Curs 5 IAC

Tehnici şi metode de integrare ale tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în educaţia preuniversitară
- Elemente de instruire asistată de calculator, multimedia şi aplicaţii web 2.0 în educaţie -
CAPITOLUL 9
E-LEARNING / E-EDUCAŢIE
9.1. Ce reprezintă conceptul e-learning?
E-learning (electronic-learning, învățarea electronică) cuprinde toate formele

de instruire și învățare, având ca suport sisteme informatice și de comunicație,
cuplate în rețea sau nu, care utilizează medii specifice pentru implementarea
proceselor de instruire.
În sens restrâns, e-learning reprezintă un tip de educaţie la distanţă, concept
care definește o experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o
instituţie care furnizează imediat (prin noile tehnologii informaţionale şi ale
comunicaţiilor - în special prin Internet) materiale, într-o ordine secvenţială şi
logică, pentru a fi asimilate de studenţi, în manieră proprie. În sens mai larg, prin e-
learning se înţelege totalitatea situaţiilor educaţionale în care se utilizează
semnificativ mijloacele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
Definit astfel, ca şi e-educaţie, aria semantică a conceptului e-learning
interferează cu o multitudine de termeni care surprind experienţe didactice
beneficiare de suport tehnologic: instruire asistată/mediată de calculator,
digital/mobile/on-line learning/education, instruire prin multimedia etc. Prin
software didactic/educaţional, se desemnează o gamă largă de materiale
electronice (pe suport digital sau multimedia), dezvoltate pentru a sprijini procesul
de educaţie: hărţi, dicţionare, enciclopedii, filme didactice, prezentări în diverse
formate, cărţi electronice, teste, tutoriale, simulări, software formator de abilităţi,
software de exersare, jocuri didactice etc.
Esența e-learning o reprezintă tehnicile și tehnologiile de transfer al
cunoștințelor și deprinderilor bazate pe calculator și rețele. Procesele și aplicațiile
e-learning includ: instruirea bazată pe web, instruirea asistată de calculator,
oportunitățile oferite de clasele virtuale și colaborarea digitală. Conținuturile
educaționale sunt livrate fie via Internet, fie pe suporți multimedia, fie prin alte
mijloace de comunicație, cum ar fi telefonia mobilă. Formatele acestora pot fi
textul, imagininea, animația, streaming-ul video sau audio etc.. Ca sinonime pentru
e-learning, au fost utilizate și diferite alte acronime: CBT (Computer-Based
Training), IBT (Internet-Based Training) sau WBT (Web-Based Training).
Din punct de vedere istoric, primele sisteme e-learning au fost cele de tip
instruire/învățare asistată de calculator (Computer-Based Learning/Training),
care copia stilurile de instruire autocrată, rolul sistemului e-learning fiind doar
acela de a facilita transmiterea de cunoștințe. Ulterior, sistemele au evoluat către
cele specifice instruirii colaborative asistată de calculator (Computer Supported
5
Collaborative Learning - CSCL), care încurajează dezvoltarea partajării

cunoștințelor. Odată cu emergența generației Web 2.0, sistemele CSCL se
transformă în sisteme E-learning 2.0. În această nouă perspectivă, sistemele
convenționale e-learning - în care pachetele de instruire erau livrate studenților prin
intermediul tehnologiilor Internet, iar aceștia invățau în mod clasic, fiind în final
evaluați de profesor, sunt înlocuite cu invațarea socială (social learning), bazată
pe software-uri sociale, cum ar fi: blog-uri, wiki-uri, podcast-uri, rețele sociale și
lumi virtuale. Acest fenomen este adeseori desemnat cu termenul de Long Tail
Training (instruirea „cu trenă lungă”). E-learning 2.0, prin contrast cu sistemele e-
learning care nu se bazează pe CSCL, presupune construcția socială a cunoștinţelor
(ca semnificație și înțelegere). Instruirea se face prin discuții despre conținuturi,
prin abordarea de probleme și efectuarea unor acțiuni. Avocații învățării sociale
susțin că una din cele mai bune căi de a te instrui este de de a învața de la alții.
Fig. 9.1 Tehnologia în e-learning.
Astăzi, utilizarea claselor virtuale este într-o evidentă dezvoltare. Clasele

virtuale permit accesul la prezentări audio sau video live, disponibile pe platforme
de învățare on-line. Clasele virtuale sunt completate de rețelele sociale, care au
devenit componente de bază ale sistemelor e-learning 2.0.
Există diferite tipuri de servicii și tipuri de e-learning, ele putând fi plasate pe o
diferite scale de integrare. Pornind de la prima treaptă, aceea a sistemului clasic,
6
non e-learning, se merge întâi spre mijloace de sprijin la clasă (cum ar fi, de
exemplu, prezentările PowerPoint), se continuă cu site-urile web (cu oferte de
cursuri), sau cu sistemele de tip LMS (Learning Management Systems). Apoi, se
ating sistemele blended learning (de învațare mixtă), care combină instruirea
clasică, față în față, cu cea la distanță, on-line.
Cu alte cuvinte, educaţia on-line reprezintă o modalitate nouă de a privi
procesul de învăţare, elementele de fond rămânând aceleaşi. Se schimbă doar
mijlocul de însuşire al cunoştinţelor și crește libertatea beneficiarului de a învăţa în
locul şi la momentul dorit. Rădăcinile acestui sistem educaţional se găsesc în
învăţământul la distanţă practicat mai întai prin corespondență, apoi prin radio și
televiziune. Rampa de lansare a educaţiei on-line a constituit-o însă Internetul şi
tehnologia World Wide Web, pentru că au permis eliminarea majorității
dezavantajelor celorlalte soluţii anterioare de învăţământ la distanţă, asigurând - pe
lângă interactivitatea asincronă cursant-instructor - şi pe cea sincronă. elementul
tehnic central al unor astfel de soluţii îl constituie platformele de educaţie
(instruire) on-line.
Tabel 9.1. Principalele avantaje oferite de tehnologiile e-learning

Avantaj Descriere
Tehnologia
Transformarea modului de organizare a învăţării în unul
revoluţionează
mai modern, eficient şi flexibil - sistemul e-learning
învăţământul
Un mare număr de profesori utilizează PC-ul în munca
lor. Obstacolele tehnice (accesul, standardele,
Oriunde, oricând, infrastructura sau lăţimea de bandă) nu mai reprezintă
oricine astăzi o problemă. Tehnologia WWW, capacitatea
ridicată a reţelelor şi calculatoarelor oferă posibilitatea
de învăţare 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Scăderea costurilor
Sistemele e-learning elimină sau diminueazăcosturile şi
datorită eliminării
celelalte inconveniente impuse de necesitatea ca
cheltuielilor de
instructorul şi cursantul să se afle în acelaşi loc.
transport
Produsele Web dinamic permit instructorilor să-şi
Posibilitatea de
actualizeze lecţiile şi materialele în rețea, cu refacerea
modificare a informaţiei
automată a informaţiilor şi accesul cursanţilor la cele
difuzate
mai noi date.
Învăţământul la distanţă poate fi mai stimulativ şi mai
Creşterea gradului de
încurajator decât cel tradiţional, deoarece permite
colaborare şi
interacţiunea dintre grupuri (contacte între colegi,
interactivitate între
pregătirea în comun a materialelor și temelor,
cursanţi
schimburi).
7
Avantaj Descriere
Învăţământul electronic Se elimină teama de a greşi în faţa unui grup de oameni.
este mai puţin stresant Cursanţii pot încerca lucruri noi, pot greşi şi pot afla
decât cel tradiţional unde au greşit, riscă și îndrăznesc mai mult.
Tehnologia dă posibilitatea individului să îşi organizeze
Învăţarea controlată modul de învăţare (când, cum şi unde), nemaifiind
nevoie să participe la orele organizate în clase.
Arhitectura informaţiei este modulară, aceasta
Prezentarea pe module
permițând învăţarea progresivă.
Cursanţii sunt mai uşor de monitorizat, prin mijloace noi
Posibilitatea de a
(numărul de download-uri făcute, numărul de teste
măsura eficacitatea
accesate). Se poate interveni numai asupra celor care au
instruirii
nevoie, prin tutorat.
Capacitatea mare de Internetul are o capacitatea de stocare practic nelimitată.
stocare a cunoștințelor Numărul aplicațiilor de e-learning este foarte mare
Cifra de afaceri mondială a industriei e-learning, în 2005, era de aproape 48

miliarde $, conform estimărilor moderate. Dezvoltarea serviciilor specifice, pe
cinci piloni (consultanță, conținuturi, tehnologii, servicii și suport), a avut la bază
avântul serviciilor Internet și al tehnicilor multimedia. După 2006, în SUA, 3,5 mil.
studenți au beneficiat de cursuri on-line, cu un ritm de creștere de 12-14% pe an. În
2008, un sfert din studenții americani au urmat cursuri full on-line, în 2009, 44%
dintre ei, iar pentru 2014 procentul estimat este de 81%. Majoritatea ofertelor de
formare on-line aparțin astăzi instituțiilor cu profit (de obicei private), procentul
ofertelor non-profit fiind undeva la jumătatea primelor. Educația on-line se
dezvoltă însă rapid, fiind semnalate chiar primele oferte de stagii doctorale propuse
în acest sistem.
În lumea educaţiei on-line există astăzi trei paradigme general acceptate:
▪ Educaţia on-line independentă - utilizatorul individual preia materialul de
curs de pe Internet sau de pe CD, parcurgându-l de unul singur. Modelul
prezintă avantajul unei cantităţi de informaţie foarte mare care poate fi
accesată într-un timp scurt, precum şi facilităţi multimedia extinse, însă este
foarte rigid în ceea ce priveşte comunicarea instructor-cursant.
▪ Educaţia on-line asincronă - permite transmiterea de informaţie la un
moment dat doar unui singur partener al relaţiei instructor-student.
Instructorul poate să furnizeze informaţia studenţilor, dar aceştia nu pot
interacţiona în timp ce o primesc. Avantajul este acela că studentul poate
lucra după ritmul propriu, putând însă obţine şi răspunsuri la cererile sale,
într-un interval de timp acceptabil.
▪ Educaţia on-line sincronă - permite transferul interactiv de informaţie cu
orice alt utilizator în orice moment, de regulă în timp real. Acest model este
8
cel mai performant în ceea ce priveşte gradul de facilitare a comunicării,

modalităţile audio-video integrate creând conceptul de teleclasă.
Pe baza acestor paradigme, procesului educaţional de tip e-learning cunoaşte în
societatea informaţională cel puţin trei forme de exprimare: clasele distribuite,
învăţământul independent şi învăţământul deschis la distanţă (IDD).
În cadrul modelului claselor distribuite, tehnologiile de telecomunicaţie extind
modelul clasic al cursurilor desfăşurate într-o sală de clasă către cursurile
desfăşurate cu un grup de cursanţi, aflaţi în mai multe locaţii, rezultatul
constituindu-l un grup de studiu. Pentru că orele de curs trebuie să permită și
comunicări reale, cursanţii şi profesorii se reunesc periodic într-un spaţiu fizic.
Numărul locațiilor (de acasă, de la locul de muncă) poate varia între două (cursuri
punct la punct) și mai multe (cursuri punct la multipunct). Cu cat numărul este mai
mare, cu atât necesităţile tehnice, logistice şi de comunicare cresc. Tehnologiile
suport la care se poate apela sunt: dialogul video bidirecţional, dialogul video
unidirecţional şi audio bidirecţional, audio-conferința, video-conferința. În afara
orelor de curs, se pot adauga ca și tehnologii suport: telefonul, faxul, poșta clasică,
PC-ul.
(a) Modelul învăţării independente eliberează cursantul de obligaţia de se
afla într-un anumit loc la un moment dat, neexistând ore de curs. Acesta studiază
independent, după ce primeşte o varietate de materiale suport de curs (sub formă
scrisă, pe suport magnetic sau optic etc.), şi are posibilitatea de a avea acces direct
la un instructor/facilitator/tutor/profesor, care îi va răspunde la întrebări, îl va
îndruma şi îi va evalua munca. Contactul între cursant şi îndrumător (uneori și între
colegi) este realizat prin unul sau mai multe din următoarele mijloace de
comunicare: telefon, mail vocal, teleconferinţe, poştă electronică sau tradiţională.
(b) Învăţământul deschis la distanţă implică folosirea cursurilor tipărite şi a
materialelor multimedia pentru a permite cursanţilor să studieze când şi unde
doresc, precum şi folosirea ocazională a TIC pentru întâlniri comune ale grupului
de cursanţi. Materialele de curs sunt, de obicei, specifice disciplinei studiate sau
profesorului formator. Cursanții se întâlnesc periodic în grup, pentru ca profesorul
să susţină lecții de sinteză face-to-face sau prin tehnologii interactive, similar
modelului clasei distribuite, sau pentru a realiza anumite experimente, simulări sau
exerciţii aplicate. Ca şi tehnologii suport, se utilizează dialogul audio sau video, uni
sau bi-direcțional, de tip conferință. În afara orelor, se apelează la PC, telefon,
servicii de comunicație Internet.
Cu toate că entuziasmul pentru utilizarea tehnologiilor educaţionale de tip e-
learning a crescut mult în ultimul timp, mai ales datorită posibilității de acces și
utilizare pe scară din ce în ce mai mare a Internetului, rămâne de văzut dacă această
evoluţie va duce cu adevărat la îmbunătăţirea procesului educaţional în general. E-
learning nu doreşte să înlocuiască sistemele educaţionale tradiţionale, ci urmărește
să întărească procesul de învăţare. Aplicarea în educație a noilor tehnologii ale
informaţiei şi comunicaţiilor poate avea ca rezultat creşterea creativităţii şi
9
îmbunătăţirea muncii de echipă, schimbarea rolului instructorului/profesorului,

reducerea emoțiilor și frustrărilor printre cursanţi, acces simultan la mai multe
surse de învăţare etc., schimbând perspectiva asupra practicii educaţionale și
completând cadrul educaţional cu metodologii moderne de instruire, specifice
societăţii informaţionale.
Utilizarea mediilor de instruire la distanţă de tip e-learning impune, prin
particularităţile resurselor disponibile şi modalităţile de contact între actorii
formării, dobândirea de către aceștia a unor competenţe specifice de comunicare şi
de stăpânire a mijloacelor de transmitere a informaţiilor.
Un model al competenţelor în folosirea calculatoarelor în vederea educaţiei on-
line include aptitudini de informare şi cercetare, necesare atât fiecărui cursant, cât
şi fiecărui instructor participant la un programul de educaţie, repartizate pe mai
multe paliere.
Primul palier vizează definirea sarcinii, constând în recunoaşterea nevoii de
informare şi identificarea tipului şi cantităţii de informaţie necesară. În perspectiva
deschisă de TIC, cursanţii şi instructorii trebuie să fie capabili:
▪ să folosească e-mail-ul şi grupurile de discuţii pentru a comunica, pentru
informare, pentru a iniţia discuţii, sau pentru a îndeplini sarcini de cooperare;
▪ să folosească conferinţele on-line, e-mail-ul şi software-ul pentru reţele
locale, pentru a comunica pe verticală sau pe orizontală în privinţa
conţinutului materialelor, precum şi pentru a iniţia discuţii pe anumite
subiecte şi pentru a îndeplini sarcini de cooperare la nivel local;
▪ să folosească programele speciale pe calculator, de tip software educațional.
Palierul doi, cel al strategiilor de căutare a informației, presupune că, odată
formulată sarcina, trebuie luate în considerare sursele posibile şi trebuie dezvoltat
un plan de căutare şi selectare a informaţiei. Cursanţii şi instructorii vor fi capabili:
▪ să aprecieze valoarea în context a diferitelor tipuri de resurse digitale;
▪ să identifice şi să aplice criterii specifice pentru evaluarea resurselor
electronice digitale;
▪ să folosească calculatorul pentru a realiza grafice şi proiecte pentru
planificarea activităţilor de grup pentru cercetare, căutare de informaţii şi
rezolvare de probleme.
Pe palierul trei se realizează localizarea şi accesul la informaţii. După
determinarea priorităţilor de căutare, informaţiile trebuie identificate într-o
varietate de forme de stocare şi accesate. Pentru asta, cursanţii şi instructorii vor fi
capabili:
▪ să localizeze şi să folosească adecvat tehnologiile disponibile local în
biblioteci sau centre universitare (catalog on-line, index de periodice, surse
de tip text, staţii de lucru pentru multimedia, CD-ROM, terminale on-line,
scanere, tehnologii audio şi video);
10
▪ să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile prin

