Procesul constituirii și consolidării a Mitropolia Moldovei.

După întemeierea statului independent Moldova, a avut loc și aici procesul de unificare a
organizației bisericești. Părerea vechii istoriografii că în timpul lui Bogdan I și Iațcu n-ar fi
existat o organizare bisericească ortodoxă, nu mai poate fi acceptată. Este exclus ca Bogdan să
nu fi avut în preajma o față bisericească mai înaltă,adică un arhiereu care să slujească la curte,să
hirotonisească preoți și să sfințească biserici, într-un cuvînt să îndrume întreaga viață
bisericească . De asemenea nu se poate concepe că Iațcu Vodă, care a înființat o episcopie
catolică la Sire, în 1370, pentru puținii catolici din țara sa, să nu fi avut nici un ierarh în fruntea
tuturor credincioșilor ortodocși, care formau majoritatea covîrșitoare.1
Deși, cercetarea întemeierii Mitropoliei Moldovei, separat sau în contextul mai larg al
istoriei bisericii române, înplinește un veac, găsindu-și expresia într-o serie de publicații la temă,
originile ei încă nu sunt foarte clare, existînd încă o serie de aspecte nedescoperite a unui
eveniment atît de important cum este întemeierea supremei instituții ecleziastice, Mitropolia, ce
intră în lista activităților ce marchează încheierea proceselor istorice care au avut ca rezultat
principatul moldav, în forma, cu structurile și în granițele general recunoscute pentru Evul de
Mijloc.2
Această stare a lucrurilor se explică în mare măsură prin insuficiența flagrantă a
izvoarelor scrise, care lipsesc aproape cu desăvîrșire pînă la ultimile două decenii a sec. al XIV –
lea, iar cele databile cu această perioadă sunt sporadice, unilaterale și contradictorii, ca și, de
altfel, termenologia folosită pentru desemnarea țării în care s-au produs evenimentele soldate cu
înființarea Mitropoliei Moldovei, însă cert este faptul că subiectul dat necesită un mare grad de
atenție, pentru că acest eveniment se află în strînsă legătură cu procesele de consolidare politică
internă a Tării Moldovei după desăvîrșirea unității ei teritoriale, în limesurile istorice între
Nistru, Carpați și Țărmul Mării Negre, precum și de afirmarea ei ca factor activ al relațiilor
internaționale din zona respectivă.3
Istoria înființării Mitropoliei Moldovei se compune din cîteva etape de bază, fiecare
avîndu-și, în primul rînd, propriul mistrer și propria problemă centrală.

1
MirceaPăcurăriu, IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, I, Știința, Chișinău 1993, pag. 106-107
2
Parasca Pavel, La obârșiaMitropolieiMoldovei, Prut Internațional, Chișinău, 2002, pag. 7
3
Ibidem, pag 3 – 4.
 Conform actelor existente, prima mențiune referitor la încercarea de a obține
recunoașterea canonică a instituției supreme ecleziastice moldave se găsește într-un ”Manual de
cancelarie bizantin” intitulat ”Exdeais vea” – (Expunerea nouă), ce datează (propabil!) între anii
1381 - 1386, înainte de 6 septembrie, deci în timpul domniei lui Petru Mușat (1375 – 1391) și a
Patriarhului ecumenic Nil (1379 – 1388 ). Cererea pentru înfiinţarea noii Mitropolii nu putea să
vină decît din partea lui Petru Muşat, care, în cei16 ani de domnie, s-a dovedit un priceput
organizator al noului stat şi cel puțin ctitor al mînăstirii Neamţ. Astfel, în documentul sus
menționat și anume în capitolele 64 și 65 (punctul 12, pag 46) se conține o prețioasă informație
privitor la procesul de întemeiere a Moldovei, formulată astfel:
”Crearea mitropoliilor în Țara Românească și Moldova
Mai pe urmă au fost creați și în Ugrovlahia doi mitropoliți; dintre care unul are locul
celui de Nicomedia și se cheamă exarh a toată partea ungurească și al plaiurilor, iar celălalt se
cheamă mitropolit al unei părți al Ugrovlahiei și deținînd locul celui de Amasia.Tot în vremea
noastră a mai fost consacrat și la Vidin un mitropolit, precum și un altul în Maurovlahia,
asemenea și în Galiția, care era parte a Rusiei Mici; căci mitropolitul Rusiei poartă titlul de
mitropolit al Kievului și întregii Rusii.”4
Este necesar de menționat că în izvoarele bizantine, Moldova medievală deseori figurează
sub denumirea ”Maurovlahia”, astfel putem deduce că la finele secolului XIV în vechiul spațiu
românesc se desfășurează un intens proces de consolidare ecleziastică, țările avînd tendința de a-
și crea propriile organe supreme bisericeșci, care se vor supune Sinodului Ecumenic și, observăm
că în lista țărilor incluse în documentul dat apare și Moldova (sub numele de Maurovlahia), care
la fel tinde spre obținerea dreptului de a avea propria mitropolie și mitropolit, cu pline drepturi
care pot fi oferite de această funcție.
De asemenea, acest fapt denotă că Patriarhia Ecumenică era cointeresată să țină în vizor
astfel de procese ce se petreceau în țările ortodoxe, deoarece viața bisericească a celor din urmă
direct depindea de ordinea prescrisă de Constantinopol, care urmărea strictețea executării
canonice a oricăror evenimente și procese ce se derulau în mediul ortodoxiei medievale, practic
nu exista nici o sferă de activitate umană în care nu ar fi implicată biserica.

