INSTALATIA DE MANEVRA SI ACOSTARE

1.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Instalaţia de acostare cuprinde un ansamblu de dotări care serveşte la fixarea navei de cheu,
de altă navă, de diverse construcţii plutitoare sau hidrotehnice, în condiţiile staţionării navei pentru
operaţiuni diverse (încărcare - descărcare, reparaţii etc.). În general, sunt posibile următoarele tipuri
de acostări:
- laterale la cheu, fig. 2.1(a);
- cu pupa, fig. 2.1(b);
- la docuri speciale (în cazul ferryboat-urilor sau a navelor roll-on roll-off).
Acostarea laterală este cea mai des utilizată deoarece ea deschide un front larg de lucru
instalaţiilor de încărcare şi descărcare ale navei sau ale portului. Prezintă totuşi dezavantajul că nava
ocupă mult spaţiu la cheu, lucru care poate deveni esenţial în condiţiile unor porturi cu un trafic mare
de mărfuri. Nava vine către locul de acostare sub un unghi anumit şi cu o viteză suficient de mică,
astfel încât operaţia să se desfăşoare în deplină siguranţă. În apropierea locului de acostare maşinile
principale se pun uşor înapoi. Când distanţa de la navă la mal permite aruncarea bandulei, se trimit
din prova navei pe cheu parâmele longitudinală prova 8 şi springul prova 6, fig. 2.1(a), care se leagă
de babalele malului. După legare, nava se trage spre cheu cu ajutorul tamburilor de manevră ai
vinciului de ancoră prova. În momentul în care nava este apropiată de cheu, capetele parâmelor de la
bord se leagă de babalele instalaţiei de acostare. În final, nava se aduce şi cu pupa către mal,
folosindu-se mecanismul instalaţiei din pupa. După apropierea pupei, nava se leagă de mal cu
ajutorul parâmelor longitudinale pupa 1 şi 2, a parâmei travers pupa 3 şi a springului pupa 4. În afara
acestor legături, de la navă se mai trimit către cheu parâmele travers 5, asigurându-se astfel o legare
solidă, mai ales în condiţiile existenţei unor curenţi mari. Între bordajul navei şi cheu se dispun
elemente de protecţie.
 Fig. 2.1(a) Acostare laterală
1,2 – parâme longitudinale pupa; 3 - parâma travers pupa; 4 - spring pupa; 5 -
travers centru; 6 - spring prova; 7 - parâma travers prova; 2 – longitudinala prova

Fig. 2.1(b) Acostare cu pupa (longitudinală)

Acostarea cu pupa, fig. 2.1(b), se realizează aducându-se nava cu pupa către cheu. Acest
tip de acostare se foloseşte mai ales la navele mici şi care în plus nu încarcă sau descarcă. Este
mai dificilă decât cea laterală, prezentând însă avantajul ocupării unui spaţiu minim la dană. Dacă
la acostarea laterală manevra cu ancora nu este obligatorie, ea făcându-se numai atunci când
spaţiul de acostare este limitat sau în condiţiile unor zone în care este vânt de intensitate mare, la
acostarea cu pupa nava se fixează cu prova în ancoră. În fig. 2.2 sunt prezentate diverse variante
de acostare, atât laterală, cât şi longitudinală (cu pupa sau cu prova) sau la docuri speciale.

1.2 ELEMENTELE INSTALAŢIEI DE ACOSTARE

Instalaţiile de acostare cuprind:

