Organizarea instituţională a Bisericii Ortodoxe din Transilvania şi Banat în secolele IX –

XVII

Din Cronica rusă sau Cronica lui Nestor - sec. IX?, XII? și din Gesta Hungarorum (Faptele
Ungurilor) – sec. XII aflăm că incepând cu sec. IX, ungurii au făcut incursiuni în Transilvania
(organizată ca voievodat până în 1541), unde au întalnit o populaţie formată din români şi slavi
conduşi de voievozi. Aici îi putem aminti pe Menumorut în Crişana, Glad în Banat, Gelu pe Someș.
Mai pot fi pomenite și cetăți mai importante ca Bălgrad (Alba-Iulia), Sătmarul, Orșova ș.a. locuite
de populație română.
Între sec XI – XIII erau în Transilvania și Banat episcopii ortodoxe, care au fost înlocuite de
unele catolice : Biharea, Oradea, Tășnad, Alba-Iulia. Tot în aceasta perioadă s-a petrecut ocuparea
treptată a Transilvaniei de către maghiari. Intrând în contact cu românii din Transilvania, ungurii
împrumută cuvinte și obiceuri creștine de la noi. Încreștinarea ungurilor începe în sec. X,
creștinismul de rit răsăritean a dăinuit în rândul credicioșilor maghiari până spre sfârșitul sec. X
când misionari din apus sprijiniți de regii locali îi înlocuiesc pe cei răsăriteni. Din interese politice
ungurii au ales treptat catolicismul. Regii unguri, sprijiniți de pontifi romani au prigonit și reprimat
Biserica Ortodoxă din Transilvania, alungând pe preoții ei împreună cu familiile lor. Ungurii
catolicii îi considerau pe ortodocși „scismatici”. Au fost mai multe situații în care ungurii catolici au
construit biserici peste lăcașurile de cult ortodoxe, pentru a fi uitate, acestea din urmă, dar și urmele
existenței românilor din Transilvania.
Menționăm faptul că la sfârșitul sec. IX s-au stabilit pecenegi și în Transilvania, însă către
mijlocul sec. XI, fiind înfrânți de cumani, s-au mutat în sudul Dunării, cumanii așezandu-se în locul
lor.
În secolul XIII pentru scurtă vreme cavalerii teutoni au avut cetați și în Transilvania.
Aflăm în Biserica Mânăstrii Râmeț din județul Alba consemnat pe o inscripție numele
episcopul Ghelasie și anul - 1377. Inscripția de la Râmeț precum și alte constatări pot să ducă la
concluzia că și românii din Transilvania aveau o organizare bisericească asemănătoare cu a
românilor din sudul și estul Carpaților, în frunte cu un arhiepiscop sau mitropolit.
Biserica Ortodoxă Română din Transilvania a avut permanente legături cu domnitorii și
ierarhii din Țara Româneasca și Moldova. Numeroși domnitori munteni și moldoveni au ridicat
biserici și mânăstiri în Transilvania: Prislop, Lancram, biserica Sfântul Nicolae din Scheii
Brașovului, Vad, Feleac, Toplița, Catedrala mitropolitană din Alba Iulia, ridicată de Mihai Viteazul,
biserica din Turnu Rosu (jud. Sibiu) de Matei Basarab, bisericile din Ocna Sibiului și Făgăraș sau
mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, toate ctitorite de Constantin Brâncoveanu ș. a. În schimb, un
număr de mânăstiri și biserici de mir din Țara Romaneasca și Moldova erau ctitorii ale
transilvănenilor.
Credem că, potrivit tradiției bizantine, pe lângă fiecare voievod putea să fie și câte un ierarh
ortodox.
În perioada sec. XIV - XVI aflăm în Feleac, lângă Cluj o eparhie ortodoxă – Mitropolia
Ortodoxă Română din Feleac. Pe baza documenteleor și a ipotezelor emise se crede că primul ierarh
a fost Daniil. Probabil că Marcu i-a urmat, următorul a fost Ștefan (Danciu), diaconul episcopului
Marcu, iar lui Ștefan i-a urmat Ioan. Se pare că din 1533 scaunul mitropolitan din Feleac a rămas
vacant pentru trei ani. În 1536 îl aflăm pe episcopul Atanasie – „locțiitor al scaunului de Feleac”.
