Daniel întuneric

(s)3 Qil (llâ 3v@ €p@ c

@3!!!QiIţSSg}igi!S3

HA’aB
Părintele Arsenie Boca
De la Vaţa de Sus spre Prislop
Redactor: Natalia Corlean
Coperta: Victor Dascălu
DTP: Amalia Dragne

© Editura Aga ton, 2016

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ÎNTUNERIC, DANIEL
Părintele Arsenie Boca - De la Vaţa de Sus spre Prislop
/ Daniel întuneric; apare cu binecuvântarea Preasfinţitului
Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. - Făgăraş :
Editura Agaton, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-1981-84-0
281.95 Boca,A.
929 Boca,A.
 Daniel ÎNTUNERIC

Părintele Arsenie Boca

De la Vaţa de Sus spre Prislop
Scurtă biografie

Apare cu binecuvântarea
Preasfinţitului Părinte Andrei
Episcopul Covasnei şi Harghitei

Colecţia Ortopraxia - 35
Făgăraş - 2016
 Cuvânt înainte
Părintele Arsenie Boca...
sau despre mărturia credinţei
in fata lumii
Credinţa creştină şi, în special cea ortodoxă, a
constituit dintotdeauna, pentru omul însetat de sens
existenţial, opţiunea pentru Adevăr şi Viaţă prin Hristos,
Mântuitorul nostru, dincolo de hotarele acestei lumi. Prin
întruparea Sa, Hristos a schimbat condiţiile ontologice ale
firii umane, iar asumarea conştientă şi deplină, liberă, a
credinţei creştine angajează omul într-un urcuş sufletesc
în care au loc prefaceri de taină ce dau o aură cerească
celor îmbunătăţiţi. E o comunicare strânsă a vieţii între
om şi Dumnezeu, e o Cale a desăvârşirii omului din darul
iubirii lui Dumnezeu. între cei care cutează a călători
cu Hristos pe această Cale unii sunt înzestraţi cu daruri
speciale... aşa cum a fost şi Preacuviosul Părinte Arsenie
Boca.
A vorbi sau a scrie despre Părintele Arsenie reprezintă
în sine o mărturie dată lucrării lui Dumnezeu între
oameni şi a puterii credinţei celei adevărate ca îndreptar
de viaţă creştină pentru cei ce vor să se mântuiască. De
altfel, viaţa şi scrierile Părintelui Arsenie sunt asemenea
unei priviri de-aproape a lui Dumnezeu faţă de om, un
cuvânt de îndreptare pentru cei aflaţi pe căile pierzării
şi o întărire a celor nevoitori în credinţă, o chemare a
conştiinţei omului de a fi în lumina Iubirii dumnezeieşti,
unica şi adevărata împlinire, altfel spus o reiterare a
cuvântului Mântuitorului; „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat
împărăţia Cerurilor!" Pentru că omul, aşa cum l-a creat
Dumnezeu, este de vocaţie sfânt, dacă este conştient de
5
chemarea sa şi dacă nu refuză într-adins răspunsul pe
măsura acestei chemări.
Prin puterea sa de a pătrunde în adâncurile sufletelor
oamenilor purtând în cuvânt şi faptă lumina lui Hristos şi
prin caracterul său aparte, original, impunător. Părintele
Arsenie Boca a marcat conştiinţa contemporanilor săi,
atât a celor care l-au preţuit, cât şi al celor care i-au
stat împotrivă, devenind într-adevăr o personalitate
duhovnicească a timpului său şi un important reper
creştin pentru toţi cei care l-au descoperit, din scrieri şi
mărturii, după trecerea sa din această lume. După cum
prezintă şi autorul acestei cărţi, itinerariul pământesc
al Părintelui Arsenie a fost un drum al Crucii în numele
lui Hristos, iar locurile în care Părintele a slujit s-au
constituit în adevărate centre de formare duhovnicească
şi de redeşteptare a fiilor acestui neam binecuvântat de
Dumnezeu.
Scrierile şi viaţa Părintelui Arsenie au rămas în
conştiinţa celor care l-au cunoscut personal, dar şi a
celor care l-au descoperit ulterior, asemenea unei noi
chemări a aceluiaşi glas al Mântuitorului lisus Hristos
către pocăinţă şi bucurie în Duhul Sfânt, fapt pentru
care îndrăznesc să afirm că Părintele Arsenie a fost un
adevărat amvon de la care ne-a vorbit însuşi Dumnezeu
pe înţelesul nostru, al celor ce împărţim mica noastră
viaţă cu acest timp înşelător şi trecător prin filele istoriei.
După căderea regimului comunist în România,
moment anticipat de profeţia şi de moartea Părintelui
Arsenie, societatea românească a cunoscut o efervescenţă
religioasă, fapt care a dus şi la popularizarea acestui
cuvios mărturisitor şi chiar la generarea unui cult al
Părintelui, făcând din vatra monahală a Prislopului,
locul înmormântării sale, unul din marile obiective ale
pelerinilor din ţară şi străinătate. Astfel, în cazul multora,
întâlnirea cu Părintele la hotarul dintre lumi, în locul
unde îşi doarme somnul de veci, a însemnat şi legarea
unei prietenii duhovniceşti, luminătoare spre studiul
teologiei.
Este şi cazul lui Daniel întuneric din oraşul Bălan,
judeţul Harghita, de formaţie poliţist, care,în urma câtorva
pelerinaje la Prislop şi documentat temeinic asupra vieţii
şi scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a hotărât să studieze
Teologia. Studiile universitare efectuate au fost împlinite
prin câteva analize şi meditaţii care, adunate, au dat o
carte, o mărturie publică a recunoştinţei faţă de impactul
pozitiv şi major al personalităţii Părintelui Arsenie Boca
asupra devenirii creştine şi teologice a autorului Daniel
întuneric, lată-ne în faţa acestei frumoase împliniri
asemenea unei sărutări de mână adusă de către ucenic
îndrumătorului său duhovnicesc.
în încheiere, îmi exprim bucuria sufletească pentru
tipărirea cărţii de faţă, apreciez disponibilitatea Editurii
Agaton pentru susţinerea acestui demers datorită căruia
cartea lui Daniel întuneric se alătură altor valoroase
cărţi care au văzut lumina tiparului în această editură
cu profund caracter creştin şi ortodox, felicit truda
autorului şi aduc mulţumire Preasfinţitului Părinte
Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, care, cu multă
generozitate, a binecuvântat apariţia acestei lucrări din
inima autorului pe braţele cititorilor.

Pr. Teodor Bijec

 INTRODUCERE
Despre Părintele Arsenic Boca se poate spune că a
fost îngăduit de Bunul Dumnezeu poporului român la
vremuri de mari suferinţe şi grele încercări, când toate
ale Cerului păreau că se retrag de la oameni, iar mulţimile
de îngeri şi sfinţi au rămas în văzduhuri doar ca să
călătorească printre cântări şi imne de laudă aduse lui
Dumnezeu, fără înţelegerea că ar mai avea vreo aplecare
spre rugăciunile credincioşilor, ca să le primească şi să le
ducă mai departe întru mântuirea lumii.
Vremuri grele, consecinţă a depărtării oamenilor de la
Dumnezeu, ca să trăiască după voia lor, cu ignorarea sau
călcarea cu bună ştiinţă a poruncilor Lui?... Ori vremuri
de suferinţă, ca ortodoxul să poată lupta până la capăt,
căci „Dumnezeu este şi mai aproape de noi când pătimim
şi suferim şi nu ne părăseşte niciodată, dacă noi nu-L
părăsim”1.
Este ştiut cum că omul suferă pentru păcatele sale,
fapt care nu îi înlesneşte dreptul de a trece vina la altul.
Cum adevărat e şi faptul că prin unitatea ontologică a
tuturor oamenilor există o consecinţă a păcatului care se
răsfrânge nu numai asupra săvârşitorului de păcat, ci şi
asupra celor din familie, a celor din societatea din care
face parte şi, până la urmă, asupra întregii lumi.
Este de netăgăduit şi faptul că, din când în când,
pentru marea Sa iubire de oameni. Dumnezeu înlesneşte
şi intrarea în lume a câte unui om providenţial, care,
fiind aşezat întru lucrarea Duhului Sfânt, pune repere de
moralitate creştină între ai săi, spornice la mântuire.
Limpede e că istoria neamului românesc a reţinut
1 Mitropolitul Serafim Joantă, Părintele Arsenie Boca, un profet al neamului,
în: Pantelimon Munteanu, Părintele Arsenie Boca: Darul lui Dumnezeu
pentru poporul care strigă, Edit Cristimpuri, Ploieşti, 2013, p. 8.
9
existenţa unui mare număr de astfel de oameni - voievozi,
ierarhi, cuvioşi, mucenici ori simpli credincioşi, mulţi
dintre aceştia fiind deja canonizaţi -, născuţi în spaţiul
carpato-danubiano-pontic, care cu toţii au păstrat în
suflet flacăra credinţei şi au transmis-o tuturor celor
din neamul lor - şi nu numai mediul de dezvoltare a
tuturor acestor lucruri fiind, limpede, cel creştin.
Nefiind o ideologie, creştinismul a dovedit că
depăşeşte sensul dat termenului de religie, fiind o
chemare la aderarea întru viaţă, viaţa cea adevărată în
Izvorul vieţii, în însuşi Dumnezeu; cumva la viaţa cea
de dinaintea căderii protopărinţilor noştri în păcatul
neascultării şi care a adus în lume moartea. De a fost şi
voia Creatorului ca să fim răscumpăraţi de chiar Fiul,
coborât de la sânul Tatălui; Cel ce s-a coborât din Ceruri
şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara,
în acest fel dând calea la îndumnezeirea omului; omul
devenind, din supus, rob al stăpânului, fiu al Tatălui
Ceresc şi frate mai mic al Fiului, al Mântuitorului. A cărui
lucrare de răscumpărare a desăvârşit-o prin Jertfa Crucii
de pe Golgota; jertfă sângeroasă întâmplată, petrecută
la timpul naşterii în mod nevăzut a Bisericii cea întru
Hristos, şi care a ajuns să fie nesângeroasă la actualizarea
în Biserica văzută a Fiului, ivită la Pogorârea Duhului
Sfânt din Ziua Cincizecimii2.
Părintele Arsenie Boca, „acest mare om al lui
Dumnezeu, cinstit deja ca sfânt de către mii de
credincioşi" - despre care s-a scris şi se scrie tot mai
mult „aceasta, şi pentru că cei ce îşi găsesc răspuns şi
ajutor la rugăciunile înălţate către el sunt din ce în ce mai
mulţi"3, a venit între oameni nu cu mult înaintea începerii
Primului Război Mondial, prinzând din plin perioada
2 Pr. Dr. loan Pop, Sfânta Liturghie in viaţa credincioşilor, Edit. Ecdesiast,
Sibiu, 2012, p. 9.
3 Romeo Petraşciuc, „Părintele Arsenie Boca despre Oastea Domnului",
în revista lisus Biruitorul, anul XXIV, nr. 14 (887), 1-7 aprilie 2013, p. 1.
10
Celui de-al Doilea Război Mondial, ca să-şi împlinească
vremea vieţii pământene, mai apoi, la timpul în care
Europa s-a ocupat cu îndepărtarea popoarelor de la Cele
Sfinte, aşa cum a fost, la răsărit, prin prigoana comunistă
ori, în apus, printr-o exacerbare a unor drepturi de a
ajuns omul să fie năuc şi uitător de Dumnezeu, având,
până la urmă, inima ajunsă la împietrire.
Fiind unul din neamul românesc. Părintele Arsenie a
venit la o astfel de vreme, întru lucrarea Duhului Sfânt, şi
„a marcat vieţi, a biruit îndoieli, a tratat anemii sufleteşti",
într-un mod nu scolastic, ci printr-o seamă „de trăiri
de nerostit". Dintre generaţiile care l-au cunoscut pe
Părintele, şi cuprinse în valurile vieţii, parte au trecut cu
bine pragul veşniciei, la Hristos, întru împărăţia Sa. Iar
o altă parte, a rămas gata oricând să vorbească despre
Părintele, fără să aibă nevoie de confirmări, trăind cu
simţământul că „pentru ei. Părintele Arsenie Boca este
grabnica şi statornica mângâiere a Duhului Sfânt"4.
Pentru că dorea ca cei din neamul lui - şi nu numai! -
să sporească în credinţă, învăţa adesea Sfântul din inimă
de Ardeal: „calea ortodoxiei nu e imposibilă. Ci tocmai
acest imposibil e Calea de a ajunge biruitori la Hristos!"5
Fiind cu slujirea de tipul uneia printre oameni - fapt
datorat întâmplării că mult timp din viaţa sa l-a petrecut
ca pictor -, a semănat Părintele Arsenie printre ai săi
ideea cum că fiecare lucru trebuie făcut în însoţirea
rugăciunii6.
Şi obişnuia să arate acelaşi Părinte: „în mintea
strâmbă, şi lucrul drept se strâmbă"7. Aceasta, pentru a
4 Prof. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Când Dumnezeu iubeşte un popor,
fi trimite profeţi, în: Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om
trimis de Dumnezeu, Edit. Agnos, Sibiu, 2012, p. 8-9.
5 Romeo Petraşciuc, Părintele..., p. 5.
6 Preot Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca - Mărturia Mea, Edit.
Arhidieceza, Arad, 2012, p. 65.
7 loan Gînscă, Părintele Arsenie Boca - Mare îndrumător de suflete din
secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 185.
11
fi cu băgare de seamă şi pentru a se înţelege că mintea
se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura
curăţirii de patimi. Iar când mintea se îndreaptă, vede
lucrurile aşa cum sunt ele, adică drept8.
De la Părintele Arsenie Boca, considerat de mulţi un
mijlocitor puternic al românilor în faţa lui Hristos, ne-au
rămas în urmă cuvântul9 şi pictura10 acestuia. Dar şi o
rugăciune de dimineaţă, recomandată credincioşilor de
către Sfinţia Sa:

„Doamne, Cela ce vii în taină între oameni,

ai milă de noi:
Că umblăm împiedicându-ne prin întunerec,
patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii,
uitarea s-a întărit în noi ca un zid,
împietrind inimile noastre,
şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem:
Bolnav, Flămând şi fără haină.
Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre,
umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni,

ai milă de noi:
Pune foc temniţei în care Te ţinem,
aprinde dragostea în inimile noastre,
arde spinii patimilor
şi fă lumină sufletelor noastre.

8 Arhimandritul Teofil Părăian, Egreu să ştii când ţi-e mintea strâmbă, în

Ziarul Lumina de Duminică, 24 februarie 2008.
9 O sinteză a cuvintelor Părintelui Arsenie se găseşte în volumul îngrijit
de Natalia Corlean Vreau să schimb lacrimile voastre In bucurie. Antologie
de cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Arsenie Boca, Editura Agaton, 2014.
10 îndeosebi pictura Bisericii Sf. Nicolae din localitatea Drăgănescu, judeţul
Giurgiu (în apropiere de Bucureşti).
12
 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni,
ai milă de noi;
Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi
cu Duhul, precum ai zis,
că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi
cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră
rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni,

ai milă de noi:
Că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem,
cât eşti de aproape de sufletele noastre
şi cât Te depărtăm prin micimile noastre.
Ci luminează lumina Ta peste noi,
ca să vedem lumea prin ochii Tăi,
să trăim în veac prin Viaţa Ta,
Lumina şi Bucuria noastră.
Slavă Ţie! Amin.” 11

11 Episcop Dr. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie: „omul îmbrăcat tn haină

de in "şi„îngerul cu cădelniţa de aur". Editura Charistna, Deva, 2009, p. 118.
13
 Părintele Arsenie Boca -
model de viată creştină
Faţă de parcursul pământean al părintelui Arsenie
Boca, dintr-un bun început se poate face precizarea că
există fapte şi întâmplări din viaţa acestuia despre care
se cunoaşte că ele s-au petrecut cu certitudine - în acest
sens având la îndemână detalii dintre cele mai expresive
şi vii cum există şi alte lucruri care sunt fie plăsmuiri ale
celor care au căutat să-l pună pe Părintele Arsenie într-o
lumină cât mai favorabilă, fără să existe o fundamentare
pe suportul realităţii, ori fie inexactităţi ale altora, care
şi-au făcut oarecum ca ţel în viaţă combaterea celor ce
pot duce la sfinţenie şi vin întru slava lui Dumnezeu.
Şi mai există particularităţi ale vieţii Părintelui nostru
neştiute, care probabil vor rămâne ascunse, chiar dacă
se va stărui pentru scoaterea la lumină a acestora prin
cea mai asiduă formă de cercetare.
Multe, foarte multe cărţi, însoţite de nenumărate studii
de specialitate şi de articole de presă, cu documentare
ale câtorva posturi de televiziune din România
postdecembristă au avut ca obiect viaţa coroborată cu
activitatea misionară a Părintelui Arsenie.
Autori sfinţiţi, precum şi dintre cei ce n-au ajuns să
se afle într-o treaptă de sfinţire, dar l-au cunoscut pe
Arsenie Boca şi, cumva, printru acest motiv, s-au aşezat
tot mai multîn dragostea de Hristos, au relatatîn legătură
cu Părintele Arsenie fie întâmplări din viaţa acestuia, fie
gânduri ale celui ce astăzi cel mai uşor este cunoscut sub
numele de „Sfântul Ardealului”.
Vaţa de Sus, din Ţara Moţilor, aflată sub ocupaţie
vremelnică austro-ungară, aşa cum era în anul 1910,
luna septembrie, cu ziua douăzeci şi nouă reprezintă
14
coordonata de loc circumscrisă timpului venirii în
lume a celui ce avea să se impună, în deceniile de
mijloc ale secolului al XX-lea, la resfinţirea vechii zidiri
brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus şi a aşezământului
ortodox de la Prislop, ambele având înglobate urmele
distrugerilor provocate de acţiunile mai puţin demnilor
de pomenire Bukow şi Preiss, generali habsburgici.
Naşterea acestuia - sub numele de Boca Zian-Vălean
- a fost înscrisă, în urma declaraţiei naşterii de către
bunicii materni. Popa Gligor şi Popa Pascuţa, în registrul
naşterilor Primăriei comunei Vaţa de Jos, în anul 1910, cu
numărul curent 105, în dreptul părinţilor fiind indicaţi ca
tată, Boca losif- cizmar, greco-catolic, de 29 ani şi Popa
Creştina - casnică, greco-răsăriteană (ortodoxă], de 18
ani, neştiindu-se, însă, de ce numele mamei, căsătorită
oficial la acea vreme şi purtând numele de Boca, apare,
în consemnarea de faţă, ca fiind Popa12.
Cu privire la etimologia numelui de Zian - extrem de
rar folosit -, s-a scris deja despre faptul că acesta provine
din Sânzian, un regionalism laic pentru indicarea zilei
Naşterii Sfântului loan Botezătorul, fixată de calendarul
creştin-ortodox la 24 iunie13.
Despre mama sa, spunea Părintele cum că la vremea
când a fost în pântecele ei, acesteia „îi apărea icoana
Maicii Domnului, atunci când mergea la câmp, datorită
rugăciunilor făcute"14.
Şi tot în legătură cu această icoană, mai există o
consemnare pe seama unei relatări a Părintelui Arsenie,
făcută în faţa unor credincioşi (aşa cum este în cazul
Vionelei Miloşan, din Recea], prin care arăta Părintele
12 lovu Mihuţ, Copilăria Părintelui Arsenie Boca, Edit. Icona, Arad, 2012,
p. 40.
13 Răzvan Codrescu, Mormântul caid de la Prislop: mărturii despre
Părintele Arsenie Boca apărute în „Lumea Credinţei", Edit Lumea
Credinţei, Bucureşti, 2012, p. 25.
14 Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un s/ânt al zilelor noastre, Edit
Siaj, Bucureşti, 2009, p. 9.
15
cum că atunci când a fost copil, în casa mamei sale era o
icoană a Maicii Domnului, care-i plăcea mult. Iar odată a
întrebat-o pe mama sa:
De ce îmi place aşa mult acea icoană”?
Iar mama i-a răspuns:
- Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte
mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană.”15
Ulterior, cu alt prilej. Părintele avea să revină şi să
completeze imaginea prin aceea că mama Sfinţiei Sale,
la vremea când a rămas însărcinată cu el, s-a uitat la
icoana Maicii Domnului „şi a pictat-o în inima ei. A
pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau
Sfinţii loachim şi Ana: «Maica Domnului, îţi cer un copil,
fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi
slujească ţie. Maicii Domnului şi Domnului lisus Hristos.
Nu pentru mine îl cer.»”16
Demnă de reţinut este şi imaginea plină de bucurie pe
care a avut-o în timpul sarcinii Creştina Popa, care simţea
cum că ar avea ceva luminos în pântece.17 Părintele
întregeşte acest tablou de sfinţenie, zicând că tatăl său,
plecând în America, l-a lăsat curat în pântec. [Pr. Petru
Vamvulescu)18.
Probabil, avându-se în vedere religia tatălui, în registrul
naşterilor de la primărie Zian-Vălean a fost înscris iniţial
ca aparţinând cultului greco-catolic (gorog catholicus),
dar la 17 zile după naştere, în data de 16 octombrie 1910,
în urma primirii botezului ortodox (greco-ortodox),
registrul botezaţilor de la Biserica Ortodoxă Vaţa de Sus,
la pagina 23, cu nr. crt 18 va reţine asupra lui Zian-Vălean
noua încadrare a acestuia la cultul creştin-ortodox19.
15 loan Cişmileanu, Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie
Baca, Edit. Agaton, Făgăraş, 2004, p. 5.
16 Ibidem, p. 7-8.
17 Camelia Tabacu, O sută de ani de la naşterea Iui Arsenie Baca, postat
în 28 septembrie 2010 pe blogul personal „întâmplări savante", www.
intamplarisavante.wordpress.com
18 Ibidem, p. 8.
19 lovu Mihuţ, op. cit, p. 40-41.
16
 S-a opinat că s-au putut întâmpla toate acestea pentru
că tatăl, losif-Petru, ar fi fost plecat în America, la acea
vreme20, iar religia greco-catolică nu era obligatorie,
religia ortodoxă, în timpul ocupaţiei austro-ungare, fiind
indicată în evidenţele oficiale sub forma gorog ketely21.
Aici se poate completa cu faptul că şi tatăl Părintelui
Prof. Dumitru Stăniloae (1903 - 1993), Irimie din satul
Vlădeni, jud. Făgăraş, asemenea multor români ardeleni,
a fost plecat să muncească pentru o vreme în America, în
epocă circulând un cântec destul de expresiv al românilor
din Transilvania duşi cu munca peste ocean22:
„Bată-te, Americă, bată,/ Bată-te focul din stele/ Şi
dorul măicuţii mele.
Bată-te, Americă, bată,/ C-am venit să zac aci,/ La
porţile fabricii.
Pe drumul New-York-ului,/ Nu umblă nici boi, nici
vaci,/ Dar umblă oameni săraci.
Când te uiţi în lung şi-n lat,/ Nu mai vezi pământ
uscat,/ Numai ape tulburele,/ Mergând corăbii pe ele.
Tot corăbii mari şi mici.../ Şi marea-i apă sărată,/ Şi cu
lacrimi încărcată."
Dar Zian-Vălean nu a fost singurul rod al acestei
căsătorii mixte, încheiate în 7 noiembrie 1909, între
pantofarul losif-Petru Boca, născut în orăşelul Brad23, la
24 februarie 1881, având părinţi pe losif şi Teodora Boca,
şi Creştina, fiica lui Popa Gligor şi Mariş Pascuţa, născută
la 30 octombrie 1892, în Vaţa de Sus24!... Nu, căci în noua
familie, stabilită în Vaţa de Sus, din Ţara Zarandului, la
22 martie 1913, după ce losif Boca se va fi reîntors de
la lucru, de peste ocean, s-a născut şi Viorela-Minca,
20 Florin Duţu, Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 - 1989.
Edit. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015, p. 15.
21 lovu Mihuţ, op. c/t,p. 41.
22 Florin Duţu, Viaţa Părintelui Arsenie..., p. 15.
23 Ibidem, p. 14.
24 lovu Mihuţ, op. cit, p. 34.
17
botezată, asemeni fratelui mai mare, lui Zian, în religia
greco-ortodoxă, la 6 aprilie 1913.
Numai că, în acelaşi an, la data de 12 octombrie, cu
puţin înainte de a împlini 7 luni de viaţă, Viorela-Minca a
murit, fiind înmormântată la Biserica Ortodoxă din Vaţa
de Sus25.
Despre primii ani de şcoală, din consemnările făcute
de lovu Mihuţ - care, asemenea Părintelui Arsenie Boca,
este „fiu al satului Vaţa de Sus", diferenţa între cei doi
fiind dată de faptul că lovu Mihuţ este un contemporan al
vremurilor prezente -, se pare că Zian Boca, de la vârsta
de 7 ani',',a studiat primii 4 ani acasă, clasele I-III cu vărul
său - învăţătorul Vasile Crucin şi clasa a IV-a cu Pavel
Lugar", căci, aşa cum reiese din înscrisurile anului 1907,
în localitatea Vaţa de Sus nu a existat şcoală26.
Mai trebuie remarcat că Zian-Vălean şi-a petrecut
copilăria „departe de lumea dezlănţuită a Primului
Război Mondial" (1914 -1918], în casa bunicilor materni,
situată în izolarea dealului Bujoara, bunicii, oameni
credincioşi, transmiţându-i dragostea de Dumnezeu,
aplecarea profundă spre credinţă recunoscându-şi-o
Părintele Arsenie într-o notă dintr-un manuscris al său,
sub forma: „m-am pomenit credincios de mic"27.
După divorţul părinţilor, a cărei cauză nu se cunoaşte28,
dar a cărei sentinţă a fost pronunţată de către Tribunalul
Arad, în 22 martie 1922, mama părintelui. Creştina, se
recăsătoreşte în Hălmagiu, o localitate apropiată satului
Vaţa de Sus, Zian-Vălean fiind încredinţat prin sentinţa
de divorţ tatălui, sub motivul că pe baza meseriei - losif
25 Ibidem, p. 47.
26 Ibidem, p. 55; Vasile Manea, Studiu Introductiv, în: ***, Părintele Arsenie
Boca, Obiectivul„Bratu", Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 2009, p, 14.
27 Florin Duţu, Viaţa Părintelui Arsenie..., p. 16.
28 Idem, Părintele Arsenie BOCA la Mănăstirea Prislop in Epoca
Torţionarilor Comunişti 1948-1959. De la venirea sa în misiune pastorală
până la lichidarea în şapte serii a personalului monahal din ordinul
Securităţii. Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2014, p. 24.
18
Boca ocupându-se de cizmărie - mai sigur va fi că tatăl îl
va da la şcoală29.
De la vârsta de 12 ani, adică începând cu anul 1922,
şi timp de 7 ani, Zian Vălean urmează cursurile Liceului
„Avram lancu" din Brad, absolvind, în anul 1929, studiile
liceale ca şef de promoţie30.
Liceul Naţional Ortodox „Avram lancu", ctitorie a
Mitropolitului Andrei Şaguna, în timpul părintelui
Arsenie era al cincilea liceu greco-oriental (ortodox]
din Transilvania, după cele de la Blaj, Beiuş, Braşov şi
Năsăud31. Clădirea liceului era „una impunătoare, cu
spaţii arhisuficiente", la vremea de atunci fiind dotată
modern, „totul fiind făcut prin grija unor români cu dare
de mână, proveniţi din împrejurimi, care cunoscuseră
vitregiile imperiului şi virtuţile academismului"32.
L-a avut coleg de bancă pe viitorul preot Petru Boldor,
autor al poeziei Sfântul, închinată Părintelui Arsenie,
care va cuprinde într-un caiet (jurnal] mai multe
mărturii care îl expun pe Zian cu o înzestrare de excepţie
şi o voinţă extraordinară, „o memorie formidabilă, o
putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun" şi că
încă de atunci manifesta deschiderea spre universalitate,
fiind „de o curiozitate intelectuală remarcabilă", totul
interesându-1. Şi aşa „cum un fluviu adună în albia sa
afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic, se varsă în
m.are, de aici se pulverizează în cosmos şi din nou se
revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare, refăcând
«circuitul elementelor»", tot aşa tânărul Zian asimila
informaţii din toate domeniile cunoaşterii, pe care le
trecea prin filtrul personalităţii sale şi le transfigura într-un
mod de existenţă, „prevestindu-1 pe teologul erudit şi
29 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă închinată schimbării
vieţii noastre, edifia a 2-a, rev., Edic. Agaton, Făgăraş, 2012, p. 7.
30 lovu Mihuf, op.cit., p. 55-56.
31 loan Gînscă, op.cit. p. 12.
32 Răzvan Codrescu, op. cit., p. 25.
19
 duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicând braţe
de energie spre tainele universului"33.
La Liceul Naţional Ortodox din Brad - având profesori
mireni şi teologi, formaţi la universităţile din ţară ori din
Viena - tânărul Zian Boca va excela la matematică, fizică,
chimie, biologie şi are abordări peste nivelul stabilit prin
programele şcolare în desen, caligrafie, muzică. „De la
această vârstă, este extrem de interiorizat, solitar. Spre
sfârşitul clasei a Vll-a, le-a făcut colegilor mărturisirea că
la orele de desen şi pictură i s-a descoperit ideea potrivit
căreia «omul nu este numai carne, sânge şi oase, ci există
şi altceva. Inspiraţia nu ţine de materie, de raţiune». Se
prefigurează de acum teologul din viziunea lui Nichifor
Crainic preocupat să aducă teologia în arena largă a vieţii
intelectuale care să îmbrăţişeze o misiune spirituală
totalitară, universalitatea manifestărilor omeneşti, aşa
cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai târziu
în opera sa de valoare universală Cărarea împărăţiei: «...
precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot
aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din
cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu
viaţa. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu, puţină
ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar
omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a
câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă
trebuie şi el să şi-o câştige»"34.
în anul absolvirii, Zian-Vălean Boca - unul dintre cei
30 de absolvenţi ai promoţiei 1928- 1929 şi din care
11 au ajuns preoţi35, „marcat de colegi cu epitetul de
«Sfântul», pentru fermitatea şi sârguinţa vieţii sale"36 -
33 Ibidem.
Ibideni, p. 12-13.
35 lovu Mihuţ, Op.c/t, p. 55.
36 Preot Nichifor Todor, Prefaţă, în: Părintele Arsenie Boca, Talanţii
împărăţiei: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca,ediţia a 2-a, rev., EdiL
Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2009, p. 5
20
va fi pus, de către dirigintele său, să planteze un pom,
lucrul acesta fiind dezvăluit de către Părintele Boldor;
„Era în primăvara anului 1929, de 10 mai, după o serbare
în piaţa oraşului, când promoţia de absolvenţi din acest
an, în frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se
deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar, ca
un simbol al biruinţei, intrat în tradiţia poporului român.
Mă pregăteam să iau puietul, când dirigintele mă opreşte:
«Nu Boldor, ci Boca Zian plantează pomul». M-am uitat cu
ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele
în rădăcinile puietului. Zian ţinea şi scutura puietul
să se taseze pământul, eu îl presam, apoi fiecare coleg
stropeşte cu stropitoarea la rădăcină, după care l-am legat
de tutore. Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat
să poarte numele Gorunul lui Zian, şeful promoţiei de
absolvenţi a liceului. El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol
al vigorii, al trăinicie!, al frumuseţii, al înălţimii idealului
spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat,
ca să facă din noi caractere tari, puternice, personalităţi
proeminente în slujba patriei şi neamului"37.
Mai trebuie precizat că, în 19 iunie 1926, la patru ani
după divorţ, pe când avea doar 45 de ani, losif Boca moare
de tuberculoză, astfel că, la intrarea în cursul superior de
liceu, adică la aproape 16 ani, Zian-Vălean rămâne orfan
de tată38, peste ani, reţinând despre acesta şi notând în
Autobiografia din 1945, dată la Securitate că „m-a bătut
odată pentru ca să nu mai pierd timpul", motiv care l-a
determinat să-i fagăduiască cu lacrimi că va căuta să-i
urmeze îndemnul, lucru care se va şi împlini, de multe
ori evitarea pierderii de timp fiindu-i folositoare în viaţă.
Din perioada adolescenţei, este de consemnat faptul că
Zian-Vălean Boca a locuit în casa vărului său, învăţătorul
37 Romulus Neag, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis,
„Gândirea”, Serie nouă, anul VI, nr. S-6/1997, p. 29, apud. loan Gînscă,
op. cit, p. 13-14.
38 Florin Duţu, Viaţa Părintelui Arsenie..., p. 17.
21
 Vasile Crucin, directorul şcolii din Buteni în acea vreme,
mai mare cu nouă ani decât Zian39.
S-a întâmplat aşa, după ce Zian l-a chemat pe vărul
său, învăţătorul Vasile Crucin, în casa mamei acestuia.
Ana Boca, căsătorită cu Vasile Crucin [tatăl), unde
fusese dat să locuiască după despărţirea părinţilor, Zian
mărturisind vărului său că doreşte să plece de la casa
mătuşii Ana şi că-1 roagă să-l ducă la Buteni40.
Aici Zian Boca va locui până în anul 1935, când va fi
hirotonit diacon Celib de către Mitropolitul Nicolae Bălan41.
în locuinţa învăţătorului Vasile Crucin şi a soţiei sale
Maria Crucin, Zian Vălean Boca a devenit unul de-al casei,
fiind tratat ca şi copilul lor. După naşterea fiicei lor, Zoe,
Zian se va dovedi un unchi bun nepoatei sale, copilăria
petrecută de micuţa Zoe în compania viitorului Duhovnic
de Ia Sâmbăta fiind una memorabilă, asemenea unei părţi
de Veşnicie, „pe care o va căuta mai apoi întreaga viaţă",
regăsind-o „doar în ochii Părintelui, în desele întâlniri pe
care le-au avut"42.
Pe perioada liceului, cât a stat la internat, la Brad, în
zilele de sâmbătă ori la începutul vacanţelor, Zian lua
trenul, pentru 80 de kilometri, pentru a se reîntoarce la
Buteni. Şi-şi amintea nepoata Zoe cum că la fel a fost şi
mai târziu, la vremea când Părintele s-a dus la Teologie,
în Sibiu, ori în Bucureşti, când a făcut Belle-Artele.
Casa în care locuia nepoata era şi casa lui. Locuiau în
clădirea şcolii, unde aveau trei camere mari, „cu toate
acareturile". Părintele având odaia lui acolo, în care
citea în permanenţă, afară de timpul în care se ducea în
grădină. „Şi toată lumea lui se învârtea în jurul credinţei
şi a cărţilor religioase". Când nu citea, se mai întâmpla
39 lovu Mihuţ, Op.cit., p. 62.
40 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca: Fiţi îngăduitori cu neputinţele
oamenilor, Edit. Agnos, Sibiu, 2013, p. 11.
41 lovu Mihuţ, Op.cit, p. 64.
42 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca: Fiţi îngăduitori..., p. 11.
22
să picteze în grădină ori să se roage. „îi plăcea să picteze
cu precădere peisaje şi scene biblice. Portrete, nu. Picta
numai pe pânză. Dar cel mai mult citea..."43.
De multe ori s-a întâmplat ca la Buteni, Părintele
Arsenie să interpreteze diverse cântece în duet
instrumental cu directorul Şcolii, Părintele, bun
cunoscător al flautului, acompaniind la pian pe vărul
său, Vasile Crucin, ce cânta la pian şi la vioară44.
Se ştie că Părintele Arsenie a mai revenit la liceul din
Brad la revederea cu colegii după 50 de ani de la absolvire
şi în 1969, cu ocazia celebrării centenarului celui de al
cincilea liceu românesc din Transilvania45

