EDUCAȚIA LA DISTANȚĂ

Marinescu Patricia Adriana

 1. Introducere
 Învăţământul la distanţă este un proces de învăţare care se bazează pe tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei
(TIC) cu resurse multimedia (text, grafică plană sau spaţială, sunet, imagine, animaţie şi chiar resurse video ).

 Se favorizează abordarea pedagogică, utilizarea unor metode mai competitive, în care interactivitatea joacă un
rol important, în sensul diversificării instrumentelor folosite, adaptării mai bune la procesul de învăţare a elevului.

 Elevul se poate forma în ritmul său propriu, în funcţie de necesităţile şi disponibilităţile sale, ceea ce se dovedeşte
cu adevărat important într-o epocă în care formarea este continuă, de-a lungul întregii vieţi.

 TIC-urile sunt rezultatul convergenţei a trei tehnologii: informatica, telecomunicaţiile şi audiovizualul, iar aceste
trei domenii se interferează prin intermediul calculatorului conectat la reţeaua Internet.

 În educaţia la distanţă prin Internet, computerul este folosit ca instrument de acces la resurse variate, pregătite
sau selectate şi puse la dispoziţie de către echipe de educatori pentru un grup ţintă eterogen din punctul de vedere
al localizării geografice.

 Accesul este asigurat prin intermediul unui calculator conectat la reţeaua Internet şi echipat cu un navigator Web,
folosit şi pentru activităţi de cercetare, informare, întreţinere, servicii variate, comerţ electronic, poştă electronică etc.

 Cursantul poate, în funcţie de centrele sale de interes, să acceseze bănci de date pentru completarea lecturii sau
să stabilească un contact imediat cu redactorul unui articol, cu alţi cititori cu care se poate angaja în dialog.

 Materialele de învăţare sunt prezentate într-o formă multimedia, un model structural în care accesul la alte informaţii
se realizează prin legături (pagini) multiple, permițând accesarea, revenirea, aprofundarea informaţiilor.

 Formare la distanţă, formare on-line, e-learning, tele-învăţământ sunt termeni cu semnificaţie aparent similară,
care prezintă aspectele specifice ale unei noi tehnologii educative cu particularităţi, avantaje şi limite.
 1. Introducere
 Învăţământul la distanţă este un proces de învăţare care se bazează pe tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei
(TIC) cu resurse multimedia (text, grafică plană sau spaţială, sunet, imagine, animaţie şi chiar resurse video ).

 Se favorizează abordarea pedagogică, utilizarea unor metode mai competitive, în care interactivitatea joacă un
rol important, în sensul diversificării instrumentelor folosite, adaptării mai bune la procesul de învăţare a elevului.

 Elevul se poate forma în ritmul său propriu, în funcţie de necesităţile şi disponibilităţile sale, ceea ce se dovedeşte
cu adevărat important într-o epocă în care formarea este continuă, de-a lungul întregii vieţi.

 TIC-urile sunt rezultatul convergenţei a trei tehnologii: informatica, telecomunicaţiile şi audiovizualul, iar aceste
trei domenii se interferează prin intermediul calculatorului conectat la reţeaua Internet.

 În educaţia la distanţă prin Internet, computerul este folosit ca instrument de acces la resurse variate, pregătite
sau selectate şi puse la dispoziţie de către echipe de educatori pentru un grup ţintă eterogen din punctul de vedere
al localizării geografice.

 Accesul este asigurat prin intermediul unui calculator conectat la reţeaua Internet şi echipat cu un navigator Web,
folosit şi pentru activităţi de cercetare, informare, întreţinere, servicii variate, comerţ electronic, poştă electronică etc.

 Cursantul poate, în funcţie de centrele sale de interes, să acceseze bănci de date pentru completarea lecturii sau
să stabilească un contact imediat cu redactorul unui articol, cu alţi cititori cu care se poate angaja în dialog.

 Materialele de învăţare sunt prezentate într-o formă multimedia, un model structural în care accesul la alte informaţii
se realizează prin legături (pagini) multiple, permițând accesarea, revenirea, aprofundarea informaţiilor.

