CREDINTA este insetarea sincera si mereu mai mare dupa Dumnezeu

- esenta credintei este amintirea lui Hristos de noi, care se realizeaza prin amintirea/cunoasterea noastra de El
- este un risc al ratiunii,dar si iluminarea ei : ”cred Doamne,ajuta necredintei mele !”
- este puterea de a iubi pe acela pe care omeneste nu il poti iubi ( care te supara,te injura, te fura,te minte.. ...)
- este dialog cu Dumnezeu, cunoasterea Lui , certitudine/ incredere in Dumnezeu si intalnire reala,personala cu El
- atentie dracii cred dar mai ales  stiu cine si ce este Dumnezeu, dar nu percep frumusetea si iubirea Lui si nu-l
asculta
- credinta nu inseamna:  eu cred ca Dumnezeu exista  !........., credinta este  numai  cand ma incred mereu/deplin in
Dumnezeu  si urmez din iubire  tot ce  El  imi  spune; cat ascultam de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de noi
- credinta nu este sentiment religios simplist , adica legat numai de formele exterioare ale vietii bisericesti ( nu vrea si
nu este interesat de continutul credintei ), redus la individ si numai pentru nevoile lui spirituale ,inchis in sine fata de orice
exprimare/cautare, care risca sa-i distruga ” credinta cea simpla ” . Sentimentul religios poate deveni IDOLATRIE fara
inchinarea in Duh si in Adevar
- Credinta fara marturisire este apa de ploaie ; a marturisi inseamna: a dovedi, a proba,a adeveri,a confirma,a
atesta,a demonstra, a manifesta prin fapte – ganduri - cuvinte fidelitatea/loialitatea fata de Adevar/ Hristos
Marturisirea crestina este un legamant intre mine si Dumnezeu ; valabilitatea marturisirii este conditionata de cerinte
cumulative : act de vointa unileteral,personal, constient,liber,irevocabil,neechivoc,sincer si adevarat; cu fiecare respiratie
a noastra ( in orice gand,cuvant sau fapta ) noi marturisim ceva si cuiva ,in cele mai aparent nesemnificative aspecte ale
vietii noastre , pana la spovedanie ( suprema marturisire)
De ce marturisesc : ca sa nu uit cine sunt ( fiu al lui Dumnezeu ) si ce am ales – pe Dumnezeu ; sa ma intaresc/calesc in
credinta ,pe mine si pe semeni ; pentru ca-L cunosc si il iubesc pe Dumnezeu
Atentie - toate marturisirile mele se inscriu in Cer in cartea faptelor

CREDINTA
- este fiintarea ( concretizarea,intruparea,simbol ) celor nadajduite si dovada ( argument,atingere ) celor
nevazute ; prin credinta viitorul se face prezent si nevazutul devine vazut

Sf Nicolae Velimirovici “ Credinta este amintirea pierduta a incantarii primordiale a vederii lui Dumnezeu,amintire ramasa
intiparita in constiinta noastra ”

- este o certitudine ,o siguranta in principal rationala si de vointa ,dar si sentimentala ; este o energie necreata a lui
Dumnezeu ,o putere data de El fiecarui om ,putere care se afla in interiorul nostru si pe care o putem folosi ca sa trecem
din realitatea imperfecta, partiala in singura realitate adevarata,desavarsita
- este o cunoastere ce nu se poate dovedi si o legatura/loialitate/incredere mai presus de fire prin care nestiut si
nedemonstrabil ne unim nemijlocit cu Dumnezeu intr-o unire mai presus de orice intelegere
- credinta presupune dezvaluirea Adevarului ,un dialog al iubirii si o relatie personala cu Dumnezeu
- credinta este Imparatia lui Dumnezeu din noi care inca nu are forma ; prin lucrarea credintei,Imparatia din noi va capata
forma

