Sunteți pe pagina 1din 30

Instalatia de ancorare

Instalatia de ancorare este un ansamblu de piese, mecanisme si dispozitive care servesc la executarea manevrei de ancorare a navei si cu ajutorul carora se asigura mentinerea navei ce stationeaza intr-un loc voit, impotriva actiunii vantului, curentilor sau valurilor. Instalatia de ancorare are rolul de a asigura legatura dintre nava si fundul apei, in locuri neamenajate. Nava poate stationa in ancora in bazinele si radele portuare, in marea deschisa sau in zonele cu gheturi. Ea se fixeaza de fund cu ajutorul ancorei, prin intermediul lantului de ancora, care poate fi ridicat la bord de mecanismul de ancorare. Pentru a permite fixarea sigura a navei ancorate si desprinderea ancorei la virare, ancora este construita astfel incat forta de fixare este maxima atunci cand asupra ei actioneaza o forta orizontala si minima atunci cand este solicitata de o forta verticala. Instalatia trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi: - asigurarea navei in locul dorit - permiterea unei manevre rapide de fundarisire si virare a ancorelor - fixarea in siguranta a ancorelor la post Orice nav trebuie echipata n mod obligatoriu cu o instalaie de ancorare dispus de regul la prova, pe teug, format din urmtoarele pri componente: - ancore - lanuri - nari - dispozitive pentru fixarea ancorelor - masina instalatiei - putul lanturilor - capatanile de ancora - piese si dispozitive specifice navelor ce intrebuinteaza ancore de tip amiralitate sau cu 4 gheare

Ancore sunt elemente de fixare a navei fata de fundul apei, prin intermediul lanturilor de ancora. Ancorele tebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - constructie simpla - rezistenta mecanica mare - comoditate la manevrare si intretinere

- forta maxima de frecare - sa se fixeze rapid de fund - sa se poata prinde din nou de fund - sa permita actionarea numai prin lant. La navele comerciale de tonaj mijlociu, greutatea ancorelor in kilograme este aproximativ egala cu tonajul navei in tone (ex: 4500T > 4500Kg) Tipurile de ancore folosite n prezent la bordul navelor pot fi mprite n dou categorii: - ancore cu brae fixe, de tip Amiralitate - ancore cu brae articulate, de tip patent Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi mprit dup criteriul existenei traversei n: - ancore cu travers - ancore fr travers Numarul ancorelor cu care este dotata o nava variaza in functie de deplasament si scopul pentru care a fost construita nava. Din punct de vedere al rolului pe care l au la bord, ancorele se pot mpri n: - ancore principale sau serviciu curent (dispuse ntotdeauna la prova) - ancore secundare sau de rezerva (dispuse la pupa); daca nava are instalatie de ancorare la pupa, o ancora de curent (ancorot) In general o ancora se compune din urmatoarele parti: - bratele, fixe sau articulate, avand la extremitati varfuri ce se infig in sol si palme (partile plate ale bratelor) care maresc rezistenta impotriva deraparii; - fusul, care are un inel la extremitatea superioara si o ramificatie in doua sau patru brate; - diamantul, care este locul de impreunare a bratelor cu fusul; - inelul sau veriga de care se leaga unul din capetele lantului de ancora cu ajutorul unei chei; - traversa, bara de metal incovoiata la un capat, cu un opritor asezat aproximativ la centru si un cui spintecat legat cu un lant. Opritorul si cuiul servesc la fixarea traversei pe fus, in plan perpendicular pe planul bratelor. Tipuri de ancore: - Ancore de tip Amiralitate ancore cu traversa si brate fixe - Ancore de tip patent (Hall) fara traversa si cu brate articulate - Ancora de corp mort cu un singur brat fix si traversa din lemn utilizate pentru asigurarea geamandurilor - Ancora de beton pentru balize - Ancore de tip ciuperca utilizate in special pentru asigurarea navelor far

Ancore de tip tirbuson pentru constructii hidrotehnice Ancore cu 4 gheare (brate) utilizate in special la navele fluviale. Se mai utilizeaza si ancore mai mici pentru ancorarea barcilor si ambarcatiunilor navei, denimite ancoroate Ancore cu gheara de pisica ancorot cu 4 brate utilizat pentru recuperarea obiectelor cazute peste bord