 Formare la distanţă, formare on-line, e-learning, tele-învăţământ sunt termeni cu semnificaţie aparent similară,
care prezintă aspectele specifice ale unei noi tehnologii educative cu particularităţi, avantaje şi limite.
 2 Prezentarea formării la distanţă /
învăţământul la distanţă
Vom lua în considerație și vom analiza următoarele aspecte:

2.1 Consideraţii teoretice;

2.2 Consideraţii de ordin practic;

2.3 Managementul programelor de educaţie la distanţă;

2.4 Bariere în implementarea educaţiei la distanţă;

2.5 Politici instituţionale;

2.6 Politici locale sau naţionale;

2.7 Navigarea pe Internet. Primii paşi spre un demers conştientizat;

2.8 Avantajele şi dezavantajele învăţământului la distanţă;

2.9 Particularităţi ale educaţiei la distanţă;

2.10 Instrumentele instruirii la distanţă;

 2.1 Considerații teoretice
 Cadrul contextual în continuă schimbare ne sugerează o reconsiderare a strategiilor noi ce se prefigurează în
cadrul formelor actuale de instruire.

 Imaginarea unui sistem educativ având ca suport computerul pare naturală datorită integrării reţelelelor de
calculatoare în activităţi variate, de la evidenţa contabilă la achiziţionare prin Internet sau colaborare în timp real.

 Satisfacerea necesităţilor educative adaptate civilizaţiei contemporane se bazează pe conceptul de educaţie la

distanţă – şi, în cadrul acesteia, educaţia bazată pe multimedia.

 În sens mai larg, despre educaţie la distanţă se vorbeşte atunci când educatorul şi studenţii săi sunt separaţi de
distanţa fizică şi tehnologia este folosită pentru a media această distanţă.

 Opţiunile tehnologice se împart în patru categorii:

 Tehnologii audio: benzi magnetice, casete, radio etc.;
 Tehnologii video: benzi video, filme, video-conferinţe etc.;
 Cursuri şi texte tipărite sau printate;
 Noile tehnologii informatice: IAC (softuri educaţionale, exersare, simulare, rezolvare de probleme),
comunicare mediată de calculator (e-mail, tele şi video-conferinţe), educaţie bazată pe multimedia.

 Educaţia la distanță integrează grafică, text, posibilităţi audio şi video, puternice şi sofisticate aplicaţii informatice.
Cadrul acestui tip de instrucţie este World Wide Web, un cadru virtual, interfaţa reţelei Internet.

 Internetul este cea mai puternică reţea de comunicaţii informatice, conectând calculatoare personale, variate
reţele locale şi superccalculatoare de mare viteză din întreaga lume.

 WWW oferă utilizatorilor un mediu prietenos, cel mai convenabil mod de a accesa resursele vaste ale Internetului.
Prezentarea se face prin intermediul paginilor (site-urilor) Web cu abilităţii de a integra animaţie, sunet, grafică şi
text.
2.2 Consideraţii de ordin practic
Prin raportare la educaţia tradiţională, se pot reliefa câteva particularităţi ale educatiei bazate pe multimedia,
considerând-o aplicabilă, cel putin deocamdată, în învăţământul universitar, după modelul universităţilor din
ţările tehnologizate:

 În primul rând, toate resursele care constituie obiectul cursului pot fi accesibile;
 Scopul curriculumului va fi mai cuprinzător decât cel curent, oferind modalităţi multiple pentru achiziţii
de înalt nivel în toate domeniile culturii;
 Audienţa este considerabil crescută, educaţia la distanţă putând cuprinde şi studenţi care nu pot participa
la cursurile din sistemul tradiţional.
 Accesul la reţelele locale, regionale şi nationale leagă studenţii din diferite medii sociale, culturale,
economice, şi cu experienţe variate;
 Este facilitată învăţarea într-un ritm propriu, într-un stil personal, parcurgerea sau audierea cursurilor
putând fi făcută treptat şi repetat.
 Computerele încorporează variate pachete de produse software extrem de flexibile, studentul având un
control maxim al informaţiilor de conţinut.
 Interacţiunile sincronizate şi cele asincronizate dintre profesor şi studenţi se pot complementariza.
 Există posibilitatea constituirii unui grup pedagogic (team teaching) pentru transmiterea cunoştinţelor
unui anumit domeniu şi antrenarea unor educatori care în mod curent nu sunt disponibili din variate motive.
 Tehnologiile sunt interactive, permiţând un feed-back total, în timp real, şi evaluări formative sau
sumative, cantitative sau calitative într-un mod facil şi de către evaluatorii cei mai avizaţi.
 2.3 Managementul programelor de
educaţie la distanţă
 Activităţile de management în educaţia la distanţă au loc la două niveluri:
 nivelul continuităţii, care se ocupă de funcţiile specifice care menţin un program sau o organizaţie, şi
 nivelul discontinuităţii, care priveşte planificarea necesară pentru a răspunde provocărilor şi schimbării.

