Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
scurt istoric
Dupa cum se cunoaste, întemeiera Principatului Tarii Românesti, realizata prin unificarea
diferitelor formatiuni politice – cnezate si voievodate – din dreapta si stânga Oltului, sub
Basarab I (c. 1310-1352), a fost urmata de unificarea organizatiei bisericesti, înfaptuita de fiul
si urmasul sau, Nicolae Alexandru (1352-1364), care l-a stramutat pe mitropolitul Iachint de
la Vicina la Curtea de Arges, în anul 1359, ca mitropolit al Tarii Românesti, cu recunoasterea
Sinodului Patriarhiei din Constantinopol si a patriarhului ecumenic Calist I, având si
încuviintarea împartului bizantin Ioan V Paleologul.
La începutul secolului al XVI-lea, prin reorganizarea Bisericii din Tara Româneasca de catre
fostul patriarh ecumenic Nifon al II-lea, jurisdictia efectiva a mitropolitului Ungrovlahiei s-a
restrâns la limitele eparhiei sale, dar acesta a continuat sa exercite autoritatea scaunului celei
dintâi eparhii din tara peste cele doua episcopii nou înfiintate la Râmnic si Buzau, în 1502-
1503.
In plan cultural, s-a reluat activitatea tipografica, ce stagnase 1652, prin osteneala
mitropolitului Varlaam (1672-1679), care înfiinteaza o tipografie în incinta Mitropoliei, unde
tipareste în 1678 Cheia întelesului, o carte de predici tradusa din slavoneste.
In tipografia înfiintata de Varlaam la Bucuresti au fost date la lumina zeci de carti de slujba
bisericeasca si de zidire sufleteasca în limbile româna, slava si greaca. Dintre cartile tiparite
sub mitropolitul Teodosie se remarca Liturghierul, în 1680, Evanghelia, în 1682, Apostolul,
în 1683, si, mai ales, Biblia, în 1688, numita si Biblia lui Serban, prima editie integrala a
Sfintei Scripturi în româneste.
In 1694, activitatea tipografica din Bucuresti s-a întrerupt, utilajul tipografic fiind transferat la
manastirea Snagov, unde ieromonahul Antim Ivireanul, în numai sase ani (1696-1701), a
imprimat 15 carti în româneste, greceste, slavoneste si araba. In 1701, Antim a readus
tiparnita la Bucuresti si a tiparit alte 20 carti, pâna în 1705, când a fost ales episcop la
Râmnic, unde a înfiintat o noua tipografie si a dat la lumina înca 9 carti. Ales mitropolit
(1708-1716), Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgoviste, în 1708, si a tiparit 18
carti, iar în 1715 a adus utilajul tipografic la Bucuresti si a mai imprimat o carte în limba
greaca.
Acum se încheaga si un nou stil în arta, numit stilul brâncovenesc. Un reprezentat de seama al
picturii bisericesti din aceasta perioada este Pârvu Mutu (1657-1735), care a zugravit
bisericile manastirilor Cotroceni, Sinaia, Coltea, ale bisericilor din Filipesti, Magureni,
Lespezi, din judetul Prahova, Fundenii Doamnei, Negustori, Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti.
Si sculptura în lemn ajunge la maturitate, folosind ornamentatia cu motive vegetale si
zoomorfe. Exemple sunt iconostasele (tâmplele) si mobilierul bisericilor Cotroceni, Coltea
din Bucuresti, Filipestii de Padure – Prahova, Domneasca din Târgoviste.
O grija deosebita pentru restaurarea unor biserici si manastiri a aratat mitropolitul Daniil
(1719-1731). Intre acestea s-au numarat paraclisul Resedintei mitropolitane, biserica „cu
sfinti” sau „cu sibile” si biserica Vergului din Bucuresti (pe care a ctitorit-o în 1724). Tot
mitropolitul Daniil a dat la lumina mai multe carti de slujba în româneste, lucrare continuata
de mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753), care a avut un rol însemnat si la înfiintarea si
înzestrarea bibliotecii Mitropoliei.
Un fapt de seama pentru viata bisericeasca a eparhiei s-a petrecut la 13 iulie 1774, când
mitropolitul Grigorie II (1760-1768; 1770-1787) a primit moastele Sfântului Cuvios Dimitrie
cel Nou, aduse de la sudul Dunarii de generalul rus Petru Saltâcov, pe care le-a aseazat cu
mare cinstire în Catedrala din Bucuresti si a rânduit ca pomeniea sa i se faca în ziua de 27
octombrie. Tot el va face si o racla de lemn pentru sfintele sale moaste, pe care o îmbraca în
argint în 1786, ce va fi înlocuita cu alta noua, din argint masiv, în 1879, donata de episcopul
Ghenadie al Argesului.
