Universitatea din Craiova

Facultatea de Teologie

Lucrare de seminar la disciplina

ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI DE LA ÎNFIINȚARE

ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT

Coordonator
P.S. Conf. univ. dr. EMILIAN CRIȘANUL

Susținător

Petre FĂNUȚ
Anul I Grupa I
 INTRODUCERE
Eparhia Râmnicului fostă a Râmnicului Noul Severin a cunoscut viața creștină încă din
primele secole după Hristos. În urma colonizării de către romani a Daciei, toate teritoriile inclusiv
Dacia Malvensis (Oltenia), au devenit parte integrantă a civilizației romane, participând la evoluția
acesteia inclusiv pe plan religios, evoluție care a însemnat și răspândirea creștinismului.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul Olteniei dovedesc că viața creștină a existat încă din
sec. III-IV.
Un eveniment important care a marcat dezvoltarea vieții bisericești a fost unificarea
voievodatelor și cnezatelor din dreapta și stânga Olteniei, întemeindu-se statul feudal Țara
Românească sub Basarab I.
După moartea lui Basarab I cei care au adus îmbunătățiri vieții bisericești au fost domnitorii
Radu cel Mare (1495-1508) și Neagoe Basarab (1512-1521).
Prima mitropolie românească, Mitropolia Ungro-Vlahiei, a fost înființată în anul 1359, în
timpul domnitorului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), de către Patriarhia Ecumenică de
Constantinopol.
A doua mitropolie românească, Mitropolia Severinului, a fost înființată în anul 1370, la
cererea domnitorului Vlaicu Vodă al Țării Românești (1364-1377), tot de către Patriarhia
Ecumenică de Constantinopol. Cu încuviințarea mitropolitului Iachint al Ungro-Vlahiei (1359-
1372), patriarhul Filotei al Constantinopolului (1364-1376) a aprobat ca Antim Critopol (1370-
1381), juristul Patriarhiei Ecumenice, să fie hirotonit mitropolit al unei părți din Ungro-Vlahia.
Astfel a început organizarea bisericească în dreapta Oltului.
Nou-înființata mitropolie era numită mitropolia Ungro-Vlahiei de către Severin, În niciun
document din acea vreme nu se precizează clar locul sau întinderea acestei nou-înființate mitropolii,
dar din denumire se deduce clar faptul că noua mitropolie se afla în regiunea Olteniei de azi, iar
reședința mitropolitană se afla în orașul Severin, pe malul Dunării.
În anul 1375, din pricina invaziei ungurilor, reședința mitropolitană a fost mutată la
Strehaia. Mai târziu, când în această regiune s-a așternut pacea, s-a simțit nevoia firească a
reînființării episcopiei din dreapta Oltului, lucru împlinit în anul 1503.1

Înființarea Arhiepiscopiei Râmnicului

Arhiepiscopia Râmnicului (fostă a Râmnicului și Noul Severin) a fost înființată în anul 1503
în timpul domniei voievodului Radu cel Mare (1495-1508). Pentru îndreptarea vieții bisericești din
Țara Românească, voievodul l-a adus în țară pe Sfântul Ierah Nifon, fostul patriarh al
Constantinopolului. Acesta văzând marea întindere a Mitropoliei Ungro-Vlahiei și
Constantinopolului, în anul 1503, a luat mai multe hotărâri privind organizarea bisericească în
cadrul unui sinod întrunit la Târgoviște. Astfel Sfântul Nifon, a înființat două episcopii și a hirotonit
pentru acestea doi episcopi. Una dintre cele două episcopii a fost Episcopia Râmnicului, care se
întindea pe teritoriul fostei Mitropolii a Severinului, precum reiese din documentele ulterioare și din
cronica lui Gheorghe Șincai, publicată în 1811.
1
,,Istoria Arhiepiscopiei Râmnicului” disponibil la http://arhiepiscopiaramnicului.ro/istoria/istoria-arhiepiscopiei-
ramnicului 09.06 2014. (Accesat la data 05.11 2022)

2
 ,,Noua episcopie, numită și a Noului Severin, și-a stabilit reședința în orașul Râmnic, la
Biserica Sfântul Nicolae, ctitorită cel mai probabil de voievodul Dan I (1384-1386), fratele lui
Mircea cel Bătrân”2.

