Unversitatea ”Danubius ” din Galati

Departamentul FCRI, specializarea Psihologie

Workshop:

TEHNICI PSIHOTERAPEUTICE
Procesul iertării
Iertarea de sine

Lect. univ.dr. Neaga Susanu

 TEHICI PSIHOTERAPEUTICE

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre

medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat
și planificat, prin mijloace și metodologii științifice, având un cadru clinic și
teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări
mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și
comportamental disfuncționale. Respectiv psihoterapia este o relație
interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de
specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele
sale de viață.
Cuvântul psihoterapie provine din greaca veche - psychē, însemnând spirit,
suflet sau răsuflare și therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a îngriji.
Cuvântul psihoterapie a fost utilizat pentru prima oară în jurul anului 1890.
Psihoterapia era definită în acea epocă ca ameliorare a distresului sau
dizabilității unei persoane de către o alta prin folosirea unei abordări bazate pe
o teorie sau o paradigmă anume.
• În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici,
psihiatri, asistenți sociali, teologi, consilieri sau absolvenți
de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie.
În România, psihoterapeuții sunt psihologi, medici,
psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într-o anumită
școală sau metodă de psihoterapie.
• Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2000) consideră că
psihoterapia ar putea fi mai bine definită folosind termenul
psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente
la ora actuală în lume. Tocmai din acest motiv în prezent se
încearca integrarea în psihoterapie, pornind de la ceea ce se
numește factorii comuni. Termenul de "psihoterapii" este
utilizat deoarece fiecare tehnică în parte se revendică
teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din
psihologie.
Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:
• psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
• psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale
medicului Alfred Adler),
• psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
• terapia comportamentala (Skinner),
• terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
• hipnoterapia (Milton H. Erickson),
• psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
• psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
• psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare,
drama terapia, meloterapia),
• psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
• psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Georges Glaciel și Andrew Celalalt)
• psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
• psihoterapia sistemică (sau familială) Virginia Satir
• Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
• psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)
• Cu totii ne-am simtit raniti, cel putin o data in viata. Am
simtit ca ne pierdem increderea in persoana de langa noi si
ca, oricat de tare am incerca, nu putem trece peste cele
intamplate, nu putem ierta. Dar oare ne foloseste sa purtam
cu noi aceasta povara? Sigur că iertarea nu este un lucru
uşor. Poate nu azi, poate nu maine, dar sa incercam sa facem
acest lucru, cu timpul…
• Iertarea, asa cum fiecare dintre noi a experimentat macar o
data in viata, este felul in care cautam sa trecem peste ranile
pe care, voit sau nu, cei din jur ni le-au facut. Este exercitiul
prin care incercam sa facem pace cu persoanele care ne-au
ranit, folosindu-ne energia pentru lucrurile pozitive care ne
pot influenta sanatatea si bunastarea proprie, dar si pe a
celor din jur.
• Pentru a putea ierta avem nevoie sa stim ce este si ce nu
este iertarea.
 Ce este iertarea
• Iertarea este pentru starea ta bine; nu e ceva ce faci
pentru cealalta persoana, e ceva ce faci, in primul
rand, pentru tine. Cercetarile au aratat ca furia este
toxica pentru propria persoana, pentru propria
sanatate si bunastare. In plus, nimeni nu vrea sa fie in
preajma celor care sunt nervosi, iritati, plini de
resentimente si razbunatori.
• Iertarea este un proces de durata, care se desfasoara in
timp (nu este ceva alb sau negru, da sau nu). Poate nu
vei fi capabil sa ierti in totalitate, dar cu siguranta poti
incerca sa te apropii de acel nivel. Poţi să ierţi 10%
sau 14% sau 97%. Procesul iertării este complicat.
(Harriet Lerner)
• ”Iertarea este renuntarea la speranta ca trecutul ar
putea fi diferit”. (Oprah)
• Ce nu este iertarea
• Iertarea nu depinde de scuzele sau de recunoasterea
greselii de catre persoana care ne-a ranit.
• Iertarea nu inseamna minimizarea experientei.
• Iertarea nu este un semn de slabiciune.
• Iertarea nu presupune sa-ti stergi din minte tot ce s-a