 Se acordă o atenţie din ce în ce mai mare conceptului de management strategic ca un mod de a răspunde unor
medii complexe şi dinamice în care operează programele şi sistemele de educaţie la distanţă.

 Funcţiile specifice managementului includ:

 recrutarea, pregătirea şi sprijinul instructorilor;
 proiectarea şi dezvoltarea cursurilor, a materialelor şi mijloacelor de învăţare;
 admiterea, înscrierea, sprijinul studenţilor, şi păstrarea înregistrărilor;
 operaţii bugetare; achiziţionarea şi menţinerea echipamentului;
 diseminarea materialelor de învăţare şi evaluarea programului.

 O selecţie eficace şi pregătirea instructorilor prin înfiinţarea unor centre specializate de recrutare poate
reprezenta factorul cel mai important în asigurarea succesului programului de educaţie la distanţă.

 Instructorii care predau la distanţă vor avea nevoie de o orientare în mediul particular sau în mijloacele folosite,
de asistenţă în a învăţa cum să dezvolte şi să susţină un dialog cu studenţii la distanţă.

 Procesul de dezvoltare a cursului implică adecvarea cunoştinţelor şi competenţelor la specificul activităţii de

instruire la distanţă. În mod ideal, instructorul va lucra într-o echipă compusă dintr-un designer instrucţional, alți
instructori, tehnicieni, artişti grafici, web-developeri, specialişti în marketing şi personal de distribuţie etc.

 Managementul procedurilor de admitere, înscriere, suport acordat studenţilor şi arhivarea/gestionarea datelor va

depinde de structura şi politicile instituţionale în care rezidă departamentul de educaţie la distanţă.

 Planificarea bugetară implică asigurarea unor fonduri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor programului.
Elaborarea bugetului porneşte adesea de la determinarea punctului de echilibru (fără pierderi şi fără profit).
 2.4 Bariere în implementarea
educaţiei la distanţă
 Deși educaţia la distanţă oferă numeroase beneficii instituţiilor care doresc să ofere programe eficace de
educaţie şi instruire, totuşi, implementarea programelor e adesea obstrucţionată de o varietate de bariere:
 atitudini negative,
 constrângeri tehnologice,
 proceduri instituţionale inflexibile şi
 politici locale sau naţionale restrictive.

 Atitudinile negative faţă de educaţia la distanţă rezultă adesea din preocuparea pentru calitatea educaţiei:
 nivelul scăzut al interacţiunii dintre studenţi şi instructor şi lipsa serviciilor de sprijin pentru cei ce învaţă la distanţă;
 gradul de implicare sau de calitate al studenţilor la distanţă.
 frica de a pierde autonomia, nevoia de a schimba metodele de instruire;
 suport inadecvat pentru planificare sau pentru reproiectarea cursurilor;
 potenţiale efecte negative în ce priveşte avansarea profesională.

 Aspectele tehnice includ:

 lipsa de standarde industriale pentru echipamente şi software,
 schimbarea tehnologică rapidă prin care se forţează cheltuieli suplimentare asociate upgradării sistemelor,
 aspecte referitoare la modul de comunicare prin conferinţe computerizate din accesul la o reţea sistem.

 Strategiile de depăşire a acestor bariere ar trebui să se centreze pe:

 cercetări iniţiale pentru adoptarea noilor tehnologii, discuţii preliminare cu furnizorii de sisteme de învăţare la distanţă;
 vizite la instituţii ce folosesc asemenea sisteme;
 evaluarea infrastructurii interne; acerinţelor hardware, software şi a ofertei de servicii ale furnizorilor;
 interviuri cu consultanţi, instructori şi designeri experimentaţi de sisteme de educaţie la distanţă.
 2.5 Politici instituţionale
 Finanţarea insuficientă pentru cumpărarea echipamentelor de comunicare reprezintă o barieră
majoră în calea implementării acestora, iar pentru a asigura servicii eficiente, instituţiile vor trebui
să planifice o finanţare a infrastructurii tehnologice necesare pe o perioadă mai lungă de timp.

