INTRODUCERE

Misiologia este una dintre disciplinele fundamentale ale studiilor teologice

contemporane. În instituþiile de învãþãmânt teologic din lume, catolice, protestante
ºi ortodoxe, funcþioneazã catedre, departamente sau în unele pãrþi ale creºtinismului
mondial sunt chiar instituite specializate sau societãþi ºi organizaþii care se ocupã cu
istoria ºi metodologia misionarã.1 Chiar în Biserica Ortodoxã Românã, la începutul
secolului al XX-lea, a luat fiinþã Institutul biblic ºi de misiune, cu scopul evident
de a constitui ºi dezvolta modul de desfãºurare al misiunii creºtine, într-o societate
din ce în ce mai dominatã de germenii raþionalismului, indiferentismului ºi
superficialitãþii, în privinþa vieþii ºi experienþei creºtine. Sute de lucrãri ºi mii de
articole sau studii cu caracter misiologic s-au scris de teologii diferitelor Biserici ºi
confesiuni creºtine. În lumea ortodoxã, de asemenea, teologi de o mare reputaþie
ºtiinþificã ºi teologicã au dezvoltat teme de misiologie, unele dintre ele fiind tratate
în perspectivã interconfesionalã ºi ecumenicã..2
Desigur cã aceastã disciplinã s-a dezvoltat în ultima sutã de ani ca urmare a
necesitãþii de intensificare a afirmãrii valorilor creºtine, doctrinare ºi morale, într-
o lume care tinde din ce în ce mai mult spre secularizare ºi spre relativizarea
moºtenirii învãþãturii mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. În instituþiile
noastre de învãþãmânt teologic se studiazã, în multe dintre discipline, ºi aspecte de
misiologie, cum ar fi în Teologia dogmaticã ºi mai ales Simbolicã, în Istoria
Bisericeascã Universalã, Studiile Biblice, Apologetica º.a. De aceea, în lucrarea de
faþã vom dezbate mai întâi problema terminologiei misionare aºa cum este utilizatã
ºi înþeleasã în teologia ortodoxã, dar ºi în celelalte confesiuni creºtine, precum ºi
în vocabularul ecumenic. De asemenea, cartea de faþã va prezenta o serie de teme
care au relevanþã teoreticã ºi practicã pentru toþi cei care se implicã în nobila
activitate a misiunii creºtine în lume.
Misiologia este disciplina teologicã ce încearcã sã facã faþã în mod pracic între
natura esenþialã ºi veºnicã a Bisericii ºi condiþia sa empiricã. Poate cã a fost nevoie
în istorie, ca ºi în epoca primarã, de suferinþe ºi încercãri, pentru ca Biserica sã-ºi
dezvolte potenþialul extraordinar pentru transformarea spiritualã a societãþii ºi sã-ºi
împlineascã deplina misiune. Anii de comunism au constituit o perioadã de reflecþie
ºi intensificare a misiunii Bisericii, iar acum libertatea creeazã noi perspective
misionare dar ºi provocãri deosebite datoritã influenþelor societãþilor dezvoltate
economic ºi de consum în cadrul cãrora, acum în plin fenomen al globalizãrii,
valorile creºtine sunt puse la încercare.
Aºadar, trãim momente de „crizã”, dar ºi de „ºansã”. Misiologia, ca
disciplinã, are menirea, prin studiul istoric, dar ºi al fenomenului misiologic