reţelele locale care funcţionează la nivelul instituţiei între laboratoare,
bibliotecă, centru local de cercetări etc;
▪ să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile în afara
instituţiei de învăţământ, prin Internet (grupuri de ştiri, listă de servere, www
și browsere, site-uri ftp, cataloage cu acces public, baze de date comerciale,
servicii on-line, resurse comunitare, academice sau guvernamentale);
▪ să cunoască rolurile, tipul de asistenţă şi informaţiile de care se poate
beneficia de la persoanele care lucrează în centrele media din biblioteci;
▪ să folosească sursele de referinţe şi trimiteri (enciclopedii electronice,
dicţionare, surse de referinţe biografice, atlase, almanahuri etc.) disponibile
în reţelele locale sau pe Internet;
▪ să folosească serviciile digitale comerciale ale Internetului în vederea
cumpărării de diverse servicii;
▪ să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit o activitate de colectare de informaţii prin
e-mail, listă de servere sau grupuri de ştiri;
▪ să utilizeze instrumentele specifice şi sistemele de organizare ale surselor de
informaţie electronică drept aplicaţii pentru găsirea informaţiilor (index,
cuprins, instrucţiuni şi manuale de utilizare, referinţe, strategii de tipul
logicii formale, legături hipertext), precum şi instrumentele de căutare pe
Internet (motoarele de căutare Google, Yahoo, AltaVista, etc.).
Palierul patru pe această scară a competenţelor îl reprezintă folosirea
informaţiilor. După identificarea resurselor potenţial necesare, actorii formării
trebuie să parcurgă materialele pentru a le determina importanţa pentru temă, şi
apoi să extragă informaţiile relevante, toate acestea necesitând:
▪ conectarea şi operarea pentru accesarea informaţiilor, citirea ghidurilor şi
manualelor asociate;
▪ vizualizarea, încărcarea, decompresia şi deschiderea documentelor de pe
site-urile Internet şi din arhive;
▪ preluarea selectivă a informaţiilor de pe o sursă electronică şi introducerea
într-un document personal, completarea citatelor cu datele de identificare a
sursei;
▪ folosirea unui procesor de texte pentru însemnări şi notiţe;
▪ folosirea foilor electronice de calcul, a sistemelor de gestiune a bazelor de
date şi a programelor de procesare şi analiză statistică a datelor;
▪ analizarea şi filtrarea de pe suport digital a informaţiilor relevante pentru
sarcina de îndeplinit.
Penultimul palier este cel al sintetizării. Studenţii şi educatorii trebuie să ştie să
organizeze şi să comunice rezultatele activităţii de informare referitoare la:
▪ clasificarea şi gruparea informaţiilor folosind un procesor de texte sau un
SGBD;
11
▪ folosirea unui editor de texte sau a unui program special de tehnoredactare

pentru crearea şi listarea materialelor (viteză de tastare cel puţin egală cu cea
a scrisului de mână!);
▪ crearea graficelor şi imaginilor cu ajutorul calculatorului şi folosirea
utilitarelor de prezentări pentru obținerea materialelor tipărite sau digitale;
▪ generarea graficelor, tabelelor şi diagramelor folosind utilitare specifice;
▪ crearea de produse multimedia şi hypermedia cu aparatură audio şi/sau video
digitală;
▪ crearea paginilor Web şi site-urilor folosind un limbaj specializat (HTML)
sau utilitare de tip wizard;
▪ folosirea serviciilor Internet și telefonice de comunicaţie, pentru preluarea la
distanţă a informaţiilor şi fişierelor;
▪ folosirea aplicaţiilor specializate pe prelucrări specifice: programe pentru
compunere de muzică, aplicaţii pentru asistenţă în desenare, software de
modelare matematică etc.;
▪ citarea corespunzătoare a surselor electronice de informaţii în note de subsol,
note de final şi bibliografii.
În cadrul ultimului palier de competențe, cel de evaluare, cursanţii şi instructorii
pot evalua munca proprie sau pot fi evaluaţi de către alţii prin:
▪ evaluarea de conţinut şi evaluarea formei prezentărilor electronice;
▪ folosirea utilitarului de verificare gramaticală dintr-un procesor de texte sau
alte programe pentru a edita şi revizui textele alcătuite;
▪ aplicarea principiilor etice şi legale în legătură cu plagiatul şi drepturile de
autor;
▪ înţelegerea şi respectarea „etichetei” în folosirea poştei electronice, a
grupurilor de ştiri şi altor servicii şi funcţii de pe Internet;
▪ folosirea poştei electronice, a grupurilor și forumurilor de discuţii pentru a
comunica cu profesorii sau cu alţi cursanţi în privinţa performanţelor proprii,
a sarcinilor îndeplinite sau pentru informare;
▪ reflecţii privind folosirea resurselor electronice şi instrumentelor digitale de
prelucrare a informaţiilor în procesul desfăşurat.
Deoarece în e-learning instructorii şi cursanţii sunt separaţi de distanţe fizice,
provocarea pentru practicienii educaţiei este de a depăşi noutatea şi ineditul, nu
doar prin folosirea corespunzătoare a tehnologiilor, ci şi prin cunoaşterea şi
utilizarea unor practici educative adecvate, prin colaborare pe orizontală şi pe
verticală, cu ajutorul noilor tehnici de comunicare sincronă şi asincronă, scopul
fiind acela de a crea toate condiţiile pentru un program instructiv-educativ eficient.
În acest context se impune necesitatea unei reexaminări a procesului de formare al
educatorilor şi reevaluarea priorităţilor într-o societate a cărei evoluţie - în special
cea tehnologică - cunoaşte o accelerare puternică. Cu atât mai mult într-un mediu
de învăţare bazat pe TIC, instructorii ar trebui să demonstreze o mare parte din
competenţele ierarhizate mai sus în folosirea calculatorului, pentru manipularea
12
informaţiilor. Cunoaşterea multiplelor limbaje, de la cel al sunetelor la codul

tipografic, de la simbolistica culorii la limbajele de programare, devine astăzi o
problemă culturală, intrinsecă societăţii informaţionale.
9.2. Privire asupra tehnologiilor e-learning
Un demers e-learning de succes trebuie să fie rezultatul combinării tehnologiilor

celor mai potrivite pentru formator, grupa de elevi, a conţinuturilor cursurilor, dar
şi a evaluării învăţării. În centrul unei astfel de reuşite sunt plasate mijloacele TIC,
clasificate (după tipul activităţii), în general, în două categorii:
▪ activităţi sincrone, care implică schimburi de idei şi informaţii, în acelaşi
timp, între actorii instruirii. Astfel de activităţi sunt: sesiunile de chat sau
clasele virtuale. Acestea din urmă (ca de altfel şi videoconferinţele sau
webconferinţele) permit interacţiuni în timp real între profesori şi elevi, prin
intermediul propriului computer, utilizand dialog text, voce live sau ecrane
interactive, de tip whiteboard;
▪ activităţi asincrone, care permit participanţilor să-şi depună contribuţiile la
momente diferite de timp, apelând la diverse tehnologii, printre care: e-mail,
forumuri de discuţii, bloguri, wiki etc.
Cele mai utilizate sisteme de tehnologii e-learning de astăzi sunt sistemele de
management al instruirii, instruirea mobilă, instruirea în reţele sociale şi
instruirea în lumi virtuale.
9.3. Sisteme de management a instruirii
Un sistem de management a instruirii (LMS - Learning Management

System) este un instrument software integrat pentru difuzarea conținuturilor de
învățare de către organizații și instituții. Un LMS reprezintă o soluție strategică de
înalt nivel pentru planificarea, furnizarea și gestiunea majorității activităților de
instruire din cadrul unei organizații: difuzarea cursurilor, gestiunea instruirii,
urmărirea elevilor și a rezultatelor învățării. Experții furnizează atât paginile web
ale cursurilor, incluzând conținuturi și teme de evaluare, cât și instrumentele de
urmărire on-line a cursanților, de comunicație și de raportare a activităților.
Un LMS oferă posibilitatea profesorilor să aleagă și să configureze platforma pe
care vor livra formarea:
▪ instrumentele formării sunt integrate într-un singur sistem de desfăşurare și
management al cursurilor e-learning;
▪ toate activitățile de învățare și toate materialele de curs sunt organizate și
gestionate de către sistem și în interiorul acestuia;
▪ sunt disponibile opțiuni pentru forumuri de discuții, partajare de fișiere (file
sharing), chat, managementul temelor, syllabus, planificarea lecțiilor etc.;
13
▪ conținuturile de învățare (într-o paletă mult diversificată decât cele clasice)

pot fi partajate între formatori sau pot fi reutilizate de catre furnizorul de
servicii educaționale;
▪ există mijloace de urmărire a efectuării temelor și de feedback cu elevii;
▪ evantaiul conținuturilor și activităților de învățare de pe platforma LMS
poate fi livrat în tandem cu o altă metodă (formarea face-to-face, sau de tip
mixt, blended-learning).
Facilitățile propuse de majoritatea platformelor LMS sunt:
▪ instrumente de predare-învățare-evaluare: facilități de creare, încărcare,
salvare cursuri, gestiunea fișierelor bazată pe web, instrumente ale
profesorului pentru administrarea grupurilor de elevi, instrumente pentru
urmărirea accesului la piesele de formare, instrumente de urmărire a
activităților cursanților pe platformă, instrumente de evaluare on-line, de
notare și de clasificare, instrumente de sondaj, glosar de termeni etc.
▪ instrumente tipice pentru cursanți: cont și domeniu de grup pentru web
publishing, adnotarea cursurilor și bookmarks, e-mail și grupuri de discuții,
chat-room și white-board în timp real, rapoarte individuale privind notarea,
auto-evaluări etc.
▪ instrumente de planificare a cursurilor și de alcătuire a calendarului
administrativ;
▪ managementul utilizatorilor, rolurilor, cursurilor, instructorilor și facilități
pentru generarea rapoartelor;
▪ mesaje și notificări ale utilizatorilor;
▪ teste de evaluare pentru evaluarea elevilor pre/post formare;
▪ afișarea unor clasamente și statistici;
▪ livrarea cursurilor pe web.
Formatorii pot utiliza LMS pentru a oferi un curs complet sau numai părți din
acesta. Având la dispoziție o multitudine de instrumente disponibile, ei pot asambla
produsele de învățare în funcție de cerințele specifice ale beneficiarilor, de distanța
până la furnizor și gradul de alfabetizare tehnologică. Profesorii pot transmite pe
platforma LMS mesaje sau instrucțiuni adresate tuturor cursanților, pot crea medii
de învățare bazate pe probleme (dezbateri, proiecte, cercetări, căutări etc.), pot livra
conținutul cursurilor într-o varietate de formate (inclusiv multimedia), pot indica
legături web către resurse externe, pot arhiva tutoriale voce sau video pentru
livrarea în clasa virtuală, pot obține evaluarea cursului prin feedback de la
beneficiari, pot monitoriza și modera comunicația între cursanți.
Pentru integrarea unui LMS într-un sistem de instruire dat, trebuie avute în
atenție o serie de aspecte. Mai întâi, formatorii trebuie să se asigure că elevii au
înțeles pe deplin care este scopul introducerii sistemului și cum va fi el utilizat.
Apoi, trebuie decis ce proporție din formare se va baza pe LMS: integral on-line,
mixt, un stagiu. O grijă deosebită trebuie acordată și analizei de impact a
introducerii LMS cu ofertele de formare existente.
14
Pașii de urmat în implementarea unui asemenea demers sunt:

▪ înscrierea, în calitate de cursant, la o formare privind furnizarea de instruire
prin LMS;
▪ elaborarea unui plan de curs care să lege activitățile on-line cu modul de
furnizare al fiecărei componente (care activități vor fi pe LMS, care față în
față etc.);
▪ un început simplu, prin utilizarea câtorva componente LMS, acoperind
numai o parte din schema de formare propusă;
▪ furnizarea unor legături către conținuturi de curs sau activități de colaborare,
realizate de grupe anterioare de cursanți prin intermediul instrumentelor
specifice de social networking: blog, wiki, social bookmarking, podcast;
▪ selectarea unor activități de comunicare care pot îmbunătăți experiența în
domeniu a cursanților, cum ar fi: lansarea unui forum de discuții între
aceștia, sau stabilirea unor legături ale acestora, cu formatorul, prin e-mail,
VoIP sau telefon;
▪ crearea conținutului de curs cu mijloace HTML obișnuite și planificarea
modului în care acesta va fi dezvoltat și distribuit;
▪ punerea la dispoziția cursanților a unor obiecte de învățare, de tip Toolbox;
▪ transmiterea către cursanți a unui ghid de de utilizare a noului mediu de
învățare;
▪ semnalarea către cursanți a momentelor când instruirea se va desfașura
clasic și cand în sistem clasă virtuală;
▪ descrierea tuturor activităților colaborative, cu indicații pentru elevi despre
cum să utilizeze instrumentele de grup, pentru a efectua temele indicate;
▪ alegerea unor instrumente externe care să permită intervențiile mentorilor
sau invitațiilor să participe la activitățile de formare;
▪ pregătirea în avans a resurselor și activităților
▪ evaluarea permanentă a calității formarii, prin anchete sau discuții cu grupuri
de beneficiari;
▪ modificarea abordării gestiunii on-line a instruirii, pe măsură ce experiențele
și rezultatele o impun.
Gama largă de instrumente educaționale disponibile într-un mediu LMS
presupune utilizrea unor instrumente de evaluare globale, care să permită
determinarea nivelului de integrare a cunoștințelor interdisciplinare, a
competențelor și a comportamentelor. În acest scop pot fi utilizate diferite tipuri de
evaluare: jurnale reflexive, cercetări, rapoarte de lucrări practice, studii de caz și
scenarii, lucrări colaborative, autoevaluări, prezentări și demonstrații de rezovare a
unor probleme, prezentări multimedia (podcast, video sharing etc.).
Utilizarea unui LMS pentru furnizarea formării reprezintă un demers de un înalt
nivel de profesionalism, presupunând, alături de abilitățile de concepție pedagogică
novatoare și cunoștinte software, și abilități de comunicare virtuală. În afară de
15
îndemnul pertinent de a nu încerca să se înveţe totul și dintr-o dată, experții e-