 Alte situaţii presupun constituirea unor fonduri speciale de investiţii pentru a asigura asistenţă
instituţională în vederea procurării tehnologiei şi adoptarea unei strategii de schimbare
instituţională evolutivă.

 Schimbarea instituţională creează bariere pentru educaţia la distanţă atunci când:

 mijloacele tradiţionale se dovedesc depăşite;

 se studiază şi se tărăgănează excesiv rezolvarea problemelor;
 instituţia reacţionează în situaţii deja scăpate de sub control;
 se preferă centrarea pe simptome, şi nu pe cauze;
 lipseşte fermitatea conducerii;
 se ignoră nevoile studentului;
 se protejează propriile interese în loc să creeze un parteneriat;
 se încearcă îndeplinirea mai multe misiuni simultan, fără efecte notabile;
 se încearcă rezolvarea problemelor instituţionale cu soluţii tehnice de succes în alte
organizaţii, dar neadecvate pentru organizaţia proprie;
 2.6 Politici locale sau naţionale

 Politicile locale sau naţionale limitează adesea iniţiativele de educaţie la distanţă.

 Iată câteva obstacole majore în calea adoptării programelor de educaţie la distanţă:

 dotarea minimă;
 limitările creditelor pentru formare;
 aspectele de echivalare a creditelor.

 Strategiile de depăşire a acestor bariere, includ:

 dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii regionale şi naţionale;
 presiuni pentru adoptarea de politici educaţionale coerente şi permisive;
 crearea de standarde pentru o bună practică a educaţiei la distanţă;
 înfiinţarea unui consorţiu de dezvoltare de software şi programe specifice.
2.7 Navigarea pe Internet. Primii paşi
spre un demers conştientizat
Costurile navigării pe Internet generate complexitatea posibilităţilor de obţinere a informaţiei cu caracter de noutate
și pot fi reduse substanţial dacă navigatorul îşi va proiecta demersul având în vedere următoarele jaloane
orientative:

1) Dezvoltarea unui plan pentru navigare. Întrebări înainte de navigare:

 Care sunt informaţiile de bază care mă vor ajuta în urmărirea temei/problemei propuse? Ex.: Care sunt
subiectele /conceptele principale, domeniile de interferenţă, legăturile relevante, cuvintele cheie?
 Care este direcţia de navigare? Ex.: Caut elemente teoretice, exemple concrete, surse de referinţă?
 Cu ce se începe? Ex.: Cu ce aspect al temei să încep? Ce motor de căutare să folosesc?
 De ce interes se bucură pe Internet tematica pe care o studiez?
 Care este timpul disponibil pentru navigare?

2) Menţinerea (reglarea) acestui plan. Întrebări în timpul navigării:

 Care este situatia de moment? Ex.: Navigarea corespunde cu proiectul iniţial, mulţumit de modul de lucru?
 Aceasta este calea cea bună? Ex.: Site-urile vizitate îmi oferă informaţiile de care am nevoie?
 Care este procedura de continuare? Ex.: Ar trebui să revin la site-ul iniţial? Să reorientez navigarea?
 Care sunt informaţiile demne de reţinut? Ex.: Care sunt cuvintele-cheie pe care trebuie reţinute?
 Se impune o reorientare? Ex.: Trebuie să caut elemente mai concrete? Alte surse de informare?
 Este necesară o ajustare a demersului în funcţie de dificultăţile apărute?
 Dacă apare o neînţelegere? Ex.: Există referinţe pe Web mai sugestive, există persoane de contact (direct
sau prin e-mail) pentru sprijin?
 Navigarea pe Internet. Primii paşi spre
un demers conştientizat-continuare
3) Evaluarea progresului realizat. Întrebări după navigare:

 Navigarea s-a desfăşurat de o manieră satisfăcătoare?

 Prin maniera în care am navigat am obţinut ceea ce mă aşteptam?
 Ce aş fi putut face altfel, pentru ca rezultatul să fie mai bun?
 Aş putea aplica acest mod de a proceda, de a raţiona şi la alte probleme?
 Este necesară revenirea pe Web pentru completarea informaţiilor necesare?

