Sunteți pe pagina 1din 23

CAP.

I
ANALIZA DIAGNOSTICĂ A ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE
DE S.C. VINURI DOBROGENE S.R.L. TULCEA IN PERIOADA
2003-2005

Motto: „Majestatea sa – vinul – se detaşează dintre bunurile materiale şi


euforizante prin calităţi pe cât de extraordinare, pe atât de necesare omului; un
dar pentru suflet, un test pentru inteligenţă, un stimulent pentru gândire.”
Academician Valeriu D. Gotea

1.1. Prezentarea generală a S.C. VINURI DOBROGENE S.R.L. TULCEA

Societatea pe acţiuni S.C. VINURI DOBROGENE TULCEA a luat fiinţă


prin transformarea Întreprinderii de Vinificaţie şi Produse Spirtoase Tulcea ca efect
al Legii nr. 31/1990 şi H.G. nr. 1353/1990, preluând integral patrimoniul şi schema
de personal a acesteia. Societatea este situată în Tulcea, cod poştal 8800, telefon
0240/573293.
Scopul societăţii îl constituie obţinerea profitului din producerea şi
comercializarea vinului, produselor pe bază de vin.
Conform statutului societăţii, obiectul de activitate este asigurarea
materiilor prime, vinificarea, îmbutelierea şi comercializarea băuturilor, efectuarea
de operaţiuni de import – export în domeniul său de activitate.
Capitalul social în anul 2005 a fost de 164.371.000 mii lei, divizat în
6.574.840 acţiuni cu o valoare nominală de 55.000 lei fiecare şi a avut următoarea
evoluţie: la sfârşitul anului 1993 era de 3.628.777 mii lei, la începutul anului 1995

4
era de 16.539.750 mii lei, la sfârşitul anului 2000 a devenit 46.522.950 mii lei şi a
ajuns la 158.190.000 mii lei în anul 2001.
Structura acţionariatului la S.C. Vinuri Dobrogene Tulcea se prezintă sub
următoarea formă:
Structura acţionariatului
Tabel nr. 1.1.
Nr. crtACŢIONARI Acţiuni deţinute %

1. Asociaţia Agricolă Horticolă 3 848 700 58,33


2. Ilie Lucian 373 562 5,68
3. Pavel Andrei 962 955 14,6
4. Valeriu Bobeleac 810 729 12,33
5. Alţii 578 894 9,06
6. TOTAL 6 574 840 100

Structura acţionariatului s-a modificat în 1999 deoarece Asociaţia Agricolă


Horticolă a preluat 40% din acţiunile societăţii, ajungând în prezent la 58,33%.
Această unitate a adus în întreprinderea S.C. VINURI DOBROGENE S.R.L.
schimbări importante, precum:
• o restructurare semnificativă la nivelul personalului, eliminând
personalul neproductiv şi înlocuindu-l cu persoane calificate din propria unitate;
• intervenţii asupra activităţii economico – financiare, astfel încât, după

o perioadă de 4 ani în care societatea a înregistrat pierderi, în anul 2000 s-a


înregistrat profit;
• modificări cu privire la activitatea de producţie şi comercializare;
• achiziţionare de mijloace tehnice noi şi mai performante, introducerea
unor maşini noi de ambalare şi ambalaje mai profitabile şi căutate de consumatori.

5
Societatea are în proprietate un număr de o unitate teritorială de producţie şi
o unitate centrală în municipiul Tulcea, însumând o suprafaţă totală de 148.466,32
m² din care suprafaţă construită 72.748 m².
S.C. Vinuri Dobrogene Tulcea nu deţine în patrimoniul său plantaţii viticole
sau pomicole. Asigurarea materiilor prime (struguri de vin, fructe şi marcuri de
fructe) necesare realizării programului de industrializare se face prin cumpărare de
la producătorii din judeţ şi zonele limitrofe, de la producători individuali şi
societăţi de producţie. O parte din materiile prime provin din prestările de servicii
(vinificare, depozitare de vin, fabricaţie, transportul cu mijloace auto proprii etc.)
realizate pentru producători la tarife negociate prin contracte.
Societatea dispune în prezent de următoarele sectoare de producţie:
• un centru de vinificaţie a strugurilor dotat cu utilaje specifice procesării

strugurilor şi cu spaţii de depozitare din lemn, beton sau fibră de sticlă, suficiente
desfăşurării procesului de producţie;
• o distilerie pentru fabricarea ţuicii şi a rachiurilor naturale dotată cu
instalaţii din cupru, cu generatoare de abur şi capacitate de depozitare a materiei
prime şi produsului finit;
• combinatul Tulcea cu activitate de depozitare, condiţionare şi
îmbuteliere, preparare produse din vin şi băuturi spirtoase;
• reţea de desfacere a băuturilor.

