Sunteți pe pagina 1din 30

Instalatia de ancorare

Instalatia de ancorare este un ansamblu de piese, mecanisme si dispozitive


care servesc la executarea manevrei de ancorare a navei si cu ajutorul carora se
asigura mentinerea navei ce stationeaza intr-un loc voit, impotriva actiunii vantului,
curentilor sau valurilor.

Instalatia de ancorare are rolul de a asigura legatura dintre nava si fundul


apei, in locuri neamenajate. Nava poate stationa in ancora in bazinele si radele
portuare, in marea deschisa sau in zonele cu gheturi. Ea se fixeaza de fund cu
ajutorul ancorei, prin intermediul lantului de ancora, care poate fi ridicat la bord de
mecanismul de ancorare. Pentru a permite fixarea sigura a navei ancorate si
desprinderea ancorei la virare, ancora este construita astfel incat forta de fixare
este maxima atunci cand asupra ei actioneaza o forta orizontala si minima atunci
cand este solicitata de o forta verticala.

Instalatia trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi:


- asigurarea navei in locul dorit
- permiterea unei manevre rapide de fundarisire si virare a ancorelor
- fixarea in siguranta a ancorelor la post

Orice navă trebuie echipata în mod obligatoriu cu o instalaţie de ancorare


dispusă de regulă la prova, pe teugă, formată din următoarele părţi componente:
- ancore
- lanţuri
- nari
- dispozitive pentru fixarea ancorelor
- masina instalatiei
- putul lanturilor
- capatanile de ancora
- piese si dispozitive specifice navelor ce intrebuinteaza ancore de tip
amiralitate sau cu 4 gheare

Ancore – sunt elemente de fixare a navei fata de fundul apei, prin


intermediul lanturilor de ancora. Ancorele tebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- constructie simpla
- rezistenta mecanica mare
- comoditate la manevrare si intretinere
- forta maxima de frecare
- sa se fixeze rapid de fund
- sa se poata prinde din nou de fund
- sa permita actionarea numai prin lant.
La navele comerciale de tonaj mijlociu, greutatea ancorelor in kilograme este
aproximativ egala cu tonajul navei in tone (ex: 4500T –> 4500Kg)

Tipurile de ancore folosite în prezent la bordul navelor pot fi împărţite în două


categorii:
- ancore cu braţe fixe, de tip Amiralitate
- ancore cu braţe articulate, de tip patent
Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi împărţit după criteriul existenţei
traversei în:
- ancore cu traversă
- ancore fără traversă
Numarul ancorelor cu care este dotata o nava variaza in functie de
deplasament si scopul pentru care a fost construita nava. Din punct de vedere al
rolului pe care îl au la bord, ancorele se pot împărţi în:
- ancore principale sau serviciu curent (dispuse întotdeauna la prova)
- ancore secundare sau de rezerva (dispuse la pupa); daca nava are
instalatie de ancorare la pupa, o ancora de curent (ancorot)

In general o ancora se compune din urmatoarele parti:


- bratele, fixe sau articulate, avand la extremitati varfuri ce se infig in sol si
palme
(partile plate ale bratelor) care maresc rezistenta impotriva deraparii;
- fusul, care are un inel la extremitatea superioara si o ramificatie in doua
sau patru brate;
- diamantul, care este locul de impreunare a bratelor cu fusul;
- inelul sau veriga de care se leaga unul din capetele lantului de ancora cu
ajutorul unei chei;
- traversa, bara de metal incovoiata la un capat, cu un opritor asezat
aproximativ la centru si un
cui spintecat legat cu un lant. Opritorul si cuiul servesc la fixarea traversei pe
fus, in plan
perpendicular pe planul bratelor.

Tipuri de ancore:
- Ancore de tip Amiralitate – ancore cu traversa si brate fixe
- Ancore de tip patent (Hall) – fara traversa si cu brate articulate
- Ancora de corp mort – cu un singur brat fix si traversa din lemn – utilizate
pentru asigurarea geamandurilor
- Ancora de beton – pentru balize
- Ancore de tip ciuperca – utilizate in special pentru asigurarea navelor far
- Ancore de tip tirbuson – pentru constructii hidrotehnice
- Ancore cu 4 gheare (brate) – utilizate in special la navele fluviale. Se mai
utilizeaza si ancore mai mici pentru ancorarea barcilor si ambarcatiunilor
navei, denimite ancoroate
- Ancore cu gheara de pisica – ancorot cu 4 brate utilizat pentru
recuperarea obiectelor cazute peste bord