learning recomandă câteva repere pentru asigurarea succesului unui curs on-line:
▪ deținerea unor cunoștințe de bază corespunzătoare pentru proiectarea
pedagogică a conținuturilor educaționale on-line;
▪ utilizarea conferințelor în clase virtuale, pentru a-i încuraja pe elevi să
comunice și să-și clarifice mai bine sarcinile de învățare;
▪ furnizarea către elevi a unor feedback-uri regulate privind performanțele
individuale de învățare și efectuare a temelor;
▪ stabilirea unor termene ferme pentru efectuarea temelor, ceea ce dă
cursanților percepția apartenenței la un grup legat prin activități, și nu a unui
elev care studiază izolat;
▪ transmiterea unor mesaje e-mail sau telefonice către participanții la formare,
pentru a păstra ritmul învățării și a rezolva în termen temele propuse;
▪ promovarea ideii comunității de susținere on-line a instruirii, prin
comunicarea regulată și consistentă a profesorului sau tutorelui cu elevii.
Realizarea conținuturilor de învățare trebuie să fie abordată gradual, pornind de
la identificarea unor posibile resurse pe Internet și a modalităților de transfer ale
acestora pe platforma LMS, continuând apoi cu stabilirea canalelor de acces ale
cursanților la aceste resurse. Formatorul trebuie să știe cum să creeze instrumente
de bază în LMS (să creeze linkuri, să inițieze o discuție, să transmită un mesaj, să
adauge un text sau o pagină web, să descarce sau să încarce fișiere). De asemenea,
el trebuie să știe să utilizeze motoare de căutare, să cunoască formatele uzuale de
fișiere, inclusiv cele de sunet, grafică și video, să știe să editeze o pagină web
simplă. La nivel intermediar, formatorul va trebui să utilizeze instrumente mai
sofisticate pentru a crea conținuturi web pentru învățare mai complexe, de tip
Toolbox (de exemplu, Dreamweaver, Camtasia Studio). La nivel profesional,
formatorul va trebui să stăpânească instrumente software specializate avansate, să
aibă competențe de identificare a nevoilor beneficiarilor formării, dar și cunoștințe
de programare.
9.4. Rețele sociale în educație
Rețelele sociale sunt comunități on-line de persoane care partajează interese și

activități comune, sau care sunt interesate de cunoașterea intereselor sau
activităților altora. Majoritatea rețelelor sociale sunt în principal bazate pe Web și
permit interacțiunile între utilizatori pe diferite căi, printre care: instant messenger,
chat și voice chat, e-mail, file, image și video sharing, blogging, grupuri de discuții
etc.
Utilizarea rețelelor sociale în educație este potrivită mai ales pentru adolescenți,
cu toate că nu este exclusă nici pentru adulți. Aceste site-uri oferă atât oportunități
de exprimare individuală, cât și posibilități de consolidare a unor relații de
prietenie, totul desfășurându-se într-un mediu securizat și responsabil. Abordarea
16
formării în astfel de medii, conform stilului „jocurile copilăriei” pot furniza

beneficiarilor abilități utile pentru construcția unei cariere în secolul XXI.
Dezvoltarea noilor aplicații Web 2.0 și în special a rețelelor sociale, a generat
pentru oameni o nouă sferă de interes - activitățile din rețelele sociale - generic
denumită rețelizarea socială (social netwoking). Prin instrumentele sale, aceasta
permite dezvoltarea colaborativă a conținuturilor de învățare și desfășurarea
înstruirii într-un mediu comunicant, pe baza unor relații interdependente între
participanți. Activitățile de social networking furnizează utilizatorilor facilitatea de
a construi între ei conexiuni implicite sau explicite. Astfel, utilizatorii au
posibilitatea:
▪ să-și creeze un profil personal sau profesional;
▪ să limiteze accesul la informațiile din profil (opțiuni public, privat etc.);
▪ să creeze grupuri, publice sau private;
▪ să inițieze grupuri de conversație (threaded discussions);
▪ să blocheze anumite conexiuni;
▪ să importe prieteni din carnetele de adrese (adress books);
▪ să caute noi prieteni, după nume, adresă e-mail, interese, statut personal etc.;
▪ să comunice cu membrii care au căpătat statutul de prieteni, după criterii și
identificând interese comune.
Rețelele sociale înglobează un mare număr de instrumente care pot fi utilizate
pentru dezvoltarea de conținut sau comunicarea într-o relație interdependentă.
Acestea se numesc social software (software social), sunt disponibile gratuit pentru
formatori sau utilizatori ai Web-ului și cuprind bloguri, wiki-uri, podcasting, social
bookmarking, fluxuri RSS, conferințe virtuale ș.a.
Rețelele sociale oferă câteva posibilități educaționale, în special prin tehnici de
consolidare a relațiilor:
▪ consolidarea abilităților de socializare, prin contactul imediat și direct cu o
varietate de semeni;
▪ definirea și pilotarea interacțiunilor sociale - dacă comunicațiile prin
tehnologii on-line reprezintă interacțiuni în format liber, interacțiunile din
rețelele sociale pot fi direcționate (din rațiuni de obiective și securitate).
Drept exemple de interacțiuni focalizate, se pot menționa: forumurile de
mesaje, camerele chat tematice moderate, listele de prieteni ale prietenilor.
Acestea pot oferi celor care învață încredere și competențe noi, care să-i
ajute să devină ulteriori mai autonomi, dar și mai maturi;
▪ experimentele de identitate, prin care un cursant își poate crea o identitate
on-line, diferită de cea reală. Printr-o astfel de metodă, el se poate integra
mai ușor în comunități, inclusiv în cele de învățare;
▪ utilizarea frecventă a tehnologiilor existente, dar și a celor emergente sau în
evoluție. Tehnologia evoluează mai repede ca oricând, iar efortul
utilizatorilor de a se adapta rapid la aplicații, unde aceste noutăți sunt
implementate, îi face mai apți de a se adapta la tehnologiile viitorului;
17
▪ crearea unor spații sociale virtuale private, utile mai ales pentru tineri, care
nu dispun de prea multe locuri publice unde să se manifeste, asemenea
adulților, liber și fără constrângeri.
Pentru activitățile de social e-learning au fost propuse mai multe strategii:
▪ co-authoring - cursanții utilizează un instrument bazat pe Web pentru a
genera și edita conținut în mod colaborativ;
▪ rezolvarea colaborativă a problemelor și cercetarea colaborativă - cursanții
lucrează împreună pentru a găsi soluții la probleme sau pentru identifica
strategii de atingere a unor obiective. Instrumentele social software asistă
utilizatorii pentru a comunica între ei ușor și regulat, în format text sau
verbal;
▪ partajarea cunoștințelor - beneficiarii formării împărtășesc semnificații și
înțelegere, comunicând sau colaborând la proiecte, cercetări sau discuții.
Rețelele permit de asemenea explorarea diferențelor de opinii și obținerea
unor consensuri între membri;
▪ mentoratul - profesioniștii, experții sau formabilii mai experimentați pot
pătrunde sporadic în spațiul rețelelor sociale, pentru a servi ca ghizi sau a
oferi o mai largă perspectivă profesională celor care învață;
▪ examinarea on-line în rețea - cei care învață pot prezenta ideile și activitățile
lor prin intermediul rețelei sociale, astfel încât ele să poată fi evaluate și
comentate de terți, având același nivel de cunoștințe cu aceştia;
▪ confecționarea resurselor - formabilii însuși pot elabora și difuza în rețea
resurse de învățare în domeniul lor de interes, utilizabile de noii membri sau
care pot fi difuzate în alte comunități. Reciproc, formabilii pot accesa alte
rețele on-line, pentru a descoperi alte colecții de resurse, din domeniul lor de
interes.
Tehnicile social networking pot fi integrate ușor în aplicații pentru instruire. Ele
au avantajul flexibilității și al ușurinței actualizării conținutului. Climatul
participativ stimulează învățarea, iar comunitățile de învățare, cu toate că sunt
moderate de formatori, lasă impresia beneficiarilor că s-au constituit și
funcționează spontan, la libera lor decizie.
Etapele realizării unui sistem integrat de instruire prin social networking sunt:
stabilirea amplasamentului instrumentului de lucru în programul de formare vizat,
proiectarea acestuia, definirea sau negocierea cu beneficiarii asupra modului în
care va fi utilizat instrumentul, inclusiv a măsurilor de asigurare a accesibilității
publice a conținuturilor, a confidențialității documentelor private (nu există nici un
control asupra proprietății intelectuale!) și a discreției difuzării, definirea clară a
obiectivelor urmărite în formare, a rezultatelor așteptate și a cerințelor de evaluare
(dacă este cazul). Utilizatorii vor fi consiliați cu privire la tipurile de activități
recomandate și permise de sistemul de social networking, precum și asupra
modului de utilizare a mesajelor de tip comentariu, ca mijloc de feedback
personalizat.
18
Un beneficiar al instruirii prin social networking dobândește abilități superioare

privind utilizarea efectivă a TIC, planificarea și organizarea informației, învățarea
de-a lungul vieții. Accesând rețelele sociale, el știe să desfășoare o serie de
activități populare, printre care trimiterea mesajelor sau a resurselor multimedia,
descărcarea/încărcarea fișierelor, actualizarea website-uri personale sau profile on-
line, blogging, crearea și partajarea unor obiecte virtuale, participarea la proiecte
colaborative, concepția sondajelor, a chestionarelor și a anchetelor.
9.5. Clase virtuale
O clasă virtuală reprezintă un ansamblu de tehnologii, strategii de instruire,

prezentări și alte activități de predare care încurajează și promovează interacțiunea
prin voce, în timp real, între profesor și elevi. Pentru multă lume, experiența de a
învăța on-line semnifică izolare, individualism. Tehnologiile clasei virtuale dau
posibilitatea dezvoltatorilor să ofere un mediu de învățare mai uman, deschis
interacțiunilor on-line pentru susținere și consiliere, oarecum similar climatului
care se crează între profesor și elevi, într-o clasă obișnuită. În plus, utilizarea
acestor tehnologii duce la obținerea unui nivel de interactivitate mai ridicat decât
cel obișnuit și permit apelul la experți la distanță, în timpul formării.
Caracteristicile unei clase virtuale sunt următoarele:
▪ utilizarea tehnicilor de comunicație de tip text sau prin voce (cu cască), între
profesor și elevi;
▪ disponibilitatea unei varietăți de instrumente, gratuite sau comerciale;
▪ posibilitatea includerii de prezentări grafice (de tip PowerPoint);
▪ includerea unor instrumente de sontaj pentru testarea opțiunilor și feedback;
▪ permite controlul microfonului de către formator;
▪ unele aplicații pot fi partajate între formator și utilizatori (ex: Word, Excel);
▪ se poate utiliza un spațiu whiteboard pentru test și grafică;
▪ formatorul poate partaja fișiere sau poate naviga pe Web împreună cu elevii;
▪ participanții pot viziona împreună live video de pe Web (dacă permite
conexiunea);
▪ poate fi invitat on-line un formator de oriunde din lume;
▪ poate include „camere de ieșire” din clasă, unde să poată lucra on-line
grupuri mici de elevi;
▪ sesiunile de lucru pot fi înregistrate și arhivate;
▪ clasa virtuală poate fi integrată într-un LMS sau CMS (Learning or Content
Management System).
Într-o clasă virtuală, pot fi dezvoltate un mare număr de activități, printre care
exercițiile introductive, brainstorming-ul, activități de tip mind mapping, partajarea
și rezolvarea problemelor, prezentarea unor cercetări sau proiecte, dezbateri, web-
quests, jocuri, activități de mentorat etc. Pașii de proiectare ai unei activități de tip
clasă virtuală sunt:
19
▪ selectarea unor activități comunicative care să permită ameliorarea

experienței de instruire e-learning a elevilor;
▪ planificarea plasării acestor activități pe platforma clasei virtuale, precum și
a duratelor de timp alocate (de dorit, aceleași ca şi în clasa tradițională);
▪ realizarea propriu-zisă a materialelor (prezentări grafice, adrese web, fișiere
partajabile, sondaje etc.);
▪ transmiterea către participanți a unor instrucțiuni clare privind utilizarea
mijloacelor hardware și software pe timpul lecției, precum și a regulilor de
conduită ce vor trebui respectate;
▪ asigurarea accesului prealabil al elevilor la mediul de învățare virtual și a
famializării cu caracteristicile lucrului on-line;
▪ asigurarea unui mijloc de comunicare alternativ (ex: e-mail, SMS), în caz de
întrerupere a conexiunii sau a dificultăților de logare;
▪ rezervarea unui interval de timp destinat întrebărilor și comentariilor elevilor
(minim 5 minute la final);
▪ indicarea locației unde va fi disponibilă înregistrarea lecției, pentru eventuale
reveniri.
Învățarea în clase virtuale oferă oportunități extrem de mari pentru promovarea
competențelor generice, care includ lucrul în grupuri sau în echipe (definirea
locului în echipă, managementul crizelor, elaborarea răspunsurilor pentru ceilalți
membri ai grupului), rezolvarea problemelor (adoptarea strategiilor de rezolvare,
dezvoltarea creativității și a spiritului inovativ, propunerea unor soluții la întrebări
puse în discuții), dezvoltarea competențelor de comunicare (utilizarea unui limbaj
adaptat la auditoriu, eficacitatea argumentării, partajarea informațiilor, tehnici de
interogare, manifestare acord sau dezacord).
Pentru formatori, odată depășite unele dificultăți tehnice, legate de asigurarea
echipamentelor, a conexiunilor și a tehnologiei necesare bunei funcționări a
sistemului, activitățile din clasele virtuale le dezvoltă noi competențe: gestiunea
activităților, abilitatea de a pune întrebări și de a orienta discuțiile, încurajarea și
determinarea participanților de a se implica, abilități tehnice (atribuirea drepturilor
de acces, punerea la punct a spațiilor private, transferul resurselor informatice,
utilizarea echipamentelor).
9.6. Mobile learning
Prin instruire mobilă (m-learning) se înțelege utilizarea dispozitivelor digitale

mobile (telefoane, PDA, iPod, MP3 player) pentru a furniza educație și programe
de formare. Accentul se pune pe mobilitatea celui care învață și capacitatea
acestuia de a accesa și interacționa cu aceste tehnologii. M-learning este de fapt o
componentă a societății mobile, care se preocupă de a pune la dispoziție, prin
instituțiile sale, metode și mijloace de învățare alternative celor clasice.
20
Utilizarea tehnologiilor mobile elimină condiția de a fi prezent într-o locație