Mitropolitul Grigorie II este si cel care primeste titlul onorific de Loctiitor al Tronului
Cezareii Capadociei, pe care i l-a acordat, la 10 octombrie 1776, patriarhul ecumenic
Sofronie II si Sinodul din jurul sau, la interventia staruitoare a domnitorului Alexandru
Ipsilanti (1774-1782). De atunci si pâna astazi, arhiepiscopul si mitropolitul de la Bucuresti a
purtat fara întrerupere în titulatura sa titlul acesta de Loctiitor al Tronului Cezareii Capadiciei.
Pe lânga manastirile mai vechi, în secolul al XVIII-lea si la începutul secolului urmator s-au
întemeiat noi asezaminte monahale: Vacaresti-Ilfov (1716-1722), Cheia-Teleajen (1770,
refacuta în 1790); Ghighiu (1814, recladita în 1858-1866; initial de calugari, apoi de
calugarite); Predeal (1774, recladita în 1819), Darvari (1834), Crasna-Izvoarele (1828),
Pestera Ialomicioarei (1802), Tiganesti (1812), Samurcasesti-Ciorogârla (1808), Pasarea
(1813), Zamfira (1743), Suzana (1740). In apropiere de Bucuresti, Grigore II Ghica a ridicat
manastirea si asezamântul spitalicesc Sfântul Pantelimon. Iar în Bucuresti, în 1724, s-a zidit
manastirea Stavropoleos, de catre arhimandritul grec Ioanichie, devenit apoi mitropolit de
Stavropoleos.
In acest secol întâlnim scoli întretinute de manastiri si biserici parohiale, mai ales în orasul
Bucuresti, ca de pilda scoala de la manastirea Coltea, înfiintata odata cu spitalul, scoala
slavo-româna de la manastirea Sfântul Gheorghe-Vechi, scoala de la Domnita Balasa si
altele. In martie 1797 a luat fiinta la manastirea Antim o scoala de pregatire a candidatilor la
preotie din cuprinsul Mitropoliei, numita «de gramatici» sau de «candidati».
La 2 februarie 1836 s-au deschis cursurile seminarului din Bucuresti, cunoscut sub numele de
«Seminarul Central». Din lipsa de preoti, paralel cu seminarul, au functionat la Bucuresti,
prin 1848, si cursuri de gramatici, cu o durata de câteva luni, pentru deprinderea tipicului
slujbelor bisericesti.
Dupa unirea definitiva a Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza acorda
mitropolitului Nifon (1850-1875), la 11 ianuarie 1865, titlul de „mitropolit primat”, la care se
adauga, dupa punerea în aplicare a Legii sinodale din 14 decembrie 1872, si cel de
„Presedinte al Sfântului Sinod”. În acest fel, dreptul de jurisdictie onorifica acordat de
sfintele canoane Întâistatatorului Bisericii românesti se extind si asupra eparhiilor din
Moldova. Catre sfârsitul vietii, Nifon se intitula: „Arhiepiscop si Mitropolit al Ungrovlahiei,
Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Primat al României si Presedintele Sfântului
Sinod”.
Legea sinodala din 1872 mai prevedea ca fiecare mitropolit si episcop va avea câte un
arhiereu locotenent, ales de catre Sinod, care va îndeplini serviciul de vicar. Titlurile acestor
arhierei erau: la Bucuresti, Ploiesteanul; la Râmnicu-Vâlcea, Craioveanul; la Buzau,
Râmniceanul; la Arges, Pitesteanu. In temeiul legi, arhiereii vicari de la Arhiepiscopia
Bucurestilor au purtat de-a lungul anilor titlul: „Ploiesteanul”, „Ialomiteanul”, „Ilfoveanul” ,
„Prahoveanul”.
La 19 noiembrie 1872 s-a deschis Seminarul «Nifon Mitropolitul» din Bucuresti, întemeiat de
mitropolitul Nifon, care se întretinea din veniturile proprietatilor lasate de ctitor.