 Elementele enumerate 1), 2), 3) evidenţiază faptul că navigatorului i se oferă un instrument simplu cu ajutorul căruia
acesta îşi poate conştientiza propriile cunoştinţe, precum şi controlul asupra propriului sistem cognitiv.

 Acest tip de activitate se bazează pe capacitatea subiectului de auto-observare şi de identificare a propriilor activităţi
mentale şi poartă numele de metacogniţie.

 Studiul de fezabilitate în vederea implementării uneia dintre formele de educaţie la distanţă, bazat pe metacogniţie
poate evidenția serie de indicatori ce caracterizează o paradigmă a învăţământului la distanţă:

 scala - numărul participanţilor implicaţi într-o activitate de învăţare pe o durată determinată;

 simetrie - gradul în care se poate focaliza atenţia pe fiecare participant (invers proporţională cu mărimea clasei);
 percepţie - calitatea tehnică a materialelor primite de participanţi;
 interactivitate - durata de timp minimă în care se poate obţine un răspuns într-o interacţiune;
 co-locaţie - distanţa fizică ce desparte participanţii;
 mijloace - evantaiul de mijloace/instrumente de lucru de care dispun participanţii pentru învăţare şi comunicare;
 costuri - cheltuielile unui cursant pentru atingerea unui set stabilit de obiective;
 timp - nivelul de control al timpului necesar unui cursant pentru a atinge un obiectiv de învăţare.
 2.8 Avantajele şi dezavantajele
învăţământului la distanţă
 Printre avantajele învăţământului la distanţă se pot enumera:
 Formarea este "deschisă" oricărei persoane, indiferent de vârstă, pregătire, categorie socioprofesională etc.;
 Accesul la informaţii, la cunoştinţe şi manipularea acestora se face fără restricţiile impuse de distanţă;
 Favorizează creativitatea şi spiritul de descoperire a unor noi entităţi şi nuanţe;
 Permite accesul la noile competenţe indispensabile astăzi, mai mult ca oricând, exigenţelor vieţii moderne;
 Facilitează formarea fără deplasări ceea ce favorizează un câştig de timp, o economie financiară şi condiţii
optime de formare (acasă, de exemplu), iar acest avantaj este foarte benefic pentru persoane cu handicap;
 Un formator se poate adresa unui număr însemnat de elevi asigurând totodată o relaţie individualizată;
 Permite o reducere sensibilă a costurilor faţă de formarea în mod prezenţial, de transport şi cazare etc.
 Timpul individual de învăţare este redus prin dirijarea studiului, în acest fel studentul se formează mai rapid;
 Studenţii beneficiază de cunoştinţele şi experienţa formatorilor de notorietate internaţională;
 Asigură autonomia formării: condiţiile de spaţiu şi timp ale formării sunt alese de către elev;
 Permite alegerea temelor dorite, planificarea cursurilor, definirea orientărilor de formare şi adaptarea
obiectivelor la exigenţele elevului potrivit dorinţelor, nivelului actual, calitatea profesională, exigenţa muncii
etc.;
 Studentul este în centrul atenţiei şi nu formatorul, cum este cazul învăţământului tradiţional.
 Itinerarul studentului este personalizat şi nu se generalizează asupra întregului grup;
 Sprijină crearea unui sentiment de libertate şi încredere în el însuşi, el studiază singur, în faţa calculatorului;
 Creşterea rapidă a numărului de elevi şi studenţi reprezintă o problemă la nivelul infrastructurilor de
învăţământ (număr redus de instituţii de învăţământ, timp de formare limitat, număr scăzut de formatori, număr
de specializări în creştere etc.), iar învăţământul la distanţă elimină o mare parte a acestei probleme.
 Calitatea şi cantitatea informaţiilor şi cunoştinţelor evoluează foarte rapid, iar mijloacele actuale de formare
tradiţională nu permit accesarea acestor informaţii în totalitate, mai ales dacă sunt repartizate oriunde în lume,
aspect care este posibil prin intermediului formării la distanţă.
 Deoarece informaţiile culese prin intermediul formării la distanţă sunt actualizate în mod constant, ultimele
noutăţi ale cercetărilor sunt detectate cu rapiditate.
 2.8 Avantajele şi dezavantajele
învăţământului la distanţă - continuare
 După cum s-a văzut, formarea la distanţă pare să prezinte multe avantaje. Totuşi, aceasta nu constituie
o soluţie miraculoasă, destinată să înlocuiască formarea prezenţială, chiar şi pe termen scurt.