Ancora de tip Amiralitate


Se compune din: - Fus poate fi cilindric sau prismatic, la capatul superior avand un inel numit inelul ancorei, de care se leaga o cheie cu vartej (cheia ancorei). In fus este prevazut un orificiu prin care trece traversa. La mijlocul fusului se gaseste o bratara (inel) numit traversiera, cu ajutorul caruia se asigura traversa cand este pliata. - Bratele se desfac la extremitatea inferioara a fusului, de o parte si de alta a acestuia, facand cu acesta un unghi de aproximativ 35-40 de grade. - Diamantul locul de imbinare dintre brate si fus, si in care eforturile sunt maxime. - Palmele extremitatile laterale ale bratelor. - Unghiile fetele orientate spre fus ale palmelor - Ghearele extremitatile ascutite ale palmelor - Traversa bara incovoiata la un capat, avand la cele doua extremitati cate o sfera, iar la mijloc un opritor si un orificiu prevazut cu o pana cu lantisor. Lungimea traversei este egala cu cea a fusului. Greutatea traversei este de 25% din greutatea ancorei fara traversa. Distanta dintre ghearele ancorei este de 70% din lungimea fusului sau a traversei.

Modul de lucru al acestui tip de ancora este urmatorul : la fundarisire ancora atinge fundul cu unul din brate din cauza greutatii mai mari a partii inferioare. Prin filarea lantului, ancora se reazema cu capatul indoit al traversei pe fundul apei, cele doua brate fiind orizontale si in contact cu fundul. Cand s-a terminat filarea lantului si acesta incepe sa se intinda, inelul ancorei este tras in jos, ceea ce provoaca o rastumare a ei, traversa devenind orizontala, iar bratele se orienteaza intr-un plan perpendicular pe fundul apei, dupa care, unul din brate se sprijina pe fund si se infige in el. La virarea ancorei inelul este tras in sus si cu un efort relativ mic, bratul se smulge din sol. Avantaje si dezavantaje ale ancorei amiralitate:

Avantajul acestui tip de ancora consta in faptul ca patrunde usor in solul de pe fundul apei asigurand fixarea navei. Dezavantajul consta in faptul ca lantul se poate infasura in jurul traversei (ancora subtraversata) sau in jurul bratului (ancora subbratata) cand nava vireaza, fapt care micsoreaza simtitor buna fixare precum si faptul ca o intindere mai brusca a lantului o poate smulge. In plus, la adancimi mici, bratul neinfipt poate avaria carena cand nava trece pe deasupra ancorei. Un alt dezavantaj al ancorelor cu traversa il constituie manevra greoaie de punere la post. La navele cu vele, in mod obligatoriu una dintre ancore trebuie sa fie o ancora de

tip amiralitate.

1 -inel, 2 -fus, 3 -bra, 4 -diamant, 5 palme, 6- brae, 7- travers

Ancora cu patru brate


-folosita la fluviu si ape interioare - se deosebeste de ancora amiralitate prin faptul ca nu are traversa, ci doar patru brate fixe. - se intrebuinteaza la unele nave (slepuri, ceamuri) si mici ambarcatiuni. Modul de lucru: Ancora cu patru gheare este manevrata cu ajutorul a doua lanturi: unul mai gros legat de inel si unul mai subtire, numit lantul calauza legat de o clama montata pe diamantul ancorei. La fundarisirea acestei ancore, indiferent de pozitia in care cade, doua dintre ghiare se gasesc - in permanenta - in pozitie convenabila pentru fixare pe solul albiei.

Avantajele si dezavantajele ancorei cu patru gheare sunt in principal aceleasi ca si la ancora amiralitate.

Ancora de tip patent (Hall)


Este cel mai raspandit tip de ancora, fara traversa si cu brate articulate si se compune din: - Fus este prevazut cu inelul de ancora in partea superioara, iar in partea inferioara cu un alt inel de care se leaga bratul de diamant prin intermediul unui bulon. - Bratele fixate de o parte si de alta a fusului, avand posibilitatea de a oscila fata de fus cu un unghi de pana la 45 de grade. - Contrabratele fiecare brat este prevazut cu un contrabrat care are rolul de a ajuta la muscare si de a micsora viteza de cadere a ancorei.

