Sunteți pe pagina 1din 25

Vindecarea relaţiei 0

Călătoria personală de vindecare a relaţiilor de familie

pentru a trăi aici şi acum Libertatea de a fi Eu Însumi

O abordare din perspectiva psihoterapiei integrative relaţionale

Coordonator ştiinţific,
Psih.pr. Gina Chiriac
Cursant
Corodeanu Carmen Păunica

Bucureşti, 2013

CUPRINS

Rezumat 3
Motivaţie 5
Cap. I. Psihoterapia integrativă. Integrarea psihoterapiilor

I.1. Pledoarie pentru psihoterapia integrativă relaţională 6


Vindecarea relaţiei 1

I.2. Integrarea psihoterapiilor (psihanaliza freudiană, orientarea analitică a 7

lui Jung, gestalt terapia, logoterapia Frankl, metoda strigătului primar Janov,

psihoterapii cognitiv comportamentale, analiza tranzacţională, programarea neuro-

lingvistică, noua hipnoză ericksoniană, somatoterapia, art - terapia, neuroştiinţele –

câteva aspecte relevante pentru tema abordată)


Cap. II. Călătorie personală de vindecare a relaţiilor de familie, pentru a trăi aici şi

acum libertatea de a fi Eu Însumi

II.1. Psihogenealogie. Genograma. Secretele de familie. Cuvintele puternice 33

II.2. Ataşamentul. Despre ataşament, Ataşamentul la copil; Ataşamentul la 36

adult;Tipul meu de ataşament

II.3. Scenariu de viaţă 44

II.4. Introiecţiile. Injuncţiile şi deciziile scenariului de viaţă 52

II.5. Jocurile psihologice 55

II.6. Credinţele 59

II.7. Ruşinea 60

II.8. Mesajele corpului 65

II.9. Despre vindecare

II.9.1 Cele şapte căi ale vindecării 67

II.9.2. Iertare, acceptare, iubire 68


Cap. III. Metode şi tehnici utilizate în timpul călătoriei personale de vindecare a

relaţiilor de familie

III.1. Tehnici de relaxare 72

III.2. Genograma. Posibile căi de eliberare a trecutului 73

III.3. Tehnici de identificare a ataşamentului 75

III.4. Tehnici de lucru din Gestalt Terapie 76

III. 5. Tehnica vizualizării creative 77


Vindecarea relaţiei 2

III.6. Puterea afirmaţiilor pozitive 78

III.7. Munca de regresie. Lucru cu stările Eu-lui 78

III.8. Tehnica paradoxală 78

III.9. Înlocuirea sistemului de credinţe 78

III.10. Experimentarea/experinţierea 80
Cap. IV A trăi aici şi acum - libertatea de a fi Tu Însuţi, după vindecarea relaţiilor

de familie 81
Referinţe bibliografice 84
Vindecarea relaţiei 3

Rezumat

Maturitatea nu este doar despre autonomia Sinelui, ci despre Sinele în relaţie şi este

un proces continuu de ajustarea creativă de-a lungul vieţii. (Evans, K. & Gilbert, M.,2010).

Cunoaşterea moştenirii psihice m-a ajutat să înţeleg motivaţiile profunde, să acţionez

şi să intervin pentru eliminarea repetiţiilor familiale. Întoarcerea în timp mi-a permis

vindecare relaţiilor de familie pentru a trăi aici şi acum – libertatea de a fi Eu Însumi.

Vindecarea o poţi găsi la capătul unei călătorii de vindecare sau cel mai adesea este

însăşi Călătoria...acolo unde mintea, inima şi trupul se unesc în Iubire.

Puterea supremă sau adevărată noastră esenţă, poate fi găsită aici şi acum în fiinţa

noastră interioară. (Chiriac, G., 2012)


Vindecarea relaţiei 4

Resume

Maturity is not just about the self autonomy, but about the self in relationship and it is

a continuous process of creative adjustment throughout life. (Evans, K. & Gilbert, M., 2010).

Knowing the psychical hereditament helps me understand the deeper motivations, to

act and intervene to eliminate family repetitions. Return time allowed me healing family

relationships to live here and now – the freedom to be myself. Going back in time allowed me

to heal family relationships to make it manageable to live here and now – the freedom to be

myself.

You can find the healing at the end of a healing journey, but most often the journey is

the healing itself … there where the mind, the heart and the body unite in Love.

Supreme power and our true essence can be found here and now in our inner being.

(Chiriac, G., 2012)


Vindecarea relaţiei 5

Motivaţie

În urmă cu aproximativ 2 ani, am decis să continui studiile de psihologie şi să devin

psihoterapeut. Aveam de ales între un masterat şi o formare de bază, despre care nu ştiam mai

nimic, la „modă” fiind masteratul. Ginger (2002) spunea: „formarea este diferită de predare:

este o „punere în formă” (Gestaltung), adică un proces activ, ce implică trans-formarea fiinţei

umane”. Aşa am ales formarea în psihoterapia integrativă relaţională.

Povesteam de alegerea făcută, unei prietene, în timp ce îmi făcea masaj abdominal

Chi Nei Tsang (CNT), tip de masaj care conectează persoana la Sinele autentic. În timpul

masajului putem regresa la copilărie, ajungând până la perioada intra-uterină sau chiar mai

mult, înainte de a ne naşte. Purtăm în interiorul nostru o memorie a părinţilor şi a strămoşilor

noştri. De aceea avem tendinţa de a repeta acelaşi tipar/model al părinţilor (părinţi, părinţii

părinţilor, părinţii părinţilor părinţilor ş.a.m.d. = strămoşi). Deşi se vorbeşte mult de CNT,

masaj de origine taoistă din China, Andrew Fretwell afirmă că, peste tot în lume, există forme

ale masajului abdominal, provenit din culturile tradiţionale vechi, transmis, de obicei, de la

persoane în vârstă, înţelepte. Abdomenul este important pentru că, în el simţim: hrana,

emoţiile, experienţe…ceea ce avem nevoie să digerăm. Cel mai greu de digerat sunt emoţiile,

ele rămânând stocate în organele interne (ceea ce unii numesc boală). Am conştientizat,

atunci, că pentru a putea trăi în „aici şi acum” este necesară vindecarea relaţiilor de familie şi

aici mă refer la relaţii cu părinţii (incluzând şi strămoşii, adică relaţia transgeneraţională).

