Macarale de bord

Descrierea instalaţiei

Cranicul-instalaţie de manipulare a mărfurilor la bord, a

apărut din eforturile de a reduce durata de staţionare a navei
sub operaţiuni in porturile de escală.
Consolidarea macaralei pe poziţia de montaj, se face cu
ajutorul unui pivot cilindric care pleacă de la nivelul punţii
superioare până la puntea imediat următoare, inferioară.
Coloana, postamentul şi pivotul asigură macaralei principala
bază de rezistenţă şi stabilitate.

Părţi componente :
- pivot cilindric, coloană, postament = piese de
rezistenţă;
- braţul cranicului (fleşă);
- roată dinţată plus un mecanism de rotire cu roată
dinţată care asigură rotirea cranicului în plan
orizontal;
- vinci de sarcină şi vinci de balansină;
- post de conducere

Coloana - rol de suport

- este prevăzută la partea superioară cu raiurile
palancului de sarcină şi de balansină.
Balansina şi palancul de sarcină sunt deservite de vinciuri
proprii, instalate pe macara şi care asigură efectuarea celor
două mişcări, pe verticală şi orizontală, ale braţului, liber sau
cu coţada de marfă.

1
 Cea de-a treia mişcare, rotirea macaralei, se asigură prin:
-mecanismul special de rotire,
-roata dinţată, montată solidar pe postamentul fix şi
rezistent la rotaţie,
- roata pinion alergătoare şi motorul.
Postul de conducere al macaralei trebuie să asigure o
bună vizibilitate.

Variante de instalare la bord a cranicelor

În raport de tipul navei, caracteristicile şi dimensiunile

gurilor de magazie, variantele de instalare la bord a cranicelor
sunt:
- macarale de bord fixe, instalate în plan diametral;
- macarale de bord fixe, instalate in borduri;
- macarale de bord mobile în plan longitudinal;
- macarale de bord mobile în plan transversal;

2
 Echipamentul tip al macaralei de punte

1 – coloneta macara; 2 – construcţie portanta macara; 3

– lagăr coroana-pinioane; 4 – cabina operator; 5 – braţ
macara; 6 – lagăr braţ; 7 – hidrocilindru deschidere
braţ; 8 – cablu ridicare; 9 – rola încastrata braţ; 10 –
rola încastrata coloneta;
11 – ridicare; 12 – manşon capăt cablu; 13 – chei
tachelaj; 14 – vârtej;
15 – za terminala; 16 – cârlig

3
 Cranicele instalate în planul diametral al navei au
greutate mai mică şi cost mai redus. Au dezavantajul că
asigurarea bătăii necesare pentru bord impune un braţ lung.
Instalarea macaralelor în borduri acoperă în mai bună măsură
dezavantajul de mai sus, dar duce la mărirea numărului
cranicelor, creşterea costurilor, reducerea suprafeţei libere
pentru mărfuri pe punte, cât şi a coeficientului de exploatare a
instalaţiei. Sistemul se utilizează numai la navele mari
comerciale, la care prima variantă nu asigură bătaia.

Cranicele mobile în plan longitudinal prezintă mari

avantaje, deoarece asigură o zonă uniformă de operare de-a
lungul navei a cărei lăţime este determinată de lungimea
braţului macaralei.

Cranicele mobile în plan transversal, instalate între

gurile de magazii, permit reducerea lungimii braţului
acestora ,scurtarea braţelor şi micşorarea greutăţii
instalaţiei. Poate opera la ambele magazii între care se
instalează.

4
 Tipuri de cranice navale

Caracteristici de exploatare

Viteza de deplasare a coţadei de marfă cu o macara de

bord este aproximativ de două ori mai mare decât în cazul
bigii, la capacitatea maximă de ridicare. Schimbarea unghiului
de înclinare şi a bătăii se poate face cu o viteză de 20-30
metri/minut iar viteza de rotaţie este de 1-1,5 rotaţii/minut,
depăşind net posibilităţile tehnice ale bigilor.
Capacitatea de ridicare a macaralelor de bord se înscrie
în limitele bigilor uşoare, deci 1-10 tone forţă. La macarale,
coloana fiind mică, poziţia balansinei nu admite lungirea peste
anumite limite a braţului şi mai ales nu poate asigura
rezistenţa la solicitările greutăţilor mai mari (exemplu:
capacitate de ridicare 3-5 tone, 3 tone la unghi minim faţă de
orizontală şi 5 tone la unghi maxim faţă de orizontală).