Omul are suflet şi trup si este purtat/condus de două legi, a trupului şi a duhului. Legea trupului are la dispoziţia sa
simţirea (lucrarea simţurilor), iar legea duhului lucrarea minţii. Legea trupului, lucrând prin simţire, leagă pe om de
materie, iar legea duhului, lucrând prin minte, înfăptuieşte în chip nemijlocit si tainic prin credinta,unirea lui cu Dumnezeu.
SMERENIA adevarata realitate a omului - este Domnul Hristos
- smerenia adevarata,deplina nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci atunci când
cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice: sluga
netrebnica sunt,am facut ceea ce eram dator sa fac
- smerenia nu este injosire,umilire,slugarnicie, inferioritate, supunere oarba ,dispretuire,lipsire de libertate,ci taierea
vointei proprii si trairea conform voii lui Dumnezeu
- este simtamantul sincer,curat de contrast izbitor care ma cuprinde si ma copleseste gandind la raportul Dumnezeu –
eu omul
- este o cunoaştere de tine însuţi si de Dumnezeu, reala si adevarata, daruita de Duhul Sfant,adica convingerea si
trairea adevaratei noastre masuri de creaturi
- este singura virtute pe care dracii nu pot niciodata sa o imite ; cine se smereste sincer/serios va fi ispitit mai mult
- acolo unde nu este smerenie adevarata, nu este Dumnezeu ; exista si smerenie falsa ( nesupusa,mandra,o masca
evlavioasa,care nu iubeste certarea/defaimarea; este omul suparat pe Dumnezeu cand are necazuri - desi este moral si
corect )

POCAINTA este reinnoirea continua a Botezului,medicament duhovnicesc

- inseamna dincolo/peste mintea mea si intrarea in gandul lui Dumnezeu ; pocainta invie mintea si inima, care revin la
firescul lor, adica inradacinate/cu izvor in Sfanta Treime
- este mult mai mult decat parere de rau,remuscare,regret,mustrare de constiinta,abtinere, ci in special aderare la
Dumnezeu,transformare,schimbare si curatire totala a vietii ( ganduri,vorbe,fapte… ) ; este intristare nu din cauza
pacatului ci datorita despartirii de Dumnezeu

- este o redescoperire a harului interior de la Botez si o devrajire de cele lumesti concomitent cu indreptarea spre in
sus , adica iubirea Lui
- alaturi de smerenie, pocainta este cheia intrarii in comuniune cu Dumnezeu
- nu priveste atat pacatul in sine ,ci in principal reintoarcerea la Dumnezeu
- este Taina si lucrare continua ,daca vrem sa fim cu Dumnezeu
- nu este act moral ci fiintial (totul se schimba in mine) , adica din animalic devin dumnezeiesc
Rezultatele Pocaintei :
- il vad pe Dumnezeu in absolut toti oamenii (in mincinos,betiv,curvar,ucigas,parlamentar,vecin…), vad si inteleg
degradarea produsa in mine de pacat ,dar traiesc adoptia ca fiu al lui Dumnezeu
- il simt pe Dumnezeu alaturi,privesc fara frica in ochii Lui,vorbesc cu El precum Adam inainte de cadere

FERICIRILE ( reprezinta legea fundamentala a Imparatiei lui Dumnezeu si nucleul mesajului lui Hristos )
- noi stim ca pentru noi oamenii ,fericirea inseamna in principal : o implinire,o stare de bine,sa fac ce imi place, sa am
familie realizata,sa fiu sanatos,sa fiu iubit si respectat ; noi apreciem ca fericirea este starea de multumire intensa si
deplina determinata de satisfacerea unor placeri si de lipsa oricarei dureri. Acesta modalitate de a percepe fericirea
isi are originea in faptul ca am uitat sau nu ne intereseaza ce ne invata Dumnezeu, adica sufletul (ratiunea) trebuie sa
conduca trupul ( partea nerationala) si nu invers. Aceasta “fericire“ pe care noi o stim si o cautam, este dezlegata de
Hristos si ascunde in ea pericolul uitarii de Dumnezeu, adica in timp putem sa devenim suflete moarte in trupuri vii

- Hristos ne invata in Predica de pe munte ca fericirea este : smerenie,plans duhovnicesc,blandete,sete de dreptate

(acordul meu cu planul lui Dumnezeu ),mila si milostenie,curatia inimii,pacea ( armonia deplina cu Dumnezeu si cu toti
oamenii ),rabdarea cu bucurie a necazurilor si mucenicia. Dupa cum spune Hristos fericirea nu inseamna a avea, ci a fi
in relatie de iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii

BARFA ( ex : acela a furat,a mintit,a desfranat…. ) Barfa inseamna a vorbi de rau, a vesti patimas un pacat al unui om,
a face” comert “ cu informatii ( adevarate sau false) ; sinonime : a ponosi,ponegri,discredita,defaima. Barfa se refera la
unele din faptele unei persoane,ea se executa numai in spate/in ascuns. Barfa reprezinta o autentica agresiune nevazuta
asupra omului barfit ,dar afecteaza puternic si sufletele celor care folosesc sau accepta barfa.
Barfa izvoraste din : iubire de sine,mandrie,lipsa de credinta,invidie,prostie,inactivitate,lasitate,suparare,dorinta de
razbunare,nevoia de a domina sau manipula,dorinta de a fi in centrul atentiei.