Episcopia Râmnicului Noului Severin în sec. al XVI-lea

Despre primul episcop de Râmnic nu există atestări documentare dar unii istorici au
considerat că primul episcop a fost Maxim Brancovici, ,,un sârb chemat la noi în țară tot de
domnitorul Radu cel Mare, care a păstorit de prin 1503 până în 1505 cand a fost ridicat în scaunul
mitropolitan al Ungrovlahiei”3. Primul episcop de Râmnic atestat documentar a fost Leontie (1523-
1534), urmat de Paisie (1535-1540).
Istoria Episcopiei Râmnicului este strâns legată de cultura monahală și bisericească. La
începutul sec. XVI, pe teritoriul Olteniei existau multe mânăstiri și biserici. Amintim mânăstirile
Vodița (1374) și Tismana (1378) ctitoriile sf. Nicodim, mânăstirea Cozia (1388) ctitoria lui Mircea
cel Bătrân, mânăstirea Bistrița (1490), ctitoria fraților Craiovești, însă numărul lor va spori spre
sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI.. Vom consemna mânăstirile Brâncoveni, Sadova, Strehaia,
Gura Motrului, Călui, Bucovățul vechi, Segarcea. ,, Toate aceste mânăstiri au îndeplinit nu numai
un rol duhovnicesc în viața credincioșilor olteni, ci și unul cultural”.4
Multe dintre aceste lăcașuri sfinte au devenit ,,centre de caligrafiere” a manuscriselor din
limba slavă și greacă (Bistrița), iar unele au devenit tipografii (Govora). La mânăstirea Bistrița a
existat o adevărată bibliotecă cuprinzând volume și manuscrise. Printre acestea s-a păstrat prima
carte tipărită pe teritoriul țării noastre și anume Liturghierul lui Macarie din 1508, precum și
Tetravanghelul său din 1512.

Episcopia Râmnicului Noului Severin în sec. al XVII-lea

Dacă în sec. XVI ierarhii râmniceni nu apar cronologic în scrieri sau documente, în sec. al
XVII -lea, aceștia sunt mult mai bine cunoscuți. Este secolul în care au păstorit ierarhi de seamă, iar
marii ctitori de lăcașuri sfinte Matei Basarab (1632-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714)
au contribuit mult la cultura spirituală, înflorirea artei și culturii bisericești. Un număr mare de
mânăstiri și biserici au fost zidite iar altele refăcute și consolidate: mânăstirile Arnota, Sadova,
Strehaia, biserica sf. Dumitru(Craiova), Mânăstirea dintr-un lemn, Gura Motrului, Polovragi,
schitul Crasna.
Constantin Brâncoveanu a ctitorit mânăstirea Hurezi, în 1690, cea mai importantă ctitorie a
sa, a zidit două biserici la mânăstirea Mamu și Brâncoveni, și a restaurat mânăstirile Cozia,
Arnota, Bistrița, Govora. Tot în timpul domniei lui Brâncoveanu s-au remarcat și copiști cu renume
la acea vreme: Ieromonahul Ștefan (Cozia și Bistrița), monahul Nicolae (Brâncoveni), ieromonahul
Iosif (Hurezi), Vlad grămăticul și Alexandru dascălul (Episcopia Râmnicului). S-au copiat cazanii,
texte patristice, lucrări istorice și romane (Varlaam și Ioasaf, Esopia)

2
Ibidem http://arhiepiscopiaramnicului.ro/istoria/istoria-arhiepiscopiei-ramnicului 09.06 2014. (Accesat la data 05.11
2022)
3
Prof. dr. Ioan St. LAZĂR, Pr. Ctin. CÎRSTEA,, Episcopia Râmnicului 500 de ani de la înființare” (1503-2003) ed.
Adrianso Rm. Vâlcea 2005, pag. 240.
4
Ibidem, pag. 241

