Sunteți pe pagina 1din 15

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI GENERALE DESPRE NAVĂ. CLASIFICARE

- să definească corect nava şi să reprezinte grafic planurile de referinţă


- să enumere şi să definească principalele dimensiuni şi calităţi ale navei
- să enumere şi să definească principalele instalaţii ce deservesc nava
- să enumere şi să compare unităţile de măsură
- să definească pe machetă principalele părţi constructive ale navei
- să descrie părţile componente ale arboradei, greementului şi velatura navei; să definească
suprafaţa velică a navei
- să clasifice navele civile şi militare şi să enunţe destinaţia şi caracteristicile fiecărei nave
- să enunţe organizarea navei ; să enumere rolurile navei şi să explice conţinutul lor
- să enumere principalele acte normative şi prevederile acestora privind protecţia muncii în
activităţile desfăşurate la bordul navei

1.1. Nava: definiţie, plane de referinţă, principalele dimensiuni şi calităţi.


Deplasamentul şi tonajul. Principalele instalaţii din dotare pentru deservirea navei.
Registre de clasificare. Organisme, convenţii, reglementări maritime internaţionale.
Unităţi de măsură folosite în marină
Nava este un corp plutitor, etanş, de o construcţie specială, având formă, rezistenţă
structurală, calităţi nautice şi echipament care să-i permită navigaţia şi utilizarea în siguranţă
pentru transportul de mărfuri, pescuit oceanic, misiuni militare, cercetări ştiinţifice, lucrări
tehnice ori pentru activitate portuară având un mijloc propriu de propulsie sau fiind remorcat
de altă navă.
Orice navă trebuie să dispună de certificat de construcţie, de siguranţă şi naţionalitate,
eliberate de portul de înregistrare.
Actele sunt în majoritate eliberate de societatea de clasificare, Registrul Naval Român, care
supraveghează construcţia şi exploatarea navei.
La baza organizării şi desfăşurării activităţilor registrelor de clasificare stau regulile de
clasificare, cu caracter naţional, pe care registrele le elaborează şi le îmbunătăţesc periodic.
Simbolul fundamental al clasei, acordat de Registrul Naval Român (R.N.R.), atestă clasa pe
care aceasta o acordă navei. Clasa acordată de R.N.R. unei nave indică faptul că atât
construcţia propriu-zisă a corpului, maşinilor, instalaţiilor şi echipamentelor cât şi
semifabricatele şi materialele utilizate satisfac prescripţiile regulilor aplicate în sensul
respectiv.
În cazul în care instalaţia frigorifică are posibilitatea să trateze intensiv o încărcătura
nerăcită în prealabil, simbolul va fi X, iar dacă instalaţia frigorifică este destinată răcirii şi
congelării produselor piscicole preparate pe navă, simbolul va fi .
Prin scurta prezentare, rezultă importanţa certificatelor eliberate de R N R şi care stă la baza
stabilirii cotelor de asigurare ce oferă garanţiile utilizatorilor asupra stării tehnice a navei.
Calităţile nautice ale navei sunt determinate de forma şi caracteristicile corpului navei.
Toate corpurile de nava sunt simetrice în raport cu un singur plan, acest plan este longitudinal,
şi în condiţii normale de plutire, pe apă liniştită este vertical. Planul la care ne referim este
numit plan vertical-longitudinal sau plan diametral.
Planul vertical-longitudinal sau planul diametral împarte nava în două parţi:
 partea din dreapta pentru un observator care priveşte în sensul normal de înaintare a
navei şi care poartă denumirea de bordul tribord Tb;

1
 partea din stânga pentru un observator care priveşte în sensul normal de înaintare a
navei şi care poartă denumirea de bordul tribord Bb.
Planul vertical-transversal care trece prin jumătatea lungimii navei, împarte nava în două
părţi:
 sectorul prova, partea din faţă a navei;
 sectorul pupa, partea din spate a navei.
Planul vertical transversal care trece prin jumătatea lungimii navei se numeşte planul
cuplului maestru. Prin termenul de cuplu maestru se înţelege secţiunea transversal verticală
care trece prin punctul unde nava are lăţimea maximă .
Extremitatea anterioară în formă de pană pentru a despica mai uşor apa poartă
denumirea de prova (Pv), iar partea posterioară poartă denumirea de pupa (Pp).
Intersecţia planului diametral cu elementul de structură de la fundul navei denumit chilă,
formează linia chilei, iar în partea de sus a navei planul diametral intersectează puntea după
linia punţii. Curbura liniei punţii se numeşte selatura punţii.
Intersecţia planului diametral cu elementul de structură din prova navei denumit
etravă, este linia etravei, iar intersecţia planului diametral cu elementul de structură din pupa
navei, numită etambou, este linia etamboului.
Planul orizontal împarte corpul navei în două părţi: carena sau opera vie si partea
emersă sau opera moartă. Intersecţia suprafeţei carenei cu planul de plutire formează linia de
plutire. Linia de plutire a navei la plină încărcare formează linia de plutire maximă. Linia de
plutire corespunzătoare pescajului stabilit de alegerea dimensiunilor principale ale navei
formează linia de plutire de construcţie (CWL). Planurile de referinţă şi elementele
caracteristice sunt prevăzute în Fig.1

Fig.1 Părţile componente ale corpului navei şi planurile de referinţă.