JUDECATA ( omul cand judeca,chiar cu dreptate, atunci condamna si se comporta ca antihrist ; ex : acela este un
hot,un mincinos, un curvar…..). A judeca/condamna este altceva decat judecarea,cercetarea,analiza,discernamantul
duhovnicesc. In orice moment vom judeca pe cineva , inseamna ca suntem in proces cu acea persoana, ca decidem/ca
dam o hotarare si ca osandim. Judecata se refera la intreaga persoana, la viata omului in intregul ei si este un mare pacat
pentru ca ii luam locul lui Dumnezeu,care este singurul judecator. Atentie : barfa si judecata au doborat o treime din
ingeri,care au devenit antihristi
IERTAREA inseamna a renunta sincer la o datorie in intregime, a trece peste orice ,in totalitate
- nu este un sentiment ci un act permanent de vointa, proba a iubirii,o mare minune dumnezeiasca,o cale de a-L
cunoste si de a fi ca Dumnezeu
- este singura cale de a te elibera/dezlega de cineva/ceva care ti-a facut rau
- fara uitare,iertarea este o vorba goala ; drumul periculos al neiertarii este urmatorul : incepe cu vina celuilat , apoi
continua cu – dreptatea mea - supararea mea – mandria mea – resentimentele mele – impietrirea inimii mele . “ Si ne
iarta noua greselile noastre, precum iertam si noi…. “ . Neiertarea îl afectează în primul rând pe cel care nu iartă, nu pe
cel care nu este iertat.
” Maniati-va, dar nu pacatuiti ” : sa nu ne inabusim sentimentele,ci sa le tratam corect adica mereu sa iertam dupa dorinta
si cu ajutorul lui Dumnezeu

SIMBOL - distinge/deosebeste lumea de Dumnezeu, dar o si leaga de El

- este orice semn,obiect,actiune,imagine care deosebeste/imparte,dar si leaga cele 2 realitati :cea empirica (cunoscuta
de noi prin simturi ) si cea reala/adevarata/dumnezeiasca (cunoscuta prin credinta )
- este un fel de cifru al reprezentarii/descoperirii/vederii lui Dumnezeu. Simbolurile au functie provizorie/profetica si ne
dau o cunoastere a lui Dumnezeu nedeplina,ca prin ceata,cu umbre, ca in ghicitura,indirect
Cuvintele si gandurile noastre sunt simboluri,reprezinta ceva sau pe cineva.
Simboluri in Scriptura : curcubeul de dupa potop/semn legamant Dumnezeu-oameni, sarpele de arama/Iisus Hristos care
vindeca, chivotul/prezenta lui Dumnezeu care calauzeste, cortul/Biserica, argint/puritate si intelepciune , mana din pustie
si Piinea Vietii/Euharistia, samanta/Cuvantul lui Dumnezeu, uleiul/Duhul Sfant……

ICOANA - este ferestra mea spre Cer , revelatie/descoperire a realitatii adevarate, dumnezeiesti prin imagine
- Dumnezeu ni se reveleaza/descopera prin Cuvantul Lui, prin actiuni/simboluri si prin imagini
- icoana reprezinta o intrare a invizibilului in vizibil ( lumea spirituala/invizibila nu este in spatiu/distanta departe de noi, ci
spiritual ). Icoana instituie o relatie bilaterala de iubire/daruire, intre privitor si cel privit ( cand privesc icoana cu credinta,
sunt privit in acelasi timp de cel sau cea din icoana)
- cand contemplu icoana privirea mea se roaga, pentru ca iubeste,dar mai ales vede misterul facut imagine ca persoana
reala ,pentru ca se roaga ; icoana compenseaza/completeaza un deficit/minus de cunoastere a lumii invizibile, ea este
dialog,comunicare/comuniune intre mine si lumea cea adevarata, legand cerul de pamant
- cinstirea icoanei trebuie sa treaca la original,adica sa ne inchinam numai persoanei celui pictat ; icoana nu este un
tablou, o reprezentare figurativa ci o realitate duhovniceasca