Ancora Hall: 1- corp 2- fus 3- bol 4- cheie 5- loc pentru marcare

Modul de lucru al ancorei Hall. Ancora se aseaza in cadere orizontal pe fundul apei din cauza formei sale. Cand lantul se intinde, fusul se ridica iar bratele se tarasc pe fundul apei pana intalnesc un obstacol sau o denivelare in care se infig. Pentru o buna ancorare este necesar ca ancora sa aiba o suprafata si o greutate cat mai mari.

Avantajele si dezavantajele ancorei Hall. Acest tip de ancora are o mare rezistenta si poate fi pusa la post printr-o manevra simpla. Constructia ancorei exclude orice fel de incolacire a lantului. Ea are un singur inconvenient: la ancorare trebuie sa fie tarata pe fundul apei pana intalneste un obstacol in care sa se poata infige, ori albia apelor curgatoare este in mare parte neteda sau stancoasa si in acest sol ancora Hall nu se poate infige destul de adanc, incat se intampla ca uneori nava sa nu tina bine in ancora.

Alte tipuri de ancora cu fus articulat sunt: Gruson,Speak,Byers,Union,Taylor. Factorul de smulgere creste odata cu suprafata activa a bratelor.

Pentru navele rapide sunt folosite ancore cu fus articulat, cu factor de smulgere ks = 6...11, tip Danforth sau Matrosov, prevazute cu traversa in planul bratelor pentru a asigura asezarea corecta pe fundul apei.

Ancorele de corp mort sunt ancore destinate pentru fixarea navelor far
sau a altor instalaii plutitoare. Aceste ancore se folosesc pentru a fixa solid si pe timp ndelungat diferite mijloace plutitoare. Cel mai frecvent sunt folosite trei tipuri de ancora de corp mort si anume: ancora de corp mort tip Amiralitate cu un singur bra si cu traversa fixa ancora ciuperca ancora urub

Tipuri de ancore

1 Amiralitate 2 Primitiva de lemn cu bolovani 3 Romana 4 Vikinga 5 Comuna 6 Baldt 7 Hall 8 Dunn 9 Marrel

10 Inglefield 11-Gruson-Hein 12 Amiralitate fara traversa 13 Amiralitate fara traversa 14 Matrosov 15 Amiralitate de submarin 16 Tyszack 17 Powell 18 Rynvaart

19 Trotman 20 Northill 21 Westney 22 Danforth 23 Cu patru brae 24 Calota 25 Cu un bra tip vechi 26 urub 27 Bloc (beton)

28 Cioc (fonta) 29 Bloc (ferociment) 30 Ciuperca 31 Ciuperca ondulata 32 Tombostone 33 Plug 34 Grapa 35 Cu un bra (moderna) 36 - Martin

Intretinerea ancorelor La receptionarea ancorelor cu brate articulate trebuie intotdeauna probat daca partile mobile se rotesc usor. Ingrijirea ancorelor trebuie facuta cu atentie. Dupa fiecare virare a ancorei, ea trebuie spalata cu apa, pentru ca malul si pietricelele mici care au patruns intre fus si brate sa fie indepartate. Orificiile pentru ungerea partilor in frecare trebuie curatate cu o sarma, umplute cu unsoare si din nou inchise bine, cu dopuri pasuite. Unsoarea cea mai buna este cea formata din doua parti petrol si o parte ulei mineral. La piturare, pitura nu trebuie sa patrunda in spatiul dintre partile de frecare ale ancorei. Daca partile in frecare sunt ruginite, ancora trebuie demontata, locurile atinse de rugina curatate, apoi unse si se trece la montare.

Lanturi
Se numeste lant un sir lung de inele elipsoidale fabricate din metal, numite zale, si unite intre ele. Lanurile de ancora sunt destinate pentru asigurarea legturii dintre ancora si nava. Ele sunt confecionate din inele metalice de forma unei elipse numite zale. Zalele de lant pot fi cu pod (cu punte) sau fara. Podul mareste rezistenta zalelor la intindere cu 20% impiedicand si incurcarea lantului.