Ancora de tip Amiralitate

Se compune din:
- Fus – poate fi cilindric sau prismatic, la capatul superior avand un inel
numit inelul ancorei, de care se leaga o cheie cu vartej (cheia ancorei). In
fus este prevazut un orificiu prin care trece traversa. La mijlocul fusului se
gaseste o bratara (inel) numit traversiera, cu ajutorul caruia se asigura
traversa cand este pliata.
- Bratele – se desfac la extremitatea inferioara a fusului, de o parte si de
alta a acestuia, facand cu acesta un unghi de aproximativ 35-40 de grade.
- Diamantul – locul de imbinare dintre brate si fus, si in care eforturile sunt
maxime.
- Palmele – extremitatile laterale ale bratelor.
- Unghiile – fetele orientate spre fus ale palmelor
- Ghearele – extremitatile ascutite ale palmelor
- Traversa – bara incovoiata la un capat, avand la cele doua extremitati cate
o sfera, iar la mijloc un opritor si un orificiu prevazut cu o pana cu lantisor.
Lungimea traversei este egala cu cea a fusului. Greutatea traversei este
de 25% din greutatea ancorei fara traversa. Distanta dintre ghearele
ancorei este de 70% din lungimea fusului sau a traversei.

Modul de lucru al acestui tip de ancora este urmatorul : la fundarisire ancora


atinge fundul cu unul din brate din cauza greutatii mai mari a partii inferioare. Prin
filarea lantului, ancora se reazema cu capatul indoit al traversei pe fundul apei, cele
doua brate fiind orizontale si in contact cu fundul. Cand s-a terminat filarea lantului
si acesta incepe sa se intinda, inelul ancorei este tras in jos, ceea ce provoaca o
rastumare a ei, traversa devenind orizontala, iar bratele se orienteaza intr-un plan
perpendicular pe fundul apei, dupa care, unul din brate se sprijina pe fund si se
infige in el.
La virarea ancorei inelul este tras in sus si cu un efort relativ mic, bratul se smulge
din sol.

Avantaje si dezavantaje ale ancorei amiralitate:


Avantajul acestui tip de ancora consta in faptul ca patrunde usor in solul de
pe fundul apei asigurand fixarea navei. Dezavantajul consta in faptul ca lantul se
poate infasura in jurul traversei (ancora subtraversata) sau in jurul bratului (ancora
subbratata) cand nava vireaza, fapt care micsoreaza simtitor buna fixare precum si
faptul ca o intindere mai brusca a lantului o poate smulge. In plus, la adancimi mici,
bratul neinfipt poate avaria carena cand nava trece pe deasupra ancorei.
Un alt dezavantaj al ancorelor cu traversa il constituie manevra greoaie de punere
la post.

La navele cu vele, in mod obligatoriu una dintre ancore trebuie sa fie o ancora de

tip amiralitate.

1 -inel, 2 -fus, 3 -braţ, 4 -diamant, 5 –palme, 6- braţe, 7- traversă

Ancora cu patru brate


-folosita la fluviu si ape interioare
- se deosebeste de ancora amiralitate prin faptul ca nu are traversa, ci doar
patru brate fixe.
- se intrebuinteaza la unele nave (slepuri, ceamuri) si mici ambarcatiuni.

Modul de lucru: Ancora cu patru gheare este manevrata cu ajutorul a doua


lanturi: unul mai gros legat de inel si unul mai subtire, numit lantul calauza legat de
o clama montata pe diamantul ancorei. La fundarisirea acestei ancore, indiferent de
pozitia in care cade, doua dintre ghiare se gasesc - in permanenta - in pozitie
convenabila pentru fixare pe solul albiei.
Avantajele si dezavantajele ancorei cu patru gheare sunt in principal aceleasi ca si
la ancora amiralitate.

Ancora de tip patent (Hall)


Este cel mai raspandit tip de ancora, fara traversa si cu brate articulate si se
compune din:
- Fus – este prevazut cu inelul de ancora in partea superioara, iar in partea
inferioara cu un alt inel de care se leaga bratul de diamant prin
intermediul unui bulon.
- Bratele – fixate de o parte si de alta a fusului, avand posibilitatea de a
oscila fata de fus cu un unghi de pana la 45 de grade.
- Contrabratele – fiecare brat este prevazut cu un contrabrat care are rolul
de a ajuta la muscare si de a micsora viteza de cadere a ancorei.

