S.N.

Lazarev

SMERENIA:
”CARE ESTE
SENSUL SĂU
PROFUND?”
Ce este smerenia adevărată, despre care a vorbit Hristos?

Cum să înțelegem cuvintele lui Hristos: „... oricui te lovește

peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt”?

Smerenia înseamnă acceptarea interioară deplină a voii

divine și o atitudine activă în exterior.

Smerenia este acceptarea voii divine, absența urii, a enervării

față de prezent; este absența regretului față de trecut și a fricii de
viitor; este o atitudine activă, de căutare a unor soluții, într-o stare
de calm interior.

Smerenia este o calitate orientată către Dumnezeu.

Cum este omul smerit?

Este omul care vede în orice se întâmplă– absolut în orice – voia

divină, înțelege că tot ceea ce i se întâmplă este conform voii
divine. El nu se amărăște, nu se descurajează, nu se întristează, ci
caută noi modalități de rezolvare a sarcinilor, problemelor, face
numeroase încercări de rezolvare a problemei sale.

În momentul în care vedem voia Celui de Sus

în tot ceea ce se întâmplă, energia vine din
abundență, în interiorul nostru, și apare
puterea interioară necesară pentru rezolvarea
oricărei probleme.
„Dumnezeu nu ne dă probleme peste puterile noastre.” Dacă
ni s-a dat o problemă, înseamnă că putem să o rezolvăm.

Atunci, care este semnificația frazei rostite de Iisus Hristos:

„... oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt”?

Nu răspunde printr-o răzbunare la o jignire, printr-o jignire la o

insultă.

Orice ofensă sau neplăcere este o oportunitate pentru

dezvoltarea noastră, o oportunitate de a ne schimba.

Dacă vom consuma cea mai mare parte a energiei pe jigniri și ură
ca răspuns, pierdem posibilitatea de a ne schimba.

Omul se dezvoltă doar prin neplăceri, pentru că neplăcerile ne

îndeamnă să căutăm soluții noi.

Și, dacă acceptăm situația în interior, ne este mai

ușor să găsim o rezolvare. Acceptând ceea ce se
întâmplă, descoperim posibilități noi, avem energie
din belșug.

Trebuie să ne amintim mereu: tot ce se întâmplă cu noi

se întâmplă conform voinței Creatorului. În interior -
acceptăm, iar în exterior acționăm, ne apărăm,
căutăm soluții la probleme. Orice situație dureroasă
trebuie să ne îndemne către Iubire și Dumnezeu.
Sensul smereniei

este de a nu ne consuma energia pe supărări, pretenții,

nemulțumiri, agresivitate interioară, ci pe cea mai înaltă formă de
apărare – pe schimbarea de sine.

Și, atunci când cineva ne provoacă o durere, nu trebuie să existe

nici urmă de agresivitate interioară.

Puteți rosti:

„Accept tot ceea ce se întâmplă. Accept orice durere și

supărare ca fiind dată de Sus”.

Făcând acest exercițiu, după 5-10 minute, veți obseva că apare un

sentiment de iubire și o stare de calm, în sufletul dumneavoastră.

Dacă repetați adesea această formulă, va

deveni un reflex. Reflexul de a păstra iubirea și
aspirația către Dumnezeu îți permite nu doar
să te schimbi pe tine însuți, ci și pe ceilalți și
întreaga situație, în câteva secunde.

Mulți cred că răbdarea înseamnă doar pasivitate. De

fapt, răbdarea înseamnă înțelegerea faptului că omul nu
se schimbă instantaneu.

Răbdarea înseamnă stăpânirea de sine necesară

pentru a-l educa pe celălalt.

Iar educarea celuilalt include două componente:

autoeducația – cel care educă trebuie să se schimbe el
însuși - și educarea celeilalte persoane.
Dacă o femeie are o agresivitatea subconștientă ridicată, soțul ei
va manifesta, în permanență, o agresivitate exterioară, încercând
să oprească agresivitatea subconștientă a soției sale.

O femeie are o agresivitatea subconștientă ridicată în

următoarele cazuri:

dacă s-a considerat absolut dreaptă prea mult timp;

dacă a făcut avorturi. Avortul nu este doar distrugerea

unui copil, ci și, în mod automat, o agresivitate
subconștientă față de Dumnezeu, distrugerea
subconștientă a tatălui, a soțului său;

dacă și-a condamnat soțul, s-a supărat pe tatăl ei...

Ce ar trebui să facă o femeie, dacă are o

agresivitate interioară subconștientă, iar soțul
ei se comportă destul de agresiv față de ea,
în exterior?

Starea interioară a unei femei, se reflecă

în modul în care este tratată de către
bărbați, în exterior.
Multe femei pe care le-am consultat, au înțeles
că este greșit să „întoarcă obrazul” pur și simplu,
să tacă smerite și să rabde o faptă reprobabilă a
soțului. Voi prezenta câteva cazuri.
Un exemplu.