între anii 1929 -1933, Zian-Vălean se va afla ca student

al Academiei Teologice din Sibiu, unde se va dovedi
„extrem de sârguincios şi studios, fapt pentru care şi aici
între colegi va avea pusă aureola unui „Sfânt"46. în cei
patru ani de teologie va avea printre profesori pe Rectorul
Nicolae Colan (Noul Testament], Nicolae Neaga [Vechiul
testament], llie Beleuţă [Istoria Bisericească Universală],
Dumitru Stăniloae [Teologie Dogmatică], Nicolae Terchilă
[Filozofie, Pedagogie şi Catehetică], dirijorul N. Oancea de
la „reuniunea de Muzică Gheorghe Dima"47.
Mărturisind despre Părintele Arsenie Boca că „n-a
ajuns să-i poată cunoaşte toate adâncurile sufletului",
fostul coleg de bancă din vremea celor patru ani de
Teologie de la Sibiu, Părintele Teodor Bodogae, va enunţa
43 Pe urmele părintelui Arsenie Boca: Adolescentul din grădina cu flori -
interviu realizat de Valentin lacob, apărut în Formula AS nr. 886/2009,
^ud. Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 8.
Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca: Fiţi îngăduitari..., p. 14.
45 Prof. Romulus Neag, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis,
în „Gândirea" - serie nouă, nr. 5-6/1997.
46 loan Gînscă, op. cit, p. 12.
47 Florin Duţu, Părintele Arsenie BOCA la Mănăstirea Prislop în Epoca
Torţionarilor Comunişti 1948-1959. De la venirea sa în misiune pastorală
până la lichidarea în şapte serii a personalului monahal din ordinul
Securităţii. Editura Floare Albă de Coif, Bucureşti, 2014, p. 24-25.
23
în textul de pomenire apărut în Telegraful Român, la puţin
timp după mutarea la cele sfinte a Părintelui Arsenie:
„Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine.
Cunoştea totuşi foarte bine limba franceză şi citea cu
aviditate studii de psihologie, de caracteriologie, de
grafologie, căutând să se adâncească în descifrarea
tainiţelor sufletului. A iubit de mic desenul, sculptura
şi mai ales pictura. îmi amintesc şi acum de uşurinţa cu
care interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase.
Toate acestea erau tot atâtea dovezi care ne ajutau să
întrevedem în el pe pictorul şi pe duhovnicul de mai
târziu, care căuta să redea în compoziţii clare şi în analize
psihologice destule adâncuri ale sufletului omenesc"48.
Din Autobiografia pe care avea să o scrie la sediul
Securităţii din Râmnicu Vâlcea, în luna iulie a anului
1945, se înţelege clar că pe studentul la teologie Zian-
Vălean Boca nu-1 interesau petrecerile. Părintele dorind
să se ocupe în cea mai mare parte a timpului său cu
studiul şi cu rugăciunea. Şi a mai încercat „să nu facă
nicio cunoştinţă cu fete", lucru care nu i-a reuşit, motivul
constând în faptul că, din anul 1929, Ministerul a
îngăduit şi fetelor să studieze teologia, iar Zian-Vălean se
va pomeni cu câteva colege.
Totuşi, pe timpul studenţiei, se pare că Zian-Vălean
ar fi intenţionat să se căsătorească cu fiica unui anume
Braşca Dumitru, fapt care nu s-a realizat, necunoscându-se
„motivele care au condus la încetarea acestei iubiri din
studenţie"49.
Notabil este şi faptul că „Mitropolia Ardealului îi
sprijinea pe cei care aveau tragere de inimă spre preoţie",
studentului Boca fiindu-i oarecum suficienţi banii. însă,
pentru a-şi putea termina studiile, la un moment dat, se
vede nevoit să vândă casa părintească50.
48 Pr. Prof. Teodor Bodogae, „în amintirea Părintelui Arsenie Boca"
Telegraful Român, nr. 2-4,1990, p. 4, apud. loan Gînscă, op. cit, p. 14.
49 Florin Duţu, Părintele Arsenie..., p. 25.
50 Răzvan Codrescu, op. cit, p. 29.
24
 Va absolvi teologia prin susţinerea tezei de licenţă
purtând titlul „încercări asupra vieţii duhovniceşti", ce
se constituia într-o abordare a problemei desăvârşirii
lăuntrice a omului51.
în toamna anului 1933, la intervenţia profesorului
Nicolae Popovici, abia revenit de la studiile făcute în
străinătate, Zian-Vălean va ajunge la Bucureşti pentru a
urma cursurile Academiei de Arte Frumoase. Va primi şi
o bursă de 199.000 lei de la Mitropolitul Nicolae Bălan,
care, şi acesta, îi remarcase talentul artistic52.
Va începe noile studii la clasa pregătitoare a maestrului
pictor Costin Petrescu, cel care a realizat Stema
Patriarhiei Române, dar şi Marea Frescă a Neamului de
la Ateneul Român, iar până în 1938, anul absolvirii, va
frecventa cursurile de medicină susţinute de savantul
Francisc Rainer, pe care l-a avut profesor de „Anatomie",
audiind în paralel, la Facultatea de Teologie Ortodoxă
din Bucureşti, şi cursurile de teologie mistică ortodoxă
[ştiinţa îndumnezeirii omului, ştiinţa sfinţilor] ţinute de
teologul şi animatorul cultural Nichifor Crainic53.
Maestrul Costin Petrescu îi va încredinţa pictarea la
Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazul54.
Iar pentru a evita luarea în armată şi pentru că devenise
absolvent al Academiei Teologice, la 11 septembrie 1936,
va fi hirotonit diacon pe seama Catedralei din Sibiu55, după
ce anterior, în anul 1935, fusese hirotesit citeţşi ipodiacon56.
Pentru anul de practică, se va deplasa în localitatea
Bixadul Oltului, judeţul Trei-Scaune [astăzi Covasna],
51 «•»_ Părintele Arsenie..., p. 15.
52 Romulus Neag, „Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis.
Gândirea, Serie nouă, anul VI, nr. 5-6/1997, pp. 26-31; Florin Dufu,
Părintele Arsenie..., p. 25-26.
53 Florin Dufu, Părintele Arsenie la..., p. 26.
54 loan Gînscă, op. c/t, p. 14.
55 Părintele Arsenie Boca, Obiectivul..., p. 16; Florin Duţu, Părintele
Arsenie..., p. 26.
56 Ion Costin Manoliu, Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Cărţile şi icoanele
sfinţilor, în Formula AS anul XXII, nr. 1001, ianuarie 2012, p. 22-23.
25
 împreună cu maestrul Costin Petrescu, sub coordonarea
căruia va picta la Biserica „Sfântul Dumitru”57.
După absolvirea Academiei, unde termină între
primii patru din 24 de studenţi, primind calificativul
„foarte bine” în perioada 12 martie - 8 iunie 1939 va
călători la Muntele Athos, primind găzduire la chilia cu
hramul „Sfântul Ipatie” de la Mănăstirea Vatopedu. Va
căuta să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum
şi meşteşugul artei bizantine. Iar pentru că, în şedinţa
Sfântului Sinod din 28 iunie 1938, Nichifor Crainic
venise cu propunerea de a se realiza o nouă traducere
a Filocaliei, răspunderea pentru aceasta luându-şi-o
Mitropolitul Nicolae Bălan, diaconul celib Zian-Vălean
va căuta să se întoarcă în ţară „cu transcrieri după o
traducere a Filocaliei realizată, în 1922, de monahii
români de la Schitul Românesc Prodromu. De aceste
manuscrise se vor folosi Părintele Dumitru Stăniloae
şi Părintele Arsenic Boca când vor lucra împreună la o
nouă traducere a Filocaliei”58.
Perioada de şedere în Muntele Athos a diaconului
Zian-Vălean s-a datorat Mitropolitului Nicolae Bălan, care
urmărea ca la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, ctitorie
a Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, rămasă
în ruină până în anul 1928, să aibă numai absolvenţi
de teologie; iar pentru că astfel de oameni erau încă
nepregătiţi îiitr-o altă mănăstire, mitropolitul îi trimite
la Sfântul Munte59.
De reţinut este şi faptul că Părintele Arsenic Boca
va alege să afle un duhovnic foarte aspru la care să se
spovedească, lucru pe care Dumnezeu i-1 va îngădui.60
Va reveni în ţară, iar la 5 octombrie 1939, pentru
57 Florin Dupu, Părintele Arsenie..., p. 26.
58 Ibidem, p. 28.
59 loan Gînscă, op. cit, p. 15.
60 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: un om mai presus de oameni,
Fdit. Agaton, Făgăraş, 2011, p. 7.
26
câteva luni, va merge la Chişinău, pentru a-şi însuşi, de la
meşterii ruşi, meşteşugul poleirii icoanelor (c/conco)61,
dar şi pentru a învăţa pictura, aici fiind mulţi pictori de
sfinţi şi de biserici62.
La plecarea din Basarabia, va primi bani de drum,
unelte pentru poleitul icoanelor şi un cozonac, pe care,
ajungând în gara din Chişinău şi găsind acolo o persoană
foarte slab îmbrăcată - timpul fiind unul rece -, cu
privirea înspre gară, a vrut să i-1 dea. însă, spre mirarea
lui, persoana a dispărut, chiar dacă s-a uitat în toate
părţile după ea. „A simţit o mare putere şi a zis că a fost o
arătare a Mântuitorului. Părintele a venit în România cu
ultimul tren care mai circula liber, pentru că, după aceea,
acolo s-a format graniţa sovietică"63.
Despre acest moment, ulterior Părintele Arsenie
avea să noteze: „Am văzut. Stăpânul sta rezemat într-o
uşă de gară, cu ochii pierduţi în zare, dar părea că vede
toate neamurile, toţi oamenii din ele şi toată lumea.
Tremura de frig - aşa mi se părea; însă am înţeles că o
durere fără seamăn pentru ceea ce vede, aceea îl făcea
să-I tremure gura. Cu adevărat «Omul Durerii». Peste
tot avea înlăţişare de cerşetor cu îmbrăcămintea, însă
n-am prea luat seama la îmbrăcăminte, că peste măsură
m-a izbit durerea Lui, cum n-am mai întâlnit niciodată
nicăieri, dar şi o frumuseţe pe care n-am mai întâlnit-o
am văzut-o pe chipul Lui. 0 frumuseţe pe care n-o mai
pot uita. N-a privit la mine, dar m-a văzut şi m-am aprins
de o dragoste de a suferi cu El. Neştiind cu ce să-l ajut,
cu cea mai mare grabă am dat fuga să-l dau din pâinea
noastră. Şi când m-am întors cu pâinea nu L-am mai
găsit, deşi nu trecuse decât câteva secunde... Atunci am
înţeles că m-am întâlnit cu Cel gol, însetat, flămând şi fără
61 Florin Duţu, yiaţa Părintelui Arsenie..., p. 31.
62 loan Cişmileanu, Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Edit.
Agaton, Făgăraş, 2005, p. 9.
63 Ibidem, p. 9-10.
27
sălaş în lumea aceasta. Atunci am înţeles în câteva clipe
mai mult decât tot ce am învăţat în atâţia ani de zile. Dar
în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc de a
suferi cu El, de a mă stinge pe mine de dragoste Lui şi de
neasemănata-I Cruce. Dau mărturie şi eu, nevrednicul,
pentru cuvântul: «lată, eu cu voi sunt în toate zilele, până
la sfârşitul veacurilor» (Matei 28, 20]"64.

