„PACEA - roadă a Duhului Sfânt”

Pacea este rodul virtuților, un bun de mare preț al omenirii și condiția însăși a existenței și
desfășurării vieții. Întemeiată pe adevăr și pe dreptate, pacea este binele cel mai înalt, un bun
necesar vieții în general și vieții morale în special. Ca virtute morală, ea se realizează în
cadrul social și în conformitate cu el. Pacea Duhului nu trebuie confundată cu starea de liniște
pe care o putem încerca uneori, când avem condiții favorabile (cum ar fi un loc lipsit de
zgomote deranjante, un cadru natural relaxant).
Adevărata pace este cea dobândită temeinic în sufletul nostru (prin efort personal și cu
ajutorul lui Dumnezeu), și aceasta rămâne cu noi indiferent de împrejurările bune sau rele prin
care trecem la un moment dat. Ea este suma tuturor sentimentelor, trăirilor și gândurilor pe
care le poate avea cineva. Ele pot fi de o durată mai mică sau mai mare, de o intensitate mai
mică sau mai mare și de un efect mai mic sau mai mare. Pacea este cheia de bolta a învățăturii
lui Iisus. Dobândirea păcii trebuie să fie țelul oricărui creștin. Totul trebuie să adere spre ea:
rugăciunea, asceza, milostenia.
Ce înseamnă de fapt pacea? Se spune că pacea adevărată este rezultatul a trei componente:
pacea cu Dumnezeu, cea cu oamenii și cea cu tine. Din punct de vedere psihologic ea
presupune: lipsa mâniei, acceptarea (destinului propriu, al celorlalți), stingerea oricăror
conflicte interioare și exterioare, neimpunerea celorlalți a atitudinii proprii.
Pentru a fi în pace cu Dumnezeu (cu divinitatea, deci), trebuie să faci totul având conștiința
că El este cu tine, atata timp cât și tu ești cu El, că îți veghează pașii. Trebuie să faci totul ca și
cum ai fi mereu sub ochii Lui. Aceasta implică o stare de continuă conștiință și de mare
responsabilitate. Trebuie să te intrebi mereu dacă ceea ce faci este în voia Lui, să aștepți
urmarea faptelor tale, înțelegând astfel dacă ai greșit sau nu (de multe ori ceea ce ni se
întâmplă este consecința a ceea ce am facut - bine sau rău), să accepți voia Lui (chiar dacă
este contrară celei personale).
Pacea cu semenii presupune, de fapt, iubire. Când nu mai ai în tine afecte negative: mânie,
ură, gelozie, resentimente, în suflet vine și se înstăpânește iubirea, reușești să-i iubești pe toți,
chiar dacă ți se par imperfecți, realizezi că și tu ești astfel. Reușești să-i accepți, să-i ierți dacă
e nevoie. Dacă simți că nu-i poți iubi în totalitate (desi sfinții reușesc cu siguranță) te rogi
pentru ei, pentru îndreptarea lor. Pacea vine totodată din lipsa "judecării" și a "osândei".
Practic, nu trebuie să judecăm pentru că putem greși aplicând celuilalt, care este de cele mai
multe ori diferit de noi, criteriile noastre, sistemul nostru de valori. De cele mai multe ori
aceasta este o modalitate subiectivă de a-i aborda pe ceilalți, și putem foarte ușor să ne dăm
seama că greșim, constatând că o persoană văzută de alte două, diferite, poate să i se pară
uneia bună și alteia rea. De fapt, percepția legată de un om poate fi diferită de la un moment la
altul, iar ceea ce vedem rău în celălalt este de fapt rezultatul a ceea ce este în noi. De aceea
sfinții nu mai văd răul, pentru că nu mai există în ei. De cele mai multe ori, judecata este
primul pas, al doilea este "osânda", cu alte cuvinte, învinuirea celuilalt. De multe ori ajungem
să ne supărăm pentru motive minore. Soluția ar fi să-l respectăm cu adevărat pe celălalt, să-i
respectăm felul de a fi, individualitatea. Fiecare din noi avem impresia că ceea ce facem este
cel mai bine și dorim să-l ducem și pe cel de lângă noi pe calea noastră. Multe conflicte apar
ca urmare a acestei atitudini.
Pentru a avea pacea adevarată trebuie să ne acceptăm și să ne iubim într-o oarecare măsură
și pe noi înșine. Nu e vorba de o iubire egoistă, narcisistă, ci trebuie să vedem în noi, ca și în
ceilalți, o creație a lui Dumnezeu, să iubim în noi pe Dumnezeu. De multe ori, în noi sunt
multe conflicte ascunse care izbucnesc uneori, alteori rămân în subconștient, creând acolo
adevărate "cancere". Trebuie să ne străduim să le aducem în sfera conștiinței, să le
exteriorizăm și să le gonim din sufletul nostru prin spovedanie. De multe ori o experiență ne
este dată ca să o rezolvăm în sens de pace .