6
contemporan, sã creeze premisele pentru o activitate eficientã ºi plinã de speranþã
a misiunii Bisericii.
Misiologia este o disciplinã, în principal, a Teologiei Sistematice, care se ocupã
cu studiul, atât istoric, cât ºi practic, al modului în care se desfãºoarã misiunea creºtinã
în lume, în vederea zidirii Trupului mistic al Domnului Hristos-Biserica.
Cuvântul „misiune” a fost folosit pânã în secolul al XVI-lea, al Reformei, cu
referire la doctrina Sfintei Treimi, adicã trimiterea Fiului de cãtre Tatãl ºi a Duhului
Sfânt tot de cãtre Tatãl. Creºtinii apuseni au folosit termenul de „misiune” în sensul
rãspândirii credinþei creºtine printre necreºtini. Începând din secolul al XVI-lea,
semnificaþia termenului s-a diversificat stabilindu-se multiple sensuri, în funcþie de
originea, metoda, scopul exercitãrii misiunii, cu referire la: a) trimiterea
misionarilor pe un anumit teritoriu; b) activitãþile întreprinse de astfel de misionari;
c) aria geograficã unde se desfãºoarã activitatea misionarilor; d) instituþia misionarã
care organizeazã trimiterea misionarilor; e) teritoriile necreºtine sau câmpul
misionar – terra missionis; f) o comunitate localã care nu are un preot permanent,
dar care depinde de o altã comunitate mai bine organizatã; g) misiunea internã în
cadrul unei comunitãþi eclesiale prin desfãºurarea unor activitãþi pastoral-misionare
cu scopul de a rãspândi ºi consolida credinþa creºtinã, dar nivelul cunoaºterii este
deosebit de scãzut.
Aºadar, sensul noþiunii în cadrul misiologiei s-ar putea rezuma la patru
aspecte: 1) propovãduirea ºi consolidarea credinþei; 2) rãspândirea Împãrãþiei lui
Dumnezeu, adicã a Bisericii, în lume; 3) convertirea necredincioºilor 4)
întemeierea a noi comunitãþi eclesiale.
Din cele menþionate pânã acum reiese cã misiunea are un carcater permanent
ºi dinamic, având în vedere circumstanþele prin care trece viaþa creºtinã, teologia
ºi activitatea pastoral-misionarã. Biserica, teologia ºi misiunea trebuie sã þinã
seama în permanenþã de urmãtorii factori:
1) Progresul ºtiinþei ºi al tehnologiei, ºi, totodatã creºterea procesului de
secularizare care pune Bisericii ºi creºtinismului probleme de identitate într-o
societate ce tinde spre o autosuficienþã materialã ºi umanã.
2) Constatarea unei realitãþi tacite, în special, în lumea occidentalã de unde
au pornit în ultimele secole misiunile creºtine, ºi anume fenomenul descreºtinãrii.
Un misiologist occidental a calculat cã în Europa ºi America de Nord, câteva mii
de persoane pãrãsesc Biserica creºtinã în fiecare sãptãmânã. Multe þãri din spaþiul
euro-atlantic devin câmp de misiune datoritã tendinþelor de ateism, secularism,
indiferentism ºi multe superstiþii.3
3) În vremea noastrã, datoritã miºcãrilor de populaþie care aparþin diferitelor
credinþe religioase, lumea nu mai poate fi împãrþitã în teritorii creºtine ºi necreºtine,
separate de mãri ºi oceane. Structura lumii de astãzi, mai ales emisfera nordicã este
pluralistã sub aspect religios, unde creºtinii trãiesc alãturi de musulmani, budiºti ºi

7
adepþi ai religiilor tradiþionale. Proximitatea faþã de alþii au determinat pe creºtini
sã-ºi reexamineze atât viziunea lor misionarã cât ºi atitudinea lor ecumenicã faþã de
alte credinþe, având în vedere cã aceastea sunt foarte active ºi chiar agresive, faþã de
Bisericile creºtine.
4) În ultimele secole, Teologia, catolicã ºi protestantã, a fost cea care a
inspirat teoria ºi practica misionarã în sens general. Astãzi, situaþia este mult
diferitã, având în vedere cã Bisericile tinere, din diferite continente, care au luat
naºtere în urma misiunilor occidentale, îºi afirmã autonomia ºi identitatea lor,
clamând relaþiile ecumenice pe picior de egalitate. Teologia occidentalã, din multe
puncte de vedere, este consideratã prea speculativã, fiind un produs al unor instituþii
din „turnuri de fildeº”. În multe pãrþi ale lumii a treia au apãrut, ca o reacþie, unele
curente ca urmare a problemelor cu care se confruntã popoarele respective. Acestea
sunt: teologia eliberãrii, teologia neagrã, teologia contextuaã socialã, teologia
africanã sau cea asiaticã etc.
Având în vedere aceste considerente, putem spune cã activitatea misionarã
are un fundament supranatural ºi unul natural. Cel supranatural sau divin, se
întemeiazã pe Scripturã (Matei 28, 18-20) ºi pe caracteerul monoteist al religiei
creºtine. Fundamentul natural al misiunii se bazeazã pe urmãtoarele considerente:
a) superioritatea ºi caracterul absolut al religiei creºtine faþã de alte religii; b) adapta-
bilitatea creºtinismului la diferite culturi, naþiuni ºi condiþii (inculturaþia); c) realizãrile
superioare ale misiunii creºtine în diferite locuri ºi pe diferite planuri (educaþie,
sãnãtate, dezvoltare economicã); d) faptul cã religia creºtinã ºi-a dovedit forþa
spiritualã în trecut ca ºi în prezent faþã de alte credinþe.4
Lumea secolului al XX-lea este fãrã îndoialã diferitã faþã de aceea a anilor
1910 (vestita adunare a Misiunii ºi Evanghelizãrii) când marii misionari ºi misiologi
credeau cã în câteva decenii întreaga lume urma sã primeascã botezul Domnului
Hristos, sau de lumea anilor ’50 ºi ’60, când se credea cã foarte curând lumea
întreagã va scãpa de sãrãcie ºi nedreptate. Ambele momente istorice pline de
optimism au fost contrazise de manifestãrile religioase ºi sociale ale acestui început
de secol ºi mileniu, având în vedere ivirea terorismului, adeseori asociat cu motivaþii
religioase, precum ºi tendinþa afirmãrii unor alte credinþe ºi religii originare din
diferite pãrþi ale lumii, care ameninþã credinþa ºi tradiþiile noastre.
Toate acestea îndeamnã Bisericile sã gândeascã la reînnoirea misiunii
Bisericii, cu alte cuvinte a reînnoi „teologia misiunii” în cadrul Ortodoxiei noastre.
Þinând cont de configuraþia actualã a Bisericilor creºtine, precum ºi de existenþa din
ce în ce mai frecventã a diasporei noastre ortodoxe româneºti în Europa ºi în alte
pãrþi ale globului, se remarcã ºi dimensiunea ecumenicã a modelului misionar.
*
Misiologia ca disciplinã a teologiei creºtine cautã sã priveascã lumea din
perspectiva necesitãþii propovãduirii credinþei creºtine în societatea localã, dar ºi în