5
 Suprafaţa de deservire a macaralei este zona circulară cu
raza egală cu braţul cranicului.

Avantajele cranicelor faţă de bigi sunt:

- posibilităţi superioare de intervenţie directă pe o

suprafaţă mai mare şi cu o precizie mai mare a manevrei;
- productivitate mare, în special la cele cu capacitate mare
de ridicare şi în cazul gurilor de magazii de dimensiuni
mari;
- posibilitatea efectuării simultane a mişcărilor de coborâre
(ridicare), rotire şi basculare;
- câmp de vedere larg în lipsa coloanei înalte şi a
manevrelor fixe şi curente auxiliare;
- posibilitatea de a lucra cu graiferul la operarea mărfurilor
în vrac;

Dezavantaje importante, cum ar fi:

- capacitate de ridicare limitată şi redusă;

- greutate mare în raport cu capacitatea de ridicare;
- cost iniţial mare;
- limita posibilităţilor de lucru la unghiuri de înclinare a
navei de 5 – 8 grade;
- sensibilitate mare a braţului;
- necesită operator cu calificare;

6
 Macarale şi palancuri
Toate mecanismele şi dispozitivele auxiliare folosite în
marină pentru efectuarea unor lucrări cu parâme intră în
categoria macarale, palancuri şi accesorii.

Se utilizează la efectuarea oricăror lucrări cu parâme:

ridicare greutăţilor, legarea navei, urcarea şi coborârea
bărcilor, manevra velelor, manevra pavilioanelor,
Sunt necesare şi o serie de dispozitive auxiliare pentru fixarea
capetelor unor parâme, pentru schimbarea direcţiei de
acţionare a unei parâme, pentru multiplicarea forţei de
tracţiune.
Macarale

Macaralele sunt mecanisme simple, de genul scripeţilor.

Se folosesc în marină pentru ridicarea unor greutăţi sau pentru
schimbarea direcţiei de tracţiune a unei parâme.
Indiferent de materialul din care este construită o macara,
este alcătuită din trei părţi principale:
- corpul macaralei
- raiul
- sbirul

Corpul macaralei este format din două plăci laterale

ovale, numite feţe şi două piese de lemn, numite tocuri,
închizând căpăţâna sus şi jos. Căpăţâna astfel formată are în
interior locaşul pentru rai.

Raiul este o rolă care se învârte liber în jurul unui ax

(osie). Pe suprafaţa periferică a raiului este practicat un canal,
numit şanţul raiului, care permite aşezarea unei parâme da
anumită grosime şi rularea ei fără alunecare.

7
 Sbirul este o piesă de susţinere a macaralei. El poate fi
metalic sau din parâmă vegetală, exterior sau interior şi se
termină cu o rodanţă, un ochi, o cheie sau un cârlig.

Macarale

A – de lemn dubla cu zbir interior metalic (secţiune): 1 –

cheie; 2 – bulon; 3 – zbir interior;4 – capatana; 5 – rai; 6 –
buza; 7 – osie; 8 – degetar; 9 – fata; 10 – cheiţa;
11 – splint; 12 – cap; 13 – tocuri; 14 – cui de arama; 15 –
gat; 16 – perete; 17 – tăietura; 18 – coada;
B – de lemn simplu cu zbir de cânepa dublu: 1 – rodanţa; 2
– legătura; 3 – zbir dublu;
C – metalica simpla: 1 – sarcina de încărcare; 2 – sarcina
de lucru; 3 – cheie; 4 – fata;
5 – rai;
D – de biga;
E – cu tachet: 1 – zbir; 2 – tachet; 3 – foarfecă;

8
 Construcţia macaralelor

Macaralele se construiesc din lemn sau din metal. Cel

mai bun lemn pentru confecţionarea corpului macaralelor este
lemnul de ulm. Raiul se prelucrează din lemn foarte tare, tek
sau gaiac şi este prevăzut la centru cu un orificiu prin care
trece axul macaralei. Macaralele metalice se confecţionează de
regulă din oţel. Raiurile din oţel sunt prevăzute cu o bucşă de
bronz.
Axul macaralei (osia), în jurul căreia se roteşte raiul, este
confecţionat din oţel, atât la macaralele metalice cât şi la cele
din lemn. Axul are de regulă, un capăt îngropat pe una din
feţele căpăţânii, iar celălalt capăt prevăzut cu un orificiu
pentru fixarea unui cui spintecat. Sbirul macaralei poate fi
confecţionat din parâmă vegetală sau metalică care la rândul
său poate fi interior sau exterior.