Dotarea unităţilor de vinificaţie permite procesarea unei cantităţi de 40.000


tone struguri, iar distileriile pot fabrica 7.000 tone marcuri de fructe. Utilajele de
îmbuteliere a produsului finit au capacitate de 3.000 sticle/oră. Utilajele din dotare
sunt de producţie românească, au o vechime de 5 – 20 ani, dar sunt bine întreţinute
prin operaţiuni de remontare anuale.
Capacitatea de vinificaţie de care dispune S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L.
Tulcea în prezent prin unităţile sale de vinificaţie este de 2.480 tone/zi, în timp ce

6
capacitatea de distilare a fructelor, marcurilor de fructe, borhoturilor şi drojdiei de
vin este de 48 vagoane/24 h.

1.2. Analiza diagnostică a activităţii de producţie la S.C. VINURI


DOBROGENE S.R.L. TULCEA
Realizarea activităţii de producţie reprezintă un obiectiv important al
oricărei firme, indiferent de forma de proprietate, deoarece prin acesta se realizează
produse necesare satisfacerii cererii consumatorilor. Pentru S.C. Vinuri Dobrogene
S.R.L. activitatea de producţie constă în:
 fabricarea vinului de struguri;

 obţinerea băuturilor alcoolice distilate.


În structura produselor obţinute de către societate se încadrează
următoarele categorii:
 vinuri diferenţiate în funcţie de calitate în:
- vinuri de consum direct;
- vinuri de calitate superioară.
 ţuică şi rachiuri naturale diferenţiate în funcţie de conţinutul de
tărie alcoolică.
Gama de produse obţinute de S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea şi
cantităţile fizice şi valorice realizate în intervalul 2003 – 2005 sunt date în tabelele
1.2. şi 1.3.

7
Structura producţiei marfă
Tabel nr. 1.2.
- mii lei -
Nr. Diferenţe
crt. Categorii de produse 2003 2004 2005 2005/2003
(%)
1. Vinuri diferite sortimente 88 950 282 82 858 636,5 94 870 704,5 6,65
2. Ţuică şi rachiuri naturale 11 218 956 8 230 544,9 6 029 762,5 -46,25
3. Total producţie marfă 100 169 238 91 089 181,4 100 900 467 0,72

Structura producţiei fizice


Tabel nr. 1.3
- litri -
Nr. Diferenţe
crt. Categorii de produse 2003 2004 2005 2005/2003
(%)
1. Vinuri diferite sortimente 2 619 810 1 920 295 1 956 097 -25,33
2. Ţuică şi rachiuri naturale 400 677 218 215 173 875 -56,60
3. Total producţie fizică 3 020 487 2 138 510 2 129 972 -29,48

Din analiza tabelelor anterioare se desprind următoarele concluzii:


- producţia fizică de vin a înregistrat o diminuare în anul 2005 faţă de 2003 de
25,33 %, iar producţia de ţuică şi rachiuri naturale de 56,60 % datorită nefolosirii
în totalitate a capacităţii de producţie de care dispune şi inexistenţa unei baze
suficiente materiale şi financiare pentru menţinerea producţiei la un nivel mai
ridicat;
- producţia marfă de vin calculată cu preţuri actualizate a crescut doar cu
6,65 % în 2005 faţă de 2003, iar producţia de ţuică şi rachiuri naturale s-a diminuat

8
cu 46,25 % datorită producţiei fizice mici comparativ cu anul de bază; tendinţa
cumpărătorilor este să se orienteze mai mult spre astfel de băuturi în defavoarea
vinului datorită preţului relativ ridicat al acestuia;
- producţia fizică totală a scăzut cu 29.48 % în 2005 faţă de 2003, iar
producţia marfă totală a crescut cu aproximativ 0.72 % în anul 2005 comparativ cu
anul de bază;
- atât în producţia fizică totală, cât şi în cea marfă, ponderea principală o
deţine produsul vin, respectiv 85 – 95 %, urmat de ţuică, rachiuri naturale, care s-
au redus foarte mult din punct de vedere cantitativ, şi băuturi spirtoase.