I-am explicat unei femei că trebuie să se comporte față de soțul ei

ca față de un copil: orice s-ar întâmpla, oricum ar proceda, să-i
arate întotdeauna iubire, bunătate, bucurie.

– chiar dacă, la început, atitudinea ei va părea o prefăcătorie, mai

devreme sau mai târziu, aceste emoții vor pătrunde în sufletul
femeii și soțul ei va începe să se schimbe.

O altă întâmplare.

O femeie avea în permanență certuri cu soțul ei.

Ea a ajuns să aibă probleme serioase cu sănătatea.
În timpul unei conversații cu mine, ea mi-a povestit, în cele mai
mici detalii, cum o jignește soțul ei, a enumerat cu lux de
amănunte de ce se face vinovat.

– Dacă vreți să fiți sănătoasă și aveți de gând să vă păstrați familia,

începând de mâine, încetați să-i reproșați, să vă acuzați și să vă
condamnați soțul, i-am recomandat eu.

– Ceea ce mi-ați povestit nu are cum să continuie, trebuie să le

uitați pe toate. Nu vă răzbunați niciodată, drept răspuns. Dacă soțul
v-a rănit, v-a supărat, v-a insultat – întoarceți celălalt obraz.
Zâmbiți și nu răspundeți la o lovitură, printr-o altă lovitură. În
plus, de câte ori aveți ocazia, îi veți face complimente soțului,
lăudați-l. Și, străduiți-vă să zâmbiți mai des și să tratați totul cu
umor.
 După două săptămâni, soțul ei a devenit alt om.
Relația lor s-a schimbat complet. Starea de sănătate a
femeii a început să se îmbunătățească.

Ce-i drept, după un timp, ea a apelat din nou la mine și

s-a plâns că soțul ei înjură des.

Eu i-am explicat:

– În acest fel, el încearcă să-și mențină poziția de mascul

dominant. Asta înseamnă că aveți o dorință interioară de a vă
dovedi propria dreptate, de a o reprima pe a altora. De aceea,
spuneți mai des: „Ai dreptate, iar eu, de fapt, nu am avut
dreptate”.

– Dar, el înjură ca un cizmar.

– Dacă el este cizmar, dumneavoastră fiți regină!

După un timp, soțul ei a încetat cu înjurăturile.

Capacitatea de a fi blândă, în ciuda reproșurilor, jignirilor,

supărărilor venite din partea soțului, disponibilitatea de a vă
schimba, înțelegerea faptului că niciodată nimeni nu are dreptate
absolută, capacitatea de a fi flexibilă, de a face compromisuri –
toate acestea compun abilitatea de a crea și de a menține
armonia în familie.
Ce influență are smerenia asupra viitorului?

Prin iubire și orientare spre Dumnezeu, omul se poate

schimba și schimbă și situația viitoare. Dacă în momentul
apariției oricăror neplăceri, dureri, supărări, ne amintim de
Dumnezeu și păstrăm iubirea în suflet, noi câștigăm. Putem
pierde în exterior în acel moment, dar, în interior, în
perspectivă, noi am câștigat deja.

Cel care nu este obișnuit să se gândească la

Creator și să aspire către El este condamnat
să-i urască pe alții sau pe sine, în momentul
în care are parte de o durere.

Este necesar să învățați să vă păstrați iubirea față de cel care vă

ucide – „oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe
celălalt.”

Aici se vorbește doar despre starea interioară: să nu renunțați la

iubire chiar și față de cel care vă ucide.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că în interior trebuie să existe doar sentimentul de

iubire, iar în exterior, trebuie să ne apărăm. Emoțiile periculoase
apar ca urmare a condamnării celui care ne provoacă o durere,
jigniri, pentru că orice om este condus de Dumnezeu. Nu trebuie
să existe nicio condamnare, în interior.

Dacă îi vom condamna pe alții, această emoție se

va transforma în tristețe și va fi mult mai greu să o
învingem.
În ce constă dialectica smereniei? Cum să îmbinăm
smerenia cu spiritul de inițiativă?

Smerenia înseamnă o atitudine proactivă exterioară, dublată

de o acceptare interioară deplină a voii divine. Noi înțelegem că
orice problemă este o sarcină pe care trebuie să o rezolvăm și,
în acel moment, va apărea și energia necesară pentru rezolvarea
acesteia. În interior, trebuie să existe doar iubire și recunoștință.

Neacceptarea exterioară a situației duce la dezvoltare,

neacceptarea interioară duce la degradare.

Dialectica există în tot ceea ce se întâmplă – două contrarii se

unesc – în interior, acceptăm și mulțumim, iar în exterior, luăm
decizii, ne apărăm.
Acesta este modul de gândire care poate fi numit smerenie
interioară. Astfel, smerenia devine cea mai înaltă tehnică a
dezvoltării spiritului.

Acceptarea absolută a oricărei manifestări ca fiind o parte a unui

întreg este posibilă doar atunci când există sentimentul unui întreg
și o aspirație către acesta. Aceasta este credința în Dumnezeu.

