Unitatea de învăţare nr.

7
ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE ALE
CORPULUI NAVEI
Cuprins

Osatura navei
Învelişul exterior
Bibliografie

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7

• Cunoaşterea dispunerii pe nava a

elementelor constructive
• Cunoaşterea elementelor de
constructive ale navei
 Elemente de construcţie

Osatura navei

Corpul navei numit şi coca navei, este construit în aşa fel încât să asigure
etanşeitatea navei, rezistenţă la acţiunea forţelor naturii şi să asigure spaţiile
necesare mărfii, instalaţiilor, combustibililor, personalului de deservire. Corpul
se împarte în două părţi mari, osatura şi învelişul exterior.

Osatura cuprinde totalitatea elementelor longitudinale şi transversale care

alcătuiesc structura de rezistentă a navei. După dispunerea şi felul în care sunt
alcătuite, faţă de principalele plane de referinţă, osatura se împarte în osatura
longitudinală şi osatura transversală. Aceasta poate fi confecţionată din lemn
sau metal în funcţie de felul şi destinaţia navei.

Osatura longitudinala este compusă din piese de rezistenţă care sunt

dispuse longitudinal pe navă. Principalele piese care compun osatura
longitudinală sunt: chila, etrava, etamboul, contrachila, carlingile laterale,
curenţii de punte şi de bordaj.
Chila este piesa de rezistenţă principală a oricărei nave şi este situată în plan
diametral, pe fundul ei, întinzându-se pe toată lungimea ei. Chilele, în funcţie
de forma şi construcţie, pot fi de mai multe tipuri:
a) chila tunel, confecţionată din oţel laminat de profil dreptunghiular sau
pătrat, fiind gol în interior;
b) chila plată, confecţionată dintr-o filă de tablă groasă, cu lăţimea între 60
şi 90 cm, fiind unul din tipurile cele mai folosite la nave;
c) c) chila masivă, confecţionată din oţel masiv,
laminat, având profil dreptunghiular;
Etrava este piesa de rezistenţă a extremităţii prova, fiind de fapt prelungirea
chilei până la îmbinarea cu puntea principală de la teugă.
Etamboul este piesa de rezistenţă de la extremitatea pupa, constituind
prelungirea chilei până la îmbinarea cu puntea principală pe dunetă.
Contrachila, numită şi carlinga centrală este dublura chilei pe toată
lungimea ei, în scopul întăririi rezistenţei fundului navei.
Carlingele laterale sunt elemente de rezistenţă paralele cu carlinga centrală
şi sunt dispuse pe fundul navei simetric faţă de axul ei. Carlingele formează o
reţea de rezistenţă a fundului navei împreună cu varangele pe care le leagă
între ele.
Curenţii de bordaj numiţi şi stringheri, sunt elemente de întărire
longitudinale, dispuse de-a lungul bordurilor. Aceştia au acelaşi rol ca şi
carlingele laterale, legând coastele între ele. Stringherul care leagă capetele
superioare ale coastelor şi se afla la o cotă mai înaltă decât puntea se numeşte
muradă.
Curenţii de punte, ca elemente de rezistenţă longitudinală susţin şi întăresc
punţile, leagă traversele între ele formând o reţea de rezistenţă a punţii.
Structura de rezistenţă a navei este completată de osatura transversală care
este compusă din elemente de rezistenţă dispuse paralel cu planul cuplului
maestru.
Cele mai importante piese componente ale osaturii transversale sunt
coastele, varangele si traversele.
Coastele, numite şi crevace, sunt elemente de rezistenţă transversale fixate
la intervale egale numite distanţe intercostale. Două coaste conţinute de acelaşi
plan transversal, într-un bord şi altul, formează un cuplu. Coastele aceluiaşi
cuplu sunt identice ca formă, simetrice ca aşezare faţă de planul diametral al
navei, ele determinând prin forma lor curbată, forma finală a navei (a corpului
navei). Urmărind aşezarea lor de la prova la pupa, vom avea cupluri de forme
ascuţite, numite coaste stelate (forma de V), la prova. Coastele care formează
partea mediană a navei au forma de U, iar spre pupa formele devin mai
rotunjite şi se numesc coaste deviate.
Coastele se compun din trei părţi principale în funcţie de îmbinarea cu alte
elemente:
a) capătul inferior, care este extremitatea de îmbinare cu chila
b) genunchiul coastei, fiind porţiunea curbata în zona care delimitează
fundul navei de bordaj;
c) capătul superior, este extremitatea care se află la îmbinarea bordajului
cu puntea.
Coastele la navă sunt numerotate de la prova spre pupa, fiecare având marcat
numărul pe puntea principală sau pe prelungirea coastei deasupra punţii
principale.
Varangele sunt elemente de rezistenţă transversale care îmbină capetele
inferioare ale coastelor, având rolul de întărire a legăturii chilă-coastă – carlingă
şi de a da rezistenţă mai mare fundului navei.
Traversele ca elemente de rezistenţă unesc capetele superioare ale coastelor
ce formează un cuplu şi care împreuna cu curenţii de punte, formează reţeaua
de rezistenţă pe care se sprijină puntea. Rândurile traverselor existente la o
navă sunt dictate de numărul de punţii.