Ancora Hall:
1- corp
2- fus
3- bolţ
4- cheie
5- loc pentru marcare
Modul de lucru al ancorei Hall. Ancora se aseaza in cadere orizontal pe fundul
apei din cauza formei sale. Cand lantul se intinde, fusul se ridica iar bratele se
tarasc pe fundul apei pana intalnesc un obstacol sau o denivelare in care se infig.
Pentru o buna ancorare este necesar ca ancora sa aiba o suprafata si o greutate
cat mai mari.

Avantajele si dezavantajele ancorei Hall. Acest tip de ancora are o mare


rezistenta si poate fi pusa la post printr-o manevra simpla. Constructia ancorei
exclude orice fel de incolacire a lantului. Ea are un singur inconvenient: la ancorare
trebuie sa fie tarata pe fundul apei pana intalneste un obstacol in care sa se poata
infige, ori albia apelor curgatoare este in mare parte neteda sau stancoasa si in
acest sol ancora Hall nu se poate infige destul de adanc, incat se intampla ca uneori
nava sa nu tina bine in ancora.
Alte tipuri de ancora cu fus articulat sunt: Gruson,Speak,Byers,Union,Taylor.
Factorul de smulgere creste odata cu suprafata activa a bratelor.
Pentru navele rapide sunt folosite ancore cu fus articulat, cu factor de smulgere ks
= 6...11, tip Danforth sau Matrosov, prevazute cu traversa in planul bratelor pentru
a asigura asezarea corecta pe fundul apei.

Ancorele de corp mort sunt ancore destinate pentru fixarea navelor far
sau a altor instalaţii plutitoare. Aceste ancore se folosesc pentru a fixa solid si pe
timp îndelungat diferite mijloace plutitoare.

Cel mai frecvent sunt folosite trei tipuri de ancora de corp mort si anume:
- ancora de corp mort tip „Amiralitate” cu un singur braţ si cu traversa fixa
- ancora ciuperca
- ancora şurub
Tipuri de ancore

1 – Amiralitate 10 – Inglefield 19 – Trotman 28 – Cioc (fonta)


2 – Primitiva de 11-Gruson-Hein 20 – Northill 29 – Bloc
lemn cu bolovani 12 – Amiralitate 21 – Westney (ferociment)
3 – Romana fara traversa 22 – Danforth 30 – Ciuperca
4 – Vikinga 13 – Amiralitate 23 – Cu patru 31 – Ciuperca
5 – Comuna fara traversa braţe ondulata
6 – Baldt 14 – Matrosov 24 – Calota 32– Tombostone
7 – Hall 15 – Amiralitate 25 – Cu un braţ 33 – Plug
8 – Dunn de submarin tip vechi 34 – Grapa
9 – Marrel 16 – Tyszack 26 – Şurub 35 – Cu un braţ
17 – Powell 27 – Bloc (beton) (moderna)
18 – Rynvaart 36 - Martin
Intretinerea ancorelor

La receptionarea ancorelor cu brate articulate trebuie intotdeauna probat daca


partile mobile se rotesc usor.

Ingrijirea ancorelor trebuie facuta cu atentie. Dupa fiecare virare a ancorei, ea


trebuie spalata cu apa, pentru ca malul si pietricelele mici care au patruns intre fus
si brate sa fie indepartate. Orificiile pentru ungerea partilor in frecare trebuie
curatate cu o sarma, umplute cu unsoare si din nou inchise bine, cu dopuri pasuite.
Unsoarea cea mai buna este cea formata din doua parti petrol si o parte ulei
mineral.

La piturare, pitura nu trebuie sa patrunda in spatiul dintre partile de frecare ale


ancorei. Daca partile in frecare sunt ruginite, ancora trebuie demontata, locurile
atinse de rugina curatate, apoi unse si se trece la montare.

Lanturi

Se numeste lant un sir lung de inele elipsoidale fabricate din metal, numite
zale, si unite intre ele. Lanţurile de ancora sunt destinate pentru asigurarea legăturii
dintre ancora si nava. Ele sunt confecţionate din inele metalice de forma unei elipse
numite „zale”. Zalele de lant pot fi cu pod (cu punte) sau fara. Podul mareste
rezistenta zalelor la intindere cu 20% impiedicand si incurcarea lantului.