- elemente flexibile pentru manevră şi legare;
- babale;
- urechi şi role de ghidare (somare) dispuse pe parapet, având rolul de a dirija cablul către
punctul de legătură de pe mal;
- nări de parapet;
- tamburi de parâme;
- stope pentru cabluri;
- amortizori şi brâuri de acostare;
- mecanismele instalaţiei de acostare.
1.2.1 ELEMENTE FLEXIBILE PENTRU MANEVRĂ ŞI LEGARE
Elementele flexibile asigură legătura navei (prin intermediul restului elementelor instalaţiei
de acostare) cu malul. În general se folosesc cabluri metalice, parâme vegetale şi parâme din fibre
sintetice. Elementelor flexibile li se impun o serie de condiţiuni pe care trebuie să le îndeplinească şi
care sunt determinate de necesitatea realizării unor manevre sigure şi simple:
- să fie rezistente la uzură;
- să fie rezistente la acţiunea corozivă a apei de mare şi la acţiunea razelor solare;
- să aibă o bună elasticitate care să asigure protejarea mecanismelor şi a elementelor
instalaţiei de acostare;
- să aibă greutăţi şi gabarite mici, în scopul manipulării comode.
 Cablurile metalice sunt confecţionate din toroane de sârmă de oţel cu nichel, cu rezistenţe
de până la 1600 N/mm. Pot fi cu, sau fără inimă vegetală. Cablurile fără inimă vegetală sunt mai
puţin elastice şi au o rezistenţă mai mică.
Parâmele vegetale sunt confecţionate din cânepă, sizal sau Manilla. Sunt caracterizate
printr-o bună elasticitate, utilizarea lor excluzând posibilitatea apariţiei scânteilor. Din acest motiv,
se folosesc mai ales la navele de tip petrolier (în special la cele care transportă produse uşoare).
Parâmele vegetale au o rezistenţă mecanică mai mică decât a celor metalice, în plus folosirea lor
îndelungată în condiţii de soare sau umezeală poate produce deteriorarea lor.
Parâmele din fibre sintetice sunt confecţionate din fibre de nailon, kapron sau propilen, fiind
caracterizate de o rezistenţă mecanică bună. Au, de asemenea, proprietăţi elastice bune, lucru care le
face utilizabile cu bune rezultate la acostarea în condiţiile unor zone cu valuri. Faţă de cele vegetale,
prezintă avantajul că datorită structurii fibrelor din care sunt confecţionate, nu sunt expuse
deteriorării rapide la lucrul în atmosferă.
1.2.2 BABALE
Sunt elemente ale instalaţiei de acostare care servesc la prinderea parâmelor pe navă sau pe
cheu. Funcţie de forma lor, de procedeul de execuţie, de materialul din care sunt confecţionate, se
pot clasifica după următoarele criterii, fig. 2.3:
- din punct de vedere constructiv:
- simple, fig. 2.3 (b);
- duble, fig. 2.3 (a);
- în cruce, fig. 2.3 (b), (d);
- duble în cruce, fig. 2.3 (h).
- din punct de vedere al tehnologiei de execuţie:
- turnate, fig. 2.3 (a), (b), (e), (f);
- sudate, fig. 2.3 (c), (d), (g), (h).
- din punct de vedere al prinderii de puntea navei:
- cu placa de bază sudată de punte, fig. 2.3 (a), (b), (c), (d), (e), (f),
(h);
- încastrate în punte, fig. 2.3 (g).
 Fig. 2.2 Variante de acostare

Babalele se amplasează pe puntea principală sau pe puntea teugă. Sub punte, în

corespondenţa babalelor, se prevăd întărituri suplimentare pentru osatura care să preia eforturile
ce apar în liniile de acostare. La navele de tip petrolier, fixarea babalelor de punte nu se face
direct (ca în cazul restului de nave), ci prin intermediul unor postamenţi care trebuie să le asigure
o înălţime de minimum 300 mm deasupra punţii. Legarea parâmei de baba se face prin voltarea în
opt. Pentru limitarea momentului încovoietor din coloane, precum şi pentru împiedicarea
alunecării parâmei, majoritatea babalelor se prevăd cu limitatoare (umeri) pentru limitarea
superioară a înfăşurării.
1.2.3 URECHI ŞI ROLE DE GHIDARE
Au rolul de a ghida şi schimba direcţia parâmelor de legare care pleacă de la navă la cheu.
Au forme special definite, în scopul de a evita deteriorarea parapeţilor, a balustradelor precum şi a
parâmelor de legare.
 Fig. 2.3 Variante constructive de babale

Fig. 2.4 Urechi de ghidare

Clasificare:
- după formă
- deschise, fig. 2.4 (a), (c);
- închise, fig. 2.4 (b), (d), (e).
Urechile deschise, din punct de vedere constructiv, pot fi:
- cu role verticale, fig. 2.4 (c);
- fără role, fig. 2.4 (a).
Cele cu role verticale pot fi:
- cu o rolă;
- cu două role;
- cu trei role;
- cu patru role.
Cele fără role pot fi:
- drepte, fig. 2.4 (a);
- oblice (pot fi pe dreapta sau pe stânga), fig. 2.4 (b).
Urechile închise pot fi cu role de ghidare sau cu balama. De obicei, urechile închise cu role se
construiesc în două variante:
- cu două role verticale şi una orizontală, fig. 2.4 (c);
- cu două role verticale şi două orizontale.
Urechile închise cu balama sunt:
- cu role;
- fără role, fig. 2.4 (d).
Urechile de ghidare se montează fie pe parapet, fie în nişe ale acestuia, aşa încât unghiul
parâmelor care merg la role să fie de maximum 6° în plan vertical. Urechile de ghidare cu una şi
două role servesc la ghidarea unei singure parâme, în timp ce urechile de ghidare cu trei şi patru role
se utilizează la direcţionarea a două parâme.