3
 Toate aceste lăcașuri de cult vor deveni centre de cultură a limbii române prin manuscrise
copiate, lucrări și cărți tipărite. Amintim pe călugărul cărturar Mihail Moxa (Mânăstirea Bistrița)
care a redactat în prima Istorie universală a limbii române (1620).
Ca ierarhi amintim pe primul episcop al sec. XVII, Efrem (1601-1613), om de încredere al
lui Mihai Viteazul. A urmat episcopul Teofil (1618-1636) fost egumen la Bistrița, episcopul Ignatie
Sârbul (1636-1653). După a doua jumătate a secolului consemnăm pe Ignatie -grecul (1657-1668)
și Serafim (1668-1670).
De reținut este faptul că în anul 1657 toate mânăstirile mari și unele orașe din Oltenia au fost
vizitate de patriarhul Macarie al Antiohiei, însoțit de fiul său, scriind cu această ocazie note de
călătorie interesante atât despre viața religioasă cât și despre tradițiile Olteniei.

Episcopia Râmnicului Noului Severin în sec. al XVIII-lea

În acest secol plin de frământări sociale, politice și economice, viața culturală și spirituală în
spațiul Olteniei si-a urmat cursul. ,,Domnia lui Constantin Basarab Brâncoveanu instalată și
desfășurată la cumpăna dintre cele două secole, al XVII-lea și al XVIII-lea, s-a constituit într-o
epocă de impetuos avânt pe toate planurile culturii”.5
În istoria Arhiepiscopiei Râmnicului un loc aparte îl ocupă Sfântul Ierarh Antim Ivireanul
(1650-1716), mitropolitul Ţării Româneşti, care timp de trei ani, înainte de a urca în înalta treaptă
de mitropolit, a fost un vrednic păstor de suflete în Eparhia Râmnicului(1705-1708). ,,Plecând spre
Râmnic, Antim a luat cu sine și utilajul tipografic pe care-l perfecționase la Snagov, înființând astfel
la reședința episcopiei oltene prima tiparniță din acest oraș, unde va beneficia de ajutorul lui Mihai
Ștefanovici, devotatul său ucenic”6. Pe lângă tiparniță Antim Ivireanul aduce și un suflu nou, astfel
că în mai puțin de trei ani vor fi tipărite cărți, în limbile greacă, slavonă și română. ,,Ceea ce trebuie
reținut în chip deosebit este faptul că Antim a început acum seria unor tipărituri românești, menite
să ducă la triumful deplin al limbii române în biserică”7. Din ianuarie 1708 și până în 1716 Antim
Ivireanul fost mitropolit al Țării Românești, când la ordinul domnitorului fanariot Constantin
Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun și trimis în exil. Pe drum către muntele Sinai unde fusese
exilat a fost ucis de escorta formată din soldați turci. ,, În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a hotărât ca mitropolitul Antim Ivireanul să fie trecut în rândul sfinților fiind prăznuit în
fiecare an în ziua de 27 septembrie”8.
Dezvoltarea culturală a continuat și după Antim Ivireanul, o serie de episcopi cărturari fiind
numiții în scaunul de la Râmnic: Damaschin Voinescu, Ștefan Inochentie, Climent, Grigorie
Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret, Nectarie.
Secolul al XVIII-lea a însemnat și trecerea teritoriului Olteniei sub stăpânirea Curții de la
Viena (1718), care a operat unele transformări cum ar fi scoaterea de sub jurisdicția canonică a

5
Gherasim CRISTEA episcopul Râmnicului ,,Istoria Eparhiei Râmnicului”, Editura Conphis 2009, pag. 173
6
Constantin MĂNESCU Parohia Urșani – Horezu ,,Mari păstori de suflete din Eparhia Râmnicului și rolul acestora în
zidirea duhovnicească a credincioșilor de astăzi” în revista Biblioteca digitală a Publicațiilor Culturale, pag. 341
disponibilă pe https://biblioteca-digitala.ro/reviste/, accesat pe data de 17.11 2022.
7
Pr. Prof. Dr. Mircea PACURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” vol. 2 Ed.Institutului Biblic și de misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane Bucureşti— 1994, Pag. 144
8
Prof. dr. Ioan St. LAZĂR, Pr. Ctin. CÎRSTEA, Op. cit. pag. 247

4
Mitropoliei Ungro-Vlahiei din București și subordonarea către Mitropolia sârbă din Carloviț.
Această situație a durat până în anul 1739 când în urma păcii dintre turci și austrieci, ,,Oltenia a fost
reanexată oficial la Țara Românească”9.