Pentru adancimi mari de ancorare in loc de lanturi se folosesc parame metalice, iar pentru navele rapide, parame nemetalice. La navele de pescuit mai scurte de 30 de metri si la celelalte nave din otel cu Na < 205, lanturile de ancora pot fi inlocuite cu parame metalice, cu conditia ca lungimea acestora din urma sa fie majorata cu 50% fata de cea a lanturilor. Prinderea de ancora a paramelor se

face cu o bucata de lant de minimum 12,5 m. La navele din otel cu Na < 130, lanturile sau paramele metalice pot fi inlocuite cu parame din fibre sintetice. In pozitia de ancorare lungimea lantului sau a paramei de ancora trebuie sa asigure orizontalitatea fortei de solicitare a ancorei. In functie de adancimea de ancorare, lungimile minime de lant da ancora sunt recomandate in diagrame.

r1 b d1 d1 d l1 l1 Za mrita cu punte r1 = 1,7 d Za mrita fara punte d1 b

r b d d1 l Za comuna cu punte d l r = 1,7 d Za comuna fara punte b

Lanturile sunt caracterizate prin calibru, care reprezinta diametrul zalei, masurat in dreptul podului la zalele cu pod sau la mijlocul ei la cele fara pod. Lanturile de calibru mic sunt fabricate din otel, prin sudura, iar cele de calibru mare sunt fabricate din otel turnat si forjat. Lanturile sunt fabricate din bucati indivizibile cu lungimea de 25 sau 27.5 metri, numite chei de lant, ce se leaga intre ele cu o cheie de impreunare demontabila numita cheie KENTER. Prima cheie este fixata de ancora cu o cheie cu vrtej. Lantul de ancora este caracterizat prin calibrul sau d, care este diametrul sarmei de otel din care este confectionata zaua. Celelalte dimensiuni sunt exprimate in functie de calibrul d.

In functie de tehnologia de executie se deosebesc: zale sudate electric (fara punte, pentru d = 5...37 mm; cu punte pentru d = 13...62 mm) si zale sudate prin forjare (fara punte pentru d = 7...37 mm si cu punte, pentru d = 13...100 mm).

Pentru formarea lungimii necesare, intretinerea curenta si tractionarea de probare periodica, lantul de ancora este format din mai multe tronsoane, numite chei de lant. Fac exceptie lanturile cu un calibru d < 15 mm, care pot fi executate fara a fi impartite in chei de lant. Dupa pozitia pe care o ocupa in lant, cheile de lant pot fi: chei de lant de ancora, care se prind de ancora; chei de lant intermediare; chei de lant de capat, care se fixeaza de corpul navei. Lungimea cheilor de lant intermediare trebuie sa fie cuprinsa intre 25 si 27,5 m, numarul de zale fiind intotdeauna impar. Elementele constitutive ale unui lant de ancora sunt: zale terminale 2, cu calibrul d1 = 1,2 d, montate la cheia dreapta 1 a ancorei si la capatul navei, zale vartej 3, montate cate una la fiecare cheie de lant si una langa anora, zale obisnuite 4, zale intarite 5 plasate pe ambele parti ale zalei vartej si zale de cuplare a cheilor de lant. Prinderea de ancora a lantului se face cu ajutorul cheii terminale 6.

Marcarea lanturilor se face prin mai multe metode: 1. Prin inelare a. prima cheie de lant nu are nici un semn b. cheia numarul 2 are pe prima za dupa cheia de impreunare un inel de sarma c. cheia numarul 3 are pe a doua za dupa cheia de impreunare doua inele de sarma ... 2. Prin piturare cu pitura alba a. Cheia numarul 1 nu are nici un semn b. Cheia numarul 2 are prima za dupa cheia kenter piturata in alb c. A treia cheie are primele 2 zale dupa cheia kenter piturate in alt ...

3. Prin piturarea cheilor kenter cu pitura colorata: a. Prima cheie de impreunare cu rosu b. A doua cheie cu alb c. A treia cheie cu albastru d. A patra cheie cu rosu e. A cincea cheie cu alb f. A sasea cu albastru In general, o nava are intre 8 chei de lan la babord, echivalentul a 200 metri si 9 chei de lan la tribord, echivalentul a 225 metri.