4
H. Mihăescu, R. Lăzărescu, N. Tanașoca , T. Teoteoi, FontesHistoriaeDaco-Romanae, vol IV,
EdituraRepubliciiSocialisteRomânia, 1982, pag 311.
 În această perioadă între aceste două instituții izbucnește un conflict cu caracter cronic,
care se va repeta și în celelalte etape ale consolidării Mitropoliei și anume în legătură cu titularul
noii Mitropolii, care după opinia Sinodului Ecumenic trebuiau fi trimiși în Moldova din alte părți
însă s-a aflta că în aici deja erau doi episcopi localnici Iosif și Miletie.
În continuare, studierea acestui proces a fost posibilă prin cercetarea registrului de
evidență a actelor oficiale ale patriarhiei ecumenice de la Constantinopol pentru anii 1315 –
1402, care a este prezentat prin două manuscrise intitulato Codex Vindobonesis historicus
graecus.
Actele la care mă voi referi conțin o serie de informații prețioase referitor la organizarea
statală și ecleziastică a Moldovei medievale, ce se desprind din corespondența
Constantinopolului cu domnitorul Maurovlahiei și din documentele referitoare la acest subiect,
emise pentru a păstra știrile despre evoluția problemei Mitropoliei Moldovei.
”49
SCRISOARE PATRIARHALĂ
Mai 1395. Conflictul cu Moldova pe tema episcopilor Iesif și Miletie.
III. Voi episcopi mincinoși din Rusovlahia, tu Iosif și tu Miletie. Știți bine că smerenia
noastră în mare grabă a scris și va scos din funcție și v-a afurisit, ca pe niște oameni nedrepți și
călcători de lege și care vă petreceți viața în afara dumnezeieștilor și sfintelor canoane, căci ați
furat biserica la care nu aveți nici un drept și o stăoîniți, și l-ați izgonit pe mitropolitul cel
binecuvîntat de mine și care avea dreptul la ea; [...]5
Din acest fragment putem deduce că în interesele Sinodului Ecumenic deloc nu intra
numirea unui mitropolit localnic în Moldova, deoarece apărea problema nesupunerii acestei
mitropolii față de Constantinopol și trecerea ei sub autocefalie, fapt care nu putea nicidecum fi
admis de către Patriarhie, care a recurs la cîteva metode pentru a lua ituația sub control și anume
stabilirea unui episcop propriu care a fost respins de către Mitropolia Moldovei. După ce aceată
metodă a eșuat Sinodul Ecumenic recurge la aruncarea afuriseniei asupra acestor doi episcopi și
în același an se ajunge chiar la trecerea sub anatemă a întreagii ţări: pe domn, ierarhi, boieri,
preoţi şi credincioşi. confirmat măsura luată de acesta şi au suspendat din funcţie pe cei doi.După
ce s-a întors la Constantinopol, patriarhul a convocat un consiliu de 6 sau 7 milropoliţi, care au
ierarhi moldoveni, care acum erau sub anatemă.
5
H. Mihăescu, R. Lăzărescu, N. Tanașoca , T. Teoteoi, FontesHistoriaeDaco-Romanae, vol IV,
EdituraRepubliciiSocialisteRomânia, 1982, pag 239
 Pentru a rezolva acest conflict extrem de nefavorabil pentru Moldova, spre
constantinopol a fost trimisă o solie în frunte cu protopopul Pentru care urma să ceară iertare
pentru cele întîmplate și să obțină permisiunea Sinodului ca episopii sus menționați să-și
continuie activitatea însă și această încercare a eșuat, așa cum arată capitolul IV al documentului
enunțat mai sus:
”IV. Voiceiaflați în preasfințita mitropolie a Rusovlahiei, ... A venit aici preacistitul fiu
iubit întru Sfîntul Duh al smereniei noastre, chiar Petru cerînd să vă iertăm de afurisenia pe
care smerenia noastră și mitropolitul vostru au pronunțat-o asupra voastră, pe motiv că nu l-ați
acceptat pe cel din urmă...; ... vă scriem vouă că vă vom ierta și vă vom binecuvînta dacă îi veți
scoate de acolo pe acești episcopi răi, afurisiți, prelați fără binecuvîntare și mincinoști,, astfel
ca nimeni să nu mai primească nici binecuvîntare, nici rugăciune, nici hirotonisirea de la
aceștia, ferindu-vă de ei ...”6
Observăm iarăși că Patriarhia de la Constantinopol își ține ferm poziția și încearcă să
impună Moldovei condiții, în cazul executării cărora țara va fi iertată și primită în sînul Sinodului
Ecumenic. Pe de altă parte se observă că Constantinopolul nu mergea nici la o cedare în fața
supușilor săi ecleziastici, pentru ași demonstra supremăția și cunoașterea legilor canonice, care
trebuiau respectate fără nici o modificare sau înlesnire pentru nici o situație, demonstrînd că
încălcătorii de lege se pedepsesc aspru și nu au dreptul la iertare (fapt ce se desprinde din ultima
propoziție al pasajului citat).
În continuare Constantinopolul propune altă soluționare a acestei probleme prin numirea
unui mitropolit temporar cu împuterniciri limitate. Această informație este stipulată prin actul din
mai 1395 notat ca al 47-lea punct cu marca ”ÎNSRMNĂRI”, partea a II-a, fiind formulat astfel:
”47
ÎNSEMNĂRI
Mai 1395. Aspecte ale vieții religioase din Moldova[…]
II. Înaceeașilună a fosteliberatăcinstităscrisoareapatriarhalăpentru ca deținător al
preasfinteiMitropolii a Maurovlahieisă fie protopopulchiarPetru, venit de acolo,
șisăîndeplinească el acolotoateceleecleziasticeînafară de hirotonieșisăstăruie ca falșiiepiscopi
care se găsescacolosă fie izgoniți din acelelocuri, pentru ca
întregulpoporșivoevodulsăafleiertare de la afurisenierostităîmpotrivalor de cîtăvavreme .

6
Ibidem, pag 240
Deciașa a fostrînduit, ca protopopulsă se afleîndrepturileacesteimitropolii, pînăcînd se va
produce îndreptarepenruceleîntîmplateși fie căvaplecaîntr-acolomitropolitullegitim al
Maurovlahiei (…), fie că se vagăsialtăsoluție, încămaivindicătoarepentruacestcaz. De
undeacestlucru s-a notataicipentru a se ști.”
Acest act accentuază încă o dată că Sinodul Ecumenic nici într-un caz nu acceptă
propunerile și rugămintea Moldovei de a avea mitropolit localnic. Constantinopolul impune în
continuare propriile condiții, formulîndu-le într-o formă mai moale pentru a demonstra că soarta
Mitropoliei Moldovei nu-i este indiferentă, pe de altă parte urmărind doar un singur scop: să-și
afirme poziția de autoritate față de un stat nou formnat care nu poate nici într-un caz să impună
unele condiții hegemonului creștinătății.
Astfel, actul dat reprezintă doar încă o încercare de a alunga pe cei doi ierarhi,
înştiinţîndu-1 pe domnitor că a numit pe protopopul Petru ca exarh în Moldova, accentuînd
dreptul său suprem asupra supravegherii și gestionării vieții ecleziastice în provincii prin fraza
”Biserica mea care se află în ţara ta”.
Se înţelege că scrisorile şi ameninţările patriarhului au rămas fără urmări, iar protopopul
Petru nici nu şi-a luat în primire slujba la care-1 îndatorase patriarhul împotriva voinţei sale,
deoarece în septembrie 1395, s-a ivit o nouă încercare de aplanare a neînţelegerii, pornită de data
aceasta chiar din partea patriarhului ecumenic. Aici este trimis mitropolitul de Mitylene spre a
pune în rînduială cele ce i-a spus patriarhul ”prin viu grai, cum şi cele cuprinse în scrisorile
către domnii de acolo”. El urma să plece ”în părţile Mavrovlahiei, unde, cu cîtva timp înainte,
iscîndu-se o pricină din partea unor episcopi, s-a aruncat asupra lor afurisenia”. Patriarhul îi
poruncea mitropolitului să nu facă nimic în privinţa ierarhilor și la credincioşi, îi dădea dezlegare
”să facă cum va socoti mai corect cu episcopii, păzind însă şi rînduiala canonică, deoarece
numai aşa vor fi legitime măsurile pe care le va lua”. Toată informația sus menționată se
conține în scrisoarea mandat sub numărul 50 din același Codex Vindobonesis historicus graecus:
 ”50