Cu cât acceptăm mai mult o situație, în interior, cu atât aceasta

devine o parte din noi. Și, schimbându-ne pe noi înșine, o
schimbăm și pe aceasta. Orice situație are un sens divin și, în ea
sunt reflectate legile superioare ale Universului. Poți lupta, în
exterior, dar, în interior, nu, pentru că orice situație, în planul subtil,
este, în mod indisolubil legată de noi. Încercând să ucidem o
situație, noi ne sinucidem. Și invers – schimbându-ne pe noi înșine,
schimbăm situația.
 Primul pas îl reprezintă răbdarea, adică abilitatea de a
stăpâni energia, de a nu-i permite să se transforme în
formele primitive de control: frică, ură, supărare, acțiuni
dure.
A doua etapă – abilitatea de a direcționa această
energie spre propriile schimbări. Aceasta este, de fapt,
smerenia.

Mulți pun semnul egal, în mod greșit, între răbdare și smerenie,

reducând-o la iresponsabilitate și reprimarea propriilor dorințe.
Orice energie, în cele din urmă, trebuie să se transforme într-o
energie a iubirii.

Nu este admisibil să ne reprimăm și să ne distrugem dorințele și

emoțiile inferioare – acestea trebuie să fie stăpânite, educate și
orientate către sentimentul de iubire, atunci armonia sufletească va
deveni armonie fizică și ideea de boală va rămâne în memoria
noastră doar ca o etapă pe care am trăit-o pentru a ne educa
sufletul.

Un exemplu.

Un cunoscut de-al meu mi-a adresat recent o întrebare:

– Știți, am numai neplăceri. Am fost păcălit la serviciu, partenerii m-

au păcălit. Din senin, apar tot felul de probleme. În ultimul timp, am
avut parte doar de ghinioane.

Care credeți că este problema?

– Rădăcina problemelor dumneavoastră se află în tristețe, i-am

explicat, lipsa de încredere în sine, nemulțumirea față de sine.
Încercați să vă revizuiți viața, căiți-vă, rugați-vă.
 Pe urmă, am cercetat în planul subtil, de la
distanță ce se întâmplă cu el. Tristețea și
nemulțumirea de sine au început să dispară.
Starea energetică a început să i se
îmbunătățească.

Apoi, au ieșit la suprafață numeroase supărări pe

femei – aceasta a fost una dintre cauzele scăderii
energiei interioare. L-am informat despre acest
aspect și am observat, din nou, cum starea lui
interioară s-a îmbunătățit.

După câteva luni, au apărut probleme.

Niște amici de-ai mei l-au rugat să cumpere o mașină. El s-a

descurcat foarte bine, dar, au apărut probleme cu vama. A decis
să vândă mașina cumpărată, iar banii să-i returneze proprietarilor.
A vândut mașina, primind doar jumătate din sumă.

Noul proprietar al mașinii a încercat să-l ducă de nas, iar el nu era

în stare să îi ceară banii, până în punctul în care era gata să
acopere paguba din propriul buzunar. Această poveste neplăcută
a durat mai bine de o lună. Și, din nou, el a devenit vinovat
înaintea tuturor.

Am stat și m-am gândit, de ce a intrat, din nou, în

astfel de necazuri. Și, pe neașteptate, totul s-a
limpezit, s-a așezat la locul său.

El nu putea să fie dur. Era un om delicat, amabil,

plăcut. Era inteligent și harnic. Iubirea era pentru el
doar bunătate, confort și lipsa conflictelor.
 Îi era frică să intre într-un conflict, nu voia să fie dur
pentru că nu voia să-și piardă iubirea. Îi era greu să-și
imagineze că severitatea, independența pot coexista pe
deplin cu delicatețea, blândețea și încrederea.

Putea să abordeze problemele doar unilateral.

Delicatețea și frica de conflict au dus la faptul că a
început să depindă de oameni. A fost înșelat și jignit de
femei, păcălit și trădat în afaceri.

Iar când a început să citească din cărțile mele,

toate aceste procese s-au accelerat și
neplăcerile au ajuns să se reverse ca din
Cornul abundenței.

Dacă iubirea nu este sensul vieții, omul devine prizonierul

instinctelor. Gelozia și orgoliul devin de neînvins. Dacă omul se
preamărește pe sine, se pune în locul lui Dumnezeu – orgoliul său
crește. Dacă începe să se închine la alt om, ca la Dumnezeu –
gelozia sa se intensifică.

Acest cunoscut al meu era subordonat instinctului de

autoconservare, iar asta se manifestă în două feluri: putea să-i
asuprească și să-i calce în picioare pe ceilalți, făcându-și pe plac
sau să se reprime și să se calce în picioare pe sine, făcându-le pe
plac celorlalți.

Bunătatea acestui om arăta ca o umilire de sine, teamă de conflict,

stimă de sine scăzută, neîncredere în sine. De aceea, el putea fi
doar un executant și era urmărit de neplăceri.
 Smerenia, așa cum este înțeleasă în prezent, nu are nimic
în comun cu ceea ce ne-a învățat Iisus Hristos.

