni, chimiºti ºi biologi de geniu, cu toþii au recunoscut existenþa înþelepciunii divine dupã care funcþioneazã acest univers, dupã legi pe care omul le-a putut cuantifica în parte.Poate însã cã nici o altã ºtiinþã modernã, decât medicina ºi mai ales genetica ºi biologia celularã, nu-l apropie mai mult pe om de Dumnezeu. Universalitatea codului genetic a fost prima mare loviturã datã darvinismului încã din anii 60 ai veacului nostru, motiv pentru care ideologia comunistã numea genetica
femeia de stradã a imperialismului
, ºi pânã prin anii 70, s-a interzis total studierea ei în facultãþi. Progresele recente în domeniul imunologiei medicale, markerii antigenetici, complexele majore de histocompatibilitate, comunicarea interce-lularã, interleukinele, apop toza (sau moartea celularã programatã!),
 
sunt tot atâtea argumente
 multe de strictã specialitate
 care trimit cu mintea la cauza primarã a tuturor acestora
 Dumnezeu Creatorul. Cu mult timp înainte de descoperirile epocale fãcute în medicinã, în special în a doua jumãtate a secolului nostru, în medicina româneascã a existat un nume mare, acela al savantului fiziolog, Nicolae Paulescu (1869-1931). De numele lui este legatã descoperirea remediului contra diabetului, insulina, deºi nu lui i s-a decernat Premiul Nobel pentru aceastã epocalã descoperire. Doctor în medicinã, doctor în ºtiinþele naturale, colaborator al profesorului Lancereaux Nicolae Paulescu, numit profesor la Faculatea de Medicinã din Bucureºti, a lãsat lucrãri ºtiinþifice unanim apreciate. Opera lui e sintetizatã în douã tratate cu mare rãsunet în lumea medicalã: Traite de Medicina ºi Traite de Physiologie Medicale, primul în cinci volume, iar al doilea în trei volume. Deºi Facultatea de Medicinã din Paris, dupã moartea profesorului Lancereaux, l-a chemat sã ocupe catedra fostului sãu profesor, Paulescu a refuzat, preferând sã fie de folos þãrii sale.Demn de remarcat cã deschiderea cursurilor sale la Facultatea de Medicinã din Bucureºti s-a fãcut cu o severã, dar bine documentatã, criticã a darvinismului. Mai marii timpului s-au simþit clãtinaþi, cãci darvinismul ºi materialismul erau piatra de temelie a vieþii universitare româneºti. S-a cerut chiar, în Parlamentul vremii, înlãturarea lui Paulescu de la catedra de Fiziologie a Facultãþii, întrucât nu convenea glasul sãu autentic ºtiinþific, ce dãrâma templul idolesc al scientismului materialist. Vom reda pe scurt câteva din punctele de disputã ºtiinþificã a vremii, disputã din care medicul ºi savantul Nicolae Paulescu a ieºit biruitor, ca om de ºtiinþã creºtin, care a putut arãta, înarmat cu argumentele ºtiinþifice ale vremii sale, cã existenþa lui Dumnezeu este din plin confirmatã de ºtiinþa autenticã.Trei mari teme au frãmântat lumea ºtiinþificã româneascã la acel început de secol XX: finalitatea vieþii, critica generaþiei spontanee ºi darvinismul. Savantul Paulescu s-a pronunþat de la bun început ca susþinãtor a teoriei finalitãþii vieþii (anume cã nimic în viaþa vieþuitoarelor nu este întâmplãtor, nu este rol al hazardului, ci totul recunoaºte o cauzã iniþialã, o Persoanã raþionalã, care este Autorul întregii creaþii). În plus, Paulescu a fost un adversar declarat atât a teoriei apariþiei vieþii printr-o
generaþie spontanee
, cât ºi al darvinismului. Disputa a fost chiar publicatã în
Convorbiri literare
, aprilie - 1903 ºi octombrie - 1908. Protagoniºti au fost, pe de o parte, profesorul Paulescu ºi, de cealaltã parte, D. Voinov (profesor de zoologie la Facultatea de ªtiinþe Naturale din Bucureºti) ºi N. Leon (profesor de ºtiinþe naturale la Facultatea de Medicinã din Iaºi). Ce se înþelege prin
finalitatea vieþii
? Profesorul Paulescu susþinea prin acest concept cã nici un organ nu e fãrã utilitate, fãrã finalitatea fiinþelor vii ºi cã nici un fenomen nu se îndeplineºte fãrã un anume scop, util vieþuitoarelor. Profesorul D. Voinov, din contra, amintind parcã de
specialiºtii în materialism
 ºtiinþific ai perioadei comuniste de mai târziu, care îndoctrinau elevii ºi studenþii României Socialiste, Voinov, aºadar, aducea ca
dovezi
 contra finalitãþii morfofiziologice a fiinþei vii organele rudimentare. Cei avizaþi ºtiu ce sunt acestea: anume
 dupã spusele prof. Voinov
 
pãrþi din corpul fãtului sau copilului ivite temporar, ºi care apoi dispar; sau dacã sunt pãstrate ºi la adult, dacã dãinuiesc toatã viaþa, sunt puþin dezvoltate, ele sunt formaþiuni complet nefolositoare
. Dacã prof. Voinov ar fi avut dreptate, atunci ipoteza creaþionistã ar fi cãzut, cãci Dumnezeu n-ar fi putut crea ceva lipsit de utilitate, adicã fãrã finalitate vitalã. Acesta ar fi fost un argument pentru darviniºti, ei susþinând evoluþia, apariþia unei specii dintr-alta. Ce rãspunde savantul Paulescu la acestea? Desigur cã existã aceste
organe rudimentare
, dar cã ele sunt lipsite de orice utilitate nu e tot atât de sigur. Funcþia lor existã ºi uneori o putem arãta, alteori rãmâne de cercetat, ºi Paulescu da ca exemplu glanda tymus
 glanda endocrinã situatã la nivelul gâtului
 care e funcþionalã ºi existentã anatomic numai în perioada creºterii, la adultul de 20 de ani ea poate dispãrea. Sau alte organe
mici ºi slabe
, cum se credea la început
 paratiroidele, suprarenalele, glanda pituitara
 , s-au
 