SCRISOARE MANDAT

Septembrie 1395. Patriarhul trimite pe mitropolitul de Mitylene în Țara Românească și

Moldova

Preasfinte mitropolit de Mytilene, preacinstit și frate iubit pentru Sfîntul Duh și

coliturghiitor al smireniei noastre. Întrucît prin decizia a preaputernicului meu stăpîn autocrat
și cu voia și acordul sinodal al smireniei noastre ai fost ales să pleci spre părțile Vlahieipentru a
restabili acolo toate cele ce ți-au fost comunicate pe cale verbală de către smirenia noastră și
toate cîte sunt cuprinse în scrisorile trimise de către domnii de acolo, prin prezenta scrisoare-
mandat a smereniei noastre se cuvine să descinzi în părțile Maurovlahiei, întrucît din motive
survenite din partea unor episcopi, cu cîtva timp în urmă a fost pronunțată pedeapsa afuriseniei
împotriva acestora și-ți poruncim deci ție că dacă în privința episcopilor n-ai nevoie să faci
nimic la întîmplare, în ceea ce privește poporul îți dăm permisiunea să procedezi în funcție
situația întîlnită acolo, avînd desigur grijă de stricta observare a canoanelor în toate
chestiunile; în felul acesta se vor conforma întru totul punctului de vedere al smereniei noastre,
ca și cum acestea ar fi aranjate și rînduite de propria noastră persoană, presupunnînd că ea ar
fi prezentă și ar rezida acolo. […]7

Din acest segment se vede că Patriarhia Ecumenică întreprinde o ultimă măsură pentru a
corecta lucrurile în viața ecleziastică din Moldova, împuternicind cît verbal atît și documentar pe
un trimis de-al său, Mytilene, sperînd că acesta va izbuti să convingă autoritățile, poporul și
clerul de aici să execute ordinul Sinodului, emis de atîta vreme. Dat fiind faptul că în Codex
Vindobonesis historicus graecus lipsește orice informație de tip raport care ar putea veni de la
Mytilene cum că reușise să atingă multdoritul scop, putem deduce că nici el nu a izbutit să
înlăture din Mitropolia Moldovei episcopii ”nedrepți” și să convingă populația că ceee ce se
întîmplă aici nu este legiferat de organul ecleziastic ortodox suprem – Patriarhia de la
Constantinopol.

7
H. Mihăescu, R. Lăzărescu, N. Tanașoca , T. Teoteoi, FontesHistoriaeDaco-Romanae, vol IV,
EdituraRepubliciiSocialisteRomânia, 1982, pag 250
 Pe de altă parte, în sursa sus menționată, sub marca 66 se conține o scrisoare sinodală,
extrem de importantă după conținut pentru evenimentele din Moldova și anume:

”66

DECIZIE SINODALĂ

Preanobilul mare voievod a toata Moldovlahia, domnul Alexandru, trimițînd în solie