intamplat.
• Iertarea nu presupune disparitia emotiilor cauzate de
cele intamplate.
• Iertarea nu presupune ca vei include in continuare
persoana respectiva in viata ta.
• Iertarea nu presupune revenirea la relatia armonioasa
care a existat.
• Asadar, iertarea presupune acceptarea realitatii, cu tot
ce s-a intamplat si gasirea unui mod de a trai in
continuare.
• Iertarea presupune dorinta de a ierta, dar din pacate,
de foarte multe ori, ajungem la acel nivel in care
durerea prea mare, cauzata spre exemplu de un abuz
sau poate lipsa regretului persoanei respective si asta
ne impiedica sa facem acest pas, ne impiedica sa
dorim sa iertam.
 Mituri despre iertare
• Dacă nu iert, înseamnă că nu sunt un om
bun. Iertarea este, de fapt, o opţiune pe care o avem
şi care ne poate aduce linişte şi vindecare. Nu are
legătură cu cât suntem de „buni” sau de „răi”.
• Dacă iert, înseamnă că ce s-a întâmplat a fost
bine. Ceea ce s-a întâmplat nu a fost bine, dar asta nu
mă împiedică să iert.
• Dacă iert, înseamnă că trebuie să mă împac cu
respectiva persoană. Nu e neapărat necesar, putem
ierta şi decide să încheiem relaţia cu cealaltă
persoană.
•
• Cum invatam sa iertam
• Elisha Goldstein, psihoterapeut si autor, leader in psihologia mindfulness, iti
recomanda urmatorul exercitiu pe care poti sa-l repeti la diferite intervale de
timp, atat timp cat il consideri a fi util.
• Gandeste-te la o persoana care te-a ranit sau ti-a provocat
durere dar nu neaparat la persoana care te-a ranit
cel mai tare. Poate fi un membru al familiei, un
prieten, un coleg de la serviciu. Rememoreaza
momentul in care ai fost ranit de respectiva
persoana si constientizeaza durerea pe care inca o
simti, ca rezultat al acestei experiente.
• Iar acum spune-ti ce simti. Furie, resentiment,
suparare? Apoi foloseste-ti corpul pe post de
barometru si fii atent la ce simti, fizic. Te simti
tensionat? Greoi?
• Acum constientizeaza-ti gandurile. Sunt pline de ura?
Care sunt acestea?
• Simte povara care te apasa. Intreaba-te cine sufera, de
fapt. Nu cumva porti de prea mult timp povara aceasta?
Chiar nu poti ierta? Nu poti trece peste asta? Daca intr-
adevar nu poti, este in regula… iertarea va veni
atunci cand te vei simti pregatit.
• Cu totii trecem prin situatii in care este nevoie de
iertarea noastra. Fie ca ne comportam ca si cum nimic
nu s-a intamplat, dar in sufletul nostru exista durere, fie
ca simtim ca am iertat, dar nu ne putem comporta ca
inainte, este important sa ne amintim ca vom ierta
atunci cand simtim ca o putem face. Oricat ne-am dori,
acest lucru nu se poate realiza de azi pe maine, dar este
bine sa se intample, la un moment dat, pentru noi si
pentru sanatatea noastra.
• Iertarea este înţeleasă ca o schimbare prosocială
în ceea ce priveşte gândurile, emoţiile şi
comportamentul victimei faţă de cel care este
condamnabil. Atunci când cineva iartă, răspunsul
său (ceea ce simte şi gândeşte, ce ar vrea să facă
sau cum se comportă la propriu) faţă de cel care l-
a jignit sau rănit devine mai puţin negativ şi mai
pozitiv – sau prosocial – în timp. Iertarea ca
predispoziţie de personalite poate fi înţeleasă ca o
înclinaţie de a-i ierta pe ceilalţi într-o gamă largă
şi variată de circumstanţe interpersonale.
• Cercetările asupra iertării s-au axat în principiu pe
câteva dimensiuni:
a. cum se dezvoltă înclinaţia de a ierta de-a lungul
vieţii
b. care sunt trăsăturile de personalitate asociate
iertării
c. care sunt factorii psihosociali care influenţează
iertarea
d. care este legătura dintre iertare şi sănătate şi
bunăstare
• Persoanele iertătoare diferă de cei care iartă mai
puţin prin multe atribute ale personalităţii astfel: au
mai puţine emoţii negative (anxietate, depresie,
ostilitate), sunt mai puţin ruminative, mai puţin
narcisice, exploatatoare şi mult mai empatice.
Acestea tind să aprobe atitudini şi comportamente
dezirabile din punct de vedere social. Astfel,
predispoziţia de a ierta pare să fie cel mai puternic
asociată cu agreabilitatea şi stabilitatea emoţională.
• De asemenea, iertarea este influenţată şi de
caracteristicile transgresiunii şi a contextului în
care apare. În general, oamenii au dificultăţi în a
ierta ofensele care par a fi intenţionate, severe şi
care au consecinţe negative. Un aspect care
poate facilita iertarea este ca persoana care a
produs “răul” să-şi ceară iertare. Acest lucru
reduce emoţiile negative faţă de transgresor şi
creşte gradul de empatie. Scuzele şi expresia
remuşcării îi permite victimei să facă diferenţa
dintre persoană şi comportamentul negativ al
acesteia.
• În ceea ce priveşte legătura dintre a ierta şi
sănătatea mentală, studiile au arătat (Tangney,
1999) că tendinţa de a-i ierta pe ceilalţi şi pe sine
este asociată cu un nivel scăzut de depresie,
furie-ostilitate, ideaţie paranoidă şi sensibilitate
interpersonală (inadecvare şi inferioritate).