TAINA - este modul prin care ne atingem de Dumnezeu,comunicam si ne unim cu El

- in momentul Tainei intram in comuniune/unire cu Hristos ca persoana ,Om si Dumnezeu
- prin Taina,Hristos patrunde real si eficient ,dar invizibil,cu trupul Sau indumnezeit ,sau cu energia trupului Sau curat, in
trupul nostru si produce in noi o simtire/traire comuna cu a Lui
- tainele sunt lucrari invizibile ale lui Hristos savarsite prin acte vizibile, prin care se intipareste mai puternic/se curata
chipul lui Hristos existent in noi

BISERICA - Iubirea si implinirea Credintei,marea taina ascunsa de D umnezeu din vesnicie

- nu este in principal locasul/cladirea,ci adunarea noastra,a credinciosilor( vezi definite Credinta ) cu scopul de a descoperi
si realiza/alcatui Biserica = Trupul tainic al lui Hristos = si Hristos capul ei ( factor de unire si model pentru noi ),destinata
sa cuprinda si sa plineasca tot ce exista : Dumnezeu si umanitate indumnezeita
- Hristos si umanitatea sunt atat de uniti in Biserica incat nu pot fi despartiti
- in Biserica se sadeste( prin Duhul Sfant ) in noi sfintirea/mantuirea si inceputul invierii,aflate in trupul lui Hristos ;
extinderea dumnezeirii din trupul Sau in noi este Biserica
- cand intram in Biserica ,pasim in Cer pentru ca ea este chip si icoana a lui Dumnezeu
- continutul/scopul vietii bisericesti si unicul criteriu al bisericii este IUBIREA care transforma
- Biserica este unitate de sus , nicidecum unitate de jos,naturala ; destinatia Bisericii consta in a birui infricosatoarea
instrainare ( fata de Dumnezeu si intre noi oamenii ) pe care diavolul a introdus-o in lume si care l-a pierdut si pe el. 

Cuvantul
- in general cuvantul este o unitate fundamentala de comunicare a unui inteles,un simbol care reprezinta/descopera ceva
sau pe cineva
- Cuvantul este mintea intrupata a lui Dumnezeu ,Iisus Hristos, prin care s-au facut toate bine ( adica conform ideii lui
Dumnezeu – lumea creata rational,ordonat,cu sens si iubire )
“Si Cuvantul trup s-a facut “ s-ar putea traduce : mintea lui Dumnezeu s-a facut om
- Cuvantul ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, El creeaza,tine laolalta,vindeca,judeca,purifica,mantuieste. Cuvantul
trebuie primit,pastrat,marturisit cu indrazneala,explicat si mai ales trait

NUMELE
- in general numele este identificare cu cineva/ceva, el contine informatie,energie si directie . In Vechiul Testament
există o identitate efectivă între sufletul unui om şi numele lui. Intreaga personalitate, cu toate particularităţile şi cu toată
energia sa, sunt prezente înlăuntrul numelui. A cunoaşte numele unei persoane înseamnă a-i intui adîncurile fiinţei şi,
prin aceasta, a intra într-o relaţie solidă cu ea şi chiar, uneori, a avea un anumit control asupra ei.Conform tradiţiei
ebraice, a face un lucru în numele cuiva, a invoca numele acestuia sînt acte de o putere şi de o semnificatie simbolica
deosebită. Invocarea/chemarea/rostirea numelui unei persoane înseamnă a face prezentă această persoană.
Atentie :
( ce nume scoatem pe gura si cum il rostim ; pomenirile din Liturghie reprezinta invocarea/chemarea unor nume )
- invocarea Numelui lui Hristos,nu mecanic ,ci cu iubire,credinta,sinceritate,atenţie şi respect, face prezenta Persoana
Sa, ne deschide puterii Sale si ne uneste real si tainic cu El.
Imnul Trisaghion ( Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !), contine energia si prezenta
Sfintei Treimi

POSTUL - nu este un scop in sine ci restabilirea ordinii firesti ( sufletul trebuie sa conduca trupul ) si un mijloc de
curatire/despatimire pentru a-L putea vedea pe Hristos
- este retinere voluntara,sincera,asumata liber si constient, din iubire fata de Hristos ; postul este numai pentru mine si nu
o plata lui Dumnezeu
- postul este o disciplinare a biologicului, dar mai ales o redirectionare/convertire a afectelor ( foame,frica,sete,durere,
placere,plans....) din directia inspre noi/lume materiala , inspre directia Dumnezeu
- Cartea Triodului spune : “ Postul cel curat este departarea de pacate,instrainarea de patimi,dragostea cea catre
Dumnezeu,nevointa spre rugaciune,lacrimile cu umilinta si ingrijirea de saraci – asa a poruncit Hristos in Scripturi ”
Intrebare : tin postul sau chiar Postesc ?