oameni ai săi de vază și ieromonahi către smerenia noastră și către dumnezeiescul și sfîntul
sinod, a cerut a cerut și s-a rugat să fie iertat episcopul chiar Iosif care se află acolo și pe care
în chip sinodal l-a depus prea sfîntul patriarh, cel chiar Antonios, demn de veşnică pomenire,
căci se spunea că acesta era episcop sîrb, de unde a ajuns el în fruntea acelei biserici, motive
pentru care a şi fost mutat ca arhiereu în Moldovlahia chir Ieremia, care însă plecînd într-acele
locuri s-a întors înapoi găsindu-1 acolo ca episcop pe zisul chir Iosif, fapt pentru care a afurisit
poporul întreg, iar pe Iosif l-a afurisit şi l-a declarat şi suspendat din funcţie; fiind rugat însă
mai pe urmă, a iertat tot poporul şi pe episcop de afurisenie, dar pe acesta din urmă l-a lăsat
suspendat din funcţie, pînă ce chestiunea sa va fi cercetată de către sinod, în prezenţa şi a lui
chir Ieremia. De curînd însă ni s-au adresat atît zisul mare voievod, cît şi toţi oamenii săi de
vază, împreună cu clericii, ieromonahii şi monahii, prin scrisori şi prin solii despre care s-a
vorbit mai sus, rugînd-o pe smerenia noastră şi dumnezeiescul şi sfîntul sinod ca zisul episcop
chir Iosif să fie iertat, pentru a sluji din nou şi a-i blagoslovi pe ei, pentru ca poporul lor cel
numeros să nu se mai găsească în felul acesta multă vreme fără episcop; deoarece în momentul
de faţă chir Ieremia se află în imposibilitate de a se prezenta la sinod pentru a replica lui chir
Iosif, avînd grijă de biserica lui Hristos şi fiind trimis la Tîrnovo spre a exercita acolo cele
eclesiastice, zişii apocrisiari au arătat că episcopul acesta chir Iosif nu a venit la ei din altă
parte, aşa cum au afirmat unii atunci cînd a fost hirotonisit Ieremia şi cum s-a spus mai sus, ci
că fiind el un localnic şi înrudit cu familia domnitoare a ţării, a fost trimis de către toţi la
mitropolitul de Halici, care are de la sinod permisiunea de a hirotonisi episcopi pentru
episcopiile din părţile Rusiei Mici, printre care era şi Aspro- kastron, fiind astfel hirotonisit de
către acela ca episcop legitim pentru aceştia, astfel că a ajuns la ei în frunte nu venind din altă
parte la conducerea bisericii lor, cum se făcuseră vorbe. Dînd deci ascultare acestor lucruri în
sinod, am hotărît şi am făcut cunoscut, cu acordul şi al arhiereilor hypertimi aflaţi alături de
noi, întru Sfîntul Duh fraţi şi coliturghisitori ai smereniei noastre, şi am trimis acolo pe
preacinstitutul între ieromonahi, părintele spiritual și călugărul meu chiar Gregorios, precum și
pe cel în cinste aflatul dascăl al sfintei Evanghelii, diaconul chiar Monuel Archon, fii iubiți într-
u Sfîntul Duh ai Smereniei Noastre , pentru ca să cerceteze acolo în fața locului, și dacă vor
găsi, după ce va fi făcută acolo o cercetare la fața locului după mărturiile tuturora, ale
domnilor locului și ale oamenilor de vază și ale clericilor, ale ieromonahilor și monahilor că în
acest mod a fost hirotonisit la început ca episcop legitim în Moldovhahia, de către mitropolitul
de Halici și nu în altă parte, atunci trimișii noștri numiți mai sus să-i acorde acestuia dreptul de
a oficia slujbe, a hirotonisi și îndeplini toate cele ecleziastice fără piedică, să facă adică fără
opreliști hirotonisiri de subdiaconi și diaconi, de preoți și alți clerici, sfințiri de locașuri sfinte ,
pe scurt taote chestiunile ecleziastice. Dacă la întaorcerea sa chiar Ieremia nu se împacă cu
situația și nu se liniștește, ci caută judecată, se cuvine ca chestiunea să fie analizată de către
sinod, ce decizie va părea acestuia canonică și dreaptă pentru amblele părți, dar înainte de
judecată s-a găsit de cuviință că este nedrept ca unul să se bucure de propriul său rang și de
funcția episcopală, iar altul să fie suspendat, după cum s-a arătat, căci nu a încălcat nimic, ci a
fost hirotonisit pentru această biserică de către cel ce avea permisiunea să hirotonisească
episcopi pentru asemenea cazuri, care dovedit fiind că acolo a fost hirotonisit mai întîi și luîndu-
și în primire funcția se cuvine să fie liniștit din această parte, pașnic față de clericii săi și față de
cei ce nu au săvîrșit nici o nedreptate sau ilegalitate ș. c. l. […]8

Acest document oferă o valoroasă listă de repere informaționale care permite tragerea a
mai multor concluzii privitor la schimbările survenite în derularea procesului de constituire a
Mitropoliei Moldovei.
În primul rînd, observăm că în registrul Codex Vindobonesis historicus graecus, între anii
1395 – 1401 nu există nici un act care ar relata despre evoluția situației cutare. De aici putem
deduce că procesul de investigație a cazilui dat, menționat în document, cu trimiterea soliilor în
ambele părți, cu concluziile apocrisarilor și alte misiuni diplomatie s-a extins pe cca 6 ani, după
care sinodul a ajuns la concluzia că Iosif deține funcția de mitropolit absolut legitim și a obținută
stric după prevederile canonice existente în vremea aceea.
Observăm că conflictul este rezolvat tocmai pe vremea domnitorului Alexandru, adică
Alexandru cel Bun, fiind început din vremea lui Petru I Mușat.