Cel mai probabil Petru încheie șirul mitropoliților din Feleac, când această Mitropolie își încheie
activitatea din cauza acțiunilor reformaților care doreau să îi calvinizeze, apoi să îi maghiarizeze pe
români.
Locuitorii Transilvaniei și cei ai Moldovei au fost în legătură. Păstorii din Transilvania
mergeau cu turmele prin pământurile Moldovei, având și relații comerciale. În urma unei victorii a
lui Ștefan cel Mare asupra regelui Matei Corvin, acesta din urmă iî donează domnului moldovean
două cetăți în Transilvania : Ciceu și Balta Albă împreună cu feudele lor. Legăturile celor două țări
s-au întărit odată cu stăpânirea domnitorului Ștefan cel Mare față de teritoriile din Transilvania mai
sus menționate. În acele cetați, Sfântul Ștefan dorea și o organizare bisericească, nu doar politică.
Începând cu anul 1475 înfiintează pe domeniul cetații Ciceului o Episcopie, zidind o biserica în stil
gotic și moldovenesc. Aceasta a servit ca biserică episcopală pentru eparhia nou înființată aici, la
Vad, eparhie ce va aparține de Mitropolia Moldovei, și care avea ierarhi din Moldova și
Transilvania.
Din datele știute până acum aflăm următorii ierarhi, în ordinea păstoririi lor : Ilarion sau
Ioan 1523; Anastasie 1529, 1541 - 1546; Tarasie 1546 - 1550; Gheorghe 1550 - 1552 sau 1553;
Marcu 1557 - 1574; Spiridon 1576 - sfârsit sec. XVI; Teofil 1615 – 1621; Augustin 1621 – 1622;
Dosoftei 1623 – 1627; Eftimie 1623 – 1627; Benedict 1631; Savu (Sava) 1650 – 1651.
Episcopia Ortodoxă Română din Vad a ființat aproximativ un secol și jumătate. În timpul cât
a dăinuit această episcopie, ierarhii ei, moldoveni sau transilvăneni, au avut o activitate intensă în
viața duhovnicească și culturală, întărind pe credincioșii acelor locuri și învățându-i credința cea
adevărată.
După ce Alba-Iulia a devenit capitala principatului autonom al Transilvaniei - creat în 1541,
când Ungaria a fost transformată în pașalâc turcesc - sediul Mitropoliei Transilvaniei s-a stabilit în
acest oraș (se pare din 1572), unde a rămas până la începutul secolului al XVIII-lea.
 De asemenea trebuie amintit și faptul că în secolele XIII-XIV existau în Transilvania
anumite ținuturi care aveau autonomie românească – Țara Bârsei, Țara Făgărașului, Țara
Zarandului, Țara Maramureșului ș.a.
Cu toate că Biserica ortodoxă din Transilvania a fost asuprită, activitatea ei a fost dusă mai
departe în rândul credincioșilor prin conducătorii ei : preoți, protopopi, episcopi, monahi, iar
populația majoritar românească din Transilvania a rămas ortodoxă.
În Banat avem informații în legatură cu viața credincioșilor din sec. XI. Din viața Sfântului
Gerard aflăm despre un voievod, Ohtum sau Ahtum, care, după ce s-a botezat a înființat o mânăstire
ortodoxă cu hramul Sf. Ioan Botezătorul la Morisena, Cenadul de azi. Ohtum, înfrânt de regele
ungur Ștefan cel Sfânt, pierde stăpânirea cetății, iar mai târziu mânăstirea inființată de el precum și
alte lăcașuri de cult ortodoxe sunt luate cu forța și ajung în stăpânirea catolicilor.
Pe la anii 1020 a existat o episcopie ortodoxă la Dibiscos, Jupa de azi langă Caransebeș, sau
după unii istorici Timișoara.
Între secolele IX – XI în Transilvania și Banat au existat voievodate românești cu centre
episcopale și mânăstiri.
A existat în Banat un scaun mitropolitan la Timișoara, încă de la începutul secolului al XVII-
lea (devenit cu timpul episcopie), unde a păstorit Iosif cel Nou, zis de la Partos (cca. 1650 - 1653,
+1655/56), trecut în rândul sfinților în 1956.