1–plan longitudinal; 2-plan transversal; 3-linia punţii (selatura);4-linia chilei;5-linia etravei;6-linia
etamboului;7-operavie; 8-opera moartă;9-plan de plutire (linia de plutire);10- linia de apă; 11sector
prova tribord;12- sector prova babord; 13-sector pupa tribord; 14-sector pupa babord.

2
1.2. Corpul navei; tipuri de corpuri. Osatura, bordajul, punţile, compartimentajul,
pereţii şi suprastructura navei
Corpul navei este o construcţie compusă dintr-un înveliş etanş, rigidizat în interior printr-
un sistem de grinzi, formând scheletul sau osatura corpului şi prin pereţi longitudinali şi
transversali.
Rigidizarea corpului este asigurată totodată de punţi şi suprastructuri. Deci, părţile
principale ale structurii unui corp de navă putem spune că sunt următoarele:
• osatura navei (scheletul);
• bordajul navei;
• punţile navei;
• pereţii navei;
• suprastructurile navei.

Osatura navei.
Osatura navei, este formată din totalitatea elementelor structurale longitudinale şi
transversale care îmbinate rigid între ele alcătuiesc scheletul rezistent al navei.
Structura oricărui tip de navă include două tipuri de elemente de osatură: longitudinale şi
transversale.
Elementele de structură longitudinală sunt următoarele:
• chila (carlinga centrală);
• cotrachila;
• longitudinalele de fund(carlingi laterale);
• longitudinalele dublului fund;
• longitudinalele de bordaj;
• longitudinalele de punte;
• etrava;
• etamboul.
Chila (carlinga centrală) în funcţie de mărimea şi destinaţia navei poate fi plată,
cheson sau masivă.
Chila plată (Fig.1), obişnuită în construcţiile moderne, este dintr-o filă de tablă groasă
instalată de la prova la pupa, pe centrul fundului navei. Pe chila plată, de regulă, se montează
o carlingă ce fixează varangele. Pe varange, în continuarea chilei plate se montează filele de
galbord, elemente componente ale învelişului bordajului.
Chila cheson (Fig.2), se mai numeşte şi chilă tunel. Constructiv este asemănătoare
chilei plate, însă în loc de o carlingă centrală, are două asemenea grinzi distanţate între ele,
aşa încât formează un canal continuu de aceeaşi înălţime cu varangele. Este folosită la navele
cu dublu fund şi pe navele petroliere cu maşinile la pupa.
Oferă avantajul unei rezistenţe structurale longitudinale mărite şi posibilitatea utilizării
acestui canal neîntrerupt pentru instalarea tubulaturilor de fund sau pentru balast.

3
Fig.1. Chilă plată.
1-chilă; 2-carlingă; 3-varangă; 4-filă de galbord.

Chila masivă (Fig.3), este confecţionată din bare de oţel laminat sau fier forjat, de
secţiune dreptunghiulară, îmbinate cap la cap de la etravă la etambou. De regulă este folosită
la navele de tonaj mijlociu şi mic deoarece nefiind îmbinată direct cu varangele nu oferă
suficientă rezistenţă osaturii navelor mari.
În prezent chila masivă o întâlnim la construcţiile navelor vechi, fiind însă mult
utilizată la ambarcaţiuni şi la şalupele, metalice de salvare.
Contrachila este element de structură longitudinală ce se montează deasupra
varangelor, paralel şi deasupra chilei. Prin îmbinarea rigidă cu varangele şi chila dă un plus
de rezistenţă întregului ansamblu.
În situaţia construcţiilor cu chilă plată, contrachila se mai numeşte şi carlingă centrală.
Longitudinalele de fund sau carlingile laterale, sunt elemente de structură
longitudinală, montate între contrachila centrală şi bordajul gurnei. Sunt confecţionate din
table verticale, de înălţimea carlingi centrale dar mai subţiri.
Longitudinalele dublului fund sunt dispuse în sens longitudinal sub puntea dublului
fund la aceleaşi distanţe ca şi longitudinalele de fund.
Longitudinalele de bordaj sunt grinzi dispuse în sens longitudinal pe bordaje la
distanţe una de alta apropiate distanţelor intercostale din sistemul transversal de osatură.
Chila masivă (Fig.3), este confecţionată din bare de oţel laminat sau fier forjat, de
secţiune dreptunghiulară, îmbinate cap la cap de la etravă la etambou. De regulă este folosită
la navele de tonaj mijlociu şi mic deoarece nefiind îmbinată direct cu varangele nu oferă
suficientă rezistenţă osaturii navelor mari.
În prezent chila masivă o întâlnim la construcţiile navelor vechi, fiind însă mult utilizată la
ambarcaţiuni şi la şalupele, metalice de salvare.