Mulți oameni, după ce mi-au citit cărțile, s-au străduit să accepte o

situație traumatizantă. Și-au oprit ura, supărarea și condamnarea
dar, și-au oprit și acțiunile exterioare.

Oprirea urii și supărării este prima etapă a educării celuilalt.

Cel care urăște nu va putea să-și schimbe comportamentul. Este
greu să te schimbi când cineva te omoară.

Așadar, prima etapă este eliminarea supărării și a

agresivității.

A doua etapă este căutarea unor variante care să-l

ajute pe celălalt să se schimbe. Orice educare,
schimbare a celuilalt începe cu un compliment, cu
recunoașterea faptului că suntem egali. Poate fi o
discuție sinceră, o recompensă, o pedeapsă, dar,
întotdeauna, să ia forma unui ajutor pentru ca
celălalt să-și schimbe comportamentul.

Omul care s-a obișnuit să vadă prezența lui Dumnezeu în toate, va

accepta orice situație, păstrând iubirea și nu va căuta vinovați. Un
astfel de om poate, din inerție, să treacă prin purificarea sufletului,
fără ca măcar să bănuiască acest lucru.

Dacă omul înțelege că principalul său dușman

nu poate fi decât propria imperfecțiune,
incapacitatea de a iubi, orice situație, în loc să-
i provoace supărare, ură și tristețe, îl va
îndemna către schimbări, spirit de inițiativă
și iubire.
Ce înseamnă lipsa de apărare interioară față de Creator
și cum să o simțim?

Absolut tot ceea ce se întâmplă cu noi este conform cu voia divină.

În interior, în sentimentele noastre, trebuie să fim lipsiți de
apărare, deschiși, să ne simțim ca niște copii – o astfel de
atitudine față de viață ne oferă posibilitatea de a iubi și de a
accepta situațiile, de a găsi soluții, de a ne schimba și de a-i ajuta
și pe ceilalți să se schimbe.

Doar un om lipsit de apărare în interior este capabil să accepte

voia divină. Este exact ce ne-a învățat Iisus Hristos: „Oricui te
lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt...”

Un om smerit în interior poate fi mult mai activ decât

ceilalți în atingerea obiectivelor, realizarea proiectelor,
schimbarea lumii înconjurătoare.

Lipsa de apărare interioară, deschiderea către

Dumnezeu și iubire ne umple sufletul cu energie și ne
permite să fim activi în exterior. Surplusul de energie
se manifestă, de multe ori, prin bucurie, zâmbet și râs.

Pentru ca divinul să se manifeste în

sufletul omului și să devină o realitate
pentru el, iubirea trebuie să curgă într-un
flux continuu și să nu poată fi oprită de
condamnare, supărări sau tristețe.
Unul dintre cele mai dificile obstacole în calea iubirii, pentru un om
slab, îl constituie trădarea oamenilor apropiați și iubiți, senzația
unei morți apropiate și inevitabile, însăși moartea chinuitoare sau
nedreaptă.

Însă, dacă în acele momente, iubirea va rămâne

neclintită, purificarea sufletului poate fi completă
și iubirea divină va apărea, odată cu o nouă
energie și un nou viitor.

Pentru a simți că adevăratul „eu” este divin,

intensitatea iubirii trebuie să fie atât de mare,
încât dependența de orice fel de fericire
umană să dispară.

Dacă smerenia presupune o atitudine activă în

exterior și acceptarea voii divine, cum să ne apărăm
și să gestionăm corect un conflict, ca să ne putem
păstra iubirea?

Pentru a se dezvolta, omul are nevoie de comunicare.

Oamenii de știință americani au descoperit că secretul longevității

este comunicarea corectă. Cine comunică într-un mod corect,
acela trăiește cel mai mult.

Iar comunicarea înseamnă întotdeauna un conflict de interese,

pentru că fiecare om are felul său de a fi. Conflictul ne ajută să
ne dezvoltăm. Dar, dezvoltarea are loc în conformitate cu
legea unității și a luptei contrariilor. La început, trebuie să existe
Unitate, iar apoi – un conflict.
 Trebuie să reținem că interacțiunea corectă cu lumea
înseamnă întotdeauna un conflict.

Un exemplu.

Microorganismele care trăiesc în ocean aruncă 80% din

substanțele nutritive în apă. Oamenii de știință nu au putut
înțelege de ce s-ar face o asemenea risipă de hrană, iar apoi,
când au analizat cu atenție, și-au dat seama că aceste proteine ​
aruncate sunt folosite pentru menținerea conexiunilor dintre
microorganisme.
Adică, acestea formează o comunitate, contribuie la salvarea
întreagii populații.

Din punctul de vedere al egoismului uman, un astfel de

comportament este irațional – să iau 20% pentru mine, iar 80% să
dau celorlalți, este o prostie! De fapt, microorganismele sunt mai
înțelepte decât omul, deoarece acestea creează un model care
este verificat și care le permite să trăiască milioane de ani.