90 Vinuri
8 Tuica si rachiuri
2 Bauturi spirtoase

Vinuri
8% 2%

1
Ţuică si rachiuri
2 Băuturi spirtoase
3

90%

Figura nr. 1.1. Structura producţiei fizice în anul 2004

CAP. II

9
PIAŢA VINULUI

Motto: „Vinul, ca orice lucru scump, nu se potriveşte destrăbălării;


drumul lui trebuie să împlinească puterile minţii şi virtutea trupului.”
Mihail Sadoveanu

2.1. Piaţa vinului în ansamblul pieţelor agroalimentare


O definiţie completă a pieţei este aceea conform căreia aceasta constituie
„sfera economică în care producţia (de bunuri materiale şi servicii) apare sub
formă de ofertă de mărfuri, iar nevoile (solvabile) de consum sub formă de cerere
de mărfuri”; piaţa reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei şi cererii, a
realizării lor prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare.
Economistul francez M. Didier consideră că „piaţa apare ca un ansamblu de
mijloace de comunicaţii prin care vânzătorii se informează reciproc despre ceea ce
ei au, despre ceea ce aceştia au nevoie despre preţurile pe care le cer şi pe care le
propun pentru ca tranzacţiile dintre ei să se încheie”.
În perioada actuală, pieţele agricole şi alimentare au devenit spaţiul
economic în care producătorii şi consumatorii, presupuşi buni cunoscători ai cererii
şi respectiv ai ofertei, sunt interesaţi în obţinerea celui mai bun preţ şi respectiv al
celui mai bun şi ieftin produs1.
Pieţele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca pe o
structură pusă la dispoziţia agenţilor economici în scopul facilitării negocierilor şi
activităţilor logistice pe care le desfăşoară. Considerate ca fiind locurile unde se
schimbă mărfurile şi informaţiile economice, dar şi de întâlnire pentru oameni,
pieţele agricole au jucat, de – a lungul vremurilor, un rol esenţial în apariţia şi
dezvoltarea oraşelor.
1
Letiţia Zahiu – Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Ed. Arta Grafică, Bucureşti, 1992

10
Deci, piaţa este înainte de toate un contact social, mai mult sau mai puţin
spontan, care defineşte locul economiei şi ansamblul vieţii sociale.
În ceea ce priveşte pieţele agroalimentare, putem distinge următoarele tipuri
de pieţe:
• pieţe agricole. Pe acestea le–am putea situa între exploataţia agricolă

şi industria de prelucrare. Această piaţă este o piaţă a preţului şi a volumului;


• pieţe industriale. Pe acestea le–am putea situa între prima şi a doua

prelucrare a produselor;
• pieţe alimentare şi de consum. Este vorba de pieţe situate în aval de

industria prelucrătoare.
Rolul economic al pieţelor agroalimentare îl constituie faptul că ele
reprezintă:
 locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri
între vânzători şi cumpărători;
 un sistem de referinţă cuprinzător al relaţiilor dintre ofertă şi
cerere, dintre cumpărători şi vânzători;
 un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filialelor şi pe
ansamblul sistemului agroalimentar;
 un factor de dezvoltare economică pentru localităţile unde sunt
amplasate.

Piaţa vinului, în general, dar în particular cea europeană, se caracterizează


prin excedente structurale. Producţia de vin depăşeşte potenţialul de consum
naţional şi eventualele cantităţi destinate pieţelor internaţionale.
În final, sistemul de distribuţie a vinului reproduce aceeaşi schemă peste tot
în lume şi anume el este fragmentat cu un număr foarte mare de mici detailişti
răspândiţi peste tot în teritoriu. Se constată, în ultimi anii, o evoluţie discretă

11
constând în deplasarea cantităţilor distribuite prin canalele de vânzare en–gros
către canalele de distribuţie en–détail destinate consumului intern. Acest tip de
distribuţie permite ameliorarea competitivităţii produsului în termeni de preţ şi
avantajează modelele de consum modern şi comportamentul de cumpărare.
O altă caracteristică importantă a pieţei vinului o reprezintă ponderea
semnificativă ce o deţin societăţile cooperatiste. Chiar dacă cea mai mare parte a
producţiei provine de la IMM – uri, există şi un mic număr de societăţi
multinaţionale caracterizate prin o strategie mondială pe pieţele internaţionale.
Pentru ca întreprinderile viti – vinicole să poată adapta în permanenţă
produsele lor la exigenţele pieţei (creşterea gradului de satisfacţie şi de plăcere,
comoditate în utilizare, îmbunătăţirea calităţilor nutriţionale ale produselor etc.),
această tendinţă poate fi temperată numai prin politici agricole şi alimentare
adecvate.