Este închinoviat, din iunie 1939, la Mănăstirea

Brâ ncovean65 şi va fi tuns în monahism în 3 mai 1940,
de Izvorul Tămăduirii, diaconul Zian-Vălean devenind
ierodiaconul Arsenie, după numele Sfântului Cuvios
Arsenie cel Mare (354 - 449), prăznuit la 8 mai.
în Revista Teologică din 1940, editată la Sibiu, în
legătură cu momentul de mai sus, se va scrie: „Pelerinajul
de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de
obşte şi în acest an, în Vinerea din Săptămâna Luminată
(deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n.n.), cler şi
popor din tot jurul. Î.P.S. Mitropolit Nicolae şi P.S. Episcop
Nicolae Colan al Clujului, au slujit Sfânta Liturghie şi au
cuvântat închinătorilor.
Cu acest prilej s-a săvârşit impresionanta slujbă a
tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie
Boca. Despre nevoinţele şi virtuţile acestui prim cetăţean
al restauratei ctitorii voievodale de la Sâmbăta de Sus,
vorbim altundeva".
Iar imaginea este întregită cu consemnarea:
„Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta
Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a fost tuns
în monahism tânărul diacon Zian V. Boca, luând numele
de Arsenie.
64 Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Ed. Lumea
Credinţei, Bucureşti, 2009, p. 72-73, apud. Florin Duţu, Viaţa Părintelui
Arsenie..., p. 31.
65 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Mănăstirii Prislop, Arad 1986, p.
158, apud. loaii Gînscă, op. cit., p. 17.
28
 Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al
Academiei noastre Teologice «Andreiane». Remarcatîncă
de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre
viaţa monastică, a fost trimis de Î.P.S. Mitropolit Nicolae
al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti,
pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor, iar
apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena. întors în ţară, şi-a
petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu, departe
de forfota lumii, alternând rugăciunea cu studiul picturii
bisericeşti. E un caracter integru şi un monah de aspră
tărie duhovnicească.
Vechiul şi statornicul gând al Î.P.S. nostru Mitropolit
Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi, prin
aceste intrări în cinul monahal, este pornit pe calea
înfăptuirii"66.
Şi prin Diaconul Haralambie Cojocaru se va fixa
pentru vremurile de peste timp despre „mişcătoarea
şi emoţionanta tundere în monahism" a unuia din
„luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane":
„Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună
cu îngerii din ceruri că în această zi mare. Vinerea
din Săptămâna învierii Domnului, Isvorul tămăduirii,
poporul român ortodox venit pe timp ploios, ca să-şi
întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile
în sufletul său de mare român şi de mare creştin, a simţit
încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului
la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi,
Î.P.S. Mitropolit Nicolae şi PS. Nicolae Colan al Clujului,
înconjuraţi de sobor de preoţi, le îndreptau către Cel
Atotputernic.
în adevăr, săvârşirea Sfintei Liturghii a fost pentru
toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus, prilej de bucurii
care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. Vreau să
66 Dr. Grigorie T. Marcu, Revista Teologică, nr. 9-10, septembrie-octombrie,
1940, p. 524-525, apud. loan Gînscă, op. cit, p. 17-18.
29
vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în
monahism pe seama acestei ctitorii voievodale, a unuia
din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane,
părintele diacon Boca, diplomat al Şcoalei de Belle-Arte
din Bucureşti. Moţ după locul de naştere, crescut şi
îndrumat în studiul teologiei, tânărul monah a înţeles
să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii
noastre, consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul
picturii bisericeşti, pe care s-o desfăşoare acolo în
liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de
retragere şi de rugăciune.
lată de ce, cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de
bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip
atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România
Mare, care se pare că a fost înscris în planul Providenţei
să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul
Voievodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele
atât dinlăuntrul, cât şi din afara hotarelor ţării noastre"67.
După doi ani, la aceeaşi sărbătoare a Izvorului
Tămăduirii, dată care a căzut la 10 aprilie 1942,
ierodiaconul Arsenie Boca va fi hirotonit ieromonah68.
Preotul loan Gînscă, licenţiat al Facultăţii de Teologie
Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum şi al Academiei de
Arte Vizuale „I. Andreescu" din Cluj-Napoca, care din
luna iunie a anului 2004 slujeşte la Mănăstirea „Naşterea
Maicii Domnului", din localitatea Ciucea69, între paginile
lucrării de licenţă a sfinţiei sale pentru absolvirea
Facultăţii de Teologie, pe care mai apoi a transformată în
cartea Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete
din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în
800 de capete, a notat că şi acest eveniment va fi reţinut
de „Telegraful Român":
67 Diacon Haralambie Cojocaru, „în pelerinaj Ia Sâmbăta de Sus",
Telegraful Român, 12.05.1940, p. 6, apud. loan Gînscă, op. cit, p. 18.
68 Preot Nicolae Zian Streza, Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe
Muntele Athos, Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2008, p. 58.
69 http ://biog.ignus.ro/contact/.
30
 „în Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942
n.n.) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus
obişnuitul pelerinaj.
Pelerinii, veniţi în număr destul de mare, faţă de
timpurile grele ce le străbatem şi de vremea ploioasă, au
avut mari bucurii duhovniceşti.
S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii,
cât şi în aerul liber. Î.P.S. Sa a hirotonit cu acest prilej pe
Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah, iar pe
tânărul, absolvent de Teologie, Vasile Şortan întru diacon
pentru trebuinţele mănăstirii.
Predica înălţătoare şi duioasă a Î.P.S. Sale a stors
lacrimi pelerinilor. A urmat sfinţirea apei la fântâna
tămăduitoare şi un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoţi.
Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în
toată puterea duhovnicească. Peste Ţara Oltului suflă cu
putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii
reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii
neamului şi ai credinţei drepte"70.
Se mai poate menţiona că din 1940, la Mănăstirea
Sâmbăta de Sus s-a declanşat fenomenul care s-a numit
„mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”,
despre care Nichifor Crainic a spus „Ce vreme înălţătoare
când toată ţara lui Avram lancu se mişca în pelerinaj,
cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus,
ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!"71,
iar că Părintele Arsenie Boca „a fost stareţ al mănăstirii
Brâncoveanu între anii 1940-1944. în 01 iulie 1942 a fost
numit preot 11 la mănăstire (conform Ordinului număr
1427/1942 al Oficiului Protopopesc Făgăraş]"72.
70 Ştire: Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus,
„Telegraful Român", 12 aprilie 1942, p. 4, apud. loan Cînscă, op. cit, p. 19.
71 în: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, ediţia a V-a, Editura
Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 333.
72 Site-ul Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus: www.
manastireabrancoveanu.ro/arsenieboca.php.
31
 în legătură cu venirea, mai apoi şederea, dar şi
plecarea de la Mănăstirea Brâncoveanu a Părintelui
Arsenie Boca, există şi o mărturie a unui credincios. Moş
Nicolae, din Sibiu - care include în ea şi unele sentimente
ale mamei Părintelui -, fixată în volumul „Noi mărturii
despre Părintele Arsenie”, apărut la Editura Agaton, în
care Părintele Arsenie este prezentat cum a ajuns în
ţară şi primul lucru care l-a făcut a fost acela de a merge
la Sâmbăta de Sus, pentru a se călugări. La slujbă va
participa şi mama lui, aceasta având dorinţa de a vedea
modul de viaţă călugăresc pe care trebuia să-l urmeze
fiul său, interesându-se, pentru aceasta, şi de masă ori de
casă. Cu mare durere în suflet, când a văzut dormitorul,
mama a spus: „Vai, dragul mamii, vii aici să dormi pe
acest pat de scândură, acoperit cu o rogojină, în loc de
saltea şi pătură!".
Părintele Arsenie va rămâne la Sâmbăta şi va începe
„să-l slujească lui Dumnezeu şi oamenilor, cu ajutorul
Duhului Sfânt”. Aici, la Sâmbăta de Sus, va sluji ca preot şi
va fi solicitat de foarte multă lume, care va veni din toate
colţurile ţării.
Mai târziu, după ce va trece ceva timp. Mitropolitul
Bălan va afla cât este de solicitat Părintele Arsenie de
toată lumea şi se va hotărî „să-l transfere de la Sâmbăta şi
să-l ducă la Mănăstirea Prislop”. Astfel încât. Mitropolitul
Bălan, însoţit de preotul vicar al Mitropoliei, îl va lua
pe Părintele Arsenie în maşină şi-l va duce la Prislop.
Părintele, ca un bun călugăr ce era, va da ascultare. I s-a
spus că Mănăstirea Prislop a fost trecută la ortodocşi,
după ce mult timp a stat la greco-catolici, că acum este
părăsită, „că trebuie pusă în funcţiune şi că e mult de
lucru”. La acel moment, greutatea Părintelui Arsenie a
constat în faptul că trebuia să plece de lângă oamenii
care se învăţaseră să îl solicite şi care îl iubeau, urmând,
peste nu mult timp, „să se trezească, dintr-odată, singur,
32
cu un paznic şi un câine", cea mai apropiată localitate,
Silvaşul de Sus, având-o la 3 Km73.
Astfel că din noiembrie 1948, Părintele Arsenie va
deveni stareţul Mănăstirii Prislop, iar, ulterior, după ce
sălaşul se va transforma în mănăstire de maici, va rămâne
în continuare aici ca duhovnic al ei, aceasta până în anul
1959, când regimul comunist va risipi obştea mănăstirii.
Pe perioada cât s-a aflat la Sâmbăta de Sus, i s-a
întâmplat Părintelui Arsenie să fie şi arestat, prima oară
la 17 iulie 1945, la Râmnicu Vâlcea, unde va fi pus să
scrie o Autobiografie, apoi va fi dus la Bucureşti, ca până
la urmă, în 30 iulie 1945, să fie eliberat pe motivul că nu
i s-a găsit nicio vină. în mai 1948 va fi reţinut din nou,
de această dată de Siguranţa Făgăraş, arătând ceea ce
mai declarase şi anterior, anume că nu a fost niciodată
membru al Mişcării Legionare74, în acest sens, la data de
10 iunie 1948, aşa cum reiese din Dosarul Informativ al
Părintelui, aflat în custodia Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii [Dos. I 2637, voi. II, ff.
124-125-126], Sfântul Ardealului scriind o Declaraţie75:
„Subsemnatul Ieromonah Arsenie Boca, născut în anul
1910, Sept. 29, în comuna Vaţa de Sus, jud. Hunedoara,
fiul lui losif t şi al Creştinei, domiciliat la Mănăstirea
Brâncoveanu - Sâmbăta - Făgăraş, începând din anul
1940, unde îndeplinesc slujba de Preot şi administrator
în ale gospodăriei. Căsătorit n-am fost niciodată. De
Serviciul militar am fost dispensat şi trecut confesor
în rezervă. Studii: am terminat liceul Avram lancu din
Brad-Hunedoara, cu bacalaureat; am terminat Academia
Teologică Andreiană din Sibiu şi am terminat Academia
de Arte Frumoase din Bucureşti.
73 loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p. 10.
74 George Enache, Ardian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca în atenţia
Poliţiei Politice, Edit. Partener, Galaţi, 2009, p. 27-28.
75 Florian Bichir, Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel, Părintele Arsenie
Boca în arhivele securităţii: opis de documente. Vol.l - Sâmbăta de Sus,
1943 - 1949, Edit. Agnos, Sibiu, 2013, p. 145-146.
33
 N-am fost condamnat până în prezent şi nici internat
în lagăr pentru chestiuni politice sau de altă natură.
în trecut şi în prezent n-am fost înscris în nicio
formaţie politică, n-am activat în nici un fel şi nici n-am
cotizat ca simpatizant. Dovadă că n-am făcut parte
nici din simpatizanţii legionarilor pot să spun că, deşi
amator de cărţi, n-am cumpărat şi nici n-am citit nicio
publicaţie legionară.
M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei.
Datorită faptului că m-am consacrat, cu toată viaţa,
creştinismului şi deci luării în serios a preoţiei, mi s-a
răspândit un renume ca atare.
Au venit mulţi oameni să-şi mai pună sufletul în
acord cu creştinismul. Au venit şi legionari. Ca preot a
trebuit să-i primesc a sta de vorbă cu ei. Un preot stă
de vorbă cu orice fel de oameni. Poziţia mea preoţească
faţă de ei a fost următoarea: m-am silit din toate puterile
să-i despoliticianizez, înţelegând prin aceasta, a-i
determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspiraţia,
subversivitatea, jurământul, reacţionarismul tacit sau
manifest faţă de Stăpânirea constituită. Cred că mulţi
m-au înţeles şi lepădând poziţiile greşite, au revenit la
creştinismul care nu se ceartă cu Stăpânirea.
Unii văd că m-au minţit şi m-au adus în faţa răspunderii.
Aşa de pildă, ştiind că, în linie generală. Stăpânirea a
făcut o înţelegere cu legionarii, am îngăduit chiar printre
fraţii Mănăstirii doi inşi: Grigorie Gladcov şi Gheorghe
Apostol. Grigorie Gladcov a fost primit provizoriu în vara
anului 1947, iar Gh. Apostol - Tâmplarul în Dec. 1947 -
până în Martie 1948. Că au fost legionari am ştiut, dar că
Gh. Apostol e urmărit politic, asta n-am ştiut.
în ce mă priveşte declar cu toată conştiinţa împăcată
că: în toată perioada de la 1940 de când am venit la
Mănăstire, până astăzi, nu s-au ţinut, cu ştirea sau
încuviinţarea mea, nicio şedinţă legionară. N-aş fi
34
îngăduit treaba asta în ruptul capului. Am auzit însă că nu
toţi pelerinii sunt cuminţi. Drept aceea am cerut verbal,
în repetare rânduri, D-lui Comandant al legiunii de
Jandarmi - Făgăraş, un post fix de control, care să cruţe
Mănăstirea de implicaţii într-un domeniu neîngăduit. Cer
şi de data aceasta ocrotirea Autorităţii, întrucât preotul
trebuie să rămână preot, dar nici certaţii cu stăpânirea
să nu poată abuza de îngăduinţa creştină.
Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în
funcţie de împăcarea cu oamenii - deci şi cu Stăpânirea,
dacă nu m-au ascultat îi treaba lor, dar pentru că au făcut
aşa, mă rog de organele în drept să mă ajute a zădărnici
atare purtări îndărătnice.
în conştiinţă nu mă simt nici vinovat de atitudinea
creştină ce le-am cerut - dacă au venit să se spovedească
-, nici implicat în şedinţele ascunse ce le-or fi ţinut, cu
totul fără ştirea mea.”
Şi încheie Părintele Arsenie prin indicarea faptului că
rândurile scrise se constituie în declaraţia sa pe care o dă
şi susţine, totodată şi semnându-se.
Pentru că a găzduit, din anul 1949 până în anul 1950,
la Mănăstirea Prislop, pe călugărul Plămădeală Leonida
[Antonie] - viitorul Mitropolit al Ardealului de mai târziu
-, ce avea o condamnare la 7 ani de temniţă grea pentru
instigare, între 16 ianuarie 1951 şi 17 martie 1952,
Sfântul Ardealului va fi arestat şi „trimis în colonia de
muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră [Cernavodă],
sub acuzaţia: «omisiune de denunţ»”76, înspre sfârşitul
detenţiei ajungând şi aici să fie recunoscut ca un sfânt.
Cea mai mare uimire o va produce atunci când va fi
văzut la înmormântarea mamei sale, în Ţara Zarandului,
la sute de kilometri distanţă faţă de locul de detenţie,
făcând pe gardienii care i-au sesizat lipsa de la Canal
să fie îngroziţi, dar să se liniştească la puţin timp după
revenirea Părintelui Arsenie aici77.
Florin Duţu, Părintele Arsenie..., p. 31.
Preot Nicolae Zian Streza, op. cit, p. 63.
35
 Nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Dăian, arată că
îşi aminteşte de înmormântarea mamei Părintelui,
Creştina. „Şeful de post din Vata îi va relata, mai târziu,
episodul acela în care Părintele Arsenie, deşi închis, a
venit la înmormântarea mamei sale. Şefului miliţiei de
aici i se dăduse ordin de la Bucureşti să îl aresteze pe
Părintele dacă va fi găsit la înmormântare. într-adevăr,
şeful de post îl vede pe Părintele Arsenie între oamenii
adunaţi la acest greu moment. Ca să nu tulbure slujba
înmormântării, se gândeşte să îl aresteze imediat după
ce se termină ceremonia. însă... Părintele Arsenie nu a
mai fost nicicum de găsit!
«L-a întrebat şeful închisorii unde era Părintele pe
şeful de post:
— Cum, nu a fost acolo, la înmormântare?! Nu cumva
l-aţi văzut?
— Şi zice miliţianul:
— Ba da! A fost la înmormântarea mamei lui şi am
vrut, după ceremonia de înmormântare, să stau de vorbă
cu el... Dar nu l-am mai văzut, nu l-am mai găsit!...
Toţi din sat s-au bucurat când l-au văzut pe Părintele
acolo, că au crezut că l-au eliberat. Şi mai mulţi l-au
căutat. Dar ziceau:
— A intrat în pământ!»"78.
întâmplarea de mai sus apare descrisă şi în volumul
Mormântul cald de Ia Prislop, apărut prin grija lui Răzvan
Codrescu, în anul 2012, la Bucureşti79:
„în ce priveşte consistenţa relaţiei cu mama sa, există
o relatare cu totul specială din vremea când Părintele
Arsenie era deţinut în lagărul de muncă de la Canal. Având
o forţă fizică deosebită, şi poate şi pentru că nu stătuse
în detenţie atât de mult timp încât să se vlăguiască, de
multe ori izbutea să-şi isprăvească norma de muncă
înainte de sfârşitul zilei, astfel că în timpul rămas îi
78 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca: Fiţi îngăduitori..., p. 26-27.
79 Răzvan Codrescu, op. cit, p. 28 - 29.
36
ajuta la lucru pe unii mai slăbiţi. într-o zi, terminându-şi
norma, a cerut învoială paznicului să se odihnească pe
undeva prin împrejurime, iar acela i-a îngăduit. Ceva mai
târziu, gardianul l-a căutat şi, negăsindu-1, s-a alarmat,
însă după câtăva vreme, înainte de momentul numărării
deţinuţilor, Părintele Arsenie s-a apropiat de gardian, iar
când acesta l-a întrebat unde dispăruse, el a replicat că i
s-a încuviinţat să se retragă pentru odihnă. Gardianul a
insistat să afle unde a fost, iar părintele i-a spus că a fost
la... înmormântarea mamei sale. Evident, sunt posibile
mai multe soiuri de înţelegere a acestui episod. Unii cred
că părintele a fost prezent fizic la groapa mamei lui, unii
cred că părintele a fost prezent în duh la înmormântare,
iar alţii nu cred o iotă din toate acestea. însă cei care au citit
şi au ascultat istorisirile deţinuţilor politici - între care au
fot de la ţărani dintr-o bucată până la fini intelectuali şi de
la anonimi mireni până la duhovnicii cei mai cunoscuţi -,
aceia ştiu că se întâmplă uneori întemniţaţilor, izolaţi la
mare distanţă de apropiaţii sufletului lor, să li se vestească
în duh moartea acestora din urmă".
Dragostea şi sentimentul ales ce le-a nutrit Părintele
Arsenie mamei sale se văd şi din asemănarea făcută cu
aceasta Maicii Glicheria din Ocna Sibiului, alungată de la
Mănăstirea Bistriţa şi care, văzând că a slăbit oarecum
prigoana comunistă şi având de gând să se reîntoarcă la
viaţa monahală, a fost sfătuită de Părintele Arsenie să nu
se mai întoarcă la mănăstirea unde a fost, ci să rămână
la casa sa şi la Biserica din Ocna Sibiului, ocazie cu care
i-a spus că seamănă cu mama sfinţiei sale. Creştina, adică
bună, inteligentă şi evlavioasă. A fost îndrumată să rămână
la Ocna pentru că Părintele Miron Mihăilescu slujea zilnic
Sfânta Liturghie, iar cu binecuvântarea Părintelui Arsenie
maica Glicheria a ţinut fecioria şi călugăria în lume şi astfel
s-a întâmplat „să nu dea pasărea din mână pentru cea de
pe gard", cum i-a indicat la acel moment Părintele80.
80 Preot Petru Vamvulescu, op. cit, p. 62.
37
 După ce îşi va ispăşi condamnarea, Părintele Arsenie
se va reîntoarce la Prislop.
Credincioasa Septimia Maniş, din Codlea, trecută de
80 de ani, a mărturisit despre aceste vremuri: „Când s-a
întors de la Canal l-am vizitat la Mănăstirea Prislop. Era
foarte slăbit, tuns, bărbierit. Mi-a atras atenţia că sunt
securişti care-1 urmăresc. Când l-am vizitat la Drăgănescu
era tot urmărit de securişti... După aceasta ne-a zis: «Nu
vă necăjiţi de mine, că eu astfel mă hrănesc cu mană
cerească... Măi, să răbdaţi şi voi prigonirile lui antihrist,
că numai prima durere o simţi, restul suporţi cu ajutorul
lui Dumnezeu»"81.
Mai apoi, pentru o nouă acuzaţie de „omisiune de
denunţ". Părintele Arsenie Boca nedenunţându-1 pe
legionarul Nicolae Bordaşiu, va fi reţinut în arestul
Securităţii Timişoara, între20septembrie-11 noiembrie
1955, după care, până în data de 7 aprilie 1956, va sta
închis rând pe rând în penitenciarele de la Timişoara,
Jilava şi Oradea82.
După anul 1959, în urma poruncii scrise a Episcopului
Mageru de oprire de la slujbă preoţească şi de trecere la
strană83. Părintele Arsenie părăseşte Mănăstirea Prislop
şi îşi va căuta o situaţie civilă în Bucureşti, în acest
demers fiind ajutat şi de Maica Zamfira84, fosta stareţă
de la Prislop, care şi aceasta a fost obligată să lase haina
monahală şi să plece în lume.
în Capitală, până în anul 1967, când va fi pensionat, va
lucra ca pictor bisericesc. Iar între 1967 şi 1984 va picta
Biserica localităţii Drăgănescu.85
Despre ziua în care Părintele Arsenie a început
activitatea ca pictor bisericesc există o mărturie a
81 loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p. 12.
82 Florin Duţu, Părintele Arsenie..., p. 31-32.
83 Preot Petru Vamvulescu, op. cit, p. 66
84 Preot Nicolae Zian Streza, op. cit, p. 63.
85 Florin Duţu, Părintele Arsenie.,., p. 246.
38
Părintelui loan Tudorache, pensionar, dar care slujeşte
alături de preoţii Catedralei Şerban Vodă din Bucureşti:
„L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca în data de
3 ianuarie 1961, atunci când s-a prezentat la Atelierul de
Pictură al Institutului Biblic al Patriarhiei Române din Str.
Schitul Maicilor 23 din incinta Mănăstirii Schitul Maicilor
din Capitală. Părintele Arsenie Boca a fost angajat ca
pictor muncitor de la 1 ianuarie 1961 şi a lucrat până în
anul 1968, când a plecat la Biserica Drăgănescu, pentru
ca să o picteze. Cu Părintele Arsenie Boca am lucrat
împreuna 8 ani pictură de icoane pe lemn, pictură pe
email, engolpioane, cruci arhiereşti şi iconiţe pictate pe
email pentru Evanghelii.
în anul 1963, m-am mutat din Str. Căpitan Gheorghe
Buruiană din Str. Virgiliu, care este aproape de Gara de
Nord, pe Str. Şoseaua Giurgiului, nr. 107, Bl. G, Sc. 5, Ap.
151. Atunci Părintele Arsenie Boca, m-a ajutat să mut
puţinul bagaj pe care îl aveam, mi-a binecuvântat casa,
s-a bucurat împreună cu mine, cu soţia mea Maria şi cu
verişoara mea Victoria. Am stat împreună la masă şi ne-am
bucurat nespus de mult."86

Despre dorinţa Părintelui Arsenie de a reveni la

mănăstire există o dovadă, aflată în Arhivele Securităţii,
datorată unei informări venite de la „Giar", la 27
februarie 1967: „în ziua de vineri 24 februarie a.c., sursa
se afla în cabinetul patriarhal împreună cu Boca Zian
Arsenie. Acesta a întrebat pe patriarh dacă este adevărat
ce se aude, că se vor întoarce în mănăstiri călugării
îndepărtaţi aici, la care patriarhul l-a întrebat dacă vrea
să-l părăsească şi să meargă la mănăstire. Acesta a spus
că ar dori să meargă la aceeaşi mănăstire la care a fost
- Prislop. I s-a răspuns că va trebui să meargă nu acolo
86 Dorina Zdroba, „Preot Tudorache loan", postat pe site-ul Parohiei
Şerban Vodă, Bucureşti; http: //www. parohiaserbanvoda.ro/adminis
tratia-parohiala/preot-tudorache-ioan-6.
39
unde vrea el, ci acolo unde va găsi de cuviinţă biserica.
Totodată patriarhul a spus că nu peste multă vreme se
va rezolva problema călugărilor îndepărtaţi în aşa fel
ca să nu mai fie nici o mănăstire fără călugări, ei să fie
reprimiţi în mănăstiri, bineînţeles numai cei care mai
întrunesc condiţiile”.
Părintele a răspuns patriarhului cum „că se va supune şi
va merge în orice loc unde va fi trimis, aşteptând momentul
când va fi chemat şi trimis acolo unde doreşte el".
însă. Securitatea, având ştire despre poziţia Părintelui
Arsenie, va găsi de cuviinţă să blocheze toate posibilităţile
de reîntoarcere la vreo mănăstire, „tocmai pentru a nu se
confrunta cu veche problemă: afluenţa credincioşilor"87.
Ucenic al Părintelui Arsenie Boca, P.S. Daniil Stoenescu,
apreciază că „Părintele Arsenie este pe veci nedespărţit
de corabia Bisericii ortodoxe Române în care a slujit, s-a
nevoit şi s-a sfinţit, chiar dacă cu regret şi cu părere de rău
o spunem - pentru că trebuie să o spunem -, mai marii
Bisericii noastre, la un moment dat, pentru a-şi întreţine
şi întări prietenia cu cezarul (cf. loan 19, 12], l-au
despărţit, fără motiv şi fără vreo judecată bisericească,
vreme de 30 de ani [1959-1989] de la slujirea Sfintei şi
dumnezeieştii Liturghii, pe cel mai vrednic dintre noi!"88
în iunie 1998, cu ocazia comemorării a 50 de ani de
la întronizarea Patriarhului Justinian, Î.P.S. Bartolomeu
Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului de
atunci, printr-un discurs şi-a amintit despre faptul că
Patriarhul Justinian îşi dorea să-l cheme pe Părintele
Arsenie la treapta arhieriei: „în această ordine de idei,
surprinzătoare a fost aplecarea lui justinian, fost preot
de mir, nu numai pentru viaţa monahală, ci şi pentru
marile curente duhovniceşti. Primul dintre acestea, ca
87 Adrian Nicolae Petcu - Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei
politice din România, în volumul,Arhivele Securităţii" - Ed. Nemira, 2004,
apud. Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 60.
88 P.S. Daniil Stoenescu, ,Arhanghelul" de la Prislop şi alte scrieri", Ed.
Charisma, Vârşeţ, 2009, p. 58, apud. Florin Duţu, Părintele Arsenie..., p. 106.
40
amploare, a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca, pe
atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a cărui puternică
influenţă spirituală cuprinsese, practic, întreaga ţară.
Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la
treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost
arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic,
obligat să rămână inactiv"89.
Iar într-o altă expunere apare enunţul: „Pentru cazul
Boca un document foarte interesant este raportul politic
al sursei «Barbu» din 1946, cu privire la evoluţia BOR
înaintea alegerilor eclesiastice din 1946, unde, printre
altele, se spunea: «De la 15 martie la 1 aprilie a.c. va
fi pensionat prin cerere, solicitată tot de Ministerul
cultelor, episcopul Cosma Petrovici, de la Galaţi, în vârstă
de 76 ani, bolnav de câţiva ani. în locul său să fie numit
locotenent de episcop PS Antim Nica, dacă va fi câştigat
cum am spus mai sus sau arhimandritul Arsenie Boca, de
la mănăstirea Sâmbăta de Jos (sic!), jud. Făgăraş, cunoscut
de dl. Ministru Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu şi pe
care dânşii vor să-l promoveze într-un post de episcop;
nu ar fi rău dacă ar trece la Maramureş, în cazul în când
PS Moruşcă se reîntoarce la locul său din America»"90.

Din anul 1969, la Sinaia îşi va avea chilia şi atelierul

de pictură, aici retrăgându-se definitiv din 1984 şi până
la mutarea la Domnul.
Demn de remarcat este faptul că, deşi era alungat de
la Prislop, Părintele Arsenie va reuşi să ţină legătura cu
maicile acestei mănăstiri şi să menţină duhul monahal
al acestei obşti. Ba, mai mult, va găsi la Sinaia, după
îndelungi căutări, „într-o zonă retrasă, înconjurată de o
89 Bartolomeu Anania, Atitudini, Editura Arhidiecezană, 1999, p. 28,
apud. loan Gînscă, op. cit, p. 30. , _ ,
90 Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxa Română sub
regimul comunist, voi. 1, INST, Bucureşti, 2001, d. 6, p. 53, apud. George
Enache, Ardian Nicolae Petcu, op.cit, p. 106.
41
 deasă pădure de brazi, la poalele muntelui, o casă aflată
încă în construcţie, dar scoasă la vânzare. Proprietarul,
un arhitect, suferea de o boală incurabilă şi se decisese să
renunţe la vila sa de vacanţă. Cu bani adunaţi de la măicuţe
şi de la rudele acestora, Arsenie Boca achiziţionează
această casă. Ulterior, în aceeaşi curte mai construieşte
o altă clădire, după planurile şi proiectele sale. (...) Casa
de la Sinaia era locul unde părintele se retrăgea pentru
rugăciuni, dar şi pentru a scrie şi a picta. Aici iau naştere
icoanele care împodobesc catapeteasma de la Prislop şi
de la biserica Drăgănescu şi tot aici scria. De altfel, cele
din urmă însemnări ale sale, păstrate cu sfinţenie după
moartea părintelui, au fost publicate de măicuţe. «Sunt
manuscrise pe care noi le-am editat în cartea îngerul
cu cădelniţă de aur sau Omul îmbrăcat în haine de in,
prefaţată de Preasfinţitul Daniil Stoenescu de la Vârşeţ...
în partea a doua sunt manuscrise de-ale părintelui, aşa
cum le-am găsit aici, la Sinaia. Deci cam activitatea asta
a fost, dar, sigur că părintele punea mâna peste tot, lucra
orice, îndrepta orice, era desăvârşit gospodar nu numai
scriitor sau pictor. Gardul, poarta sunt după planul
dânsului, magazia este după planul dânsului, măsuţa din
piatră naturală de prin zona Făgăraşului ca şi la Sâmbăta,
deci toate, toate.»," a mai spus măicuţa Maria."91.
Informatorii vor înştiinţa mereu Securitatea în
legătură cu starea de sănătate a Părintelui Arsenie: „Am
încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu
el, deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe
ce vrea să spună" (informatorul „Tâmplaru Ion"); şi că:
„Cei apropiaţi lui sunt îngrijoraţi de stare sănătăţii şi
au făcut pregătirile necesare pentru situaţia în care ar
deceda" („Florea Gh." la 28 septembrie 1989).
91 Diana Frâncu, Povestea neştiută a Iui Arsenie Boca şi cum a murit
acesta la Sinaia (6 noiembrie 2015), articol postat pe http;//www.
observatorulph.ro/eveniment/ 58939-povestea-nestiuta-a-lui-arsenie
-boca-si-cum-a-murit-acesta-la-sinaia.
42
 în situaţia dată, la 29 septembrie 1989, maiorul de
Securitate Constantin Cocarleaînaintează superiorilor săi
propunerea de scoatere din supravegherea informativă
a Părintelui Arsenie Boca, motivarea fiind: „Din
măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate
duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi
nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. în prezent este
grav bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes
pentru securitatea statului [...] şi rămâne în evidenţele
de Securitate".
Iar în data de 7 octombrie 1989, cererea de scoatere
va fi aprobată92.
„Ştiu unde am să mă duc, am mai fost acolo!’’93, avea
să arate Părintele Arsenie cu puţin înainte de urcarea sa
la cer. Completând, tot aşa, într-o altă ocazie: „Dacă plec,
vă ajut mai mult”94. Aceasta, ca să dea semn că legătura
duhovnicească avută cu cei pe care i-a cunoscut şi a ţinut
să-i aşeze cât mai mult în cele ale Cuvântului întrupat nu
se va lua de la cei ai lui, ba, dimpotrivă, va creşte şi se va
împlini în Veşnicie.
în data de 28 noiembrie 1989, aşa cum prorocise.
Sfântul Ardealului va trece la cele veşnice95, fiind
înmormântat, în ziua de 4 decembrie 1989, în cimitirul
Mănăstirii Prislop.
Cu privire la moartea Părintelui, există diverse
presupuneri, păreri şi scenarii. Demnă de luat în seamă
este declaraţia monahiei Maria, una dintre cele 12 măicuţe
care în prezent locuiesc la Aşezământul Monahal de la
Sinaia: „Părintele a murit de moarte naturală. Am înţeles că
a avut probleme cu inima încă din tinereţe. Chiar cu o lună
înainte încă se plimba prin curte. Şi-a prevăzut sfârşitul.
92
Adrian Nicolae Petcu Părintele
-------- Arsenie Boca în percepţia poliţiei
politice din România, în volumul ,Arhivele Securităţii -Ed. Nemira, 2004,
apud. Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca; o viaţă..., p. 58.
93 loan Cişmileanu, Mărturii..., p. 113.
94 Idem, Noi mărturii..., p. 63.
95
Ibidem, p. 113-114.
43
e adevărat, şi în 88 parcă şi-a luat rămas bun din Prislop
şi în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioşii
de acolo. Dânsul ştia că se va duce."96 (iVota ed.\ nu putem
omite nici mărturiile privind omorârea părintelui prin
iradiere şi schingiuire.)
Dintr-o mărturisire a Paraschivei Anghel, din Dejani,
aflăm: „Părintele Arsenie a vrut să fie înmormântat la
Mănăstirea Sâmbăta, iar părintele Veniamin, care a fost
stareţ, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când
s-a hotărât. Părintele i-a spus: «Acum e prea târziu. Să
mă înmormânteze la Prislop, că e mănăstire săracă» -
ştia că va veni multă lume în pelerinaj"97.
Cu trei luni înainte de a muri Părintele, de Ador­
mirea Maicii Domnului, un credincios, Bica loan, din
Voivodeni, era la Mănăstirea Brâncoveanu, când, pe la
ora 9, înainte de prohod, a văzut „pe munte o cruce
de aur în stânga chiliei Părintelui Arsenie. Apoi a
dispărut acea cruce aurie şi a apărut o cruce neagră,
dar de-a curmezişul (pe orizontală), cu capul spre
chilie". Cunoştea Bica loan unde-i chilia Părintelui, căci
lucrase acolo, iar pentru că văzuse acestea a socotit:
„Gata, pleacă Părintele"98.
Părintele Arsenie a trecut la Domnul, aşa cum ştiuse
mai de dinainte, pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia. Trupul
i-a fost uns de părintele Bunescu, care l-a şi îmbrăcat
şi aşezat în sicriu. Apoi, în data de 4 decembrie, trupul
Părintelui Arsenie, acum îmbrăcat în haine monahale, a
fost îngropat la Prislop, „unde avea locul mormântului
ales şi pregătit de dânsul, când era încă în viaţă şi despre
care zicea că este pecetluit să-i fie mormânt până la a
doua înviere din morţi"99.
96 Diana Frîncu, Povestea neştiută a Iui Arsenie Boca şi cum a murit acesta
Ia Sinaia, articol apărut în Observatorul Prahovean, 6 noiembrie 2015;
postat pe http: //www. observatorulph.ro/eveniment/58939-povestea-
nestiuta-a-lui-arsenie -boca-si-cum-a-murit-acesta-la-sinaia.
97
loan Cişmileanu, Mărturii..., p. 114.
98
Idem, Noi mărturii..., p. 92.
99 Ibidem, p. 93.
 La înmormântare, printre cei care au dus sicriul până la
mormânt s-a aflat şi Părintele Petru Vamvulescu, împreună
cu Părintele Nifon, care a spus, când scoteau sicriul pe
uşa de la Prislop, „că sicriul se duce în sus". Părintele
Vamvulescu confirmând „că-i ca un fulg pe umăr”100.
între cei care au purtat sicriul s-a aflat, cu ai săi fii, şi
părintele Nicolae Streza, un ucenic al Sfântului, ce a ajutat
la ducerea sicriului în partea dinspre cap şi care, mai târziu,
avea să scrie cartea „Mărturii despre Părintele Arsenie"101.
La mormânt, cel ce era pe-atunci părintele Nicolae de
la Porumbacu de Sus, din judeţul Sibiu, cu curaj va începe
a rosti: „Iubiţi credincioşi, ne dăm noi seama pe cine am
adus aici? Nu am adus un om de rând, eu, nevrednicul,
am adus pe umăr un sfânt. Un sfânt am adus, nu un
om oarecare. învăţătura pe care acest sfânt ne-a dat-o,
cine va fi mai înţelept va pune-o la inimă şi va pune-o
în practică"10Z. Şi ar fi trebuit să-i fie teamă părintelui
Nicolae de vorbele zise, cum că ar putea să nu fie pe placul
Securităţii. Erau încă vremuri în care încă se mai vorbea
şoptit şi cu teama de-a nu fi ridicat pe sus şi aruncat după
gratii de organele represive. Dar, prin purtarea de grijă a
lui Dumnezeu, la puţin timp a slăbit de tot represiunea,
iar, mai mult, după încă câtva timp, părintele Nicolae va
deveni ieromonahul Nifon, duhovnicul de la Prislop.
După înmormântarea Părintelui, se spune că
până-n primăvară, noapte de noapte, „ca doi îngeri
tăcuţi, credincioşi şi cuminţi", două căprioare au ales
să străjuiască mormântul, aşezându-se încovrigate, cu
boturile una în alta, pe mormânt, ca şi cum ar fi vrut să-l
încălzească. Doar când se mai apropia vreun pelerin.
100 Preot Petru Vamvulescu, op. cit., p. 71.
101 Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie, Edit Credinţa
Strămoşească, laşi, 2009, p. 241, 242.
1021 lie Tudor, Zece ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca.în Formula AS
nr. 389/1999; http: //www. formula-as.ro/1999/389/spiritualitate-39/
spiritualitate-1017.
45
căprioarele se ridicau şi se retrăgeau la marginea pădurii,
încet fără frică, pentru ca pe urmă să revină iar.103
La puţin timp după ce Părintele Arsenie a fost
înmormântat la Prislop, în începutul anului 1990, „un
copilaş de 2 ani, ce era surdo-mut, a fost adus de părinţii
săi la Crucea Părintelui, la Prislop. După ce tatăl şi mama,
împreună cu al lor copil, s-au închinat, au pornit înapoi,
spre Biserica Mănăstirii. Iar când au ajuns la prima tuia -
după cum se aflau ele mai multe înşirate pe cale numai
ce s-a şi smucit copilul din mâna mamei şi a început a
alerga îndărăt, spre Mormântul de unde tocmai plecase,
de ca şi cum cineva îl fugărea.
Copilul, sub privirile uimite ale părinţilor săi, după ce
a ajuns din nou la Crucea Părintelui, doar aici a dovedit
a se opri din alergare. Şi a cuprins lemnul Crucii în braţe.
Cruce pe care a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o!... Gest, care -
a ţinut să remarce părintele Nifon -, a fost al unui copil
de doar 2 ani?!...
Mama şi tatăl, uluiţi, despre «păţania» având în prim
rol pe copilul lor, atât au putut rosti:
- Uite că Vasile sărută Crucea lui Părintele!..."104.
Nu s-au oprit aici lucrurile, căci băieţelul, ce se ştia
că este cu afecţiuni de vorbire şi auz, pentru prima dată,
către cea care-i dădu-se viaţă, ceva l-a putut descurca
dintr-o asemenea stare şi cu o veselie de necuprins a
putut grăi:
- „Mamă, pupă Lică Cucea!”105
între timp, copilul, Vasile, a ajuns la maturitate.
Despre aceasta dă mărturie mama copilului,
consemnată în cartea Noi mărturii despre părintele
Arsenie Boca, apărută în anul 2005 la Editura Agaton, dar
103 loan Cişmileanu, Mărturiip. 67.
104 Daniel întuneric, „Părintele Arsenie Boca: Vindecări miraculoase de
cancer!", în revista Credinţa Ortodoxă, anul XVII, nr. 6 [196], iunie 2013,
p. 1,5.
105 loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p. 63.
46
dă mărturie şi Părintele Nifon, duhovnicul de acum al
Mănăstirii Prislop, căruia minunea i-a fost relatată chiar
de Lică, revenit după 25 de ani la Mormântul Părintelui
Arsenic, acum însoţit de propria fiică, care avea 9 luni.106
La 7 ani de la înmormântare, actualul duhovnic al
Prislopului socotea că pentru Sfinţia Sa Părintele Arsenic
este un loan Botezătorul al românilor. Şi având gând
cum că nu se va face nicio dezgropare - acest lucru fiind
datorat dorinţei Părintelui Arsenic, ca mormântul să-i fie
pecetluit până la a doua venire a Mântuitorului107 -, a fost
inspirat prin ploaia liniştită ce tocmai cădea atunci, cu
cuvintele: „Iubiţi credincioşi, daţi umbrelele la o parte,
căci aceasta nu este o ploaie normală". Continuând
Duhovnicul cu imaginea că acestea sunt lacrimile
Părintelui, pe care le-a vărsat pentru poporul său108.