Clasificarea macaralelor

Macaralele se clasifică în primul rând după materialul de

construcţie, lemn sau metal. Cele două tipuri îşi găsesc o largă
întrebuinţare la bord. Macaralele metalice, fiind mai solide şi
mai durabile, sunt preferate în special pentru manevre de forţă.

După numărul de raiuri, macaralele pot fi:

- simple
- duble
- triple
Macaralele se mai pot clasifica după grosimea raiului,
după diametrul şi după modul de suspensie, cu cârlig, cheie,
etc.

9
 Dimensiunile unei macarale trebuie, mai bine zis, sunt
determinate de grosimea curentului care trece prin ea:
- lungimea feţei unei macarale trebuie să fie de trei ori
circumferinţa curentului;
- diametrul raiului unei macarale trebuie să fie de două ori
circumferinţa curentului.

Exemplu: pentru un curent din parâmă vegetală cu

circumferinţa de 75 mm este
necesară o macara cu lungimea feţei de 225 mm şi
cu un rai cu
diametrul de 150 mm.

După forma căpăţâni, macaralele se clasifică în: macarale

pălărie, macarale vioară, macarale cu sart simplu şi dublu,
pastici. Dintre toate acestea, cea mai importantă este pastica.
Aceasta este o macara cu una din feţe mobilă, pentru a permite
introducerea în rai a dublinului unei parâme. Pasticile au
întotdeauna un cârlig cu ţâţână, ceea ce le permite să se
rotească şi a lua orice orientare, pentru a călăuzi curentul pe
direcţia dorită. Pasticile se folosesc întotdeauna când este
necesar a se schimba direcţia de tracţiune, a unei parâme aflate
deja în acţiune.

Palancuri

Palancurile sunt dispozitive alcătuite din una sau mai

multe macarale cu câte un rai sau mai multe raiuri prin care
trece o parâmă denumită curent şi care sunt destinate pentru
multiplicarea forţei sau modificarea direcţiei de acţionare a
acestora. Pentru a uşura ridicarea greutăţilor, se distribuie forţa
pe mai mulţi curenţi.

10
 Clasificarea palancurilor

Palancurile se pot clasifica după numărul şi poziţia

macaralelor fixe sau mobile, în următoarele principale
categorii:
- mandar simplu
- macara alunecătoare
- mandar dublu
- palanc simplu
- palanc dublu
- caliorna

Mandarul simplu – format dintr-o singură macara fixă

prin care alunecă un curent, folosit pentru schimbarea direcţiei
de tracţiune şi pentru ridicarea obiectelor uşoare.
Macara alunecătoare – formată dintr-o macara simplă
care alunecă pe un curent. Este folosită de regulă pentru
dublarea forţei de tracţiune a unei fungi.
Mandarul dublu – format din două macarale, dintre care
una fixă şi una mobilă şi un curent care are un capăt fix şi
celălalt trăgător. Este folosit pentru ridicarea obiectelor (nu
prea grele) şi schimbarea direcţiei.
Palanc simplu – format din două macarale, una simplă,
alta dublă şi un curent care are capătul fixat de macaraua
simplă (inferioară).
Palanc dublu – format din două macarale duble, una fixă
şi una mobilă şi un curent care are un capăt fixat la macaraua
superioară şi celălalt capăt este trăgător. Este folosit pentru
ridicarea greutăţilor, efectuarea manevrelor curente, la
instalaţiile cu grui pentru ridicarea bărcilor şi scărilor, etc.
Caliorna – un palanc format din două macarale triple
(sau una triplă sau una dublă), din care una fixă şi alta mobilă.
Curentul caliornei are un capăt fixat la macaraua inferioară

11
(dacă ambele sunt triple) şi al doilea capăt este trăgător.
Folosit ca părţi componente în instalaţiile de ridicare ale navei
(bigi, gruie, etc).
Palancurile mecanice – sau diferenţiale, sunt dispozitive
de ridicat care se folosesc la bord, în special în
compartimentul maşini, când se execută lucrări la agregate şi
instalaţii. Palancurile mecanice au calitatea că nu se fixează
atunci când se lasă trăgătorul liber, greutatea rămânând la
înălţimea la care a fost ridicată. Ele sunt alcătuite din lanţuri
simple şi macarale metalice cu roţi dinţate sau cu şurub fără
sfârşit şi clinchet cu arc. Fac economie de forţă de tracţiune şi
pot fi folosite în locuri foarte înguste, încăperi foarte puţin
spaţioase.