 Într-adevăr, numărul acceselor la Internet este încă relativ scăzut, mai ales în ţările în curs de
dezvoltare, unde calitatea conţinuturilor pedagogice pentru formarea la distanţă lasă uneori de dorit.

 Iată şi câteva dezavantaje ale formării la distanţă:

 Absenţa fizică a elevului, cu încărcătura sa emoţională, de autoritate şi de expresivitate umană;

 Problemele tehnice aferente funcţionării sistemelor de formare (perturbarea reţelei de
comunicaţie, defectarea calculatoarelor, terminalelor sau serverelor, atacuri asupra documentelor
electronice de curs prin viruşi sau piraterie etc.).

 Tehnologia informaţională nouă de instruire reprezintă procesul de preluare de către elevi şi

studenţi a cunoştinţelor, care nu este bazat numai pe comunicarea cu profesorul, ci pe folosirea
metodelor noi de utilizare a mijloacelor computerizate şi audio, video-tehnicii.

 Particularităţile şi performanţele acestuia în comparaţie cu formele tradiţionale sunt:

 Computerizarea atinge nu numai anumite discipline de studiu, dar volumul întreg de discipline,
inclusiv şi disciplinele fundamentale;
 Divizarea tradiţională a procesului instructiv în forme de lecţie, seminar, lucru independent cu
manualul se schimbă într-un unic sistem instructiv bazat pe purtători magnetici, video-, audio etc.
 Toate disciplinele sunt unite într-un mediu informaţional unic.
2.9 Particularităţi ale educaţiei la distanţă
 Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie educaţională, care asigură materialele didactice
pregătite într-o ordine secvenţială şi logică pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. Prin schimbul de
informații se asigură o relaţie student-profesor personalizată.

 Dacă în trecut educaţia la distanţă a însemnat studiul prin corespondenţă, astăzi ea cuprinde diferite modalităţi
sau tehnologii (corespondenţă/ tipărituri, audio, video, computer) de furnizare a instrucţiei, ce presupune
depărtarea fizică a actorilor educaţiei (profesor-student), în procesul de predare-învăţare

 Programele de educaţie la distanţă oferă adulţilor o a doua şansă de a studia, ele elimină dezavantajele de timp
limitat, dezabilităţii fizice şi de distanţă sau aduce la zi baza de cunoştinţe a oamenilor la locurile lor de muncă .

 Elementele definitorii ale educaţiei la distanţă:
 separarea dintre profesor şi elev pe durata cel puţin a unei majorităţi din timpul fiecărui proces de instrucţie;
 folosirea mass-media (în scopuri educaţionale) pentru a pune în legătură pe student cu profesorul şi ca
suport de transmitere a conţinutului cursului;
 asigurarea unei comunicări în dublu sens între profesor/tutore sau agentul educaţiei şi cel ce învaţă.

 Utile pentru înţelegerea mai adecvată a educaţiei la distanţă sunt şi anumite delimitări conceptuale:
 Delimitarea de conceptul general de educaţie:
 Educaţia la distanţă este tot educaţie (înţeleasă ca proces), dar se realizează la distanţă și foloseşte doar
unele modalităţi de furnizare a instrucţiei prin tehnologii (corespondenţă, video, audio, calculator)
 Ideea că studenţii se pot înscrie la cursuri sau programe fără constrângeri şi că pot alege să studieze orice
subiect doresc ei nu se confundă cu termenul de învăţare deschisă.
 Delimitarea de termenul de învăţare la distanţă care este rezultatul dorit al educaţiei la distanţă, deoarece
instituţiile/instructorii controlează furnizarea educaţiei, în timp ce studentul este responsabil de învăţare.
 Delimitarea de conceptul de educaţie distribuită, care cu scopul unei instrucţii şi învăţări optime poate utiliza
în amestec mai multe moduri de furnizare a instrucţiei

 Modelul educației la distanță, spre deosebire de alte modele în care studentul este plasat în centru, plasează
studentul într-o relaţie echidistantă cu toate celelalte componente (expert, resursele de învăţare) sugerând astfel
ideea că şi celelalte componente sunt la fel de importante
 2.10 Instrumentele instruirii la distanţă
 În ceea ce priveşte elementele de o importanţă esenţială pentru eficacitatea oricărui program de educaţie la
distanţă specialiștii în domeniu au puncte de plecare diferite.