Pentru adancimi mari de ancorare in loc de lanturi se folosesc parame


metalice, iar pentru navele rapide, parame nemetalice. La navele de pescuit mai
scurte de 30 de metri si la celelalte nave din otel cu Na < 205, lanturile de ancora
pot fi inlocuite cu parame metalice, cu conditia ca lungimea acestora din urma sa
fie majorata cu 50% fata de cea a lanturilor. Prinderea de ancora a paramelor se
face cu o bucata de lant de minimum 12,5 m. La navele din otel cu Na < 130,
lanturile sau paramele metalice pot fi inlocuite cu parame din fibre sintetice.

In pozitia de ancorare lungimea lantului sau a paramei de ancora trebuie sa


asigure orizontalitatea fortei de solicitare a ancorei. In functie de adancimea de
ancorare, lungimile minime de lant da ancora sunt recomandate in diagrame.

r1

b b
d1

d1 d1
d l1
l1
r1 = 1,7 d
Za mărita cu punte Za mărita fara punte

b b

d
d1 d
l l

r = 1,7 d
Za comuna cu punte Za comuna fara punte

Lanturile sunt caracterizate prin calibru, care reprezinta diametrul zalei,


masurat in dreptul podului la zalele cu pod sau la mijlocul ei la cele fara pod.
Lanturile de calibru mic sunt fabricate din otel, prin sudura, iar cele de calibru mare
sunt fabricate din otel turnat si forjat. Lanturile sunt fabricate din bucati indivizibile
cu lungimea de 25 sau 27.5 metri, numite chei de lant, ce se leaga intre ele cu o
cheie de impreunare demontabila numita cheie KENTER. Prima cheie este fixata de
ancora cu o cheie cu vârtej.

Lantul de ancora este caracterizat prin calibrul sau d, care este diametrul
sarmei de otel din care este confectionata zaua. Celelalte dimensiuni sunt
exprimate in functie de calibrul d.
In functie de tehnologia de executie se deosebesc: zale sudate electric (fara
punte, pentru d = 5...37 mm; cu punte pentru d = 13...62 mm) si zale sudate prin
forjare (fara punte pentru d = 7...37 mm si cu punte, pentru d = 13...100 mm).
Pentru formarea lungimii necesare, intretinerea curenta si tractionarea de
probare periodica, lantul de ancora este format din mai multe tronsoane, numite
chei de lant. Fac exceptie lanturile cu un calibru d < 15 mm, care pot fi executate
fara a fi impartite in chei de lant. Dupa pozitia pe care o ocupa in lant, cheile de lant
pot fi: chei de lant de ancora, care se prind de ancora; chei de lant intermediare;
chei de lant de capat, care se fixeaza de corpul navei. Lungimea cheilor de lant
intermediare trebuie sa fie cuprinsa intre 25 si 27,5 m, numarul de zale fiind
intotdeauna impar.

Elementele constitutive ale unui lant de ancora sunt: zale terminale 2, cu


calibrul d1 = 1,2 d, montate la cheia dreapta 1 a ancorei si la capatul navei, zale
vartej 3, montate cate una la fiecare cheie de lant si una langa anora, zale obisnuite
4, zale intarite 5 plasate pe ambele parti ale zalei vartej si zale de cuplare a cheilor
de lant. Prinderea de ancora a lantului se face cu ajutorul cheii terminale 6.

Marcarea lanturilor se face prin mai multe metode:

1. Prin inelare
a. prima cheie de lant nu are nici un semn
b. cheia numarul 2 are pe prima za dupa cheia de impreunare un inel
de sarma
c. cheia numarul 3 are pe a doua za dupa cheia de impreunare doua
inele de sarma
...

2. Prin piturare cu pitura alba


a. Cheia numarul 1 nu are nici un semn
b. Cheia numarul 2 are prima za dupa cheia kenter piturata in alb
c. A treia cheie are primele 2 zale dupa cheia kenter piturate in alt
...
3. Prin piturarea cheilor kenter cu pitura colorata:
a. Prima cheie de impreunare cu rosu
b. A doua cheie cu alb
c. A treia cheie cu albastru
d. A patra cheie cu rosu
e. A cincea cheie cu alb
f. A sasea cu albastru

In general, o nava are intre 8 chei de lanţ la babord, echivalentul a 200 metri
si 9 chei de lanţ la tribord, echivalentul a 225 metri.

Ingrijirea si intretinerea lantului de ancora.