Omul trebuie să înțeleagă că sensul vieții constă în

dezvoltarea sa. Iubirea și dezvoltarea îi oferă omului
posibilitatea de a avea o atitudine corectă și de a gestiona
. corect conflictele cu lumea înconjurătoare și cu oamenii.

Interacțiunea cu lumea înconjurătoare se manifestă ca un conflict,

care se rezolvă corect atunci când există unitate, iar apoi – o luptă
a contrariilor. Unitatea înseamnă iubire. Iubirea trebuie să fie
permanentă - doar atunci conflictul este rezolvat corect.
 Absența conflictului înseamnă moarte pentru suflet.
Conflictul este necesar pentru a ne dezvolta. Fără
conflict, nu există dezvoltare, dar conflictul nu trebuie
să fie orientat spre distrugere, ci spre parteneriat,
interacțiune, cooperare.

Trebuie să vă păstrați respectul, atenția, să

faceți complimente sau să vă scoateți în
evidență respectul prin cuvinte, să vă păstrați
bunătatea și iubirea, în interior, indiferent în
câte conflicte ați fi implicat, oricât v-ați certa și
v-ați regla relațiile.

Un exemplu.

Noi comunicăm cu vânzătorii, managerii, cu șefii și este foarte

important să învățăm, în același timp, să spunem nu, zâmbind.

De ce? Aceasta este dialectica – în sufletul meu există iubire, iar,

în exterior, pot fi delicat sau dur. Dacă voi manifesta în exterior
doar iubire, voi fi doar delicat, înseamnă că voi fi dependent.
.
În momentul în care eu sunt capabil să fiu și dur și delicat, iar în
interior, să păstrez iubirea, aceasta va fi o dezvoltare corectă.

Am întâlnit o doamnă care, atunci când cineva încerca să o pună

să facă ceva în plus, o ruga să-l ajute să facă ceva la serviciu, ea
răspundea: „Aș face asta cu plăcere, dar nu vreau.”

Luați exemplu, cum trebuie să refuze o femeie: „Aș face asta

cu plăcere, dar nu vreau.” Este necesară abilitatea de a refuza,
abilitatea de a fi sincer, abilitatea de a-ți apăra interesele și, în
același timp, abilitatea de a face complimente, bunătatea.
 Care este problema aici?

La baza psihologiei comportamentului uman se

află atitudini, reprezentări și imagini despre
modul în care trebuie să mă comport.

Omul crede că fericirea înseamnă lipsa conflictului. Este o rătăcire

colosală! În momentul în care omul crede că un conflict este un
lucru rău, odată cu conflictul, el îndepărtează și dezvoltarea și
apoi, încep problemele. Există întotdeauna aspecte pozitive
într-un conflict.

Nu trebuie să te comporți agresiv față de participanții la

un conflict, căci conflictul înseamnă, dezvoltare!
Churchill a spus că cel puternic vede oportunitățile din
neplăceri, cel slab vede neplăcerile din oportunități.

Orice etapă din dezvoltare începe cu un conflict, cu

neplăceri – doar atunci când înțelege acest lucru, omul
începe să se dezvolte. „Acolo unde există supărări –
există o oportunitate de a te dezvolta!”, așa cum a spus
fondatorul Alibaba Group.

Într-un conflict, nu trebuie să strivim dorințele celorlalți sau să

ținem prea mult cont de acestea, ci, sintetizând dorințele, să găsim
o soluție convenabilă pentru ambele părți.

Pentru a rezolva un conflict, este necesar să învățăm să ne

ținem sub control dorințele și să aspirăm spre Iubire.
Încercând să înțeleg cum să gestionez corect un conflict, cum să-i
educ corect pe ceilalți, am avut o revelație legată de semnificația
celor nouă Fericiri evanghelice. Educația presupune schimbare,
dar fără iubire, omul nu se poate schimba.

Cum trebuie să fie un om iubitor?

Ce îl împiedică pe om să se schimbe?

Cel care consideră că are dreptare absolută nu se poate

schimba. Dacă eu am dreptate, atunci celălalt este vinovat și el
este cel care trebuie să se schimbe. Eu nu trebuie să mă schimb.
Dacă lumea este crudă și nedreaptă, atunci lumea este vinovată
și eu nu am de ce să mă schimb.

Cea mai înaltă treaptă a înțelegerii naturii unui

conflict este prezentă în cuvintele:
„Iubește-ți dușmanii!”

Dușmanul rămâne un dușman, dar, în sufletul meu, există iubire

pentru el și eu sunt pregătit să mă schimb și să mă dezvolt.
Capacitatea de a gestiona un conflict, nu cu scopul de a distruge, ci
de a coopera cu adversarul este calea către un viitor mai senin. A
trăi după principiul „Iubește-ți dușmanii” este cea mai înaltă treaptă
a dezvoltării. Cu cât manifestați mai multă agresivitate față de
dușmani, cu atât potențialul de a vă dezvolta va fi mai mic.