4
Contrachila este element de structură longitudinală ce se montează deasupra
varangelor, paralel şi deasupra chilei. Prin îmbinarea rigidă cu varangele şi chila dă un plus
de rezistenţă întregului ansamblu.
În situaţia construcţiilor cu chilă plată, contrachila se mai numeşte şi carlingă centrală.
Longitudinalele de fund sau carlingile laterale, sunt elemente de structură
longitudinală, montate între contrachila centrală şi bordajul gurnei. Sunt confecţionate din
table verticale, de înălţimea carlingi centrale dar mai subţiri.
Longitudinalele dublului fund sunt dispuse în sens longitudinal sub puntea dublului
fund la aceleaşi distanţe ca şi longitudinalele de fund.
Longitudinalele de bordaj sunt grinzi dispuse în sens longitudinal pe bordaje la
distanţe una de alta apropiate distanţelor intercostale din sistemul transversal de osatură.

Fig.2 Chilă cheson.


1-chilă; 2-filă de galbord; 3-varangă.

5
Fig.3 Chilă masivă.
1-chilă; 2-filă de galbord; 3-varangă.

1.3. Deschideri în punţi, pereţi şi bordaj. Arborada, greementul şi velatura.


Suprafaţa velică a navei
În corpul navei, din construcţie sunt practicate diferite deschideri în bordaj, punţi şi
pereţi. Toate aceste deschideri fac obiectul unei examinări speciale a R.N.R. pentru fiecare tip
de navă în parte , funcţie de zona de navigaţie aprobată.

Deschideri în bordaj
Deschiderile în bordaj se concep în funcţie de mărimea şi destinaţia navei, având
formă şi rezistenţă structurală necesară nevoilor pentru care au fost practicate.
Putem întâlni la nave, deschideri atât în opera vie cât şi în opera moartă.

Deschideri în opera vie.


Deschiderile în opera vie sunt prezentate în Fig.1şi Fig.2 după cum urmează:
• Prize de fund, deschideri practicate în opera vie a navei pentru inundarea anumitor
compartimente. Inundarea se realizează cu ajutorul valvulei Kingston;
• Sorburi de răcire, deschideri practicate în opera vie a navei pentru aspiraţia pompelor
de răcire ale motoarelor principale şi auxiliare, ale condensatoarelor sau pentru circulaţia apei
de răcire;
• Scurgeri, deschideri practicate în opera vie a navei pentru evacuarea apei murdare şi a
rezidurilor, drenajului din santină, evacuarea realizându-se cu ajutorul pompelor;
• Etambreul elicei, deschidere practicată în sectorul pupa al navei pe unde trece axul
elicei;

6
• Etambreul cârmei, deschidere practicată în sectorul pupa al navei pe unde trece axul
cârmei;
• Orificiu pentru spada lochului;
• Orificiu pentru vibratorii sondei ultrason;
• Crapodină, orificiu practicat în prelungirea chilei către pupa pentru fixarea axului
cârmei;
• Tunel pentru elicea prova (La navele cu elice prova).

Deschideri în opera moartă.


Deschiderile în opera moartă sunt prezentate în Fig.1 şi Fig.2 după cum urmează:
• Sabord, deschidere practicată în parapet sau în bordaj, de formă pătrată sau
dreptunghiulară. Sabordul practicat în parapet serveşte la scurgerea apei adunată pe punte iar
sabordul practicat în bordaj serveşte pentru încărcarea-descărcarea materialelor uşoare.
Sabordul în bordaj este des întâlnit la navele cu bordaj înalt (nave pentru transportul
pasagerilor) practicat la nivelul punţilor pentru ambarcarea şi debarcarea oamenilor;
• Hublou, deschidere practicată în bordaj sau în suprastructuri, de regulă de formă
circulară care serveşte la iluminarea şi aerisirea încăperilor. În interior este prevăzut cu
obturator pentru întunecarea navei şi etanşare în cazul spargerii geamului.

Fig.1. Deschideri la navă în opera vie şi opera moartă (sector prova).


1-tunel pentru elicea prova; 2-nară de parapet; 3-nară în bordaj; 4-ureche în parapet cu şomare şi
turnicheţi; 5-scurgere; 6-ureche în parapet; 7-scurgere; 8-nară în parapet; 9-sabord.

• Nări în bordaj, deschideri practicate în bordaj pentru dirijarea lanţului ancorei;


• Nări în parapet, deschideri practicate în parapet, de formă circulară sau ovală prin care
sunt dirijate parâmele. Nările pot fi simple sau cu tacheţi.
• Porţi în parapet, deschideri practicate în parapet în dreptul scărilor pentru intrare la
bord;
• Urechi în parapet, deschideri pentru dirijarea parâmelor. Pot fi închise, deschise,
simple cu turnicheţi, simple cu şomar, cu şomar şi turnicheţi;
• Scurgeri, deschideri în bordaj pentru scurgerea apei de pe punţi şi a reziduurilor din
diferite compartimente.