Acesta a fost începutul unui lung şi dureros proces de trans- formare.

Motto-ul meu a fost: Dezgroapă, Descoperă, Vindecă.

Convinsă că puterea mea este în mine, precum şi de faptul că eu sunt arhitectul

schimbării mele, utilizând ciclul gestalt, am simţit/ conşientizat/mobilizat energia/acţionat şi

am închis gestalturi neterminate care aveau legătură cu relaţiile de familie.


Vindecarea relaţiei 6

Un joc psihologic este o serie repetitivă de tranzacţii în care ambele părţi sfârşesc prin a

încerca sentimente racket. Oamenii joacă jocuri fără a-şi da seama că fac acest lucru. Eric

Berne a dedicat o carte întreagă acestor jocuri (Games People Play/Jocuri pentru adulţi).

Un joc psihologic este o suită de tranzacţii în care protagoniştii „interpretează” în mod

inconştient (se joacă fără prezenţa Adultului) unul dintre cele trei roluri descrise de S.

Karpman în Triunghiul Dramatic: Persecutor, Salvator şi Victimă.

Fiecare dintre aceste roluri presupune o desconsiderare. Persecutorul şi Salvatorul

desconsideră pe alţii. Persecutorul desconsideră valoarea şi demnitatea altora. Persecutorii

extremi pot desconsidera dreptul la viaţă al altor oameni. Salvatorul desconsideră capacitatea

altora de a gândi singuri şi de a acţiona conform propriei iniţiative. Victima se desconsideră

pe ea însăşi. Dacă ea caută un Persecutor, atunci e de acord cu desconsiderările Persecutorului

şi se vede pe sine ca pe cineva vrednic de a fi respins şi minimalizat. Victima care caută un

Salvator va crede că are nevoie de ajutorul Salvatorului pentru a gândi corect, a acţiona sau a

lua decizii.

Toate cele trei roluri din Triunghiul Dramatic sunt neautentice. În aceste roluri

oamenii nu mai reacţionează la prezent, ci la trecut, folosind strategii învechite, stabilite în

copilărie sau preluate de la părinţi. Triunghiul trebuie privit dinamic, fiecare jucător putând

trece de pe o poziţie pe alta.

Triunghiul dramatic (Karpman, 1986) versus Triunghiul Câştigătorului (Choy, 1990)

Conceptul de „Triunghi Dramatic” este introdus în literatura AT de către Karpman, ca

o modalitate de analiză a poveştii scenariale. El consideră că sunt necesare doar trei roluri:

Victimă, Salvator şi Persecutor -pentru a descrie răsturnările emoţionale din drama

scenariului.

Choy (1990) descrie trei roluri/poziţii autonome pe care le plasează pe un triunghi, în

corespondenţă directă cu rolurile din triunghiul dramatic. Triunghiul lui Choy se numeşte
Vindecarea relaţiei 7

Triunghiul Câştigătorului (1990). Autorul prezintă abilităţile de care are nevoie cineva pentru

a ieşi din poziţiile scenariale şi pentru a funcţiona autonom (vulnerabil, grijuliu, asertiv).

Acest triunghi permite să trecem în starea de Ego Adult. Vulnerabilitatea, Asertivitatea şi

Grija pot fi folosite pentru a transforma interacţiunea nesănătoasă, de joc, într-una autentică.

Un om asertiv, vulnerabil sau grijuliu poate răspunde nevoilor proprii respectându-le şi pe ale

altora şi, dacă e cazul, cerând sprijinul altora. Când manipularea iese din scenă, ne putem

privi unii pe alţii din poziţia „eu sunt OK şi tu eşti OK”.

Grijuliu Asertiv
vs Învingătorului vs
Salvator Vs Persecutor
Dramei
Realitate: Realitate:
Grijă pentru persoane vulnerabile Investeşte în satisfacerea propriilor
Preocupare pentru victimă nevoi
Caracteristici: Investeşte în satisfacerea propriilor
Nu preia(decât dacă i se cere) nevoi
Preia Caracteristici:
Nu gândeşte şi nu face nimic în locul Întreabă ce vrea
persoanei vulnerabile Spune Nu când nu vrea
Gândeşte şi acţionează în locul victimei Alţii suferă din cauza
Constientizare: să nu facă lucruri pe comportamentului său
care nu doreşte să le facă Face schimbări pentru a-şi satisface
Face lucruri pe care nu doreşte să le nevoile
facă O parte din scop este de a pedepsi
Abilitate vs. discount Abilitate vs. discount
Abilitate de ascultare Asertivitate(afrimare competentă)
Victima nu îşi poate rezolva sigură Victima nu contează. Nu sunt ok
problema. dacă nu sunt deasupra victimei.

Vulnerabil
vs
Victimă

Realitate:
Suferinţă/posibilă suferinţă
Suferinţă/posibilă suferinţă
Caracteristici:
Utilizează starea de Ego Adult pentru a gândi şi rezolva problema
Nu utilizează Ego Adult şi nu dispune de resurse pentru rezolvarea problemei
Constientizare: folosirea propriilor sentimente pentru rezolvarea problemei
Se comporta ca şi cum nu gândeşte şi nu simte în acelaşi timp, împiedicîndu-se
să rezolve problema
Abilitate vs. discount
Rezolvarea problemei
Victima nu îşi poate rezolva sigură problema.
Vindecarea relaţiei 8

O altă abordare de care ţin cont este cea a lui Roos Ikelaar, interesantă prin simplitatea

sa.

Triunghiul Dramatic triunghiul Câştigător

Înlocuieşte toate denumirilor stărilor cu verbe şi utilizează conştient culori: roşu (stop,

pericol) pentru Triunghiul Dramatic şi verde (siguranţă, acţionaţi) pentru Triunghiul

Câştigător. Modalitatea de a scăpa din triunghiul Dramatic cu „un comportament roşu” este

prin „comportament verde” este:

 „Acţionează autentic (real)” în loc de „acţionează ca victimă”;

 „Dă şi solicită feedback-ul” în loc de „Acuză”;

 „Ajută” în loc de „salvează”.