106
Daniel întuneric, art cit, p. 5.
107 Notă asupra ediţiei /, în: Ieromonah Arsenie Boca, Cărareajmpăraţiei,
ediţia a V-a, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva,
2006, p. 344. , , „ . -
108 Părintele Nicolae Boboia, „Un loan Botezătorul al Romanilor, m.
Protosinghel Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la tnaiţimea de Taina:
îndrumător duhovnicesc, ediţia a 2-a, rev., Edit Agaton, Fagaraş, 2 , p.
47
 Locurile unde a slujit
Cuviosul Părinte Arsenie Boca
Mănăstirea Brâncoveanu de lângă Făgăraş, de la
Sâmbăta de Sus, a fost ridicată prin stăruinţa Sfântului
domnitor Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1696,
ca răspuns la politica de expansiune catolică a dominaţiei
habsburgice din Transilvania şi pentru a se constitui ca
mărturie peste timp a unităţii de credinţă a neamului
românesc de pe ambele versante ale Carpaţilor.
Biserica a fost reclădită, practic, pe locul unei mai
vechi biserici de lemn, ce purta hramurile Adormirea
Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii.
în acest sens, există dovezi care conduc la ideea că, în
anul 1654, satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat
în stăpânirea boierului din Ţara Românească Preda
Brâncoveanu, bunicul Sfântului Domnitor Constantin
Brâncoveanu, iar că pe valea râului Sâmbăta ar fi
construit o biserică de lemn.109
La 70 de ani de la decapitarea domnitorului
Constantin Brâncoveanu de către turci (1714), la ordinul
Vienei, biserica şi mănăstirea sunt distruse de generalul
habsburgic Preiss.
în anul 1926, după mai mult de 140 de ani de la
distrugerea mănăstirii ce a avut loc în noiembrie 1785110,
încep lucrările de restaurare, al doilea ctitor fiind
Mitropolitul Nicolae Bălan. După terminarea acestor
lucrări, Biserica va fi sfinţită în timpul regelui Mihai I.
Iar un al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de
la Sâmbăta de Sus este ÎPS Dr. Antonie Plămădeală, care,
privitor la această mănăstire, îşi va aminti111:
109 Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu, postat pe site-ul mănăstirii: http://
www.manastireabrancoveanu.ro/istoric.php.
110 Ibidem.
111 Ibidem.
48
 „Ajungând în 1982 Mitropolit al Ardealului, am avut
convingerea că Dumnezeu m-a adus aici şi pentru a
reface această mănăstire; sau, poate, mai ales pentru
aceasta. Gândul de a ridica o mănăstire, în acei ani
de întunecime comunistă, la început m-a speriat. Am
îndrăznit totuşi având conştiinţa şi convingerea că nu
fac altceva decât să împlinesc o poruncă de sus. Am
lucrat conspirativ, pretextând construirea unui centru de
patrimoniu cultural, naţional. De aceea am lucrat mereu
cu frică şi în cea mai mare viteză, depunând uneori
eforturi supraomeneşti, deoarece trebuia să terminăm
înainte de a se afla ce se construieşte cu adevărat.
Revoluţia din '89 ne-a prins cu clădirile sub acoperiş,
în 1993 lucrările la noua incintă brâncovenească erau
în mare parte finalizate, astfel că la 15 august 1993 am
organizat sfinţirea noului paraclis cât şi a întregului
complex mănăstiresc nou ridicat. Am avut marea cinste
ca la slujba de sfinţire a mănăstirii să-l avem în mijlocul
nostru pe însuşi Patriarhul Ecumenic Bartolomeos I,
care a răspuns cu bucurie invitaţiei noastre. Acum, de
câte ori privesc mănăstirea, parcă nu-mi vine să cred că a
fost gândul meu să o fac. Sunt tot mai încredinţat că a fost
o inspiraţie de sus, a fost hotărârea lui Dumnezeu şi voia
Sfântului Constantin Brâncoveanu de a se rezidi această
mănăstire. Eu sunt foarte satisfăcut că Dumnezeu m-a
ales pe mine - poate de aceea m-a şi adus în Transilvania
- şi, este părerea mea bineînţeles, dar mă bucur când
este şi părerea altora, că zidirea este foarte frumoasă .
Astăzi, cei care ajung aici remarcă adesea unicitatea
locului: „Mănăstirea Brâncoveanu e un loc unic, în care
se transmite parcă forţa şi energia pe care o inspiră atât
masivele culmi ale Făgăraşului, cât şi legătura acestor
locuri cu cel care a fost Părintele Arsenie Boca. 112
112 Alexandru lonescu. Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Izvorul
Părintelui Arsenie Boca (Cârtiţa Plimbăreaţă, 06 aprilie 2013], www.
cartitaplimbareata.ro/index.php/7032/manastirea-sambata-de-sus-si-
izvorul-parintelui-arsenie-boca.
49
 Din vremurile în care Părintele Arsenie Boca s-a
aflat la Mănăstirea Brâncoveanu au rămas mai multe
mărturii, una dintre ele fiind aceasta: „Un fost cântăreţ:
de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus îşi aminteşte că,
atunci când Părintele Arsenie era stareţul mănăstirii,
într-o dimineaţă, ieşind cu Părintele Arsenie din vechea
mănăstire spre Altarul din pădure pentru a săvârşi Sf.
Liturghie, el uitându-se în urmă ca să vadă dacă vine
Părintele, s-a cutremurat şi a zis: «Vai Părinte, sunteţi tot
foc!». «Am simţit eu că mă arde ceva...» Şi atât; s-a ferit
să comenteze sau să comunice şi altora stările de har a
milei lui Dumnezeu, care nu l-a părăsit niciodată"113.
La începutul anului 2015, obştea mănăstirii
avea ca stareţ pe Părintele Arhimandrit Ilarion Urs,
actualul episcop-vicar de la Sibiu, şi cuprindea ca la
40 de vieţuitori. „Bucuria de a vedea astăzi finalizată
mănăstirea de la Sâmbăta de Sus este de necuprins în
cuvinte. Ea este tot atât de mare pe cât de mare a fost şi
efortul depus în condiţiile vremii respective pentru a o
ridica, pentru a o face să devină ceea ce este. Mănăstirea,
în stadiul actual, este împlinirea dorinţei Domnitorului
Constantin Brâncoveanu de a ridica pe aceste meleaguri
transilvănene un centru de întărire a credinţei ortodoxe
şi a culturii româneşti. Deşi a avut de suferit fiind
martirizată. Mănăstirea Brâncoveanu, mai întâi prin
strădaniile Mitropolitului Nicolae Bălan, care a restaurat
şi a reînsufleţit mănăstirea brâncovenească, iar mai apoi
graţie mitropolitului Ardealului, înalt Prea Sfinţitul Dr.
Antonie Plămădeală, care a (rejconstruit noua incintă în
stil brâncovenesc, dându-i astfel o strălucire pe care n-a
avut-o niciodată, este astăzi un adevărat monument al
credinţei ortodoxe şi al culturii româneşti”114.

loan Cişmiieanu, Mărturii..., p. 12.

114 Istoricul mănăstirii, idem.
50
 „Izvorul Părintelui Arsenic Boca este unul
dintre locurile de reculegere duhovnicească din
apropierea Mănăstirii Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus. La
acesta se ajunge pe o potecă ce ocoleşte mănăstirea, prin
faţa clădirii numite Academia Sâmbăta de Sus, şi apoi pe
drumul forestier ce şerpuieşte pe la marginea pădurii.
«Cine va bea din apa pe care Eu i-o Voi da, nu va mai
înseta în veci, căci se va face în el izvor de apă curgătoare,
pentru viaţă veşnică» (loan 4, 4]. Aceste cuvinte, săpate
în piatra de lângă izvor, întâmpină pe tot creştinul ce
ajunge la izvorul părintelui Arsenie, aflat în pădurea din
spatele mănăstirii brâncoveneşti.
La izvor, liniştea cuprinde toate. Lumea nu vorbeşte
foarte mult. Fiecare parcă încearcă să simtă şi să audă
ceva din trecerea părintelui pe aici. Părintele Arsenie
Boca, mare duhovnic, părinte purtător de mari daruri.
Oare cine nu a auzit despre minunatele previziuni ale
părintelui, despre minunile săvârşite la mormântul său,
despre viaţa lui duhovnicească?!"115
Cu toate că izvorul de lângă mănăstire este legat de
numele Părintelui Arsenie Boca, nu acesta l-a descoperit;
acolo deja se afla un izvor natural. Doar a fost atenţionat
Părintele, de către un frate de la mănăstire, despre
existenţa acestuia. Fratele respectiv a spus: „Părinte, să
ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună.
Părintele a răspuns cum că ar vrea să-l vadă şi el. Aşa s-a
întâmplat că Părintele s-a dus la izvor de a văzut că e apă
bună. Pentru foarte mulţi ani acest izvor a rămas fără a fi
îngrijit de cineva. Mult mai târziu acolo au fost puse nişte
bănci şi o masă, pe care le-a făcut Părintele Efrem, un
părinte care a murit în 1984. „Nu el personal, ci a angajat
nişte oameni. Şi s-a făcut ceea ce este acolo 116.
115 Teodor Danalache, Izvorul Părintelui Arsenie Boca. (06.07.2010)
postat pe http: //www. crestinortodox.ro/religie/izvorul-parintelui-
arse nie-boca-120074.html.
116
loan Gînscă, op. cit, p. 211.
51
 La vremea când Părintele Arsenie Boca a venit la
Sâmbăta de Sus, în el - precum se întâmplase cu mai toţi
călugării tineri care, la fel, s-au aflat pentru un timp pe la
Muntele Athos - se întărise dorinţa de a petrece un timp
în sihăstrie.
Din această cauză, în munţii din apropierea Mănăstirii
Brâncoveanu, Părintele va încerca să sape, în stâncă,
o chilie. Dar nu va reuşi să-şi ducă lucrarea până la
capăt: odată, din cauza suspiciunilor ce planau asupra
Părintelui cum că.ar dori să ascundă în acest loc dintre
aceia ce se aflau în luptă cu stăpânirea vremii, luptătorii
anticomunişti117; iar din altă perspectivă, din cauza
faptului că Părintele era chemat de Dumnezeu la slujirea
printre oameni.
Chilia părintelui se află în munţii Făgăraş, pe Valea
Sâmbetei, aproape de Cabana Sâmbăta. Chilia a rămas
până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă,
pun o floare sau aprind o lumânare. Se află într-un loc
greu accesibil, săpat în jgheabul unor pereţi prăpăstioşi
de stâncă.
0 întâmplare minunată din timpul lucrărilor la chilia
din munte ne-a fost rămas prin mărturia lui Matei
Biliboacă din satul Săvăstreni (Ţara Făgăraşului), care
a vorbit cu unul din cei aproximativ 12 oameni care
l-au ajutat pe Părintele atunci. în una din urcările spre
chilie, un urs le-a apărut în faţă. „N-au mai îndrăznit nici
să urce, nici să coboare, deşi aveau şi securi la ei, şi l-au
aşteptat pe Părintele Arsenie, care rămăsese puţin în
urmă. Când a ajuns. Părintele Arsenie le-a zis: «Ce faceţi
măi fricoşilor?», apoi s-a dus la urs cu mâinile goale şi,
spre uimirea lor, l-a luat de o ureche şi i-a zis: «Du-te mă
pe aici, la vale. Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine?» Şi
ursul a plecat la vale!"118.
117 Ibidem, p. 26.
loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p. 66.
52
 în apropierea oraşului Haţeg, cumva în apropierea
Rezervaţiei de zimbri şi într-un ţinut al legendelor, se
află vechea aşezare monahală a Prislopului.
Se ştie că aici călugării se adunau încă de prin
sfârşitul secolului a XllI-lea şi începutul secolului al
XlV-lea, veniţi fiind de la Mănăstirile Râmeţ ori Hodoş
Bodrog. Iniţial, bisericuţa de lemn construită pe valea
Prislopului a avut hramul Sfântului loan Teologul. în a
doua jumătate a secolului al XIV, Sihăstria din Prislop
începe a fi supravegheată şi îndrumată de Sfântul
Nicodim. Primind ajutorul domnitorului Mircea cel
Bătrân, el va reface biserica şi chiliile, locaşul devenind
metoc al Mănăstirii Tismana.
Acest aşezământ monahal, în vremurile ce vor urma,
va ajunge aproape în ruină. în 1564 va fi reconstruit, din
temelie, de Zamfira, fiica lui Moise Vodă, aceasta fiind
considerată ctitoriţa bisericii.
în 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Bălan „l-a
adus personal pe Părintele Arsenie Boca la Prislop, pentru
restaurarea mănăstirii aflată într-o stare jalnică."119
în 6 august 1950, de Praznicul Schimbării la Faţă,
viitoarea stareţă a Prislopului, Julieta Constantinescu,
este tunsă în monahism, devenind Maica Zamfira120.
între paginile Dosarului de securitate ce l-a vizat pe
Părintele Arsenie există şi un referat, întocmit în Arad, la
23 septembrie 1950, având nr. de înregistrare 34.039/950
[Dos. I 2637, voi. III, ff. 12-13]121 şi care reflectă cu
destulă obiectivitate cele petrecute la Mănăstirea Prislop
de ziua hramului, prăznuit la 14 septembrie 1950, la
înălţarea Sfintei Cruci. Se arată în cuprinsul acestuia
119 Istoricul Mănăstirii Prislop, apud Natalia Corlean, Părintele Arsenie
Boca: o viaţă..., p. 33.
120 Ibidem, p. 32.
121 Florian Bichir, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie
Boca tn arhivele securităţii. Anchetele, canalul şi persecuţia: °P,S °e
documente (Prislop, 1950-1959). voi. 2, Edit. Agnos, Sibiu, 2014, p. 81-82.
53
despre venirea a 2000 - 3000 de pelerini, neorganizaţi
în procesiune, ci numai în grupuri, cu trenurile, încă din
13 septembrie, din mai multe judeţe: Făgăraş, Braşov,
Sibiu, Alba, „ba chiar şi din Bucureşti şi Ploieşti". Hramul
Prislopului a strâns un număr mare de credincioşi şi
din satele din jur, cu această ocazie venind şi pelerini de
naţionalitate maghiară.
La Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de un sobor de
7 preoţi şi care au avut în fruntea lor pe stareţul Arsenie
Boca, s-au împărtăşit 100 de persoane. Sfânta Liturghie
fiind urmată de Sfântul Maslu.
Observatorii securişti notează cu zel că „maicile în
3 locuri au scris pomelnicele credincioşilor încasând
sume frumoase" şi că „darurile aduse de credincioşi
au fost foarte multe, încât cămara mănăstirii a devenit
neîncăpătoare".

Astăzi, duhovnic al Mănăstirii Prislop este Părintele

Nifon Boboia. în septembrie 2005, rugat fiind de Maica
Stareţă Pavelida Munteanu, Părintele Nicolae a venit
pentru 10 zile, să fie de ajutor la Mănăstirea Prislop.
Perioadă la care s-a adăugat încă 10 zile. Pentru ca apoi,
la o lună, să vină propunerea de a rămâne de tot. Până la
urmă va accepta să devină duhovnic al Mănăstirii Prislop,
prin trecerea la călugărie primind numele Nifon.
De când a sosit la Prislop, Duhovnicul Nifon a săvârşit
zilnic Sfânta Liturghie, cu excepţia câtorva zile, în care a
mers la Muntele Athos.
Peste toate ale Prislopului a rămas să vegheze Crucea
Sfântă de la mormântul Părintelui Arsenie.

54
 Părintele Arsenie Boca
la Muntele Athos
într-o după-amiază de duminică, în Bucureştii lunii
mai, a anului 1975, în casa de pe strada Doctor Toma
Petrini, în care locuia Părintele Arsenie Boca, Marele
Duhovnic va face o mărturisire viitorului Preot Streza
Nicolae Zian, aflat pe atunci la studii în capitală, cumva ca
răspuns la faptul că tânărul îi arătase Părintelui cum că
luase examenul pentru burse în străinătate şi că va primi
o bursă în Grecia122:
„Mă, am fost la Athos, în grădina Maicii Domnului;
într-adevăr clima e aspră, ca pentru monahi. Bat vânturi,
vegetaţia e săracă, marea înconjoară muntele din trei
părţi, iar vârful Athonului este ca Negoiu, cu straturi de
zăpadă îngheţată şi numai privindu-1, te predispune la
contemplaţie şi mistică. Indiferent din ce punct cardinal
priveşti, vezi acest vârf. Deasupra lui zilnic stă un norişor
alb, care după tradiţie este norul maicii Domnului care
ocroteşte Sfântul Munte. Dar vreau să ştii un lucru: nici
călugăria nu te mântuieşte, nici teologia; şi nici Athosul
nu te face călugăr dacă nu te sileşti tu. (...)
Cât am petrecut la Sfântul Munte, mi-am îndeplinit un
plan bine stabilit de la început, pe trei palete:
1 - lupta duhovnicească pentru desăvârşire, prin
căutarea unui duhovnic şi dialogul cu mai mulţi călugări
îmbunătăţiţi. Am cunoscut pe Părintele Nicodim, pe
Părintele Porfire, pe Părintele Arsenie Mandrea, stareţul
de la Prodromul, schitul nostru românesc, care stă pe
teritoriul Marii Lavre şi este sub Ascultarea ei, pe Părintele
Dometie Trihenia şi Spiridon de la chilia Sfântului Ipatie.
Am fost şi la Lacu, şi la Colciu. Dar mai ales am petrecut
singur în preajma peşterii Sfântului Athanasie;
122 Preot Nicolae Zian Streza, op.cit, p. 40-44.
55
 2 - cercetarea picturilor şi a icoanelor cu ochiul de
profesionist, nu doar ca un creştin închinător la icoane;
nu mai sunt meşteri cum au fost odată, şi nu am avut de
la cine învăţa ceva în plus faţă de ce ştiam din ţară;
3 - cercetarea manuscriselor româneşti din depozitul
bibliotecii Prodromul şi copierea unor sfinţi Părinţi, pe
care le-am şi adus, şi eu şi Părintele Serafim, şi le-am
dat Părintelui Dumitru Stăniloae ca să le folosească la
editarea Filocaliei Româneşti".
Părintele Pantelimon Munteanu, care în prezent
slujeşte la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploieşti, a intrat
în rândurile călugărilor, în anul 1953, la Sâmbăta de Sus,
în aceeaşi zi când a fost tuns în monahism şi Părintele
Teofil Părăian. Şi acesta mărturiseşte despre Părintele
Arsenie Boca, că la vremea când a fost la Muntele Athos,
„Părintele a fost dus de Maica Domnului pe o creastă de
munte unde a stat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate aceste
40 de zile, el nu a mâncat, a postit şi s-a rugat. Acolo a
fost sfătuit de Sfântul Serafim de Sarov”123.
Dintr-o altă mărturie, mai completă, s-au fixat şi
aceste rânduri:
„Din umilinţă şi din smerenie, părintele n-a vorbit
foarte desluşit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939,
la Sfântul Munte. Decât odată, şi chiar şi atunci, puţin.
Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte,
prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. Şi
s-a rugat mult la Domnul lisus Hristos, Mântuitorul
nostru, să-i trimită un duhovnic, un povăţuitor bun, să-l
îndrume pe calea cea grea şi fără de prihană a călugăriei,
spre mântuire. După un timp Părintele Arsenie a început
să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la
Maica Domnului. Şi, după cum a povestit chiar Părintele
însuşi. Maica Fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri,
123
Pantelimon Munteanu, Părintele Arsenie Boca: Mărturia Părintelui
Pantelimon, ediţia a 2-a, rev., Edit. Cristimpuri, Ploieşti, 2011, p. 35.
56
şi venind la el, l-a luat de mână şi l-a urcat pe un munte
aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. Şi acolo,
pe creasta muntelui aceluia ameţitor, l-a lăsat Maica
Domnului pe mâna unui sfânt. Era Sfântul Serafim din
Sarov (1833), ce vieţuise pe pământ cu vreo două veacuri
în urmă. După care. Sfânta Fecioară s-a topit în văzduh
tot aşa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile Părintele
a primit pe acel munte învăţătura de la Sfântul Serafim,
urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri.
Şi în tot acest răstimp de 40 de zile. Părintele a postit
încontinuu post negru, că-1 întărea Maica Domnului. După
patru luni de zile, când s-a întors la Mănăstirea Sâmbăta,
era cu totul alt om: căpătase darul acela al său faimos,
al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la
tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. Şi-ţi ştia pe dată
toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele
toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi.
Aşa s-a schimbat viaţa Părintelui Arsenie şi, mai apoi,
vieţile noastre, pe lângă a sa"124.
Şi nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Dăian, a dezvăluit
cum că: „Din clipa în care Părintele a ajuns la Sâmbăta
şi s-a călugărit, s-au produs în el schimbări profunde.
Şi asta s-a văzut mai ales după ce s-a dus la Muntele
Athos şi a avut viziunea aceea sfântă a Maicii Domnului!
Atunci Părintele a venit acasă şi ne-a povestit fericit şi
cutremurat întâlnirea lui în Duh cu Maica. Şi tot cam pe
atunci, a început să se manifeste la el intuiţia aceea cu
totul aparte: numai ce privea omul şi deja ştia tot despre
el, dar şi spiritul înainte văzător. Le-am simţit şi eu, căci
oriunde m-am dus să îl vad - la Sâmbăta, la Bucureşti sau
la Drăgănescu - el a ştiut de fiecare dată că vin, deşi nu-1
anunţam niciodată."125
Mai târziu, când Părintele Arsenie va ajunge^ la
Mănăstirea Brâncoveanu, din smerenie, va ocoli să-şi
124 Valentin lacob, în Buletinutparohiei Sfânta Cruce - USA, vol.XIIl, nr. 9/
2004, apud. loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p. 6.
125 Natalia Corlean, Părinteie Arsenie Baca: o viaţă..., p. -iO.
57
 folosească darurile primite la Muntele Athos. Şi asemenea
lui Zaharia, cel din Vechiul Testament, căruia Dumnezeu
i-a îngăduit să fie mut până la vremea când i s-a născut
fiul, loan, căci se îndoise în faţa îngerului Domnului că
soţia sa, Elisabeta, fiind înaintată în vârstă ar mai putea
să nască (Luca 1, 13-22), şi Părintele Arsenie va păţi
la fel. Despre muţenia Părintelui Arsenie Boca a fost
consemnată relatarea Părintelui Sofonea loan, din Sibiu:
„Părintele Arsenie ne-a spus odată cum a început el
activitatea la Mănăstirea Sâmbăta. Era în Postul Crăciunului
şi picta o icoană a Mântuitorului, pe care n-a terminat-o. în
timp ce picta a auzit o voce tainică: «Arsenie, nu Mă mai
picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează
în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin
peste ei necazuri şi suferinţe». Dar, continuând să picteze
icoana şi negrăbindu-se să asculte porunca Domnului, a
auzit din nou: «...Vei fi mut... Dar asta îţi va aduce multă
lume». îmbolnăvindu-i-se coardele vocale, nu mai putea
să vorbească. A stat aşa de la Crăciun până în joia din
Săptămâna Mare, în postul Paştilor (în acest timp a scris
însemnări numite «Gura mutului», într-un carneţel pe
care-1 are maica Pahomia de la Sâmbăta). Atunci când se
împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară a fost
hirotonit preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a
venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică,
au fost: «Cred, Doamne, şi mărturisesc...», cu o voce ce a
cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea
lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe
Dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea
după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu
oamenii, la clopotniţa din faţa mănăstirii."126