2.2. Piaţa de comercializare a S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea


În general studiul pieţei societăţii prezentate vizează unele aspecte şi anume:
 piaţa de aprovizionare (cu materii prime, materiale consumabile);

 piaţa de desfacere pentru băuturile obţinute;


 concurenţii actuali şi cei potenţiali;
 preţurile cu care societatea se aprovizionează şi îşi desface produsele.

2.2.1. Piaţa de aprovizionare


Activitatea de producţie la S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. se desfăşoară pe
baza situaţiei existente în agricultură, deoarece societatea nedispunând de suprafeţe
proprii cultivate cu viţă de vie depinde de producătorii agricoli, societăţi
comerciale viticole şi asociaţii agricole.

12
Unitatea încheie contracte pentru achiziţionarea materiei prime, cu
societăţile agricole care au ca obiect de activitate cultura viţei de vie, cu mult timp
înaintea obţinerii producţiei.
În schimb societatea poate realiza pentru aceste unităţi o serie de servicii
cum ar fi:
 transportul acestor materii prime la o unitatea producătoare la S.C.
Vinuri Dobrogene S.R.L.;
 acordarea de erbicide şi insecticide pentru combaterea buruienilor,
bolilor şi dăunătorilor viţei de vie;
 depozitarea vinurilor şi condiţionarea acestora
.
2.2.2. Concurenţa şi segmentarea pieţei
În economia de piaţă, concurenţa este o necesitate obiectivă, face parte din
„regulile de joc” ale pieţei. Funcţionarea ei stimulează preocupările pentru
creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a ofertei, pentru adoptarea ei la
dinamica cerinţelor. Concurenţa determină aşa–numitul proces al „primenirii” în
rândul agenţilor de piaţă, ceea ce înseamnă eliminarea din competiţie (prin
faliment, absorbţie etc.) a firmelor slabe, cu capacitate redusă de adaptare la
dinamismul economico – social.
În judeţul Tulcea pe piaţa băuturilor alcoolice şi în special a vinului
acţionează societăţi fie din judeţ fie din afara acestuia.
Alături de S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. acţionează alţi ofertanţi cum ar fi:
Sarica Niculiţel, S.C. Inter Reg. S.R.L., S.C. Aegyssus S.R.L.
Alţi concurenţi care vin din alte judeţe decât Tulcea sunt reprezentaţi de:
S.C. Vinalcool Ploieşti, Vinalcool Vrancea, Vinalcool Constanţa, S.C. Zarea S.A.,
S.C. Murfatlar S.A., Vinalcool Iaşi.

13
Pe piaţa Tulcea, S.C. Vinuri Dobrogea S.R.L. acoperă aproximativ 40% din
cererea de băuturi alcoolice.
Cota de piaţă a crescut de la un an la altul: dacă în 1997 era de 24 %, în
1998 reprezenta 33 %. În 1999 a rămas de aproximativ 33 %, în prezent ajungând
la 40 %.

2.2.3. Piaţa de desfacere


În toate acţiunile sale, fie că este vorba de acţiuni strategice, de orientare
într-o perspectivă largă, ori de acţiuni tactice, permanente, de mai mică anvergură
– unitatea foloseşte piaţa ca sursă de inspiraţie; şi nu numai în cazurile în care
înşişi schimbările intervenite în configuraţia pieţei obligă unitatea să acţioneze, dar
şi atunci când iniţiativa aparţine întreprinderii; când prin acţiunile sale urmăreşte să
determine schimbări în configuraţia pieţei sau, cel puţin, să-şi amelioreze poziţia în
cadrul pieţei – în toate aceste cazuri cunoaşterea fenomenelor pieţei este o condiţie
sine quo non.
Societatea producătoare prezentată, angajată în dinamismul pieţei,
preocupată să joace un rol activ în cadrul acesteia, are nevoie de un flux de
informaţii cu mult mai bogat. Cunoaşterea fenomenelor pieţei nu numai prin
intermediul semnalelor – uneori insuficient de nesemnificative, alteori înşelătoare
şi întotdeauna ulterioare – ci în mod direct, prin cercetarea rădăcinilor lor adânci, a
întregului complex de relaţii cauzale, oferă societăţii perspective cu mult mai clare
asupra politicii pe care urmează să o adopte. În acelaşi timp, unitatea utilizează
piaţa şi ca laborator de cercetări, studiindu-i structura, cuantificându-i parametrii,
simulându-i evoluţia ulterioară – toate acestea în scopul anticipării reacţiilor
posibile ale pieţei (de pildă atitudinea consumatorilor, a concurenţei) în cazul unor
viitoare acţiuni ofensive ale întreprinderii.