Modelul propus de Roos Ikelaar m-a ajutat să mă eliberez definitiv, din rolul de Salvator,

frecvent atribuit de familie, ca o „onoare” pentru că sunt cel mai mare copil din familie.

De asemeni, m-au ajutat foarte mult, în „eliberarea Salvatorului” şi definiţiile acestuia,

prezentate de Chiriac (2011) şi anume:

Salvator înseamnă:

 Să faci în locul său şi să-l menţii pe celălalt dependent, împiedicându-l să înveţe.

 Să preiei puterea asupra celuilalt, care devine astfel dependent sau să joci rolul unui

intermediar. Expresii din litaniile sfinţilor traduc această situaţie într-un mod savuros:

Fecioara Maria – Mama salvării noastre eterne, Ocrotitoare a tuturor celor suferinzi.
Vindecarea relaţiei 9

Salvatorul are impresia că serveşte, dar, fără a-şi da prea bine seama, agaţă Victima de el,

o face dependentă şi preia puterea asupra ei.

 Să-ţi proiectezi sentimentul de inferioritate asupra celuilalt, imaginându-ţi că ar fi mai

neajutorat decât este în realitate şi plasându-l astfel într-o poziţie inferioară, pentru a te

păstra pe tine într-o poziţie superioară

II.7. Credinţele

Credinţele sunt regulile vieţii noastre, normele după care trăim. Aceste reguli pot fi

eliberatoare şi stimulative, oferindu-ne şansa de a ne atinge obiectivele şi de a trăi conform

propriilor valori. În acelaşi timp, ele se pot dovedi obstacole în calea atingerii obiectivelor

fixate sau ne pot duce în situaţia de a crede că nu suntem suficient de capabili pentru a obţine

ceea ce dorim.

Credinţele limitative, sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge

obiectivele şi de a ne trăi valorile. Ele acţionează ca nişte reguli, care ne împiedică să obţinem

ceea ce este posibil: lucrurile pe care le putem dobândi prin forţe proprii şi pe care le

merităm. Ele îşi pot avea sursa în copilărie, perioadă a vieţii în care ne-am imitat părinţii –

dar aceştia n-au fost niciodată perfecţi. Aceste credinţe dobândite la vârste fragede rămân în

stare latentă, iar ca adulţi nu ajungem niciodată să fim conştienţi de ele şi să le examinăm.

Iată câteva credinţe limitative tipice :Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura

un trai decent; Fără durere, nu există câştig;Trebuie să fiu bogat, ca să pot fi fericit; Succesul

necesită eforturi îndelungate;Nimeni nu poate fi de încredere;Nu e om mai ghinionist decât

mine; Sărac te naşti, sărac mori;Ceilalţi sunt mult mai pricepuţi decât mine; Nu sunt o

persoană flexibilă; Nu sunt capabil să-mi ating scopurile; Mi-am atins limitele. Aceste

credinţe şi altele asemănătoare nu devin adevărate decât dacă ne comportăm ca şi cum ele ar

fi.
Vindecarea relaţiei 10

Credinţele ne influenţează experienţele. Ele pot face posibile sau imposibile anumite

experienţe. Realitatea fiecărui om este creată şi susţinută de credinţele sale. În acest sens,

oamenii acţionează conform acelei realităţi.

În timpul călătoriei mele de vindecare a relaţiilor de familie am regresat, în urmă cu

circa 10 ani, pentru a identifica credinţele transmise de familie. A fost o experienţă dificilă,

însă interesantă prin natura informaţiilor culese. Dacă în urmă cu 10 ani, am abordat această

temă doar din perspectiva NLP, acum abordarea integrativ relaţională m-a condus spre noi căi

de formare a convingerilor excelenţei, mult mai profunde. Acceptarea trecutului, a

„moştenirii generaţionale” cu privire la credinţele despre mine, ceilalţi şi lume mi-au permis

explorarea de noi oportunităţi.

Odată cu identificarea credinţelor transmise de familie, am identificat „sursa” unor

distorsiuni cognitive, care m-au „ţinut pe loc” o anumită perioadă din viaţă (noroc ca a durat

doar 3 ani). Am rezolvat demult „problema”distorsiunilor cognitive, însă acum am înţeles, cu

adevărat, că ele aveau legătură cu experienţele prin care au trecut strămoşii mei (războaie,

secetă, pierderi de vieţi, „efectele colectivizării” etc).

II.8. Ruşinea

Fossum & Mason (2012) spun despre ruşine că este un dragon, un monstru mitic, ale

cărui „ gheare ne pot închide într-o stare de îngheţare şi ne pot devora abilităţile de a

verbaliza. Chinezii spun că dragonul posedă puterea metamorfozei şi darul de a se face pe

sine invizibil. Invizibilitatea ruşinii este puternică: totuşi, invizibilitatea din viaţă este ceea ce

ne dorim să cunoaştem în intimitate. Credem în metamorfoza dragonului numit ruşine. Aşa

cum un bulgăre de cărbune ne dă căldură şi blândeţe când se aprinde, aşa poate o familie să-şi

transforme dinamica din ruşine în respect. Ambele au potenţialul pentru schimbare; ambele

au nevoie să fie aprinse. Această metamorfoză este ceea ce ne-a condus constant atenţia. Pe

măsură ce familiile au avut curajul să înfrunte dragonul, ele şi-au schimbat şi relaţiile.”
Vindecarea relaţiei 11

Există familii în care ruşinea este moştenită generaţional, ale căror poveşti dezvăluie

sărăcie, accidente din copilărie unde părinţii simt că au fost de vină sau că au fost pedepsiţi,

secrete, ş.a. Membrii acestor familii simt că au moştenit „un blestem” şi le este frică să „rupă

tăcerea” care îi izolează în ruşine. Sunt create mituri cu privire la istoria familiei, pentru a

masca ruşinea, iar copii din aceste familii nu pun întrebări despre trecut.