Ingrijirea si intretinerea lantului de ancora. Nu este indicat ca lantul sa fie supus la tensiuni mai mari decat acelea pentru care a fost calculat. De aceea nu se recomanda ancorarea cand nava are viteza , decat in caz de forta majora. Deoarece capatul liber al lantului este supus la o tensiune mai mare decat capatul fix, dupa o perioada de mai multi ani este bine ca lantul sa fie intors, anume, capatul fix sa fie legat la ancora. In timpul exploatrii, lanul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista sigurana ca zalele nu sunt crpate si podurile nu sunt slbite. Lanul de ancora nu trebuie folosit daca se constata zale crpate sau vreun pod slbit. ntotdeauna cnd nava este urcata pe doc, lanurile se scot din puuri, se ntind pe puntea docului, se curata de rugina si de vopseaua veche, dup care se pitureaz cu miniu de plumb si apoi se vopsete. Este necesar ca la fiecare virare lanul sa fie bine splat cu instalaii speciale de splare dispuse in nara ancorei.

Echipament pentru ancoraj

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalaiei de ancorare care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si lanului la bordul navei. Echipamentul pentru ancoraj este alctuit din: nari stope boturi postamentul ancorei puul lanului

Nari Sunt deschideri in punte si bordaj ce traverseaza corpul navei, prin care trece lantul, si in care stau la post ancorele fara traversa. Sunt de forma elipsoidala sau circulara, suficient de largi astfel incat sa permita trecerea simultana prin ele a trei lanturi. O instalatie de ancorare are urmatoarele nari: Nara ancorei: - nara de bordaj - tunel cu dispozitiv de spalare - nara de punte Nara putului: - nara de punte - tunel de ghidare al lantului - nara de put propriu zisa

Stopele de lant si boturile


Fac parte din categoria dispozitivelor pentru fixarea ancorei sau lantului (mecanisme de siguranta dispuse pe punte intre nara ancorei si masina instalatiei). Pentru fiecare lan sau cablu de ancora sunt prevzute la bordul navei cate o stopa de punte care asigura la post sau fixeaz si oprete micarea lanului pe timpul manevrei de ancorare sau pe timpul lucrrilor la lan. Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lanului de ancora, intre vinci si ancora (nara). Ele sunt fixate solid in punte si reprezinta un mijloc suplimentar de asigurare a lantului in afara vinciului. Dup felul construciei exista doua tipuri principale de stope: stope cu clcai, acionate cu o prghie stope cu urub, acionate cu ajutorul unui ax filetat Se mai pot intalni si stope cu falcele, cu zavor, cu maneta etc. Pentru mrirea siguranei ancorajului si evitarea ca ntreg efortul cu care trage lanul ancorei sa se aplice in stopa, se boteaza lanurile ancorelor cu ajutorul unor boturi confecionate din lan sau din parma. De regula, botul este format dintr-o bucata de lan cu 5-6 zale, fixata cu un capt la un ochet sau o placa metalica in punte iar in celalalt capt se termina cu un cioc de papagal sau o gheara de drac, care se fixeaz de lanul ancorei si l blocheaz. Boturile sunt montate de regula intre stopa si vinci.

. 1 ochi in punte; 2 sarma; 3 lan; 4 palanc

Stopa cu calcai

Postamentul ancorei In timpul marului ancorele sunt fixate la post, pe postament sau suspendate. Postamentul ancorelor de tip Hall se afla dispus in bordaj, la captul din prova al navei. Postamentul ancorelor tip Amiralitate este dispus pe punte si constituie o ntritura a punii pe care ancora se fixeaz la post in poziie orizontala si se amareaz. Ancorotul este o placa din metal masiv, dispusa pe puntea teuga, in apropierea bordajului, usor inclinata spre exterior, pe care se aseaza ancora de tip amiralitate cand aceasta este pusa la post. Punerea la post a ancorelor tip Amiralitate se face cu ajutorul unui grui rotativ, numit grui de capon, destinat ridicrii ancorei ieite la suprafaa, peste balustrada si instalarea la post pe punte. Carligul acestuia se prinde de inelul ancorei, realizandu-se practic lansarea sau punerea la post a ancorei. Pentru ancorele cu 4 gheare se utilizeaza capul de sarpe care este un scondru metalic montat la prova navei la nivelul puntii teuga in axul longitudinal si spre inainte. Acesta are la extremitatea din afara navei un rai deschis prin care trece lantul ancorei. Lantul calauza este intotdeauna fara pod sau poate fi o parama metalica care se prinde cu un capat la un inel ce se gaseste prins de diamantul ancorei, iar celalalt este pus pe vinci sau cabestan. Ancora cu 4 gheare fixata la post sta de-a lungul capului de sarpe.