14
Cunoscând elementele care caracterizează piaţa, prin intermediul studiilor
sale repetate, S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. îşi poate organiza producţia de băuturi
alcoolice astfel încât oferta să vină în întâmpinarea cererii consumatorilor, în
momentul, locul, cantităţile şi preţurile pe care aceştia le pretind.
S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. îşi vinde produsele obţinute pe următoarele
pieţe:
 pe piaţa judeţului Tulcea, societatea îşi desface o mare parte a

produselor sale prin intermediul magazinelor proprii, prin intermediul magazinelor


alimentare universale şi al magazinelor specializate în desfacerea băuturilor
alcoolice. În condiţiile unei slabe concurenţe, unitatea acoperă aproximativ 30 – 40
% din piaţa băuturilor alcoolice a judeţului Tulcea.
 S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea vine în întâmpinarea cererii de

băuturi alcoolice şi pentru alte judeţe cum ar fi: Satu Mare, Călăraşi, Harghita,
Dâmboviţa, Constanţa, Brăila, Bucureşti, Suceava, Neamţ, Iaşi, Giurgiu şi alte
judeţe.
În aceste judeţe în anul 1999 societatea a desfăcut 3 401 558 sticle vin în
valoare de 29 546 000 mii lei şi 256 000 sticle alte băuturi în valoare de 1 875 000
mii lei. Se observă că societatea oferă produsele sale în aproape toate judeţele ţării
alături de judeţul Tulcea.
În continuare S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. îşi impune sa-şi implementeze
produsele şi pe pieţele altor ţări. De aceea unitatea s-a străduit neîncetat să aducă
produsele la standardele de calitate cerute pe piaţa internaţională.
După efectuarea unui audit al organizaţiei şi al mediului extern, avem acum
posibilitatea să încheiem procesul de armonizare reciprocă a acestora prin
intermediul analizei SWOT, care constituie un instrument valoros în examinarea
performanţelor individuale, ale departamentului sau organizaţiei.

15
Analiza SWOT

Tabel nr. 2.1

Elemente Puncte tari Puncte slabe Ameninţări Oportunită


Marketing ţi
mix
Produs Unicitate, calitate, Numele comun al Apariţia unui Mărci
marcă soiurilor de vin produs similar înregistrate la
OSIM.
Mănăstiri,
.Dunărea.,
Boieresc
Preţ Bun, în raport cu Mare, pentru Apariţia unui Firma îşi
calitatea produsului şi necunoscători produs similar la un permite să
serviciile oferite de preţ mai mic ofere calitate
S.C. Vinuri Dobrogene şi prezentare
S.R.L. deosebită
produsului
Promovare Posibilitatea de a avea Lipsa acţiunilor Există posibilitatea Posibilităţi
contacte directe cu de promovare de a rămâne financiare
cumpărătorii mass-media necunoscuţi sunt
publicului larg
Poziţia în lanţul Producători, Lipsa reţelei Posibile situaţii Posibilitatea
de distribuţie en-gros-işti proprii de conflictuale în de a selecţiona
distribuţie, ofertă rândul şi „instrui”
uşor sub nivelul distribuitorilor distribuitorii
cererii

CAP. III

STRUCTURA ORGANIZATORICÃ

16
3.1. Organizarea structurală a societăţii
Pe parcursul evoluţiei societăţii şi implicit al modernizării proceselor de
producţie, caracterul complex al proceselor de conducere a activităţii dintr-o
întreprindere s-a accentuat tot mai mult. La acest proces a contribuit în proporţie
deosebit de însemnată adâncirea diviziunii muncii, creşterea gradului de
specializare, profesionalismul personalului, ca şi multiplele interdependenţe care s-
au constituit şi tind să se accentueze tot mai mult. Astfel, procesul de conducere
trebuie asigurat de cadre bine pregătite profesional, care ştiu să lucreze cu oamenii,
să dea dispoziţii corecte şi obligatorii la locul de muncă, astfel încât colectivul de
muncitori să poată pune în valoare întregul profesionalism de care dispun, să fie
conştienţi de implicarea lor directă în viaţa economică şi socială a întreprinderii.
Structura organizatorică a unei societăţi este redată prin intermediul
organigramei. Analizând organigrama societăţii S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L.
Tulcea, prezentată în anexa nr. 1 se constată o structură de tip piramidal, ce
evidenţiază niveluri ierarhice şi structuri funcţionale.
Organul suprem de conducere al societăţii este Adunarea Generală a
Acţionarilor (AGA) care decide asupra activităţii acesteia şi asigură politica
economică. În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale AGA numeşte un Consiliu de
Administraţie, compus din 5 membrii. Alegerea administratorilor se face dintre
persoanele desemnate de acţionari.
Gestiunea societăţii este controlată de Comisia de Cenzori, formată din 3
membrii, aleşi de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Pentru buna desfăşurare a activităţii societăţii, în structura organizatorică
sunt prevăzute 11 birouri şi compartimente specializate pe domenii de activitate.