Ruşinea este Sinele judecând Sinele. Este acel sentiment interior de a fi anulat/

minimizat ca persoană sau că, în esenţă eşti o persoană vrednică de respingere, rea,

neadaptată, defectă, nedemnă, neacceptată pe deplin ca fiinţă umană. Este mai mult decât

pierderea reputaţiei sau jenă.

Fossum & Mason (2012) fac distincţie între vină şi ruşine astfel:

Vina este sentimentul mai matur din punct de vedere al dezvoltării, deşi mai dureros,

de regret pe care îl are cineva cu privire la comportamentul care a încălcat o valoare

personală. Sentimentul de vinovăţie nu se reflectă direct asupra identităţii personale, nici nu

minimalizează sentimentul propriei valori. Provine dintr-o conştiinţă şi un set de valori

integrate. Este oglindirea sinelui în dezvoltare. O persoană cu sentimente de vinovăţie ar

putea spune: „Mă simt îngrozitor văzând că am făcut ceva ce mi-a încălcat valorile”. Sau

persoana care se simte vinovată ar putea spune: „îmi pare rău pentru consecinţele

comportamentului meu”. În acest sens, valorile persoanei sunt reafirmate. Există posibilitatea

de a repara şi de a învăţa, de a creşte şi de a progresa. în timp ce vinovăţia este un sentiment

dureros de regret şi responsabilitate pentru propriile acţiuni, ruşinea este un sentiment dureros

despre sine însăşi ca persoană. Posibilitatea de a repara pare blocată pentru persoana

ruşinoasă, deoarece ruşinea este o chestiune de identitate, nu o infracţiune comportamentală.

Nu există nimic de învăţat de pe urma ei şi nici un fel de evoluţie nu este deschisă de pe urma

experienţei, deoarece ea doar confirmă sentimentele negative ale persoanei faţă de ea însăşi.
Vindecarea relaţiei 12

Pentru multă lume ruşinea există pasiv, fără a avea un nume. îşi are originile în

dezvoltarea identităţii sau în premisele întrebării „cine sunt eu?”. Aceste rădăcini ale ruşinii

se găsesc în abuz, în încălcări ale valorilor personale, în seducţii şi asalt, unde sentimentul de

sine al persoanei a fost călcat în picioare, iar graniţele personale pângărite. Ce rămâne s-ar

putea să fie doar o durere surdă. Nu există cuvinte pentru absenţa unei confirmări a sinelui,

aşa cum este adesea ruşinea. Cum spunem: „Am eşuat în a-mi confirma mie însumi propria-

mi valoare”. Experienţa mai activă a ruşinii are cuvinte precum „prost”, „molâu”, „ciudat”,

„bolnav mintal”. (Fossum & Mason, 2012).

Un alt rezervor al ruşinii, ţinut secret de familie sunt adicţiile. Când ne adresăm

adicţiei dintr-o familie, deschidem uşa către ruşinea familiei.

Fossum & Mason (2012) arată că, ideea de „reguli familiale” este utilizată pentru a

descrie patternurile repetate de interacţiune pe care terapeuţii de familie le observă într-o

familie. Aceste reguli sunt metafore descriptive (Jackson, 1965), spre deosebire de regulile şi

reglementările care sunt decise de către autorităţi... Regulile familiale sunt descrierea forţelor

ce lucrează în interiorul familiei şi care influenţează comportamentul.”

Au fost observate opt reguli care reprezintă însuşiri ale sistemului constrâns de ruşine:

1. Controlul. Să deţii controlul asupra tuturor comportamentelor şi interacţiunilor.

2. Perfecţiunea. „Să ai întotdeauna „dreptate”. Să faci lucrul „corect”

3. Învinuirea. Dacă un lucru nu se întâmplă aşa cum ai plănuit, dă vina pe cineva (pe tine

sau altcineva)

4. Negarea. Neagă sentimente, în special pe cele negative sau vulnerabile cum ar fi

anxietatea, frica, singurătatea, durerea, respingerea, nevoia

5. Lipsa seriozităţii. Nu aştepta siguranţă şi statornicie în relaţii. Fii atent la imprevizibil.

6. Incompletitudine. Nu duce un angajament până la capăt sau cu hotărâre

7. Tăcerea. Nu vorbi deschis şi direct cu privire la comportamentul abuziv, compulsiv sau


Vindecarea relaţiei 13

cauzator de ruşine.

8. Descalificarea. Atunci când are loc un comportament de tip abuziv, compulsiv, cauzator

de ruşine sau lipsit de respect, descalifică-1, neagă-1 sau maschează-1.

Unele familii subliniază cu putere una sau două dintre reguli şi nu folosesc altele

deloc. Familiile mai puţin constrânse de ruşine vor avea mult mai multe alte reguli

umanizante şi de dezvoltare, iar regulile orientate către ruşine pot apărea doar în condiţii de

stres.

Cicatricele moştenite ale familiilor noastre multigeneraţionale există în sistemele

noastre familiale aşa cum le ştim astăzi. Abuzul din trecut persistă adeseori sub forma ruşinii

de astăzi, iar ruşinea este perpetuată prin intermediul patternurilor de interacţiune.