7
Fig.2. Deschideri la navă în opera vie şi opera moartă (sector pupa).
1-priza de fund; 2-orificii pentru vibratorii sondei ultrason; 3-orificiu pentru spada lochului; 4-sorb
de răcire; 5-scurgeri; 6-etambreul elicei; 7-carapodină; 8-etambreul cârmei; 9-ureche în parapet cu
şomar şi turnicheţi; 10-nară în bordaj; 11-nară în parapet; 12-sabord în parapet; 13-hublouri; 14-
scurgeri; 15-poartă în parapet; 16-sabord în bordaj.

CAPITOLUL 2

BĂRCI ŞI AMBARCAŢIUNI. MIJLOACE DE SALVARE

-să definească, să clasifice şi să descrie bărcile, elementele caracteristice de


construcţie; să compare bărcile şi ambarcaţiunile; să descrie inventarul bărcilor
-să enumere mijloacele individuale şi colective de salvare şi să explice modul de
utilizare a acestora
- să cunoască mijloacele de salvare din dotarea fregatei tip T22

2.1. Bărci şi ambarcaţiuni; definiţie, clasificare şi descriere. Elemente caracteristice


de construcţie. Inventarul bărcilor. Arborada şi greementul ambarcaţiunilor cu vele
Generalităţi

Ambarcaţiunea este un mijloc plutitor de dimensiuni mici, capabil să se deplaseze sub


efectul unui mijloc de propulsie (rame, vele, motor, manele), destinat pentru pregătirea
marinărească a echipajelor, pentru salvarea echipajelor sau pentru transport persoane,
materiale, etc.
Ambarcaţiunile, la bordul navelor se numerotează de la prova la pupa, numerele fără
soţ în tribord, iar cele cu soţ în babord. La ambarcaţiunile ce se construiesc pentru tribordul
navei, dopul de scurgere al apei se amplasează în dreapta chilei, iar cele din babord în stânga
chilei.

8
Clasificarea ambarcaţiunilor

Ambarcaţiunile se clasifică astfel:


- Ambarcaţiuni de serviciu:
a) barcaze de 14-20 rame;
b) ambarcaţiuni de 4+1;6+1;8+1;10+1;
c) baleniere de 5 la 7 rame;
d) pui de 2 la 4 rame;
e) ambarcaţiuni cu motor;
f) şalupe.
- După sistemul de propulsie:
a) ambarcaţiuni cu rame;
b) ambarcaţiuni cu vele;
c) ambarcaţiuni cu rame şi vele;
d) ambarcaţiuni cu motor;
e) ambarcaţiuni cu motor şi vele;
f) ambarcaţiuni cu propulsie mecanică(acţionată de manele).
- După forma operei moarte:
a) ambarcaţiuni cu pupa tăiată;
b) ambarcaţiuni cu pupa ascuţită (baleniere).
- După forma operei vii:
a) ambarcaţiuni cu opera vie rotundă;
b) ambarcaţiuni cu opera vie în formă de V;
c) ambarcaţiuni cu redan;
d) ambarcaţiuni cu fundul plat;
e) ambarcaţiuni cu lest şi coaste în formă de S;
f) ambarcaţiuni cu opera vie mixtă, apare prove în V iar spre pupa rotundă; :
- După materialul de construcţie:
b) din lemn;
c) din metal;
d) mixte (din lemn şi metal);
e) din mase plastice;
f) din cauciuc.
- După sistemul de construcţie:
a) latin;
b) suprapus;
c) diagonal;
d) caravelelor(latin exterior şi diagonal interior);
e) cusăturilor(latin cu cusături).

2.2. Mijloace individuale şi colective de salvare. definiţie, destinaţie, clasificare,


descriere, mod de utilizare sau funcţionare
1. Colaci de salvare
Caracteristicile colacilor de salvare:
1) să aibă un diametru exterior de cel mult 800 mm si un diametru interior de cel
puţin 400 mm;
2) să fie executat dintr-un material cu flotabilitate corespunzătoare, care nu trebuie
să fie stuf, talaş, granule de plută sau alte deşeuri de materiale fără coeziune proprie sau prin
compartimente cu aer a căror flotabilitate depinde de o insuflare prealabila;
3) să poată susţine în apă dulce timp de 24 ore o greutate de fier de cel puţin 14,5 kg;