Capatanile de ancora se intrebuinteaza atunci cand nava ancoreaza intr-o rada deschisa, cand exista riscuri de pierdere a acesteia, sau cand se impune a parasi ancorajul foarte rapid si suntem nevoiti sa abandonam ancora si lantul. Folosirea capatanilor de ancora ajuta la gasirea rapida a ancorei si lantului. Capatanile sunt constituite dintr-o geamandura de mici dimensiuni, de regula de culoare oranj, pe care se inscrie numele navei si portul de inmatriculare. De inelul geamandurii se prinde o parama metalica numita gripie ce se leaga cu celalalt capat de inelul de pe diamantul ancorei sau de o za de lant. Putul lantului Este un compartiment dispus in imediata vecinatate a vinciului de ancora in spatele acestuia sub puntea teuga. Este suficient de larg sa permita acomodarea intregii cantitati de lant existente.

Putul lantului, in interior, este capitonat cu scanduri sau dulapi de lemn pentru atenuarea zgomotului. Podeaua este cimentuita cu panta de scurgere si orificii de scurgere a apei. La circa 20-30 cm deasupra podelei se gaseste un gratar metalic pe care se aseaza practic lantul de ancora. In partea superioara, pe unul din pereti, sau pe plafon, in imediata vecinatate a capacului de vizita, se gaseste un inel de care se prinde ultima za a lantului de ancora cu ajutorul unei chei cioc de papagal. Langa acest inel se gaseste un ciocan care sa asigure eliberarea lantului din put, cat mai rapid, in situatia in care nava este pusa in situatia de a parasi sau de a renunta

la lant si ancora din diferite motive. Volumul putului de lant este de regula mai mare cu o treime decat volumul pe care il ocupa lantul de ancora in mod normal. Accesul in puul lanului se realizeaz prin forepeak. Mecanisme de ancorare Cand pentru ancorare se foloseste un lant, aceste mecanisme au ca organe de lucru una sau doua roti cu canal profilat (barbotine), care angreneaza lantul de ancora tensionat. Pe acelasi arbore principal, pentru legare exista tamburi de capat, pentru manevrarea paramei cu capat liber. Cand si pentru ancorare se foloseste parama metalica sau nemetalica, aceasta se infasoara pe un tambur cilindric montat in locul barbotinei. Masinile cu ax orizontal sunt denumite vinciuri, iar cele cu ax vertical, cabestane. In prova navelor vinciurile sunt de obicei duble, dispunand de doua barbotine, pentru cele doua ancore prova si de doi tamburi de capat pentru manevra.

Spre deosebire de vinci, un cabestan are doar un capat liber al axului principal, pe care se pot monta barbotina si tamburul de manevra. Cabestanele au intotdeauna tamburi de capat pentru manevra, pot avea barbotina si nu pot avea tamburi cilindrici. Capatul inferior al arborelui principal al unui cabestan poate traversa puntea, permitand amplasarea sub punte a reductorului si a electromotorului de actionare, ceea ce prezinta avantaje in privinta economiei de spatiu la orice nava si a protejarii masinii, la navele militare. Puterea dispozitivului de actionare a mecanismului de ancorare trebuie sa asigure virarea oricaruia din lanturile de ancora cu o forta de tractiune la barbotina egala cu cea determinata prin calcul cu formula: F1 = 20,6 d2 [N]