17
Fiecare secţie sau atelier de producţie este condus de un şef, de regulă
inginer, care urmăreşte modul cum se realizează programele zilnice de producţie
stabilite de Comitetul de Direcţie.
Stabilirea programelor se face în funcţie de comenzile primite şi de
capacitatea de producţie.
Sarcinile compartimentelor funcţionale sunt stabilite sub forma atribuţiilor şi
sunt stipulate în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare. Sarcinile fiecărui
salariat, de cel mai înalt nivel ierarhic până la ultimul nivel de execuţie funcţională,
sunt stabilite prin fişele posturilor.
Nivelul salariilor pentru personalul societăţii se stabileşte prin Contractul
Colectiv de Muncă, aprobat la nivel de societate de Consiliul de Administraţie.
Conducerea societăţii este realizată de o echipă managerială formată din
director general, director economic şi director de producţie – dezvoltare, toţi cu
studii superioare de specialitate (Facultatea de Horticultură, iar directorul
economic cu studii la Academia de Studii economice).
La rândul lor, fiecare director de specialitate are în subordine câteva
compartimente cu ajutorul cărora realizează funcţiunile întreprinderii.
Funcţiunea comercială se realizează prin Biroul Aprovizionare . Desfacere
– Comerţ, prin punctele de desfacere şi magazine proprii.
Funcţiunea de personal, aflată în subordinea directorului general al
societăţii se realizează prin intermediul Biroului de Resurse Umane.
Funcţiunea financiar–contabilă este realizată prin Serviciul Financiar –
Contabil, aflat în subordinea directorului economic şi a Controlului Financiar
Intern (C.F.I.), ce răspunde în faţa directorului general.
În privinţa structurii organizatorice, conducerea societăţii urmăreşte
realizarea obiectivelor de economicitate, astfel încât aceasta să suporte cheltuielile

18
minime legale de personal şi gestiune şi să asigure încărcarea raţională şi completă
a personalului.
Conducerea foloseşte un stil de management participativ, evidenţiat prin
funcţionarea unor organisme participative de management: AGA şi CA. Deciziile
importante se discută în AGA sau CA şi sunt comunicate şefilor de compartimente,
urmărindu-se corelarea deciziilor care vizează o anumită funcţiune a firmei cu
deciziile privind alte funcţiuni.

3.2. Analiza resurselor umane


Pe baza datelor furnizate de direcţia pentru resurse umane din cadrul
societăţii, informaţiile necesare analizei pot fi structurate astfel:

Structura personalului după domeniul de activitate

Tabelul nr. 3.1.


Nr. Anii Diferenţe 2005 - 2002
crt. 2003 2004 2005 Absolut Relativ
Specificare
1. Total personal, din care: 196 208 226 30 15
2. Conducere administrativă 3 3 4 1 33
3. Personal TESA 34 39 49 15 44
4. Personal direct productiv 145 163 173 28 19

Această structură arată ca numărul de personal pe total şi pe categorii de


personal a crescut continuu. Se constată ca în anul 2005 personalul total a crescut
cu 15 % faţă de anul 2003. Această situaţie este urmarea măsurilor de înlocuire a
personalului şi restructurării din anii anteriori în scopul creşterii productivităţii
muncii pe un salariat, măsuri adoptate de acţionarul majoritar Casa de Vinuri
Pietroasa din momentul achiziţionării pachetului majoritar de acţiuni. Cea mai
mare creştere sub aspectul absolut s-a înregistrat la personalul direct productiv.

19
250 226
208
196
200 173 Total personal
163
145
150
Personal direct
productiv
100
Personal TESA
49
34 39
50

0
1 2 3
2003 2004 2005
Figura 3.1. Structura şi dinamica numărului de personal
De asemenea, se poate efectua o analiză a personalului în funcţie de
structura pe vârstă diferenţiindu-se patru categorii de personal şi anume:
Structura personalului în funcţie de vârstă
Tabelul nr. 3.2.