Fig. 2.5 Role de ghidare

Urechile cu role prezintă avantajul unei frecări de rostogolire, faţă de cele fără role la care
frecarea parâmei este de alunecare. Urechile cu role orizontale se folosesc îndeosebi la nave care
acostează la cheiuri înalte sau care se leagă la nave cu înălţimi de construcţie mici şi când parâma
este înclinată în plan vertical.
Rolele de ghidare, fig. 2.5, servesc aceluiaşi scop pentru care sunt destinate şi urechile de
ghidare, prezentând faţă de acestea avantajul unor greutăţi mai mici. Rolele de ghidare se pot monta
pe navă fie singulare, fie în grupuri de câte două sau trei. Se pot dispune pe punte, fig. 2.4(a), sau pe
postamenţi (colonete), fig. 2.4(c), putând fi prevăzute cu un braţ superior sau inferior, fig. 2.4(b), (c)
pentru a împiedica căderea parâmei când aceasta se slăbeşte.

1.2.4 NĂRI DE PARAPET

Au rolul de a schimba direcţia cablului de legare între babaua de la bord şi punctul de

legare de pe mal. Au o construcţie turnată, fixarea lor de parapet făcându-se prin sudură sau prin
nituire. În partea lor interioară (dinspre planul diametral al navei), pot avea uneori mânere pentru
fixarea cablului sau a parâmei vegetale. Nările de parapet au, în general, forma din figura 2.6.
Fig. 2.6 Nară de parapet Fig. 2.7 Stopă cu Fig. 2.8 Stopă cu falcă şi
pene conice şurub

1.2.5 STOPE PENTRU CABLURI

Stopele pentru cabluri au rolul de a prelua momentan forţele din parâmă, în vederea
asigurării posibilităţii manipulării capătului liber. Stopele pentru parâme asigură deci, preluarea
tensiunii din cablu în timpul cât acesta este trecut de pe tamburul mecanismului instalaţiei de
ancorare – acostare, pe baba. Dintre variantele constructive cel mai des întâlnite sunt:
- cu fălci şi şurub, fig. 2.7;
- cu strângerea cablului prin două pene conice, fig. 2.8.
La ambele tipuri de stope fixarea parâmei se face prin strângerea cablului fie între fălci, fie între
penele conice, dispozitivele lucrând prin frecare.
1.2.6 TAMBURI DE PARÂME, fig. 2.9
Servesc la depozitarea parâmelor metalice şi vegetale la bordul navei. Acţionarea acestor
tambure se poate face fie manual, atunci când au dimensiuni mici, sau cu motoare pneumatice
portative în cazul celor de gabarite mari. În general, tamburele sunt prevăzute cu dispozitive
mecanice de frânare a mişcării precum şi de blocare în poziţia de păstrare. Pentru parâmele
nemetalice, îndeosebi pentru cele de origine vegetală şi de diametre relativ mici, pentru păstrare se
folosesc platforme din lemn, fig. 2.10. Datorită spaţiului mare pe care îl ocupă la bord, aceste plat-
forme au început să fie folosite tot mai rar.

1.2.7 AMORTIZORI ŞI BRÂURI DE ACOSTARE

Chiar dacă acostarea este o manevră care se desfăşoară, aşa cum s-a arătat, la viteză mică,
totuşi în timpul efectuării ei pot apărea şocuri datorită cărora corpul navei se poate deforma.
Zonele cele mai expuse deformării sunt în general bordajele. Pentru protecţia corpului navei se
folosesc o serie de mijloace specifice, care pot fi permanente sau temporare. Mijloacele de
protecţie permanente sunt constituite din brâurile de acostare, care sunt folosite în special la
navele mici şi de tip fluvial. Aceste brâuri sunt confecţionate, fie din tablă sudată, fie din lemn, cu
sau fără căptuşeală exterioară cauciucată. Brâurile de acostare metalice nu realizează o amortizare
propriu-zisă ci numai o distribuire a eforturilor apărute în timpul ciocnirii, în toată structura
bordajului. Brâurile din lemn realizează o bună amortizare, însă se deteriorează repede. În aceste
condiţii cele mai bune brâuri de acostare sunt cele din cauciuc.
 Fig. 2.9 Tamburi de parâme Fig. 2.10 Platformă de
lemn
Mijloacele de protecţie temporare se montează pe părţile expuse ale navei numai în timpul
operaţiilor de acostare. Ca mijloace temporare de protecţie se folosesc trancheţii de acostare şi
baloanele de acostare. Trancheţii sunt, în fapt, nişte stâlpi de lemn de esenţe tari, suspendaţi pe
bordaje cu ajutorul unor lanţuri, cabluri sau parâme. Baloanele de acostare pot fi obişnuite sau
pneumatice. Cele obişnuite sunt formate din saci de velă umpluţi cu plută şi protejaţi la exterior cu o
ţesătură solidă de cânepă gudronată. Baloanele pneumatice sunt constituite din camere de pânză
cauciucată, îmbrăcate în anvelope din cauciuc şi umflate la o presiune de până la 1 atm. De multe
ori, baloanele de acostare pneumatice sunt înlocuite cu anvelope auto uzate, suspendate pe bordaj cu
lanţuri sau parâme.

Fig. 2.11 Baloane de acostare

 Fig. 2.12 Brâuri de acostare
(a) brâu de acostare din lemn; (b),(d) brâuri de acostare din tablă sudată; (c) brâu
de acostare din cauciuc.