Postul Fals/Formal ” ca daca ei vor posti ,eu nu le voi auzi rugaciunile ” Ieremia 14.12
- neprimit si neplacut Lui, post prin care vrem sa ne “aranjam”/sa obtinem bune relatii cu Dumnezeu si sa ne castigam
”merite” , sau sa platim pentru pacate
- este o simpla dieta pentru sanatate si o carte de bucate vegetariana
- o datorie trista, neplacuta si obligatorie si o fortare ( pentru ca asa trebuie si asa este obiceiul )
- este exact postul fariseului care in loc sa se umple de Hristos (prin golire de sine) se umple de sine

MANTUIRE - nu este un eveniment viitor ci un proces continuu in viata noastra de transformare,restabilire/restaurare

aici si acum,a puterii si claritatii originare a chipului lui Dumnezeu in noi si ajutor pentru realizarea asemanarii cu El
Dumnezeu ne-a creat ,ca spirite intrupate ( suflet si trup ),dupa chipul Lui ( omul este icoana/model a lui Dumnezeu;
chipul Lui face prezent pe Dumnezeu in noi) si asemanarea Lui ( stare de indumnezeire : putem fi ca si Dumnezeu,dar
nu identic cu El in intelepciune,dreptate,mila,sfintenie,iubire... asemanare care se dezvolta prin lucrarea/trairea conform
chipului ) ; de ex la un goblen panza cu diagramele/desenul indica chipul , iar munca noastra de a umple desenul
semnifica asemanarea
- mantuirea este o eliberare/salvare, nu juridica ci existentiala, efectiva,reala,din starea de dependenta fata de pacat
– este inceputul recastigarii, inca din viata prezenta,a starii de sfintenie si posibilitatea indumnezeierii noastre ,a
vindecarii complete ( realizarea comuniunii personale cu Dumnezeu ) prin anularea distantarii/indepartarii noastre fata de
Dumnezeu
- mantuirea este in acelasi timp,lucrare a lui Dumnezeu ( darul gratis de iubire,jertfa cu har vindecator ), dar si
participarea noastra ( acceptarea si trairea darului iubirii Lui,conform voii Lui )
- mantuirea este singura modalitate de intrare in Imparatia lui Dumnezeu( viata vesnica ,care este cunostere si traire ca
Dumnezeu )
- ideea de mantuire este strans legata de aceea de pacat
- scopul nostru pe pamant trebuie sa fie dobandirea Duhului Sfant prin conlucrarea cu harul lui Dumnezeu si in nici un
caz acumularea/dobandirea de merite personale; rugaciunile,postul,mersul la Biserica,milostenia...nu sunt si nu trebuie
sa fie scopuri in sine,egoiste,numai pentru noi.....ci mijloace de a castiga Duhul Sfant,prin receptarea si raspandirea la
semenii nostri a iubirii si harului primite de noi prin credinta

CRUCE - cheia deslusirii Sfintei Treimi

- altarul preasfant de jertfa al Mantuitorului , semnul Fiului Omului,pecetea cea puternica a lui Hristos
- cea mai puternica,surprinzatoare declaratie/marturie de iubire pe care ne-o face permanent Dumnezeu
- reprezinta culminarea si implinirea dragostei care nu se opreste de la nici o suferinta,nici de la insasi moartea pentru a
se da celui iubit deplin,fara nici o rezerva ; adevarata viata este Crucea/Jertfa/Iubirea
- este gresit sa echivalam in principal crucea cu suferinta,necazurile,problemele personale ; acestea ar trebui sa ne
conduca/directioneze la cruce Atentie : nu orice suferinta este o asumare/purtare a crucii lui Hristos ( vezi cei doi talhari
rastigniti langa Hristos )
- este operatia/lucrarea/lupta interioara delicata,dureroasa,indelungata, de trezire, de dezlipire/eliberare de orice
prizonierat/atractie fata de daruri/creatie ( bunuri,persoane,ganduri,sentimente…chiar viata noastra ) si realipire de
Daruitor/Dumnezeu ( El este pentru noi, infinit mai mult decat toate darurile Lui )
- cruce inseamna sa duc voluntar ,liber,din iubire si bucuros necazurile si problemele altuia si sa fiu fericit nu ca fac fapte
bune,ci ca celuilalt ii este bine