Sfântul Serafim De Sarov s-a născut în noaptea de

19 spre 20 iulie, la ziua Sfântului Ilie, drept al treilea
copil, într-o familie de negustori din Kursk, la botez.
126 loan Cişmileanu, Noi mărturii..., p.7.
58
 părinţii Isidor şi Agatia, buni iubitori de Hristos punând
pruncului numele de Prohor.
Rămâne orfan de mic, tatăl murind la vârsta de 43
ani. Acceptând cu smerenie crucea grea, tânăra văduvă
Agatia va lua „în mâinile sale curajoase pe cei trei tineri
orfani, toate treburile complicate ale casei şi, mai ales,
problema plină de răspundere a construirii unei biserici
în cinstea sfântului Serghie şi a Doamnei Noastre din
Kazan, care a fost începută de soţul ei în anul 1752 şi a
fost terminată sub directa ei supraveghere. (...) Tot cam
în această vreme s-a întâmplat prima minune cu băiatul
de şapte ani. în vreme ce se uita la clopotniţă, Agatia
se urcă până în vârful ei. Prohor se duse împreună cu
ea. Deodată, fără să bage de seamă, căzu la pământ de
la înălţimea aceea înfricoşătoare. înfricoşată la culme,
mama dădu buzna jos, aşteptând să-şi vadă copilul mort.
Dar, spre uimirea tuturor, el se afla pe propriile picioare,
într-o stare perfectă, fără a avea nici măcar o zgârietură,
de parcă ar fi fost purtat jos pe aripile îngerilor”127.
La 17 ani, Prohor cere binecuvântarea mamei sale
pentru viaţa monahală. 0 va primi, iar mama, care va
plânge din belşug, va oferi copilului său şi o cruce mare
de aramă, pe care sfântul o va purta totdeauna la pieptul
său, până la sfârşitul vieţii120. La 20 noiembrie 1778, către
apusul soarelui, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii
Domnului, Prohor se va apropia de porţile Sarovului,
unde-şi va începe viaţa monahală care va dura 54 de
ani. La tunderea sa în monahism, fratele Prohor va primi
numele de Serafim129.
Cu timpul, urmărind să se aşeze tot mai mult în
dragostea de Dumnezeu şi crescându-i virtuţile, monahul
Serafim va ajunge să fie căutat de un număr tot mai
impresionant de credincioşi.
127 Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov-0 biografie
Spirituală, trad. Prof. Paul Bălan, Edit. Agapis, Bucureşti, 2002, p. 17-20.
128 Ibidem, p. 24.
129
Ibidem, p. 30-33.
59
 Aflându-mă atât de aproape de grozava fiară, la început
tremuram de frică, dar, mai apoi, văzând că părintele
Serafim îl trata ca pe un mieluşel fără teamă şi îi dădea
pâine cu propriile sale mâini dintr-o sacoşă, încetul cu
încetul îmi recăpătai încrederea".136
Omului, ce a pierdut suveranitatea sa regală asupra
lumii, i se poate întâmpla să ajungă la supunerea
minunată a fiarelor sălbatice şi a reptilelor faţă de el
doar atunci când revine la starea sa originară: atunci el
recapătă din nou puterea asupra creaturilor. La fel s-a
întâmplat şi în cazul sfântului Serafim.137
La Părintele Arsenie, despre ceva asemănător
există în mărturia credinciosului Biliboacă Matei, din
Săvăstreni: „în anul 1999 am mers la Prislop. Acolo, un
om foarte serios mi-a povestit că odată l-a dus cu căruţa
pe Părintele Arsenie, de la Lovnic la Făgăraş. Pe drum,
au trecut printr-o pădure şi Părintele i-a zis să oprească
lângă o tufă. Omul opreşte caii şi Părintele zice: «Scoală,
mă, leneşule, nu ţi-e ruşine să te culci în drum?» Căruţaşul
a crezut că vorbeşte cu vreun beţiv adormit după tufă.
Când colo, numai ce vede că de după tufă iese o namilă
de lup, care se întinde cât era de mare! Părintele Arsenie
i-a mai zis lupului: «Poţi speria vreun trecător; nu ţi-e
ruşine să te culci până dă soarele pe tine?» După aceea
lupul a plecat prin pădure.
Mergând mai departe prin pădure, omul a observat
că deasupra căruţei se adunase un stol de păsărele care
ciripeau vesele. Aşa l-au petrecut pe Părintele până au ieşit
departe de pădure. Atunci Părintele le-a zis: «Duceţi-vă
înapoi la locul vostru» şi păsărelele s-au întors în pădure.
Căruţaşul s-a gândit că Părintele Arsenie Boca este cu
adevărat omul lui Dumnezeu"138.
Sunt acestea simple asemănări? Drept este faptul că
atâta timp cât Părintele Arsenie a mai trăit pe pământ a
136 Arhimandritul Lazarus Moore, op. cit., p. 126.
J37 Ibidem, p. 83.
138
loan Cişmileanu, Noi mărturii,.., p. 66.
62
urmărit ca în toate ale lui să urmeze calea învăţăturilor
primite, la Athos, de la Duhovnicul său de taină.
Un alt rezultat notabil al trecerii Părintelui Arsenie
Boca pe la Muntele Athos l-a constituit contribuţia
acestuia la realizarea Filocaliei româneşti: Părintele
Dumitru Stăniloae, în prefaţa volumului 1 al Filocaliei,
nota că la unele scrieri a folosit şi copii făcute după unele
manuscrise româneşti mai vechi, de la Athos, aduse de
acolo prin străduinţa Părintelui Serafim Popescu şi a
Părintelui Arsenie.
Aducea, Părintele Dumitru Stăniloae, un cald
cuvânt de mulţumire Părintelui Ieromonah Arsenie,
de la Mănăstirea Brâncoveanu, bunul său student de
odinioară, care i-a rămas aproape. Şi care, la prima ei
redactare, a binevoit să scrie după dictarea Părintelui
Stăniloae cea mai mare parte din traducere. Mai aprecia
Părintele Profesor că Părintele Arsenie, „prin prezenţa
aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe
lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat
curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt
o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aş fi
săvârşit-o. Tot P.C. Sa a executat şi coperta"139.
Iar la Prefaţa volumului 2 al Filocaliei, apărut la
Bucureşti, în anul 1947, Părintele Dumitru Stăniloae
adaugă: „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum
l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student. Părintele
Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu.
Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa,
am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii
în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit
pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti.
După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea
acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea
139 Dumitru Stăniloae, din Prefaţa primului volum al Filocaliei, Sibiu, la
„Naşterea Domnului" 1946, apud, loan Gînscă, op. cit, p. 16-1 .
63
de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga
operă în româneşte, acest act va rămânea legat într-o
mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă
pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de
Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi
cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii
stăruitoare şi ale dragostei de suflete."140

140
loan Gînscă, op.cit, p. 17.
64
 Scrierile Părintelui Arsenie
Despre existenţa celei mai importante cărţi a
Părintelui Arsenie, spune Părintele Nicolae Streza că „în
1947, în postul Sfintei Marii, după Sfânta Liturghie şi
spovedanie, părintele Arsenie citea şi explica părţi din
Cărarea împărăţiei"1*1.
La aproape un an distanţă, Aspazia Oţel Petrescu,
ajunsă de Floriile lui 1948 la Mănăstirea Sâmbăta, va fi
consemnată de către Părintele Arsenie Boca la chilie
pentru trei zile, pe lângă canonul de rugăciuni primind
şi ceva de citit, totodată Părintele zicându-i că aşteaptă
punctul ei de vedere literar şi filosofic: „Mi-a dat Cărarea
împărăţiei, la care tocmai începuse Părintele să lucreze şi
pe care o avea lucrată în creion; în creion am şi citit-o!"142.
Iar de pe una din primele pagini ale manuscrisului,
unde stă scris cu creionul: 3 iunie 1946 - 19 iulie a.c., se
dovedeşte că scrierea Cărării /mpărof/e; „a început în vara
anului 1946, când au venit la Mănăstirea Brâncoveanu-
Sâmbăta de Sus prima serie de studenţi din Bucureşti şi
din alte centre universitare"143.
Cartea avea să vadă lumina tiparului după ridicarea
la Cer a Părintelui Arsenie Boca, în vremurile post-
decembriste, prin grija fostei stareţe de la Prislop, Maica
Zamfira Constantinescu, ajutată de Preotul Conf. Dr.
Simion Todoran, şi se va constitui într-un îndrumător în
cele ale duhovniciei.
IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului între anii
1962-2014, după ieşirea de sub tipar a Cărării împărăţiei,
într-un cuvânt din începutul la o nouă ediţie a acestei
cărţi, după ce a numit câteva repere mai importante din
141 Cişmileanu, loan. Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Edit.
Aeaton, Făgăraş, 2008, p. 18.
142 Romeo Petraşduc, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om...,, p. 4/'4H-
143 Notă asupra ediţiei I, în: Ieromonah Arsenie Boca, Cararea..., p.
65
 viaţa Părintelui Arsenie, vorbind şi despre întâlnirea
din perioada studenţiei teologice cu marele duhovnic, la
care a adăugat şi reîntâlnirea de la atelierul de pictură
al Patriarhiei, când, din noua calitate de mitropolit de la
Timişoara, a cerut Părintelui Arsenie să execute o icoană
a Sfântului losif cel Nou de la Partoş, aflată în prezent
la reşedinţa mitropolitană, a menţionat despre dorul
pe care-1 avea Părintele după slujirea ca ieromonah
la Mănăstirea Prislop şi despre popularitatea tot mai
crescândă a Părintelui Arsenie, creştini, ce-1 cunoscuseră
sau nu, venind acum la mormânt pentru a-i cere sprijin.
Dar s-a întâmplat ca unii dintre credincioşi să se aplece
spre o venerare a Părintelui Arsenie care a alunecat spre
exagerări. Spune IPS Nicolae: „Nu el le-a provocat şi nu el
le-a alimentat. Personal era de o sinceră modestie şi de
o exemplară discreţie. Greşeala admiratorilor a fost nu o
dată folosită spre a-1 denigra. Rămâne oricum în veneraţia
bunilor credincioşi care au în el un bun exemplu de
următor al lui Hristos, iar în opera lui Cărarea împărăţiei
un bogat izvor de înţelepciune. E motivul pentru care
îndemn pe toţi doritorii de perfecţiune spirituală să
deschidă această carte, fiind siguri că vor găsi în paginile
ei bogăţie de înţelepciune."144
Prefaţa cărţii este semnată de PS Timotei, Episcop al
Aradului şi Hunedoarei, cel care, la Sinodul Mitropolitan
întrunit la 9 noiembrie 1998, împreună cu IPS Nicolae
Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi PS Laurenţiu Streza,
Episcopul Caransebeşului, vor reveni faţă de Porunca
scrisă a Episcopului Mageriu de oprire de la slujbă
preoţească a Ieromonahului Arsenie Boca, de notat fiind
că PS Andrei Mageriu, la vremea scrierii poruncii fiind
„bolnav, nemaiputând semna decât cu o ştampilă."145
144 tNicolae, Mitropolitul Banatului, Smerită închinare Părintelui Arsenie,
în; Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea..., p. III.
145
Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea ..., p. 349.
66
 Cărarea împărăţiei este structurată pe şapte capitole,
precedate de un Cuvânt înainte al Părintelui Arsenie Boca:
„Adunatu-s-au aci o seamă de cuvinte, - răspunsuri
la atâtea lacrimi... Şi unele şi altele se adunau la măsuţa
sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în
ele, ca soarele în picurii de rouă.
Strălucirile acelea, prinse din lacrimi, împreună le
dăm - Părinte şi părinţi - învăţături din vreme urmaşilor,
în neam şi-n neam, ca să nu mai orbecăiască şi ei în
noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate
relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea
adesea cruntă pământul.
Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine,
în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră. Asta
rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învăţăm
mereu, în fiecare rând de oameni.
Cu părintească iubire, tuturor ostenitorilor, şi cu
multă smerenie, la toţi creştinii. Arsenie.
Iar cele şapte capitole, în ordine, sunt: 1. Cărarea; 11.
învăţămintele Regilor; 111. Cele şapte surle; IV. Războiul
nevăzut; V. Ereditate şi spirit; VI. Iconomii Tainelor; VII.
împărăţiile iubirii.
Sfânta Scriptură arată că Samarineanul milostiv, adică
cel ce trebuie văzut ca fiind Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul Născut, s-a pogorât din Ceruri, ca să-l ridice şi să
grijească de cel căzut între tâlhari, la vremea când acesta
se cobora de la Ierusalim la lerihon; cel căzut nefiind
nimeni altul decât Adam cu toţi urmaşii, ce părăsise Raiul
pentru lumea aceasta, cel căzut, care, prin venirea în lume
a Fiului, poate primi să atârne cu cârma minţii pe „noua
cale", „suitoare şi îngustă", diferită de cea veche, „lată şi
plină de ademeniri", calea nouă tot una cu „Cărarea ce
dă putinţa tuturor oamenilor, adică acelora ce sunt fiii
oamenilor, după trup, şi fiii lui Dumnezeu, după duh, de a
se întoarce la Tatăl Ceresc146.
146 Ibidem, p. 13,14.
67
 Căci, după cum zice Părintele Arsenie: „De la
Dumnezeu ieşim (1 loan 5, 19), petrecem pe pământ o
vreme Şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine
se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta
e cărarea"147.
în calea Cărării, acum nu se mai poate întâmpla să
găsim puhoaiele potopului, faţă de care a trebuit să
închidă Dumnezeu corabia lui Noe, ca aşa să salveze
lumea de la moarte: nu, ci întâlnim puhoaiele pierzării,
necontenite, peste care umblă „corabia cu crucea pe
Catarg”, Biserica lui Hristos, care e mereu cu intrarea
deschisă, ca să mai poată „intra oamenii învălmăşiţi de
puhoaie”148.
însă, mai arată Părintele Arsenie de la Prislop, pentru
faptul că mai sunt şi oameni „care nu vor să scape în
corabia cârmuită de lisus Hristos - Cel cu cruce” şi care
„n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască”,
„după trecere de vreme, îngăduind Dumnezeu”, s-a iscusit
tot mai mult în rele vrăjmaşul mântuirii oamenilor şi a
scornit şi „el corăbii, de dă târcoale pe apele potopului",
corăbii - adică secte -, ce nu au pe ele „crucea pe catarg,
iar înlăuntru nu au cele şapte Taine”; la care, „hristoşii
mincinoşi, luat în parte, nu e fiul Sfintei Fecioare, dovadă
că-şi învaţă ucenicii să zică rău de Maica Domnului”149.
Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică Creştină.
Sfântă, pentru că sfânt e şi întemeietorul ei şi care,
„ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe
păcătoşi". Sobornicească, pentru că „stă pe temelia celor
şapte soboare a a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e
cârmuită nevăzut de Mântuitorul însuşi (Matei 28, 20).
Apostolească, „slujitorii urmând, ca dar prin punerea
mâinilor (Fapte 6,6), unii de la alţii în şir neîntrerupt,
suind până la Apostoli şi prin ei până la lisus Hristos.
147 Ibidem, p. 13.
148 Ibidem, p. 14,15.
149 Ibidem. p. 15,16.
68
Toate celelalte «biserici» ivite după aceea, prin chiar
aceasta sunt alăturea, deci alăturea de mântuire"150.
Iar Biserica lui Hristos are aici, pe pământ, o obşte a
Bisericii văzute sau luptătoare, pe care nu o poate înnegri
rugina răutăţii, numită luptătoare pentru că „inşii din
obşte au purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă;
lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi după
duh; o luptă cu «lumea» indiferentă şi necredincioasă;
şi lupta împotriva uneltirilor vicleanului". Şi mai este o
obşte a Bisericii din Ceruri, numită biruitoare, „fiindcă
e alcătuită din obştea bunilor biruitori mucenici, a
sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători
şi mărturisitori de Dumnezeu (Apocalipsă 12,11], unde
sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până
la sfârşitul veacului (Apocalipsă 17,14)"151.
Mai face cunoscut Părintele - fără să amintească şi
de întâlnirea pe care a avut-o, la vremea când s-a aflat
la Athos, cu Maica Domnului, Care l-a dat în grija celui
ce trăise cu 200 de ani mai înainte pe pământ, adică
Sfântului Serafim de Sarov152 - că „unii s-au învrednicit
de aici să petreacă nevăzut cu sfinţii, să fie cercetaţi de
Maica Domnului şi de Puteri cereşti şi chiar pe Domnul
să-L vadă. E cunoscută întoarcerea lui Pavel pe drumul
Damascului (Fapte 26, 12-18] şi răpirea lui în Rai (2
Corinteni 12,4]"153.
In Cărarea împărăţiei, Părintele Arsenie vorbeşte şi
despre tema moştenirii vieţii veşnice, printr-o concluzie
arătând că pentru obţinerea mântuirii şi pentru
moştenirea cu Dumnezeu a vieţii veşnice, aceasta trebuie
cunoscută şi trăită cu Dumnezeu, „încă din viaţa aceasta
vremelnică”. Este imperios necesar oamenilor de a fi
locuiţi şi străbătuţi de Dumnezeu, pentru a se arăta în
150 Ibidem, p. 16,17.
151 Ibidem. p. 17,18.
152 Pantelimon Munteanu, op. cit, p. 35.
153 Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea .... p. 18-
69
 aceştia viaţa dumnezeiască. „Iar, pe de altă parte, precum
nu se află vrajbă în Dumnezeu", la fel nu trebuie să se
găsească vrajbă „nici între cei ce-L au pe El ca temelie a
vieţii. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de
mare, încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-
aceasta fapta lui Dumnezeu"154.
Sau:
„Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor,
Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu îţi vorbeşte.
Prin ei. Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos"155,
în alte poveţe duhovniceşti arată:
Dumnezeu, pe scara Sfintei Liturghii, „coboară între
oameni şi suie oamenii la Sine”156;
„Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face
că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi
trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se
întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau
târcoale şi ne despică făptura în două"157;
în Cărarea împărăţiei, pentru a-şi întări sfaturile
sale. Părintele Arsenie s-a folosit şi de citarea din Sfinţii
Părinţi, de la Sfântul Maxim Mărturisitorul [580 - 662]
alegând, spre exemplu:
„Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem
nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme
ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni
şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne
părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi
vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel
ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere
jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa"158.
Oricum, despre Cărarea împărăţiei deja s-a apreciat
că „a rămas ca un sfetnic sau îndrumar pentru noi şi
154 Ibidem, p. 85.
155 Ibidem, p. 114.
156 Ibidem, p. 124.
157 Ibidem, p.305.
154 Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt Ascetic, apud Ieromonah Arsenie
Boca, Cărarea..., p. 47.
70
pentru o bună viaţă creştină. Sfaturile părintelui Arsenie
Boca ating acolo unde trebuie, paginile şi rândurile
din carte explicându-ne care este direcţia corectă,
respectiv cărarea spre mântuire"159, lucrarea teologică
de excepţie trebuind, probabil, să intre şi în atenţia unui
studiu la nivel de doctorat.

Despre cea de-a doua mare lucrare scriituristică a

Părintelui Arsenie, denumită Cuvinte Vii, cel mai bine se
înţelege din Precuvântarea la această carte a ucenicului
Părintelui, actualul Episcop-locţiitor de Vârşeţ, PS Daniil
Stoenescu, denumită „Cazaniile" de Ia Prislop, concepută
la Vârşeţ în 2 ianuarie 2006, zi în care este prăznuit
Sfântul Serafim de Sarov160.
La început fiind fără titlu. Manuscrisul Părintelui
Arsenie Boca, aflat la Aşezământul Monahal de la Sinaia,
conţinând „137 de predici duminicale şi la sfintele
sărbători, meditaţii evanghelice şi cuvinte duhovniceşti
în spirit filocalic" şi desfăşurate pe 267 de pagini, va fi
pregătit pentru tipar, PS Daniil Stoenescu cu umilinţă şi
cu smerenie îndrăznind a-1 numi Cuvinte Vii161.
Tot episcopul românilor din Serbia, având despre Prea
Cuviosul Părintele nostru Arsenie de la Prislop imaginea
unui stâlp ce „a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei
şi spiritualităţii româneşti”162, va face şi o incursiune în
timp şi spaţiu, după cum a fost făcută scrierea de către
Sfântul Ardealului163:
159 Lansarea cărţii Părintelui Arsenie Baca, „Cărarea împărăţiei, pentru
prima dată in afara ţării, Ziarul românesc, ZEITUNG FUR RUMANEN
IN DEUTSCHLAND, Frankfurt; www .ziarulromanesc.de/index.
php/agenda/325-lansarea-cartii-parintelui-arsenie-boca-cararea-
imparatiei-pentru-prima-data-in-afara-tarii.
160 Episcop-locţiitor de Vârşeţ Daniile Stoenescu, „CozaniV/e de ia Prislop,
în; Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, ediţia a 2-a, rev., Edit. Charisma,
Deva, 2006, p. 5-8.
161
Ibidem, p. 6.
162
Ibidem, p. 5.
163
Ibidem, p. 6-7.
71
 „Toate cele 137 de cuvinte duhovniceşti, de dimensiuni
şi extensiuni diferite, s-au născut în liniştea chiliei
Părintelui Arsenie de la stăreţia veche a sfintei mănăstiri
de la Sâmbăta de Sus cu vedere spre munţii Făgăraşului şi
în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire
Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului şi au
fost scrise «cu timp şi fără timp» (II Timotei 4,2) între
25 noiembrie 1946 şi27 martie 195'0. (...)Şapte cuvinte
sunt scrise la sfânta mănăstire Sâmbăta; 25 noiembrie
1946, 5 şi 12 septembrie 1948,14 septembrie 1949, 5 şi
6 noiembrie 1949 şi un cuvânt de la Sâmbăta fără dată.
Două cuvinte au fost scrise la Oradea în 5 şi 6 iunie 1949;
două la Arad în 14 şi 15 august 1949; două Ia Braşov
în 7 şi 13 noiembrie 1949; cinci la Sibiu în 3, 4, 14, 15
şi 16 noiembrie 1949; cinci la Bixadul Oltului între 8 şi
12 noiembrie 1949 şi câte unul la: Bucureşti în 22 mai
1949; Obreja în 27 mai 1949 şi Covasna în 11 noiembrie
1949. Prin urmare, din cele 137 de cuvinte duhovniceşti
sau meditaţii, doar 26 n-au fost scrise la Prislop, precum
celelalte 111 Jtitliiri, de aceea, pe drept cuvânt ne-am
intitulat prologul sau precuvântarea Noastră arhierească
la predicile, cuvintele şi meditaţiile Părintelui Arsenie:
«Cazaniile» de la Prislop. După locul şi data când au fost
scrise, s-ar putea desena o hartă a itinerariilor cu rost
ale Părintelui Arsenie între 1948-1950. Desigur acestea
sunt doar o parte, partea esenţială şi partea care s-a
păstrat, din numărul de Dumnezeu ştiut al predicilor şi
tâlcuirilor Părintelui Arsenie din vremea celor nouă ani
de slujire la Sâmbăta şi zece ani de slujire la Prislop. Am
respectat ordinea cronologică a cuvintelor şi nuanţele
limbii române de la jumătatea secolului XX".

72
 Mărturii ale contemporanilor
despre Părintele Arsenie
Intre cei ce au depus mărturie despre viaţa întru
Hristos a Părintelui Arsenie Boca se regăsesc de la
oameni simpli, credincioşi ce au găsit la Dumnezeu
alinare în suferinţele lor prin Părintele Arsenie, până Ia
stareţi ori ierarhi, care au apreciat viaţa întru sfinţenie a
Părintelui şi au primit imaginea ei înlăuntrul sufletelor
lor cu multă dragoste, ca să le fie model.
Ca introducere a cărţii Fericirea de a cunoaşte calea:
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, apărutălaEditura
Credinţa Strămoşească, în Iaşii anului 2012, tipărită
cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Calinic Episcopul
Argeşului, se regăseşte un: „Cuvânt al Părintelui justin
Pârvu, despre Părintele Arsenie Boca", pe care îl redăm,
integral, mai jos:
„Dumnezeu lucrează prin oameni. Socotim că
frumuseţea artei scrise şi pictate de părintele Arsenie
Boca este de toată vrednicia. Toate le încununează un
suflet înaintea lui Dumnezeu, şi pe noi şi neamul nostru
şi toată creştinătatea de pretutindeni. Valorile acestea
ortodoxe au fost pretutindeni şi vor rămâne în. viaţa
noastră ca existenţă în eternitate. Rolul mare pe care l-a
avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu,
este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime
duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai
lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu
toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare
pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este
misiunea părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea
lui Dumnezeu; de aceea îl laudă credincioşii în biserici, la
mormântul lui şi în casele lor iar temelia credinţei este în
aceşti închinători binecredincioşi.
73
 Ştiut este de toţi că vrăşmaşul urlă la mormântul
Părintelui. Vrăşmaşi au fost dintotdeauna şi vor exista cât
timp va îngădui Dumnezeu să existe omenirea aceasta.
Atâta timp cât noi vom fi şi vom rămâne în haina aceasta
monahală, vom avea şi prieteni şi neprieteni că aşa a fost
dintotdeauna, de la începutul veacurilor.
Mântuitorul Hristos a dus crucea pentru toţi, şi neamul
nostru duce crucea unei dreptăţi pentru că el a fost hăituit
dar s-a menţinut datorită modestiei, simplităţii, smereniei,
şi a trăit cu mulţumirea de a rămâne în hotarele lui şi de
a nu trece peste alte neamuri din jurul nostru. S-a învăţat
mereu din această credinţă că tot ce nu-i al nostru nu este
de la Dumnezeu. Şi toţi cei care au năvălit şi năvălesc şi
astăzi în ţara aceasta s-o cumpere, s-a defăimeze, s-a
distrugă, se vor lovi de piatra Hristos. Acuma se dovedesc
foarte multe lucruri şi e posibil... ca poate să fim şi vânduţi,
o parte... Dar aşa cum a fost în toate vremurile, au fost
oameni şi pentru, şi împotriva lui Dumnezeu.
Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu sunt şi împotriva
neamului şi împotriva mântuirii lor.
Monahismului, în special, ca armată de geniu a
Bisericii Ortodoxe, îi revine marea sarcină:
1 - de a duce crucea naţiei din care face parte, în post,
în rugăciuni şi smerenie;
2 - de a păstra cu sfinţenie şi transmite urmaşilor
învăţăturile Sfinţilor Părinţi;
3 - de a duce mai departe flacăra mântuitoare a
credinţei Ortodoxe a înaintaşilor noştri prin care a lucrat
Dumnezeu. Şi unul dintre aceştia este şi Părintele Arsenie
Boca.
Şi precum la înviere preotul cheamă poporul: veniţi de
luaţi lumină, iar la Botezul Domnului în prima stihiră de
cântare zice: veniţi de luaţi darul smerenie, al înţelegerii
şi al temerii de Dumnezeu aşa să ne binecuvinteze
Dumnezeu şi pe noi şi să ne ajute mai departe. Amin!”164
164 Fericirea de a cunoaşte calea: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca,
Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2012, p. 5-7.
74
 Părintele Cleopa Ilie, devenit renumit ca duhovnic,
va încerca să ia legătura cu Părintele Arsenie Boca pe
când acesta era la Prislop, prin două scrisori, care însă
vor fi interceptate şi confiscate de Securitate165. Ambele
scrisori au fost găsite în Dosarele de urmărire avute de
Părintele Arsenie Boca la Securitate şi predate Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
în conţinutul primei scrisori, din iulie 1950, Părintele
Arsenie este salutat, arătându-i-se că puţinele rânduri au
fost scrise cu acea dragoste frăţească întru lisus Hristos,
cu dorinţa ca ele să-l găsească în cel mai fericit moment
al mântuirii „şi al cugetării spre cele Cereşti".
Este menţionat în scrisoare că de multă vreme s-a
primit vestea, care a umplut sufletul de bucurie, că
Părintele Arsenie este „un izvor curat din care se adapă
oile lui Hristos, cele însetate de apa Vieţii".
Spune Părintele Cleopa, cu sm.erenie, că mult şi-a
dorit şi el, însetatul, a se adăpa din izvorul cuvintelor
pline de înţelepciune al Părintelui Arsenie Boca, dar,
din cauza lenei sale, a rămas încurcat cu grija vieţii şi în
spinii păcatelor sale, neputând a-1 vizita şi a primi sfatul
Sfinţiei Sale, sfat de care are trebuinţă. Părintele Cleopa
numindu-se un frate mai mic şi prost, care-şi pierde vremea
„cea mai scumpă decât toate cele de sub soare" în lenevire,
dar gândindu-se să scrie câteva rânduri, acum cerând
iertare şi pentru întârzierea scrierii acestor rânduri.
în continuarea epistolei, mulţumeşte Părintelui
Arsenie pentru bunăvoinţa de a trimite la Mănăstirea
Slatina pe unii dintre ucenicii săi, născuţi şi hrăniţi de
sfinţia sa prin cuvânt, la Sâmbăta de Sus, până la vremea
în care s-a socotit că pot să se hrănească singuri şi că se
pot înscrie la „maidanul nevoinţelor de obşte, aşa curn
sunt fratele Nicolae Naghi, fratele Vasile Târulescu şi
Părintele Serapion Blaga. Aceştia totdeauna pomenesc
cu mare dragoste şi evlavie numele Părintelui Arsenie la
Sfintele rugăciuni, cât şi de câte ori li se oferă prilejul.
165 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca, o viaţă închinata.... p.36-40.
75
 Scrisoarea conţine şi invitaţia adresată Părintelui
Arsenie de a cerceta cu prezenţa sa obştea Mănăstirii
Slatina, acest lucru aducând mare mângâiere sufletelor
celor din obşte.
Dar până la realizarea unei vizite a Părintelui Arsenie
la Mănăstirea Slatina, obştea de aici cere măcar o epistolă
care să ajute la zidire şi lămurire. Şi este rugat Domnul ca
prin mila Sa să plătească dragostea şi sârguinţa depusă de
Părintele Arsenie la scrierea Filocaliei, lucrare realizată
împreună cu Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,
pentru că s-a scos la lumină tezaurul mistic şi ascetic al
Sfinţilor Părinţi, sursă de unde se adapă cei ce doresc a
merge spre urcuşul desăvârşirii, considerându-se că
bunătatea şi mila Domnului nu vor lăsa fără plată această
osteneală a celor doi slujitori ai Domnului, care s-au
sârguit „a pune nutreţ ales duhovnicesc în ieslea oilor
lui Hristos". Epistola se încheie fiind semnată de Stareţul
Arhimadrit Cleopa şi soborul.
A doua scrisoare, datată în 29 octombrie 1950, are
acelaşi antet al Sfintei Mănăstiri Slatina şi s-a născut,
cumva, din necesitatea de a lămuri motivul pentru care
Părintele Arsenie Boca nu a dat în curs rugăminţilor
formulate în cadrul primei scrisori de obştea Mănăstiri
de a fi cercetaţi printr-o vizită a acestuia ori măcar
de a li se trimite câteva rânduri, cei de la Mănăstirea
Slatina nebănuind, poate, aşa cum s-a amintit anterior,
că Securitatea confiscase prima scrisoare, lucru care-1
va face şi cu cea de-a doua. După un cuvânt de început,
în care este binecuvântat Dumnezeul milelor şi al
îndurărilor. Părintele Cleopa roagă să fie iertat de către
Părintele Arsenie, din cauza timpului îndelungat care
s-a scurs de când nu a mai scris. Presupune că din cauza
neiscusinţei celor înşirate în prima scrisoare - Stareţul
Slatinei admiţând, cu smerenie, că niciodată nu ar fi avut
bună chibzuinţă în cuvânt şi în scris - a făcut cine ştie
76
 ce sminteală. Dar speră ca Părintele Arsenie care, prin
îngăduinţa Prea Induratului Dumnezeu, are oglinda
înţelegerii, „cu duhovnicească lucrare curăţită", să poată
a nu se sminti de stareţ.
Apoi este enunţată nădejdea unei întâlniri, care să
poată intermedia, la cerinţa Părintelui Cleopa, lămuriri
prin care să se înlăture neiscusinţa acestuia, cât şi să ajute
pentru cum ar putea „să mai rămână poreclit Stareţ" şi
a se „mai bizui a conduce sufleteşte şi pe alţii", stareţul
considerând că are „nevoie de a fi încă multă vreme sub
un conducător iscusit".
Dar ceea ce l-a determinat pe Părintele Cleopa să-i
scrie din nou Părintelui Arsenie, a fost sosirea în obştea
de la Slatina a unui frate, trimis de Sfântul Ardealului de
prin luna mai, ajuns din binecuvântate motive abia în
octombrie, lună în care a fost redactată şi cea de-a doua
scrisoare. Iar acest frate, pe lângă bucuria creată sosirea la
Slatina, a adus cu el şi o Iconiţă cu Bunul şi Marele Păstor
şi Mântuitorul Sufletelor noastre, care poartă pe verso
semnătura Părintelui Arsenie Boca, cât şi a ucenicului
său, „iscusitul părinte Dometie (Cucuzel)". Lângă
iconiţă s-a mai aflat şi o scrisoare, care a fost primită cu
bucurie, căci s-a văzut şi s-a auzit că a fost scrisă chiar de
Părintele Arsenie, în urma citirii relevându-se „smerita
înţelepciune şi duhovniceasca dragoste" a stareţului de
la Sâmbăta de Sus, acesta surprinzând întru dragoste tot
mai mare prin aceea că printre rândurile scrise a dezvăluit
cum că doreşte „o zi de la Domnul şi Mântuitorul nostru
lisus Hristos" în care să se vadă faţă în faţă, pentru care
şi Părintele llie Cleopa a zis: „să fie mila Lui şi rugăciunile
Prea Curatei Sale Maici şi să aducă la îndeplinire, când va
fi voia Lui, spre a noastră mângâiere".
Şi se mai consemnează în epistolă lucrul că atât
icoana, cât şi scrisoarea, sunt păstrate „cu multă evlavie
de către Părintele Cleopa şi de câte ori îşi aduce aminte
77
 de Părintele Arsenie le citeşte şi se mângâie cu ele. Iar
cu mila Mântuitorului Hristos şi cu ajutorul Prea Curatei
Sale Maici, stareţul de la Slatina nădăjduieşte să fie
ajutaţi pentru a se întâlni „şi în acest veac trecător, spre
mângâiere şi lămurire în cel viitor spre veşnica fericire".
Sunt amintiţi şi ucenicii Părintelui Arsenie, care
au ajuns să facă parte din obştea Slatinei, adică fratele
Serapion, fratele Vasile Târulescu, fratele Nicolae Naghi
şi ultimul frate, cel care a adus scrisoarea şi Iconiţa,
Temelie, care, cu rugăciunile stareţului de la Mănăstirea
Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, toţi se află bine. Se
mai arată că atât ei şi Părintele Cleopa, cât şi obştea
doresc a îl vedea pe Părintele Arsenie, „când va rândui
Dumnezeu", în mijlocul lor. Aceasta de va mila Domnului,
de care apreciază stareţul Slatinei că nu sunt vrednici.
Mai apare o rugăminte, formulată cu dragoste frăţească
şi cu smerite închinăciuni, pentru situaţia în care ar mai
apărea vreun pretendent la viaţa monahală, să fie îndemnat
spre Mănăstirea Slatina. Se mai cere, de este bunăvoinţă şi
vreme, mângâierea obştii prin câteva rânduri, bineînţeles,
aceasta dacă nu se va putea realiza venirea la mănăstirea
bucovineană. Şi mai este rugat Părintele Arsenie să spună
„smerite închinăciuni iubitului frate, în Domnul, Dometie,
pândarul viei lui Hristos".
Scrisoarea este încheiată cu rugămintea adresată
Părintelui Arsenie - ajuns acum cu slujirea la Prislop -, de
a primi din partea întregului sobor „smerite închinăciuni
şi duhovnicească dorire în Domnul", fiind semnată de
Stareţ Arhimandrit, Cleopa Ilie.