Nu este indicat ca lantul sa fie supus la tensiuni mai mari decat acelea pentru
care a fost calculat. De aceea nu se recomanda ancorarea cand nava are viteza ,
decat in caz de forta majora.
Deoarece capatul liber al lantului este supus la o tensiune mai mare decat capatul
fix, dupa o perioada de mai multi ani este bine ca lantul sa fie intors, anume,
capatul fix sa fie legat la ancora.
In timpul exploatării, lanţul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista
siguranţa ca zalele nu sunt crăpate si podurile nu sunt slăbite. Lanţul de ancora nu
trebuie folosit daca se constata zale crăpate sau vreun pod slăbit. Întotdeauna când
nava este urcata pe doc, lanţurile se scot din puţuri, se întind pe puntea docului, se
curata de rugina si de vopseaua veche, după care se piturează cu miniu de plumb si
apoi se vopseşte. Este necesar ca la fiecare virare lanţul sa fie bine spălat cu
instalaţii speciale de spălare dispuse in nara ancorei.

Echipament pentru ancoraj


Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalaţiei de ancorare
care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si lanţului
la bordul navei.
Echipamentul pentru ancoraj este alcătuit din:
- nari
- stope
- boturi
- postamentul ancorei
- puţul lanţului

Nari
Sunt deschideri in punte si bordaj ce traverseaza corpul navei, prin
care trece lantul, si in care stau la post ancorele fara traversa. Sunt de forma
elipsoidala sau circulara, suficient de largi astfel incat sa permita trecerea
simultana prin ele a trei lanturi. O instalatie de ancorare are urmatoarele
nari:
Nara ancorei:
- nara de bordaj
- tunel cu dispozitiv de spalare
- nara de punte
Nara putului:
- nara de punte
- tunel de ghidare al lantului
- nara de put propriu zisa
Stopele de lant si boturile
Fac parte din categoria dispozitivelor pentru fixarea ancorei sau lantului
(mecanisme de siguranta dispuse pe punte intre nara ancorei si masina instalatiei).
Pentru fiecare lanţ sau cablu de ancora sunt prevăzute la bordul navei cate o stopa
de punte care asigura la post sau fixează si opreşte mişcarea lanţului pe timpul
manevrei de ancorare sau pe timpul lucrărilor la lanţ.
Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lanţului de ancora, intre vinci si ancora
(nara). Ele sunt fixate solid in punte si reprezinta un mijloc suplimentar de
asigurare a lantului in afara vinciului.
După felul construcţiei exista doua tipuri principale de stope:
- stope cu călcai, acţionate cu o pârghie
- stope cu şurub, acţionate cu ajutorul unui ax filetat
Se mai pot intalni si stope cu falcele, cu zavor, cu maneta etc.

Pentru mărirea siguranţei ancorajului si evitarea ca întreg efortul cu care trage


lanţul ancorei sa se aplice in stopa, se boteaza lanţurile ancorelor cu ajutorul unor
boturi confecţionate din lanţ sau din parâma.
De regula, botul este format dintr-o bucata de lanţ cu 5-6 zale, fixata cu un capăt la
un ochet sau o placa metalica in punte iar in celalalt capăt se termina cu un cioc de
papagal sau o gheara de drac, care se fixează de lanţul ancorei si îl blochează.
Boturile sunt montate de regula intre stopa si vinci.
.
1 – ochi in punte; 2 – sarma; 3 – lanţ; 4 – palanc

Stopa cu calcai
Postamentul ancorei

In timpul marşului ancorele sunt fixate la post, pe postament sau suspendate.