Conflictul este un mijloc de educație și de autoeducație. Energia

noastră nu trebuie să fie orientată către a-i distruge pe ceilalți sau
pe noi înșine, ci spre dezvoltare, educație și autoeducație.
 Dacă nu-ți place situația – schimb-o și nu vei mai
avea de ce să te superi!

Dacă nu-ți place destinul tău – schimbă-te profund și

lumea din jurul tău se va schimba.

Dacă nu-ți place celălalt – educă-l.

Însă, dacă nu există iubire și energie în suflet, dacă nu am

capacitatea de a fi și delicat și dur, va fi dificil să-l educ pe altul.
Educația nu înseamnă să dai ordine sau să-l dirijezi pe altul, ci
să oferi un ajutor, un sprijin pentru schimbarea omului, iar
fără iubire și compasiune, sprijinul nu-și va atinge scopul.

Absența vieții personale vorbește despre un nivel

ridicat de orgoliu.

Omul orgolios este, adesea, tratat prin încercări și umilințe în

relațiile personale. Și dacă nu este capabil să îndure, pur și
simplu, nu are parte de o relație.

Și atunci, pentru a-și purifica sufletul, începe să aibă parte de

încercări nu în viața personală, ci la nivel material, la locul de
muncă, pot apărea probleme de sănătate. Umilințele, nedreptatea,
pierderea banilor, concedierea – toate acestea sunt date pentru
purificarea sufletului. Și toate sunt rezultatul unui orgoliu crescut.
Cu cât omul percepe mai dur toate aceste eșecuri și neplăceri, cu
cât regretă sau se întristează mai mult, gândind de rău despre el
însuși, despre viitorul său sau condamnându-i pe cei prin intermediul
cărora este tratat, cu atât se comportă mai agresiv în timpul unui
conflict și cu atât mai repede agresivitatea sa subconștientă, care tot
crește, se întoarce și se orientează împotriva lui însuși, adică se
transformă într-un program de autodistrugere.

Dacă programul de autodistrugere evoluează cu

repeziciune, pot să apară probleme psihice, cu
intestinele și poate să-i scadă imunitatea.

Dacă acest program are o evoluție lentă, problemele

se pot deplasa către centrul energetic principal și
slăbește energia din zona primei chakre, iar apoi
apar bolile rinichilor, ale vezicii urinare sau ale
organelor genitale.

Regulile de comportament într-o situație conflictuală

Sentimentele și emoțiile noastre sunt o formă de energie.

Un sentiment greșit ne distruge energia și duce la boli.
Sentimentele echilibrate ne permit să rezolvăm mai ușor orice
problemă.

Un exemplu.

Să presupunem că un om agresiv, într-o discuție cu altă persoană,

începe să-l umilească, să-și susțină propria dreptate.
Celălalt va avea o reacție de răspuns: dorința de a se răzbuna, de
a umili și de a avea dreptate. Mai departe, situația se va
transforma într-un ștreang, care poate duce la moartea unuia
dintre cei aflați în conflict.

Însă, dacă eu dau dovadă de înțelegere, respect, disponibilitate de

a-mi schimba punctul de vedere, disponibilitate de a ceda în lucruri
lipsite de importanță, între noi apare un dialog, ne înțelegem unul
pe altul și rezolvăm problema. Nu se mai opune un om altuia, ci
amândoi se opun problemei care trebuie să fie rezolvată.

Construindu-ne corect atitudinea față de

lumea înconjurătoare, educându-ne corect,
dezvoltându-ne trăsăturile de caracter, creăm
baza pentru o familie normală, pentru un
destin normal, pentru o sănătate bună.

Și la baza acesteia, se află doar abilitatea de a comunica, de a

avea o atitudine corectă față de oameni și față de propriul destin.

Conflictul rezolvat corect trebuie să crească energia și să

sporească posibilitățile unui om.
În momentul în care un părinte vorbește cu un copil –
acesta este un conflict.

Când soțul vorbește cu soția sa – acesta este tot un

conflict.

Când ne gândim la destinul nostru sau ne uităm în

oglindă – acesta este tot un conflict.

Când citim într-un ziar despre ce se întâmplă în țară

sau ne uităm la televizor, suntem tot înt-un conflict.
Cea mai importantă întrebare este: cum să gestionăm
corect un conflict?

Un exemplu.

Îmi vin în minte câteva scene dintr-o lecție de-a mea recentă. Am
început-o, după părerea mea, cu un aspect important.
Noțiunea de sănătate este indisolubil legată de prezența energiei
subtile în organism. Am dat un exemplu cu maimuțele. Oamenii de
știință au făcut un experiment, în timpul căruia aceste animale
erau speriate, le era indusă o stare de stres.
Maimuțele care s-au comportat agresiv, drept răspuns, s-au
apărat, au făcut ceva, au suportat cu ușurință stresul și și-au
păstrat sănătatea. Iar animalele care nu s-au apărat și s-au
comportat pasiv, mai târziu, s-au îmbolnăvit grav.

