Beauregard, despre personalitatea Părintelui Dumitru Stăniloae

Autor: 
Anca-Adriana Huza
Publicat: 04/08/2021 22:03
Sursa foto: basilica.ro

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Protopopul Franței, a acordat un interviu

exclusiv Agenției de știri Basilica în care a evocat personalitatea Părintelui Dumitru Stăniloae,
propus spre canonizare, pe care l-a cunoscut personal, și a oferit detalii despre specificul

2. FERICITUL PARINTE SOFIAN, “batranul frumos” ca o icoana,

“CHIPUL DULCETII SI DELICATETII”, isihastul cu inima plina de mila
Duhului si MARELE DUHOVNIC ASCUNS SUB MANTIA TACERII:  “La
Antim lumea călca în vârful degetelor, așa o
Ortodoxiei franceze, relatează Basilica.ro.

Părintele protopop a mai nominalizat doi părinți cu viață sfântă pe care i-ar vedea canonizați –
unul român și unul francez.

Basilica.ro: La reuniunea din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a decis să pregătească mai multe canonizări de preoți și monahi pentru anul 2025, când va
sărbători 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Printre
aceștia se numără și Părintele Dumitru Stăniloae. Care este cea mai frumoasă amintire pe care
o aveți despre el?
Cea mai frumoasă amintire pe care o am legată de Părintele Dumitru este chipul lui. Era
deopotrivă foarte serios și concentrat, dar și surâzător. Figura i se lumina și ochii migdalați se
mijeau până când nu-i mai vedeai pupilele. Transmitea multă bucurie, multă lumină
interioară, multă pace și bunăvoință. Când era serios, se vedea că este foarte concentrat – fie
când încerca să se exprime cât mai precis, fie când căuta cuvântul corect, fie că era în
rugăciune.

Când se ruga avea nu doar chipul foarte concentrat, ci și expresia unei persoane foarte pașnice
și încrezătoare. Avea un chip foarte frumos. Avea și un caracter puternic și multă energie.
Dădea dovadă de mult curaj, dar era pașnic. Experiența rugăciunii inimii dădea chipului său
pacea și blândețea caracteristice sfinților, specifice tuturor celor care se apropie cu încredere
de Dumnezeu. Era chipul unui om care ascultă cuvântul Domnului.

Avea privirea ascultătoare – dacă pot spune așa. Era deopotrivă o față de om simplu, de țăran
român foarte curat, foarte cinstit, foarte muncitor, foarte inocent, dar mai ales foarte simplu.

Simplitatea acestui mare teolog era izbitoare pentru mine. Părintele Dumitru, unul dintre cei
mai inteligenți oameni ai epocii noastre, era de o simplitate extremă. Ajunsese astfel prin
rugăciune, fiindcă rugăciunea este experiența iubirii lui Dumnezeu, iar dragostea este simplă,
fiindcă și Dumnezeu este simplu.

Părintele Stănuiloae: A face teologia accesibilă

Basilica.ro: Ce sfat vă oferea frecvent Părintele Dumitru Stăniloae? Ce sfaturi avea pentru
omul contemporan?

Părintele Dumitru Stăniloae era preocupat ca teologia, adică gândirea Bisericii, experiența
eclezială a adevărului, să fie accesibilă. Când lucram la proiectul cărții: Ose comprendre que
Je t’aime („Îndrăznește să înțelegi că Eu te iubesc”), apărut în română cu titlul Mica
dogmatică vorbită, părintele mi-a spus: „Trebuie să facem o carte utilă oamenilor”.

Această idee revenea adesea în conversație, iar el mă sfătuia mereu să consider teologia ca pe
o slujire a aproapelui. Activitatea teologică din Biserică este slujire. Părintele Dumitru se
considera un slujitor al lui Dumnezeu și al aproapelui.

În numeroasele discuții pe care le-am avut prin bunăvoința lui Dumnezeu, pot distinge trei
sfaturi pentru noi și contemporanii noștri.

Mi se pare că primul sfat este să regăsim sursa patristică a gândirii și vieții creștine. Părintele
Dumitru însuși, după cum se știe, descoperise gândirea Sfinților Părinți citindu-l pe Sfântul
Grigorie Palama. Sfatul său pentru teologie și cateheză era în mod esențial să ascultăm
mesajul Sfinților Părinți, care este de fapt mesajul Sfintei Tradiții.

Al doilea sfat, pe care poate că nu-l formula ca atare, dar se putea deduce din comportamentul
lui, era să legăm gândirea de Rugăciunea Inimii. Pentru Părintele Dumitru, tradiția isihastă era
normativă și, din acest motiv, teologia era în esență un act mistic.

Al treilea sfat al său, dacă se poate spune astfel, și pe care îl ilustra el însuși, era să rămânem
permanent în dialog cu omul contemporan, să avem dragoste de oameni, să-i înțelegem și să
încercăm să le oferim răspunsurile patristice și ascetice care-i pot ajuta să crească
duhovnicește și să se mântuiască.