PACATUL la modul simplificat exista un singur pacat : a nu voi pe Dumnezeu si a te rupe de El

- pacatul produce pierderea partiala a vederii lui Dumnezeu,ca un zid sau ca o fereastra murdara intre noi si El
- este dezlipire,instrainare,separare prin libera alegere de Dumnezeu ; distantare,refuzarea,ruperea comuniunii cu El
- Dumnezeu a creat omul ca acesta sa devina dumnezeu,dar prin impartasire ( comuniune/participare) cu Dumnezeu
insusi, numai in El si prin El ( adica prin dependenta totala si libera de El, devenim ca Dumnezeu )
- pacatul este atunci cand alegem liber un alt izvor de indumnezeire decat Dumnezeu, cand lucram autoindumnezeirea
prin noi insine,independent si dezlegati de Dumnezeu
- pacatul este orice gand,cuvant,fapta,care ne indeparteaza de Dumnezeu ,orice este contrar firii/scopului pus in noi de
Dumnezeu de a deveni ca El ; prin fiecare pacat omul se pozitioneaza prin libera sa alegere intr-o stare/traire contrara firii
naturale pusa in noi la creatie , nu mai este om indumnezeit in Duhul ci este altceva : om nedeplin,ratacit,in razboi cu sine
insusi,neintelept,care exista biologic dar nu traieste adevarat
- dupa cadere si in prezent oricare om,chiar cel care nu pacatuieste, este intr-o stare ambivalenta,adica contine/traieste
in suflet si in trup lupta dintre bine si rau ( dispozitia pacatoasa,pofta rea) si alege liber in fiecare clipa intre acestea
Atentie : conditia principala/generala a oricarui pacat suntem noi insine ( prin/din vointa noastra libera permitem
trupului,prin simturi,sa conduca sufletul si in timp acesta va deveni dependent de placerile simturilor ) si nu ispita
diavolului sau slabiciunea trupului. Orice păcat este o cădere a raţiunii/mintii din adevăr şi o alunecare a vieţii noastre într-
o direcţie greşită, într-o rătăcire alături şi împotriva firii.
Poate păcatul cel mai mare al lumii de astăzi este acela că a omul a început să piardă simţirea/constiinta păcatului,
precum si perceperea concreta a pacatului ,cu efecte directe,reale si grave asupra vietii noastre spirituale si chiar
trupesti , ex : nu mai ascultam constiinta proprie, nu ne intereseaza existenta celor 2 realitati – lume si Imparatia lui
Dumnezeu ,nu mai percepem conditia noastra de fii risipitori,nu prea mai avem nevoie de mila dumnezeiasca pentru ca
nu ne simtim vinovati,ideea gresita ca suntem victime ale pacatului si nu coautori ,avem o parere juridica/legalista asupra
pacatului,nu mai intelegem duhovniceste smerenia/pocainta,spovedania este perceputa ca tratament psihologic
( relatarea unor pacate pentru linistirea proprie ,sau mai rau pentru a-l impaca pe Dumnezeu )

ISPITA nu este pacat ,ci : tentatie,atractie,momeala,seducere,ademenire,inselare ,dar si studiu despre noi