Postamentul ancorelor de tip Hall se afla dispus in bordaj, la capătul din prova
al navei.
Postamentul ancorelor tip Amiralitate este dispus pe punte si constituie o
întăritura a punţii pe care ancora se fixează la post in poziţie orizontala si se
amarează. Ancorotul este o placa din metal masiv, dispusa pe puntea teuga, in
apropierea bordajului, usor inclinata spre exterior, pe care se aseaza ancora de tip
amiralitate cand aceasta este pusa la post. Punerea la post a ancorelor tip
Amiralitate se face cu ajutorul unui grui rotativ, numit grui de capon, destinat
ridicării ancorei ieşite la suprafaţa, peste balustrada si instalarea la post pe punte.
Carligul acestuia se prinde de inelul ancorei, realizandu-se practic lansarea sau
punerea la post a ancorei.
Pentru ancorele cu 4 gheare se utilizeaza capul de sarpe care este un
scondru metalic montat la prova navei la nivelul puntii teuga in axul longitudinal si
spre inainte. Acesta are la extremitatea din afara navei un rai deschis prin care
trece lantul ancorei. Lantul calauza este intotdeauna fara pod sau poate fi o parama
metalica care se prinde cu un capat la un inel ce se gaseste prins de diamantul
ancorei, iar celalalt este pus pe vinci sau cabestan. Ancora cu 4 gheare fixata la
post sta de-a lungul capului de sarpe.
Capatanile de ancora se intrebuinteaza atunci cand nava ancoreaza intr-o
rada deschisa, cand exista riscuri de pierdere a acesteia, sau cand se impune a
parasi ancorajul foarte rapid si suntem nevoiti sa abandonam ancora si lantul.
Folosirea capatanilor de ancora ajuta la gasirea rapida a ancorei si lantului.
Capatanile sunt constituite dintr-o geamandura de mici dimensiuni, de regula de
culoare oranj, pe care se inscrie numele navei si portul de inmatriculare. De inelul
geamandurii se prinde o parama metalica numita gripie ce se leaga cu celalalt
capat de inelul de pe diamantul ancorei sau de o za de lant.

Putul lantului
Este un compartiment dispus in imediata vecinatate a vinciului de ancora in
spatele acestuia sub puntea teuga. Este suficient de larg sa permita acomodarea
intregii cantitati de lant existente.

Putul lantului, in interior, este capitonat cu scanduri sau dulapi de lemn pentru
atenuarea zgomotului. Podeaua este cimentuita cu panta de scurgere si orificii de
scurgere a apei. La circa 20-30 cm deasupra podelei se gaseste un gratar metalic
pe care se aseaza practic lantul de ancora. In partea superioara, pe unul din pereti,
sau pe plafon, in imediata vecinatate a capacului de vizita, se gaseste un inel de
care se prinde ultima za a lantului de ancora cu ajutorul unei chei cioc de papagal.
Langa acest inel se gaseste un ciocan care sa asigure eliberarea lantului din put, cat
mai rapid, in situatia in care nava este pusa in situatia de a parasi sau de a renunta
la lant si ancora din diferite motive. Volumul putului de lant este de regula mai mare
cu o treime decat volumul pe care il ocupa lantul de ancora in mod normal.
Accesul in puţul lanţului se realizează prin forepeak.

Mecanisme de ancorare

Cand pentru ancorare se foloseste un lant, aceste mecanisme au ca organe


de lucru una sau doua roti cu canal profilat (barbotine), care angreneaza lantul de
ancora tensionat. Pe acelasi arbore principal, pentru legare exista tamburi de capat,
pentru manevrarea paramei cu capat liber. Cand si pentru ancorare se foloseste
parama metalica sau nemetalica, aceasta se infasoara pe un tambur cilindric
montat in locul barbotinei. Masinile cu ax orizontal sunt denumite vinciuri, iar cele
cu ax vertical, cabestane. In prova navelor vinciurile sunt de obicei duble,
dispunand de doua barbotine, pentru cele doua ancore prova si de doi tamburi de
capat pentru manevra.

Spre deosebire de vinci, un cabestan are doar un capat liber al axului


principal, pe care se pot monta barbotina si tamburul de manevra. Cabestanele au
intotdeauna tamburi de capat pentru manevra, pot avea barbotina si nu pot avea
tamburi cilindrici. Capatul inferior al arborelui principal al unui cabestan poate
traversa puntea, permitand amplasarea sub punte a reductorului si a
electromotorului de actionare, ceea ce prezinta avantaje in privinta economiei de
spatiu la orice nava si a protejarii masinii, la navele militare.

Puterea dispozitivului de actionare a mecanismului de ancorare trebuie sa


asigure virarea oricaruia din lanturile de ancora cu o forta de tractiune la barbotina
egala cu cea determinata prin calcul cu formula:
F1 = 20,6 d2 [N]
unde d este calibrul lantului.
Dispozitivul de actionare al mecanismului de ancorare trebuie sa asigure
virarea concomitenta a doua ancore (dupa ce au fost smulse pe rand) si sa creeze
in acest caz urmatoarea forta de tractiune F2:
F2 = 30,9 d2 [N]

Un mecanism de ancorare:
- tragerea navei pe lant sau parama pana la verticala ancorei
fundarisite,
- smulgerea ancorei de pe fundul apei si ridicarea ei cu viteza de
minimum 8 m/min,
- ridicarea ambelor ancore de la jumatatea adancimii de ancorare, cu
viteza de minimum 8 m/min,
- ridicarea unei ancore de la lungimea maxima de lant fundarisit,
- manevrarea paramelor de legare pe tamburii de capat pentru
manevre,
- fundarisirea ancorelor cu ajutorul franei sau a mecanismului.