fixă care oferă acces la o formare on-line, permițând conectarea și accesul imediat
la resurse e-learning, indiferent de loc, de la birou, de acasă, dintr-un loc public.
Principiul m-learning este că beneficiarul formării este mult mai mobil decăt
furnizorul. Astfel, instruirea devine mult mai accesibilă și portabilă, beneficiarul
având acces la ea oriunde și oricând.
Alături de dispozitivele evocate în debutul paragrafului, pentru m-learning se
mai pot folosi cititoare multimedia portabile, console de locuri, calculatoare ultra-
mobile (netbook), tablet PC etc. Tehnologiile mobile facilitează colaborarea prin
comunicații sincrone și asincrone și pot furniza în orice moment acces la
conținuturile de învățare, realizate într-o abordare centrată pe cel care învață.
Tehnologiile mobile pot fi utilizate pentru a furniza o gamă largă de formate,
destinate diferitelor strategii de învățare:
▪ resurse audio (podcast-uri, fișiere), video, grafice și fotografice;
▪ resurse de comunicație (SMS, MMS);
▪ conținut web;
▪ documente portabile (cărți electronice, fisiere word, excel, pdf etc);
▪ activități (jocuri, chestionare);
▪ conținut interactiv (pagini navigabile despre subiectul formării);
▪ activități inter-platforme și de conținut (obiecte de învățare reutilizabile);
▪ formate de acces Bluetooth și Wi-Fi/WLAN;
▪ învățarea în proximitate, utilizând GPS (Global Positionig System) pentru a
activa un dispozitiv de furnizare a conținuturilor de învățare aflat pe un
amplasament precis.
O abordare m-learning trebuie să completeze și să îmbunătățească întotdeauna o
strategie de formare e-learning contextuală cu amplasament fix, răspunzând mai
flexibil diversității nevoilor și stilurilor membrilor grupului de învățare. Reciproc,
un beneficiar care nu are acces la o resursă de mobile learning, trebuie să aibă
posibilitatea alternativă de a accesa conținutul respectiv fie pe Web, fie
descărcându-l sau tipărindu-l ca şi fişier.
Alegerea echipamentului prin care se va difuza conținutul de învățare este
importantă, în primul rând datorită costurilor ce pot deveni importante, mai ales că
la investiția inițială în procurarea dispozitivului, se adaugă costurile abonamentelor
la diferite servicii de comunicații.
Utilizarea tehnologiilor m-learning oferă oportunități pentru dezvoltarea unor
competențe generice, cum ar fi comunicarea ideilor și informațiilor, lucrul în
echipă, rezolvarea problemelor, utilizarea tehnologiei, analiza datelor.
9.7. Instruire în lumi virtuale
O lume virtuală reprezintă un mediu virtual imersiv 3D, unde mai mulți
utilizatori pot interacționa on-line, între ei sau cu alte personaje și obiecte
21
interactive. Utilizatorii controlează în aceste lumi un avatar, care-i reprezintă și le

seamănă în măsura în care ei hotărăsc.
Lumile virtuale permit formatorilor să-i angajeze pe cursanți într-un mediu
experimental fascinant, care poate avea o multitudine de fațete și dimensiuni, în
funcție de contextul în care se furnizează formarea. În acest mediu, elevii pot să
experimenteze, să planifice, să rezolve probleme, să negocieze, să colaboreze, să
evalueze, să învețe din propriile greșeli și să-și asume riscuri - totul pentru a
dobândi o vastă gamă de competențe profesionale și de viață, a-și îmbunătăți
percepția față de sine și de a se apropia de situațiile reale de viață. Situațiile în care
elevii sunt puși sunt dificil de obținut în mediile de învățare tradiționale.
Prin intermediul avatarului său, cursantul explorează o lume 3D, având un grad
mare de similitudine cu lumea reală. Lumea virtuală oferă posibilități largi de
pentru experiențe senzoriale remarcabile, pentru simulări și pentru modelarea unor
scenarii complexe, oferă o platformă pentru vizualizarea datelor, oferă posibilități
de colaborare și de creație colectivă pe care alte soluții e-learning nu le permit.
Lumile virtuale se disting de alte spații on-line prin următoarele caracteristici:
▪ spații partajate - permit participarea simultană la activități a mai multor
utilizatori. Utilizatorii își pot crea în detaliu un „eu virtual”, prin
personalizarea unui avatar;
▪ interfața grafică utilizator - lumea este prezentată integral vizual;
▪ imediatitatea - interacțiunile se realizează în timp real. Avatarurile se pot
deplasa în mediul 3D clasic, prin zbor sau teleportare;
▪ interactivitatea - permite utilizatorilor să construiască, dezvolte, modifice,
prezinte un conținut personalizat. Pentru asta, ei au la dispoziție instrumente
relativ ușor de utilizat, care le permit să creeze aproape orice obiect sau
experiență. Utilizatorii generează întregul conținut interactiv și de mediu.
Adesea, ei pot obține drepturi de proprietate intelectuală asupra acestor
creații;
▪ persistența - existența lumii se prelungește și dincolo de intervalele de timp
în care utilizatorii individuali sunt logați;
▪ comunitarea - lumea permite și încurajează formarea în interiorul ei a unor
grupuri sociale (echipe, grupuri de prieteni, cohorte de instruire, cluburi,
colocatari etc.). Lumile virtuale sunt organizate pe criterii comerciale
(funcționează ca o economie reală, bazată pe bani tranzacționaţi pe piață),
utilizatorii trebuie să respecte anumite reguli dar, în același timp, pot
dezvolta sisteme proprii de autoguvernare și conduită colectivă.
Două aspecte principale recomandă utilizarea lumilor virtuale în educație:
beneficiarii formării pot accesa aceste medii pentru a accesa conținuturi specifice,
cum ar fi lecturi, demonstrații, simulări sau experimente, pe când formatorii,
împreună cu elevii lor, pot dezvolta în interiorul acestor lumi abilități creatoare și
tehnice pentru a construi elemente și a le partaja cu alții. Astfel, lumile devin nu
22
numai un mediu participativ, dar furnizează un spațiu de înalt nivel pentru

colaborare, simulare, testarea ipotezelor, interacțiune, creativitate și performanță.
Alte oportunități pentru utilizarea lumilor virtuale sunt:
▪ educație la distanță flexibilă - formatorii și elevii se pot întâlni pentru a
schimba informații și resurse prin prezentări grafice, audio și video, discuții,
experiențe și proiecte de grup;
▪ prezentări, paneluri și discuții - lumea virtuală are capacitatea de a induce un
sentiment de prezență, spațiile și experiențele partajate fiind ideale pentru ca
prezentatorii să-și facă auzite vocile;
▪ formare și perfecționare tutoriale individualizate;
▪ prezentări și expoziții, expoziții imersive - formatorii sau elevii pot apela la
imagini, text și multimedia, iar avatarurile pot vizita exponatele și pot
interacționa cu ele;
▪ jocuri de roluri și simulări - prin plasarea unor segmente din viața reală în
mediul virtual, sau prin explorarea unor situații care, în lumea reală, ar fi
riscante sau periculoase;
▪ experiențe istorice - constau în reconstituirea virtuală a unor evenimente
istorice.
În continuare, se exemplifică cum poate debuta integrarea într-o lume virtuală,
printr-un exemplu constând în secvența de înscriere în aplicaţia Second Life:
▪ verificarea conformității calculatorului propriu cu cerințele software și
hardware impuse de Second Life;
▪ alegerea numelui avatarului, precum și a câtorva caracteristici de bază ale
acestuia;
▪ completarea formularului de înregistrare;
▪ descărcarea și instalarea clientului Second Life;
▪ logarea în Second Life și startul explorării (Orientation Island);
▪ familiarizarea cu mediul, navigând liber în lumea virtuală - în vederea
obişnuirii cu spaţiul geografic, instalațiile, normele, valorile, caracteristicile
socio-culturale ale acestuia;
▪ acumularea de experiență, lăsând să treacă un timp pentru sedimentarea
cunoștințelor și identificarea adevăratului potențial al lumii virtuale;
▪ reflecția asupra asupra experienței din Second Life, cât și a noilor
competențe acumulate.
Pentru a introduce elevii în Second Life, trebuie verificat mai întâi dacă aceștia
sunt instruiți să utilizeze aplicaţia respectivă. Apoi, se stabilesc câte ore de formare
se vor efectua pe zi/săptămână și care vor fi locațiile de acces (acasă sau la
instituția educațională). Elevii trebuie încurajaţi să experimenteze și să
interacționeze în varietatea de medii a lumii virtuale. Trebuie totodată discutat
despre cum au fost percepute și înțelese aceste acțiuni. Elevilor trebuie să li se
propună diferite situații fizice, sociale și culturale, pe care să le transpună în lumea
virtuală, inclusiv integrând în ele noțiunea de aventură. Profesorul trebuie să
23
colecteze rezultatele și impresii ale acestor simulări. Totodată, se recomandă

stimularea beneficiarilor formării, pentru a se exprima cât mai larg, divers și
complex, pot fi provocate competiții etc.
9.8. Panorama instrumentelor e-learning în procesul de instruire
Pentru procesele obișnuite de instruire sunt disponibile numeroase strategii e-

learning, fiind elaborate o multitudine de instrumente specifice, care pot fi integrate
cu ușurință, eficiență și succes în cadrul activităților de predare-învațare-evaluare.
În cele ce urmează, se propune o selecție a acestor strategii, precum și modalitățile
de integrare a acestora în suporții de instruire, comentarii privind participanții,
bune practici, precum și unele exemple sugestive. Astfel, cadrele didactice vor
putea decide mai ușor care sunt strategiile de instruire on-line pe care le pot alege
și utiliza, precum și contextele cele mai potrivite unde acestea pot fi aplicate cu
eficiență.
Pentru a putea naviga mai ușor în această adevarată galerie de mijloace
educaționale, resursele e-learning au fost repartizate către cele patru componente
cheie ale proiectării și furnizării instrucției:
▪ organizarea conținuturilor - prezentarea sau explorarea informației utilă
pentru invățare;
▪ pregătirea activităților de învățare - punerea la dispoziția elevilor a unei
varietăți de opțiuni și interacțiuni, în procesul de învățare;
▪ furnizarea suporților de învățare - constucția unor sisteme de comunicare
care să motiveze și să îmbogățească învățarea;
▪ organizarea evaluării - evaluarea progresului în învățare și furnizarea unor
certificări ale competențelor dobândite.
9.8.1. Organizarea conținuturilor
Unul din din cele mai evidente avantaje ale e-learning, este oferit de
posibilitatea de a avea la dispoziție materiale de învățare reutilizabile, concepute
profesional. Acestea pot fi utilizate ca atare, cu economie de timp și resurse
financiare din partea profesorului, și cu avantajele calității concepției și ale
atractivității conținuturilor pentru beneficiarii elevi. Este cazul, de exemplu, al
produselor software de tip Flexible Learning Toolboxes. Ca alternativă, pot fi
utilizate sau dezvoltate resurse proprii, pornind de la materialele de curs uzuale, sau
preparând cu ajutorul unor instrumente specifice, materiale care vor fi furnizate on-
line.
Principalele strategii pentru organizarea conținuturilor sunt: studiile de caz,
licențele creative commons, demonstrațiile, clipurile video numerice, scenariile
digitale, simulatoarele, vocabularele, glosarele și dicționarele, conținuturile
bazate pe web.
24
Studiile de caz on-line permit elevilor să-și verifice competențele și

cunoștințele într-un context controlat. Scopul utilizării unui studiu de caz într-un
mediu pedagogic este de a prezenta elevului o situație pe care el ar putea să o
întâlnească într-o zi, în activitatea practică cotidiană. Astfel de studii, prezentate
într-un mediu de învațare axat pe probleme, ajută elevii să devină mai activi și să
rezolve probleme în mod independent, apelând la cunoștințele dobândite anterior.
De asemenea, pot suplini insuficiența sau lipsa accesului la situații de lucru reale.
Studiile de caz sunt frecvent utilizate în învățământul profesional și vocațional. Ele
pot fi utilizate eficace și pentru evaluarea elevilor, numai că atunci se impune ca
aceștia să primească lamuriri suplimentare privind particularitățile evaluării.
Studiile de caz on-line pot aborda un context real și credibil, de interes pentru
elevi, un conflict sau o problemă care trebuie rezolvată, pot constitui o invitație la
cercetare și stimula analiza unei varietăți de puncte de vedere sau de perspective,
pot nara un scenariu cu personaje captivante, ameliorat inclusiv prin apelul la unele
tehnologii adecvate, incluzând grafică, multimedia, clipuri video și audio, scenarii
numerice. Studiile de caz adaugă o bază vocațională formarii și evaluării:
construite sub forma unor studii istorice, servesc la analiza cauzelor și
consecințelor unor situații profesionale, și produc discuții relativ la lecțiile însușite
anterior. Elevii, fiind plasați în afara situațiilor prezentate, pot evalua mai rațional
acțiunile actorilor originali și consecințele acestora în mediul de lucru prezentat.
Această postură exterioară nu-i împiedică însă a se implica direct cu răspunsuri sau
propuneri de soluții pentru rezolvarea situațiilor propuse în studiul respectiv.
Etapele conceperii unui studiu de caz sunt:
▪ determinarea tipului de studiu, în concordanță cu nevoile dezvoltării de noi
competențe pentru elevi;
▪ schițarea scenariului narativ și stabilirea reperelor principale ale acestuia;
▪ alegerea suportului adecvat de livrare (text, audio, video, arbori de decizie etc.);
▪ elaborarea elementelor studiului, utilizând tehnologii adecvate;
▪ stabilirea strategiilor de furnizare a învățării (discuții, joc de roluri, chat,
prezentare etc.);
▪ prepararea unui material de susținere pentru profesori, cu scopul de a asigura
înțelegerea a ceea ce se dorește a se face cu studiul de caz.
Studiile de caz au potențial pentru a dezvolta și favoriza la elevi unele
competențe generice:
▪ planificare și organizare (colectarea informațiilor, interpretarea datelor,
sintetizarea cunoștințelor);
▪ lucrul în echipă (definirea rolurilor în echipă, gestiunea crizelor, furnizarea
de feedback celorlalți membri ai echipei);
▪ rezolvarea de probleme și propunerea unor soluții la chestiunile apărute în
discuții (identificarea problemelor, dezvoltarea soluțiilor inovative și
creative, aplicarea unor strategii de rezolvare, exersare și raționament);
25
▪ competențe de comunicare (discurs care să convină și să convingă auditorul,

partajarea informațiilor, punerea unor întrebări pertinente, aprobarea și
dezaprobarea);
▪ utilizarea eficientă a tehnologiilor.
Licențele Creative Commons nu propun o strategie de formare. Ele reprezintă
un sistem flexibil, voluntar și non-profit de acordare a licențelor, care permite
creatorilor de conținuturi intelectuale să decidă care este nivelul de protecție prin
copyright a propriului produs. Licențele permit dobândirea, dezvoltarea sau
adaptarea unor părți din materialele existente de către terți, acceptând condiții de
respectare a drepturilor de autor solicitate de proprietar. În consecință, se pot
integra în materialele proprii de învățare video, text, audio, imagini, grafică,
animație și alte producții multimedia, fără a mai fi nevoie să se parcurgă traseul
lung, anevoios și costisitor, al unei solicitări de licență.
Creative Commons pot fi de asemenea utilizate pentru a putea publica
documente (cum ar fi cele care prezintă rezultatele unei cercetări comune la clasă
sau ale învățării bazate pe proiect), în particular pentru publicarea on-line, apelând
la un blog, wiki, podcast, vodcast sau alt instrument colaborativ Web. Licențele se
bazează pe drepturile de autor și se aplică în consecință la toate produsele protejate
prin legile copyright-ului: cărți, websites, bloguri, fotografii, filme, clipuri video,
muzică și alte înregistrări audio sau video. Materialele sub licență Creative
Commons se recunosc după marcajele specifice, ilustrate în tabelul 9.2.
Software-ul dezvoltat și înregistrat sub Creative Commons este licențiat de Free
Software Fundation, sub numele GNU General Public Licence. Software-urile
Open Source pun la dispoziția oricui codul original de programare, și oricine poate
interveni pentru a-l îmbunătăți.
Tabel 9.2. Tipuri de licenţe Creative Commons