Fossum & Mason (2012) arată „că o familie constrânsă de ruşine este formată dintr-

un grup de persoane, care se simt cu toţii, singuri împreună. Pentru indivizii din familie,

ruşinea este resimţită ca unică şi singulară; cu toate acestea, o perspectivă a sistemului relevă

faptul că, probabil, fiecare simte propria sa versiune a unicităţii şi singularităţii. Ruşinea care

pare atât de ciudată sinelui, nu este, paradoxal, un produs al individului şi al nevredniciei

sale, ci a sistemului. Sistemul familial în care relaţiile sunt constrânse de ruşine tinde să

pretindă ca experienţele şi oamenii să fie judecaţi pe o scală de tip bun-rău. În interiorul

familiei, disimularea este excesivă şi relaţiile sunt subţiri şi fragile. Sistemul familial

constrâns de ruşine este stabil în forma sa şi cu un grad ridicat de rezistenţă la schimbare,

chiar dacă schimbarea este un fapt natural al vieţii. Sistemul este analog unei acadele de

arahide, în care fiecare persoană este fixată în stereotipuri, roluri şi relaţii inflexibile unul

faţă de celălalt...Un sistem bazat pe respect are o mai mare varietate şi flexibilitate în

interpretarea experienţelor de viaţă, deoarece fluxul evenimentelor vieţii va fi perceput mai

mult prin prisma propriilor merite decât ca o judecată a persoanei. Relaţiile, în sistemul bazat

pe respect, au substanţă şi elasticitate. Oamenii vorbesc deschis unul cu altul cu privire la


Vindecarea relaţiei 14

vieţile lor, mai degrabă decât să îşi gestioneze relaţiile prin intermediul secretelor. Sunt

vulnerabil deschişi şi dependenţi şi având nevoie de afecţiune în anumite momente, fără a

emite judecăţi. în fluxul vieţilor lor, învaţă profund unul despre celălalt ca şi persoane,

deoarece durerea nu este negată sau judecată. Astfel ei sunt echipaţi să se acomodeze

schimbărilor care apar în mod continuu şi inevitabil. Sistemul bazat pe respect este ca pielea

dură. Are elasticitate. Pierderile nu sunt mai puţin dureroase, schimbările nu sunt mai puţin

puternice. Dar are o capacitate mai mare de a absorbi mai mult din stresul schimbării şi de a-

şi păstra, în continuare, integritatea.”

Sistemele familiale se plasează undeva de-a lungul unui continuum, de la cele bazate

pe respect la cele constrânse de ruşine. Probabil că nici o familie nu este la unul dintre cei

doi poli absoluţi ai acestui continuum. Orice familie constituie un amestec.

Fiecare familiei are un inconştient. Taub-Bynum descrie „inconştientul familial”

drept „o direcţie dintre regiunile personale şi colective ale psihicului” (1984, p.10). El face o

distincţie între inconştientul familial şi inconştientul colectiv al „facultăţilor moştenite ale

psihicului” descris de Carl Jung. Inconştientul familial formează un câmp emoţional

împărtăşit şi o matrice a conştiinţei” (Taub-Bynum, 1984, p.ll). Acest concept este cel care

ajută la explicarea sentimentului de ruşine moştenit sau al bolilor psihosomatice recurente

de-a lungul a mai multor generaţii. Experimentăm inconştientul familial atunci când ne

confundăm cu „coincidenţele familiale”, iar linia subtilă dintre coincidenţă şi planul ascuns

al inconştientului familial, uneori ne zăpăceşte, alteori ne surprinde.

Ruşinea erodează spiritul, acea forţă de viaţă animatoare necunoscută limbajului

uman. Familiile, la fel ca şi indivizii, sunt spirituale. Prin spiritual nu înţelegem religios, deşi

unii oameni şi-au cunoscut spiritualitatea prin religie. Pe măsură ce ne confruntă cu ruşinea,

spiritul nostru se trezeşte îşi reia dezvoltarea naturală. Astfel reuşim să avem încredere în

viaţă, căci aceasta vine din găsirea unui sens legat de cine suntem şi despre ce este vorba în
Vindecarea relaţiei 15

ceea ce ne priveşte. Când ne confruntăm cu ruşinea devenim conştienţi de deşertăciune, de o

foame spirituală. Încercările noastre de a hrăni această foame cu comportamente compulsive,

de control, conduc doar la durere şi remuşcare.

Fossum & Mason (2012) folosesc adesea „ metafora „scurgerii înfundate”: murdăria

trebuie să iasă şi să plutească la suprafaţă, înainte ca scurgerea să poată funcţiona din nou

liber. Familiile descoperă că durerea, mânia şi furia cunoscute în ruşine, care au fost simţite

şi niciodată exprimate de-a lungul anilor, sunt adesea îngropate în spatele reprimării şi

negării. Aceste straturi construite din durere acumulată ne înfundă astfel „scurgerile

spirituale”, încât eliberarea este pretinsă de întregul nostru sistem.... „scurgerile” pot fi

desfundate pentru a permite sentimentelor umane naturale ale familie să iasă la suprafaţă.

II.8. Mesajele corpului

Fiindcă vorbeam despre cuvinte puternice exemplificând cuvintele rostite de medici,

este cazul să ne reamintim că boala a fost definită, mult timp, ca fiind o ruptură de echilibru

care duce la o disfuncţie fizică sau mentală, iar simptomele sunt tratate doar cu medicamente.

Doar în ultimul timp, boala a început să fie considerată drept un mesaj pe care inconştientul îl

transmite persoanei în cauză, un soi de semnal, pentru a ne avertiza că avem un mesaj. În

mod ciudat, nu ştim să deschidem şi să citim mesajul pe care ni-l trimite spiritul prin

intermediul corpului nostru sau printr-o afecţiune psihică. Astfel încât, de obicei avem nevoie

de un traducător -un preot, un terapeut, un medic- care să ne descifreze afecţiunea, în funcţie

de specialitatea lui.

Bourbeau (2008-09) ne recomandă să facem cât mai des afirmaţia: „Îmi consider

trupul cel mai bun prieten şi ghid de pe Pământ, reînvăţ să-l respect, să-l accept şi să-l iubesc

aşa cum se cuvine.

Bourbeau (2008) utilizează noţiunea de metafizică, adică dincolo de planul fizic,

având în vedere ca termenul psihosomatic este greu de acceptat de majoritatea oamenilor,


Vindecarea relaţiei 16

care refuză să accepte ceea ce medicina tradiţională recunoaşte, adică că cel puţin 75% din

boli sunt psihosomatice, fiind determinate de o cauză emoţională sau mentală.

Mambretti & Seraphin (2010) arată că: „la originea tuturor bolilor (angină, bronşită,

cancer, depresie, epilepsie, infarct, leucemie, scleroză în plăci, etc) există un eveniment

particular din viaţa bolnavului pe care acesta l-a trăit ca o traumă, ca un şoc emoţional:

separare afectivă, ofensă, concediere, umilire, decesul unui părinte, diagnostic medical

paralizant...un eveniment trăit într-un mod dramatic, neprevăzut şi conflictual, în solitudine şi

fără a avea posibilitatea unei soluţii satisfăcătoare.”