Episcopia Râmnicului Noului Severin în sec. al XIX-lea

Viața și cultura religioasă la Râmnic s-a desfășurat în sec. al XIX-lea sub semnul revoluției
și independenței naționale. Unirea Principatelor române a însemnat și unirea Bisericii din cele două
țări românești.
Evenimentele istorice de la 1821 au început în ,, inima Olteniei” și la mișcarea populară
începută de Tudor Vladimirescu ,,au aderat numeroși slujitori ai bisericii”10. Mânăstirea Tismana a
fost punctul de plecare a revoluției după Proclamația de la Padeș , urmată apoi de mânăstirile
Strehaia, Cozia, Bistrița, Polovragi care au servit ca baze de rezistență a răsculaților. ,,În 1821
Mânăstirea Bistrița a fost prădată și arsă de oștile turcești fiindcă aici se baricadaseră
revoluționarii”11.
După înlăturarea domniilor fanariote s-au inițiat reforme administrative în viața Bisericii
care presupuneau măsuri de inventariere și cartografiere a bunurilor mânăstirilor după modelul
administrației austriece. În acest context reformator și revoluția de la 1848 a fost sprijinită puternic
de clerul din Oltenia. La 20 iunie 1848 corul alcătuit din preoțimea orașului a intonat primele
acorduri din ,, un răsunet” în fața locuitorilor Râmnicului, după ceremonia de sfințire
a ,,stindardelor libertății naționale” în curtea bisericii ,, Toți sfinții”. ,,Radu Șapcă (Popa Șapcă) din
Celei – Romanați a devenit membru al guvernului provizoriu instituit la 9 iunie la Islaz”12
Slujitorii Bisericii se vor mobiliza și după un deceniu odată cu unirea Principatelor, mulți
clerici din Oltenia fiind membrii în Divanul Ad-Hoc (Calinic de la Râmnic, frații Neofit).
După instalarea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), transformările în viața
Bisericii au continuat, astfel prin decretul din 3 decembrie 1964 semnat de domnitor s-a proclamat
autocefalia Bisericii noului stat și constituirea Sinodului general al Bisericii Ortodoxe Române. A
fost legiferată limba română ca limbă de cancelarie și ,,de slujire în biserică”. Prin Legea Comunală
din 1864 întreținerea clerului a fost pusă pe seama comunelor și primăriilor iar prin secularizarea
averilor mânăstirești din anul 1864 s-au diminuat drastic mijloacele de existență a multor
așezăminte monahale, parte risipindu-se, parte supraviețuind cu greu.
A urmat războiul de independență de la 1877-1878, moment în care la Râmnic se afla în
fruntea eparhiei Atanasie Stoenescu. El a fost cel care i-a binecuvântat pe ostașii români la trecerea
Dunării pe la Corabia. ,, Prin acțiunile sale a căutat să întărească moralul oștirii aflate pe front,
tipărind broșuri cu rugăciuni pentru izbânda armatei”13.
Marile transformări din acest secol al începutului statului român unitar modern au cuprins și
învățământul teologic. La 8 noiembrie 1837 se deschideau la Râmnic primele cursuri ale
seminarului preparandial ,, Sf. Nicolae”, în același an cu înființarea Școlii de candidați la preoție.

