Sunteți pe pagina 1din 5

Stereotipuri.

Prejudecăţi

Adesea ne formăm opinii despre un lucru fără să-l cunoaștem suficient sau preluăm părerile altora.
Ne trezim, de exemplu, gândind și spunând că băieții sunt neastâmpărați, că fetele sunt plângăcioase etc.
Avem motive să gândim și să spunem astfel de lucruri? I-am cunoscut noi pe toți băieții, pe toate fetele și am ajuns la aceste
concluzii?
De multe ori, aproape fără să ne dăm seama, gândim și vorbim negativ despre anumite categorii de oameni, în cazul de față: fete,
băieți etc. Adică devenim ,,prizonierii” unor stereotipuri.
Gândind negativ, începem să avem sentimente și atitudini negative față de ei. Aceasta înseamnă că începem să avem prejudecăți.

1. Stereotipuri

Ce este stereotipul? Stereotip – o idee falsă care există în mintea noastră cu privire la un ,,lucru” (un individ, un grup), înainte de a
cunoaște suficient acel lucru. Uneori nici nu ne dăm seama de ce avem astfel de idei. Stereotipurile sunt ca niște etichete pe care le
punem unor oameni doar pentru că aparțin unui anumit grup (băieți, fete, tineri, bătrâni etc.). Cele mai multe stereotipuri se referă
la însușiri negative. Atunci când sunt dobândite în copilărie sunt foarte greu de schimbat și rămân cu încăpățânare în mintea noastră,
influențându-ne sentimentele și comportamentele.
Stereotipurile fac parte din moştenirea noastră culturală. Ele se transmit de-a lungul timpului ca şi tradiţiile şi obiceiurile. Exemple:
Toţi doctorii scriu indescifrabil. Toate ceasurile elveţiene sunt perfecte.

Exemple de stereotipuri • Italienii sunt vorbăreți și gălăgioși. • Atleții de culoare sunt cei mai buni. • Femeile sunt sensibile. •
Tinerii sunt nepoliticoși. • Bogații sunt înfumurați. • Artiștii sunt cu capul în nori. • Bărbații sunt mai puternici decât femeile.

Stereotip (cuvânt din limba


greacă) – stereos (dur, solid) şi
typos (amprentă, model).
2.Prejudecăţi

Ce este prejudecata? Stereotipurile ne influențează sentimentele față de ceilalți și dau naștere prejudecăților. A avea prejudecăți
înseamnă, în cele mai multe cazuri, a manifesta sentimente negative (dispreț, ură, frică, respingere) față de fiecare individ dintr-un
anumit grup doar pentru că aparține respectivului grup. Prejudecățile pot avea consecințe grave, precum discriminarea și violența.
Prejudecăţile sunt, de cele mai multe ori, rezultatul modului în care am fost educaţi.
Prejudecăţile faţă de oameni se referă, în general, la diferenţele dintre ei: rasă, culoarea pielii, religie, etnie, înfăţişare, gen etc.
Prejudecăţile ne împiedică să experimentăm, să descoperim lucuri noi, să spunem ce gândim, să ne exprimăm aşa cum simţim, să
cunoaştem oameni noi
Exemple de prejudecăți • Teama sau ura față de străini și convingerea că trebuie să ne ferim de ei. • Disprețul față de
tineri și opinia că toți tinerii sunt prostcrescuți. • Disprețul față de persoanele în vârstă și opinia că toți bătrânii sunt
ursuzi. • Atitudinea de superioritate a bărbaților față de femei.

Relaţia stereotip–prejudecată Stereotipul este ideea fixă pe care o avem despre ceva sau despre cineva, iar prejudecata exprimă modul de a
ne comporta sub influenţa stereotipului. Exemplu: Femeile nu sunt buni conducători auto. (stereotip) Nu mă urc într-o maşină condusă de o
femeie. (prejudecată)

3. Ce este discriminarea? Discriminarea este o consecință a prejudecăților. A discrimina înseamnă a respinge pe cineva, a-l jigni, a-l
nedreptăți pentru că aparține unui grup (rasă, gen, vârstă etc.) față de care avem prejudecăți.

Exemple de acte discriminatorii • Refuzul unei firme de a angaja femei sau romi etc. • Refuzul unei școli de a primi ca elevi copii cu boli
cronice.
Fişa de lucru nr. 1

Citiţi textul de mai jos şi răspundeţi la cerinţe:

Ionuț este un copil slăbuț, palid, cu figura tristă. El este elev în clasa a V-a. Mai tot timpul, Ionuț vine la școală fără caiete și fără manuale,
cu haine ponosite și pantofi vechi, gata să se rupă. Se plânge adesea că nu a avut timp să-și facă lecțiile, fie pentru că și-a ajutat părinții la muncă,
fie pentru că a avut grijă de frații mai mici. Pentru a-i putea oferi lui Ionuț hăinuțe și rechizite, diriginta solicită ajutorul clasei. Toți elevii clasei se
arată bucuroși să-și ajute colegul. Excepție face doar Mihnea. El susține că săracii își merită soarta pentru că sunt leneși și lipsiți de voință. Mai
mult decât atât, el declară că îi este rușine cu un asemenea coleg și că își dorește ca Ionuț să plece din școala lor.

Cerinţe:

1.Cunoașteți oameni care sunt săraci, deși sunt harnici?

2.Există oameni bogați care nu sunt harnici?

3. De ce credeți că unii oameni trăiesc în sărăcie? Enumerați cel puțin trei motive.

4. Ce mesaj îi transmiteți lui Mihnea? Dar lui Ionuț?


Fişa de lucru nr. 2

Azi noi începem o lungă călătorie cu trenul care va dura câteva zile....

Să ne fa cem bagajele….

Sosirea trenului…………….

Împărţiţi un vagon de dormit cu încă alte trei persoane.


Cu care dintre următorii pasageri aţi prefera să împărţiţi cabina?
Boschetar
Mamă cu copil mic
Vedetă Rock
un soldat străin înarmat

Musulman

Cerinţe:

1.Care au fost principalii factori care v-au determinat să alegeți anumite persoane?
2. În situaţia în care grupul nu a căzut de acord asupra unei liste comune , care au fost motivele?
3. Cum v-aţi simţi dacă nimeni nu ar dori să împartă un compartiment cu voi, de exemplu?

Fişă de evaluare
I. Ce stereotipuri(minim 2) ar putea să existe legate de:

1.vârstă:

2. religie:

3. etnie:

4. gen:

5. situaţie economic a familie:

II. Consideri că prejudecăţile pot fi un obstacol în relaţiile cu cei din jur? Argumentează.

III.Precizează:

a) Ce emoţii şi comportamente negative pot fi cauzate de prejudecăţi?


b) Exemple de stereotipuri şi prejudecăţi care pot conduce către violenţă sau discriminare? Cum pot fi combătute
ele?

IV. Stabileşte care dintre afirmaţiile de mai jos este un stereotip şi care este o prejudecată.

a) Fetele poartă haine roz, băieţii poartă haine albastre.

b) Bărbaţii sunt cei mai buni ingineri --

. c) Dacă plângi înseamnă că eşti slab.

d) Toate păsările zboară.

S-ar putea să vă placă și