1.2.8 MECANISMELE INSTALAŢIEI DE ACOSTARE

Mecanismele instalaţiei de acostare sunt reprezentate din vinciuri şi cabestane. În prova

navei, mecanismul instalaţiei de acostare este, uzual, comun cu cel al instalaţiei de ancorare. În
pupa, se foloseşte fie mecanismul instalaţiei de ancorare pupa (dacă există), fie un cabestan de
acostare separat. La partea centrală, manevrele parâmelor de legare se pot face fie cu ajutorul
tamburelor vinciurilor instalaţiei de încărcare-descărcare, dacă acestea nu sunt prea solicitate, fie
cu ajutorul unor vinciuri speciale.
În condiţiile descărcării rapide a navelor (caz des întâlnit mai ales la petroliere şi
mineraliere), când variaţia pescajului în timp este foarte rapidă, apare necesitatea dotării
instalaţiei cu vinciuri automate, care permit scurtarea sau lungirea parâmei menţinând o tensiune
constantă în aceasta.
Cabestanele de acostare sunt asemănătoare cu cele de ancorare. Pot fi acţionate fie cu
motoare electrice, fie (mai rar) cu abur. Cele cu acţionare electrică pot avea motorul montat fie pe
punte, fie sub punte, fie chiar în interiorul tamburului (cabestane capsulate). Vinciurile de
acostare sunt de două tipuri: normale şi automate. Vinciurile normale se aseamănă foarte mult cu
vinciurile instalaţiei de ancorare, deja prezentate, cu deosebirea că acestea nu mai au în
componenţă barbotina, întâlnită la vinciurile de ancorare, fig. 2.13.
La fel ca şi în cazul vinciurilor instalaţiei de ancorare, vinciurile de acostare pot exista şi
în varianta cu tambur amplasat la distanţă faţă de vinci, fig. 2.14. Vinciurile automate se
caracterizează prin aceea că menţin tensiunea din parâmă aproximativ constantă, între nişte limite
anterior precizate.
În figura 2.15 este prezentată schema bloc a unui vinci automat de acostare. Traductorul de
forţă, care poate fi montat pe cablu, în reductor sau în motor, compară forţa la ieşirea din vinci cu
forţa prescrisă şi dacă apar diferenţe se transmite comandă motorului pentru înfăşurarea sau
desfăşurarea tamburului.

Fig. 2.13 Vinci de acostare simplu

1- tambur; 2- reductor; 3- tambur principal; 4- arbore motor; 5- frână; 6- cuplaj
cu gheare
 Fig. 2.14 Vinci de acostare cu tamburi amplasaţi la distanţă

1.3 CALCULUL INSTALAŢIEI DE ACOSTARE

Calculul se poate face prin două metode:

- metoda statistică;
- metoda deterministă.
Potrivit metodei statistice, stabilirea elementelor instalaţiei de acostare se face pe baza
caracteristicii de dotare, definită prin normele de registru. Elementele precizate pentru o anumită
caracteristică de dotare sunt considerate ca dotări minime. Dacă se pune problema calculului
instalaţiei de acostare la nave care ies din prevederile registrelor de clasificaţie, atunci acesta se face
analitic (prin metoda deterministă). În acest caz, se consideră nava într-o situaţie de acostare dintre
cele mai dezavantajoase, când vântul bate travers cu viteza vv şi tinde să depărteze nava de chei.
Nava se presupune legată de chei cu parâme prin mecanismele instalaţiei de acostare, care realizează
apropierea navei de mal cu viteza v dată de viteza de virare, recomandată de registre. În parâme apar
forţele Tpp şi Tpv, corespunzătoare legăturilor din pupa şi respectiv din prova. Nava este solicitată de
următoarele forţe:
- forţa Fh dată de rezistenţa hidrodinamică;
- forţa de inerţie Fi;
- forţa dată de vânt Fv.

Fig. 2.16 Schema forţelor

care solicită instalaţia de
acostare
Forţa de inerţie acţionează în centrul de greutate al navei, unde se aproximează că acţionează şi
componenta hidrodinamică. Forţa dată de vânt se presupune că acţionează în centrul suprafeţei
velice. Valoarea ei este dată de:
1
F v = 2  C v v 2v Av (77)
unde Av este aria velică, iar vv reprezintă viteza medie pentru o anumită tărie a vântului, la care se
proiectează instalaţia. Uzual, vv = (20 - 22) m/s. Cv este coeficientul aerodinamic al suprafeţei velice
luat pentru un unghi  de incidenţă, egal cu 90°, la tăria vântului de 6°B. Forţa hidrodinamică dată
de curent este:
1
F h = 2  C c v 2 Ae (78)
în care Cc este coeficientul hidrodinamic al forţei date de curent considerate pentru unghiul  = 90°
(cc 0,8); v este viteza de apropiere a navei de cheu exprimată în m/s. Uzual, v = (8¸12) m/min, iar
Ae este aria planului de derivă al navei. Mai departe, forţa de inerţie se calculează cu relaţia:
F i = ( M n + ma )a (79)
unde Mn este masa navei, ma este masa de apă adiţională antrenată de navă, care se poate considera
la valoarea ma = (0,8 ... 1) Mn, iar a reprezintă acceleraţia navei.
v
a= (80)