 Sintetizând însă opiniile se constată că absolut toate elementele care fac parte din educaţia la distanţă joacă
un rol mai mult sau mai puţin important în atingerea scopurilor ei, că toţi factorii implicaţi îşi spun cuvântul:

 Resursele umane:
 studenţii (cu motivaţia, pregătirea lor anterioară şi capacităţile lor);
 facultatea (instructorul care trebuie să dezvolte o înţelegere a caracteristicilor şi a nevoilor studenţilor, să-şi
adapteze stilul de predare, să ştie să folosească tehnologia, să fie în acelaşi timp şi un facilitator al învăţării şi
un furnizor de informaţii, dar şi pregătirea/antrenarea instructorului);
 facilitatorii (trebuie să acţioneze ca o punte între profesor şi student, să instaleze echipamentul, să
colecteze evaluările/testele şi să acţioneze ca ochii şi urechile instructorului de site);
 personalul (de sprijin) auxiliar (care înregistrează studenţii, multiplică şi distribuie materialele, comandă
manualele, asigură protecţia copyright, planifică facilităţile, face rapoarte de desfăşurare pe nivele,
organizează resursele tehnice, ei de fapt reprezintă eroii “din umbră” ai educaţiei la distanţă);
 administratorii.

 Suportul tehnologic: tehnologiile selectate, (pe baza soluţiilor care răspund nevoilor identificate intr-o
manieră eficientă sub raportul costului);
 Factori ce ţin de managementul programului enumeraţi în Abecedarul Educaţiei la Distanţă:
managementul programului care trebuie să răspundă nevoilor studenţilor, să asigure resursele necesare,
echipamentul necesar şi serviciile de sprijin a studenţilor.

 Alte aspecte manageriale includ:

 folosirea programei;
 integrarea educaţiei la distanţă în curriculum;
 dezvoltarea facultăţii, asigurarea rezolvării sarcinilor de lucru date de instructor;
 compensarea şi stimulentele instructorului, antrenarea facilitatorilor;
 designul cursului, evaluarea programului.
 3 Evoluţia istorică a formării la distanţă
 Evoluţia formării la distanţă a evoluat de la utilizarea corespondenţei pe hârtie, poşta sau fax-ul, apoi casetele
audio şi video, difuziunea fascicolelor hertziene prin unde radio şi emisiile specializate ale canalelor de televiziune,
ajungându-se la învăţământul asistat de calculator.

 Prima generaţie: învăţământ prin corespondenţă

 Primul curs prin corespondenţă realizat în 1840 în Anglia marchează debutul învăţământului la distanţă. Este
vorba mai ales de învăţământ de "şansa a doua" pentru adulţii care nu au apucat să urmeze cursurile
învăţământului preuniversitar sau universitar.
 Începând cu anul 1920, în Europa sunt radiodifuzate programe educative-în special cele universitare.
 În 1939, În Franţa a fost creat Centrul Naţional pentru Învăţământ la Distanţă care furnizează şi astăzi cursuri
prin corespondenţă.

 A 2-a generaţie: învăţământ televizat şi model industrial

 A doua generaţie de învăţământ la distanţă s-a dezvoltat într-un context dominat de concepţiile "behavioriste"
asupra învăţământului.
 Materialele imprimate constituie suportul media de bază, dar audiovizualul joacă un rol pedagogic crescător.
 Interacţiunea rămâne limitată la corectarea lucrărilor prin corespondenţă utilizând uneori şi telefonul între
cursanţi şi tutore.

 A 3-a generaţie: învăţământ la distanţă interactiv

 Primele sisteme de învăţământ asistat de calculator au apărut în anii '70. Obiectivul era în primul rând
învăţarea şi apoi transferul de cunoştinţe.
 Cercetările efectuate au condus la o nouă generaţie de sisteme numite tutoriale inteligente care oferă
posibilitatea generării dinamice a exerciţiilor, adaptări ale nivelului de dificultate potrivit performanţelor
studentului, analiza interpretării comportamentului studentului.
 A treia generaţie de formare la distanţă este caracterizată prin:
 tehnologii educative interactive;
 convergenţă a modurilor de învăţământ prezenţial şi la distanţă;
 concurenţă a instituţiilor de învăţământ la distanţă la nivel mondial.
 4 Situaţia actuală a formării la distanţă
 În Statele Unite, formarea la distanţă creşte într-un mod vertiginos și prin implicarea agenţilor economici care
investesc în învăţământul la distanţă; există zeci de universităţi virtuale care oferă o varietate de cursuri on-line.