unde d este calibrul lantului. Dispozitivul de actionare al mecanismului de ancorare trebuie sa asigure virarea concomitenta a doua ancore (dupa ce au fost smulse pe rand) si sa creeze in acest caz urmatoarea forta de tractiune F2: F2 = 30,9 d2 [N] Un mecanism de ancorare: - tragerea navei pe lant sau parama pana la verticala ancorei fundarisite, - smulgerea ancorei de pe fundul apei si ridicarea ei cu viteza de minimum 8 m/min, - ridicarea ambelor ancore de la jumatatea adancimii de ancorare, cu viteza de minimum 8 m/min, - ridicarea unei ancore de la lungimea maxima de lant fundarisit, - manevrarea paramelor de legare pe tamburii de capat pentru manevre, - fundarisirea ancorelor cu ajutorul franei sau a mecanismului. Instalatia manuala de actionare a ancorei trebuie sa asigure o viteza de ridicare de minimum 2,5 m/min. Pentru fiecare om care lucreaza la manivele, efortul nu trebuie sa depaseasca 150 N. Vinciurile de manevra cu tambur cilindric trebuie sa asigure: - infasurarea sau desfasurarea paramei sub sarcina, cu tambur decuplabil, - functionarea in suprasarcina, la acostarea navei, avand insa limitatori de moment maxim, - mentinerea cablului tensionat, cu ajutorul franei si atunci cand mecanismul nu este actionat. Cabestanul este un mecanism de fora, care pe lng virarea lanului ancorei este destinat si la ntinderea parmelor de manevra. El este format dintr-un tambur care se rotete in jurul unui ax vertical. La partea superioara a tamburului sunt prevzute 5-6 locauri prismatice in care se introduc nite bare de lemn denumite manele, cu ajutorul crora se pune in micare cabestanul atunci cnd se lucreaz manual. La baza tamburului exista una sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castaniete. Acestea permit rotirea tamburului fie intr-un sens, fie in ambele sensuri, in funcie de poziia in care sunt aezate.

Cabestanul A din secolul XVII: 1 plrie; 2 ferastruica; 3 cabestan pe coverta; 4 clopot; 5 cabestan sub coverta; 6 tachet B pentru lan si parme: 1 clopot; 2 maina cabestanului; 3 tachet; 4 lanul ancorei; 5 stea de comanda a mainii cabestanului; 6 steaua frnei; 7 barbotin C pentru parme: 1 manela; 2 cresttura; 3 cingtoare; 4 ferastruica; 5 plrie; 6 coroana; 7 barbotin; 8 castanieta; 9 tachet mobil

Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorelor au in plus o piesa speciala, o coroana cu santuri de forma zalelor de lan, care se numete barbotina. Lanul ancorei se angreneaz perfect in locaurile barbotinei, astfel ca, in final lanul se mica in sensul in care se invarteste barbotina. Orice cabestan este dotat cu frna sau stea de cuplare, cu ajutorul creia se angreneaz sau se elibereaz barbotina. Cabestanele acionate mecanic sau hidraulic sunt ntotdeauna dublate de posibilitatea acionarii manuale.

Cabestan

Vinciul este un mecanism de fora cu aceiai destinaie ca si cabestanul, cu singura deosebire ca din construcie este prevzut cu tamburi si barbotine care se rotesc in jurul unui ax orizontal.

Funcionarea instalaiei de ancorare Fundarisirea ancorei Pe navele mari, instalaia de ancorare se afla in grija sefului de echipaj. nainte de ancorare sau virare seful de echipaj este obligat: - sa pun in funciune cabestanul (vinciul) - sa verifice funcionarea acestuia fara sarcina - sa verifice daca functioneaza ungerea - sa verifice funcionarea cuplrii si decuplrii barbotinei Desfasurarea operaiunii de ancorare se desfasoara dup urmtorii pai: - nava este stopata - la comanda FUNDA se slabeste frna vinciului iar ancora pleac datorita greutatii - cu ajutorul motorului nava se deplaseaz puin napoi, ancora se taraste pe fundul apei pana se fixeaz - se da drumul la lan cat este nevoie (de trei ori adncimea apei), lanul se ntinde pe fund - se strnge frna, se fixeaz lanul cu stopa, se pune botul sau gheara de drac, dar in general se las fara pentru o eventuala manevra a lanului. La alegerea locului de ancoraj trebuie avut ntotdeauna in vedere asigurarea spaiului de sigurana reprezentnd lungimea navei + lungimea lanului din apa + factor de sigurana de cel puin 2 cabluri (2 x 185,2 m) cnd este posibil. Comunicarea prova comanda la fundarisirea ancorei Ofierul de la prova comunica: Tribord / Babord Gata de funda Funga Tribord / Babord se da drumul la lan Ofierul de la prova comunica in permanenta numrul cheilor si poziia lanului: O / Doua / Trei / etc chei la apa / nara / pe vinci cu staia de manevra sau clopotul (o btaie de clopot pentru fiecare cheie din apa). Lantul la pic Lantul intinde inainte Lantul intinde inapoi Lantul intinde la travers Lantul forteaza Ancora grapeaza Lantul cade in banda