9
Prof. dr. Ioan St. LAZĂR, Pr. Ctin. CÎRSTEA, Op. cit. pag. 253
10
Gherasim CRISTEA episcopul Râmnicului, Op. cit. pag. 197
11
Ibidem, pag. 197
12
Ibidem, pag. 199
13
Ibidem, pag. 200

5
 Odată cu apariția unui element nou în cultura teologică și anume ,, presa bisericească” și
Eparhia Râmnicului s-a preocupat în acest sens prin apariția revistei ,,Menirea Preotului” (1890) la
inițiativa preotului Gheorghe Gibescu-șeful cancelariei episcopale.
Arhitectura bisericească a cunoscut transformări stilul neoclasic fiind adoptat la început
pentru edificii mari urbane urmând ca spre sfârșitul sec. XIX să se revină la stilul românesc
tradițional. Au fost ridicate puține așezăminte monahale, în schimb au fost ridicate mai multe
biserici de mir multe fiind construite din lemn.
Pictura bisericilor a continuat curentelor Bizantino- român tradițional în frescă și tendințele
de laicizare, aceste aspecte regăsindu-se la multe edificii religioase de pe teritoriul Olteniei. Un loc
aparte a avut pictura votivă care a continuat tradiția școlii brâncovenești de la Hurezi. Tehnica
frescei va fi însă abandonată în favoarea picturii în ulei.
Printre Episcopi ai Râmnicului Noul Severin în sec. al XIX-le amintim pe Galaction (1813-
1824); Neofit (1824-1840) și Calinic (1850-1868) despre care am amintit implicarea lui la
săvârșirea revoluției de la 1848. Numit în scaunul episcopal în 1850 ,,marele părinte duhovnicesc” a
scris o nouă pagină în istoria eparhiei Râmnicului. Viața sa dedicată călugăriei a început la mai
puțin de 20 de ani și a fost dedicată învățăturii, rugăciunii și muncii. A fost numit la doar 31de ani
stareț la Cernica unde timp de 32 de ani s-a străduit să ridice viața călugărească și ,,luminarea
poporului prin școală”14. În anul 1850 după 43 de ani de ședere la mânăstire din care 32 de ani de
cârmuire a obștii monahale, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire de arhiereu dar a refuzat
socotindu-se ,,nevrednic de o asemenea cinste”. Tot în acel an Calinic a fost numit episcop la
Râmnic, instalarea fiind făcută în acea vreme la Craiova, reședința episcopală din Râmnic fiind
distrusă în ,, pârjolul” din 1847.
După o perioadă de 10 ani cu scaunul de ierarh vacant, Calinic a găsit Episcopia într-o
situație precară . Deși avea o vârstă înaintată, 63 de ani, a luat măsuri de redresare și reînviere
bisericească și culturală la Râmnic.
,,Călugăr smerit la Cernica, apoi cârmuitor al obștii monahale timp de 32 de ani, episcop de
Râmnic, timp de peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai desăvârșiți
reprezentanți ai spiritualității ortodoxe românești”15. În 1850 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a hotărât să fie trecut în rândul sfinților, prăznuirea fiind stabilită pe data de 11 aprilie.
După moartea episcopului Calinic cel sfânt scaunul episcopal a fost ocupat de mai mulți
ierarhi: Inochentie Chițulescu – ca intermiar (1868-1873) Atanasie Stoenescu (1873-1880), Iosif
Bobulescu (1880-1890) și Ghenadie Enăceanu (1886-1889), unul dintre cei mai învățați ierarhi ai
vremii.

Episcopia Râmnicului Noului Severin în sec. al XX-lea

Începutul secolului nu a adus schimbări majore în viața Bisericii Ortodoxe Române, dar
odată cu intrarea României în Războiul pentru reîntregirea neamului, sacrificiile umane și pierderile
materiale și s-au răsfrânt și asupra bisericii. Multe din mânăstirile și bisericile râmnicene au fost
prădate de clopote, obiecte liturgice, veșminte, carte rară.

