- palanc dublu – măreşte de patru sau cinci ori

- caliorna – măreşte de cinci sau şase ori

Pentru calculul tensiunilor pe curenţii palancurilor se

foloseşte una din formulele:

F = Q + nCf / m sau F = Q(1 + n/5….10) / m

unde:

F – forţa de tracţiune pe capătul trăgător sau tensiunea pe

fiecare curent al
palancului
Cf – coeficient de frecare Cf = Q ( 1/5 ….. 1/10)
n – numărul total al raiurilor macaralelor palancului
m – numărul curenţilor care leagă între ele macaralele
palancului

Pentru cabluri metalice se folosesc formulele:

Rr = 2C2 / 625

unde:

Rr – rezistenţa la rupere
C – circumferinţa parâmei în mm

RS = R r / C S

unde:

RS – rezistenţa de siguranţă
CS – coeficient de siguranţă

16
 Carlige

A – simplu; B – Robinson; C – Pett; D – cu carabiniera; E

– cu titina; F – de balenier;
G – de încărcare; H – de lanţ; I – de pluta de salvare; J –
de pavilion; K – de rechini;
L – de remorca de distrugător; M – de remorca de
remorcher; N – de scota;
O-R – de siguranţa; S-S – de traversiera; T – de undita; T
– de velar; U – dublu;
V – foarfecă; Z – de paravan

17
 5.2. INSTALAŢIA DE ANCORARE

Instalaţia de ancorare constă din totalitatea echipamentelor şi dispozitivelor

destinate atât pentru fixarea şi depozitarea ancorelor la bord, cât şi pentru
manevrarea ancorelor – fundarisire, virare. Orice navă trebuie înzestrată în mod
obligatoriu cu o instalaţie de ancoraj dispusă de regulă la prova, pe teugă, formată
din următoarele părţi componente:
- ancore
- lanţuri
- echipamente pentru ancoraj
- mecanisme de fundarisire şi de virare

Instalaţia trebuie sa îndeplinească anumite cerinţe, cum ar fi:

- să asigure manevrarea ancorelor fără nici un fel de dificultate
- să permită fundarisirea şi virarea ancorelor la momentul dorit
- să permită abandonarea ancorelor şi lanţului în caz de nevoie
- să realizeze o fixare sigură a capătului lanţului la bord

5.2.1. Ancore

ANCORA – este o piesă de oţel forjat sau turnat, cu o formă specifică, cu

braţele capabile să se înfigă în fundul mării şi să menţină nava pe loc.

Tipurile de ancore folosite în prezent la bordul navelor pot fi împărţite în două

categorii:
- ancore cu braţe fixe
- ancore cu braţe mobile

Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi împărţit după criteriul existenţei
traversei în:
- ancore cu traversă
- ancore fără traversă

Din punct de vedere al rolului pe care îl au la bord, ancorele se pot împărţi în:
- ancore principale (dispuse întotdeauna la prova)
- ancore secundare (dispuse la pupa)

5.2.1.1. Ancore cu braţe fixe

Din categoria ancorelor cu braţe fixe, în prezent se mai întrebuinţează o

ancoră cu traversă denumită ancoră tip „Amiralitate”. Această ancoră poate fi
întâlnită la navele cu vele, la navele fluviale, la şalupe şi ambarcaţiuni sau ca ancorot
la navele mari.
Ancora tip „Amiralitate” este o ancoră tipică cu traversă şi se compune din
următoarele elemente:
- fusul
- braţele

18
 - palmele
- inelul
- traversa

Fusul – este o bară de oţel cilindrică (prismatică) terminată la partea

superioară cu un ochi.

Braţele – sunt două bare fixe care se desfac la partea inferioară a fusului
făcând corp comun cu acesta. Locul unde se încrucişează pe fus se numeşte
„diamant” (partea cea mai rezistentă a ancorei).

Palmele – sunt extremităţile triunghiulare ale braţelor. Ele se termină cu vârfuri

ascuţite care se numesc „gheare”.

Inelul – sau cheia de împreunare, fixată în ochiul din capătul fusului, serveşte
pentru legarea lanţului de ancoră.

Traversa – este o bară de metal, cilindrică, având diametrul corespunzător

orificiului din fus. La mijlocul traversei există un opritor şi un cui spintecat legat cu un
lănţişor care serveşte la fixarea traversei în locaşul ei pe fus. Traversa are un capăt
încovoiat pentru a se putea rabate şi fixa de-a lungul fusului pentru poziţia „repaus”.