Virarea ancorei nainte de virarea ancorei se fac de asemenea o serie de pregtiri care constau in: - punerea in funciune si verificarea vinciului sau cabestanului - aezarea lanului pe barbotina (garnisirea lanului) - punerea in funciune a instalaiei de apa sub presiune pentru splarea lanului si ancorei de nmol Comunicarea prova comanda la virarea ancorei Cnd operaiunea de virare este pregtita ofierul comunica: Tribord / Babord gata de vira Pe timpul virrii se comunica numrul cheilor: 5 chei pe vinci / 4 chei pe vinci / etc Ancora s-a smuls Ancora la suprafata Ancora la post de mare

Manevra ancoroatelor In afara ancorelor principale care se manevreaz, marea majoritate a navelor dispun de ancore secundare sau ancore de curent, care se numesc ancoroate si care sunt dispuse la pupa navei. In funcie de mrimea navei ca ancora de la pupa poate fi folosita o ancora tip Hall, iar navele mai mici o ancora tip Amiralitate. Unele nave au prevzute din dotare o instalaie de ancorare pentru ancora de la pupa. In acest caz instalaia de ancorare de la pupa se actioneaza in mod similar cu cea de la prova.

Intretinerea instalatiei de ancorare Se vor controla si gresa inainte si dupa virare toate componentele instalatiei de ancorare ce necesita acest lucru. Se verifica franele, se verifica nivelul uleiului din reductor. La virare, lantul si ancora se vor spala cu jet de apa. La fiecare 6 luni, lantul trebuie scos din put, curatat si piturat. Cand lantul se scoate din put se curata si acesta si se verifica orificiile de scurgere din putul lantului. Dupa fiecare virare, lantul se va ciocani, el trebuind sa dea un sunet clar, operatiunea executandu-se in zonele in care lantrul a lucrat mai intens. Periodic se vor schimba intre ele cheile de lant, astfel incat sa se realizeze o uzura fizica si morala uniforma pe toata lungimea lantului. Cand vinciul si cabestanul nu lucreaza ele vor fi acoperite cu capoate de tenda.

Montarea, probarea si exploatarea instalatiilor de ancorare Montarea si probarea instalatiilor de ancorare se executa in conformitate cu documentatia elaborata de proiectant si ele trebuie sa respecte conditiile tehnice impuse de proiect. In timpul fabricatiei in uzinele subfurnizoare, toate mecanismele trebuie sa fie verificate si probate de catre inspectorii societatii de clasificare care urmeaza sa acorde navei certificatul de clasa. La montare se urmareste in special ca fixarea mecanismelor sa se execute dupa o prealabila verificare a corectitudinii de amplasare a postamentilor, babalelor, stopelor, ghidajelor cablurilor, etc. La probarea instalatiei de ancorare se verifica capacitatea vinciului de ancora de a ridica si smulge, de la adancimea de 100 m (pentru navele cu zona nelimitata de navigatie), fiecare din ancorele cu care este dotata nava, cu viteza de virare de circa 8 m/min. De asemenea, se mai verifica corecta asezare si ghidare a lantului pe barbotina, in tubul de ancora si in nara, precum si asezarea la post a ancorei. In timpul lansarii ancorei se verifica capacitatea de franare a vinciului de ancora, executand cate doua franari la fiecare lant. Pentru vinciurile de acostare si manevra se verifica capacitatea vinciului de a realiza forta periferica proiectata, iar in cazul vinciurilor automate se verifica valorile tensiunilor care comanda filarea sau virarea paramei de legare, masurandu-le cu ajutorul unor dinamometre montate pe cablu.