Instalatia manuala de actionare a ancorei trebuie sa asigure o viteza de


ridicare de minimum 2,5 m/min. Pentru fiecare om care lucreaza la manivele,
efortul nu trebuie sa depaseasca 150 N.
Vinciurile de manevra cu tambur cilindric trebuie sa asigure:
- infasurarea sau desfasurarea paramei sub sarcina, cu tambur
decuplabil,
- functionarea in suprasarcina, la acostarea navei, avand insa limitatori
de moment maxim,
- mentinerea cablului tensionat, cu ajutorul franei si atunci cand
mecanismul nu este actionat.

Cabestanul – este un mecanism de forţa, care pe lângă virarea lanţului


ancorei este destinat si la întinderea parâmelor de manevra.

El este format dintr-un tambur care se roteşte in jurul unui ax vertical. La


partea superioara a tamburului sunt prevăzute 5-6 locaşuri prismatice in care se
introduc nişte bare de lemn denumite „manele”, cu ajutorul cărora se pune in
mişcare cabestanul atunci când se lucrează manual. La baza tamburului exista una
sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castaniete. Acestea permit
rotirea tamburului fie intr-un sens, fie in ambele sensuri, in funcţie de poziţia in care
sunt aşezate.
Cabestanul

A – din secolul XVII: 1 – pălărie; 2 – ferastruica; 3 – cabestan pe coverta;


4 – clopot; 5 – cabestan sub coverta; 6 – tachet
B – pentru lanţ si parâme: 1 – clopot; 2 – maşina cabestanului;
3 – tachet; 4 – lanţul ancorei; 5 – stea de
comanda a maşinii cabestanului;
6 – steaua frânei; 7 – barbotin
C – pentru parâme: 1 – manela; 2 – crestătura; 3 – cingătoare;
4 – ferastruica; 5 – pălărie; 6 – coroana; 7 – barbotin;
8 – castanieta; 9 – tachet mobil

Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorelor au in plus o


piesa speciala, o coroana cu santuri de forma zalelor de lanţ, care se numeşte
barbotina. Lanţul ancorei se angrenează perfect in locaşurile barbotinei, astfel ca, in
final lanţul se mişca in sensul in care se invarteste barbotina. Orice cabestan este
dotat cu frâna sau stea de cuplare, cu ajutorul căreia se angrenează sau se
eliberează barbotina. Cabestanele acţionate mecanic sau hidraulic sunt întotdeauna
dublate de posibilitatea acţionarii manuale.
Cabestan

Vinciul – este un mecanism de forţa cu aceiaşi destinaţie ca si cabestanul, cu singura


deosebire ca din construcţie este prevăzut cu tamburi si barbotine care se rotesc in jurul unui ax
orizontal.
Funcţionarea instalaţiei de ancorare
Fundarisirea ancorei

Pe navele mari, instalaţia de ancorare se afla in grija sefului de echipaj. Înainte de


ancorare sau virare seful de echipaj este obligat:
- sa pună in funcţiune cabestanul (vinciul)
- sa verifice funcţionarea acestuia fara sarcina
- sa verifice daca functioneaza ungerea
- sa verifice funcţionarea cuplării si decuplării barbotinei

Desfasurarea operaţiunii de ancorare se desfasoara după următorii paşi:


- nava este stopata
- la comanda „FUNDA” se slabeste frâna vinciului iar ancora pleacă datorita
greutatii
- cu ajutorul motorului nava se deplasează puţin înapoi, ancora se taraste pe
fundul apei pana se fixează
- se da drumul la lanţ cat este nevoie (de trei ori adâncimea apei), lanţul se
întinde pe fund
- se strânge frâna, se fixează lanţul cu stopa, se pune botul sau gheara de
drac, dar in general se lasă fara pentru o eventuala manevra a lanţului.

La alegerea locului de ancoraj trebuie avut întotdeauna in vedere asigurarea


spaţiului de siguranţa – reprezentând lungimea navei + lungimea lanţului din apa +
factor de siguranţa de cel puţin 2 cabluri (2 x 185,2 m) când este posibil.