8
H. Mihăescu, R. Lăzărescu, N. Tanașoca , T. Teoteoi, FontesHistoriaeDaco-Romanae, vol IV,
EdituraRepubliciiSocialisteRomânia, 1982, pag 273-274
 Încă un aspect important care relatează despre încă o posibilă cauză a apariției
conflictului este motivul personal a mitropolitului Ieremia, care nefiind acceptat în aeastă postură
în Moldova, se întoarce la Constantinopol și alcătuiește cîteva versiuni vis-a-vis de
neligitimitatea lui Iosif în funcție de Mitropolit.
În cele din urmă, observăm că după această lungă și dificilă investigație, după o perioadă
îndelungată de cercetări și conflicte, Iosif obține postul de mitropolit și în acest mold Mitropolia
Moldovei devinet organ ecleziastic local legitim și acceptat de Sinodul Ecumenic.
La 26 iunie 1401, La Constantinopol se face cunoscută hotărîrea Marelui Sinod și a
Patriarhului ecumenic Matei, pe marginea demersului ”preanobilului voievod a toată
Moldovlahia, domnul Alexandru”. Textul scrisoii patriarhale adresate lui Alexandru cel Bun
către sinod se păstrase în registrul sus menționat, cu marca 67 și titlul ” Iulie 1401. Scrisoarea
patriarhului Matei către Alexandru cel Bun, domnul Moldovei”
Esența documentului în punctele sale principale conține o relatare rezumativă a tuturor
celor întîmplate în timplu acestui îndelungat conflict și, în cele din urmă, marchează finalizarea
acestuia în favoarea Mitropoliei Moldovei. Domnul Moldovei venea cu rugămintea ”să fie iertat
chiar Iosif” depus în chip sinodal de Patriarhul Antonie al IV-lea, pe motit că atunci cînd a fost
”mutat ca arhiereu în Moldovlahia chiar Ieremia” și acesta a venit să-și ia în primire eparhia, el
l-a găsit aici ”ca episcop pe zisul chiar Iosif”, în consecință Ieremia la suspendat din funcție și a
aruncat afurisenie asupra voievodului, boierilor, clerului și a întregului popor, părăsind apoi țara.
Documentele din iulie 1401 reflectă o nouă etapă în rezolvarea litigiului de durată dintre
autoritățile laice și bisericești de la Suceava și cele de la Constantinopol. Soluționarea lui se
prezintă ca o recunoaștere din partea Patriarhiei a unei stări de lucruri existente deja de cîtva
timp: autonomia Mitropoliei Moldovei în frunte cu Iosif.
Este adevărat că hotărirea luată de Sfîntul Sinod în luna iulie 1401 doar punea temelia
Tranșării definitive a litigiului dintre Suceava și Constantinopol. Căci Iosif urma să fie restabilit
”drept episcop ligitim acolo” și autorizat ”să oficieze slujbe, să blagoslovească și, ca mitropolit
legitim, să le facă pe toate cele ce țin de cometențele lui”, doar după noile investigații pe teren
puse pe seama altor trimiși ai Patriarhiei – călugărul Grigorie și diaconul Mihail Arhon. Se
admite că problema a fost definitivată pe la sfîrșitul lui 1401 sau începutul anului următor. Mai
credibil în acest sens ar putea fi însă anul 1402, Totuși, triumful cauzei urmărite de domnul
modovean a fost consemnat, se pare, la 7 ianuarie 1403, cînd Alexandru cel Bun închina două
sate – Averăuți pe Suceava și Grețca „ aproape sub tîrgul Sucevei„ – ”Sfintei noastre episcopii”.
Rămîne, în afara explicațiilor faptul că nu este indicat titularul mitropoliei,” preasfîntul
mitropolit al Moldovlahiei” Iosif, cunoscut tocmai la 7 ianuarie 1407.
Prin hotărîrile sinodale care respingeau capetele de acuzare aduse patriarhului Matei au
fost de fapt confirmate ca fiind canonice și hotărîrile pe marginea demersului lui Alexandru cel
Bun, astfel că există temeiuri inconstestabile pentru considerarea anului 1401 drept dată istorică
a întemeierii Mitropoliei Moldovei ca dioceză consfințită și subordonată Patriarhiei ecumenice
de Constantinopol. Ctitor al ei a fost și rămîne a fi considerat Alexandru cel Bun, care în chiar
primul document cunoscut din timpul domniei lui, datat cu 29 iunie 1400, s-a intitulat ”Din mila
lui Dumnezeu, noi, Io Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei„, înscriindu-se astfel printre
purtătorii de titluri cu elemente de sorginte bizantină care-și exprimau suveranitatea ca titulari ai
statelor pe care le conduceau. Este semnificativ faptul că cea mai timpurie cronică
moldoveneascp, zisă anonimp, a precedat descrierea domniei lui Alexandru cel Bun, prin
inaugurarea genericului ”Țării Moldovei”, comun tuturor domnilor care au urmat începînd cu aca
a ctitorului Mitropoliei Moldovei. În această calitate, voind să-i asigure trăinicie Mitropoliei
Moldovei, Alexandru cel Bun a pus și începutul panteonului de sfință ai bisericii moldovenești,
aducînd „cu multă cheltuială”, cum scria Grigore Ureche, moaștele sfîntului mucenic Ioan cel
Nou de la Cetatea Albă și așezîndu-le „în tîrgu , în Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste și cu
litie, pentru paza și ferința scaunului domniei sale”. Consemnînd așa eveniment și plasîndu-l în
primii doi ani de domnie a lui Alexandru cel Bun, renumitul cărturar de la Putna, Misail
Călugărul, nu pregeta so-l deosebească pe întemeietorul Mitropoliei Moldovei ca ”fiindu mai
întreg și mai cu minte decît cei înaintea domniei lui”, mai concretizînd că adresarea lui către
”patriarșii de la răsărit de au luat blagoslovenie s-au făcut mitropolit” a fost determinată nu
numai de „darul ce avea de înțelepciunea de la Dumnezău”, ci și ”căutînd li vădzîndu cinstea
lumii, cum să cade a să purta în podoabele împăraților și a crailor șia domnilor”. Pin fapta sa
creștinească, dar și cu o puternică consonanță politică, Alexandru cel Bun și-a înveșnicit și ca
ctitor al Mitropoliei Moldovei.9
Mitropolia Moldovei se prezintă astfel ca o nouă plantație ecleziastică, adevăratul ei
ctitor fiind Alexandru cel Bun. Se confirmă tradiția bisericească, menționată în cronicile din sec.
al VXII- lea (Grigore Ureche), care-i atribuiau lui Alexandru cel Bun meritul de a fi abținut

9
Ibidem, pag 76-79
binecuvîntarea mitropolitului țării de la patriarhii răsăritului, minifestînd o grijă deaosebită
pentru creșterea prestigiului ei chiar și prin canonizarea primului sfînd din panteonul ei – Sfîntul
Nicolae cel Nou.10
Într-un sumar, după aproape două decenii de neînțelegeri și dezbateri între nou creata
mitropolie și Constantinopol, după o serie lungă de tratative și abordări duse între acești poli,
printr-o gramată patriarhală și o scrisoare către Alexandru cel Bun, amîndouă cu data de 26 iulie
1401, patriarhul recunoaște pe mitropolitul Iosif al Moldovei. Împreună cu sinodul său, trimite în
Moldova pe ieromonahul Grigorie Țamblac și pe diagonul Manuil Arhon pentru a cerceta pentru
ultima dată acest caz și în cele din urmă Iosif este recunoscut ca mitropolit și astfel s-a ajuns la
sfîrșitul acestei lugi neînțelegeri. În ultimile scrisori patriarhale Miletie nu este amintit, fapt care
duce la presupunerea că acesta murise în timp.11
Reședința noii Mitropolii era Suceava, unde era scaunul domnesc, iar biserica Mirăuți
servea drept catedrală mitropolitană. Pînă în jurul anului 1408, cînd s-a înființat Episcopia
Romanului, jurisdicția noii mitropolii se extindea peste întreaga Moldovă. După această dată
jurisdicția ei sa restrîns la „Țara de sus”, cu ținuturile: Suceava, Neamț, Dorohoi, Hîrlău,
Cîrligătură, Iași, iar dincolo de Prut: Hotin, Soroca, Orhei și Lăpușna. La Rădăuți a rămas un
simplu scaun episcopal cu un număr de aproximativ 50 de parohii din zona respectivă.
În 28 august 1412, papa Ioan al XXIII-lea, la cererea regelui Vladislav și a lui Vitold,
transferă scaunul arhiepiscopal de la Halici la Liov, acesta cuprinzînd și scaunul episcopal de la
Siret și alte scaune; după istoricul Liviu Pilat, sub aceeași ascultare a fost transferată și
Mitropolia Ortodoxă de la Suceava, fiind ”o masură să lege strîns Moldova cu Regatul Polon,
însă printr-o soluție forțată. Subordonarea episcopiei de la Siret a fost doar un prim pas spre
legare din punct de vedere ecleziastic, a Moldovei de regatul Polon”.12
Cronica consemnează că scaunul mitropolitan era în orașul Suceava, în mănăstirea
mitropoliei, amplasată lîngă Curtea Domnească, referințele fiind făcute pentru Biseria cu Harul
Sfîntul Gheorghe (Mirăuți), prima catedrală mitropolitană a Moldovei. Ruinele unei consrucții cu
beci de zid, descoperite în urma săpăturilor arheologice din 1987, efectuatea în curtea bisericii
Sfîntul Iona Botezătorul, de lîngă Curtea Domnească din Suceava, au fost atribuite ipotetic