8
lume. Credinþa creºtinã este prin definiþie misionarã, pentru cã toþi oamenii sunt
chemaþi la mântuire prin cunoaºterea adevãrului în Iisus Hristos. De aceea,
misiunea creºtinã dã expresie, relaþiei dinamice dintre Dunezeu ºi lume, aºa cum
reiese din istoria Vechiului Testament ºi apoi în mod suprem ºi desãvârºit în
naºterea, viaþa, învãþãtura, moartea, învierea ºi înãlþarea Domnului Hristos,
Dumenezeu-Omul. Întreaga existenþã creºtinã poate fi caracterizatã ca existenþã
misionarã, pentru cã Biserica luptãtoare de pe pãmânt este prin însãºi natura ei
misionarã ºi universalã. Universalitatea Bisericii derivã din universalitatea
Evangheliei pe care o proclamã.
Adãugãm, de asemenea, în lãmurirea conceptului de misiune cã este necesar
a se face distincþie între „misiune” (singular) ºi „misiuni” (plural). Prima noþiune
se referã la „missio Dei” (misiunea lui Dumnezeu), adicã revelaþia lui Dumnezeu în
istorie, ca Cel care este ºi iubeºte pe om ºi lumea lui, îmbrãþiºând cu iubirea Sa
Biserica ºi lumea, voind sã le mântuiascã. „Missio Dei” anunþã deci vestea cea bunã
cã Dumnezeu este iubire, dreptate, adevãr ºi mântuire. A doua noþiune „misiuni”
(missiones eclesiae-activitãþi misionare ale Bisericii) se refarã la anumite forme de
epoci ºi locuri specifice sau nevoi de a participa la „missio Dei”.5
Misiunea include ºi noþiunea de „evanghelism” ca una din trãsãturile sale
esenþiale. Evanghelism înseamnã proclamarea mântuirii în Hristos cãtre cei care
nu cred încã în El, chemându-i la pocãinþã ºi convertire, invitându-i în acelaºi
timp sã devinã membri activi ai Bisericii, prin împãrtãºirea cu Sfintele Taine ºi
trãind astfel întru puterea ºi înrâurirea Sfântului Duh. Dar misiunea creºtinã
trebuie înþeleasã la adevãrata ei valoare numai din perspectiva Învierii lui
Hristos. Numai datoritã Învierii, evangheliile au fost scrise, altfel n-ar fi avut nici
un sens. Numai prin Înviere, comunitatea creºtinã primarã ºi-a afirmat identitatea
ºi zelul misionar. Hristos Cel Înviat atrage pe toþi la El (Ioan 12, 32; Timotei 3,
16). Misiunea înseamnã de fapt proclamarea ºi manifestarea atotcuprinzãtoare a
Împãrãþiei lui Hristos Cel Înviat care nu este încã cunoscut ºi recunoscut de cãtre
toþi, deºi El este o realitate copleºitoare ºi mântuitoare actualã. De aceea,
misiunea este o îndatorire permanentã a Bisericii. În gândirea ortodoxã,
misiunea este totdeauna eclesiocentricã.6 Teologia patristicã a accentuat
totdeauna cã biserica este Împãrãþia lui Dumnezeu pe pãmânt ºi „cã a fi în
Bisericã înseamnã a fi în Împãrãþie”.7 Caracterul eclezial al misiunii înseamnã cã
„Biserica este scopul, împlinirea Evangheliei ºi nu numai un instrument sau
mijloc al misiunii”. Biserica este parte integrantã a mesajului pe care îl
proclamã. „Biserica este scopul misiunii ºi nu invers”.8 Cu alte cuvinte
eclesiologia determinã misiologia, iar misiunea poate deveni astfel „parte a
naturii Bisericii”. În practicarea misiunii nu se permite nici unei persoane sau
grupuri de persoane ori organizaþii, sã desfãºoare misiune fãrã trimitere ºi sprijin
canonic din partea Bisericii. În afara contextului Bisericii, una, sfântã,