9
4) să aibă o greutate de cel puţin 2,5 kg;
5) să nu continue să ardă sau să se topească după ce a fast acoperit complet de
flacără timp de 2 secunde;
6) să fie construit astfel încât să reziste la aruncarea în apă de la înălţimea la care
este amplasat deasupra liniei de plutire în condiţii de navigaţie la pescaj minim sau de la 30
m, care dintre acestea este mai mare, fără a diminua capacitatea sa de funcţionare sau a
elementelor care îi sunt ataşate;
7) dacă se intenţionează să fie acţionat mecanismul de decuplare rapida prevăzut cu
autodeclanşarea semnalelor fumigene şi cu autoaprinde a luminilor să aibă fie o greutate
suficientă pentru a acţiona mecanismul de decuplare rapida, fie o greutate de 4 kg, care din
acestea este mai mare;
8) să fie prevăzut cu o saulă de cel puţin 9,5 mm în diametru şi cu o lungime de cel
puţin 4 ori diametrul exterior al corpului colacului. Saula trebuie fixata în patru puncte
echidistante în jurul circumferinţei colacului ca să formeze patru bucle egale.
Cerinţele colacilor de salvare:
1) să fie astfel amplasaţi încât să poată fi imediat accesibili in ambele borduri ale
navei si pe cât posibil pe toate punţile deschise care se extind până la bordajul navei; cel puţin
un colac de salvare va fi plasat in apropierea pupei;
2) să fie în aşa fel fixaţi încât să poată fi repede desprinşi şi să nu aibă nici un
dispozitiv de fixare permanentă.
3) în fiecare din bordurile navei se va prevedea cel puţin câte un colac de salvare prevăzut
cu o saula de salvare plutitoare, cu o lungime cel puţin egală cu dublul înălţimii la care este
fixat colacul de salvare deasupra liniei de plutire in condiţii de pescaj minim al unei nave sau
de 30 m, care din valori este mai mare.
Cerinţe pentru saulele de salvare plutitoare:
- să fie anti-giratorii;
- să aibă un diametru de cel puţin 8 mm;
- să aibă o rezistentă la rupere de cel puţin 5 kN.
4) cel puţin jumătate din numărul total de colaci de salvare vor fi prevăzuţi cu lumini cu
autoaprindere. Cel puţin doi din aceşti colaci de salvare vor fi de asemenea prevăzuţi cu
semnale fumigene cu declanşare automată care pot fi rapid aruncaţi de pe puntea de comandă.
Colacii de salvare cu lumini si cei cu lumini si semnale fumigene trebuie să fie egal amplasaţi
în ambele borduri ale navei şi nu vor fi prevăzuţi cu saula de salvare plutitoare.
Cerinţe pentru luminile cu autoaprindere:
- să nu poată fi stinse cu apă;
- să poată arde continuu cu o intensitate luminoasă de cel puţin 2 candeli in toate
direcţiile emisferei superioare sau să emită sclipiri (descărcări strălucitoare) într-un ritm de cel
puţin 50 sclipiri pe minut, având cel puţin intensitatea luminoasă efectivă, corespunzătoare;
- să fie prevăzute cu o sursă de energie care să poată întreţine arderea continuu cu o
intensitate luminoasa de cel puţin 2 candeli in toate direcţiile emisferei superioare sau să
emită sclipiri (descărcări strălucitoare) într-un ritm de cel puţin 50 sclipiri pe minut, având cel
puţin intensitatea luminoasa efectivă corespunzătoare pentru o perioadă de cel puţin 2 ore;
- să poată rezista la proba de şoc, adică să fie construit astfel încât să reziste la
aruncarea in apă de la înălţimea la care este amplasat deasupra liniei de plutire în condiţii de
navigaţie la pescaj minim sau de la 30 m, care dintre acestea este mai mare, fără a diminua
capacitatea sa de funcţionare sau a elementelor care îi sunt ataşate.
Cerinţe pentru semnalele fumigene cu declanşare automată ale colacilor de salvare:
- să emită un fum de o culoare foarte vizibilă la un debit constant pentru o perioada
de cel puţin 15 minute când pluteşte în apă calmă;