Dr. Hamer afirmă că: „de mii de ani umanitatea experimentează faptul că, în definitiv,

toate bolile sunt de origine psihică şi acest lucru constituie, acum, o valoare ştiinţifică solidă

înscrisă în patrimoniul cunoaşterii universale”.

Este de dorit ca atunci când suferim de o afecţiune sau o boală să devenim conştienţi

că ceva din modul nostru de gândire nu ne este benefic. Boala apare pentru a ne spune că este

timpul să schimbăm o convingere sau o modalitate nocivă de gândire. Corpul fizic este o

reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Bourbeau (2008) arată că cele mai frecvente cauze ale bolilor sunt „atitudinile şi

emoţiile negative, culpabilizarea, dorinţa de a fi în centrul atenţiei celorlalţi sau folosirea bolii

în scopul de a evita, de a fugi dintr-o situaţie neplăcută.” Putem scăpa de boală iubindu-ne

mai mult.

A te iubi înseamnă a-ţi da dreptul să fii aşa cum eşti – o fiinţă umană cu temeri, limite,

forţe, slăbiciuni, dorinţe şi aspiraţii, fără a judeca că e bine sau rău, corect sau incorect, trăind

totul ca o experienţă.

După ce descoperim atitudinea mentală care ne blochează şi creează o problemă

fizică, este necesar să trecem la etapa de acceptare necondiţionată (a situaţiei exterioare, a

altei persoane şi nu în ultimul rând acceptarea de sine)


Vindecarea relaţiei 17

Identificând, cu ajutorul genogramei, boli şi afecţiuni ale familiei, am ales să aflu care

sunt cauzele subtile ale îmbolnăvirilor. Exemplu: diabetul, după Bourbeau (2008) indică o

tulburare la nivelul emoţiilor: persoană emotivă, care îşi doreşte multe, de regulă, nu pentru

ea, ci pentru cei apropiaţi, dar care poate deveni geloasă dacă ceilalţi au mai mult decât ea; o

persoană care îşi maschează tristeţea interioară care provine din nevoia de tandreţe şi iubire

care nu a fost împlinită. Este un semn de avertizare pentru a deveni mai destins, pentru a lăsa

lucrurile să vină spre tine, în loc să vrei să controlezi totul singur. După Martel (2012), în

cazul diabetului este vorba despre o lipsă de o anumită iubire, deoarece apare nevoia de

control. Soluţia: acceptarea de a te detaşa de trecut, acceptându-l aşa cum este, deschiderea

faţă de viaţă, conştientizarea propriei valori, lăsarea copilului interior să se exprime, să se

simtă vesel şi în siguranţă, încetând astfel autodistrugerea persoanei.

Analizând „moştenirile” generaţionale am înţeles modul în care au funcţionat familiile

strămoşilor; fricile, temerile şi emoţiile lor. Am ales să mă „curăţ” de bolile şi afecţiunile

transmise de strămoşi şi să fiu atentă la mesajele corpului meu.

II.9 Despre vindecare

II.9.1.Cele şapte principii ale vindecării

De-a lungul formării mele în psihoterapia integrativă relaţională aceste şapte principii

ale vindecării, prezentate de Chiriac (2011) m-au însoţit mereu şi pretutindeni, integrându-se

în fiinţa mea. Le redau, mai jos, cu recunoştinţă:

1. Sănătatea este pacea interioară. De aceea vindecarea însemnă dispariţia (înlăturarea)

fricii. Pentru a produce o transformare în corp tot ceea ce avem de făcut este să realizăm că

singurul nostru ţel este pacea minţii şi armonia sufletului.

2. Esenţa fiinţei noastre este iubirea. Iubirea nu poate fi împiedicată să se expansioneze şi

dincolo de ceea ce noi numim corpul fizic. De aceea, putem considera că mintea şi sufletul nu
Vindecarea relaţiei 18

au limite; astfel, nimic nu este imposibil; şi orice boală este potenţial transformabilă în starea

de perfectă sănătate. Deoarece iubirea este eternă, moartea nu trebuie privită cu teamă.

3. A dărui înseamnă a primi. Atunci când ne orientăm către ceilalţi dăruind şi împărţind cu

ei bucuria şi iubirea, teama este înlăturată şi acceptăm pentru noi înşine vindecarea.

4. Toate minţile noastre sunt unite. De aceea orice vindecare este o auto-vindecare. Pacea

noastră interioară va trece de la noi către ceilalţi o dată ce o vom accepta pentru noi înşine,

devenind o condiţie stabilă a existenţei noastre.

5. Prezentul este singurul timp care există. Durerea, mâhnirea, depresia, vinovăţia şi alte

forme ale fricii dispar atunci când mintea este focalizată asupra păcii pline de iubire a

momentului prezent devenit o clipă eternă.

6. Deciziile trebuie luate învăţând să ascultăm tendinţa spre pace şi armonie a

sufletului nostru. Nu are rost să facem speculaţii în ceea ce priveşte un comportament greşit

sau corect. Singura alegere plină de sens este între teamă şi iubire, evident în favoarea iubirii.

7. Iertarea este calea către adevărata sănătate şi fericire. Nejudecându-i pe ceilalţi,

eliberăm trecutul de amintiri încărcate de păcate şi o dată cu ele vor dispărea şi temerile

noastre în faţa viitorului. Făcând aceasta, ne dăm seama că fiecare fiinţă ne învaţă ceva şi că

fiecare circumstanţă este o oportunitate pentru a creşte în fericire, pace şi iubire.

II.9.2. Acceptare. Iertare. Iubire

Bourbeau (2007) afirmă că atunci când venim pe lume avem misiunea „de a trăi o

serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând

prin ele”.