Părintele Dumitru avea un spirit foarte precis și exigent, mai ales din punct de vedere al
credinței. Era intransigent în domeniul dogmatic; nu făcea niciun compromis în dialogul
ecumenic. Dar acest spirit exigent era deschis dialogului și discuției.

Concepția sa cu privire la ecumenism era cea a ecumenismului de dialog și mărturisire, eu

subînțelegând că, pentru el, adevăratul ecumenism era Ortodoxia însăși.

Un părinte duhovnicesc român cu viață sfântă

Basilica.ro: Dintre părinții duhovnicești pe care i-ați cunoscut în România credeți că mai
există un alt nume care ar putea fi propus pentru canonizare?

Am primit mult ajutor de la Duhul Sfânt de fiecare dată când am fost în România, singur sau
împreună cu soția. Am întâlnit în anii 1970 persoane de o mare sfințenie. O generație întreagă
pe care ulterior eu am numit-o „vârsta de aur a spiritualității românești” era încă în această
viață de aici.

În primul rând, l-am cunoscut pe Preafericirea Sa Patriarhul Justinian, care într-o astfel de
epocă a întrupat sfințenia poporului român trecută prin încercările istorice îngăduite de
Dumnezeu. I-am cunoscut și pe arhimandriții Paulin Lecca și Benedict Ghiuș. Personal, am
fost foarte apropriat de Arhimandritul Sofian Boghiu.

Îmi doresc din tot sufletul ca Biserica noastră să recunoască în el chipul desăvârșit al
experienței ortodoxe și să-l treacă în rândul sfinților, adică al celor pe care îi privim ca pe
exemple de viață plăcută lui Dumnezeu.

Părintele Sofian, atât cât nenumăratele mele păcate mă lasă să exprim aici, era un om fără de
păcat, aflat la sfârșitul vieții sale. Dumnezeu îi dăruise smerenia și nevinovăția. Întâlnirea cu
el m-a convins că se poate trăi fără de păcat în această lume, că ne putem jertfi în această
lume, că nu există obstacol serios în calea mântuirii noastre când Îl iubim pe Domnul cu toată
ființa.

Franța și Ortodoxia

Basilica.ro: Care este specificul Ortodoxiei franceze în raport cu cea românească?

Ortodoxia franceză are drept caracteristică principală faptul că este înrădăcinată în zece secole
de viață bisericească după tradiția Sfinților Părinți. Rădăcinile credinței dreptslăvitoare de la
noi urcă până la Sfânta Maria Magdalena, cea Întocmai cu Apostolii, care L-a întâlnit pe
Hristos în carne și oase atât înainte, cât și după Înviere. Temelia creștinismului din Franța este
veritabil apostolică.

Dar ceea ce caracterizează modul nostru de a trăi Ortodoxia în Franța este că această
moștenire apostolică s-a confruntat cu raționalismul Renașterii și cu deviația gravă pe care a
reprezentat-o umanismul acestei epoci în plan hristologic și pneumatologic.
Noi trăim Ortodoxia Sfinților noștri Părinți, ca Sfântul Ilarie de Poitiers, Sfântul Martin și
Sfântul Grigorie de Tours, Sfântul Gherman de Auxerre, Sfântul Gherman al Parisului, prin
filtrul mileniilor de raționalism și legalism.

Astfel că uneori este greu: suntem chemați să dăm dovadă de discernământ, curaj și smerenie.

Mari mărturisitori al Ortodoxiei franceze ca Arhimandritul Lev Gilet, Olivier Clément sau
Arhimandritul Placide Deseille – pentru a da nume de neam francez curat, nu de credincioși
din imigrație – au demonstrat prin viața și mărturia lor că poți fi ortodox și francez cu
distanțare față de raționalismul Renașterii și Iluminismului.

Ortodoxul francez trebuie să regăsească în mileniile de istorie a creștinismului temeliile

credinței universale. Totodată, a fi ortodox francez înseamnă să fii conștient de două lucruri:
că, în ciuda importantei rupturi survenite în Tradiție, au rămas și insule din mesajul patristic;
și, foarte important, că Domnul, în milostivirea Sa, nu a abandonat creștinătatea schismatică,
ci i-a trimis drepți ca Fericitul Vincent de Paul, Fericita Thérèse de Lisieux și numeroși alți
creștini exemplari.

Chiar și într-un creștinism deformat subzistă de-a lungul timpului un grad important de
autenticitate creștină, o anume fervoare, o dragoste pentru Maica Domnului, de exemplu, pe
care ortodoxul francez le poate recunoaște.

Ortodoxul francez este chemat să facă dovadă de discernământ și să se ferească de orice

formă de sectarism. Nu ne-am născut din emigrații, ci dintr-o mișcare izvorâtă chiar din
interiorul culturii noastre, cu scopul de a regăsi adevărata credință.

Un francez în Biserica Ortodoxă Română

Basilica.ro: Vorbiți-ne despre experiența dumneavoastră ca preot francez al Mitropoliei

Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

A fi preot francez într-o mitropolie românească ține de alegere, fiindcă sunt mai multe entități
canonice care coexistă în Europa Occidentală. Adunarea Episcopilor Ortodocși din Franța
reunește ierarhi care păstoresc credincioșii de origine rusă, greacă, georgiană, libaneză,
siriană, sârbă și română.