Atribut Descriere
Copiază și ameliorează (adaptează sau modifică),
By redistribuie (publică, tiparește, expune, transmite prin
email, plasează într-un website) și licențiază altora în
orice condiții. Licența permite realizarea unui material
propriu, pe baza celui sursă și distribuirea acestuia către
terți, ca și cum ar fi autorul materialului original.
Share Alike (by-sa) Copiază, ameliorează și redistribuie, dar noul produs va
fi disponibil în aceeași termeni de licență ca și cel
original
No Derivatives (by-nd)
Copiază, dar nu modifică. Redistribuie numai formatul
original.
26
Atribut Descriere
Non-commercial (by-nc)
Copiază, ameliorează și redistribuie licența către terți, în
orice termeni.
Non-commercial
Copiază, ameliorează și redistribuie, dar noul produs va
Share Alike (by-nc-sa)
fi disponibil în aceeași termeni de licență, ca și cel
original.
Non-commercial
No Derivatives (by-nc-nd) Copiază, dar nu modifică. Redistribuie numai formatul
original.
Elaborarea de către profesori a suporților pentru învățare impune ca aceștia să

caute, să selecteze și să incorporeze în ele resurse text sau multimedia gata făcute.
Atunci când aceste resurse sunt difuzate sub licență Creative Commons, efortul
considerabil pe care dascălii ar fi trebuit să-l facă pentru a se conforma regulilor
copyright-ului obișnuit poate fi redirecționat în scopuri pur didactice. De asemenea,
eliminarea restricțiilor privind utilizarea proprietății intelectuale, posibilitatea de a
modifica, înlocui, remixa, distribui fără acord prealabil și accesul non-comercial,
încurajează profesorii să încorporeze pe scară mai largă astfel de resurse în
materialele lor de predare și învățare.
Demonstrațiile multimedia on-line sunt utilizate în faza de prezentare inițială
a procesului de învățare. Ele sunt în măsură să prezinte procese sau sisteme care
altfel sunt dificil de perceput sau greu accesibile fizic, având și avantajul
repetabilității. În plus, demonstrațiile sunt frecvent animate, prezentările sunt 3D,
includ audio și video, însă în general nu permit elevului să interacționeze cu ele,
așa cum se întâmplă în cazul aplicațiilor de instrumentație virtuală.
Demonstrațiile sunt frecvent disponibile pe Web și necesită pentru vizionare
instalarea pe calculator a unor programe plug-in (Flash, Shockwawe, audio, video).
Acestea sunt din ce în ce mai mult standardizate, însă este încă necesar să se
verifice dacă elevii au posibilitatea de a descărca programele necesare pentru
realizarea demonstrației.
Pentru a realiza o demonstrație, profesorul trebuie să-și clarifice elementele
componente, să găndească o secvențiere adecvată a acestora, să elabore un story-
board al versiunii finale, să aleagă elementele multimedia de interacțiune, să o
testeze și evalueze, iar apoi să gândească un plan pentru a o include în programul
de instruire, dar și să pregătească activitățile de învățare care se vor desfășura cu
ajutorul acesteia. Verificarea cunoștințelor dobândite de elevi se poate face prin
chestionare, cuvinte încrucișate, exerciții de tip matching sau secvențiere.
Videoclipurile digitale pentru scopuri didactice sunt foarte populare și frecvent
utilizate ca instrumente de instruire. Valoarea lor a fost recunoscută demult,
27
monitoarele video sau televizoarele fiind prezențe comune în sălile de clasă.

Utilizarea lor se extinde din ce în ce mai mult, mai ales că implementările
tehnologiei digitale prin CD-urile sau DVD-urile devenite deja clasice, pot fi
completate sau chiar înlocuite astăzi fie prin accesarea conținutului video în rețea
sau pe Web, fie prin intermediul telefoanelor mobile și al dispozitivelor iPod, PDA,
fie, cel mai frecvent, prin ambele grupe de opțiuni.
Materialele video sunt ideale pentru a prezenta procese complexe, dificil de a fi
descrise verbal sau textual, a demonstra și ilustra concepte, idei și exemple. Ele pot
conține text, capturi, diagrame, imagini fixe, descrieri, interviuri și interacțiuni. Un
videoclip care permite punerea în evidență a unui eveniment prin oprirea pe
imagine sau rularea lui cu viteză redusă, atunci când, de exemplu, se învață o
secvență de lucru sau se studiază un instrument muzical, evidențiază avantajele
incredibile pe care acesta le poate oferi în procesul de instruire, atât profesorului
cât și elevului. De asemenea, un video poate fi folosit pentru a prezenta elevilor
diferite activități.
Realizarea în școală a videoclipurilor dezvoltă abilitățile elevilor de a utiliza
calculatorul și camera video, de a lucra în echipă, de a imagina scenarii, de a
sistematiza și sorta informații, de a impune idei și de a critica. Învățământul devine
mai atractiv, iar apetitul pentru învățare al elevilor crește. Totuși, stocarea on-line a
materialelor video permite elevilor cu dificultăți în învățare să le revadă pentru
înțelegere și fixare. În plus, ele pot fi partajate ca atare, sau prin includerea în
aplicații blog, wiki, sisteme LMS, site-uri web. Partajarea video pe web reprezintă
astăzi unul din cele mai populare servicii Internet.
Cu toate că sunt atât de multe videoclipuri disponibile on-line, gratuit, astfel
încât este mult mai eficient de a le utiliza ca atare decât de a realiza materiale
proprii (mai ales că au și un înalt grad de transferabilitate, putând fi descărcate și
integrate în alte produse educaționale), uneori tentația obținerii unei „opere” proprii
este foarte mare. Pentru reușită, trebuie să fie respectați o serie de pași:
▪ stabilirea subiectului, a narațiunii și realizarea scenariului producției;
▪ realizarea propriu-zisă a inregistrărilor video, cu un aparat numeric (cameră
video, aparat foto numeric sau, mai rar, telefon mobil);
▪ realizarea „benzii sonore” a clipului, fie sub forma unei povestiri a
profesorului, fie sub formă de dialog între personaje, fie în sistem „reality”,
înregistrând sunetul nativ asociat secvențelor video;
▪ montarea secvențelor video cu ajutorul unui software de editare;
▪ alegerea modalității potrivite de prezentare a materialului către elevi
(alegerea tehnicii de livrare).
Este foarte important să se ţină seama de capacitatea elevului de a accesa
resursele video, pentru că acestea pot fi adeseori fișiere voluminoase, greu de
transferat cu conexiuni lente la Internet. De aceea, se poate avea în vedere fie
încărcarea clipurilor pe un site de partaj video, fie apelul la un utilitar de compresie
de tip QuickTimePro, fie furnizarea lor pe suport DVD. De asemenea, pe
28
calculatoare trebuie instalate programe specializate de tip lector multimedia

(Windows Media Player, de exemplu) iar dacă sistemele nu sunt dotate cu
difuzoare, trebuie procurate căști. Pentru elevii cu deficiențe vizuale sau auditive,
trebuie gândite modalități de furnizare a informației prin mijloace diferite.
Elementul dominant pentru avântul practicilor video on-line îl constituie
utilizarea conținutului găzduit gratuit pe site-uri ca YouTube sau Google Video.
Integrarea unui astfel de clip disponibil on-line se face dupa o acțiune de căutare cu
un navigator web, urmată de alegerea piesei și identificarea codului de integrare
(embedded code) al acesteia. Acesta poate fi copiat și plasat în codul format HTML
al unei paginii vizate, astfel încât videoclipul va fi accesibil dintr-un blog, pagină
web, wiki sau LMS printr-un link hypertext clasic.
Problemele de copyright sunt importante atunci când se utilizează imagini sau
muzică găsite pe Internet. Fișierele multimedia alese trebuie să fie libere de licență
sau autorizate pentru partajare cu reutilizare. Numai astfel noul material în care au
fost înglobate va putea fi el însuși distribuit fără niciun risc. Evident că există și
soluția alternativă a achiziționării de imagine și grafică de pe site-uri specializate.
Trebuie avute în vedere și dificultățile producției de videoclipuri, legate mai
ales de cerințele de profesionalism pentru cel care filmează, cât și de costurile
ridicate ale producției. Totuși, oferta de camere video și aparate foto numerice este
diversificată și raportul preț/performanță se îmbunătățește continuu, în timp ce
software-urile pentru editare și montaj video sunt din ce în ce mai accesibile și ușor
de utilizat. Ca și alte situații, se recomandă la debut producții puțin ambițioase,
simple, urmand ca gradat, odată cu acumularea de experiență, complexitatea
abordărilor să fie crescută.
O categorie aparte de videoclipuri, foarte utilă în procesele de instruire, o
constituie povestirile video. Acestea sunt produse digitale ieftine, obținute cu
tehnologii disponibile actualmente pe toate PC-urile, cu posibilitatea de a fi
distribuite și prin alte produse numerice (LMS, bloguri, Mp3 players). Ele pot
reprezenta o opțiune pentru elevii sau profesorii care nu au (sau nu vor să
folosească) o unitate multimedia.
Utilizarea unor povestiri video elaborate de profesor este recomandată atunci
când materialul didactic respectiv prezintă o experință personală relevantă, atunci
când experiențele personale sunt utilizate pentru a contextualiza experiențe de lucru
și noi competențe, sau atunci când ele servesc pentru documentare unor elevi
motivați, pentru care calitatea prezentării nu reprezintă o problemă critică.
În ciuda tentei de amatorism, de multe ori un video „făcut acasă”, dacă are o
pronunțată orientare pedagogică, poate fi un instrument de învățare cu mult mai
bun decât produse comerciale mult mai titrate.
Programele pentru simulări on-line reprezintă modele care permit elevilor să
experimenteze și să controleze idei, concepte și situații complexe, acționând asupra
unei game de variabile. Ele permit elevilor să ia decizii într-un mediu sigur, fără a
fi nevoie să se expună în mod real unor situații de risc sau periculoase. Simulările
29
oferă acces la spații, scale temporale și variabile care altfel nu sunt deloc facil
accesibile în timp real, și solicită din partea elevilor abilități de a combina
competențe și cunoștințe în activități de rezolvare a problemelor.
Simulările pot fi utilizate pentru o gamă largă de experiențe la clasă, desfășurate
on-line. Ele pot fi utilizate în egală măsură ca punct de plecare în declanșarea unor
cercetări în domeniul vizat.
Realizarea unei aplicații software de simulare este un proces lung și complex,
care implică în general o echipă de concepție și impune luarea în considerare a
următoarelor aspecte:
▪ concepție clară despre despre ceea ce se trebuie să învețe elevii;
▪ viziune despre ce vor experimenta elevii;
▪ definirea mărimilor de intrare ale modelului simulat, accesibile elevilor;
▪ implementarea modelului matematic al sistemului cu intrările definite mai sus;
▪ definirea feedback-urilor din model;
▪ dezvoltarea unei interfețe multimedia cu utilizatorii.
Ca şi concluzie, concepția și realizarea simulărilor este o activitate complexă,
nerecomandată unui profesor obișnuit. Cu oarecare șansă, se pot găsi însă pe
Internet programe de demonstrație gata făcute, cu acces liber, care să se potrivească
domeniului propriu și tematicii de studiu abordate.
Vocabularele, glosarele și dicționarele sunt interfeţe/activități specifice pentru
deprinderea utilizării unui vocabular nou sau specializat. Aceste instrumente,
dincolo de avantajul accesului on-line, oricând în timpul procesului de instruire,
permit formatorului să creeze și să integreze hărți mentale noi, să includă elemente
vizuale pentru ilustrarea noilor cuvinte, sau elemente audio pentru corectarea
pronunției, să propună activități interactive de fixare a învățării vocabularului
(cuvinte încrucișate, chestionare, diagrame cu etichetare ș.a.). Sunt numeroase
aplicații software disponibile pentru a produce activități de tip vocabular. De
obicei, sistemele tip LMS pun și ele la dispoziție instrumente cu care se pot crea
glosare sau dicționare de termeni.
Conținuturile bazate pe web reprezintă materiale inovative, obținute prin
combinarea formatelor text, grafic, audio sau multimedia, importate din spațiul
WWW. Ele au avantajul de a permite abordarea mai multor stiluri de învățare,
utilizând diferite medii. Conținuturile pot fi livrate în diferite modalități:
▪ descărcarea materialelor de pe “depozite” web specializate sau utilizarea unor
pachete de tip toolbox, urmată de configurarea și personalizarea acestora;
▪ realizarea propriilor conținuturi, utilizănd un editor HTML (de exemplu,
Dreamweaver);
▪ utilizarea unor instrumente de construcție web disponibile pe platformele
LMS (Moodle, Blackboard, Janisons etc.);
▪ prezentarea informațiilor prin intermediul uni blog sau wiki;
30
▪ utilizarea suporților multimedia (imagini, audio, video, grafică) producție

proprie, sau selecția acestora de pe site-uri web de podcasting sau social
bookmarking, pentru a fi inserate în materialele pentru învățare;
▪ conținuturile și activitățile pot fi furnizate prin Web, CD-uri sau DVD-uri,
dispozitive telefonice mobile sau PDA-uri.
Pentru realizarea unui conținut educațional bazat pe web, trebuie urmați mai
mulți pași: selecția conținuturilor care vor fi prezentate, determinarea celui mai bun
mediu pentru prezentarea informațiilor, proiectarea scenariului pentru derularea
prezentării, a modului în care elevii vor interacționa cu aceasta și a feedback-ului
așteptat din partea acestora, elaborarea unui material tradițional de instruire, pentru
completări și clarificări (stil tutorial, ghid de utilizare), alegerea celui mai potrivit
software pentru dezvoltarea de conținut, decizia de a solicita sau nu spijin din
partea unor experți multimedia, testarea și evaluarea produsului, cu efectuarea de
corecții, publicarea conținutului pe Web (site distinct sau pe gazda LMS),
pregătirea unor activități preparatorii suport, de introducere a noului conținut în
programul de formare, cât și definirea modalităților de recapitulare, consolidare și
fixare a cunoștințelor prezentate, inclusiv prin activități on-line (cloze-teste,
chestionare on-line, cuvinte încrucișate, teste de potrivire și secvențiere etc.).
9.8.2. Pregătirea activităţilor
Strategiile e-learning propuse urmăresc să facă activitățile de instruire mai