demonstrat în realitate a avea funcþii endocrine indispensabile vieþii. Dupã Paulescu, existenþa acestor organe
de rezervã
 ºi
de prevedere
, cum le numeºte el, este uºor de explicat. Ele apar ºi se dezvoltã din perioada embrionarã, putând fi utile în anumite condiþii de mediu. De exemplu, glandele mamare, înainte de naºtere, n-au nici o funcþie. Ele însã se hipertrofiazã ºi devin active când femeia este mamã. Organele de rezervã n-au dispãrut fie pentru cã îndeplinesc o funcþie necesarã, fie pentru cã ar putea avea o funcþiune în anumite solicitãri. De exemplu: aripile pãsãrilor domestice le pot fi de folos, dacã ele revin la starea de sãlbãticie, iar aripile struþului îi pot ajuta acestuia la mers.A doua concepþie pseudoºtiinþificã combãtutã cu succes de prof. Paulescu, este ceea ce s-ar putea numi a
generaþiei spontanee
. Partizanii acestei teorii porneau de la constatarea cã aceleaºi elemente
 carbon, hidrogen, azot º. a. -, ce formeazã materia anorganicã, stau la baza elementelor vii. Aºadar, prima celulã vie, susþin ei, ar fi apãrut în chip spontan în humusul terestru sau, cum vor spune ºi în anii 50-60 oamenii de ºtiinþã sovietici ºi nu numai, dintr-o
supã oceanicã primitivã
. Un susþinãtor al
generaþiei spontanee
 de la începutul secolului XX, T. Huxley, descoperã pe fundul oceanului o substanþã amorfã mucoidã, aºa numita
monera
 (sau ºtiinþific Bathybius Haeckeli) din care, iatã, se confirmã generaþia spontanee care ia naºtere în naturã ºi în zilele noastre, recunoscând ca punct de pornire aceastã
monera
. Dupã aproape un deceniu, acelaºi T. Huxley recunoaºte cã
monera
 lui nu este altceva decît o excreþie a zoofitelor marine, ruºinându-i astfel pe partizanii generaþiei spontanee.În plus, chimiºtii de ieri ºi de azi nu au reuºit sã producã mãcar o singurã celulã vie. Viaþa nu e numai o simplã combinare de elemente chimice. Însuºi L. Pasteur, prin cercetãrile sale, a enunþat sentinþa definitivã:
omne vivum ex ovo
, adicã viaþa se naºte din viaþã, nu din materie. Iatã propriile cuvinte ale savantului Paulescu:
Existenþa finalitãþii nu poate fi negatã; fiecare element pare sã cunoascã nevoile actuale ºi viitoare ale ansamblului ºi se modificã dupã ele
.
Finalitatea tuturor instinctelor e un fapt incontestabil (
) Instinctul pare cã aratã o inteligenþã superioarã care previne pericolele, ghiceºte viitorul, pregãteºte dinainte salvarea generaþiilor viitoare (
) Inteligenþa aceasta nu este nici în animalul ce executã aceste acte, nici în strãmoºii lui, cãci nici unul n-a cugetat vreodatã la marele scop pe care-l executã.
 A treia teorie respinsã de savantul Paulescu este darvinismul. ªtim ce susþin apãrãtorii darvinismului ºi astãzi. Cã existã o selecþie naturalã, motor al evoluþiei, de la cele dintâi vieþuitoare pânã la om. Prin selecþie naturalã înþelegem cã se perpetueazã numai fiinþele cu organe mai perfecþionate, mai bine adaptate condiþiilor de mediu. Dupã darviniºti, trei sunt factorii principali ai selecþiei naturale:a) variabilitateab) ereditatea c) acþiunea sinergeticã a variabilitãþii ºi ereditãþii realizeazã adaptarea la mediu, ºi astfel selecþia naturalã.Profesorul Paulescu denunþã ca eronate toate aceste concepþii:a) Variabilitatea. Darviniºtii înþeleg prin aceasta schimbarea caracterelor indivizilor unei specii, ºi întrucât toate caracterele fiind supuse schimbãrii, rezultã specii noi. Profesorul Paulescu aratã cã, din contrã, deºi variabilitatea ca fenomen existã indubitabil, totuºi schimbarea caracterelor indivizilor are loc exclusiv în limitele speciei! Paulescu aratã cã sunt supuse variaþiei doar caractere nespecifice (individuale), rezultând mai multe rase în cadrul aceleiaºi specii (rase diferite, de exemplu, dupã culoarea pãrului, înãlþimea, culoarea pielii, etc.). Schimbarea caracterelor specifice
 de specie
 sub presiunea mediului duce la stingerea speciei ºi nu naºte specii noi.b) Ereditatea, fenomen indubitabil ce constã în moºtenirea caracterelor pãrinþilor, la copii. Contrar la ceea ce susþin darviniºtii, ºi aceastã ereditate se loveºte de aceleaºi caractere specifice. Anume: - are loc apariþia raselor prin transmiterea caracterelor nespecifice (individuale);

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505