Condiţii de echilibru ale palancurilor

Macaralele fixe sunt cele care au sbirul sau cârligul legat

la punct fix. Ele contribuie la schimbarea direcţiei curentului
fără să modifice forţa de tracţiune.
O macara fixă este în echilibru atunci când greutatea P,
legată la un capăt al curentului este egală cu forţa F, aplicată la
capătul trăgător:

P=F

Când sistemul este în mişcare, curentul de o parte şi de

alta a macaralei are aceeaşi viteză de deplasare:

VF = VP

Macaralele mobile sunt cele care au un capăt al

curentului (care trece prin raiul macaralei) fix, iar celălalt

12
capăt trăgător. Macaraua se poate deplasa cu totul ridicând
greutatea pe care o agaţă de cârlig sau la sbir.
Astfel, macaraua mobilă (şi totodată cu ea greutatea P
agăţată de cârlig) este susţinută de doi curenţi (capătul fix şi
capătul trăgător), fiecare din ei suportând în mod egal
greutatea P. deci, în poziţia de echilibru, forţa aplicată pe
capătul trăgător F va fi egală cu jumătate din greutatea P. în
schimb, viteza curentului va fi de două ori mai mare decât
viteza de ridicare a greutăţii:

F ≈ P/2 VF = 2VP

În cazul palancurilor, macaraua mobilă este susţinută de

„n” curenţi care trec prin raiurile sale (macaraua dublă sau
triplă). Fiecare curent participă în mod egal la susţinerea
greutăţii P. deci, fiecare va suporta o greutate egală cu P/n.
Aceasta înseamnă că şi capătul trăgător va suporta o greutate.
Deci condiţia de echilibru a palancului este:

F = P/n

unde:

F – forţa cu care se acţionează

P – greutatea agăţată de cârligul palancului
n – numărul de curenţi ai macaralei mobile

Raportul dintre viteza curentului şi viteza de ridicare a

macaralei este:

VF = nVP

13
 În concluzie, macaraua mobilă a palancurilor determină
un câştig de forţă, căreia îi corespunde o pierdere de viteză.
Palancurile pot fi folosite şi în serie, în acest caz, se
foloseşte capacitatea de multiplicare a două macarale mobile,
cu „m”, respectiv „n” braţe (curenţi) de susţinere. În acest caz,
forţa necesară pentru ridicarea greutăţii P va fi:

F = P/mn

iar viteza de deplasare a curentului trăgător va fi:

VF = mnVP
Calculul mandarelor şi palancurilor

Ridicarea şi manevrarea greutăţilor la bord se execută cu

respectarea normelor de protecţie a muncii, pentru a evita
orice accident posibil. În cazul folosirii palancurilor, parâmele
utilizate drept curenţi, trebuie să aibă dimensiuni
corespunzătoare raiurilor. Pentru manevrarea greutăţilor,
trebuie să cunoaştem cu exactitate:
- ce greutate poate ridica un anumit mandar, palanc sau
caliornă
- cu ce forţă poate fi acţionat

În calculul forţei necesare unui palanc, pentru acţionarea

lui, se ia în considerare rezistenţa opusă parâmei datorită
frecării şi rigidităţii ei. Ea reprezintă de regulă 10% din
rezistenţa total opusă de greutatea ce se manevrează.

Valorile căutate se obţin folosind una din formulele:

- pentru cazul când curentul trăgător iese din macaraua fixă:

14
 F = (1 + 0,1n)P / n

- pentru cazul când curentul trăgător iese din macaraua

mobilă:

F = (1 + 0,1n)P / n + 1

unde:

F – forţa necesară la capătul trăgător

P – greutatea corpului
n – numărul raiurilor din palanc

Forţa F reprezintă forţa maximă la care trebuie să reziste

parâma. Determinarea circumferinţei curentului capabil să
reziste la forţa calculată se ia din tabele.