Nr. Diferenţe 2004/2002 (%)


crt. Specificare 2003 2004 2005 2005/2003
1. Structura pe vârstă 196 208 226 15
2. - sub 25 de ani; 29 28 18 -38
3. - între 25 – 40 ani; 67 80 52 -23
4. - între 40 – 60 ani; 85 103 120 -11
5. - peste 60 ani. 15 13 5 -67

S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea, avea angajate un număr de persoane


cu vârste între 40 – 60 ani în anul 2002 şi anume 85 persoane, iar în anul 2004, 120
persoane. Personalul cu vârsta peste 60 de ani a scăzut în 2003 faţă de 2002 cu 67
%.

20
Apare ca strict necesară o activitate intensă de pătrundere în cadrul societăţii
a personalului tânăr, bine pregătit, cu cunoştinţe specializate în domeniul băuturilor
alcoolice şi, în mod special, al vinurilor.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

21
O dată cu integrarea României în Uniunea Europeană (UE),
producătorii agricoli vor fi obligaţi să-şi adapteze produsele la standardele
de calitate impuse de statele comunitare. Pentru a putea face faţă pe piaţa
unică, unde competiţia va fi acerbă, o primă condiţie pentru România este
alinierea la acquis-ul comunitar, cel mai important capitol fiind acela privind
agricultura şi dezvoltarea rurală. În pofida fondurilor uriaşe pe care le alocă
UE prin intermediul programelor destinate special dezvoltării acestor zone şi
a eforturilor autorităţilor de a ridica standardele produselor agroalimentare,
majoritatea producătorilor preferă să păstreze tradiţiile din moşi – strămoşi,
considerând orice schimbare inutilă. Mentalitatea agricultorilor, care
aşteaptă ca statul să le asigure permanent sprijin financiar, indiferent de
calitatea produselor, este oglindită şi în balanţa comercială cu produse
agroalimentare.
Potrivit Ministerului Agriculturii, ţara noastră este exportatoare de
materii prime, în timp ce produsele prelucrate ocupă locuri fruntaşe în topul
importurilor. Singurul produs autohton cunoscut şi apreciat pe pieţele
internaţionale este vinul. Un argument în acest sens îl constituie cantităţile,
din ce în ce mai mari, pe care le exportă agenţii economici, anul trecut fiind
comercializate pe pieţele externe peste 4,3 milioane de litri. Dacă în urmă cu
câţiva ani arealul viticol al ţării noastre era împărţit în zeci de podgorii, ca
urmare a alinierii legislaţiei autohtone cu cea comunitară, în prezent,
culturile de viţă – de – vie din România au fost grupate în regiuni viticole.
Astfel, deşi din punct de vedere al structurii administrative podgoriile au
diferiţi proprietari, arealele viticole au fost înregistrate în opt mari centre.
În urma analizei se pot desprinde câteva concluzii despre piaţa vinului,
situaţii pe care aproape toţi producătorii de vinuri le-au semnalat. În ultimii zece
ani consumul a suferit un declin serios, din mai multe motive: campaniile agresive

22
ale producătorilor de bere ce au atras consumatorii de partea lor, menţinerea
nivelului de trai la un nivel scăzut, trenarea privatizării producătorilor de vin,
contrafacerile în masă care au slăbit încrederea în produse şi legată de ele, lipsa de
educaţie a cumpărătorilor în ceea ce priveşte alegerea şi consumul unui vin de
calitate.
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de S.C. Vinuri Dobrogene
S.R.L. Tulcea, se poate observa, din analiza efectuată, că societatea a
înregistrat profit în anii 2003, 2004 şi 2005.
Structura forţei de muncă, în special a personalului de execuţie
cunoaşte o oscilaţie numerică pe parcursul perioadei de studiu. Astfel se
observă că, în marea majoritate, personalul este cuprins în grupa de vârstă 40
– 60 ani. Este necesar ca în viitor, întreprinderea să se orienteze spre
atragerea de tineri specialişti în domeniu.
Întrucât activitatea firmei este în declin, conducerea a luat măsuri
tehnice cu privire la creşterea performanţei economice, firma achiziţionând
utilaje şi instalaţii moderne, cu un randament ridicat, care să-i asigure
competitivitate crescută pe piaţă.
Pentru perioada următoare este necesar a se avea în vedere
următoarele acţiuni:
- încasarea clienţilor mai vechi de 39 de zile;
- diversificarea activităţii economice;
- analiza aprofundată a locurilor de producţie care produc pierdere sau
au o rentabilitate scăzută.
În actuala situaţie a economiei româneşti, este necesar ca firma să-şi
adapteze oferta la segmentele de consumatori, diferenţiate în special în
funcţie de venituri şi astfel să nu întâmpine dificultãţi în vânzarea produselor
sale.