10
Ibidem, pag 86
11
MirceaPăcurăriu, IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, V, Sofia, București, 2004, pag. 78-79
12
GrigoreUreche, LetopisețulȚăriiMoldovei, p. 68.
palatului mitropolitului Iosif. Că această construcție din apropierea Curții Domnești și a Bisericii
Mirăuți a putut fi reședința mitropolitului Iosif este o presupunere care poate fi luată în calcul.13
Organizarea ierahică și canonică a Mitropoliei Moldovei a parcurs un drum sinuos,
tulburările fiind cauzate atît de ofensiva catoliismului împotriva schismaticilor, cît și de obiectiva
dorință a voievozilor tînărului stat românesc de a întemeia Mitropolia Moldovei într-un stat
independent, ceea ce s-a și făcut.
Scaunul mitropolitan și sediul Mitropoliei Moldovei a fost la Biserica Sfîntul Gheorghe
din Suceava, din 1401 pînă la 1522, cînd se mută la noua Biserică Sfîntul Gheorghe din Suceava
în timpul domnitorului Ștefan al IV cel Tînăr. Mai tîrziu, în timpul domnitorului Alexandru
Lăpușneanu, mutîndu-se capitala la Iași, în 1564, se stabilește aici și reședința mitropolitană: ”
Aceasta o cereau, așa cum subliniază Constantin Erbiceanu, interesele și canoanele și praxa
Bisericei Ortodoxă”14, iar locul unde a fost înmormîntat mitropolitul Iosif pînă acum nu se
cunoaște.

13
Ion Mereș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Editura
Universității din Suceava, Suceava, 2009, pag.25
14
Ion Mereș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Editura
Universității din Suceava, Suceava, 2009, pag.27
 Scurt istoric privin existența în secole a Bisericii Sfîntul Gheorghe (Mirăuți)

Prima biserică de piatră a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cel mai
probabil, de către domnul Moldovei, Petru I. Din nefericire, pisania sau alte inscripții care să-l
pomenească pe ctitorul bisericii, nu există. Este posibil că această biserică să fi ctitorită de
primul mitropolit al Moldovei, Iosif.
Biserica Sfîntul Gheorghe a fost construită cu un scop bine definit, ea fiind prima
catedrală mitropolitană a Moldovei, locul unde își avea reședința mitropolitul țării, primul fiind
Iosif, ruda lui Petru I. Din motive mai puțin cunoscute, prima biserică a fost distrusă pînă la
fundații, peste acestea ridicîndu-se una mai mare la sfîrșitul secolului al XVI-lea sau la începutul
secolului următor. Nici ctitorul acestei biserici nu este cunoscut.
În anul 1408, Alexandru cel Bun, a adus de la Cetatea Albă moaștele Sfîntului Ioan cel
Nou, pe care le-a așezat în biserica mitropolitană, unde se alfa din 1401 scaunul mitropolitului
Moldovei, Iosif, recunoscut canonic de Patriarhia din Constantinopol. De-a lungul anilor,
Biserica Sfîntul Gheorghe (Mirăuți) a Mitropoliei Sucevei a fost înzestrată cu diverse danii: sate,
ocini, prisaci, țigani, poslușnici etc. și a benificiat de privilegii și scutiri.
Între anii 1514 – 1522, la Suceava a fost construită, în două etape, de către Bogdan al II
și, după moartea acestuia, de către fiul său Ștefăniță, o nouă biserică cu harul Sfîntul Gheorghe.
Sediul mitropoliei a fost mutat în 1522 în acest nou lăcaș.
Moaștele Sfîntului Ioan cel Nou au fost mutate la biserica nouă a Mitropoliei în 1589, în
timpul lui Petru Șchiopul. Anul 1589 este important pentru a susține că Biserica Mirăuți a fost
funcțională pînă atunci. Degradarea monumentului a fost cauzată în principiu de factori naturali.
Biserica Mirăuți, ridicată peste fundația celei din secolul al XIV-lea, a funcționat pînă la sfîrșitul
secolului XVIII-lea, cînd se afla întră stare precară de conservare. În 1792 monumentul de cult a
fost la un pas de a fi demolat, biserica fiind licitată în 1794 , împreună cu biserica de piatră
Adormirea Maicii Domnului , și destinată a fi demolată, pe locul ei fiind programată amenajarea
unei piețe publice. A scăpat de la distrugere datorită protestului credincioșilor otodocși suceveni
care au dezlănțuit o răzmeriță - după cum a fost apreciată de autoritățile austriece stăpînitoare în
acele vremuri în Bucovina – aceștea apărîndu-și lăcașele de cult spre a nu fi dărîmate.
 În ceea ce privește salvarea, conservarea și restaurarea monumentelor vechi a orașului
Succeava, autoritățile austriece nu au făcut nimic pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Biserica
Adormirea Maicii Domnului din Suceava a fost demolată în 1792 de chirurgul districtual
Tiberius Gutter, cu acordul autoritățolor. Anterior, în 1777, Biserica Fetelor, situată pe actuala