ÎNVELIŞUL EXTERIOR AL NAVEI

Reţeaua de rezistenţă longitudinală şi transversală care alcătuieşte osatura

navei este acoperită cu un înveliş exterior, formând astfel corpul etanş al navei.
În funcţie de destinaţia şi felul navei, acest înveliş poate fi de lemn sau metalic.
La navele de lemn se foloseşte lemnul de esenţă tare (stejar, tek, cedru,
mahon), iar la navele metalice se foloseşte tablă groasă de otel, care se
asamblează cu ajutorul niturilor (metoda învechită) sau prin sudare.
Fiecare rând de lemn sau tablă care formează învelişul exterior se numeşte
filă. Locul de îmbinare a tablelor se numeşte cusătură.
Învelişul exterior al navei se compune din bordaj şi punte, acestea concurând
la etanşeitatea navei.
Bordajul navei este construit din învelişul părţilor inferioare şi laterale ale
corpului, care începe de la chilă spre tribord şi babord, continuându-se până la
extremitatea superioară a coastelor, la îmbinarea cu puntea. Partea din bordaj
care este cuprinsă între chilă şi genunchiul coastei, în ambele borduri, se
numeşte bordajul fundului sau fundul navei. Foile de tablă care învelesc
bordajul fundului se numesc file de fund, iar cele de lângă chila se numesc filele
chilei sau filele galbordului. Fila care înveleşte zona de curbură a coastelor, la
nivelul genunchiului coastelor, se numeşte gurnă, iar foile de tablă dispuse la
partea superioară poartă denumirea de file de bordaj.
Zona aflată în vecinătatea liniei de plutire, se numeşte bordajul brâului, iar
partea care înveleşte zona unde coastele sunt verticale se numeşte bordaj
lateral. Ultima filă de bordaj aflată la locul de îmbinare a bordajului cu puntea
superioară poartă denumirea de centură.
Bordajul prelungit deasupra punţii principale poartă denumirea de parapet,
acesta la unele nave fiind înlocuit cu o balustrada de protecţie. Parapetul are
montată la partea superioară o piesă numită copastie, care poate fi
confecţionată din lemn sau metal.
Pe partea exterioară a bordajului se montează câte o fâşie de oţel cu
lăţimea de 20-25 cm, care au rolul de a reduce amplitudinea ruliului şi de a-i
mări perioada. Aceste fâşii de tablă de oţel se numesc chile de ruliu, fiind
dispuse în planul longitudinal al navei pe aproximativ o treime din lungimea ei.
Dacă am văzut ca bordajul navei este construit din învelişul părţilor inferioare,
învelişul exterior al părţii superioare este numit puntea navei. Aceasta acoperă
în întregime corpul navei de la prova la pupa şi asigură etanşeitatea navei.
Puntea este compusă de regulă din file de tablă de oţel denumite file de punte.
Fila care face legătura între puntea principală şi bordaj, imediat în apropierea
bordajului se numeşte fila lăcrimară şi este mai groasă decât celelalte file de
punte.
În general, navele, în funcţie de destinaţia şi mărimea lor, pot avea mai
multe punţi sau numai una. La navele mari întâlnim mai multe punţi care pot
apare sub puntea care închide corpul navei. Aceste punţi pot fi continue sau
întrerupte, împărţind în plan orizontal spaţiul din interiorul navei şi mărind
rezistenţa corpului.
Puntea superioară care închide corpul navei se numeşte covertă, iar cea
mai rezistentă punte se numeşte punte principală. În majoritatea cazurilor
puntea principală se confundă cu coverta. La navele care au mai mult de trei
punţi continue, ele se împart în covertă (puntea superioară), puntea principală
(puntea continuă de sub covertă), puntea mijlocie şi puntea inferioară (sub
puntea principală) şi paiolul (puntea inferioară care închide sub ea spaţiul
denumit dublu fund).
În afară de punţile continue la bordul navelor se mai găsesc şi punţi
discontinue, dispuse deasupra punţii superioare, acestea acoperind
suprastructurile navei. Puntea discontinuă dispusă la prova se numeşte teugă şi
pe ea sunt amplasate dispozitivele instalaţiei de ancorare şi manevră. Puntea
dispusă la pupa se numeşte dunetă, iar puntea destinată plutelor de salvare şi
bărcilor se numeşte puntea bărcilor. Pe lângă aceste punţi mai avem puntea de
comandă, destinată comenzii de navigaţie şi puntea etalon situată deasupra
comenzii de navigaţie, pe ea instalându-se compasul magnetic precum şi alte
antene corespunzătoare aparatelor de navigaţie existente în comanda de
navigaţie.
La navă pot exista şi alte punţi în funcţie de mărimea şi destinaţia navei.