dinamice și mai colaborative. În fapt, însăși opțiunea e-learning impune o gamă
largă de opțiuni pentru interacțiuni caracteristice. Acestea pot fi incluse în activități
care pot împărțite în două grupe: pentru fixare și înțelegere și pentru aplicație și
colaborare. În prima grupă sunt incluse activitățile simple de formare a
cunoștințelor, ca, de exemplu: cloze-teste, chestionare pe computer, diagrame
conceptuale și de raționament, cuvinte încrucișate, arbori de decizie, jocuri,
diagrame de identificare și etichetare, exerciții de marcare și secvențiere,
exerciții de pronunție.
În cea de-a doua grupă pot fi incluse instrumente pentru dobândirea unor
competențe și abilități de nivel înalt, care solicită elevului aplicarea unor
cunoștințe, analiza rezultatelor, transferul învățării în situații noi, înteracțiune și
colaborare. În această grupă pot fi incluse blog-urile, studiile de caz, sesiunile
chat, e-mail, e-portofolii, dezbateri și discuții, jurnale, aplicațiile portabile,
instruirea bazată pe probleme sau pe proiecte, cercetarea, jocurile de roluri
on-line, webquests, clasele, laboratoarele și lumile virtuale.
Un cloze-test constă intr-un text în care sunt omise unele cuvinte, fiind înlocuite
cu casete goale, pe care le poate completa utilizatorul. Astfel de teste pot fi utilizate
pentru dezvoltarea abilităților de recunoaștere și predicție a cuvintelor, atât pe nivel
semantic, căt și sintactic, cât și pentru dezvoltarea unor strategii de interpretare a
informației scrise.
31
Chestionarele on-line sunt instrumente obiective de testare, utilizând o bază de

date pentru întrebările chestionarelor, realizată de profesori. Există numeroase
rațiuni care justifică utilizarea chestionarelor: testare preliminară diagnostic, pentru
determinarea nevoilor de formare ale beneficiarilor, autoevaluare în timpul
formării, evaluări formative și sumative ale elevilor, obținerea de feedback privind
strategiile de formare și identificarea ariilor de învățare deficitare. În plus,
profesorul economisește timp și poate monitoriza mai ușor progresul elevilor, prin
aplicarea de teste repetate, iar în LMS rezultatele pot fi preluate direct de sistemul
de administrare, putând fi realizate rapid rapoarte de diagnostic.
Formatele chestionarelor pot fi diverse, cum ar fi: cu alegeri multiple (MCQ,
multiple choice questions) sau cu răspunsuri multiple (MRQ, multiple response
questions). Pot fi asignate scoruri sau ponderi pentru întrebări, stabiliți timpi limită
pentru furnizarea răspunsurilor, definite posibilități de reluare în caz de eroare.
Diagramele conceptuale și de raționament sunt instrumente dedicate
reprezentării grafice a organizării și reprezentării cunoștințelor și a relațiilor dintre
ele. O astfel de diagramă permite să se valorifice cunoștințele inițiale ale elevilor,
într-o abordare originală a legăturilor pe care aceștia le fac între conceptele
prezentate.
Diagramele conceptuale sunt instrumente uzuale pentru organizarea și
reprezentarea cunoștințelor, gândire critică sau planificare. Harta conceptuală
conține concepte reprezentate prin cercuri sau casete și conectate între ele prin linii
marcate prin cuvinte, sub forma unui graf relațional.
Harta de raționament este o structură arborescentă, care pornește de la un singur
concept principal. Profesorul desemnează cinci-zece idei principale legate de acest
concept, pe care le supune discuției elevilor. Aceștia stabilesc anumite relații, sau
idei noi, care sunt organizate și reprezentate vizual, printr-o hartă.
Diagramele pot fi utilizate pentru generarea de idei (în activități de tip
brainstorming), pentru proiectarea structurilor complexe (texte complicate, site-uri
web), pentru a comunica idei complexe, pentru dezvoltarea activităților de formare
participative, pentru integrarea mai bună pe parcursul instruirii a cunoștințelor mai
vechi cu cele noi, pentru a da un format vizual cunoștințelor, mai ușor de înțeles și
transmis, pentru diagnoza gradului de înțelegere a noțiunilor. Ele se pretează foarte
bine pentru a fi utilizate în activități de grup.
Arborii de decizie (numiți uneori și action mazes - labirinturi de acțiuni), sunt
instrumente care permit beneficiarilor formării să discearnă între mai multe
posibilități de alegere a soluției unei probleme, fiecare alegere generând o nouă
situație de alegere. Astfel, ei pot explora în siguranță un mediu simulat, își pot
exersa capacitățile de decizie și pot evalua nivelurile de risc asumate cu fiecare
alegere. Arborii pot fi utilizați și în alte scopuri, cum ar fi generarea povestirilor (a
căror continuare este aleasă de beneficiar), sau explorarea unui conținut pe baza
opțiunilor personale. În unele situații, arborii de decizie pot fi considerați ca un
mixaj între instrumentele de simulare și laboratoarele virtuale. Ei pot fi de
32
asemenea utilizați ca suport pentru activități de proiectare, inclusiv pentru scrierea

programelor software (scheme logice).
Proiectarea unui arbore de decizie este o acțiune dificilă, care recomandă
utilizarea unui soft specializat. După stabilirea unui scenariu central realist și
relevant, se alege și se descrie nodul central al arborelui, de unde pleacă două-trei
ramuri de decizie (complexitatea crește gradual, după câteva ramificații).
Implementarea se poate face sub forma unui ansamblu de pagini web legate între
ele, utilizând fie utilitare specifice, fie un wiki, fie un instrument de creație
multimedia (ex. Flash), fie software dedicat (cum este Quandary).
Jocurile on-line sunt medii virtuale complet interactive, bazate pe principii
ludice. Jocurile educative permit celor care se instruiesc să efectueze acțiuni și să
testeze experienţe de care altfel ar fi foarte greu sau imposibil să beneficieze, din
cauza cerințelor de cost, de timp, logistice, sau de siguranță. Ele sunt cu atât mai
eficiente, cu cât vârsta cursanților este mai mică. Jocurile on-line disponibile în
mediile e-learning sunt foarte numeroase și diversificate, ele putând fi integrate
practic într-o infinitate de moduri.
Jocul îi impune elevului să intre într-un mediu virtual de simulare, să-și asume
un rol de jucător activ, să-și aleagă un obiectiv, să fie atent, să-și valorifice
strategiile de rezolvare a problemelor dobândite, să gândească, să fie creativ și
emoțional, să lucreze într-un mediu cu resurse limitate, să interacționeze cu diferite
personalități și caractere. Beneficiarul învață, dar nu după principiul reamintirii a
ceea ce s-a întâmplat, ci a ceea ce trebuie să i se întâmple. Interacțiunea cu
calculatorul sau cu alți jucători, poate fi graduală, apelând la o scară a nivelelor de
dificultate. Jocurile permit un feedback puternic și relevant, în ceea ce privește
consecințele deciziilor și acțiunilor proprii.
33
34
CAPITOLUL 10
WEB 2.0 - UN FUNDAMENT AL EDUCAŢIEI DE MÂINE
În ultimii ani se vorbeşte frecvent despre o nouă revoluţie a Internet-ului,

desemnată ca generaţia Web 2.0 şi bazată pe conceptul de colaborare. Cu toate că
termenul a fost introdus încă din 2004, este dificil să-i definim exact semnificaţia.
Între opiniile entuziaştilor - care il percep drept o revoluţie care plasează
utilizatorul în centrul web-ului - şi cele ale pesimiştilor - care nu îl văd decât ca o
campanie de marketing pentru resuscitarea unor tehnologii vechi ale Internetului -
optăm pentru a-l cita pe chiar creatorul său, Tim O’Reilly: “Eu definesc Web 2.0 ca
fiind activitatea de proiectare a sistemelor care să profite de efectele reţelelor
sociale pentru a oferi mai mult celor care le utilizează, sau, pe scurt, să folosească
eficient inteligenţa colectivă”.
Universul Web 2.0 nu este o o tehnologie în sens propriu, ci mai ales o
regrupare de servicii şi aplicaţii, realizate graţie dezvoltării în Internet, a numeroase
instrumente aplicative. Ele sunt implementate cu respectarea a şapte piloni
principiali: definirea web-ului conform devizei “nu produse, ci soluţii”, ca
platformă de servicii orientată pe nevoile şi nu pe dorinţele clientului; capacitatea
de personalizare (fiecare individ este unic, lasă-l pe el să aleagă, nu-l constrânge);
principiul long tail, bazat pe obţinerea întregului prin asamblarea unor contribuţii
reduse dar numeroase, adunate de pe întreg spaţiul web; valorificarea inteligenţei
colective prin utilizarea facilităţilor de reţea pentru producţia de informaţii
(valoarea adăugată de către utilizatori); baze de date specializate, cu un
management inovativ al proprietăţii datelor; software în versiune beta perpetuă;
plasarea programelor peste nivelul resursei individuale (PC-ul), utilizând modele
de programare lejere.
Principalele avantaje ale Web 2.0, evidenţiate de O’Relley, sunt: recrutabilitatea
în reţele sociale, reducerea costurilor serviciilor, creşterea loialităţii clienţilor,
simplificarea şi diversificarea strategiilor de marketing, simultan cu extinderea
ariilor de acoperire, optimizarea mecanismelor motoarelor de căutare a
informaţiilor.
Generaţia Web 2.0 are însă limitele sale. Paradoxal, cu toate că utilizatorii
furnizează datele şi crează valoarea adăugată asupra acestora, la final ei plătesc
pentru dreptul de a utiliza propriile creaţii. Nu poate fi ignorat nici efectul de
crowdsourcing (banalizare a conţinuturilor prin lipsa procedurilor de validare), pe
care îl genereză uneori tehnicile inteligenţei colective. Apare pericolul instaurării
“dictaturii documentului” (iar acesta este într-o permanentă modificare, ca o
“magmă informaţională“) şi a invaziei copleşitoare de noi aplicaţii. În sfârşit,
transparenţa accesului la aplicaţii pune adeseori pe planul secund confidenţialitatea
şi securitatea datelor.
35
10.1. Instruire şi formare folosind mijloace Web 2.0
Cultura Web 2.0 este în plină construcţie, fiind bazată în primul rînd pe
informaţie şi mai apoi pe tehnologie şi echipamente, astfel încât calculatoarele şi
dispozitivele numerice vor deveni în curînd, ele însele, o excrescenţă a web-ului.
Pentru că serviciile Web 2.0 au ca şi caracteristică posibilitatea de a partaja
conţinuturi multimedia, ele devin deosebit de atrăgătoare pentru a fi exploatate şi
de instituţiile educative (Fig. 10.1).
Fig. 10.1 Conceptele universului Web 2.0 (sursa: ncssnetwork.nimg.com).
Web 2.0 scoate la lumină un nou mod de gestiune a cunoştinţelor, acela de a

gândi şi a reflecta colaborativ pentru a dobândi individual noi competenţe. Fiecare
devine astfel, în mod conştient, actorul propriei sale formări, identitatea numerică
oferită de Internet putând servi la dezvoltarea profesională, personală şi socială.
Amprenta numerică a cunoştinţelor se extinde şi se ramifică permanent, Web
2.0 oferind comunităţii educative oportunitatea constituirii unor servicii dedicate şi
a unor facilităţi practice. Serviciile dedicate se bazează pe mecanismele celor de uz
general, propunând instrumente specifice, de care au nevoie grupurile ţintă de
educatori şi beneficiari ai formării. O astfel de opţiune crează inevitabil dificultăţi
în mediul educaţional, pentru că schimbările şi construcţia se fac din mers, iar
mediul Web 2.0 este foarte fluid, în continuă transformare. Pentru asigurarea
reuşitei demersului, este nevoie de spirit inovativ, reconsiderarea învăţării
informale, dar şi o miză pe mobilitate şi pe accesul direct la resursele pedagogice.
36
Utilizarea Web 2.0 pentru educaţie inseamnă accesul la o serie de instrumente

indisolubil legate de acest concept: blog-urile, mediile colaborative wiki, fluxurile
RSS, agregatoarele de cunoştinţe sau paginile web personalizabile. Cu ajutorul
acestor instrumente, formatorii experimentează şi integrează în practică noi modele
pedagogice, construind spaţiul de comunicare bazat pe partajarea conţinuturilor.
Cei care învaţă vor trebui să se adapteze la acest mediu, pentru a putea beneficia de
flexibilitatea şi autonomia sa. Elevul-internaut va redescoperi în instrumentele ce i
se pun la dispoziţie, în scopuri pedagogice, particularităţi ale celor pe care le-a
folosit în realizarea identităţii sale numerice: social bookmarking, schimbul de
imagini sau documente, agenda on-line etc. În concluzie, utilizarea Web 2.0 în
formare constă în descoperirea de noi orientări pentru a achiziţiona şi a folosi
cunoştinţe.
Panorama mijloacelor Web 2.0 pentru instruire şi formare (ilustrată în figura
10.2), sugerează vizual diversitatea şi ariile lor vaste de acoperire. În continuare,
vor fi trecute în revistă, doar cele mai importante.
Fig. 10.2 Panorama mijloacelor web 2.0 pentru instruire şi formare.