Ştiinţele exacte (fizica, chimia) ne confirmă faptul că rezultatul unui experiment este

acelaşi dacă se păstrează toate condiţiile acestuia. Aşadar, atunci când nu schimbăm nimic

într-o experienţă de viaţă care produce durere, nu putem avea alt rezultat decât durere. Altfel
Vindecarea relaţiei 19

spus, dacă trăim o experienţă de viaţă în non-acceptare (sub diversele sale forme: judecată,

regret, teamă,culpabilitate, etc) nu vom face altceva decât să retrăim aceeaşi experienţă.

Acceptarea experienţei este diferită de a fi de acord cu ea, însă îmi acordă dreptul de a

experimenta, de a învăţa din experienţele trăite şi de a alege ceea ce este benefic pentru mine.

Când o experienţă îmi provoacă consecinţe dăunătoare, consider că primesc un feed-

back că nu am făcut o mişcare inteligentă pentru mine când am ales, uneori inconştient,

experienţă. Deci, nu consider că e vorba de un eşec, nu mă învinovăţesc, ci accept pur şi

simplu.

La ce mi-ar folosi să nu accept trecut strămoşilor mei şi să învinovăţesc pentru ce au

trăit părinţii, bunicii şi străbunicii mei? La nimic. Dimpotrivă. Având puterea de a dezgropa

trecutul şi a descoperi „harta” trăirilor familiei m-au ajut să mă vindec de trecut.

Acceptarea, pentru mine, îmbracă două forme: acceptarea experienţei şi acceptarea de

sine. Acceptarea experienţei presupune lipsa de judecată asupra mea şi a

persoanei/persoanelor participante la experienţă, însoţită de compasiune şi înţelegere pentru

acea parte care suferă din fiecare. Acceptarea de sine presupune a-mi acorda dreptul să am

resentimente faţă pe persoana/persoanele participante la experienţă şi apoi de a mă ierta

pentru că am avut resentimente.

Atunci când te blochezi într-o atitudine mentală de neacceptare apare boală, deoarece

corpul fizic este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Nu este doar suficient

să înţelegem „mesajele corpului” şi să acceptăm doar experienţa, ci este necesară acceptarea

de sine, adică iertarea de sine.

Cred că aici se dă „bătălia” între cei care afirmă că trebuie să ierţi şi cei care afirmă

contrariu.
Vindecarea relaţiei 20

Eu cred că este necesară acceptarea (atât a experienţei, cât şi cea de sine) şi iertarea.

Atunci când acceptăm o situaţie sau o persoană fără să ne iertăm pe noi însemnă că am

acceptat doar experienţa, nu şi acceptarea de sine.

Nu sunt de acord cu actul religios de iertare, doar declarativ de multe ori, pentru că nu

se poate elimina o matrice de comportament autodistructiv. Actul iertării gratuite poate avea

consecinţe negative nu numai asupra individului, ci asupra întregii societăţi, deoarece

presupune muşamalizarea opiniilor şi atitudinilor greşite şi implică tragerea unei perdele

întunecate peste realitate ca să nu se mai poată vedea ce se petrece dincolo.

Cred în puterea mobilizatoare a contrariul iertării (ca etapă a procesului terapeutic),

adică în revolta împotriva suferinţei, recunoaşterea şi condamnarea opiniilor şi acţiunilor

greşite ale părinţilor/celorlalţi şi în sfârşit articularea propriilor nevoi.

Acceptarea şi iertarea sunt paşii care ne duc spre iubirea necondiţionată.

A ierta este o despărţire de trecut, o eliberare, care îţi permite să te înalţi, să mergi mai

departe. Bourbeau (2008-09) afirmă că atunci „când te înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi,

inima ta este suficient de largă pentru a - l primi şi pe celălalt înăuntru ei”. Iertând ai puterea

de a înţelege profunzimea celuilalt, rezonând cu lumea lui.

Iertarea este o formă de a iubi, care se manifestă natural când trăieşti în prezent, căci

doar atunci eşti conectat la Sine şi ai acces la iubirea lui necondiţionată.

Cred cu tărie că iertând (pe mine/pe ceilalţi) şterg din program/energie/memorie acele

experienţe nebenefice şi că punând iubire sunt în armonie cu mine.

Reafirm că evoluţia omului presupune purificarea sufletului şi creşterea, altfel spus a

te iubi pe tine şi a-i iubi pe ceilalţi. Tot ce este de făcut este a-ţi exprima dragostea, acceptând

fiecare om aşa cum este acum, în acest moment şi vei vedea/simţi cum: dispar frica, emoţiile

inutile; bolile te părăsesc/ocolesc; îţi stăpâneşti orgoliu, iar relaţiile afective se îmbunătăţesc.
Vindecarea relaţiei 21

Iubirea vine din inimă, nu din minte. Iubirea este pur şi simplu o deschiderii a inimii

în toate direcţiile.

„Iubirea nu ştie nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaşte numai prezentul.

Inima nu are nici o noţiune a timpului.” (Osho, 2002)

A iubi necondiţionat este dificil...însă merită tot efortul.

Vindecarea este în fiecare din noi. Ea presupune credinţa în sursa creatoare şi

încrederea în resursele interioare ale fiinţei.

Vindecarea o poţi găsi la capătul unei călătorii de vindecare sau cel mai adesea este

însăşi Călătoria de Vindecare...acolo unde mintea, inima şi trupul se unesc în Iubire.

Unele vizite acasă s-ar putea să semene cu călătoriile pe un câmp arheologic:

dezgropi şi descoperi...şi poţi continua sau nu (alegerea este a Ta) călătoria spirituală de

vindecare a relaţiei de familie.