10
- să nu ardă de maniera explozivă şi să nu producă nici o flamă în timpul emiterii
semnalului fumigen;
- să nu fie scufundate pe mare agitată;
- să continue emiterea fumului când sunt scufundate complet în apă pentru o perioada
de cel puţin 10 secunde;
- să reziste la proba de şoc, adică să fie construit astfel încât să reziste la aruncarea în
apă de la înălţimea la care este amplasat deasupra liniei de plutire in condiţii de navigaţie la
pescaj minim sau de la 30 m, care dintre acestea este mai mare, fără a diminua capacitatea sa
de funcţionare sau a elementelor care îi sunt ataşate;
5) pe fiecare colac de salvare se va scrie cu majuscule în caracter latin numele navei şi al
portului de înregistrare a navei.
2 Veste de salvare
Cerinţe generale pentru vestele de salvare:
1) o vestă de salvare nu trebuie să continue să ardă sau să se topească după ce a fost complet
acoperită de flăcări timp de 2 secunde;
2) o vestă de salvare trebuie să fie astfel confecţionată încât:
- după demonstraţie, să permită unei persoane s-o îmbrace în timp de 1 minut fără a
primi ajutor;
- să poată fi purtată pe ambele fete sau numai pe o fată, însă pe cât posibil trebuie eliminat
riscul de a fi îmbrăcată incorect;
- să poată fi purtată comod;
- să permită persoanei care o poartă să sară în apă de la o înălţime de cel puţin 4,5 m
fără a se răni şi fără să se desfacă sau să se deterioreze.
3) o vestă de salvare trebuie să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficientă în apă dulce
liniştită pentru ca:
- să susţină o persoană epuizată sau fără cunoştinţă la cel puţin 120 mm deasupra
apei cu corpul înclinat spre spate la un unghi de cel puţin 200 şi cel mult 500 fată de poziţia
verticală;
- să rotească în apă corpul unei persoane fără cunoştinţă din orice poziţie intr-una în
care gura este deasupra apei, în cel mult 5 secunde.
4) o vestă de salvare trebuie sa aibă o flotabilitate care să nu scadă cu mat mult de 5% după
24 ore de imersiune în apă dulce;
5) o vestă de salvare trebuie să permită persoanei care o poartă să înoate o distanţă scurta şi
să poată urca într-o ambarcaţiune de salvare;
6) fiecare vestă de salvare trebuie să fie prevăzută cu un fluier bine legat printr-un şnur;
3. Cerinţe generale pentru veste de salvare gonflabile:
O vesta de salvare a cărei flotabilitate depinde de umflarea prealabilă trebuie să aibă cel puţin
două compartimente separate şi să satisfacă cerinţele:
1) o vestă de salvare gonflabilă nu trebuie să continue să ardă sau să se topească după ce a
fost complet acoperită de flăcări timp de 2 secunde;
2) o vesta de salvare gonflabilă trebuie sa fie astfel confecţionata încât:
- după demonstraţie, să permită unei persoane s-o îmbrace în timp de 1 minut fără a
primi ajutor;
- să poată fi purtată pe ambele fete sau numai pe o fată, însă pe cât posibil trebuie eliminat
riscul de a fi îmbrăcată incorect;
- să poată fi purtată comod;
- să permită persoanei care o poarta să sară în apă de la o înălţime de cel puţin 4,5 m
fără a se răni şi fără să se desfacă sau să se deterioreze.
3) o vestă de salvare gonflabilă trebuie să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficienta în apă
dulce liniştită pentru ca:

11
- să susţină o persoană epuizată sau fără cunoştinţa la cel puţin 120 mm deasupra
apei cu corpul înclinat spre spate la un unghi de cel puţin 200 şi cel mult 500 fată de poziţia
verticala;
- să rotească în apă corpul unei persoane fără cunoştinţă din orice poziţie intr-una în
care gura este deasupra apei, în cel mult 5 secunde.
4) o vestă de salvare gonflabilă trebuie să aibă o flotabilitate care să nu scadă cu mat mult de
5% după 24 ore de imersiune în apă dulce;
5) o vestă de salvare gonflabilă trebuie să permită persoanei care o poartă să înoate o distantă
scurtă şi să poată urca într-o ambarcaţiune de salvare;
6) fiecare vestă de salvare gonflabilă trebuie să fie prevăzută cu un fluier bine legat printr-
un şnur;
7) să fie umflată automat în imersiune, să fie prevăzută cu un dispozitiv care să permită
umflarea printr-o singura mişcare manuală şi să poată fi umflata cu gura;
8) în cazul pierderii flotabilităţii unuia din compartimente, să poată îndeplini toate cerinţele
de mai sus.
Unele veste de salvare sunt prevăzute cu lumini de semnalizare care trebuie să:
- aibă o intensitate luminoasă de cel puţin 0,75 candeli;
- aibă o sursă de energie care să poată asigura o intensitate luminoasa de 0,75 candeli
pentru o perioada de cel puţin 8 ore;
- să fie vizibilă pe cât posibil pe un sector cât mai larg din emisfera superioară când este
ataşată la o vesta de salvare.
Dacă lumina vestei de salvare este o lumina cu sclipiri trebuie in plus trebuie să:
- fie prevăzută cu un comutator acţionat manual;
- să nu fie dotată cu o lentilă sau oglinda concavă care să concentreze razele;
- să emită un număr de cel puţin 50 sclipiri pe minut având o intensitate luminoasă
efectivă de cel puţin 0,75 candeli.
Se va prevedea o vesta de salvare pentru fiecare persoana aflata la bordul navei si in
plus:
1) va fi prevăzut un număr suficient de veste de salvare pentru copii, egal cu cel
puţin 10% din numărul de pasageri aflaţi la bord sau un număr mai mare, asigurându-se câte o
vesta de salvare pentru fiecare copil;
2) va fi prevăzut un număr suficient de veste de salvare pentru persoanele din cart si
pentru folosirea la posturile îndepărtate ale ambarcaţiunilor de salvare;
3) vestele de salvare trebuie să fie astfel amplasate încât să fie imediat accesibile, iar poziţia
lor trebuie să fie clar indicată. Dacă prin amenajările speciale ale navei, vestele de salvare pot
deveni pot deveni inaccesibile, se vor lua masuri alternative care sa fie considerate
satisfăcătoare pentru Administraţie, măsuri care pot include o creştere a numărului de veste de
salvare prevăzute la bord.
4) va fi prevăzut un număr suficient de veste de salvare pentru persoanele din cart si pentru
folosirea la posturile îndepărtate ale ambarcaţiunilor de salvare.
4 Costume hidrotermice
Pentru fiecare persoană care face parte din echipajul bărcii de urgentă, se va prevedea
un costum hidrotermic de talie corespunzătoare.
Cerinţe generale pentru costumele hidrotermice:
Costumul hidrotermic trebuie confecţionat din materiale etanşe la apă, astfel ca:
- să poată fi despachetat şi îmbrăcat fără ajutor în timp de 2 minute, ţinând cont de
orice îmbrăcăminte aferentă şi de o vesta de salvare dacă costumul hidrotermic trebuie purtat
cu o vesta de salvare;
- să nu continue să ardă sau să se topească după ce a fast acoperit de flăcări pentru o
perioada de 2 secunde;