23
În condiţiile în care pe piaţa internă oferta de vinuri este foarte mare,
este necesar ca societatea să aibă un control permanent asupra calităţii şi
costurilor de producţie. Acest lucru este obligatoriu deoarece în stabilirea
preţului de vânzare nu se poate pleca numai de la costul de producţie.
Uneori, chiar dacă la acelaşi nivel de calitate, preţurile concurenţei sunt mai
mici, producătorul poate ajunge în situaţia extremă de a fi obligat să vândă
sub costul de producţie, dar aceasta înseamnă pierdere, faliment. Din această
cauză, firma trebuie să-şi mobilizeze toate eforturile pentru a reduce
costurile de producţie, în condiţiile calităţii ridicate a produselor şi astfel să-
şi maximizeze profiturile.
În acest sens, politica de marketing a firmei trebuie să se orienteze spre
obţinerea unor vinuri cât mai bune calitativ, în această direcţie avându-se în vedere
achiziţionarea de materii prime de calitate superioară. Ţinându-se cont că materia
primă folosită este achiziţionată, în principal, de pe piaţa ţărănească, este necesară
impulsionarea producătorilor în cultivarea unor soiuri superioare calitativ,
renunţându-se la cultivarea hibrizilor producători direcţi. Un factor important în
obţinerea acestor produse îl reprezintă materialul biologic folosit.
De asemenea, S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea poate oferi şi
consultanţă producătorilor viticoli în vederea orientării producţiei şi obţinerii
unor soiuri superioare calitativ. Dar pentru obţinerea unui produs de calitate
nu este suficientă materia primă de calitate, ci trebuie avut în vedere şi
procesul de vinificare şi condiţionare a vinului cu folosirea unor tehnologii
cât mai performante.
Cu privire la preţul de valorificare al produsului trebuie avut în vedere
controlul riguros al costurilor de producţie, ştiind faptul că aceasta are o
pondere însemnată în preţul de vânzare. Preţul materiei prime trebuie să fie
unul echitabil atât pentru producători – pentru a-şi putea acoperi costurile de

24
producţie, cât şi pentru a continua relaţiile de furnizare a materiei prime cu
S.C. Vinuri Dobrogene S.R.L. Tulcea pe un termen cât mai lung – cât şi
pentru societate. De asemenea, se cere a fi avută în vedere o negociere cât
mai bună în relaţiile cu distribuitorii pentru a obţine preţuri cât mai bune, dar
în acelaşi timp pentru a satisface un segment de piaţă cât mai larg în rândul
consumatorilor finali. Preţul vinului de Pietroasa trebuie să aibă în
continuare un raport calitate/preţ cât mai echitabil.
Vânzarea produselor se face prin reţea de distribuitori cu care
societatea are contracte, vânzarea acoperind toate judeţele ţării. Politica de
distribuţie se referă la „traseul” pe care îl parcurg mărfurile pe piaţă până
ajung la consumatori. Trebuie avut în vedere un control riguros al activităţii
de distribuţie, astfel încât produsele să ajungă cât mai aproape de
consumator. În acest sens un rol foarte important îl au supervizorii de zonă,
care trebuie să supravegheze în permanenţă prezenţa produselor firmei în
reţeaua comercială şi de distribuţie. De asemenea, se poate controla şi modul
de expunere pe rafturile magazinelor, astfel încât produsul să fie cât mai
vizibil şi mai atractiv consumatorului.
În ceea ce priveşte politica promoţională trebuie să acţioneze în continuare
în direcţia unei promovări cât mai adecvate şi sugestive, prin participarea la toate
târgurile interne şi internaţionale.
România a fost şi continuă să fie recunoscută ca una din puterile viticole de
excepţie ale lumii. Calificativul de excepţie nu este dat atât de dimensiunea
suprafeţelor cultivate cu viţă de vie şi nici măcar de volumul total al producţiei, cât
de modul de organizare şi structura de soiuri a unor plantaţii viticole capabile să
producă struguri care, prin sănătate şi aromă, rivalizarea cu tot ceea ce se produce
astăzi mai bun în lume. Astfel pentru perioada următoare se cere susţinerea acestui

25
sector viticol, precum şi îmbunătăţirea imaginii vinului, atât în ţară, cât mai ales în
afara graniţelor ţării.

26