9
soborniceascã ºi apostoleascã, evanghelizarea rãmâne un simplu umanism sau un
entuziasm psihologic tranzitoriu.9
În perspectivã ortodoxã, misiunea este centripetalã (care tinde sã meargã spre
centru, spre esenþã) decât centrifugalã (care tinde sã se risipeascã), are un caracter
organic ºi nu „organizat” exterior, cum sunt misiunile occidentale.
Ortodoxia proclamã Evanghelia prin doxologie ºi liturghie, nu numai prin
cuvânt. Comunitatea mãrturisitoare este comunitatea în rugãciune ºi liturghie.
Euharistia are o structurã misionarã fundamentalã ºi se celebreazã totdeauna ca un
„eveniment misionar”.10 Dacã misiunea este o manifestare a vieþii ºi liturghiei
Bisericii, se înþele cã „misiunea ºi unitatea” merg împreunã. Adicã, fructul misiunii
este zidirea trupului lui Hristos – Biserica – prin aducerea de noi membri care sunt
într-o unitate ºi comuniune cu Biserica apostolicã.
De aceea cartea de faþã are menirea sã punã la dispoziþia studenþilor în
teologie, atât celor de la pastoralã cât ºi celor de la teologia didacticã ºi cea socialã,
care vor fi de asemenea misionari în propovãduirea valorilor creºtine, un material
minim necesar în cadrul catedrei de MISIOLOGIE ºi ECUMENISM.
Sunt adânc recunoscãtor distinsului profesor ºi ecumenist Ion Bria, cu care
m-am consultat ºi care a avut bunãvoinþa sã scrie postfaþa la prima ediþie ºi pe care
o reproducem ºi la ediþia de faþã.
Autorul

NOTE:

1 „Inter-universitz Institute for Missiological Research”, Leiden, Germania

- „Misionalia” (revistã), 40 volume pânã în 2001
- „International Review of Mission” (revistã)
- „International Missionary Council”, Londra, Anglia
- „The Ecumenical Review”, revistã editatã de Consiliul Mondial al
Bisericilor, Geneva, Elveþia
- „International Bulletin of Missionars Research”, S.U.A.
- „Missiology”, revistã semestrialã, S.U.A.
- „American Societs of Missiology”
- „American Society of Missiology”
- „Church Missionars Society” (Anglican)
- „Commision of the World Mission and Evanghelism of the World Council of
Churches”, Geneva, Eleveþia
- „London Missionary Society”. „Society for the Propagation of Christian
Knowledge” (SPCK), cu o editurã cunoscutã de cãrþi teologice
2. (a) Lucrãri ortodoxe cu caracter misiologic;
(b) Lucrãri catolice ºi protestante de misiologie.

10
 3. BARRET, David, „The Rise of a Global Evanghelization Movement”,
Birmingham, 1998, pp. 20-25;
4. David J. Bosch, „Transforming Mission. Paradigm Shifts in Theology of
Mission”, New York, 2000, pp. 5-7;
5. DAVIES, W.D., „Worship and Mission”, London, 1976, p. 33;
6. NISSIOTIS, NIKOS, „Die Theologie der Ostrkirche in öikumenschen
Dialog”, Stuttgart, 1968, p. 245;
7. ANASTASIOS, „Orthodox Mission: past, present, future”, in „Orthodoxy
in mission”, Geneva, 1989, p. 63-64;
8. BRIA, Ion, „Martyria/Mission: the Withness of the Orthodox Churches
today”, Geneva 1980, p. 230;
9. NISSIOTIS, op. Cit., p.253;
10. STAMOOLIS James, „Eastern Orthodox Mission Theology Today”, New
York, 1986, p. 86-88;

11