Iertarea este un proces interpersonal şi

intrapsihic care se desfăşoară în timp şi implică o
alegere. Persoana care iartă se eliberează pe sine
de furie, resentiment şi frică.
• Atunci când se produce iertarea se produce și ieșirea din
poziția de victimă în orice relație.
• Iertarea presupune alegerea persoanei de a renunța la
resentimente și se produce pe 3 nivele astfel:
• Emoțional ( la resentimente, furie, frustrare, tristețe,
durere)
• Cognitiv (la judecata negativă)
• Comportamental (la evitare sau comportamente activ-
negative)
• În foarte multe cazuri, poate exista și falsa iertare,
atunci când nu dai drumul furiei, rămâi cu ea și nu
faci decât să o modifici în intensitate și să o
acoperi. Iertarea înseamnă eliberarea furiei.
• Iertarea este, de asemenea, activarea de emoții
pozitive ca: generozitatea, compasiunea, iubirea,
aceasta fiind faza finală în care simți că ai iertat. Dar,
în unele situații, poate să apară și ignoranța, care
reprezintă o altă soluție logică, dar ineficientă. Cel
care spune ”după ce eu sunt o victimă, tot eu trebuie
să iert”, rămâne cu adevărul, dar și cu resentimentele
și cu sentimentele negative și nu a ajuns, cu adevărat,
la iertare.
• Etapele iertării sunt:
• Să povestești și să te eliberezi și să dorești ca
persoana să fie pedepsită.
• Cauți un sens și să dai semnificație gestului, să vezi și
partea lui, de ce a acționat în acel mod. Asta
semnifică, de fapt, vigilența- vânarea greșelilor
celuilalt.
• Iertarea de sine și dorința de a ierta (se produce
începerea reală, cu adevărat, a procesului iertării de
sine).
• Iertarea de sine presupune și ea la rândul ei:
acceptarea și anume- dacă ai ajuns să ai înțelegere
față de celălalt pentru gestul sau comportamentul
făcut; să înveți să accepți că ai făcut ce ai putut mai
bine în acel moment; cel mai greu lucru este să te
lupți cu furia, care nu te va ajuta în niciun fel sănătos
pentru evoluția și vindecarea ta; iar cel mai important
aspect al acesteia este înțelegerea lecției situației
produse și anume, de ce am ales să îl provoc pe
celălalt, iar dacă nu învăț acest lucru se va repeta mai
târziu și prin lecții mult mai grele.
• Iertarea interpersonală are 4 faze:
• De descoperire și de deschidere
• De decizie
• De lucru (îmi permit să mă doară, accept și sensul
acestei furii, dureri, de ce am stat atât de mult în ea,
de ce am îngrijit-o și am folosit-o atât de mult timp).
• Pune-ți mereu întrebarea ”De ce am avut eu nevoie să mă
simt atâta timp o VICTIMĂ?” Atâta timp cât eu rămân în
poziția de victimă, celălalt va rămâne în Rolul de TIRAN și nu
se va produce iertarea. Acesta este un pattern disfuncțional
foarte des întâlnit în toate tipurile de relații și se manifestă sau
se produce astfel: TIRANUL are un comportament nedrept, el
este cel care m-a supărat, deci el trebuie să repare greșeala și
astfel PUTEREA i-o dau lui, eu neavând nicio putere
personală, iar la capătul sau polul opus se află VICTIMA,
care trăiește o traumă și care se blochează în această poziție și
va atrage mereu doar probleme sau necazuri, pentru a întreține
cercul vicios.
• Rolul de VICTIMĂ înseamnă să NU ai putere
personală, pentru că aceasta este în mâna tiranului.
Indiferent dacă tiranul se schimbă sau nu, victima nu se
va schimba și astfel rămâi blocat acolo în această
poziție, fiind o soluție care nu funcționează. Și atunci
soluția sănătoasă și funcțională este să-ți asumi că o
parte a controlului emoțional e la tine și astfel se poate
începe cu iertarea de sine. Atunci îți dai seama că
problema nu e în exterior, ci în interior și îți asumi ce se
întâmplă. Rolul de victimă este transmis
transgenerațional, la fel și neiertarea.
• Apare foarte des aici și falsa iertare, care este de fapt,
iertarea de pe poziția de victimă și care nu este una
autentică. Iertarea are valoare și dacă o face doar una
din părțile implicate. Nu pot ierta pentru celălalt, dar
pot ierta pentru mine!
• Cei 3 pași în procesul sau tehnica iertării sunt:
• Conștientizarea conținuturilor neacceptate în
propria persoană
• Acceptarea acestor conținuturi ca fiind parte din
propria persoană
• Eliberarea sau gestionarea lor în diverse situații
• Iertarea nu se caută la nivelul Ego-ului sau Eu-lui,
nu minții îi cer să ierte, pentru că ea este cea care
m-a făcut să fiu disfuncțional până acum. Soluția
iertării nu stă nici la nivelul emoțiilor, nici a
corpului, ci la nivelul Sinelui, care nu are același
limbaj ca al Eu-lui.
• Bibliografie:
•
1. McCullough, M Witvliet, Ch V., The Psychology of
Forgiveness în Snyder, C.R., Lopez, Sh J, (2002) Handbook of
Positive Psychology, Oxford University Press
2. Murphy, J G., Lamb, Sh (2002) Before forgiving: cautionary
views of forgiveness in psychotherapy, Oxford University
Press