Dacă, având palancul, cunoscând sarcina de siguranţă a

curentului F de circumferinţă dată se care greutatea maximă ce
se poate ridica, folosim una din formulele:

P = n x F / 1 + 0,1n sau F = (n + 1)F / 1 +

0,1n

în funcţie de locul pe unde iese curentul trăgător.

În activitatea practică, este necesar de reţinut că prin

folosirea mandarelor şi palancurilor de diferite tipuri, se obţin
una din următoarele situaţii de amplificare a forţei:
- mandar simplu – schimbă doar direcţia
- mandar dublu – măreşte de două ori
- palanc simplu – măreşte de trei sau patru ori

15
 - palanc dublu – măreşte de patru sau cinci ori
- caliorna – măreşte de cinci sau şase ori

Pentru calculul tensiunilor pe curenţii palancurilor se

foloseşte una din formulele:

F = Q + nCf / m sau F = Q(1 + n/5….10) / m

unde:

F – forţa de tracţiune pe capătul trăgător sau tensiunea pe

fiecare curent al
palancului
Cf – coeficient de frecare Cf = Q ( 1/5 ….. 1/10)
n – numărul total al raiurilor macaralelor palancului
m – numărul curenţilor care leagă între ele macaralele
palancului

Pentru cabluri metalice se folosesc formulele:

Rr = 2C2 / 625

unde:

Rr – rezistenţa la rupere
C – circumferinţa parâmei în mm

RS = R r / C S

unde:

RS – rezistenţa de siguranţă
CS – coeficient de siguranţă

16
 Carlige

A – simplu; B – Robinson; C – Pett; D – cu carabiniera; E

– cu titina; F – de balenier;
G – de încărcare; H – de lanţ; I – de pluta de salvare; J –
de pavilion; K – de rechini;
L – de remorca de distrugător; M – de remorca de
remorcher; N – de scota;
O-R – de siguranţa; S-S – de traversiera; T – de undita; T
– de velar; U – dublu;
V – foarfecă; Z – de paravan

17
 5.2. INSTALAŢIA DE ANCORARE

Instalaţia de ancorare constă din totalitatea echipamentelor şi dispozitivelor

destinate atât pentru fixarea şi depozitarea ancorelor la bord, cât şi pentru
manevrarea ancorelor – fundarisire, virare. Orice navă trebuie înzestrată în mod
obligatoriu cu o instalaţie de ancoraj dispusă de regulă la prova, pe teugă, formată
din următoarele părţi componente:
- ancore
- lanţuri
- echipamente pentru ancoraj
- mecanisme de fundarisire şi de virare

Instalaţia trebuie sa îndeplinească anumite cerinţe, cum ar fi:

- să asigure manevrarea ancorelor fără nici un fel de dificultate
- să permită fundarisirea şi virarea ancorelor la momentul dorit
- să permită abandonarea ancorelor şi lanţului în caz de nevoie
- să realizeze o fixare sigură a capătului lanţului la bord

5.2.1. Ancore

ANCORA – este o piesă de oţel forjat sau turnat, cu o formă specifică, cu

braţele capabile să se înfigă în fundul mării şi să menţină nava pe loc.

Tipurile de ancore folosite în prezent la bordul navelor pot fi împărţite în două

categorii:
- ancore cu braţe fixe
- ancore cu braţe mobile

Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi împărţit după criteriul existenţei
traversei în:
- ancore cu traversă
- ancore fără traversă

Din punct de vedere al rolului pe care îl au la bord, ancorele se pot împărţi în:
- ancore principale (dispuse întotdeauna la prova)
- ancore secundare (dispuse la pupa)

5.2.1.1. Ancore cu braţe fixe

Din categoria ancorelor cu braţe fixe, în prezent se mai întrebuinţează o

ancoră cu traversă denumită ancoră tip „Amiralitate”. Această ancoră poate fi
întâlnită la navele cu vele, la navele fluviale, la şalupe şi ambarcaţiuni sau ca ancorot
la navele mari.
Ancora tip „Amiralitate” este o ancoră tipică cu traversă şi se compune din
următoarele elemente:
- fusul
- braţele

18