12
- să acopere întreg corpul cu excepţia feţei. Mâinile trebuie să fie de asemenea
acoperite dacă costumul nu este prevăzut cu mânuşi;
- să reducă la minimum intrarea aerului în partea inferioară a costumului cu ajutorul
unui dispozitiv special;
- să nu permită infiltrarea unei cantităţi excesive de apă când persoana care poartă
costumul sare în mare de la o înălţime de cel puţin 4,5 m.
5 Costume hidrotermice prevăzute cu vestă de salvare
Cerinţe generale pentru costumele hidrotermice prevăzute cu vestă de salvare:
1) un costum hidrotermic prevăzut cu o vestă de salvare nu trebuie să continue să ardă sau să
se topească după ce a fost complet acoperită de flăcări timp de 2 secunde;
2) un costum hidrotermic prevăzute cu vestă de salvare trebuie să fie astfel confecţionată
încât:
- după demonstraţie, să permită unei persoane să-l îmbrace în timp de 2 minute fără
a primi ajutor;
- pe cât posibil trebuie eliminat riscul de a fi îmbrăcat incorect;
- să poată fi purtat comod;
- să permită persoanei care î-l poartă să sară în apă de la o înălţime de cel puţin 4,5
m fără a se răni şi fără să se desfacă sau să se deterioreze.
3) un costum hidrotermic prevăzute cu vestă de salvare trebuie să aibă o flotabilitate şi o
stabilitate suficientă în apă dulce liniştită pentru ca:
- să susţină o persoană epuizată sau fără cunoştinţă la cel puţin 120 mm deasupra
apei cu corpul înclinat spre spate la un unghi de cel puţin 200 şi cel mult 500 fată de poziţia
verticală;
- să rotească în apă corpul unei persoane fără cunoştinţă din orice poziţie într-una în
care gura este deasupra apei, în cel mult 5 secunde.
4) un costum hidrotermic prevăzute cu vestă de salvare trebuie să aibă o flotabilitate care să
nu scadă cu mat mult de 5% după 24 ore de imersiune în apă dulce;
5) un costum hidrotermic care prevăzute cu vestă de salvare trebuie să permită persoanei
care î-l poartă să înoate o distanta scurtă şi să poată urca într-o ambarcaţiune de salvare;
6) un costum hidrotermic care satisface cerinţele unei veste de salvare trebuie să fie
prevăzuta cu un fluier bine legat printr-un şnur;
6 Costume hidrotermice prevăzute cu vestă de salvare gonflabilă
1 Caracteristici generale pentru costume hidrotermice:
1) un costum hidrotermic prevăzut cu vestă de salvare gonflabilă trebuie sa aibă cel puţin
două compartimente separate;
2) un costum hidrotermic care prevăzut cu vestă de salvare gonflabilă nu trebuie să continue
să ardă sau să se topească după ce a fost complet acoperita de flăcări timp de 2 secunde;
3) un costum hidrotermic care prevăzut cu vestă de salvare gonflabilă trebuie să fie astfel
confecţionat încât să satisfacă cerinţele unui costum hidrotermic prevăzut cu vestă de salvare;
4) un costum hidrotermic care prevăzut cu vestă de salvare gonflabilă care este prevăzut cu
un dispozitiv de umflare automată în imersiune, trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care
să permită umflarea printr-o singura mişcare manuală şi să poată fi umflat şi cu gura;
5) un costum hidrotermic prevăzut cu vestă de salvare gonflabilă trebuie ca în cazul
pierderii flotabilităţii unuia din compartimentele sale, să poată îndeplini toate condiţiile de
mai sus.
2 Cerinţele privind caracteristicile termice pentru costumele hidrotermice
1) un costum hidrotermic confecţionat dintr-un material care nu are calităţi izolante proprii
trebuie:
- să poarte o menţiune indicând ca trebuie sa fie purtat împreuna cu o îmbrăcăminte
călduroasa;