insine,cercetare,experienta,examen, proba de verificare a credintei,sperantei,iubirii
- ispitele nu ne fac vulnerabili si nu ne slabesc , ci ne arata,daca ne intereseaza,cine si cum suntem de fapt
( ispitele descopera firea noastra ascunsa si adevarata ) ; ele sunt ingaduite de Dumnezeu pentru
antrenament,calire,imunizare duhovniceasca,iar nu pentru cadere
- este ispitit numai omul care face alegeri corecte; sfintii parinti afirma ca cei care nu sunt ispititi sunt falsii credinciosi
( aceia care se imbraca exterior cu credinta,dar nu o traiesc )
- ispitele au ca punct de plecare pe satana (care ne ataca direct,sau prin oameni,sau prin lucrurile lumesti ),dar si pe noi
insine (pentru ca raul este prezent concret in mine si in fiecare om,datorita poftei cele rele/dispozitiei pacatoase din firea
noastra cazuta )
- ispitirea este absolut necesara, caci fără ispite si răbdarea în ispite ca o trecere a desertului din mine /lume, nu există
desăvârșire, nici dovada autentica,reala,serioasa a credinței în Dumnezeu,nici intrarea in Imparatia Lui ; in rugaciunea ”
si nu ne duce pe noi in ispita” nu cerem sa nu fim ispititi ( lucru care este cu neputinta/imposibil pe pamant ) ci
recunoastem slabiciunea/dependenta noastra de Dumnezeu si cerem ajutor sa nu cadem la examen/sa trecem cu succes
proba ispitei
- ne este frica si fugim de ispita, ca si cum ar fi posibil ; nu se poate !
- ispitele se desfasoara spre 3 directii : sa facem raul voit/nevoit, sa nu facem binele si ,atentie, sa facem binele pentru
mandria noastra
- ispita are la baza modul gresit de a trai raportul nostru cu bunurile/lucrurile lumii ,cu oameni si cu Dumnezeu respectiv
daca le consideram posesiune-putere sau numai dar/cadou primit
- etapele/mecanismul ispitirii : momeala(gand sau imagine) ,insotirea/con,vorbirea cu ispita ,consimtirea/invoirea cu
gandul,faptuirea, robirea si patima/dependenta
- sunem ispititi dar putem si noi sa ispitim pe semenul nostru ( prin barfa,denigrare,desconsiderare,poreclire,cand radem
pe seama lui,cand gandim una si spunem alta despre cineva…) sau chiar pe Dumnezeu ( bravura inutila/fara
socoteala,neincrederea deplina in Dumnezeu,cand cerem de la El lucruri nepotrivite, sau pe care le putem face
singuri ,cand confundam viata cu lucrurile materiale,cand cer dovezi/minuni de la Dumnezeu,cand punem intrebari ca :
de ce nu opreste Dumnezeu pandemia,cand ne suparam pe dumnezeu ca nu raspunde la rugaciuni…)

RUGACIUNEA a sta de vorba cu Dumnezeu : este dialog si nu monolog/comunicare si comuniune cu Dumnezeu,

vorbire cu Dumnezeu nascuta in om din setea/iubirea/aducerea aminte de El si nu din obligatie,obisnuinta, sau interes
( sa castigam unele favoruri )
- este inceputul binelui, temelia sufletului ,starea oricarui suflet care il iubeste pe Dumnezeu,isi simte starea de pacat si
cere mila Lui
- prin rugaciunea cum se cuvine/curata adica rostita cu gura,inteleasa cu mintea si simtita cu inima ( rugaciune
facuta cu credinta,cainta,atentie,staruinta,rabdare,curata in inima,sincera,cu iubire si smerenie ) ne deschidem harului ,ne
inaltam in cer si ne unim cu Dumnezeu
- roadele si puterea rugaciunii adevarate : ne face temple ale lui Hristos, ajungem cu ajutorul Duhului Sfant la Dumnezeu,
iar mintea/ratiunea se trezeste/se curata (vede si cunoaste pe Dumnezeu ) , de asemena vointa,pofta si sentimentele se
intorc si se indreapta spre Dumnezeu ; si trupul se intoarce catre firescul sau ,la conditia initiala legat si condus de suflet
- cand ne rugam sa nu uitam sa cerem prezenta Duhului Sfant,care este in noi si de asemenea sa uitam ca suntem pe
pamant si sa credem ca stam,in cer,in mijlocul ingerilor si impreuna cu ei vorbim cu Dumnezeu
- rugaciunea multa/prin cantitate (rugaciunea Martei), ne conduce in timp, cu rabdare la calitatea si curatia rugaciunii
(rugaciunea Mariei)
Ce ne invata Psalmul 140 referitor la rugaciune ? Hristos se ruga des,oriunde,pentru oricine,cu Duhul Sfant

EUHARISTIE/IMPARATIE/LITURGHIE

Liturghia se slujeste pe pamant ( ce vedem prin simturi ) si in acelasi moment/timp se savarseste in cer ( o percepem
numai prin credinta )
- face posibila intrarea noastra prin/cu credinta, a fiecaruia dintre noi,numai prin Hristos ,in viata comuniunii de iubire a
Sfintei Treimi ( Hristos ne face partasi ai starii Lui de jertfa curata si numai asa putem veni la Dumnezeu )
- in si prin Liturghie descoperim,patrundem treptat si facem parte din realitatea adevarata,adica Imparatia lui Dumnezeu