(sursa: e-learningbretagne.blogspirit.com)
Reţelele sociale educative regrupează internauţii pe site-urile consacrate de

social bookmarking (stocare, clasare, căutare şi partajare de legături favorite) -
del.icio.us, blogmarks, digg, ma.gnolia, mister wong. Paralel se dezvoltă şi site-
37
urile colaborative special destinate partajării resurselor educaţionale. Utilizatorii,

fie formatori, fie beneficiari ai formării, repertoriază informaţiile pe care le
consideră interesante şi utilizabile pentru întreaga comunitate. Unele site-uri
(edtags.org) încurajează atribuirea de voturi pentru legătura propusă sau permit
comunităţii educative să partajeze opinii.
Platformele pentru schimb video educativ completează ofertele platformelor
generaliste de partajare video (YouTube, Dailymotion), care nu pot satisface
integral solicitările venite din sistemele de învăţământ. Astfel de site-uri
(TeacherTube, Expert Village, Vidipedia, eHow) sunt consacrate prezentării video-
cursurilor, a screencast-urilor sau a video-conferinţelor. Funcţionalităţi
suplimentare, cum ar fi adăugarea de comentarii sau integrarea secvenţelor video în
bloguri, cresc atractivitatea acestora.
Partajarea tutorialelor, în ciuda concurenţei din ce în ce mai acerbe a mediilor
video de pe Internet, oferă încă acces la resurse educative prezentate sub forma
explicaţiilor texuale, a prezentărilor grafice sau a montajelor foto (Tutmarks.com,
Instructables, intute.ac.uk). Se demonstrează astfel că fidelizarea utilizatorilor din
educaţie este încă posibilă şi prin apelul la suporţi comuni de informaţie, mai ales
datorită accesibilităţii lor, dar şi uşurinţei cu care pot fi creaţi. Partajarea
tutorialelor permite celor care le receptează să le comenteze sau să le integreze pe
site-urile proprii.
Comunităţile lingvistice reprezintă sub-comunităţi de social networking în
interiorul unei sfere educative. Site-urile pentru învăţarea limbilor străine
(Babbel.com, SharedTalk, Polyglot, italki.com) alăturează cursanţi de diferite
naţionalităţi, care folosesc reţeaua atât pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele
lingvistice, dar şi pentru a lua contact direct cu caracteristicile culturale ale limbii
studiate.
Un alt exemplu de sub-comunitate educaţională Web 2.0 este cea pentru
însuşirea tehnicilor de învăţare. Un exemplu este oferit de site-urile dedicate
tehnicii mnemotehnice de pregătire cu ajutorul flashcard-urilor (colecţii de fişe,
care pot fi editate, consultate sau schimbate între solicitanţi) - FlashcardExchange,
Quizlet, Mindpicnic.
Hărţile euristice (mindmaps) sunt diagrame ierarhice care reprezintă
conexiunile semantice între diferite idei. Ele pot fi realizate on-line, pe site-uri 2.0
(mindmeister.com, wise mapping, MindOmo). Acestea permit lucrul individual sau
în echipă, la distanţă, asupra aceluiaşi proiect, oferă instrumente de testare a
ergonomiei proiectelor, permit partajarea lor. Pentru proiecte complexe, site-uri
cum ar fi Thinkature sau ExploraTree oferă modele de raţionament sau de
vizualizare a ideilor.
Tot mai mulţi pedagogi utilizează tehnicile învăţământului la distanţă pentru a
oferi, adesea gratuit, susţinere pentru solicitanţii unor suporţi de învăţare. Se
stabileşte o comunitate pentru schimb de cunoştinţe, care foloseşte ca instrumente
cursurile on-line, oferite de portaluri numite platforme de e-learning. Pe
38
platformă, cursurile sunt completate cu conţinuturi educaţionale suplimentare

(bloguri, videoconferinţe, podcast-uri - PodClass, Superlearn, classip.com,
wiziq.com). Relaţia clasică profesor-elev se transformă într-una nouă, tutore-elev,
iar mediul clasic de învăţare este înlocuit cu reţeaua de instruire stabilită între
elevii unei clase virtuale.
Serviciile de schimb pentru studenţi s-au dezvoltat preponderent în lumea
anglo-saxonă pentru facilitarea transmiterii cursurilor (stu.dicio.us, etoody,
NoteMesh, mynoteIT). Ele reprezintă o prelungire logică a servicilor colaborative
specifice web 2.0, de tip Facebook, de exemplu, cu care studenţii sunt deja
familiarizaţi.
Jocurile “serioase” sunt programe bazate pe anumite jocuri video, care ajută
utilizatorul să deprindă sau să se familiarizeze cu anumite competenţe. Ele pot fi de
asemenea utilizate pentru simularea unor procese sau formarea managerilor.
Tehnicile mobile learning 2.0 folosesc tehnologiile mobile (telefoane, agende
electronice, PDA-uri) pentru a facilita transmiterea de cunoştinţe şi procesele de
asimilare ale acestora. Conectarea la Internet de pe telefonul mobil permite
descărcarea unor podcast-uri educaţionale, cu toate că instrumentele pentru crearea
reurselor educative compatibile cu un iPod nu sunt numeroase. Internauţii pot
trimite articole sau fotografii pe un blog mobil (moblog). Servicii ca mogopop,
iwriter, iPod-notes packager sau iquizz maker sunt capabile să furnizeze format
lizibil pe telefon.
Instrumentele 2.0 pentru crearea scenariilor de învăţare on-line permit
elaborarea de suporturi educaţionale dense şi atractive, în special prin mixarea
formatelor multimedia. Ele nu solicită utilizatorului cunoştinţele tehnice ale unui
proiectant multimedia, ceea ce îi permite acestuia să se concentreze numai asupra
conţinutului. În această categorie pot fi incluse numeroase produse, în majoritate
gratuite: platforme complete (de exemplu, HaikuLMS permite organizarea unei
clase virtuale asincrone, vyew gestionează una sincronă), redactarea în comun a
documentelor (google docs, Writeboard, thinkfree, ZohoWriter), mind mapping,
schimburi de conţinuturi (NoteMesh), difuzarea unor prezentări (slideshare este
deja un clasic), instrumente de adnotare ludică (LetterPop, mojiti), de tip ”tablă
albă” (Depicto), pentru desenare (EditGrid, gliffy) sau de tip reportofon
(voicethread, yackpack, yaplet).
39
Fig. 10.3 Instrumente de formare Web 2.0.

(sursa: e-learningbretagne.blogspirit.com)
La frontiera dintre real şi Web 2.0 se găseşte fascinanta lume virtuală Second
Life. Universităţile au fost şi ele magnetizate de acest mediu şi nu au ezitat să
organizeze întâlniri pedagogice în spaţii universitare virtuale în 3D, pentru a
experimenta noi abordări pedagogice Primul astfel de colocviu virtual internaţional
(Second Life Best Practices in Education), a avut loc în 2007.
Primele implementări ale conceptului de universitate 2.0 au fost realizate în
S.U.A. Din panoplia instrumentelor de formare prezentate în figura 10.3,
universităţile americane au ales să înceapă cu difuzarea cursurilor prin intermediul
podcast-urilor, în format audio sau video. Catalogul iTunes conţine un număr
important de astfel de materiale, furnizate de instituţii prestigioase (MIT, Berkeley
University). Cu toate că se publică cursuri direct şi pe YouTube, tendinţa este de a
regrupa resursele video universitare şi ştiinţifice în portaluri tematice (ex.: SciVee).
10.2. Avantaje ale integrării Web 2.0 în școală
Un răspuns documentat la întrebarea ce avantaje aduce introducerea serviciilor

Web 2.0 în educaţie, poate identifica o serie de beneficii.
Primul avantaj îl constituie creşterea motivării elevilor / studenţilor. Aceştia
percep Web 2.0 ca un mediu agreabil şi incitant, care le oferă servicii mai apropiate
de interesele şi întrebările lor personale şi le permite să realizeze o cercetare reală.
Elevul / studentul face mai uşor performanţă, pentru că el învaţă mai eficient şi mai
40
creativ, tinereţea făcându-l mai rapid adaptabil la particularităţile noilor conţinuturi

educaţionale.
Un al doilea avantaj îl constituie creşterea calităţii formării. Elevul / studentul
dobândeşte competenţe transferabile, pentru că acelea care îi sunt necesare pentru
stăpânirea tehnologiilor Web 2.0 îi vor fi utile, cu certitudine, şi la viitorul loc de
muncă. În plus, partajarea activităţilor şi raţionamentul în comun îl face mai activ
şi îi furnizează acestuia soluţii pentru a-i ameliora propriul stil de învăţare.
Atingerea mai facilă a unor obiective pedagogice curente rezultă din
posibilitatea elevilor / studenţilor de a lucra colaborativ, de a folosi şi alte mijloace
decât textul tipărit sau învăţarea liniară, de a schimba informaţii unii cu alţii şi de a
produce noi cunoştinţe. Instruirea Web 2.0 decurge altfel, într-o manieră care
consolidează cunoştinţele fără creşterea volumulului învăţării, ceea ce impune
instructorilor să stabilească noi abordări, focalizate pe sloganul “cum să-i învăţăm
să înveţe”. Comunitatea de invăţare poate fi lărgită, prin atragerea profesioniştilor
din exterior, în spaţiul virtual de instruire.
Utilizarea instrumentelor Web 2.0 modifică graniţele invăţării: elemente de
învăţare informală obişnuite devin mai puţin vizibile în comunităţile de invăţare
partajată, iar separaţia între transmiţătorul şi receptorul cunoştinţelor se
estompează. Practic, barierele dintre invăţarea formală şi cea informală dispar.
Instrumentele învăţării de tip VLE (Virtual Laboratory Environment) nu mai
corespund ambiţiilor inovative ale studenţilor şi trebuie completate cu instrumente
Web 2.0, care cresc substanţial potenţialul de inovare în învăţare, instruire şi
evaluare.
Serviciile web 2.0 oferă noi funcţionalităţi pentru sprijinirea elevilor şi
studenţilor. Disponibilizând spaţii de stocare destinate păstrării lucrărilor şi
reflecţiilor acestora, activitatea le poate fi urmărită, valorificată sau evaluată on-
line, iar serviciile de susţinere, similare celor de bibliotecă, pot fi oferite cu mai
multă supleţe. Web 2.0 oferă cursanţilor, în afara posibilităţii de a asista la
prelegeri, şi o serie de alte mijloace pentru se pregăti, cum ar fi: demonstraţii
videocast sau podcast. Disponibilitatea unui mediu de comunicaţie îmbunătăţit
ameliorează posibilitatea sprijinirii cursanţilor care frecventează cursurile parţial
sau cu întreruperi. În fine, unele ţări utilizează site-uri de social networking pentru
difuzarea largă a unui suport preliminar de formare, în vederea accesului la
universitate.
Un alt avantaj îl constituie stăpânirea mai rapidă de către profesori şi elevi /
studenţi a instrumentelor noilor tehnologii, mai ales a serviciilor de e-learning,
disponibile on-line. Comunitatea de învăţare se dezvoltă chiar în jurul unei
asemenea instrument 2.0, ceea ce constituie un motor pentru dezvoltare şi inovare,
iar elevii / studenţii au acces integral şi liber la ansamblul acestor instrumente.
Noile spaţii academice virtuale de învăţare sunt mult mai libere de
constrângeri decât cele clasice. Profesorii şi studenţii pot lucra fie în campus, fie
în afara lui. Prin accesul la distanţă, o idee poate fi astfel mult mai uşor reţinută
41
pentru o valorificare ulterioară, indiferent de locul sau momentul în care s-a născut.
Comunitatea de învăţare transcede în afara graniţelor instituţionale ale universităţii,
şi sala de clasă se prelungeşte dincolo de pereţii fizici şi dincolo de orare.
Beneficiarii serviciilor Web 2.0 sunt în avangardă, simt că “sunt pe val”.
Studenţii care s-au familiarizat cu mediul virtual de lucru sunt mai mulţumiţi de
ceea ce le oferă instituţia academică. Pe de altă parte, pentru multe universităţi
utilizarea Web 2.0 face parte din imaginea lor de marketing, pe când pentru altele
nu este decât o modă, folosită pentru a facilita obţinerea unei finanţări mai
generoase.
Fig. 10.4 Prognoza privind evoluţia web-ului (sursa: www.radarnetworks.com).
Accesul la Web 2.0 motivează angajaţii universităţii, pentru că le oferă un

spaţiu academic nonconformist şi flexibil pentru dezvoltarea unor abordări
pedagogice preferate, dar şi a unor practici de instruire inovativă. Generarea
conţinuturilor educaţionale web 2.0 pentru studenţi permite o economie
substanţială de timp, reduce consumurile şi simplifică birocraţia. Noile instrumente
permit difuzarea facilă către personal atât a bunelor practici, cât şi a altor informaţii
de utilitate publică.
Tehnologiile Web 2.0 oferă un suport mai larg pentru dezvoltarea şi difuzarea
culturii organizaţionale a universităţii, deoarece atât producţiile cât şi experienţele
studenţilor sunt tezaurizate şi transmise facil şi mai complet de la o generaţie la
alta.
42
Un ultim avantaj care poate fi evidenţiat se referă la beneficiile pe care

utilizarea tehnologiilor Web 2.0 le aduce mediului de lucru. Acestea rezultă din
externalizarea site-urilor pe care studenţii le accesează gratuit, degrevând
universitatea de sarcina de a-şi construi propriul campus virtual, cat şi din
reducerea drastică a consumului de hârtie de către personal şi studenţi.
10.3. Tranziţia către Web 3.0
Serviciile Web 2.0 sunt în plină dezvoltare şi diversificare, iar în viitorul

apropiat vor deveni cu siguranţă omniprezente şi universale. Mijloacele de acces la
acestea vor fi de tip multimedia, mobile şi miniaturizate. Utilizatorii, în special cei
din tânara generaţie, sunt familiarizaţi cu ele şi le folosesc curent, pentru a
comunica, a căuta şi schimba informaţii, a socializa.
În mediul academic sunt disponibile suficiente instrumente Web 2.0, atât pentru
uzul personal, cât şi la nivel instituţional. Ele sunt folosite de studenţi şi profesori,
ca şi componente ale mediului educaţional, asigurând o vizibilă îmbunătăţire a
eficienţei şi calităţii formării, cât şi un răspuns mai adecvat la aşteptările şi
cerinţele beneficiarilor învăţării. Deocamdată insă, puţine universităţi au adoptat
strategii coerente pentru integrarea pedagogică a funcţiilor web-ului social şi
dezvoltarea celor mai bune metode pentru predarea şi învăţarea pe baza lor.
Evoluţiile majore viitoare a web-ului (figura 4) vizează obţinerea conectivităţii
integrale şi globale a datelor şi suporţilor de prelucrare. Noile legături dintre
utilizatori şi date vor determina tranziţia către Web 3.0 - web-ul semantic. Pentru
a-şi menţine rolul social de primă instituţie care procesează şi livrează cunoştinţe,
universitatea va trebui să faciliteze acest progres, prin participarea activă la
procesele de experimentare şi implementare ale noilor servicii.
Webul semantic implica de fapt, o viziune în care computerele (prin
componenta software a acestora) pot găsi, citi, înţelege şi utiliza date din WWW
precum oamenii. Obiectivul principal în acest caz, este de a pune la dispoziţia
tuturor utilizatorilor conectaţi astfel de facilităţi, permiţând ca datele - localizate
oriunde pe web - să fie accesibile şi înţelese atât de oameni, cât şi de calculatoare.
10.4. Instrumente Web 2.0 recomandate pentru formatori
Profesorul Steve C. Yuen, de la University of Southern Mississippi, propune,