Modul de funcţionare al ancorei tip „ Amiralitate” este determinat de poziţia

traversei, perpendiculara pe planul braţelor.
In momentul fundarisirii, ancora cade pe verticala atingând fundul cu unul din
braţe. Pe măsura ce lanţul se filează, ancora se aseaza cu braţele pe fund in
poziţia orizontala cu fusul rezemat intr-un capăt al traversei care se menţine in
poziţia verticala. In acelaşi timp, datorita deplasării navei sub acţiunea vântului
sau a curentului, lanţul începe sa se întindă trăgând de inelul ancorei. Se
formează astfel un cuplu de răsturnare determinat de forţa cu care trage lanţul de
inel in jos si rezistenta pe care o opune capătul traversei rezemat da fundul apei.
Sub acţiunea acestui cuplu, ancora se răstoarnă, traversa devine orizontala, iar
braţele iau poziţie verticala cu un braţ, mai precis cu una din gheare rezemata pe
fund. Continuarea tracţiunii lanţului face ca fusul ancorei sa se deplaseze
orizontal pe suprafaţa fundului si gheara sa se înfigă in materialul din care este
format fundul.
Principalul avantaj consta in faptul ca acest tip de ancora se înfige uşor in
solul fundului si tine bine nava.
Dezavantajele constau in faptul ca ancora, având traversa si braţele dispuse
in plane perpendiculare, prezintă greutati la manevra, din cauza gabaritului
necesitând instalaţii speciale pentru ridicarea si punerea la post.

5.2.1.2. Ancore cu braţe articulate

Dintre ancorele de acest tip cea mai frecvent folosita la navele maritime
moderne este ancora tip „Hall”. Aceasta este o ancora fara traversa alcătuita din:
- inel
- fus
- doua braţe articulate
- gheare

19
 - contrabratele
- diamantul
- buloanele (şuruburile) de împreunare a fusului cu diamantul

Spre deosebire de ancorele cu braţe fixe, la ancorele de tip „Hall”, braţele se

pot rabate intr-o parte si alta a fusului oscilând cu un unghi de aproximativ 45
grade.
Modul de funcţionare al acestui tip de ancora este determinat de posibilitatea
de oscilaţie a braţelor.
După fundarisire, ancora cade pe fund luând o poziţie orizontala. In momentul
când lanţul începe sa se întindă, trage de inelul ancorei ridicând uşor fusul, care se
mişca in articulaţia de fixare in diamant, astfel ca braţele raman in plan orizontal.
Ancora este tarata pe fund in aceasta poziţie pana când contrabratele întâmpina o
rezistenta la întâlnirea primei denivelări. Din acest moment, asupra ancorei
actioneaza doua forte:
- una este tracţiunea lanţului care tinde sa tragă ancora după el;
- a doua este rezistenta opusa de sol care tinde sa mentina contrabratul in
jos;

Efectul acţiunii acestor doua forte provoacă deschiderea braţelor pana la

unghiul maxim de 45 grade si atunci ghearele se înfig in solul fundului.
Avantajul principal al acestui tip de ancora îl constituie faptul ca este foarte
comoda la manevra fixându-se foarte simplu la post. La fundarisire sau la virare se
exclude posibilitatea încolăcirii lanţului pe fus sau pe braţe.
Dezavantajul principal al ancorei tip „Hall” consta in faptul ca după fundarisire
trebuie tarata pe fund pana se „agata” si „musca” solul.

5.2.1.3. Ancore de corp mort

Ancorele de corp mort sunt ancore destinate pentru fixarea navelor far sau a
altor instalaţii plutitoare. Aceste ancore se folosesc pentru a fixa solid si pe timp
îndelungat diferite mijloace plutitoare.
Cel mai frecvent sunt folosite trei tipuri de ancora de corp mort si anume:
- ancora de corp mort tip „Amiralitate” cu un singur braţ si cu traversa fixa
- ancora ciuperca
- ancora şurub

20
 Tipuri de ancore

1 – Amiralitate 10 – Inglefield 19 – Trotman 28 – Cioc (fonta)

2 – Primitiva de 11-Gruson-Hein 20 – Northill 29 – Bloc
lemn cu bolovani 12 – Amiralitate fara 21 – Westney (ferociment)
3 – Romana traversa 22 – Danforth 30 – Ciuperca
4 – Vikinga 13 – Amiralitate fara 23 – Cu patru braţe 31 – Ciuperca
5 – Comuna traversa 24 – Calota ondulata
6 – Baldt 14 – Matrosov 25 – Cu un braţ tip 32– Tombostone
7 – Hall 15 – Amiralitate de vechi 33 – Plug
8 – Dunn submarin 26 – Şurub 34 – Grapa
9 – Marrel 16 – Tyszack 27 – Bloc (beton) 35 – Cu un braţ
17 – Powell (moderna)
18 – Rynvaart 36 - Martin

21
 5.2.2. Lanţuri

5.2.2.1. Descrierea lanţurilor

Lanţurile de ancora sunt destinate pentru asigurarea legăturii dintre ancora si

nava. Ele sunt confecţionate din inele metalice de forma unei elipse numite „zale”.
Zalele pot fi cu pod sau fara pod. Podul (denumit si punte) este o traversa metalica
dispusa la mijlocul zalei impartind zaua in doua parti egale. Podul are rolul de a nu
permite alungirea zalei la tracţiune, mărind in acest fel rezistenta lanţului cu 20%.