13
- să fie confecţionat astfel încât atunci când este purtat împreuna cu o îmbrăcăminte
călduroasa şi o vesta de salvare, dacă costumul hidrotermic trebuie sa fie purtat cu o vestă de
salvare, să continue sa asigure persoanei care îl poarta, după o săritura în apă de la o înălţime
de 4,5 m, o protecţie termica suficienta pentru ca temperatura corpului persoanei să nu scadă
mai mult de 20C, după o scufundare timp de o ora în apă calmă curgătoare la o temperatura
de 50C.
2) când un costum hidrotermic confecţionat dintr-un material cu calităţi izolante proprii este
purtat fie simplu fie cu o vestă de salvare, dacă costumul hidrotermic trebuie să fie purtat cu o
vestă de salvare, el trebuie să asigure persoanei care îl poartă, după o săritura în apă de la o
înălţime de 4,5 m, o protecţie termică suficientă pentru ca temperatura corpului persoanei să
nu scadă cu mai mult de 20C după o scufundare timp de 6 ore în apă calma şi curgătoare la o
temperatura cuprinsa intre 00C si 20C;
3) costumul hidrotermic trebuie să permită persoanei care îl poartă având mâinile acoperite,
să apuce un creion şi să scrie, după o scufundare în apă la o temperatura de 50C pentru o
perioada de 1 ora.
3 Cerinţe de flotabilitate
O persoană scufundata în apă dulce, purtând fie un costum hidrotermic dotat cu vestă de
salvare, fie un costum hidrotermic şi o vestă de salvare, trebuie să se poată întoarce din poziţia
cu capul în jos în poziţia cu capul în sus în cel mult 5 secunde.
7 Mijloace de protecţie termică
Un mijloc de protecţie termică va fi confecţionat dintr-un material etanş la apă, având
o conductibilitate termică nu mai mare de 0,25 W/(m-K) şi astfel realizat încât atunci când
este folosit pentru a proteja o persoana, să reducă pierderea de căldura a corpului atât prin
convecţie cât şi prin evaporare.
Mijloacele de protecţie termică trebuie:
- să acopere întreg corpul unei persoane care poarta o vestă de salvare, cu excepţia
fetei. Mâinile vor fi de asemenea acoperite dacă mijlocul de protecţie termică nu este prevăzut
cu mânuşi;
- să poată fi despachetat si îmbrăcat uşor, fără ajutor, într-o ambarcaţiune de salvare;
- să permită persoanei care îl poarta să-1 dezbrace în apă în cel mult 2 minute daca î-
l împiedică să înoate.
- să funcţioneze satisfăcător când temperatura aerului este cuprinsă în intervalul de la -300C
la +200C.

CAPITOLUL 3

PARÂME. MACARALE. PALANCURI

- să descrie modul de confecţionare a parâmelor şi să clasifice parâmele


- să descrie părţile componente ale unei macarale, să clasifice macaralele şi palncurile
şi să execute corect garnisirea unui palanc

3.1. Parâme vegetale, sintetice şi metalice. Definiţie, materiale de fabricaţie, clasificare,


structură, întrebuinţare, conservare şi mânuire la bordul navelor. Calculul
rezistenţei şi greutăţii parâmelor

Generalităţi-clasificare
Parâmele sunt cabluri de sârmă sau frânghii de lungimi şi grosimi diferite, formate
prin răsucirea sau împletirea unor fire vegetale, sintetice sau metalice.

14
Parâmele folosite în marină, din punct de vedere al materialului din care sunt
confecţionate, se pot clasifica în:
a) parâme vegetale;
b) parâme metalice;
c) parâme sintetice;
d) parâme mixte.
Din punct de vedere al modului de confecţionare, se pot clasifica în:
a) parâme simple;
b) parâme răsucite;
c) parâme împletite.
Calităţile parâmelor
Calitatea unei parâme este asigurată de materia primă din care este confecţionată, dar
şi de modul de întrebuinţare şi întreţiner
O parâmă bună trebuie să aibă următoarele calităţi:
a) rezistenţă uniformă pe toată lungimea;
b) să fie flexibilă;
c) să aibă suprafaţă netedă şi regulată pe toată lungimea;
d) durată mare în serviciu.
În funcţie de material, dimensiuni şi al modului de confecţionare, parâmele sunt
folosite pentru:
a) manevre fixe şi curente;
b) instalaţia de legare la cheu;
c) remorcaj maritim şi fluvial;
d) manipularea mărfurilor şi amararea lor;
e) instalaţia de ancorare a unor categorii de nave şi ancorarea ambarcaţiunilor;
f) confecţionarea velelor;
g) lucrări de matelotaj,etc.

15