BIBLIOGRAFIE

[1] IMO Vega database, International Maritime Organization, DNV, 2013.

[2] SOLAS, International Convention for the Safety of Life at Sea, Adoption: 1
November 1974; Entry into force: 25 May 1980.
[3] MARPOL, International Convention for the Prevention of Pollution from
Ships, Adoption: 1973 (Convention), 1978 (1978 Protocol), 1997 (Protocol
- Annex VI); Entry into force: 2 October 1983 (Annexes I and II).
[4] Load Line, International Load Line Convention,
Adoption 5 April 1966, Entry into Force 21 July 1968.
[5] Tonnage 1969, International Convention on
Tonnage Measurement of Ships, Adoption 23 June 1969,
entry into force 18 July 1982.
[6] STCW Convention and Code, International
Convention on Standards of Training, Certification
and Watchkeeping for Seafarers (STCW), Adoption: 7
July 1978; Entry into force: 28 April 1984; Major revisions
in 1995 and 2010.

Test de autoevaluare

1. Osatura navei cuprinde:

a)ansamblul elementelor orizontale şi
longitudinale care alcătuiesc structura de rezistentă a
navei;
 b)elementele verticale şi transversale care alcătuiesc structura de
rezistentă a navei;
c)totalitatea elementelor longitudinale şi transversale care
alcătuiesc structura de rezistentă a navei;
d)totalitatea elementelor orizontale, verticale şi mixte care
alcătuiesc structura de rezistentă a navei.

2. Principalele piese care compun osatura transversală a navei sunt:

a)murele, scotele şi traversele;
b)chila, etrava, etamboul, contrachila, carlingile laterale, curenţii de
punte şi de bordaj;
c)coastele, varangele si traversele;
d)murele, scotele, coastele, varangele si traversele.

3. Traversele:
a)unesc capetele inferioare ale coastelor ce formează un cuplu
pentru a mări rezistenţa chilei;
b)unesc capetele inferioare ale coastelor ce formează un cuplu
pentru a mări rezistenţa contrachilei;
c)unesc capetele superioare ale coastelor ce formează un
cuplu şi care împreuna cu curenţii de punte, formează reţeaua de
rezistenţă pe care se sprijină puntea;
d)unesc genunchiul coastelor ce formează un cuplu pentru a mări
rezistenţa bordurilor.