14
Gherasim CRISTEA episcopul Râmnicului, Op. cit. pag. 213
15
Ibidem, pag. 217

6
 Odată cu Marea Unire de la 1918, viața bisericească a cunoscut mai multe prefaceri, statul
luând multe din atributele Bisericii (învățământul). La 6 mai 1925 a fost promulgat Statutul de
Organizare a Bisericii Ortodoxe Române, încheindu-se practic procesul de unificare bisericească.
La Râmnic au păstorit Atanasie Mironescu (1895-1909), urmat de Ghenadie Grigorescu
(1909-1912), Sofronie Vulpescu (1913-1923),Antim Petrescu (1918-1919), Vartolomeu Stănescu
(1921-1938).
Anul 1939 aduce o nouă schimbare și anume înființarea Mitropoliei Olteniei, cu denumirea
Mitropolia Olteniei, Râmnicului și Severinului cu reședința la Craiova. Astfel posesiunile
Episcopiei Râmnicului Noul Severin, împreună cu personalul slujitor și administrativ, trecea în
serviciul noii mitropolii. ,,Desființarea străvechii eparhii din dreapta Oltului a fost considerată de
credincioși o mare nedreptate istorică”16.
Au urmat anii grei din cel de-al doilea război mondial, Dictatul de la Viena a făcut ca
numeroși preoți din teritoriile rupte din trupul țării să se refugieze în patria mamă. Sprijinul oferit
de către Biserica Olteniei a fost substanțial, în Vâlcea luând ființă societatea preoțească,,
Renașterea”. ,,Luând parte la viața bisericii alături de preoțimea olteană, clerul refugiat s-a integrat
și în activitatea culturală, catehetică și filantropică din cuprinsul eparhiei”17
La 20 aprilie 1945 s-a reînființat Episcopia Râmnicului Noului Severin, practic se revenea la
situația de dinainte de 1939. Ulterior în anul 1947 s-a hotărât înființarea unei Arhiepiscopii a
Craiovei și numirea arhimandritului Firmilian Marin în scaunul episcopal. După doi ani noul regim
politic a dispus o nouă organizare, Arhiepiscopia Craiovei devenea Mitropolie iar la data de 5
februarie Episcopia Râmnicului a fost unită cu Episcopia Argeșului, fiind numit în fruntea noii
eparhii Iosif Gafton, titular la Episcopia Argeșului, iar sediul scaunului rămânea la Râmnicu-
Vâlcea.
Anul 1948 a fost începutul grelelor încercări din istoria Bisericii Ortodoxe Române sub
regimul comunist. Biserica a fost urmărită, marginalizată social și cultural chiar dacă practica
liturgică nu a fost oprită. Aruncarea în închisorile comuniste a preoților și călugărilor, atacarea
dogmei creștine de către ,,ateismul științific”, reducerea așezămintelor monahale, imixtiunea
politicului, au pus în pericol însăși existența Bisericii.
În Eparhia Râmnicului s-au desființat mânăstirile Mamu, Brâncoveni, Șerbănești,
Morunglavu, Hurezi, schitul Iezer, Sărăcinești. De la Mânăstirea Tismana starețul Gerasim Iscu a
fost închis pentru 15 ani, găsindu-și sfârșitul la închisoarea de la Aiud. Prigoana a continuat, mulți
monahi și-au părăsit lăcașele de cult fiind nevoiți să plece după ani de slujire și rugăciune. Nici
învățământul nu a rămas neatins, în 1948 fiind desființat Seminarul teologic Sf. Nicolae din Rm.
Vâlcea.
,,Cu toate acestea clerul a știut să fie mereu la datorie, cultivând tradițiile creștine
strămoșești”18. Pentru a-și asigura traiul monahismul râmnicean a făcut dovada unei înțelepciuni în
îmbinarea tradiției atelierelor mânăstirești cu noi îndeletniciri impuse de regimul politic. Astfel în
anul 1954 pe lângă Mânăstirea Bistrița ia ființă o cooperativă cu secții de croitorie, țesătorie,
tricotaje, ceramică unde au lucrat 160 de călugărițe. La fel au existat cooperative și la Mânăstirea
dintr-un lemn Mânăstirea Mamu, Mânăstirea Sărăcinești, Surpatele.