în care  este timpul de apropiere apreciat la valoarea  = (90 ... 200) sec, iar v este viteza de
apropiere de cheu exprimată în m/s. Având acum aceste forţe cunoscute, se pot determina tensiunile
din parâme Tpp şi Tpv. Tensiunea la care se face calculul parâmei este:
T = max( T pp , T pv ) (81)
Forţa de rupere din parâmă va fi:
Tr = c T (82)
unde c este un coeficient de siguranţă la rupere. Uzual, c = 4 ... 5. Cu forţa de rupere dată de relaţia
(82) se poate alege din CATALOG diametrul d al parâmei.

1.4 CALCULUL MECANISMELOR INSTALAŢIILOR DE ANCORARE-ACOSTARE

Vinciurile instalaţiei de ancorare trebuie să îndeplinească condiţiile:
- să realizeze tragerea navei pe lanţ;
- să realizeze smulgerea unei ancore;
- să realizeze ridicarea unei ancore de la adâncimea de ancorare la post. Vinciurile
care lucrează cu două linii de ancorare trebuie să realizeze smulgerea succesivă a ancorelor şi
ridicarea lor simultană de la jumătatea adâncimii de ancorare.
- să blocheze linia de ancorare în perioada staţionării navei în ancoră;
- să permită fundarisirea gravitaţională.
Din punct de vedere cinematic, vinciurile de ancorare trebuie să realizeze manevra liniilor de
ancorare cu următoarele viteze:
- 10 m/min pentru ridicarea ancorei la post;
- (1 ... 2) m/min pentru introducerea ancorei în nară.
Date fiind aceste condiţii cinematice, rezultă că vinciurile de ancoră trebuie să aibă minimum două
trepte de viteză.
Vinciurile instalaţiei de acostare trebuie să îndeplinească condiţiile:
- să permită filarea sau tragerea parâmei pentru efectuarea acostării;
- să preia forţele care solicită nava în faza de acostare (la apropierea de cheu);
 - să realizeze tragerea cablului fără sarcină cu o viteză de până la (25...30) m/min şi
de până la 12 m/min, în cazul tragerii cablului sub sarcină.
La vinciurile automate se impun, suplimentar, următoarele condiţii:
- la creşterea tensiunii în cablu peste valoarea prescrisă, vinciul să intre automat în
regim de filare;
- la scăderea tensiunii trebuie să recupereze parâma;
- lungimea maximă filată de vinci în regim automat trebuie să se limiteze la o valoare
dinainte stabilită şi reglată. Dacă se depăşeşte lungimea reglată pentru filare, vinciul trebuie să se
blocheze automat şi în acelaşi timp să aibă posibilitatea transmiterii unui semnal către comanda
navei.

Fig. 2.17 Regimurile de calcul al mecanismelor instalaţiei de ancorare-acostare

Prima etapă a calculului mecanismelor instalaţiei de ancorare-acostare, este aceea a

determinării încărcării acestora. În general, se acceptă că mecanismele sunt solicitate la forţe mai
mici decât forţele pe care le pot suporta liniile de ancorare. Pentru calcul se consideră regimurile
funcţionale ale vinciurilor în timpul manevrei de desprindere a navei din punctul de ancorare, fig.
2.17.
− Regimul I - este regimul de tragere a navei. Vinciul recuperează lanţul şi preia rezistenţa R
care se transmite navei de mediu. În această fază, tensiunea la barbotina Tb este constantă.
− Regimul II - începe în momentul când nava se află în poziţia în care lanţul este tangent la
punctul de ancorare. În acest caz, tensiunea la barbotină creşte, putând fi determinată din echilibrul
firelor. Tensiunea din barbotină creşte până în momentul smulgerii ancorei.
− Regimul III - este un regim dinamic care defineşte smulgerea ancorei. Smulgerea se
produce datorită inerţiei navei aflată în mişcare şi datorită acceleraţiei pe care o capătă ancora şi
lanţul când începe mişcarea acestora pe verticală. Tensiunea din barbotină are o valoare maximă, în
acest regim, datorită forţelor de dislocare a ghearelor din fund şi datorită forţelor de inerţie.
− Regimul IV - este regimul care corespunde situaţiei de după smulgerea ancorei. După
smulgere, forţa din lanţ scade liniar. Duratele fiecărui regim sunt: TI, TII, TIII, TIV, iar forţele din
barbotină pot fi calculate pentru fiecare regim de funcţionare.
Regimul I