str. Prunului din Suceava, a fost demantelată de soldații austieci, piatra fiind folosită pentru
ridicarea unei cazarme militare și a barierei lui Georg Meixner, în locul Areni.
În secolul XIX-lea Biserica Sfîntul Gheorghe (Mirăuți) a fost închiriată erariului militar și
la diferiți negustori, fiind magazie pentru depozitarea fînului și a pielilo de animale. Imaginea
monumentului din secolul XIX este cutremurătoare: fără acoperiș, fără geamuri, fără uși, cu
ziduri crăpate și în stare de colaps. În urma demersurilor făcute de baronul Eudoxiu Huzmuzachi,
începînd cu anul 1880, și a raportului întocmit de mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici și
înaintat împăratului Franz Iosef în 1886, au început lucrările de restaurare a bisericii Mirăuți.
Acestea sau desfășurat între anii 1898 – 1903, au fost realizate sub conducerea architectului
austriac Karl A. Romstorfer, cu banii Fondului Religionar Greco-Ortodox al Bucovinei.
Timpul și natura au lucrat din nou în detrimentul Bisericii Mirăuți, astfel că, în 1992,
construcția era în stare de colaps. A fost restaurată de o echipă de specialiști, condusă de arh.
Virgil Polizu, ing. Alexandru Cișmigiu, arh. Gheorghe Sion și expertul restaurator Mihai Bradu.
Preocupări legate de istoria Bisericii Sfîntul Gheorghe (Mirăuți), întîlnim de la a doua
jumătate a secolului XIX-lea , la oamenii de cultură interesați de soarta celui mai vechi
monument religios din Suceava, prima catedrală mitropolitană din Moldova.
Istoriografia legată de acest subiect a fost prezentată într-un sediu întocmit de dr.
Paraschiva-Victoria Butariuc. Aeeași autoare redă, date referitoare la istoricul acestui locaș în
secolul al XIX-lea.
Un mare cărturar bucovinean, academic, preot, profesor, etnograf și folclorist, Semion
Florea Marin (1847 -1907), a redactat o monografie amplă a bisericii Mirăuți, lucrare rămasă în
manuscris pînă în 1997, cînd a fost publicată, fiind un punct de referință pentru cei interesați de
cunoașterea istoriei bisericii date.
Un alt om de cultură, preot, profesor de teologie, decan al Facultății de Teologie din
Cernăuți, cav. Isidor de Onciu (1834 – 1897), a redactat un articol bine documentat referitor la
subiectul dat.
 Date valoroase privind acest monument de cult întîlnim prin lucrarea tologului, prof.
Univ., dr., Semion Reli, care a analizat și a valorificat științific informațiile care se aflau în
documentele din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, a bisericii date, care pe atunci era hărăzită
spre demolare de austrieci.
În două lucrări monumentale în care s-au descris monumentele religioase din Moldova,
arhitectul George Balș, este cel dintîi care a tratat riguros atît arhitectura Bisericii Sfîntul
Gheorghe (Mirăuți), cît și unele date și interpretări istorice referitoare la monument. Nu în
ultimul rînd, cel care a restaurat biserica, Karl A. Romstorfer, ne-a lăsat informații prețioase atît
asupra descoperirilor arheologie, cît și despre monument.
Cu prilejul traducerii unor acte judecătorești, s-au depistat și acte în germană vis-a-vis de
Biserica Mirăuți, intitulat Geschichte der Miroutzer Kirche, alten Mitropoliekirche der Moldau
in Suczawa, pe care le prezintă într-un scurt rezumat. Manustcrisele au fost cunoscute și de către
Semion Reli. Al doilea avînd denumirea, Geschichte der alten Mitropolie-Kirche ad S-tum
Georgium in Suczawa, cuprindea, în trei caiete, o cronică a Bisericii Mirăuți Sfîntul Ioan cel Nou
din Suceava. S. Reli a constatat că ambele lucrări erau scrise de același autor rămas anonim, care
a fost un cleric, din tagma călugărească și de neam românesc, probabil Arhimadritul Pancratie
Sidorovici de la Mănăstirea Sfîntul Ioan din Suceava, care a fost o personalitate de cultură
istorică și generală superioară, cunoscător perfect al limbii și istoriei naționale, și al limbii
germane, folosind multe acte și documente oficiale în această limbă.
Într-un volun închinat Sfîntului Ioan cel Nou din Suceava, dr. Vasile M. Demciuc, s-a
ocupat, înt-un capitol privind vechile reședințe mitropolitane din Sueava, și de biserica Mirăuți.
În afara informațiilor istorice, al a fost primul care a descris scene iconografice din biserică,
pictate de Karl Jobst peste vechea pictură.
Alte informații extrem de prețioase au fost puse la dispoziția publicului în urma
investigațiilor arheologice de la situl Biserica Sfîntul Gheorghe ( Mirăuți).15