22
 Modele de zale de lanţ de ancora

Lanţul unei ancore se caracterizează prin calibru si prin lungime.

Calibrul lanţului de ancora este diametrul unei zale măsurat in dreptul punţii
sau la mijlocul zalei daca lanţul este format din zale fara pod. Calibrul se exprima in
milimetrii.
Lungimea lanţului este impartita in chei de lanţ, o cheie de lanţ având
lungimea de 25 metri.
Prima cheie este fixata de ancora cu o cheie cu vârtej.
Cheile de lanţ sunt unite printr-o za de împreunare, mai solida si cu
posibilitatea desfacerii, numita cheie Kenter.

23
 5.2.2.2. Marcarea lanţurilor de ancora

Lanţurile de ancora au un marcaj din fabricaţie prin care se indica marca

fabricii, anul fabricaţiei, diametrul lanţului. Din punct de vedere marinăresc,
interesează marcajul care se face la bord pentru a permite cunoaşterea in orice
moment a lungimii de lanţ aflata la apa.
Pentru ca lungimea lanţului de ancora care este lăsat la apa sa poată fi
complet cunoscuta, este necesara dimensionarea lanţului. Acesta este impartit in
chei de lanţ, care au fiecare o lungime de 25 metri.
Delimitarea cheilor de lanţ se face cu ajutorul unor marcaje, in felul următor:
- după fiecare cheie apare o za mai groasa care este za de împreunare.
Acesta za este piturata in roşu si corespunzător numărului cheii de lanţ se
piturează in alb de o parte si alta a zalei de împreunare o za cu un inel de
tabla.
Astfel, la prima cheie vom avea piturate zaua de împreunare cu roşu si de o
parte si de alta a acesteia o za alba si un inel de tabla, la doua cheie, zaua de
împreunare roşie si cate doua zale de o parte si de alta, pe fiecare un inel de tabla,
etc.
In general, o nava are intre 8 chei de lanţ la babord, echivalentul a 200 metri si
9 chei de lanţ la tribord, echivalentul a 225 metri.

5.2.2.3. Intretinerea lanţurilor

In timpul exploatării, lanţul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista

siguranţa ca zalele nu sunt crăpate si podurile nu sunt slăbite. Lanţul de ancora nu
trebuie folosit daca se constata zale crăpate sau vreun pod slăbit. Întotdeauna când
nava este urcata pe doc, lanţurile se scot din puţuri, se întind pe puntea docului, se
curata de rugina si de vopseaua veche, după care se piturează cu miniu de plumb si
apoi se vopseşte. Este necesar ca la fiecare virare lanţul sa fie bine spălat cu
instalaţii speciale de spălare dispuse in nara ancorei.

5.2.3. Echipament pentru ancoraj

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalaţiei de

ancorare care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si
lanţului la bordul navei.
Echipamentul pentru ancoraj este alcătuit din:
- nari
- stope
- boturi
- postamentul ancorei
- puţul lanţului

5.2.3.1. Narile

Narile sunt piese din fonta sau din hotel turnat având o forma tubulara cu
secţiune circulara sau ovala si terminate la capete cu cate o întăritura, una care se
fixează in bordaj si alta in punte.

24
 Narile sunt dispuse in ambele borduri in aşa fel încât sa permită trecerea
libera a lanţului si punerea la post a ancorelor fara traversa.
Narile sunt astfel construite încât sa permită ancorei sa gliseze uşor imediat ce
lanţul a fost eliberat, iar lanţul sa treacă fara efort.

5.2.3.2. Stopele si boturile

Pentru fiecare lanţ sau cablu de ancora sunt prevăzute la bordul navei cate o
stopa de punte care asigura la post sau fixează si opreşte mişcarea lanţului pe timpul
manevrei de ancorare sau pe timpul lucrărilor la lanţ.
Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lanţului de ancora, intre vinci si
ancora (nara).
După felul construcţiei exista doua tipuri principale de stope:
- stope cu călcai, acţionate cu o pârghie
- stope cu şurub, acţionate cu ajutorul unui ax filetat

Stopa cu călcai

Stopa cu lanţ

1 – ochi in punte; 2 – sarma; 3 – lanţ; 4 – palanc

25