 În Australia, se implementează programul naţional australian de educaţie şi formare flexibilă, iar acreditarea şi
calificarea edificii de învăţământ aferente sunt stabilite de către un organism naţional.

 În Noua Zeelandă, guvernul a creat un comitet de pilotaj pentru e-learning, compus din experţi avizează acţiunile
de dezvoltare şi coordonare a învăţământului la distanţă.

 În Canada, educaţia, incluzând e-learning, este o competenţă provincială, prin care colegiile şi universităţile
canadiene oferă cursuri on-line

 În Japonia, Parlamentul a votat o lege organică asupra formării într-o societate în reţea și a adresat
recomandări universităţilor pentru promovarea într-o manieră satisfăcătoare a formării la distanţă prin intermediul
TIC-urilor.

 În Marea Britanie, guvernul britanic a investit din greu, concentrându-se asupra a două iniţiative:
 un instrument naţional pentru formarea salariaţilor britanici,
 asigurarea formării iniţiale şi continue pe plan internaţional prin asociere cu întreprinderi pentru a oferi servicii
de formare la distanţă pentru unităţile partenere britanice, americane sau australiene.

 Comunitatea Europeană a elaborat un plan de acţiune e-learning: "a gândi educaţia de mâine“care vizează
stabilirea obiectivelor viitoare concrete ale sistemelor educaţiei şi formării.

 Aplicarea de metode si mijloace moderne şi novatoare în învăţământul de toate gradele , cum ar fi

învăţământul la distanţă constituie una din direcţiile de modernizare a învăţământului românesc.

 Învăţământul la distanţă (ID) la Universitatea din Craiova s-a organizat, din anul universitar 1999-2000, pe baza
planurilor de învăţământ ale facultăţilor precum şi pe domenii, discipline, teme, conform contractelor încheiate.
 5 Concluzii
 Epoca vitezei sau “Era comunicaţiei”, a transformat radical societatea umană şi mai ales individul în
particular. Faptul că trăim într-o societate complexă nu ne permite să fim simpli pioni ai unui domeniu.

 Educaţia la distanţă este unul dintre cele mai la îndemână mijloace de perfecţionare ale individului care
trebuie să facă faţă atât exigenţelor unei societăţi în plin progres cât şi provocărilor lansate de aceasta.

 Educaţia la distanţă este o bună metodă de autoeducaţie. Cel care apelează la ea o face din propria
convingere, cu responsabilitate şi cu un scop bine definit, pentru că el caută în mod deosebit informaţia
de care are nevoie sau care îl pasionează.

 În România, sistemul E-Learning este întâmpinat cu oarecare reticenţă în primul rând din cauza lipsei
mijloacelor necesare pentru a face acest sistem să funcţioneze la o capacitate optimă.

 Se pot identifica trei obiective importante cu privire la utilizarea TIC-urilor în cadrul formării la distanţă:
 Utilizarea TIC-lor pentru căutarea informaţiei, ceea ce presupune capacitate de analiză, control
metodologic şi exerciţiul spiritului critic.
 Realizarea activității intelectuale de redactare a sintezelor, adică combinarea, ierarhizarea şi
reformularea informaţiilor achiziţionate prin instrumente de producere a documentelor multimedia;
 Capabilitatea de a comunica şi lucra la distanţă prin intermediul noilor instrumente de comunicare,
ceea ce modifică sensibil modalităţile de manifestare a actului pedagogic.

 Formarea presupune diversitatea suporturilor de informaţie, unele pot fi virtuale, dar și obiecte reale:
cărţi, ziare, reviste, cu un rol important în învăţământ;

 Problema înlocuirii profesorului cu o maşină este falsă, deoarece că nici-un sistem automatizat, "motor
de căutare" sau "agent inteligent" nu poate compensa intermedierea dintre profesor şi sursa de informaţie.

 În etapa actuală de formare, caracterizată prin apariţia TIC-urilor, cunoştinţele nu mai sunt monopolul
profesorului, informaţia se disociază de profesor şi devine un al treilea actor al procesului de formare.