15
Ion Mereș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Editura
Universității din Suceava, Suceava, 2009, pag.11-15
 Rezultatele investigațiilor arheologice referitoare la
Biserica Sfîntul Gheorghe (Mirăuți)

Pentru a extrage cît mai multă informație polivalentă despre situația primului locaș
mitropolitan al Moldovei medievale, Biserica Sfîntul Gheorghe (Mirăuți), au fost întreprinsă o
serie de săpături arheologice, cu scopul de a releva situația materială din situl dat și a primi
răspunsuri referitor la specificul construcției, încărcătura simbolică și aspectele interioare și
exterioare ale bisericii.
Investigații arheologice sistematice au fost întreprinse în anii 1962 (Mircea D. Materi și
Mara Nicorescu-Diaconu), 1976 (Lia Bătrîna și Adrian Bătrîna), 1992 –1997 ( Mircea D. Matei,
Paraschiva Victoria Batariuc, Florin Hău, Monica Gogu). Rezultatele acestor investigări sunt în
mare parte inedite. Din cele publicate aflăm unele date care lămuresc prin noile informații,
încadrarea în timp a bisericii din piatră ridicată în locul actualei construcții, în sec. XIV-lea.
În continuare vor fi prezentate datele referitor la descoperirile arheologice din situl dat,
plasate cronologic, începînd cu sec. XIV.
O piesă importantă este o cărămidă simplă, smălțuită cu verde, descoperită în zidul de
nord al biseicii, care poate fi comparată cu unele similări găsite la Cetatea de Scaun,
concluzionînd și pe baza altor date că ”Biserica aceasta s-a înălțat sau deodată sau imediat după
zidirea cetății”. Astfel, nu se va greși dacă se va afirma că timpul zidirii bisericii poate fi plasat
nu mai tîrziu de 1380 – 1390.
Săpăturile arheologice efectuate în exteriorul bisericii au evidențiat existența a două
lăcașe de cult, cu planuri și structuri diferite, prima fiind atribuită domnului Petru I și care a
funcționat neîncetat pînă în secolul XVII. În timpul acestor investigații arheologice au fost
studiate 47 de morminte din necropola bisericii, din care 32 aparțineau perioadei de funcționare a
primei biserici; în două din aceste morminte au fost găsiți doi groși de argint din timpul lui Petru
I. Alte piese sunt doi groși de argint emiși de Ioan Albert (1492 – 1501), doi dinari ungurești de
la Ludovi al II (1516- 1526), și un dinar unguresc de la Rudolf al II (1576 – 1612); din
umpluturile gropilor unor morminte sunt două monede, una emisă de Frederich Wilhelm de
Brandenburg ( 1620 – 1688) și alta de Imperiul Otoman de la sfîrșitul secolului al XVI-lea;
inventarul funerar cuprindea nasturi globulari de argint cu bază teșită și o verighetă de argint
făcută din sîrmă resucită; de asemenea au fost surprinse trașeele unor construcții și ziduri,
suprapuse cu cele ale bisericii actuale. Astfel, în urma întregului proces al săpăturilor
arheologice întreprinse în acest sit s-a stabilit planul complet al fundației bisericii.
Putem remarca faptul că prima biserică avea formă de navă, cu absida altarului
semicirculară în interior cu trei laturi în afară. Naosul era mare, avea pronaos mic și era mai lată
deecît construcția ridicată ulterior cu același amplasament, fundațiile laturilor vechi dublînd pe
cele noi ridicate.16
În interiorul bisericii a fost dezvelit un cavoi lucrat din cărămidă, amplasat în anos pe
latura de sud, aproape la absida altarului primei biserici și datînd din acea vreme. După
deschiderea cavoului s-au descoperit veșmintele fastuase ale unui personaj de rang înalt, care
după bogăția hainelor, facea parte dintr-o familie conducătoare. La aceasta se adaugă faptul că
mormîntul era amplasat în cea mai importantă parte a bisericii. Din piese descoperite în cavoi pot
fi menționate: un giugiu de matase dematasată și altul din borangic pictat cu aur, marama ce
acoperea chipul defunctului, un veșmînt lug de matase cu mînici de catifea tip drappi d’oro
încheiat cu găitane din pasmanterie și 11 nasturi din argint aurit, o cămașă cu guler brodat cu fir
metalic, o bonetă pentru strîns părul și o pălărie din mătase și o legătoare pentru ochi. Cavoul
este datat cu sec. XVI-XVII.
Nu este exclus că mormîntul poate aparține lui Petru I Mușat însă nu există dovezi clare
în acest sens.
În naosul primei biserici a fost descoperit și mormîntul unui adolescent , datat cu a doua
jumătate a sec XV-lea și presupus a unui din cei trei frați uterini ai domnului Ștefan cel Mare.
În pronaos în timpul săpăturilor arheologice a fost descoperit mormîntul Evdochiei din
Kiev, primei soții a lui Ștefan cel Mare.17
Evenimentul este consacrat de către Grigore Ureche în cronica vremii:” Pre aceia vreme,
noemvrie în 25, s-au pristăvitu Evdochia, doamna lui Ștefan vodă”18
Care a fost rațiunea de a ridica o nouă biserică în locul celei vechi, nu se cunoaște,
nefiind nici o informație,

16
Ion Mereș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală mitropolitană a Moldovei, Editura
Universității din Suceava, Suceava, 2009, pag. 40 -41.
17
Comori arheologice restaurate în Bucovina, p. 67.
18
Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, p. 84.
ANEXE
MITROPOLIȚII MOLDOVEI PÎNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA

1. Ieremia, numit de Patriarhia constantinopolitană pentru Maurovlachia, 1392- 1394

( mutat la Tîrnovo)
2. Iosif al Moldovlahiei, mutat la Cetatea Albă, 26 iulie 1401
3. Grirgorie, numit de Papa 1336
4. Damian, ales de Constantinopol, 1437 – 1451
5. Ioan-de-Suceava, sau poate și de Roman, c.1429 – 1451
6. Samui-de Suceava, sau poate și de Roman, c.1429 – 1451
7. Ioachim-de Suceava, sau poate și de Roman, c.1429 – 1451
8. Vasele-de Suceava, sau poate și de Roman, c.1429 – 1451
9. Teoctist, 1451 – 18 noiembrie 1477
10. Gheorghie Nemțeanu, 1477 – 1510/1511
11. Teoctist al II-lea (?), 1490/1491 1, c. 1503.
12. Teoctist al II-lea sau al III-lea 1510/1511 +15 febr. 1528 (mort ca chimnicul Teodor)
13. Calistrat, 1528
14. Teofan, fost de Rădăuți, 1538 – 1539
15. Grigorie Roșca, 1541 – 1564
16. Teofan, 22 septembrie 1564 – 1572
17. Anastasie, fost la Roman, 1572 – 1578
18. Teofan, a doua oară, 1578 – 1581 ( fugă în Polonia) 1582 ( înainte de 11 septembrie) dec.
c. 1587
19. Gheorghe Movilă, fost la Rădăuți, pemonit la 10 decembrie 1587, fugar în Tirol și
Veneția, august 1591, întors la 1595 după august.
20. Agafton, fost la Roman, 1591 ( pomenit întîi de 25 febr. 1592)
21. Nicanor, după februarie 1592 – c. 1594
22. Mitrofan, pomenit la 10 august 1594
23. Mardarie, fost la Rădăuți, după iunie 1595 - august 1595
24. Gheorghe Movilă, după august 1595: fuge în Polonia, mai-iunie 1600, întors c.
Septembrie 1600
25. Dieonisie Ralli, fost de Tîrnova, numit iunie 1600
26. Teodosie Barbovschi, pomenit c. 15 iunie 1608, scos c. 1617
27. Anastasie Crimca, pomenit 1608 , scos 1617
28. Teofan, pomenit la 27 martie 1617 –c. 1619; 1622 – 1623, petrece în Bistrița Olteană
 Bibliografie

1. MirceaPăcurăriu, IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, I, Știința, Chișinău 1993

2. MirceaPăcurăriu, IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, VI, Trinitas, 2004

3. MirceaPăcurăriu, IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, V, Sofia, București, 2004

4. Parasca Pavel, La obârșiaMitropolieiMoldovei, Prut Internațional, Chișinău, 2002

5. GrigoreUreche, LetopisețulȚăriiMoldovei

6. Ion Mereș, Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) din Suceava - Prima catedrală

mitropolitană a Moldovei, Editura Universității din Suceava, Suceava, 2009

7. Comori arheologice restaurate în Bucovina

8. Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. II,

Vălenii de Munte, 1909

9. H. Mihăescu, R. Lăzărescu, N. Tanașoca , T. Teoteoi, FontesHistoriaeDaco-

Romanae, vol IV, EdituraRepubliciiSocialisteRomânia, 1982

 MINISTERUL EDUCAȚIEI A REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Referat:
”Surseistoricereferitor la
ConstituireaMitropolieiMoldovei”

A elaborat :
Beschier Alexandru

Istoria și Cultura Religiilor gr.I (master)

A verificat :