Atunci oamenii de știință au concluzionat că

agresivitatea poate consolida sănătatea. Această
concluzie era superficială și, în totalitate, greșită.
Nu era vorba despre agresivitate, ci despre
capacitatea de a mobiliza energia.

Energia generată la apariția unei surse de stres, are un rol de

protecție în cazul fiecărei ființe vii. Agresivitatea este una dintre
cele mai primitive forme de apărare.

Însă, dacă un animal simte frică, dar nu se apără și nu oferă

energie, forțele eliberate în timpul stresului sunt orientate spre
autodistrugere.
 Înseamnă că și un om care refuză să aibă o atitudine
activă, în momentul în care se confruntă cu o sursă
de stres, este condamnat să aibă probleme de
sănătate.

Un alt aspect ar fi că această atitudine activă se poate

manifesta nu doar la nivel exterior, ci și la nivelul
interior. Atunci apărarea se transformă în control.

Regulile de conduită în timpul unui conflict:

Păstrarea sentimentului de iubire.

Bunătatea, oricât de tare v-ar jigni cineva.

Să vedeți divinul în fiecare om.

Atitudinea interioară profundă față de lume și față de

oameni determină atitudinea acestora față de mine.

Un exemplu:

O femeie, destul de în vârstă, mi-a citit cărțile. Soțul ei era destul de

agresiv față de ea, obișnuia să bea, venea acasă și înjura. Ea a
decis să verifice dacă informațiile oferite de mine funcționează sau
nu. Și, în momentul în care, la un moment dat, el a început să țipe la
ea, să înjure și așa mai departe, ea a început să se roage în gând:

„Iartă-mă că îl provoc pe soțul meu să păcătuiască, prin starea mea

interioară.” După un minut, totul s-a încheiat. I-au dispărut toate
motivele pentru care avea pretenții față de ea, sentimentele i s-au
schimbat.
Cu alte cuvinte, prin atitudinea noastră față de lume, noi
modelăm atitudinea lumii față de noi, pe cea a lumii și a
oamenilor. Ceea ce există în interiorul nostru, se reflectă în
ceea ce se întâmplă cu noi în exterior.

De aceea, capacitatea, dorința de a ne schimba interiorul duce

la faptul că sănătatea, destinul, caracterul nostru și totul, în
ansamblu, se armonizează și se corectează.

Cum să gestionăm corect un conflict?

Să-ți păstrezi respectul față de adversar;

Să fii capabil să ajungi la un acord și să nu-ți reprimi propria

părere;

Să recunoști că este posibil să nu ai dreptate;

Să fii flexibil, pregătit să-ți schimbi punctul de vedere;

Să fii capabil să-i zâmbești adversarului;

Să nu-ți umilești interlocutorul, să nu-l jignești, să nu ridici

vocea;

Să ai o atitudine binevoitoare față de adversar;

Să fii dispus să faci un compromis, să cedezi;

Să intri într-un conflict conform pricipiului: „Avem o problemă,

hai să o rezolvăm împreună!”
Cea mai corectă formă de educație – să lauzi ceea ce este
bun, nu să cerți pe cineva pentru ceea ce este rău. Astfel, se
formează un sistem corect al scopurilor. Dacă o femeie poate face
asta, prin starea ei interioară, soțul său va face tot ce dorește ea.

Educația înseamnă iubire și ajutor pentru schimbare. Iar cel mai

bun ajutor este o demonstrație a modului în care tu ești
capabil să te schimbi. De aceea, dacă soția este o sursă de
plăcere pentru soțul ei, el va dori, în mod subconștient, să-i
îndeplinească orice dorință. Iar dacă, din orice motiv, ea exprimă o
nemulțumire, doar pentru că nu acceptă acel lucru – aceasta este
calea care duce la destrămarea relației.

Comunicarea dintre un bărbat și o femeie este o luptă

continuă, un conflict care îi îndeamnă să caute noi niveluri de
unitate. O femeie adevărată trebuie să-și orienteze sufletul
spre Dumnezeu, nu spre omul iubit.
.

O femeie trebuie să fie tandră și fermă, trebuie să domnească în

în ceea ce este esențial și să cedeze în lucrurile fără importanță,
să fie o porumbiță și o viperă, în același timp.

O astfel de femeie nu se răzbună, nu regretă și nu invidiază, în ea

se îmbină tandrețea și curajul, bunătatea și severitatea.

Contrariile, care se dezlănțuie cu furie în interiorul ei, sunt

echilibrate în permanență de iubire. Ea este multilaterală și
armonioasă, nu doar că este capabilă să se iubească, ci îl învață
și pe bărbatul său să iubească, ajutându-l să devină mai bun și
mai nobil.
Ea cere protecție, curaj și spirit de sacrificiu de la un bărbat,
oferindu-i nu numai plăcere, ci și durere și învațându-l să îndure,
să ierte și să iubească.