ÎPS Serafim Joantă, actualul Mitropolit al Germaniei,

Europei Centrale şi de Nord, cel ce l-a cunoscut pe
Părintele Arsenie Boca din povestirile părinţilor din
Mănăstirea Brâncoveanu şi a credincioşilor din Ţara
Făgăraşului, zonă unde s-a născut, dar l-a şi întâlnit
78
 pe Sfântul Ardealului de două ori la biserica din
Drăgănescu, consideră că: „Părintele Arsenie Boca este
un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai
cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă
asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar
sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult
de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta
este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a
încununat Dumnezeu. Cinstindu-1 ca sfânt şi chemându-1
în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui.
Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său.
Totodată, ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă
în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului,
în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui
Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie,
nu se bucură de atâta interes, ca scrierile sale. Lucrul
acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale."166
Tot ÎPS Serafim Joantă a mai spus: „Părintele Arsenie
a fost un duhovnic mare, care s-a distins de ceilalţi mari
duhovnici contemporani cu el tocmai prin capacitatea
sa deosebită de a cunoaşte psihologia umană şi de a
pătrunde, cu darul lui Dumnezeu, în sufletul omului.
Era un om foarte realist şi ştia prea bine că nu ne putem
«juca» cu legile pe care Dumnezeu le-a pus în natură
şi în firea omului. El ştia, de asemenea, că firea omului
este înclinată spre încălcarea legilor lui Dumnezeu şi
spre compromisuri, cu gândul că «merge şi aşa» şi că
«Dumnezeu este bun şi iartă...». în această privinţă,
gândirea Părintelui s-ar rezuma astfel: într-adevăr.
Dumnezeu este bun şi iartă pe oricine se întoarce de la
păcat, oricât de multe şi mari ar fi păcatele, dar iertarea
lui Dumnezeu nu înseamnă că suntem absolviţi de
suferinţa pentru păcatele săvârşite"167.
166 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om..., p. 12.
167 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om..., p. 15.
79
 Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu, care a petrecut 14
ani în închisorile comuniste, s-a născut la 9 decembrie
1923 în Cotul Ostriţei, aproape de Cernăuţi. Şi domnia
sa poartă cu drag în suflet imagine veşnic frumoasă a
Părintelui Arsenie de la Prislop.
într-o succintă prezentare a vieţii ei, se poate menţiona
că între 1944-1948, a urmat cursurile Facultăţii de
Litere şi Filozofie ale Universităţii din Cluj, unul dintre
profesorii săi fiind Lucian Blaga.
Cu câteva zile mai înainte de a susţinerea ultimelor
examene studenţeşti, la 9 iulie 1948, Aspazia Oţel
Petrescu este arestată sub motivul apartenenţei sale
la Mişcarea Legionară şi la Frăţia Ortodoxă Română
Studenţească [FORS), activând, astfel, „contra siguranţei
statului".
Aspazia Oţel Petrescu va petrece perioada dintre
anii 1948 - 1962 în închisorile din Mislea, Dumbrăveni,
Miercurea Ciuc, Jilava, Botoşani şi Arad.
Parte din trăirile petrecute în închisorile comuniste,
Aspazia Oţel Petrescu le-a consemnat în volumele:
Strigat-am către Tine, Doamne..., Cu Hristos în celulă.
Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterea Maicii
Domnului, Adusu-mi-am aminte etc.
Pe Părintele Arsenie doamna Aspazia l-a cunoscut „în
împrejurări cu totul miraculoase", pe când era studentă la
„Litere şi filozofie", în anul IV la Cluj şi cerea lui Dumnezeu
să-i dea un duhovnic, neştiind că Bunul Dumnezeu avea
să o pregătească pentru închisoare168. Era după patru
ani în care nu se spovedise şi nici nu se împărtăşise,
aceasta datorită unui impas sufletesc pricinuit de tatăl
său, care „făcuse o măgărie mare", gest ce a fost iertat de
mama şi fratele scriitoarei, dar nu şi de ea, căci simţea
că fapta tatălui este de neiertat. Aşa că se afla, acum,
după o perioadă în care mergea la biserică, cu facerea
168 Ibidem, 25-31.
80
examenului de conştiinţă regulat# cu luarea pedepselor
— conform educaţiei legionare — pentru „ncfacutele
făcute"169, dar fără să se caute la Taina Pocăinţei.
Datorită preocupărilor saleîn cadrul Frăţiei Ortodoxe
Române Studenţeşti, îşi câştigase ca prieteni pe poeta
Zorica Laţcu [intrată, în anul 1948, în monahism şi
primind numele de Teodosia, la Mănăstirea Vladimireşti,
din apropierea localităţii Tecuci]170şi pe doctorandul
în teologie Silviu lovan [viitorul Părintele loan lovan
de la Mănăstirea Recea], Prin Zorica Laţcu i se va oferi
prilejul de a-1 cunoaşte pe Părintele Arsenie, a cărui
ucenică era aceasta.
în ianuarie 1948, iarna, Zorica Laţcu s-a simţit chemată
de Părintele Arsenie la Sâmbăta de Sus. La drum va fi
însoţită şi de studenta Aspazia - ce căuta un duhovnic
-, care va înţelege că legătura specială între duhovnic şi
ucenică: „aveau o legătură atât de strânsă şi deosebită,
încât Părintele putea să-i transmită gândul că trebuie să
se prezinte la Sâmbăta.”171
Ajunse, după un drum nu uşor de parcurs, la Sâmbăta,
Aspazia va înţelege că, într-adevăr, prietena ei fusese
chemată de duhovnicul său, căci între acesta şi Părintele
Dumitru Stăniloae, în lucrarea de traducere a Filocaliei,
apăruse o controversă pe sensul unui cuvânt grecesc,
care trebuia tradus în româneşte şi avea trei-patru
sensuri, preoţilor fiindu-le greu „să se hotărască asupra
sensului exact". Zorica Laţcu, care refuzase un post
de asistent universitar pentru cele două limbi clasice,
greacă şi latină - motivul fiind unul medical [creierul
ei nu coordona neurovegetativul, iar toate mişcările
muşchilor ei erau alandala] -, se prezenta ca fiind o fiinţă

169 Ibidem, 28-29. .

170 Teodor Danalache, Zorica Laţcu- Maica Teodosia, pe site-ul
CrestinOrtodox.ro; http: //www. crestinortodox.ro/parinti/zonca-
latcu-maica-teodosia-125762.html
171 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca; Fu^t-a om..., 32-jS.
81
 cu o inteligenţă sclipitoare şi, deci, numai bună pentru
a veni pe poziţia de arbitru. A admis varianta Părintelui
Arsenie, „şi nu pentru că Zorica ţinea atât de mult la
Sfinţia Sa, ci pentru că aşa era! Şi, într-adevăr, şi Părintele
Stăniloae a recunoscut că se potriveşte cel mai bine acel
înţeles. Deci pentru aceasta o chemase"172.
După luarea primului contact cu Părintele, studenta
Aspazia va înţelege că trebuie să revină la Sâmbăta în
Săptămâna Mare, lucru care-1 va împlini, în Joia Mare
ea ajungând să fie împărtăşită, după ce în seara zilei de
miercuri se spovedise.173
Va pleca de la Mănăstirea Sâmbăta în dimineaţa zilei
de marţi, din Săptămâna Luminată, nu mai înainte de a
primi binecuvântarea Părintelui Arsenie, prin punerea
epitrahilului pe creştet: „Dumnezeu să-ţi ajute, copilă!
Să-ţi ajute Dumnezeu! Dumnezeu să-ţi ajute!" Cel care o
însoţise, Leonida Plămădeală (este vorba de Mitropolitul
Antonie Plămădeală de mai târziu), mirat, îi va arăta,
după despărţirea de Părintele Arsenie, că acesta i-a dat
Aspaziei un număr foarte mare de binecuvântări, în tot
atâtea tonuri, cântărind că pe studentă o vor aştepta
câteva situaţii grele, dar pe care le va trece, datorită
binecuvântărilor primite de la Părintele Arsenie Boca!174
Lucru care, într-adevăr, avea să se întâmple, la
Praznicul de la Adormirea Maicii Domnului din acel an
Aspazia Oţel Petrescu fiind deja în închisoare.
în privinţa Părintelui Arsenie Boca, peste ani, doamna
Oţel Petrescu avea să reţină:
„în perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie.
Se poate numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului
Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Părintele
Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile
172 Ibidem, 33-35.
173 Ibidem, 41-50.
l7i Ibidem, 62-63.
82
 Părintelui Arsenie Boca pe tine, simţeai, ştiai, nu ştiu
de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te
priveşte lumina. Asta era impresia pe care a dat-o celor
mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina.
Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de
dragostea pentru om, toate astea erau în privirea lui.
E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de
neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi,
ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru
ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca, pentru
cei care-1 aveau alături, era trăire. Te lua în iubire, te lua
în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi
• iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte
aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost
un moment în scurta mea trăire acolo, la Sâmbăta. A fost
un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit,
când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut
prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit
când te ceartă un om sfânt."175
„între amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală
sunt şi câteva care îl privesc pe părintele Arsenie Boca, alt
închis pentru vina de a fi creştin. Acesta aminteşte faptul
că părintele Arsenie apare, în multe contexte, ca susţinător
legionar. Mitropolitul face, însă, câteva precizări necesare:
«Eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi
le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din
munţi. Am asistat la convorbirile de pe malul lacului dintre
Părintele Arsenie şi cei paraşutaţi prin aceia din Germania,
care veneau să organizeze rezistenţa românească. Dar el
o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei
lui îi ajuta pe cei persecutaţi». Şi tot atunci, conform altor
175 Fragment din înregistrarea video prezentată de Fundaţia creştina
„Arsenie Boca" cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Părinte ui
Arsenie, la Mănăstirea Brâncoveanu, apud Natalia Corlean, arwte e
Arsenie Boca: un om..., p. 106.
83
mărturii din epocă, întrebat fiind Părintele Arsenie de un
preot dacă e bine să meargă în munţi, să lupte împotriva
comunismului şi a comuniştilor care atacau ţara din
interior, acesta a răspuns: «Nu lupta cu două arme: ori cu
puşca, ori cu crucea!». Părintele Arsenie avea, de altfel, şi o
obiecţie în ceea ce priveşte comportamentul legionarilor:
«Da, sunt oameni credincioşi, dar prea se jură; acesta este
salutul lor: Jur!. Dar juratul este un păcat»”176.
Arătându-i-se cum că cineva a spus că în închisoare
Părintele Arsenie Boca avea putere să deschidă toate
lacătele prin simpla voinţă. Părintele Iustin Pârvu a
fost întrebat dacă este posibil. Şi a răspuns Părintele:
„E posibil, dar eu nu ştiu despre asta. Dar câte lucruri
nu s-au petrecut în închisorile noastre...? în temniţele
comuniste s-au petrecut atâtea lucruri incredibile, încât
mărturiile, adunate firmitură cu firmitură, pot depune
argumente în favoarea unui perpetuu miracol românesc,
care s-a manifestat de-a lungul întregii istorii. Când
poporul nostru părea moleşit, terminat, înfrânt, supus.
Dumnezeu făcea un miracol şi îl scotea din amorţire, îl
aşeza la locul menit si cuvenit"177.

176 Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pîrvu şi morala unei vieţi
câştigate, Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2004, p. 22-23.
171 Ibidem, p. 181.
84
 Despre sfinţenia
Părintelui Arsenie
In media există şi unele păreri care, luându-şi
motivarea din unele mărturii ori interpretări canonice,
au ajuns să aprecieze că Părintele Arsenie Boca a fost
un înşelat. Pe această linie se pot enumera mai multe
convorbiri [audio], postări pe Youtube, broşuri...
Sub rezerva că doar după ce va fi trecut ceva timp
va îngădui Dumnezeu o cât mai corectă apropiere de
adevărata imagine a Părintelui Arsenie - căci socotelile
vor fi fost deja, poate, împlinite prin chip de nepătimire
-, să încercăm, totuşi, în rândurile ce urmează, unele
aprecieri în legătură cu acestea.
S-a afirmat de către unii că Părintele Arsenie Boca
credea în reîncarnare [metempsihoză]. Numai că, după
o oarecare parcurgere a operei sale scrise, se va putea
observa că afirmaţia nicidecum nu se susţine, despre
ideea de reîncarnare. Sfinţia Sa, în Cărarea împărăţiei,
notând: „Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea
de Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat
pentru veşnicie"178. în Cuvinte Vii, într-o privire asupra
doctrinei indiene a reîncarnării, se face observaţia că:
„Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată
iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin lisus
Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. însăşi
venirea lui lisus n-ar mai fi avut rost.
Dar, fiindcă a venit lisus şi a pus cu adevărat problema
mântuirii omului, reîncarnarea - «mântuirea» automată
- nu are nici o bază în Revelaţie. Mai spune ceva şi Sfântul
Pavel - deci tot Revelaţia -: „...este rânduit oamenilor o dată
178 Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea..., p. 314.
85
să moară, iar după aceea să fie judecata" (Evrei 9, 27], deci
nu e rânduit să fie vieţi succesive întrerupte de moarte."179