Vindecarea relaţiei 22

Referinţe bibliografice

1. Bandler, R. & Grinder, J. (2008) - Structura magicului, O carte despre limbaj şi terapie,

Excalibur,Bucureşti, vol.I-13
2. Barber, P. (2012) - Terapia Gestalt Reevaluată. O sinteză personală. Tot Ce nu m-a învăţat

niciodată formarea mea în Gestalt, Craiova, , Ed. Liber Mundi, 87


3. Bartholomew, K., Horowitz, L.M. (1991) - .Attachment styles among young adults: A test

of a four-category model, Journal of Personality and Social Psychology, 61, 226-244


4. Benoit, J. A. (2009) - Aşchia nu sare departe de trunghi: eliberaţi-vă de scenariile de

familie negative cu ajutorul psihogeneaologie, Bucureşti, Ascendent, 3-4, 35, 55-66, 75-

78
5. Berne, E. (2006)- Ce spui după „Buna ziua”?, Psihologia destinului uman, Trei,

Bucureşti, 241-249
6. Bourbeau, L. (2008 -09) - Ascultă-ţi corpul, prietenul tău cel mai bun de pe Pământ,

Bucureşti, Ascendent, 9-18, 96-102


7. Bourbeau, L (2008)– Corpul tău îţi spune: Iubeşte-te!, ed. a 2-a, Bucureşti, Ascendent, 78
8. Bourbeau, L (2007) – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine, ed. a 2-a, Bucureşti,

Ascendent, 7-10
9. Bowlby, J. (2011) – O bază de siguranţă - Aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului,

Bucureşti, Trei, 15-16


10. Chiriac, G. (2011) – Răspunsuri psihoterapeutice pentru fiecare zi, Craiova, Liber Mundi,

277, 286
11. Choy, A. (1990) - Transactional Analysis Journal, 20(1), 40-46
12. Dafinoiu, I. (2007) – Elemente de psihoterapie integrativă, Iaşi, Polirom, 9-10
13. David, D. (2006)– Tratat de psihoterapii cognitiv comportamentale, Polirom, Iaşi, 377
14. Dilts, R. (2009) –Schimbarea sistemului de crezuri prin NLP, Excalibur, Bucureşti, 23
15. Erskine, R. & Moursund, J. (2012) – Psihoterapia integrativă practică, Asociaţia de

Psihoterapie Integrativă, Bucureşti, 32-35, 56, 174-176, 234


16. Evans, K. & Gilbert, M.(2010) – Introducere în psihoterapia integrativă, Un model

relaţional integrativ al psihoterapiei, Craiova, Liber Mundi, 13-15, 28, 37


17. Fossum, M.A., Mason, M.J. (2012) – Vindecarea ruşinii, Armonizarea relaţiilor, Dao Psi,

Bucureşti, 10, 23-25, 39-41,69, 115-135, 157, 198-200


Vindecarea relaţiei 23

18. Gerhardt, S (2012) - Importanţa iubirii: calea prin care afecţiunea modelează creierul

bebeluşului, Bucureşti, Ed. Dao Psi, 20,26, 33,43


19. Ginger, S. (2002) – Gestalt terapia, Arta contactului, Bucureşti, Herald, 196
20. Griffin, D., Bartholomew, K. (1994) - Models of the Self and Other: Fundamental

Dimensions Underlying Measures of Adult Attachment, Journal of Personality and Social

Psychology, 67 (3), 430-445


21. Holdevici, I. (2005) - Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului

pentru un stil de viaţă optim, Ştiintelor Medicale, Bucureşti,


22. Ikelaar, R (2003) – Gids voor personeelsmnagement, Strook, 25(1), 12-13
23. Knight,S (2007) - Tehnicile programării neuro-ligvistice, Bucureşti, Curtea Veche,165-

176, 241-243, 294- 312,320


24. Lassus de, R. (2000) -Analiza tranzacţională, ed. Teora, Bucureşti, 110-113
25. Mambretti,G & Seraphin, J. (2010) - Medicina cu susul în jos.Şi dacă Hamer are

dreptate? Ed. Evoluţionism,Sibiu, 17


26. Martel, J. (2012) - Marele dicţionar al bolilor şi afecţiunilor: cauzele subtile ale

îmbolnăvirii, Ascendent, Bucureşti, 445-448.


27. McDowell, J (2005) - Sunt un tată bun? 10 calităţi ale unui tată care îşi ajută copii să ia

decizii corecte în viaţă, Oradea, Scriptum, 12-14, 17-18


28. Moreau, A.(2007) - Psihoterapie. Metode şi tehnici, Bucureşti, Trei, 83,101,112-113,130
29. Moreau, A. (2006) - Ca să trăieşti mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul, Trei,

Bucureşti, 127.
30. Nuţă, A. (2003) – Psihoterapeutul de buzunar, Ed. Sper, Bucureşti, 27-34
31. Osho (2002)– Viaţa este aici şi acum, Ed. Herald, Bucureşti
32. Ranshaw, Ben (2002) – Succesul este o stare de spirit. Ghid de dezvoltare personală.

Bucureşti, Humanitas, 19 – 20
33. Ribas, Denys (2003) - Donald Woods Winnicott, Bucureşti, Fundaţiei Generaţia, 55 – 57
34. Rubin, J. A.(2009)- Art- terapia.Teorie şi tehnică, Bucureşti, 2009, Ed. Trei, 532
35. Sillamy, N. (1998) - Larousse, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Universul

Enciclopedic, 36
36. Stewart, J. şi Joines, V. (2007)- AT astăzi. O nouă introducere în AT, Ediţia a doua,

Timişoara, Mirton, 102-110


37. Chiriac, G (2011) - Inteligenţa emoţională - note de curs
38. Andronic, I. (2011) – Psihoterapiile, Craiova – note de curs

Andrew Fretwell-despre masajul abdominal (CNT): http://www.cntschool.com/interveiw.htm

Harlow's Studies: http://www.youtube.com/watch?v=OrNBEhzjg8I


The Strange Situation - Mary Ainsworth:http://www.youtube.com/watch?v=QTsewNrHUHU
Vindecarea relaţiei 24

Cosman, D & Manea, M - Influenţa stilului de ataşament în structurarea personalităţii:

http://attachmentparenting.ro/forum/viewtopic.php?p=34829
Scoring the Adult Attachement Scale:www.openpsychassessment.org/wp-

content/uploads/2011/06/AdultAttachmentScale.pdf-

Traning autogen: http://video.cognitrom.ro/watch_video.php?v=ed81a1b16ca50be –

Relaxarea progresivă a muşchilor: http://video.cognitrom.ro/watch_video.php?v=

450ad9b74a538cf

S-ar putea să vă placă și