16
Gherasim CRISTEA episcopul Râmnicului, Op. cit. pag.229
17
Ibidem, pag. 230
18
Ibidem, pag. 235

7
 Ca ierarhi în această perioadă amintim pe Iosif Gafton (1949-1984), fiind primul episcop al
eparhiei Râmnicului și Argeșului care a păstorit în grelele condiții comuniste 40 de ani.
,, Din mila și voia lui Dumnezeu” începând cu anul 1984 a fost numit episcop p.s. Gherasim
Cristea, venit la Râmnic, ca arhiereu-vicar, încă din anul 1975. Acesta a slujit cu cinste și credință
până la moarte în anul 2014. Urmând tradiția ierarhilor râmniceni atât pe linie cărturească dar și
ctitoricească s-a preocupat de conservarea și restaurarea ,,tezaurului de spiritualitate” al Episcopiei
Râmnicului Pe rând, de-a lungul timpului, au fost restaurate aproape toate schiturile, mănăstirile şi
bisericile de mir din cadrul eparhiei, fapt pentru care, în anul 2005, Ministerul Cultelor şi Culturii i-
a acordat P.S. Gherasim Diploma de excelenţă.

Arhiepiscopia Râmnicului în prezent

În anul 1990, odată cu reînfiinţarea Episcopiei Argeşului şi Muscelului, cu reședința la
Curtea de Arges, Episcopia Râmnicului a rămas în jurisdicție cu judeţele Vâlcea şi Olt, iar din 1
februarie 2008, odată cu înființarea Episcopie Slatinei și Romanaților, Episcopia Râmnicului a
rămas în jurisdicţie doar cu judeţul Vâlcea.
,,La 18 iunie 2009, Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul
de arhiepiscopie, Preasfințitul Gherasim Cristea fiind numit arhiepiscop. Tot la această dată,
Arhimandritul Emilian Nica, eclesiarhul Mănăstirii Neamț, din județul Neamț, a fost ales Episcop-
Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul Lovişteanul”19.
La 22 mai 2014, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei
Bucureştilor, a fost ales de Sfântul Sinod Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a
noului arhiepiscop a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu
Vâlcea, la 8 iunie 2014.

ÎNCHEIERE

De la înființare și până astăzi, la Râmnic au păstorit peste cincizeci de ierarhi, dintre care
trei au fost deja canonizați. Aceștia sunt: primul ierarh al eparhiei, Sfântul Maxim Brancovici
(1503), Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (1705-1708) și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
(1850-1868).
Arhiepiscopia Râmnicului cuprinde în prezent 29 de Mânăstiri și 350 parohii aflate pe
teritoriul județului Vâlcea.
Cu o istorie de peste 500 de ani începând cu monahismul întemeietorului Nicodim de la
Vodița și Tismana, cu întemeietorul Eparhiei patriarhul ecumenic Nifon în 1503, ierarhi, copişti,
grămătici, tipografi, cărturari Arhiepiscopia Râmnicului a creat în jurul ei un mare „centru de
cultură şi spiritualitate românească aducând o contribuție esențială la făurirea culturii românești.

BIBLIOGRAFIE

19
,,Istoria Arhiepiscopiei Râmnicului” disponibil la http://arhiepiscopiaramnicului.ro/istoria/istoria-arhiepiscopiei-
ramnicului 09.06 2014. (Accesat la data 05.11 2022)

8
- Constantin MĂNESCU Parohia Urșani – Horezu ,,Mari păstori de suflete din Eparhia
Râmnicului și rolul acestora în zidirea duhovnicească a credincioșilor de astăzi” în revista
Biblioteca digitală a Publicațiilor Culturale, pag. 341 disponibilă pe https://biblioteca-
digitala.ro/reviste/, accesat pe data de 17.11 2022
- ,,Istoria Arhiepiscopiei Râmnicului” disponibil la
http://arhiepiscopiaramnicului.ro/istoria/istoria-arhiepiscopiei-ramnicului 09.06 2014.
(Accesat la data 05.11 2022);
- Gherasim CRISTEA episcopul Râmnicului ,,Istoria Eparhiei Râmnicului”, Editura Conphis
2009;
- Pr. Prof. Dr. Mircea PACURARIU ,, Istoria Bisericii Ortodoxe Române” vol. 2 Ed.
Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucureşti – 1994;
- Prof. dr. Ioan St. LAZĂR, Pr. Ctin. CÎRSTEA,, Episcopia Râmnicului 500 de ani de la
înființare” (1503-2003) ed. Adrianso Rm. Vâlcea 2005