Rețineți: în relațiile din cadrul unei familii, totul

este determinat de starea femeii!

Trebuie să vă comportați, față de bărbatul iubit, ca față de un copil:

Nu îl certați, ci îl lăudați;

Nu-i reproșați, ci îl ajutați;

Nu pretindeți, ci mergeți mână în mână, depășind

dificultățile împreună;

Niciodată să nu umiliți;

Să nu jigniți ca răspuns;

Să nu vă răzbunați, ci străduiți-vă să înțelegeți, să

ajutați, să susțineți.

Chiar dacă este necesar să vă apărați interesele -

Nu trebuie să fiți o rangă și nici o cârpă, ci să

cedați în lucrurile fără importanță, să nu
renunțați la ceea ce este esențial, să păstrați
iubirea în suflet și să vă păstrați independența.
Învațați să aveți grijă de bărbați ca de niște copii: fără
reproșuri, condiții, pretenții, comparații.

Confucius a spus: „Fericirea este atunci când ești înțeles. O

fericire și mai mare este atunci când ești iubit. Cea mai mare
fericire este atunci când tu ești cel care iubește.”

Cum se manifestă nivelurile sufletului într-un conflict?

Omul care se percepe pe sine ca un corp, este tăios ca sticla într-

un conflict. Un astfel de om este gata oricând să-l distrugă pe
asupritor și să se răzbune pe el, din orice fleac.

Omul care se percepe pe sine ca minte conștientă, este dur ca

piatra. Pentru un astfel de om, esențial nu e să-l sfâșie pe
asupritor, ci să demonstreze că are dreptate. Este inflexibil, irascibil
în permanență, obișnuit să-i judece pe cei din jur.

Omul care se percepe pe sine ca suflet, în timpul unui conflict, nu

se gândește doar la el însuși, ci și la interesele celuilalt. El este ca
apa, e greu să-l superi. El poate să cedeze în lucrurile fără
importanță, să fie flexibil, să facă unele compromisuri dar, în
același timp, să-și apere interesele. Un astfel de om poate fi
considerat fără prihană.

Următorul nivel al omului suflet este cel al unui sfânt. Într-un

conflict, el este asemenea aerului – este imposibil să-l superi,
principalul său scop este să-l ajute pe altul.
Cum ne influențează viitorul comunicarea și conflictele?

A gestiona corect un conflict, a avea o atitudine corectă față de cei

din jur și față de tine însuți reprezintă o garanție a sănătății și
succesului în viață. Structurile noastre de câmp încep să
interacționeze cu viitorul cu mult înainte de evenimentele
concrete.

Dacă reacționez cu blândețe față de orice problemă,

acceptând voia lui Dumnezeu din cuprinsul ei, mă
schimb și rezolv problema, înainte să apară. Omul
care simte o iubire necondiționată neutralizează
toate neplăcerile, cu mult înainte ca acestea să
ajungă la nivel fizic.

Viitorul nostru se desfășoară în trei valuri, doar al treilea se

manifestă la nivelul fizic. Suntem mereu avertizați în legătură cu
problemele posibile, doar că nu înțelegem întotdeauna. Însă,
trebuie să începem cu comunicarea.

Dumnezeu conduce Universul în fiecare fracțiune de secundă.

Trebuie să reacționăm, mai întâi, la El, și pe urmă, la situație –
aceasta este dată de Dumnezeu. Dumnezeu este iubire!
Principalul scop – oamenii trebuie să se asemene cu Cel de
Sus și să orienteze spre Iubire!

Dacă noi credem că situația duce la altceva, în afară de Iubire,

înseamnă că o percepem greșit. Ca orice om, trecem prin viață,
perfecționând anumite aspecte, iar dacă nu am putut salva
iubirea, acea situație se va întoarce până când o vom depăși.
 Omul are trei instincte:

1. Primul și cel mai important – instinctul de

aspirație către Dumnezeu.
2. Al doilea – instinctul de autoconservare –
conștientul nostru.
3. Al treilea – instinctul de procreare: mâncarea,
sexul, familia, relațiile umane – toate acestea sunt
mecanisme de prelungire a vieții.

2 și 3 sunt mai aproape de latura animalică și dacă apare

subordonarea față de al doilea și al treilea instinct în
detrimentul instinctului principal – sufletul pierde iubirea și
începe să se îmbolnăvească.

Dependența și subordonarea față de aceste instincte îl fac pe om

agresiv. Dorința de a te continua pe tine însuți, propria viață,
propriul neam duce la gelozie, fire supărăcioasă, dacă devine un
scop în sine.

Dacă omul se închină la voință, abilități, conducere, control – toate

acestea reprezintă autoconservarea care duce la agresivitate și
poate fi numită orgoliu.

Gelozia și orgoliul reprezintă închinarea la cele

două instincte secundare. Închinarea la instinctul
de procreare duce la gelozie. Închinarea la
instinctul de autoconservare, la orgoliu.