TbI = 0,87 k n (kQ + mfq+ qh) (83)

Sau
TbI = k n [0,87(kQ + mfq)+ 0,87qh] (84)
unde: 0,87 (kQ + mfq)= R; kn = coeficient ce ţine cont de frecarea din nară; Q – greutatea ancorei; h
– coeficientul de ţinere al ancorei; m – lungimea lanţului aşezat pe fund; f » 1 coeficientul de frecare
dintre lanţ şi fund; q – greutatea pe metru liniar a lanţului; h – adâncimea de ancoră. Pentru calculul
vinciului, R se apreciază diferit faţă de calculul liniei de ancorare.
Pentru calculul lui R, forţa vântului se consideră corespunzător tăriei 6° Beaufort, iar
componenta hidrodinamică dată este de viteza v, calculată cu relaţia:

Fig. 2.18 Forţele care acţionează

nava

v = vc + vv (85)
unde vc este viteza curentului, iar vv viteza de virare a lanţului. În această situaţie, cele trei forţe ale
mediului acţionează pe aceeaşi direcţie şi fac un unghi de 20°-30°cu planul diametral.
Regimul II
Este un regim tranzitoriu în care valoarea tensiunii din barbotină TbII creşte cu micşorarea
lungimii lanţului. Ea se poate calcula cu relaţia:
T22 = T22H + T22v
în care T1v = q (l01+l12).
Regimul III
Tensiunea corespunzătoare fazei de smulgere este dată de relaţia:
Tb III = k n ( Tb I + 2Q + Q)0,87 (86)
unde Q este greutatea ancorei, iar 2Q reprezintă o apreciere statistică a forţelor de smulgere
(cumulează forţele de inerţie şi forţele opuse de sol).
Regimul IV

Tb IV = k n (Q + ql)0,87 ; l  h (87)
Pentru vinciurile care manevrează două linii de ancorare, se mai consideră şi regimul de
ridicare al ambelor ancore simultan de la jumătatea adâncimii maxime de ancorare:
hmax
TbV = 2k n 0,87(Q + q ) (88)
2
precum şi regimul de funcţionare corespunzător ridicării lanţului de la o adâncime care corespunde
lungimii maxime ale sale, caz care poate apare accidental când se scapă la apă toată lungimea
lanţului, fără ca ancora să atingă fundul.
TbVI = 0,87 k n (Q + qlmax ) (89)
 La navele mari, datorită greutăţilor mari ale liniilor de ancorare, (ale lanţurilor şi ale
ancorelor), forţele TbVI rezultă foarte mari şi conduc la supradimensionarea vinciului de ancoră. În
acest caz se renunţă la regimul VI, iar dacă totuşi în exploatare apar situaţii în care ancora se lansează
accidental la o adâncime egală cu lmax, se va renunţa la linia de ancorare, vinciul neputând-o
recupera.
Pentru dimensionarea vinciului instalaţiei de ancorare trebuie cunoscută forţa maximă care
solicită nava în ancoră. Aceasta se stabileşte la valoarea:
Tbmax = max( TbI , TbII , TbIII , TbIV , TbV ) (90)
Se consideră apoi schema de mecanism din figura 2.19.

Fig. 2.19 Mecanism barbotină – frână – cuplă

Virarea ancorei se face prin antrenarea barbotinei B, având frâna F decuplată şi cupla C
cuplată. Se realizează în acest mod legătura între barbotină şi lanţul cinematic al vinciului pe
traseul figurat pe schemă cu linie întreruptă. Fundarisirea se poate face fie cu vinciul, fie
gravitaţional cu ajutorul frânei F, după decuplarea cuplei C. Cu T s-a simbolizat tamburul cu care
se face manevra instalaţiei de acostare. Barbotinele vinciurilor de ancorare sunt de formă
pentagonală, fig. 2.20(a) sau hexagonală. Pe latura barbotinei trebuie să se dispună un pas de lanţ
p=Db sin 36°, unde p = 8d. Prin urmare:
Db = 13,6 d (91)
Turaţia barbotinei se determină din condiţia realizării vitezei de virare a ancorei, impusă prin
prescripţiile de registru.
v =  Db  nb [m/mm]

în care nb este turaţia barbotinei exprimată în rot/min. În aceste condiţii:

V (92)
nb =  [rot/min]
Db
 Fig. 2.20 Schema de calcul al diametrului barbotinei
Cu diametrul barbotinei dat de relaţia (91) şi cu turaţia calculată cu relaţia (92) se
calculează vinciul de ancoră procedându-se ca la reductoare. În cazul tamburilor de manevră a
instalaţiei de acostare, care se ataşează vinciului de ancoră, diametrul Dt se adoptă în funcţie de
grosimea parâmei şi de natura acesteia. Astfel:
- pentru parâme vegetale:
Dt =( 5...8)dp (93a)
- pentru parâme metalice:
Dt =(15...22)dp (93b)
Funcţie de diametrele tamburului şi parâmei, se calculează turaţia tamburului:
v
nt = [rpm] (94)
 Dc
unde v este viteza de virare exprimată în [m/mm], iar Dc este dat de relaţia:
Dc = Dt + dp (95)
Rapoartele de transmitere i1 şi i2 ale treptelor care cuplează barbotina şi tamburul sunt:
nm nm
i1 = i2 = (96)
nb nt
unde nm este turaţia motorului de antrenare a vinciului.
Puterea mecanismului Pv în cazul vinciului de ancoră se calculează în funcţie de momentul la
barbotină Mb:
Db
Mb=Tb (97)
2
 nb v
P v = M b 1000 = Tb (98)
 v 30 1000 v

În ecuaţia de mai sus, v este randamentul transmisiei pe lanţul cinematic 1 reprezentat în figura 2.19
cu linie întreruptă. Deoarece forţa la barbotină Tb din relaţia puterii vinciului, determinată pe baza
relaţiei (98), este în fapt forţa TbIII corespunzătoare regimului III de smulgere, puterea Pv va rezulta
la valori foarte mari. Cum solicitarea corespunzătoare regimului III este de foarte scurtă durată,
înseamnă că motorul electric adoptat pentru acţionare ar trebui să lucreze supraîncărcat la o putere
mai mică înainte şi după depăşirea acestei faze. Din acest considerent, puterea nominală se
calculează considerând un coeficient de suprasarcină al motorului l.
 Tb v 1
P v n = 1000  [kW], cu T b dat în [N] şi V în [m/s] (99)
v

unde:  = Mmax/Mnom = 1,5...2,0 (din catalogul motoarelor electrice), iar hv reprezintă randamentul
vinciului pe lanţul cinematic de antrenare a barbotinei.
Puterea mecanismului la manevra de acostare va fi:
M t  nt = Tv
P v a = 1000 (100)
 ac 30 1000 ac

unde ac este randamentul transmisiei pe lanţul cinematic 2, reprezentat în figura 2.19 cu linie punct.
În final, pentru motor se va considera puterea Pm=max(Pvn, Pva).

1.5 CALCULUL INSTALAŢIEI DE LEGARE

Instalaţia de legare asigură menţinerea unei poziţii fixe a navei la cheu în timpul operaţiilor
de încărcare-descărcare. La navele mari, la care pescajul variază rapid atât timp cât nava se află sub
operaţii, instalaţiile sunt echipate cu vinciuri automate V.A., fig. 2.21. Dacă nava se deplasează pe
verticală datorită modificării pescajului, tensiunile din parâmă se modifică, putându-se produce fie
ruperea legăturilor, fie slăbirea acestora, deci depărtarea navei de cheu. Vinciurile automate elimină
aceste neajunsuri, realizând menţinerea tensiunii în parâmă la o valoare aproximativ constantă. La
vinciurile de acostare grupul BFC (barbotină-frână-cuplă) nu mai apare. Pentru calculul acestor
mecanisme, se pleacă de la condiţiile de realizare a forţelor Tt la tambur şi a vitezei vv.
Cunoscându-se viteza vv impusă de modificarea pescajului în timp:
 Dt nt
vv = (101)
60

60 v v
nt = (102)
 Dt
raportul de transmitere pentru lanţul cinematic al tamburului cuplat la vinci este:
nm
i2 = (103)
nt

În
situaţ
ia
funcţ
ionăr
ii pe Fig. 2.21 Instalaţie de legare cu
auto vinci automat
mat,
se pune problema definirii regimului de lucru, când tensiunea în cablu se menţine constantă şi când
viteza de virare este foarte redusă v=(0,2 ... 0,5) m/min.
În acest caz, sursa de energie va avea putere mai mică. În legătură cu posibilităţile constructive de a
realiza tensiuni constante în linia de legare, pot exista multe variante de vinciuri dintre care mai des
întâlnite sunt:
Vinci electric automat
Forţa T din linia de legare, care se transmite la tambur, induce prin lanţul cinematic de
antrenare, un moment rezistent la motor Mr. Cum motorul este alimentat la o tensiune redusă,
momentul motor Mm realizat de câmpul învârtitor al electromotorului echilibrează cuplul Mr. Când
tensiunea T din linia de legare transmisă la tambur creşte, creşte momentul rezistent şi cablul se
desfăşoară. Invers, când T scade, momentul rezistent scade sub valoarea momentului motor şi cablul
se înfăşoară. Motorul electric 1 are o construcţie specială, având două înfăşurări statorice I şi II. Cele
două înfăşurări asigură pentru motor două regimuri de funcţionare:
a) regim propriu operaţiei de acostare;
b) regim de funcţionare automată.
Alimentarea circuitului de funcţionare în regim automat se face printr-un releu de timp în
care perioada de alimentare cu energie electrică este t = (30...40) sec la intervale   5 min., fig.
2.23, determinate de mărimea navei şi de dinamica operaţiunilor de încărcare-descărcare. În timpul
în care înfăşurările motorului electric nu sunt alimentate cu energie, rotorul este menţinut blocat
printr-o frână electromagnetică.