Comunicarea prova – comanda la fundarisirea ancorei

Ofiţerul de la prova comunica:


Tribord / Babord Gata de funda
Funga Tribord / Babord – se da drumul la lanţ

Ofiţerul de la prova comunica in permanenta numărul cheilor si poziţia lanţului:


O / Doua / Trei / etc chei la apa / nara / pe vinci
cu staţia de manevra sau clopotul (o bătaie de clopot pentru fiecare cheie din apa).

Lantul la pic
Lantul intinde inainte
Lantul intinde inapoi
Lantul intinde la travers
Lantul forteaza
Ancora grapeaza
Lantul cade in banda
Virarea ancorei

Înainte de virarea ancorei se fac de asemenea o serie de pregătiri care constau in:
- punerea in funcţiune si verificarea vinciului sau cabestanului
- aşezarea lanţului pe barbotina (garnisirea lanţului)
- punerea in funcţiune a instalaţiei de apa sub presiune pentru spălarea
lanţului si ancorei de nămol

Comunicarea prova – comanda la virarea ancorei

Când operaţiunea de virare este pregătita ofiţerul comunica:


Tribord / Babord gata de vira

Pe timpul virării se comunica numărul cheilor:


5 chei pe vinci / 4 chei pe vinci / etc
Ancora s-a smuls
Ancora la suprafata
Ancora la post de mare

Manevra ancoroatelor

In afara ancorelor principale care se manevrează, marea majoritate a navelor


dispun de ancore secundare sau ancore de curent, care se numesc ancoroate si
care sunt dispuse la pupa navei.
In funcţie de mărimea navei ca ancora de la pupa poate fi folosita o ancora tip
„Hall”, iar navele mai mici o ancora tip „Amiralitate”.
Unele nave au prevăzute din dotare o instalaţie de ancorare pentru ancora de la
pupa. In acest caz instalaţia de ancorare de la pupa se actioneaza in mod similar cu
cea de la prova.

Intretinerea instalatiei de ancorare

Se vor controla si gresa inainte si dupa virare toate componentele instalatiei


de ancorare ce necesita acest lucru. Se verifica franele, se verifica nivelul uleiului
din reductor. La virare, lantul si ancora se vor spala cu jet de apa. La fiecare 6 luni,
lantul trebuie scos din put, curatat si piturat. Cand lantul se scoate din put se curata
si acesta si se verifica orificiile de scurgere din putul lantului. Dupa fiecare virare,
lantul se va ciocani, el trebuind sa dea un sunet clar, operatiunea executandu-se in
zonele in care lantrul a lucrat mai intens. Periodic se vor schimba intre ele cheile de
lant, astfel incat sa se realizeze o uzura fizica si morala uniforma pe toata lungimea
lantului. Cand vinciul si cabestanul nu lucreaza ele vor fi acoperite cu capoate de
tenda.
Montarea, probarea si exploatarea instalatiilor de ancorare

Montarea si probarea instalatiilor de ancorare se executa in conformitate cu


documentatia elaborata de proiectant si ele trebuie sa respecte conditiile tehnice
impuse de proiect. In timpul fabricatiei in uzinele subfurnizoare, toate mecanismele
trebuie sa fie verificate si probate de catre inspectorii societatii de clasificare care
urmeaza sa acorde navei certificatul de clasa.

La montare se urmareste in special ca fixarea mecanismelor sa se execute


dupa o prealabila verificare a corectitudinii de amplasare a postamentilor,
babalelor, stopelor, ghidajelor cablurilor, etc.

La probarea instalatiei de ancorare se verifica capacitatea vinciului de ancora


de a ridica si smulge, de la adancimea de 100 m (pentru navele cu zona nelimitata
de navigatie), fiecare din ancorele cu care este dotata nava, cu viteza de virare de
circa 8 m/min.
De asemenea, se mai verifica corecta asezare si ghidare a lantului pe
barbotina, in tubul de ancora si in nara, precum si asezarea la post a ancorei. In
timpul lansarii ancorei se verifica capacitatea de franare a vinciului de ancora,
executand cate doua franari la fiecare lant.

Pentru vinciurile de acostare si manevra se verifica capacitatea vinciului de a


realiza forta periferica proiectata, iar in cazul vinciurilor automate se verifica valorile
tensiunilor care comanda filarea sau virarea paramei de legare, masurandu-le cu
ajutorul unor dinamometre montate pe cablu.