S-a mai afirmat cum că Părintele Arsenie Boca ar fi

practicat magia albă şi hipnoza (afirmaţie făcută pentru
a-1 discredita în faţa credincioşilor şi ierarhilor]. Or, în
contextul în care asupra Părintelui Arsenie Boca era
exercitată o permanentă supraveghere, ar fi fost lesne
autorităţilor statului de la acea vreme să afle despre
faptul că Părintele Arsenie ar practica şi altceva decât
slujirea ortodoxă. Iar existenţa unor cărţi de natură
ocultă într-o bibliotecă a unui teolog nu prea ar trebui să
mire, atâta timp cât se ştie că şi unii sfinţi, precum Vasile
cel Mare, loan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa, Grigorie
de Nazians, loan Damaschimul, au căutat să citească
din scrierile autorilor păgâni din vremea lor, care aveau
conţinut eretic cu trimitere la practici de magie, citirea
viitorului etc., pentru a putea da răspuns contra lor şi,
astfel, să se slăvească tot mai mult credinţa în Hristos.
Sau, pe de altă parte, se poate considera de bun
simţ şi faptul că ar fi fost cu neputinţă celor din obştea
mănăstirii ori pelerinilor veniţi la Sâmbăta de Sus să nu
afle despre practicarea vreunei magii cu care Părintele
Arsenie ar fi început a se ocupa, şi, în acest sens, să nu se
încerce vreo întrebare a cuiva la ierarhii vremii, pentru a
căuta la lămurirea şi îndreptarea problemei.
O altă chestiune, şi aceasta reclamată tot din rândurile
celor ce susţin înşelarea Părintelui Arsenie, având
însă cunoştinţe extrem de superficiale legate de viaţa
acestuia, este presupunerea că acesta ar fi avut cu Maica
Zamfira, stareţa Mănăstirii Prislop, o altfel de relaţie,
necuviincioasă, nespecifică vieţii de monah. Cei care nu au
studiat mai în amănunt perioada respectivă şi strategiile de
compromitere ale Securităţii nu ştiu că dosarul Părintelui
conţine mai multe dezvăluiri ale tacticilor securiste:
179 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte..., p. 272-273.
86
 „încercările de discreditare a Părintelui Arsenie Boca
au început încă din timpul vieţii sale. Dosarele de urmărire
ne arată că influenţa supărătoare pe care o avea asupra
oamenilor a determinat Securitatea să declanşeze adevărate
campanii de compromitere: „Ordin să [se] strângă material
compromiţător împotriva lui. Mutarea lui în altă parte nu
rezolvă problema." - spune o adresă către DGSP. Aceste
încercări au fost ca un bulgăre de zăpadă, care de-a lungul
timpului a luat proporţii tot mai mari."180
Oricât s-a străduit Securitatea, nu a reuşit decât să
răspândească zvonuri. Nici Securitatea Statului nu a
putut ajunge la o astfel de concluzie, cu toate că a dorit să
descopere cum că acest lucru ar putea fi adevărat. într-o
Notă Informativă, din 30 iunie 1953, privitoare la Situaţia
părintelui Arsenie de Ia Mănăstirea Prislop, dezvoltată între
filele 182-186 al Dosarului I 2637, voi. 11, fiind statuat de
către cel ce a întocmit nota: „Ea (Stareţa Zamfira, n.a.] îl
apără puţin pe Arsenie, dar punând lucrurile la punct. Nu
cred că are legături cu el şi nici alte maici."181
S-a mai încercat, în 30 septembrie 1950, prin
trimiterea la Prislop a unei femei, compromiterea
Părintelui Arsenie, dar şi acest lucru nu a reuşit182, dat
fiind că existenţa relaţiilor duhovniceşti de la Prislop,
mai întâi, iar apoi şi de la Sinaia, între Părintele Arsenie
şi măicuţele sale erau statornicite în duhul învăţăturilor
Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Canoane.
„într-o notă referitoare la Julieta-Zamfira Constanti-
nescu, din 2 iunie 1965, întocmită de locotenentul major
Ştefan Băjenaru, de la Biroul 304, se spune despre
aceasta că «din dosarul informativ ce îl avem asupra lui
Boca», după izgonirea din mănăstire trăieşte cu acesta
într-o casă cumpărată de amândoi în Bucureşti, dar nu
sunt căsătoriţi.” Despre acest ultim aspect, se vorbeşte în
adresa Direcţiei a Vll-a către Direcţia a Ill-a din data de
180 Natalia Corlean, Părintele Arsenie, o viaţă..., p. 392. _
181 Florian Bichir, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie
Boca în arhivele securităţii. Anchetele..., p- 346.
■ Ibidem, p. 85.
87
22 octombrie 1963, unde se spune în mod clar că Arsenie
Boca «nu este căsătorit»."183
O altă acuză a contesta tarilor Părintelui Arsenie este cea
prin care se susţine că pictura aflată la Biserica Drăgănescu
este „necanonică"... Şi pe seama căreia se poate întreba:
cum anume e necanonică? înseamnă că s-a încălcat un
canon, o normă bisericească! Care este aceea?...
Cei care susţin înşelarea Părintelui Arsenie Boca spun
că în această biserică sunt pictate personaje considerate
eretice, chipul lui Francisc de Assisi, pus între sfinţii
ortodocşi, născând multe poziţionări de opinie. Faţă de
acest cleric al Apusului se pot spune destule lucruri bune...
Poate şi rele?!... Dar, să facem încercarea de a ne limita
doar la o întâmplare povestită în Sfântul Serafim de Sarov
- 0 biografie Spirituală, carte scrisă de Arhimandritului
Lazarus Moore184. Povestea ajunge să fie notată în
contextul „unei extraordinare descoperiri oferită unui
protestant, în care este certificată superioritatea Bisericii
Ortodoxe chiar unui ascet al Bisericii apusene"185.
„Avem credinţa ortodoxă care nu are nici cel mai mic
neajuns", a afirmat nu o dată Sfântul Serafim de Sarov,
completând cu faptul că această credinţă „se află în
deplina slavă şi putere a lui Dumnezeu. Ea este călăuzită
de Sfântul Duh"186. Lucrul acesta, de a fost atestat şi de
un practicant al unei alte confesiuni, a fost surprins şi
comunicat către Arhimandritul Lazarus, mai întâi verbal.
183 Adrian Nicolae Petcu - Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei
politice din România, în volumul „Arhivele Securităţii” - Editura Nemira,
2004, apud Natalia Corlean, Părintele Arsenie, o viată..., p. 400.
184 Preot ortodox născut la 18 octombrie 1902, de ziua Sfântului Luca, în
oraşul englez Swindon şi care a stat o vreme în Sfântul Munte. După care
a mers în Iugoslavia, unde a fost tuns în monahism în cadrul mănăstirii
ruso-sârbeşti Milkov, aici fiind hirotonit şi întru diacon, apoi ca preot.
Mai târziu, va fi trimis să slujească în cadrul Misiunii ruseşti ortodoxe din
Palestina. Iar, la 14 noiembrie 1992, în Eagle River, Părintele Lazarus îşi
va încheia viaţa pământească şi va fi înmormântat în cimitirul catedralei
Sfântul loan Botezătorul.
185 Arhimandritul Lazarus Moore, op. cit, p. 190-191.
186 Ibidem, p. 191.
88
in august 1931, apoi şi printr-o epistolă, de către un
anume Dl. K.187:
„Un prieten de-al meu mi-a trimis o scrisoare scrisă în
limba franceză şi în care îmi comunica faptul că o doamnă
din Alsacia îl roagă să-i trimită ceva despre Biserica
Ortodoxă Rusă - o carte de rugăciuni sau ceva în legătură
cu aceasta. Dacă nu greşesc, era în anul 1925. l-a fost trimis
ceva drept răspuns la scrisoarea ei şi lucrurile au rămas aşa
câtăva vreme. în 1927 mă aflamîn acel loc şi amîncercats-o
cunosc, dar era plecată în vacanţa de vară şi am cunoscut-o
doar pe soacra ei, o doamnă în vârstă, extrem de milostivă;
o bună creştină, de o mare curăţie a inimii. Ea îmi spuse că
familia lor era de viţă veche şi nobilă din Alsacia şi ei erau
protestanţi. Trebuie spus că în provincia Alsacia sătenii au
credinţe diferite, jumătate dintre ei fiind romano-catolici
şi cealaltă jumătate fiind protestanţi. Ei merg la aceeaşi
Biserică în care participă pe rând la slujbele lor. La capătul
Bisericii se află un altar roman cu statui şi alte obiecte de
cult. Atunci când protestanţii îşi fac propriile slujbe, ei trag
o perdea în faţa altarului catolic, îşi întind masa în mijlocul
bisericii şi se roagă. De curând a avut loc o mişcare în
rândul protestanţilor alsacieni în favoarea cultului sfinţilor.
Aceasta s-a întâmplat după apariţia cărţii lui Sabatier despre
Sf. Francisc de Assisi. Deşi protestant, el a fost cucerit de
felul de viaţă al acestui sfânt după o vizită la Assisi. Familia
prietenilor mei a fost cucerită şi ea de această carte. Deşi
au rămas la religia protestantă, au simţit o insatisfacţie cu
privire la ea şi, mai ales, au luptat pentru reconsiderarea
Sfintelor Taine şi a venerării sfinţilor. în plus, atunci când
pastorul lor slujea ceremonia matrimonială, ei 1-a^u rugat
să nu mai tragă perdeaua peste altarul catolic aşa înv,ât să
poată măcar admira statuile sfinţilor. Inima lor căuta deja
adevărata Biserică. ^ • j
Odată tânăra soţie era bolnavă şi stătea în gradina, citind
o carte despre viaţa Sfântului Francisc de Assisi. Gradina
187 Ibidem, p. 191-193.
89
 era în plină floare. Liniştea de la ţară o cuprinse. în timp ce
citea cartea, aţipi. «Nu ştiu cum s-a întâmplat», îmi spuse
ea după aceea. «Deodată l-am văzut pe Sfântul Francisc
însuşi venind spre mine, şi împreună cu el un bătrânel
care arăta ca patriarhii de odinioară, adus de spate, dar
strălucitor la chip», spuse ea, indicând astfel vârsta şi
înfăţişarea sa venerabilă. El era îmbrăcat complet în alb. Ea
se simţi înspăimântată, dar el se apropiară de ea şi Sfântul
Francisc zise; «Fiica mea, tu cauţi adevărata Biserică. Ea
se află acolo, unde se află el. Ea îi susţine pe toţi şi nu cere
susţinere de la nimeni». Stareţul cel îmbrăcat în alb rămase
tăcut şi zâmbi doar aprobator la cuvintele rostite de Sfântul
Francisc. Vedenia luă sfârşit. Ea îşi reveni în sine. Şi deodată
îi veni un gând: «Acest lucru e legat de Biserica rusă», şi
îndată pacea pogorî în sufletul ei. După această vedenie a
fost scrisă scrisoarea pomenită la început. Peste alte două
luni mă aflam din nou în casa lor, şi de data aceasta am aflat
de la însăşi femeia respectivă încă un detaliu. Ei angajaseră
un muncitor rus. Atunci când a intrat în camera acestuia să
vadă dacă era instalat confortabil, văzu acolo o iconiţă şi-l
recunoscu într-însa pe bătrânul pe care îl văzuse împreună
cu Sfântul Francisc, atunci când aţipise. Uimită şi alarmată
întrebă: «Cine este bătrânelul acela?» «Sfântul Serafim,
sfântul nostru ortodox», răspunse muncitorul. Atunci
ea înţelese sensul cuvintelor Sfântului Francisc despre
adevărul care se află în Biserica Ortodoxă".
Poate că Părintelui Arsenie - care a zis despre sfinţi că
„îi pictează cum i-a văzut aievea"188 - îi va fi fost îngăduit
de la Dumnezeu să aşeze pe pereţii de la Drăgănescu şi
altceva decât am putea noi înţelege acum.
Viaţa întru smerenie a Părintelui Arsenie Boca, opera
scrisă a acestuia, oare nu conduc în motive ce contrazic
fundamental denigrările aduse?!...
188 Valentin lacob, „lisus în zeghe", articol publicat, în anul 2008, în
nr. 822 al Revistei Formula AS şi postat pe http: //www.formula-as.
ro/2008/822/ spiritualitate-39/iisus-in-zeghe-9711.
90
 Impresionant este şi faptul că; în timpul oficierii
Sfintei Liturghii de către Părintele Arsenie, credincioşii
ajungeau să împletească trăirea slujbei cu lacrimile, după
cum arată şi Aspazia Oţel Petrescu: „Un fenomen care s-a
întâmplat şi care se repeta destul de des la Sâmbăta era
că Părintele, în timpul epiclezei, plângea. Se spunea - eu
nu ştiu lucrul acesta direct, dar spun ce ştiau toţi enoriaşii
- că Părintele, în momentul când rosteşte formulele
epiclezei, vedea aievea cum Se jertfeşte Mântuitorul. Şi
plângea! în voce nu se simţea emoţia Părintelui. Vocea
era fermă; nu o voce foarte spectaculară, dar foarte
penetrantă, pătrunzătoare. Aproape dură, ai fi putut
spune. Aspră, în orice caz. N-avea meandre din acestea
bizantine,/7or/ce/e. Era imnul clar, aproape sever. Se vedea
însă că plânge, că i se zguduiau umerii. Şi, atunci, toată
biserica plângea! Imaginaţi-vă zeci de mii de oameni
plângând la prefacere! Deci Părintele avea puterea să le
insufle tăria Jertfei Mântuitorului."1”
Părintele Arsenie, devenit un influent model pentru
mulţimi şi mulţimi de oameni, ar fi putut uşor adera la
oferta puterii comuniste de a trece în barca acesteia,
situaţie care i-ar fi atras o viaţă confortabilă. Dar nu s-a
întâmplat aşa, fiindcă Părintele Arsenie a ales să rămână
mai departe pe Calea Crucii, primind ocări şi suferinţe,
căci deja aflase cât de bine şi cât de neasemuit este să stai
în dragostea de Dumnezeu.
Iar numărul tot mai mare al credincioşilor care merg
în pelerinaj la Mormântul Părintelui Arsenie, la Prislop,
şi ajung să mărturisească despre viaţa întru sfinţenie a
Părintelui, nu duc cu vreun gând la cuvintele din Sfânta
Scriptură: „Dacă lucrarea acesta este de la oameni, se va
nimici, dar dacă este de la Dumnezeu nu o veţi nimici
(Fapte 5; 33-39).
Mai târziu,probabilcăsevorlămuri toate controversele,
189 Romeo Petraşciuc, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om...46-47.
91
 despre vremile prezente putându-se aprecia doar că:
„Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură" (1 Cor. 13,12).
Mai înainte de a fi fost începute oficial demersurile
pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca, IPS
Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, fiind întrebat
dacă Biserica se opune canonizării Părintelui Arsenie
Boca, a răspuns într-un interviu: „Biserica nu se opune.
Noi respectăm slujirea pe care a avut-o. Noi îl cinstim şi la
Sâmbăta facem un parc în faţa altarului făcut de dânsul.
Deja am pus piatra de temelie şi pentru o bisericuţă, un
schit la izvorul părintelui, o fântână a părintelui."190
într-o altă împrejurare, la Centenarul naşterii
Părintelui Arsenie Boca, ţinut la Mănăstirea Brâncoveanu
în 25 septembrie 2010, în Cuvdntu/ţinut de acelaşi ierarh
despre Sfântul Ardealului, acesta a afirmat: „...a fost
chipul smereniei. L-am cunoscut personal în momente
esenţiale, în care am primit sfaturi, şi a dat Dumnezeu şi
am urmat aceste sfaturi. Pot să spun că mi-am dorit toată
viaţa mea să împlinesc ce mi-a spus Părintele, să fiu un
fiu ascultător.[...)
Am vrea şi să vă explicăm, pentru că mulţi ne-au
întrebat despre canonizarea Părintelui Arsenie, cum se
face canonizarea şi ce este ea, cine o face. Canonizarea sau
declararea ca sfânt a unei personalităţi o face Dumnezeu.
Deci nu Biserica sau Sfântul Sinod, care ia o hotărâre că
gata, vrem să îl canonizăm pe Părintele Arsenie. Procesul
este invers, vine de jos. Biserica, ca instituţie, este
obligată să constate şi apoi să facă cercetări, în momentul
în care există pietatea credincioşilor, care nu se bazează
pe o exaltare, ci pe o experienţă reală; credincioşii care
merg la mormântul Părintelui sau cei care îşi îndreaptă
rugăciunile către Părintele simt ajutor"191.
190 Isabela Paulescu, Mitropolitul Ardealului despre canonizarea părintelui
Arsenie Boca: Biserica nu se opune (16.04.2014), postat pe http: //www.
agerpres.ro/social/2014/04/16/interviu-mitropolitul-ardealului-despre-
canonizarea-parintelui-arsenie-boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11.
191 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 329.
92
 Tot ÎPS Laurenţiu Streza a formulat şi că: „totdeauna,
in diferite manifestări, există şi obiecţii, dar şi extrema
cealaltă, a exaltării, a depăşirii limitei, promovând
elemente care nu sunt fireşti. Noi, care am venit aici, nu
am venit să ne exprimăm exaltarea, ci smerenia unui om
care a fost chipul smereniei.
L-am cunoscutpersonal şi am simţit darul lui Dumnezeu
şi binecuvântarea lui. L-am cunoscut întru începutul vieţii
noastre de familie, l-am cunoscut în momente esenţiale, în
care am cerut sfaturi, şi a dat Dumnezeu şi am urmat aceste
sfaturi. Mulţi au cerut sfatul Părintelui şi nu l-au urmat, iar
acum se pretind „ucenici ai Părintelui Arsenie". Atenţie,
s-o luăm cu smerenie. Eu pot să spun că am dorit toată
viaţa mea să împlinesc ce mi-a spus Părintele, să fiu un fiu
ascultător, cât am putut asculta; dar să mă pretind ucenic
al Părintelui, să fac ucenici şi prozeliţi pe seama Părintelui
e mult prea mult. Cred că nici Preasfinţitul Daniil, cu care
am discutat, care a fost foarte apropiat de Părintele, l-a
cunoscut bine şi a avut multe responsabilităţi din partea
Părintelui, nu şi-a arogat acest „drept".
S-au fâcut mărturii aiurite. Au apărut multe broşuri în
care apar tot felul de fantasmagorii, care îl batjocoresc
pe Părintele şi pot fi luate şi exploatate invers. Există tot
felul de oameni, care spun că au avut „revelaţii", că a venit
Părintele şi le-a spus nu ştiu ce. Ori lucrurile acestea sunt
periculoase, pentru că şi diavolul se arată în chip de înger,
dar el este întunecat.
V-am spus lucrurile acestea de la început, pentru că aş
dori ca toate intervenţiile noastre să se constituie într-o
declaraţie sufletească, în exprimarea unei stări pe care
am trăit-o şi o trăim şi acum, când mergem la mormântul
Părintelui sau la izvorul Părintelui de aici, de la Sâmbăta.
Apoi ne-au rămas de la Părintele cuvinte memorabile,
pe care de exemplu Părintele Teofil le repeta rnereu. Cum
este „în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă . Sau
acele principii de viaţă - oxigen, glicogen, somn, să-ţi
93
păstrezi hormonii şi să ai o concepţie de viaţă creştină. Eu
cred că dacă noi am repeta mereu aceste mici formulări
care ne-au rămas de la Părintele Arsenie ne-am folosi
mult mai mult decât dacă am încerca să-i facem un
acatist în care să scriem tot felul de neadevăruri, pentru
că scriem după mintea noastră."192.
De Biserica Bunei Vestiri din Izvoru Mureşului - o mică
localitate din judeţul Harghita - s-a ocupat, pentru câteva
scurte perioade, şi vrednicul de pomenire Arhimandrit
Paisie Ţinea Petru (fost vieţuitor al Mănăstirii
Brâncoveanu, născut la Izvoru Mureşului, în data de 21
august 1931]. Odată, fratele Paisie de la Sâmbăta de Sus,
fiind plecat de la mănăstire până în satul natal, a terminat
lucrul la gardul bisericii din Izvoru Mureşului şi nu a mai
avut bani pentru uşile de la intrarea în sfânta biserică
şi pentru Troiţa ce trebuia ridicată pe postamentul
proaspăt turnat în faţa sfântului locaş. Atunci a primit
ajutor şi de la Părintele Arsenie Boca.
Despre acest ajutor ne-a spus Părintele loan Bidaşcă
- actualul paroh de la Izvoru Mureşului -, pe baza
mărturiilor Părintelui Paisie Ţinea. Maica Aurelia Ţinea,
una dintre cele două surori ale Părintelui Paisie, a
adăugat că atât uşile, ce prezintă zone sculptate, cât şi
Troiţa au fost făcute cu banii şi după planurile primite de
la Părintele Arsenie Boca.
Acest fapt se completează cu o altă mărturie a Maicii
Aurelia în legătură cu aceeaşi biserică:
„La noi, acasă, s-a făcut biserica mai târziu. Şi, când am
făcut pictura la biserică. Părintele Arsenie de trei ori o
trimis bani acolo, pentru pictura bisericii, fără să-i ceară
nimeni. Şi m-a chemat preoteasa de acolo şi m-a întrebat:
— Cine-i ăla care tot trimite bani?
— Păi cine? Părintele Arsenie!
Deşi nu i-am cerut niciodată! Nici n-am vorbit despre
asta, despre biserică. Dar Părintele ştia unde e lipsă...
192 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 328-329.
94
 Şi acum ne ajută mult. Zicea numai să ne gândim la el,
să-i cerem ajutorul, şi el va fi cu noi..."193.
Astfel, parohul loan Bidaşcă, fost ucenic al Părintelui
Paisie Ţinea, împreună cu care a slujit la biserica din satul
Izvoru Mureşului între anii 1995 - 2006, mărturiseşte
că, de fiecare dată când intră pe uşile acestei biserici
harghitene, ce are o legătură mare şi aproape neştiută cu
Sfântul Ardealului, simte aşa o înfiorare, cum nu a mai
întâlnit niciodată!...
O întâmplare mai recentă pare, oarecum, să confirme
toate lucrurile minunate ce au legătură cu Părintele Arsenie.
Oana, o tânără profesoară de religie din Valea Jiului,
mi-a mărturisit că, spre sfârşitul anului 2015, a avut
bucuria să vorbească cu părintele Petru Vamvulescu.
A avut ocazia să spună şi că, de ceva timp, suferă de o
durere de cap îngrozitoare, încât nu ştie cum să facă
pentru a o mai putea slăbi?!...
- Oana!, am ceva treabă acum şi nu mă pot ocupa de
tine!, a răspuns cu blândeţe părintele Petru. Dar îţi trimit
în ajutor pe Părintele Arsenie!
Pentru că a mai durat puţin până s-a terminat
convorbirea telefonică, profesoara, care este mai mică de
statură, a şi simţit apariţia unei siluete înalte, albe, care,
punându-i mâna pe cap, i-a luat toată durerea.
Se ştie că părintele Petru Vamvulescu a fost ucenic al
Sfântului Ardealului, pe care, atât în timpul vieţii, cât şi
după, nu o dată s-a întâmplat să-l cheme în ajutor.
Şi după cele spuse anterior, s-ar mai putea adăuga încă o
remarcă - doar atât! -, pe care a găsit-o Părintele Arsenie la
Preafericitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, şi care zice:
„Iară dacă unii nu vor crede, Dumnezeu să le fie milostiv,
că aceia se uită la slăbiciunea firii omeneşti, completând
Părintele, „pierzând din vedere puterea lui Dumnezeu
193 Părinte, cine eşti, Părinte?!, postat pe http: //www. arsenieboca.ro/
parinte-cine-esti-parinte.
94 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte..., p. 74.
95
 Pictura Părintelui Arsenie
Există şi o convingere a unora cum că modul în care
a pictat Părintele Arsenie pe Mântuitorul şi pe Maica
Domnului ori pe Sfinţi e unic în lume; căci cum altfel s-ar
explica faptul că vine omul în Sfânta Biserică, copleşit de
griji şi doborât sub pofte, se închină Sfinţilor şi vede cum
i se „aprinde dintr-o dată dorinţa de a le urma şi a Ie cere
ajutorul"195.
După ce a lucrat în toamna anului 1959, apoi în 1960,
din primăvară până în toamnă, la Biserica Sfântul Elefterie
Nou din Bucureşti, terminând în absida Sfântului Altar
fresca Feciorei Maria cu Pruncul, care a ascuns privitorului
timp de mulţi ani faptul că Pruncul a fost pictat în zeghe196,
va lucra şi în anul 1961, „cu aprobare oficială, ca pictor
timp de trei luni în Bogata Olteană" [jud. Braşov], la
pictarea bisericii de aici. Dar nu va termina lucrarea de la
Bogata, patriarhul însărcinându-1 cu alte activităţi197.
Totuşi, de la Părintele Arsenie Boca au rămas mai
multe lucrări picturale, răspândite prin ţară, dar cea mai
reprezentativă va rămâne cea de la Drăgănescu; lângă
care s-ar mai putea aminti pe cea, uşor neştiută încă, de
la Bixadul Oltului.
La aproape 30 kilometri de Bucureşti se află localitatea
Drăgănescu. Biserica localităţii, având ca ocrotitor pe
Sfântul Nicolae, este una de cărămidă, cu acoperiş de
tablă, prin pridvor putându-se pătrunde în pronaos,
naos şi spre Sfântul Altar.
Cu privire la pictura Părintelui Arsenie Boca ce
împodobeşte pereţii Bisericii „Sfântul Nicolae", din textul
195 Preot Petru Vamvulescu, op. cit., p. 66.
196 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 213.
197 George Enache, Adrian Nicolae Petcu, op.cit, p. 106.
96
pisaniei aflat în interiorul acestei biserici - şi cum avea
să indice actualul Paroh al Bisericii, Părintele Profesor
Lucian Răzvan Petcu - reiese descrierea dată de însuşi
autorul ei ca fiind „o smerită mărturisire de credinţă
ortodoxă" realizată „cu atâta dragoste şi trudă”1’8,
biserica păstrând, „încă, în memoria vie a comunităţii ei,
evlavia şi credinţa celui ce a pictat-o"199.
Despre lucrarea de la Drăgănescu, preotul loan Gînscă
spune:
„în 1968 Părintele Arsenie Boca a început pictarea
bisericii parohiale din localitatea Drăgănescu, din
apropierea Bucureştiului. A lucrat la ea vreme de 15 ani.
Pe lângă scenele consacrate în pictura bisericească,
dar interpretate într-un stil personal. Părintele Arsenie
a introdus acolo şi compoziţii inedite, cu un vădit rol
catehetic. [...)
O amplă compoziţie din absida altarului ne reţine
atenţia în mod deosebit. Ea ne prezintă momente din
viaţa şi pătimirile Cuviosului Ştefan cel Nou, care a primit
mucenicia la vârsta de 53 de ani, într-o zi de 28 noiembrie.
Deoarece, din câte ştim, nici o altă biserică nu are
zugrăvită pe absida altarului mucenicia Cuviosului
Ştefan, este firesc să ne gândim că aşezarea ei aici nu este
una întâmplătoare.
Prin urmare, ce a dorit Părintele Arsenie să ne pună
în atenţie?
Căutând împreună un răspuns potrivit, nu putem
să nu observăm asemănările dintre cele două vieţi - a
Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie - şi
mai ales faptul că amândoi au plecat la Domnul în 28
ale lunii noiembrie!
198 Pr. Prof. Ing. Dr. Răzvan Petcu, „Prezenţă şi transcendenţa inPictura de
la Biserica Drăgănescu a Părintelui Arsenie Boca, in Almanah Bisericesc
2011, Editura Episcopiei Giurgiului, p. 391.
199 Teodor Danalache, Biserica din Drăgănescu, htţp; //wwv.crestinorto
dox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-- • tm .
97
 Este data de 28 o coincidenţă? Sau Părintele Arsenie a fost
asemenea monahilor din Pustia Egiptului, care cunoşteau
dinainte momentul sfârşitului lor şi adesea îl şi anunţau?
în acest sens, pictura din altarul bisericii Drăgănescu ne
dă un răspuns discret şi lămuritor”200.
Despre truda Părintelui Arsenie la pictarea Bisericii
din Drăgănescu, poate cel mai bine a vorbit Părintele
Savian Bunescu, cel ce a fost paroh aici între 1937-1999,
momentul fiind prilejuit, în anul 1991, de venirea unui
grup de tineri în pelerinaj la Drăgănescu. Prezentarea
este postată pe Internet201 şi consemnată în scris în ediţia
îngrijită de Natalia Corlean „Părintele Arsenie Boca: un
om mai presus de oameni", apărută la Editura Agaton202:
„Bisericuţa aceasta a noastră, Drăgănescu, este o
bijuterie, ca artă bisericească. Este o bijuterie şi este
unică în felul ei, pentru că unic în felul lui este cel care a
făcut-o. Părintele Arsenie Boca. f...)
După ce am construit biserica, în 1967, l-am cunoscut
pe Părintele Arsenie, care lucra la Mitropolie; făcea
pictură pe email la atelierul patriarhiei. Mi-a plăcut cum
a lucrat, am văzut ce meticulos lucrează, am văzut că este
o faţă bisericească, şi dintre toţi care erau în atelier l-am
ales pe el. L-am rugat să vină la mine, am făcut devizul,
ne-am înţeles, şi începând din vara lui '67, am început
lucrarea. (...)
Părintele Arsenie a fost un om deosebit, a fost un om
înzestrat cu multe calităţi, înzestrat cu calităţi sufleteşti,
spirituale, deosebite, cu har pentru preoţie şi cu talent
de a pune plastic, pe perete, ceea ce gândeşte. Este uşor
să-ţi imaginezi că oamenii vor învia cu trup spiritual, dar
200 Pr. loan Gînscă, Părintele Arsenie Boca - Pictura bisericii Drăgănescu,
postat pe http; //www. ignus.ro/eseuri_media/draganescu/arsenie_
boca_draganescu. html.
201 Biserica Sf. Nicolae Drăgănescu, o bijuterie a Ortodoxiei româneşti]
https: //www. youtube.com/watch?v=2E6iJleICN0.
202 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: un om..., p. 204-210.
98
 iţi este foarte greu să îţi imaginezi cum ar arăta un trup
spiritual. Părintele Arsenie a avut această imaginaţie,
care eu socotesc că a fost o revelaţie de la Dumnezeu,-
de a face ceea ce se vede în biserică şi de a arăta, prin
învierea lui Hristos, cum arată un trup spiritual. Vom
reveni ulterior şi la explicarea icoanei învierii Domnului.
Părintele a lucrat mult aici, extraordinar de mult. Din
1967 în 1982. Cum spune în pisanie, 15 ani. Noi suntem
datori, după regulament, ca atunci când vine un pictor
să îi dăm biserica, pereţii, gata de pictură, adică gletuiţi.
Când a venit Părintele Arsenie, noi aveam biserica din
grund. Nici tencuială nu era. Părintele Arsenie a pus
mâna pe găleată, şi pe bidinea, şi pe ce a trebuit, şi a
gletuit pereţii. Deci ce vedeţi aici este mâna Părintelui.
A gletuit pereţii, iar după ce i-a gletuit a început pictura.
Părintele Arsenie a fost categorisit ca fiind pictor de
categoria III. Biserica şi parohia mea erau considerate de
categoria III, având numai 200 de familii. Deci i s-a dat
voie Părintelui să vină aici, socotindu-1 de categoria III.
Părintele a început pictura. [...) Părintele Arsenie
nu s-a uitat la preţ, nu îl interesa partea materială, îl
interesa să facă ce vroia el, în viziunea lui. Şi a început
în toamna lui '67 să facă Pantocratorul. A lucrat din luna
august până în octombrie la Pantocrator, la Domnul lisus
Hristos. [...)
Părintele Arsenie a lucrat cu o răbdare nemaipomenită.
El a stat în casa mea, eu stând în casa parohială, şi
încercam să îl accelerez puţin, să picteze mai repede.
Dar tot ceea ce vedeţi aici este o pictură originală, iar
asemenea pictură nu se găseşte în nicio biserică. Pentru
că este foarte uşor să tragi cu şablonul şi să faci doi sfinţi,
iar în 2-3 zile să termini un perete; şi este foarte greu să
faci pe acelaşi perete o sută de sfinţi, cum a făcut Părintele
Arsenie. Deci Părintele nu a ţinut seama de interesele
omeneşti, sau interesul material, ci a ţinut seama de
99
ceea ce doream eu, adică o pictură deosebită, o pictură
model, o pictură care să rămână în Biserica noastră
Ortodoxă ca un document, ca o documentaţie că Biserica
Ortodoxă este un tezaur nesfârşit de bunuri spirituale,
de spiritualitate şi de înaltă învăţătură creştină. Părintele
Arsenie a pornit de la lumea spirituală, vrând să lege
ideile spirituale de lumea practică. (...)
într-un colţ apar Biserica ortodoxă şi Biserica romano-
catolică. Biserica ortodoxă este foarte spiritualizată. I-am
spus Părintelui, ca un om nepriceput în ale picturii, că îmi
pare aşa, neterminată; «Părinte, parcă ar trebui mai multă
culoare aici, mai legată de pământ...». Şi mi-a răspuns aşa,
blând cum era el: «Păi, părinte, tocmai, nu vreau s-o leg
de pământ, pentru că ea e spirituală. Ea trebuie să arate
aşa, ca un simbol, nu trebuie s-o leg cu culori de pământ.»
Deci aceasta este Biserica ortodoxă, reprezentată prin
catedrala «Sfânta Sofia» de la Constantinopol.
Iar biserica catolică de lângă ea apare ca fiind foarte
monumentală, dar ea nu spune atât cât spune Biserica
ortodoxă, este într-un colţ de umbră. (...)
Din medalioane putem vedea că Părintele nu a fost
doar spiritualist, ci şi un foarte bun portretist. Portretele
lui sunt portrete care vorbesc. De exemplu Cuviosul
Paisie de la Neamţ, parcă vorbeşte, parcă este viu, parcă
ai Sta să îl întrebi ceva. Dar, cu toate astea, el este o figură
spiritualizată, o figură de om care se preocupă de cele
spirituale şi care nu este deloc preocupat de cele materiale.
Am văzut mănăstirile de la Vâlcea, mănăstirile din
Moldova. Am văzut la Agapia pictura lui Grigorescu, care
este o pictură excepţională, dar nu ca artă bisericească, ci
ca artă în sine. Pictura care se făcea atunci, culorile care
se foloseau şi tehnica în care se picta au făcut ca ea să se
menţină proaspătă şi acum, după atâta vreme. Dar nu
este j pictură spiritualizată. Intrând în biserică, pe partea
dreaptă sunt doi sfinţi. Nu ştiu exact care, dar apar ca nişte
100
 gladiatori, voinici, graşi, roşii la faţă. Zice-se că aşa proceda
Grigorescu:^ vedea un om frumos pe stradă, sau o femeie
frumoasă, îi^ ducea în biserică, îi picta, apoi făcea din
tablou un sfanţ, o sfântă. Dar acei doi gladiatori sfinţi nu
reprezintă nimic din spiritualitatea ortodoxă. Căci sfinţii
erau aşa cum i-a pictat aici Părintele Arsenie, nu graşi şi
rotofei, roşii la faţă. E frumoasă pictura de la Agapia, dar e
o pictură laică, nu e o pictură spiritualizată. E bisericească
doar pentru că a scris că e sfântul cutare, sau cutare...
Părintele a vrut să dea personalitate tuturor scenelor
biblice aşa cum el le-a ştiut, le-a citit. Poate că nimeni
nu ştia Scriptura aşa de bine ca Părintele. Pentru lucrul
acesta a pictat 15 ani la biserica aceasta. Bineînţeles că a
pictat de primăvara până toamna, căci iarna nu s-a putut.
Picta cam din mai până în octombrie, adică au fost cam 15
veri. Pictura pe care a facut-o Părintele este o pictură în
miniatură, făcută cu pensulele nr. 1, 2, 3 şi 4, atât. Puteţi
vedea câtă migdală a putut omul acesta să depună aici li cu
ce multă răbdare a făcut ceea ce a făcut Tot ceea ce vedeţi
aici e de mâna lui şi cu aceste pensule, nu este nici măcar
vreun ornament la care să fi participat o altă mână. (...)
Toate aceste picturi suntînsoţite de texte scripturistice,
adesea destul de lungi. Vă daţi seama de câtă migală este
nevoie să realizezi aşa ceva, pentru că nu este un scris
obişnuit, ci un scris pictat (...)
Icoana cea mare a învierii Domnului Hristos este, am
impresia (sau mai degrabă convingerea), unică în lume.
Să mă ierte Dumnezeu dacă poate sunt atât de încrezător,
sau poate sunt atât de... nu mândru, n-aş putea să spun
că este mândrie, dar este credinţa mea că o asemenea
icoană nu se mai găseşte în toată lumea. De ce nu se
găseşte? Pentru că toţi pictorii noştri care au pictat
biserici au fost laici, nu au cunoscut Scriptura, au avut
doar talent de la Dumnezeu să facă portrete frumoase,
îţi arată numai chipul, dar nu spune nimic despre suflet.
101
 Ori Părintele a făcut această icoană spiritualizată, având
în viziunea lui întrebarea: cum arăta El, Hristos, intrând
prin uşile încuiate? Cu ce trup a intrat? Cum vor fi
trupurile noastre la înviere, cum vom arăta? Părintele,
din toată această gândire a lui, a reuşit să facă această
icoană a învierii care, încă o dată vă spun, cred că este
unică în lume. Pentru că pictorii, după cum v-am spus, au
fost laici, n-au fost oameni de cultură teologică.
Chipul Mântuitorului Hristos este atât de senin, atât
de gânditor, este atât de adânc, atât de grăitor în cele
spirituale încât în faţa acestei icoane îţi pleci sufletul şi te
vezi cât de mic eşti în faţa lui Dumnezeu.
îmbinarea de culori, îmbrăcămintea Lui albă,împreună
cu culorile dimprejur, galbenul, rozul, albastrul, arată ca
o irealitate. Arată ca un spirit care nu-i legat de perete.
Icoana parcă n-are nicio legătură cu peretele, parcă e
lângă perete. Vă închipuiţi câtă gândire, câtă artă e aici?
Şi câtă revelaţie i-a dat Dumnezeu Părintelui, să poată să
facă lucrul acesta? Fiecare dintre noi gândim câte ceva,
dar dacă ne apucăm să punem pe hârtie...? Nu reuşim.
Iată, Părintele a avut această revelaţie. De aceea vă spun
eu că Părintele a fost unic, că Părintele acesta, care a fost
atât de modest şi care a făcut asemenea bijuterii pentru
Biserica Ortodoxă, Părintele acesta şi-a făcut un loc sigur
lângă Dumnezeu.
Eu i-am spus: «Mergeţi mai repede cu pictura şi
mergeţi şi la altă biserică...»; era foarte solicitat. Şi el
mi-a spus: «Părinte, n-am mai făcut nicio altă biserică,
am mai lucrat doar puţin la Elefterie. Asta e prima şi
ultima, pentru că n-o fac pentru lume, n-o fac pentru
bani, ci o fac ca o jertfă, ca un omagiu pe care îl dau lui
Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a dat. Dumnezeu
mi-a dăruit darul pe care mi l-a dat iar eu, ca un omagiu,
îi las în urma mea această sfântă pictură, ca să fie pentru
voi toti»".
 Pictura realizată de Părintele Arsenic la Drăgănescu
mai cuprinde scene privind dezvoltarea ştiinţei, precum
şi o imagine a Sfântului Daniil Sihastru, a cărui canonizare
a avut loc în 20-21 iunie 1992, adică după trecerea la cele
veşnice a Părintelui, ce s-a produs în noiembrie 1989203.
într-un al medalion este înfăţişat Sfântul Nicodim
cel Sfinţit de la Tismana, dar nu sub această titulatură,
ci sub numele de Sfântul Nicodim de la Prislop, aici
trebuind să remarcăm că atât Sfântul Nicodim, cât şi
Părintele Arsenic, în epoci diferite, au vieţuit amândoi
la Mănăstirea Prislop, fapt care motivează o evlavie
mai deosebită a Părintelui Arsenic Boca, ce i-a urmat
Sfântului, după foarte mulţi ani, la Prislop...
Tot aici, „la Biserica Drăgănescu, se găseşte şi o
reprezentare foarte frumoasă a Maicii Domnului cu
Pruncul foarte apropiată de cea de la Sf Elefterie din
Bucureşti, supranumită lisus în Zeghe"204, şi care, la fel,
este în „acelaşi model pictural" şi cu Icoana de la Chichiş
a Maicii Domnului.205
De Biserica Sfântul Dumitru, din Bixadul Oltului,
în prezent se ocupă clericul cu domiciliul aflat în
următoarea localitate, la Miefalău. Este vorba desrpe
părintele Gheorghe Vasile Pop, un sălăjean venit pe
plaiuri covăsnene din anul 2000.
Notele statistice au reţinut că în zonă în anul 1940
erau 600 de familii ortodoxe, cu 57 de femei aflate la
corul bisericii. Iar în anul 1944 - după plecarea trupelor
hortyste - se va consemna rămânerea la dreapta credinţă
doar a 12 familii.
203 Victor Roncea, A fost prezisă de Părintele Arsenie Boca operaţiunea
9/11? Detaliu din pictura profetica de la Biserica Drăgănescu; 11
septembrie 2012, http: //roncea.ro/2012/09/ll/a-fost-prezisa-de-
parintele-arsenie-boca-operatiunea-911-detaIiu-din-pictura pro e ica
de-la-biserica-draganescu-fotovideo/
205 PreÎuconom loan Gavrilă, Parohia Ortodoxă Chichiş: pagini de istorie
şigrăire duhovnicească, EdiC. Agaton, Făgăraş, 2005, p.
103
 Biserica nouă din Bixad, cu hramul Sfântului Dumitru
- hotărât aşa în cinstea ctitorului ei, dar şi a parohului de
atunci, preotul Dumitru Trifan, ce azi se află îngropat în
curtea bisericii - a putut fi ridicată pentru că a avut grijă
de acest lucru, încă din anul 1935, patronul unei cariere
de piatră de aici. Dumitru Bogdan. Acesta, împreună cu
soţia sa. Elena, este cel care în anul 1938 a tocmit lucrarea
de pictare a bisericii cu profesorul Costin Petrescu.
La Bixad, profesorul va fi însoţit de unul din studenţii
săi, Zian-Vălean Boca, ce era obligat să-şi împlinească
perioada de practică şi care, pe perioada realizării
frescelor, va locui în casa parohială.
Din acele vremuri, localnica Ana Borosnoly, care a
rămas ortodoxă, îşi aminteşte cum că avea în jur de 15
ani şi a ajutat la schela Părintelui Arsenic.