într-un articol publicat în volumul MECA Conference (Jackson, Mississippi), o
selecție a celor mai bune instrumente Web 2.0 care pot fi utilizate cu eficiență ca şi
unelte ale profesorilor în activitățile de formare. El reușește astfel să demonstreze
și pe acestă cale faptul că universul Web 2.0 reprezintă mediul adecvat unde
formatorii se pot conecta, pot crea, pot colabora, pot aduce contribuții originale, pot
partaja cunoștințe și conținuturi, într-un cuvânt, pot participa la un nou tip de
comunitate pentru învățare.
43
Aplicațiile - toate gratuite - au fost selectate din cadrul mai multor categorii, în
funcție de destinația acestora: producția de conținut, online publishing,
comunicații, comunități virtuale, partajare multimedia, instrumente pentru
blogging, producția de podcast-uri, instrumente wiki, medii pentru predare-
învățare. Iată, în continuare, care sunt aplicațiile propuse:
1. Google Apps - Education Edition (www.google.com/educators/p_apps.html)
- reprezintă o suită on-line de aplicații de birou, accesibilă organizațiilor fără scop
lucrativ:
▪ Google Agenda (gestiune agendă, planificare, partajare on-line și
sincronizare cu agenda mobilă, calendar) - oferă suport pentru realizarea și
partajarea unor calendare în formate diversificate);
▪ Google Docs (editor on-line de texte, foi de calcul, scheme și prezentări,
instrumente de căutare, acces mobil, suport multilingv);
▪ Google Sites (utilitar wysiwyg pentru crearea de pagini web securizate, cu
facilități wiki, găzduite la http://sites.google.com/sites/numesite);
▪ Google Mail (Gmail, e-mail cu facilități extinse şi spațiu de stocare generos,
disponibil și pe telefoane mobile, integrează mesagerie instantanee, protecție
la spam, interfață disponibilă în peste 40 de limbi);
▪ Google Talk (serviciu messenger și chat de grup, serviciu free VoIP, transfer
de fişiere în timp real, transmisie-recepție mesaje vocale, listă contacte
integrată, acces mobil, integrare în Gmail, suport multilimbaj, disponibilă în
versiune Windows sau Web);
▪ Google Groups (grupuri create de utilizatori, permițând exploatarea listelor
de distribuție, partajarea conținuturilor și consultarea arhivelor) etc.
2. You Yube (www.youtube.com) - aproape că nu mai are nevoie de
prezentare, în prezent. Acest serviciu de partajare video permite oricui să
vizioneze, să partajeze sau să încarce nelimitat clipuri video nu mai mari de 2GB și
nu mai lungi de 10 minute, în diferite formate (wmv, 3gp, avi, mov, mp4, mpeg, flv
și mkv). Fiecărui clip i se pot asocia cel mult trei tag-uri. Conținuturile video pot fi
inglobate în paginile web proprii. O alternativă de interes pentru educație este
www.teachertube.com, unde pot fi accesate materiale specifice pentru învățământ.
3. Ning (www.ning.com) - este o platformă on-line pentru crearea și
personalizarea unei rețele sociale proprii, cu opțiune publică sau privată.
Personalizarea se obține atât prin utilizarea unor teme și template-uri disponibile,
cât și prin selectarea dintr-o listă a unor conținuturi (muzică, video, bloguri,
fotografii, forumuri, grupuri, RSS, etc.). Membrii care se înscriu în rețea dispun de
un profil personal și pot comunica între ei, la fel ca în rețelele de notorietate.
4. Polldaddy (www.polldaddy.com) - permite realizarea de anchete și sondaje
on-line. Anchetele se realizează prin chestionare cu răspunsuri multiple,
cuprinzând 11 tipuri de întrebări. Se poate include cod HTML, foto sau sau video,
pot fi realizate rapoarte on-line, pot fi stabilite intervale pentru desfășurarea
anchetei, datele pot fi primite on-line, pot fi exportate sau pot fi transmise RSS.
44
Sondajele (simple sau multiple) suportă număr nelimitat de voturi unice,

programarea datei finale, exportul rezultatelor, RSS ș.a.
5. Shelfari (www.shelfari.com) - este un website pentru catalogarea socială a
cărților, cu alte cuvinte, o rețea socială în care membrii săi pot marca, discuta,
recenza cărți. Se pot crea „rafturi” cu cărți citite sau planifica lecturi, se pot efectua
căutări dupa titlu, autor, ISBN sau subiect, iar comentariile pot fi plasate pe blogul
personal sau rețeaua socială favorită.
6. SlideShare (www.slideshare.net) - este o colecție de prezentări grafice
(suportă formate ppt, pps și odp în fișiere de maxim 30MB) realizate și încărcate de
utilizatori. Accesul și partajarea se fac printr-o interfață similară cu You Tube.
Prezentările pot fi etichetate prin tag-uri și comentate de vizitatori. Fiecare slide are
un URL pentru referință. Un instrument pentru slide-casting permite autorilor să
sincronizeze un fișier audio cu slide-urile.
7. WordPress (www.wordpress.com) - reprezintă, poate, cea mai populară
platformă pentru găzduirea liberă a blog-urilor. Sunt disponibile o diversitate de
teme, plugin-uri și widget-uri. Mesajele pot fi clasificate și etichetate cu tag-uri. Se
pot alege diferite opțiuni de lucru: Spell-check, Previews, Autosave, Words, Photos
și Videos. Sunt permise importuri din Blogger, TypePad, LiveJournal etc.
8. Podomatic (www.podomatic.com) - este un instrument pentru crearea,
distribuția, promovarea, găsirea și ascultarea podcast-urilor și vodcast-urilor.
Acestea pot fi inregistrate direct pe web. Auditorii se pot abona la podcast-uri prin
iTunes.
9. Wetpaint (www.wetpaint.com) - este un instrument wiki gratuit, care
permite oricui să creeze o nouă pagină web și apoi să-i invite pe alții în vederea
finalizării acesteia. Pentru aceasta, aplicația combină facilități de wiki, blog, forum
și rețea socială. Site-ul obținut poate fi privat sau public. Oferă și o componentă ad-
free pentru învățământ - Wetpaint Education Wikis.
10. Flickr (www.flickr.com) - este o aplicaţie destinată schimbului liber de
fotografii, fiind situată în top 10 al celor mai accesate site-uri web. Materialele pot
fi încărcate, organizate și partajate cu oricine, sau cu persoane alese de utilizator.
Fotografiile provin din surse diferite - de pe web, de pe aparate numerice sau
telefoane mobile, de pe PC-ul propriu. Ele pot fi organizate în albume, pot fi
etichetate, adnotate sau clasificate, prezentate în slideshow-uri, postate pe bloguri
externe.
11. Second Life (www.secondlife.com) - este cea mai cunoscută lume virtuală
3D unde utilizatorii, reprezentați prin avatare (modele tridimensionale configurate
de proprietari), pot trăi experiențe similar cu cele din viața reală, pot conversa față
în față, pot colabora în timp real, pot face afaceri sau asista la evenimente culturale.
O imersie in acest spaţiu 3D reprezintă o experiență fascinantă și angajantă.
12. Picnik (www.picnik.com) - furnizează un serviciu on-line de editare foto,
care permite încărcarea sau importul de fotografii pe/de pe Flickr, Picasa,
Facebook, webshots și alte platforme, și dispune de instrumente puternice pentru
45
editare (redimensionare, ajustare expunere, contrast, culoare, aplicarea de efecte,

cadre, fonturi, modele). În plus, permite partajarea acestora cu alți utilizatori.
13. Zamzar (www.zamzar.com) - este o aplicație web care realizează conversia
on-line gratuită a fișierelor. Suportă conversii de cinci tipuri diferite: document,
imagine, muzică, video, alte formate. Fișierele sursă trebuie să fie mai mici de 100
MB (pentru cont free). Adresele URL ale conversiilor sunt returnate prin e-mail.
14. Del.icio.us (www.delicious.com) - este cel mai renumit site de social
bookmarking. Bookmark-urile stocate aici și organizate cu ajutorul tag-urilor pot fi
partajate cu membrii comunității del.icio.us sau în alte rețele. Ele pot fi importate
sau exportate. Linkurile altor utilizatori pot fi vizualizate, iar cele proprii pot fi
eventual marcate ca private.
15. Dimdim (www.dimdim.com) - este un instrument pentru conferințe web
(opțini audio și video), gratuit pentru maxim 20 de participanți. Participanții pot
vorbi, asculta, discuta sau difuza imagini webcam, pot face prezentări PPT sau
PDF, pot utiliza un whiteboard sau adnota documente, pot inregistra și arhiva
întalnirile.
16. Scribd (www.scribd.com) - este o platformă web pentru publicarea
documentelor proprii și o comunitate de partajare a acestora. Suportă diverse
formate, printre care PDF, Postscript, Word, Excel, PowerPoint, OpenOffice, Rich
text, plain text și alte formate open-document. Documentele pot fi afișate pe
ecranul monitorului sau pot fi imprimate.
17. Screen Toaster (www.screentoaster.com) - permite capturi video ale
ecranului monitorului printr-un simplu clic de mouse, cu alte cuvinte înregistrarea
și comentarea acțiunilor de pe ecran. Este un serviciu gratuit și integral on-line,
compatibil cu Windows, Mac OS X sau Linux. Înregistrările și difuzarea se fac în
Flash. Capturile pot fi înglobate în bloguri sau trimise prin e-mail.
18. Media Fire (www.mediafire.com) - este un serviciu de găzduire gratuită a
fișierelor, care oferă facilități de incărcare/descărcare, organizare și partajare a
documentelor, prezentărilor, imaginilor, conținut video și altele. Se poate
încărca/descărca/stoca un număr nelimitat de fişiere, cu dimensiuni de până la 200
MB, fără a fi nevoie de înregistrare sau de instalarea unui software auxiliar.
Fișierele sunt păstrate timp mai îndelungat, dacă utilizatorul se conectează la
serviciu cel puţin odată în 60 de zile, sau fișierul a fost descărcat cel puțin odată în
30 de zile.
19. Animoto (www.animoto.com) - este o aplicație web care generează automat
producții video profesioniste, similare cu un trailer. Fiecare video reprezintă o
orchestrație integral personalizată a selecției de imagini și muzică, propusă de
utilizator. Versiunile Animoto Shorts cu durata de 30 de secunde sunt gratuite,
utilizatorii putând dispune de ele după cum doresc.
20. WiZiQ (www.wiziq.com) - este o platformă de instruire on-line. Acest site
permite elevilor și profesorilor să se întâlnească unii cu alții într-un mediu de
învățare de tip clasă virtuală, cu până la 500 de beneficiari. Managementul live al
46
clasei este realizat cu instrumentul Virtual Classroom, testele se elaborează cu

Online Tests, conținuturile se încarcă și se distribuie cu Content Sharing, grupurile
pentru discuții se gestionează cu Contacts Management. Pune la dispoziția elevilor
(care nu se mai pot loga după ce sesiunea de instruire a început) whiteboard, audio,
video și chat textual.
Aplicațiilor web 2.0 descrise pe scurt mai sus, li se pot adăuga de către
profesorul modern, în panoplia sa de instrumente pentru integrarea TIC în
conținuturi educaționale, și altele mai vechi, deci și mai bine cunoscute, cum ar fi
suita de birotică OpenOffice (Writer, Calc, Impress, Draw, Base, Math),
programul open-source PDF Creator, platforma Skype pentru comunicații de tip
Voice over IP (VoIP), Google Desktop pentru extinderea facilităților specifice ale
motorului de căutare în spațiul propriului computer, aplicația multiplatformă Nvu
Open source pentru crearea de conținut web, Google Earth și Google Maps
pentru facilități de navigare și localizare geografică, softul free pentru editare de
imagine GIMP, Audacity - poate cel mai bun instrument pentru înregistrare și
editare de sunet, bătrânul editor de imagini Windows Movie Maker, antivirusul
gratuit Avast Home Edition și anti spam-ul Spybot Search and Destroy, utilitarul
pentru back-up on-line și sincronizare de fișiere Mozy, instrumentul pentru
elaborarea testelor de evaluare Hot Potatoes și multe, multe altele.
47

Curs 5 IAC

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 5 IAC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici şi metode de integrare ale tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în educaţia preuniversitară

- Elemente de instruire asistată de calculator, multimedia şi aplicaţii web 2.0 în educaţie -

9.1. Ce reprezintă conceptul e-learning?

E-learning (electronic-learning, învățarea electronică) cuprinde toate formele

Collaborative Learning - CSCL), care încurajează dezvoltarea partajării

Fig. 9.1 Tehnologia în e-learning.

Astăzi, utilizarea claselor virtuale este într-o evidentă dezvoltare. Clasele

Tabel 9.1. Principalele avantaje oferite de tehnologiile e-learning

Cifra de afaceri mondială a industriei e-learning, în 2005, era de aproape 48

cel mai performant în ceea ce priveşte gradul de facilitare a comunicării,

îmbunătăţirea muncii de echipă, schimbarea rolului instructorului/profesorului,

▪ să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile prin

▪ folosirea unui editor de texte sau a unui program special de tehnoredactare

informaţiilor. Cunoaşterea multiplelor limbaje, de la cel al sunetelor la codul

9.2. Privire asupra tehnologiilor e-learning

Un demers e-learning de succes trebuie să fie rezultatul combinării tehnologiilor

9.3. Sisteme de management a instruirii

Un sistem de management a instruirii (LMS - Learning Management

▪ conținuturile de învățare (într-o paletă mult diversificată decât cele clasice)

Pașii de urmat în implementarea unui asemenea demers sunt:

îndemnul pertinent de a nu încerca să se înveţe totul și dintr-o dată, experții e-

9.4. Rețele sociale în educație

Rețelele sociale sunt comunități on-line de persoane care partajează interese și

formării în astfel de medii, conform stilului „jocurile copilăriei” pot furniza

Un beneficiar al instruirii prin social networking dobândește abilități superioare

9.5. Clase virtuale

O clasă virtuală reprezintă un ansamblu de tehnologii, strategii de instruire,

▪ selectarea unor activități comunicative care să permită ameliorarea

9.6. Mobile learning

Prin instruire mobilă (m-learning) se înțelege utilizarea dispozitivelor digitale

Utilizarea tehnologiilor mobile elimină condiția de a fi prezent într-o locație

9.7. Instruire în lumi virtuale

interactive. Utilizatorii controlează în aceste lumi un avatar, care-i reprezintă și le

numai un mediu participativ, dar furnizează un spațiu de înalt nivel pentru

colecteze rezultatele și impresii ale acestor simulări. Totodată, se recomandă

9.8. Panorama instrumentelor e-learning în procesul de instruire

Pentru procesele obișnuite de instruire sunt disponibile numeroase strategii e-

9.8.1. Organizarea conținuturilor

Studiile de caz on-line permit elevilor să-și verifice competențele și

▪ competențe de comunicare (discurs care să convină și să convingă auditorul,

Tabel 9.2. Tipuri de licenţe Creative Commons

Elaborarea de către profesori a suporților pentru învățare impune ca aceștia să

monitoarele video sau televizoarele fiind prezențe comune în sălile de clasă.

calculatoare trebuie instalate programe specializate de tip lector multimedia

▪ utilizarea suporților multimedia (imagini, audio, video, grafică) producție

9.8.2. Pregătirea activităţilor

Strategiile e-learning propuse urmăresc să facă activitățile de instruire mai

Chestionarele on-line sunt instrumente obiective de testare, utilizând o bază de

asemenea utilizați ca suport pentru activități de proiectare, inclusiv pentru scrierea

În ultimii ani se vorbeşte frecvent despre o nouă revoluţie a Internet-ului,

10.1. Instruire şi formare folosind mijloace Web 2.0

Fig. 10.1 Conceptele universului Web 2.0 (sursa: ncssnetwork.nimg.com).

Web 2.0 scoate la lumină un nou mod de gestiune a cunoştinţelor, acela de a

Utilizarea Web 2.0 pentru educaţie inseamnă accesul la o serie de instrumente

Fig. 10.2 Panorama mijloacelor web 2.0 pentru instruire şi formare.

Reţelele sociale educative regrupează internauţii pe site-urile consacrate de

urile colaborative special destinate partajării resurselor educaţionale. Utilizatorii,

platformă, cursurile sunt completate cu conţinuturi educaţionale suplimentare

Fig. 10.3 Instrumente de formare Web 2.0.

10.2. Avantaje ale integrării Web 2.0 în școală

Un răspuns documentat la întrebarea ce avantaje aduce introducerea serviciilor

creativ, tinereţea făcându-l mai rapid adaptabil la particularităţile noilor conţinuturi

Fig. 10.4 Prognoza privind evoluţia web-ului (sursa: www.radarnetworks.com).

Accesul la Web 2.0 motivează angajaţii universităţii, pentru că le oferă un