- sfintii parinti afirma existenta mai multor Liturghii ( slujiri/slaviri lui Dumnezeu ), care se intrepatrund,sunt concomitente
(in acelasi timp liturgic,timpul lui Dumnezeu,care nu are trecut,prezent,viitor ) si se impartasesc ( sunt in
comuniune ) ,reciproc una din alta : a) Liturghia interioara a fiecarui credincios ,b) Liturghia comunitatii in locasul Bisericii
si c) Liturghia ingereasca/cereasca /universala ; la Liturghie participa Dumnezeu,ingerii si oamenii si in Liturghie,
Dumnezeu ne vorbeste direct
- temeiul biblic pentru savarsirea Liturghiei sunt cuvintele lui Hristos de la Cina cea deTaina, Liturghia este voia sfanta a
lui Dumnezeu ,nu o rugaminte ci o porunca ( ” aceasta sa faceti intru pomenirea Mea ” – este prima Liturghie )
Mai presus de orice Liturghia este sarbatorire a numelui lui Dumnezeu, iar scopul principal este impartasirea/ euharistia

IMPARATIA este cunoastere a lui Dumnezeu ( si nu cunoastere despre El ) ,este iubirea fata de El, unirea/viata intru
El
- Imparatia , nucleu mesajului lui Iisus, nu este o realitate de dincolo de lumea aceasta, nu este a viitorului ( nu exista o
succesiune in timp : acum,in prezent,este lumea si apoi va veni raiul ) ,ci Imparatia este deja aici,acum ( in noi,in mijlocul
nostru ) si continua in vesnicie
- la Cina de Taina,Iisus ne descopera si ne incredinteaza,Imparatia lui Dumnezeu

EUHARISTIA/IMPARTASIREA
- la fiecare Impartasire a noastra ( ”cu frica,cu credinta si cu dragoste de Dumnezeu sa va apropiati ”), Hristos ne
descopera deplin si ne incredinteaza Imparatia Lui ( IUBIREA = JERTFA )
- scopul Euharistiei este unirea noastra deplina cu Hristos ( in impatasire,Hristos este prezent real cu trupul si sangele
Lui ) si descoperirea Bisericii ca trup al Lui ; impartasirea nu este in principal pentru viata reinnoita acum/aici pe pamant,ci
mai ales/in special pentru viata de veci ( pentru ca sa ne putem ridica deasupra vietii pamantesti prin intiparirea in
noi,care ne impartasim, a starii de inviere : ” cel ce Ma mananca pe Mine va avea viata prin Mine ” )
- Impartasirea noastra este o traire reala,in continuare,a Cinei de Taina,Jertfei de pe Cruce si Invierii Domnului nostru
- Impartasirea are 2 aspecte/trairi prezente,reale,complementare si inseparabile : Jertfa ( a lui Hristos si a noastra ) si
Taina
- prin Impartasire, Hristos ne ridica pe o treapta noua a relatiei Sale personale cu fiecare din noi

SCRIPTURA/TRADITIA - Hristos si Duhul Sfant pastreaza eficienta,puterea si puritatea revelatiei ( inseamna

descoperire,cunoastere si apropiere de Dumnezeu) , prin Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie
SCRIPTURA - este Cuvantul lui Dumnezeu care se talmaceste pe Sine in cuvinte ; este trairea aici,astazi alaturi de
Dumnezeu, a trecutulului,prezentului si viitorului relatiei/legaturii de iubire dintre Dumnezeu si noi oamenii
- acum si aici, prin Cuvant/cuvinte ,Hristos mereu viu si acelasi, ne vorbeste si lucreaza in prezent asupra noastra pentru
a ne indumnezei
TRADITIA este o pastrare autentica si o aplicare/aprofundare continua si dinamica a continutului Scripturii
- fundamentul Traditiei apostolice este continutul Scripturii aplicat vietii omenesti ;Traditia cuprinde modalitatile de intrare
a lui Hristos in viata noastra si transmiterea acestor modalitati din generatie in generatie
- in esenta ,Traditia este neintreruperea vietii dumnezeiesti,permanenta prezenta a Duhului Sfant