La parohia Chichiş, Părintele loan Gavrilă a venit la 14

noiembrie 1999, în prima zi a Postului Crăciunului. La
început poate că nu a avut în Biserică nici 30 de credincioşi
la Sfânta Liturghie. După slujbă obişnuia însă să întârzie în
biserica goală şi câte două-trei ore, ca şi când l-ar fi ţinut
ceva. Mai târziu va înţelege; de fapt era atracţia, puterea
unei Icoane a Maicii Domnului cu Pruncul lisus206, pentru
care în anul 2001 o braşoveancă stabilită în Bucureşti, fiică
duhovnicească a Părintelui Arsenic, va veni în biserică cu
banii pregătiţi şi va zice „Părintele Arsenic m-a trimis 1a
Chichiş să înrămez icoana!''207.
De fapt, era vorba despre Icoana asupra căreia, la
30 mai 2010, în timpul săvârşirii slujbei arhiereşti de
către ÎPS loan Selejan - episcop al Covasnei şi Harghitei
pe-atunci, iar astăzi Mitropolit al Banatului -, Matei
Schinteie, iconarul din Covasna „a avut o revelaţie şi când
a văzut icoana Maicii Domnului cu Pruncul în biserică.
206 Preot Iconom loan Gavrilă, Parohia..., p. 32-33.
207 Ibidem, p. 37.
104
3 recunoscut imediat stilul Părintelui Arsenic Boca şi
atunci a făcut publică prezenţa icoanei de la Chichiş!"208
Părintele paroh - care mult timp a ţinut ascuns
faptul că, în timpul unei Sfinte Liturghii, în chip tainic,
a primit vizita Părintelui Arsenie, care i-a zis: „Astăzi,
Ioane, slujim împreună"209 - , despre icoană va arăta că
este „pictată în perioada în care Părintele era angajat ca
pictor la atelierele Patriarhiei, în urma scoaterii lui din
monahism. în această reprezentare, sfintele feţe sunt
albe de lumină, ochii albaştri, foarte vii, zâmbetul fin
şi emanând bucuria interioară: «Umple, Preacurată, de
veselie viaţa mea, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricată,
ceea ce ai născut pricina veseliei!». Aureola Măicuţei
Domnului este albă şi filigranată, cu flori, iar aureola
Pruncului Sfânt este parţial transparentă, lăsând să se
vadă trăsăturile Sfintei Sale Mame! Copilul lisus este
înconjurat complet de lumină, într-un halou oval, exact
ca în schiţa/proiectul de la Biserica Sfântul Elefterie,
halou care însă nu s-a mai pictat în fresca de deasupra
altarului. întreaga icoană a Maicii Domnului cu Pruncul îţi
atinge sufletul, dăruindu-ţi o emoţie şi o stare de bucurie
pe care nu ţi-o poţi explica decât prin prezenţa Duhului
Sfânt! După mai multe mărturii ale bătrânilor credincioşi
ai parohiei, aflăm că icoana a fost adusă în biserică de
părintele Glodeanu în anul 1967, însoţit fiind de câţiva
credincioşi. Mărturiseşte o credincioasă vrednică de
pomenire. Elena Bîgiu: «Era cea mai frumoasă icoană,
strălucea, pur şi simplu iradia lumină! Eram cu to>ii
copleşiţi de frumuseţea ei!». Icoana fiind pictată în anul
1966 ia atelierele Patriarhiei din Bucureşti, a fost dăruita
de Părintele Arsenie Boca părintelui Glodeanu în 1967, ca
semn al prieteniei legate la Canal". Şi continuă Părintele
loan Gavrilă cu faptul că „aceste date sunt confirmate
208 Ibidem, p. 40.
209 Ibidem, p. 37.
105
din registrul de inventar al parohiei Chichiş, informaţii
reînnoite în data de 4.05.2014 în urma unor cercetări
amănunţite a documentelor parohiale"210.

Părintele Constantin Galeriu, într-o însemnare

nedatată pe o Evanghelie a bisericii Drăgănescu, ediţia
1964, a notat211:
„Pictura artistului - duhovnicesc - Arsenie ieromonahul
e o viziune unică, dar ortodoxă. Răpeşte sufletul în uimire,
unind - cum se cuvine în Biserică - cerul cu pământul.
Prea Sfântă Treime, binecuvintează, mângâie, mântuie pe
robii Tăi: slujitorul acestui sfânt locaş, părintele Savian,
pe maestrul Arsenie ieromonahul şi pe întregul popor
drept credincios!"
Iar ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului
afirmă: „Unii au comentat că a făcut o imixtiune în erminia
bizantină, dar e vorba de o completare care e vizionară,
o completare teologică deosebită, în care Părintele şi-a
exprimat toate darurile pe care Dumnezeu i le-a dat, de
care a fost învrednicit, harisma aceasta a transpunerii
în imagine a ceea ce omul n-a văzut, ci doar a citit, sau
Sfinţii Părinţi au simţit, au trăit".212

210 Ibidem, p. 35-36.

211 Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca: o viaţă..., p. 212.
212 Ibidem.
106
 CONCLUZII
Poşte că duhul Sfinţilor Mucenici Brâncoveni, uşor
anonimizaţi de o istorie impusă şi nu întru totul ortodoxă,
n-a putut sta deoparte de dragostea de românesc, de ce e al
său, şi a cerut o îndreptare?!... Şi aşa a hotărât Dumnezeu
să dea un nou sfânt celor din neamul Brâncovenilor,
adică românilor, ca să le fie călăuză la îndreptare... Poate.
Şi poate că strigătul pământului trudit cu dor de
mântuire s-a auzit mai bine de la Vata de Sus, de au fost
trimişi îngeri ca să-i pună în vise ortodoxei Creştina,
devenită soţia lui losif Boca, cum că ar avea soare şi lună
într-însa, aceasta la timpul ce sta să nască şi se purta la
câmp, în întinderea zilei, cu Icoana Sfintei Născătoare de
Dumnezeu întipărită-n priviri... Poate.
Părintele Arsenie a venit în lume la Vaţa de Sus, în
Apuseni, acolo unde, printre muncile grele, mamele
s-au aşezat tot mai bine în obiceiul de a-şi creşte copiii
în dragostea de neam şi de Hristos, aşa cum a făcut şi
Creştina cu Zian al său şi cum ar fi vrut să facă şi cu
Viorela-Minca, mezina sa, pe care, însă, a hotărât Bunul
Dumnezeu ca încă de mică să o ridice la Cer.
După modelul Sfântului Ilie, care simţea nevoia
să cheme la el pe poporul rătăcit al lui Israel, zicând:
„Apropiaţi-vă de mine”, poate că la fel şi Părintele Arsenie
de la Prislop a făcut chemare printre românii săi213, scopul
în ambele cazuri fiind acelaşi: aşezarea tuturora în lumina
şi întru slava lui Dumnezeu! „Să mă chemaţi, că de dincolo
am să vă ajut mai mult”, a spus nu o dată Părintele.
La încercarea tot mai pregnantă de a afla cât mai multe
despre Părintele Arsenie şi despre viaţa sa, căutătorul,
devenit, fără să-şi dea seama, tot mai avid de cunoaştere,
213 P.S. Daniil Partoşanul, Apropiaţi-vă de minei. în: loan Cişmileanu, Noi
mărturii..., p.4.
107
plin de emoţie descoperă că, de fapt, şi-a adâncit fiinţa
tot mai profund într-o taină a Harului ce este sporită
întru veşnicie de lumina dumnezeirii, ca de la timpurile
creaţiei iniţiale, pe când frumosul iubirii încă nu fusese
încă atins de urâciunea păcatului.
Ştim că Hristos este Dumnezeu. Adică totul. Şi chiar
mai mult! Iar Părintele Arsenic a venit să ne ajute să
înţelegem despre acest mare adevăr şi căruia, până la
urmă, să-i fim parte în Veşnicie.
Părintele era retras, tăcut. Iar majoritatea minunilor
au fost făcute de Părintele Arsenic în taină şi pentru slava
lui Dumnezeu. Dincolo de graniţele universului văzut şi
nevăzut- aşa cum ele există şi au foststabilite de Dumnezeu
-, de ceea ce este şi se poate transforma în limitele a ceea
ce se află deja, poate, ca element de noutate, se adaugă,
din când în când, bucuria venită din mulţumirea noastră,
apărută ca răspuns la dragostea manifestată permanent
de Dumnezeu Creatorul faţă de noi.
Autorul acestor rânduri mărturiseşte că multe au
fost bucuriile în care a fost aşezat de Bunul Dumnezeu,
iar aceasta pentru că l-a avut mijlocitor pe Părintele
Arsenic!... Multe! De câte ori nu mi s-a întâmplat să aflu
răspuns bun la diferitele cereri adresate Mântuitorului
sau Măicuţei Sale Preaiubite, eu chemând în ajutor în
rugăciune pe Părintele Arsenic! Părinte despre care am
înţeles, până la urmă, că nu este nici al monahilor de la
Sâmbăta de Sus sau al măicuţelor de la Prislop ori de la
Sinaia, nici al Ieromonahului Nifon Boboia, precum nici
al Părintelui Petru Vamvulescu! Şi nici al multor altora
dintre cei ce l-au aflat în vreun fel sau altul pe Părintele,
precum nici al meu...
Nu, pentru că Părintele Arsenie de la Prislop e al
românilor!
Lui Dumnezeu slavă!

108
 BIBLIOGRAFIE

A. Opera

BOCA, Ieromonah Arsenic, Cărarea împărăţiei, edifia a V-a,

Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva
2006.
BOCA, Părintele Arsenic, Cuvinte vii, ediţia a 2-a, rev., Edit.
Charisma, Deva, 2006.
BOCA, Părintele Arsenic, Fericirea de a cunoaşte calea:
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Edit. Credinţa
Strămoşească, Iaşi, 2012.
BOCA, Părintele Arsenie, Talanţii împărăţiei: Din
învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, ediţia a 2-a, rev., Edit.
Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2009.
BOCA, Părintele Arsenie, Ridicarea căsătoriei la înălţimea
de Taină: îndrumător duhovnicesc, ediţia a 2-a, rev., Edit.
Agaton, Făgăraş, 2009.
STOENESCU, Episcop Daniil, Părintele Arsenie - „Omul
îmbrăcat în haină de in" şi „îngerul cu cădelniţă de aur", ediţia
a 2-a, rev., Edit. Charisma, Deva, 2009.
*** Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie. Antologie
de cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Arsenie Boca, ediţie
îngrijită de Natalia Corlean, Editura Agaton, Făgăraş, 2014.

B. Cărţi
***, Părintele Arsenie Boca, Obiectivul „Bratu , Edit. Patmos,
Cluj-Napoca, 2009.
ALUI GHEORGHE, Adrian, Părintele Iustin Pîrvu şi morala
unei vieţi câştigate, Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2004.
BICHIR, Florian, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel,
Părintele Arsenie Boca în arhivele securităţii: opis de documente.
Vol.l - Sâmbăta de Sus, 1943 -1949, Edit. Agnos, Sibiu, 2013.
Idem, Părintele Arsenie Boca în arhivele securităţii.
Anchetele, canalul şi persecuţia: opis de documente (Prislop,
1950-1959). voi. 2, Edit. Agnos, Sibiu, 2014.
109
 CIŞMILEANU, loan, Alte mărturii despre Părintele Arsenie
Boca, Edit. Agaton, Făgăraş, 2008.
CIŞMILEANU, loan. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre
Părintele Arsenie Boca, Edit. Agaton, Făgăraş, 2004.
CIŞMILEANU, loan. Noi mărturii despre Părintele Arsenie
Boca, Edit. Agaton, Făgăraş, 2005.
CODRESCU, Răzvan, Mormântul cald de la Prislop: mărturii
despre Părintele Arsenie Boca apărute în „Lumea Credinţei",
Edit. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012.
CORLEAN, Natalia, Părintele Arsenie Boca: o viaţă închinată
schimbării vieţii noastre, ediţia a 2-a, rev., Edit. Agaton, Făgăraş,
2012.
CORLEAN, Natalia, Părintele Arsenie Boca: un om mai
presus de oameni, Edit. Agaton, Făgăraş, 2011
DUŢU, Florin, Părintele Arsenie BOCA la Mănăstirea Prislop
în Epoca Torţionarilor Comunişti 1948-1959. De la venirea
sa în misiune pastorală până la lichidarea în şapte serii a
personalului monahal din ordinul Securităţii. Editura Floare
Albă de Colţ, Bucureşti, 2014.
DUŢU, Florin, Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop:
1910-1989, Edit. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015.
ENACHE, George, PETCU, Adrian Nicolae, Părintele Arsenie
Boca în atenţia Poliţiei Politice, Edit. Partener, Galaţi, 2009.
GAVRILĂ, Pr. Iconom loan. Parohia Ortodoxă Chichiş: pagini
de istorie şigrăire duhovnicească, Edit. Agaton, Făgăraş, 2005.
GÎNSCĂ, loan. Părintele Arsenie Boca - Mare îndrumător de
suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002.
LUCINESCU, Dan, Părintele Arsenie Boca, un sfântul zilelor
noastre, Edit. Siaj, Bucureşti, 2009.
MIHUŢ, lovu. Copilăria Părintelui Arsenie Boca, Edit. Icona,
Arad, 2012.
MOORE, Arhimandritul Lazarus, Sfântul Serafim de Sarov
- O biografie Spirituală, trad. Prof. Paul Bălan, Edit. Agapis,
Bucureşti, 2002.
MUNTEANU, Pantelimon, Părintele Arsenie Boca: Darul
lui Dumnezeu pentru poporul care strigă, Edit. Cristimpuri,
Ploieşti, 2013.
MUNTEANU, Pantelimon, Părintele Arsenie Boca: Mărturia
Părintelui Pantelimon, ediţia a 2-a, rev., Edit. Cristimpuri,
Ploieşti, 2011.

110
 PETRAŞCIUC, Romeo, Părintele Arsenie Baca; Fiţi
îngăduitori cu neputinţele oamenilor, Edit. Agnos, Sibiu, 2013.
PETRAŞCIUC, Romeo, Părintele Arsenie Boca; Fost-a om
trimis de Dumnezeu, Edit. Agnos, Sibiu, 2012.
PETRAŞCIUC, Romeo, Părintele Arsenie Boca; Sfântul
Ardealului, Edit. Agnos, Sibiu, 2012.
STREZA, Preot Nicolae Zian, Catisme ale Părintelui Arsenie
Boca pe Muntele Athos, Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2008.
STREZA, Pr. Nicolae, Mărturii despre Părintele Arsenie,
Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2009.
VAMVULESCU, Preot Petru, Părintele Arsenie Boca -
Mărturia Mea, Edit. Arhidieceza, Arad, 2012.

C. Articole si studii
*** Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu, postat pe site-ul
mănăstirii: www.manastireabrancoveanu.ro/istoric.php
*** Viaţa Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (3.02.2012],
postat pe portalul Doxologia: www.doxologia.ro/viata-sfant/
viata-sfantului-cuvios-serafim-de-sarov.
*** Lansarea cărţii Părintelui Arsenie Boca, „Cărarea
împărăţiei", pentru prima dată în afara ţării. Ziarul românesc,
ZEITUNG FOR RUMĂNEN IN DEUTSCHLAND, Frankfurt;
ww.ziarulromanesc.de/index.php/agenda/325-lansarea-
cartii-parintelui-arsenie-boca-cararea-imparatiei-pentru-
prima-data-in-afara-tarii.
JOANTĂ, Mitropolitul Serafim, Părintele Arsenie Boca,
un profet al neamului, în: Pantelimon Munteanu, Părintele
Arsenie Boca: Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă,
Edit. Cristimpuri, Ploieşti, 2013.
BOBOIA, Părintele Nicolae, Un loan Botezătorul al
Românilor, în: Protosinghel Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei
la înălţimea de Taină; îndrumător duhovnicesc, ediţia a 2-a,
rev., Edit. Agaton, Făgăraş, 2009.
DANALACHE, Teodor, Biserica din Drăgănescu, http://
WWW.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-
9S957.html.
DANALACHE, Teodor, Izvorul Părintelui Arsenie Boca,
(06.07.2010] postat pe www.crestinortodox.ro/religie/
izvorul-parintelui-arsenie-boca-120074.html.
111
 DANALACHE, Teodor,Zorica Laţcu- Maica Teodosia, pe site-
ulCrestinOrtodox.ro, 4 iulie2012; http://www.crestinortodox.
ro/parinti/zorica-la tcu-maica-teodosia-125762.html
FRÂNCU, Diana, Povestea neştiută a luiArsenie Boca şi cum a
murit acesta la Sinaia, în Observatorul prahovean, 6 noiembrie
2015: http: //www. observatorulph.ro/eveniment/58939-
povestea-nestiuta-a-lui-arsenie -boca-si-cum-a-murit-acesta-
la-sinaia
GÎNSCĂ, Pr. loan. Părintele Arsenie Boca - Pictura bisericii
Drăgănescu, postat pe http: //www. ignus.ro/eseuri _media/
draganescu/arsenie_boca_draganescu. html.
lACOB, Valentin, „lisus în zeghe”. Formula AS, nr. 822/2008:
WWW. formula-as.ro/2008/822/ spiritualitate-39/iisus-in-
zeghe-9711.
lONESCU, Alexandru, Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Izvorul
Părintelui Arsenie Boca (Cârtiţa Plimbăreaţă, 06 aprilie 2013),
WWW.cartitaplimbareata.ro/index.php/7032/manastirea-
sambata-de-sus-si-izvorul-parintelui-arsenie-boca.
ÎNTUNERIC, Daniel, Părintele Arsenie Boca: Vindecări
miraculoase de cancer!, în revista Credinţa Ortodoxă, anul XVII,
nr. 6 (196), iunie 2013.
MANEA, Vasile, Studiu Introductiv, în: ***, Părintele Arsenie
Boca, Obiectivul„Bratu", Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 2009.
MANOLIU, Ion Costin: Pe urmele Părintelui Arsenie Boca -
Cărţile si icoanele sfinţilor, în Formula AS anul XXII, nr. 1001,
ianuarie 2012.
NEAG, Romulus, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater
Zarandensis, în „Gândirea” - serie nouă, nr. 5-6/1997
NECULA, Prof. Conf. Univ. Dr. Constantin, Când Dumnezeu
iubeşte un popor, îi trimite profeţi, în: Romeo Petraşciuc,
Părintele Arsenie Boca; Fost-a om trimis de Dumnezeu, Edit.
Agnos, Sibiu, 2012.
PARTOŞANUL, P.S. Daniil, Apropiaţi-vă de minei, în: loan
Cişmileanu, Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Edit.
Agaton, Făgăraş, 2005.
PAU LESCU, Isabela, MitropolitulArdealului despre canonizarea
părintelui Arsenie Boca: Biserica nu se opune (16.04.2014), postat
pe http: //www. agerpres.ro /social/2014/04/16/interviu-
mitropolitul-ardealului-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-
boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11.

112
 PĂRĂIAN, Arhimandritul Teofil, „E greu să ştii când ţi-e
mintea strâmbă", în Ziarul Lumina de Duminică, 24 februarie
2008, postat pe http: //ziarullumina.ro/opinii/e-greu-sa-stii-
cand-ti-e-mintea-stramba.
PETCU, Pr. Prof. Ing. Dr. Răzvan, Prezenţă şi transcedenţă în
Pictura de Ia Biserica Drăgănescu a Părintelui Arsenic Baca, în
Almanah Bisericesc 2011, Editura Episcopiei Giugiului.
PETRAŞCIUC, Romeo, Părintele Arsenic Baca despre Oastea
Domnului, în revista lisus Biruitorul, anul XXIV, nr. 14 [887],
1-7 aprilie 2013.
RONCEA, Victor, A fost prezisă de Părintele Arsenie
Boca operaţiunea 9/11? Detaliu din pictura profetica de la
Biserica Draganescu; 11 septembrie 2012, http://roncea.
ro/2012/09/ll/a-fost-prezisa-de-parintele-arsenie-
boca-operatiunea-911-detaliu-din-pictura-profetica-de-la-
biserica-draganescu-fotovideo/
STOENESCU, Episcop-locţiitor de Vârşeţ Daniil, Cazaniile
de Ia Prislop, în: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, ediţia a
2-a, rev., Edit. Charisma, Deva, 2006.
TABACU, Camelia, 0 sută de ani de Ia naşterea lui
Arsenie Boca, postat în 28 septembrie 2010, pe www.
intamplarisavante.wordpress.com/2010/09/28/o-suta-de-
ani-de-la-nasterea-lui-arsenie-boca
TODOR, Preot Nichifor, Prefaţă, în; Părintele Arsenie
Boca, Talanţii împărăţiei: Din învăţăturile Părintelui Arsenie
Boca,ediţia a 2-a, rev., Edit. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2009.
TUDOR, Ilie, Zece ani de la moartea Părintelui Arsenie
Boca, în Formula AS nr. 389/1999; http: //www.formula-as.
ro/1999/389/spiritualitate-39/spirituaIitate-1017.
ZDROBA, Dorina, „Preot Tudorache loan", postat pe site-
ul Parohiei Şerban Vodă, Bucureşti; http; //www.parohia
serbanvoda.ro/administratia-parohiala/preot-tudorache-
ioan-6.

D. Resurse multimedia
Biserica Sf Nicolae Drăgănescu, o bijuterie a Ortodoxiei
româneşti; https: //www. youtube.com/watch7v-2 ij e

113
 Cuprins

Cuvânt înainte / 5
Introducere / 9
Părintele Arsenie Boca - model de viaţă creştină / 14
Locurile unde a slujit Cuviosul Părinte Arsenie Boca / 48
Părintele Arsenie Boca la Muntele Athos / 55
Scrierile Părintelui Arsenie / 65
Mărturii ale contemporanilor despre Părintele Arsenie / 73
Despre sfinţenia Părintelui Arsenie / 85
Pictura Părintelui Arsenie/ 96
Concluzii /107
Bibliografie/ 109

115
 Comenzi prin
Asociaţia Ortopraxia
(Editura Agaton)
Tel/fax: 0268/211290; 0740/798366
e-mail: comenzi @ agaton.ro

WWW.agaton.ro

116
 După căderea regimului comunist în România,
societatea românească a cunoscut o efervescenţă
religioasă, fapt care a dus şi la popularizarea acestui
cuvios mărturisitor şi chiar la generarea unui cult al
Părintelui (...). Astfel, în cazul multora, întâlnirea cu
Părintele la hotarul dintre lumi, în locul unde îşi doarme
somnul de veci, a însemnat şi legarea unei prietenii
duhovniceşti, luminătoare spre studiul teologiei. Este şi
cazul lui Daniel întuneric din oraşul Bălan, judeţul
Harghita, de formaţie poliţist, care, în urma câtorva
pelerinaje la Prislop şi documentat temeinic asupra vieţii
şi scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a hotărât să studieze
Teologia. Studiile universitare efectuate au fost împlinite
prin câteva analize şi meditaţii care, adunate, au dat o
carte, o mărturie publică a recunoştinţei faţă de impactul
pozitiv şi major al personalităţii Părintelui Arsenie Boca
asupra devenirii creştine şi teologice a autorului Daniel
întuneric. lată-ne în faţa acestei frumoase împliniri
asemenea unei sărutări de mână adusă de către ucenic
îndrumătorului său duhovnicesc.
Pr. Teodor Bijec,
consilier Episcopia Covasnei şi Harghitei

ISBN 978-973-1981-84-0