Fig. 2.22 Vinci electric automat. 1 - Fig. 2.23 Schema de alimentare a

motor electric; 2 - reductor; 3 - tambur circuitului de funcţionare în regim
automat
 Fig. 2.24 Vinci automat cu traductor mecanic
1 - motor electric; 2 - reductor; 3 - carcasă danturată la interior; 4 - braţ
port-satelit; 5 - satelit;
6 - roată centrală; 7 - tambur; 8 - frână care blochează carcasa mecanismului
diferenţial; 9 - sistem mecanic cu resoarte al traductorului de moment; 10 - relee
pentru cuplarea electromotorului
În lanţul cinematic motor de antrenare-tambur se montează un traductor de moment care
încorporează un mecanism diferenţial cu sateliţi. Acest mecanism diferenţial este antrenat în mişcare
pe o coroană danturată la interior 3, fixată prin intermediul colierului cu rol de frână 8. Momentul M
introdus în sistem de tensiunea din linia de acostare se regăseşte la nivelul frânei într-un moment
proporţional M1, care acţionează prin intermediul unui sistem de resoarte 9, asupra releelor 10. Când
tensiunea T atinge valoarea minimă, traductorul de moment închide contactul I, care comandă
înfăşurarea cablului pe tambur. Invers, când tensiunea T atinge valoarea maximă, traductorul închide
contactul II comandând desfăşurarea parâmei. Traductorul diferenţial se montează în lanţul cine-
matic cât mai aproape de tamburul vinciului pentru a se limita (elimina) histerezisul introdus în
sistem prin frecare şi jocuri.
Vinci automat hidraulic
La aceste vinciuri momentul la tambur (deci tensiunea din cablu) se transpune într-o presiune
în circuitul hidraulic, iar cinematica este determinată de debitul de fluid de pe instalaţie. Menţinerea
constantă a tensiunii din cablu se face prin menţinerea constantă a presiunii din circuitul hidraulic.

În condiţiile acostării, motorul hidraulic este alimentat de pompa principală 1 din fig. 2.25.

După acostare şi legare, dacă se urmăreşte menţinerea tensiunii din parâmă la o valoare constantă,
funcţionarea instalaţiei este realizată prin circuitul 10. În acest caz, pompa 7 alimentează motorul
hidraulic al vinciului. Circuitul are intercalat un by-pass 5, reglat la o presiune care corespunde
tensiunii din cablul vinciului care trebuie menţinută constantă. Funcţionarea instalaţiei este
următoarea:
- dacă tensiunea efectivă din parâmă Te este egală cu tensiunea T prescrisă, debitul pompei
auxiliare 7 trece în întregime prin by-pass (la o presiune p, QB=QA), debitul prin motorul hidraulic
fiind QM=0.
- dacă tensiunea efectivă Te scade sub valoarea tensiunii T prescrise, presiunea efectivă va fi
şi ea mai mică decât presiunea p de lucru la care by-passul se deschide. Cum pe<p by-passul se în-
chide, deci QB = 0, debitul pompei 7 fiind dirijat în întregime către motorul hidraulic (Q1 = QM),
care va produce recuperarea cablului la tambur până când Te = T.

Fig. 2.25 Vinci automat hidraulic

1 - pompa principală; 2 - distribuitor principal; 3 - distribuitor secundar; 4 - motor
hidraulic; 5 - by-pass; 6 - reductor; 7 - pompă pentru funcţionarea în regim
automat; 8 - tambur; 9 - circuit de lucru în fază de acostare; 10 - circuit de lucru în
regim de reglare automată a tensiunii din parâmă
- dacă Te>T, atunci pe>p, motorul hidraulic se va roti în sens invers sub acţiunea tensiunii
din cablu, by-passul se deschide mai mult, în acest caz QB = QA + QM (motorul hidraulic 4 lucrează
ca pompă datorită rotirii lui, cauzate de momentul de la tambur produs de tensiunea din cablu.
Considerându-se cele două diagrame Sankey corespunzătoare celor două regimuri de lucru,
vezi figura 2.25, se poate face calculul puterilor vinciului pentru aceste regimuri:
P AC = T vv (103)

PA = T v A (104)
unde vv = (8...12) m/min, vA = (0,2 ... 0,5) m/min.
În practica proiectării instalaţiilor de acostare, în locul pompei 7 se poate utiliza o pompă cu
debit variabil, la care reglajul se face printr-un semnal de presiune luat din punctul W, fig. 2.25.
Utilizarea variantei cu pompă cu debit variabil permite renunţarea la bypassul 5 şi la distribuitorul 3.