Alegerea de a aparține de Biserica Ortodoxă Română ține de faptul că Ortodoxia românească

este purtătoarea unei experiențe istorice deosebit de bogate. De origine apostolică, la fel ca cel
francez, creștinismul daco-român și-a păstrat cu fidelitate magnifica responsabilitate față de
credința care i-a fost transmisă.

A făcut aceasta trecând prin mari frământări îngăduite de Domnul, invazii străine, diverse
forme de dominație sau prozelitism – chiar trecând prin martiriu.

O astfel de fidelitate față de credința strămoșilor nu este proprie doar românilor, desigur, dar îi
inspiră francezului din mine o mare încredere.

Pe de altă parte, sunt și multe afinități între francezi și români în plan cultural și lingvistic,
ceea ce este extrem de important: ca francez, apreciez că nu mă simt străin între frații români
din Franța și nici chiar între cei din România. În plus, ierarhii noștri au la inimă predica și
liturghisirea în franceză.

Din punct de vedere strict personal, căutând dreapta credință și autentica Tradiție pornind de
la propriile mele rădăcini occidentale, am primit Predania Ortodoxiei trăite, nu prin cărți, ci
prin persoane purtătoare ale Tradiției pe care o trăiau: prin părinți duhovnicești români ca
Părintele Dumitru (Stăniloae) sau Părintele Sofian (Boghiu) care m-au format.

Iar prezența mea în Mitropolia Română vine în mod natural. Nu este și cazul altor preoți
francezi. Aceasta nu înseamnă că-mi este ușor, căci există diferențe de mentalitate și nu este
mereu ușor pentru credincioșii români să accepte preoți francezi.

Un arhimandrit francez cu viață sfântă

Basilica.ro: Dacă s-ar putea generaliza cinstirea unui sfânt francez la nivel internațional, pe
care l-ați prefera și de ce?

Această generalizare la nivel internațional a cultului unui sfânt francez există deja, slavă
Domnului! În Sinaxarul Sfântului Munte sunt trecuți Sfânta Genoveva din Paris, Sfântul
Martin de Tours, Sfântul Gherman, Episcopul Parisului, Sfânta Cuvioasă Radegonda, Sfântul
Ilarie de Poitiers și alți sfinți ortodocși francezi.

Sfântul Martin mi se pare caracteristic, fiindcă este, pot spune, un sfânt ortodox european. S-a
născut cel mai probabil în Panonia, pe teritoriul Ungariei de astăzi, sau în Transilvania de
astăzi, și a devenit marele Arhiepiscop de Tours în Franța, pe care toată lumea îl cunoaște.

Sfântul Martin este cu adevărat ocrotitorul ortodox al Franței. El este la originea răspândirii
credinței în mediul rural, prin ceea ce încă de atunci se numeau parohii. A mărturisit Crezul
Niceean într-o epocă în care o parte din Europa și Franța se infectaseră cu virusul ereziei
ariene!

Personal, eu mă rog să fie trecut în rândul sfinților Bisericii și Arhimandritul Placide Deseille.
Ceea ce spun nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Părintele Placide este foarte cunoscut și
apreciat în România. Se bucura de încrederea deplină a Părinților din Sfântul Munte, care îl
considerau extraordinar de ascultător.

Părintele Placide a avut o operă scrisă importantă pentru mărturisirea credinței universale, a
organizat viața monastică pe teritoriul Franței și, mai ales, a sintetizat în propria viață această
tradiție. Este primul francez get-beget în care s-a arătat această minune: întruchiparea într-o
persoană umană de pe teritoriul Franței a întregii învățături a Apostolilor și Părinților.

L-am cunoscut timp de decenii. Era nevinovat, foarte curat din fragedă pruncie, nu gândea și
nu vorbea de rău niciodată pe nimeni. Făcea dovadă de un excepțional discernământ, iar
smerenia și simplitatea sa erau emoționante. Avea și o trăsătură care nu este deloc nedemnă
de un sfânt: un umor foarte agreabil. Fericite Părinte Placide, roagă-te lui Dumnezeu pentru
noi!

Carte de vizită
 Născut și crescut într-o familie romano-catolică în data de 11 mai 1947, a cunoscut
Ortodoxia la maturitate. Prima vizită în Romania a făcut-o la începutul anilor 1970,
când el și soția s-au botezat în Biserica Ortodoxă Română. Cu binecuvântarea
Părintelui Patriarh Justinian, a viețuit în Mănăstirea Antim din București. A fost
hirotonit preot în 1977 și a slujit la Mănăstirea Antim, alături de duhovnicul său,
părintele Sofian Boghiu.
 A petrecut o luna de zile cu Părintele Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Cernica. În
urma convorbirilor cu el, în 1984 a scris cartea „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”,
reeditată la Sibiu în 1995 sub titlul „Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica”.
 A studiat limbi clasice, iar în 1983 a devenit doctor în Istoria Bizanțului. Între anii
1980-1990, a urmat studii de teologie ortodoxă, sub îndrumarea Părintelui Dumitru
Stănilo