Sub pastorirea mitropolitului Calinic Miclescu, în anul 1881 si-a deschis cursurile Facultatea
de Teologie din Bucuresti, care, cu o întrerupere de un an (1882-1883), exista pâna astazi, iar
la 17 ianuarie 1882 s-a inaugurat Tipografia Cartilor Bisericesti din Bucuresti, care îsi
continua activitatea si în prezent.
La 25 martie 1882, mitropolitul primat Calinic Miclescu si ierarhii Sfântului Sinod au sfintit
pentru prima data la noi Sfântul si Marele Mir, în catedrala din Bucuresti.
Din numarul mare al zugravilor din acest secol se remarca Nicolae Polcovnicul (1788-1842),
care a zugravit bisericile din Pantelimon, Leordeni si Mihailesti-Ilfov, catedrala mitropoliei,
Domnita Balasa din Bucuresti, precum si icoanele împaratesti din bisericile Sf. Nicolae si Sf.
Gheorghe de la Cernica.
Alti pictori au fost Constantin Lecca (1807-1887) si Misu Popp (1827-1892) au zugavit
împreuna bisericile Curtea Veche, Sf. Gheorghe-Nou, Sf. Ecaterina, Razvan, Radu Voda,
toate în Bucuresti, iar Nicolae Grigorescu (1838-1907) a lucrat un numar de icoane pentru
manastirea Caldarusani si pentru biserica din Baicoi-Prahova, si a pictat în fresca biserica
noua a manastirii Zamfira si biserica din Puchenii Mari-Prahova.
Pictori de biserici au fost si Petre Alexandrescu (biserica Antim din Bucuresti si capela
Azilului Elena Doamna), Ioachim Pompilian (bisericile Sf. Gheorghe-Vechi, Sf. Spiridon-
Nou si paraclisul numit «Pompilian» din Bucuresti), G. Stoenescu (biserica Sf. Pantelimon
sau Foisorul din Bucuresti), Anton Serafim (biserica mica a manastirii Tiganesti si biserica
Sf. Nicolae-Tabacu din Bucuresti) Vasile Damian (bisericile bucurestene Vergu, Sf.
Voievozi, Sf. Stefan-Cuibul cu barza, Boteanu, Cutitul de Argint) si altii.
Reforma muzicii psaltice s-a facut prin Macarie ieromonahul (1780-1836), «dascalul scoalei
de musichie» si Anton Pann (1797-1854), cântaret de strana la mai multe biserici din
Bucuresti si dascal «de musichie» la Seminarul din Bucuresti, care a tiparit toate cartile de
cântari bisericesti necesare stranei, multe întocmite de el, altele redate dupa diferiti psalti cu
renume. Tot în secolul al XIX-lea a activat un alt psalt de seama, Stefan (Stefanache)
Popescu (1824-1911), profesor la seminariile Central si Nifon din Bucuresti. In 1895 s-a
înfiintat scoala de cântareti bisericesti din Bucuresti (mutata în 1940 la Caldarusani).
Dupa Marea Unire din 1918, celor doua mitropolii din Muntenia si Moldova li s-au alaturat
mitropoliile românilor ortodocsi din Transilvania, Bucovina si Arhiepiscopia Chisinaului
(devenita Mitropolia Basarabiei). In acest context, la 10 martie 1923 s-a înfiintat Episcopia
Constantei (Tomisului), sub jurisdictia Mitropoliei Ungrovlahiei, cu resedinta la Constanta si
judetele Constanta, Ialomita, preluat de la Arhiepiscopia Bucurestilor, Durostor si Caliacra,
acestea din urma alipite la România în 1914.
În anul 1925, prin hotarârea Sfântului Sinod din 4 februarie si Legea promulgata la 25
februarie, scaunul arhiepiscopal si mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, a fost
ridicat la rangul de Patriarhie, iar arhiepiscopul si mitropolitul Ungrovlahiei a devinit, în
calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare,
titularul acestui scaun poarta pâna astazi, deasupra celorlalte numiri, pe cea de Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române. Primul patriarh Miron Cristea (1925-1939), investit si înscaunat
la 1 noiembrie 1925, se intitula „Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungrovlahiei,
Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei si Patriarh al României”.
Începând cu anul 1929, protoieriile s-au constituit pe plasi, într-un judet fiind între 2 si 6
protoierii, corespunzator numarului de plasi. Arhiepiscopia Bucurestilor avea 21 de protoierii
(câte 3 în orasul Bucuresti si judetele Ilfov, Dâmbovita, Teleorman si Vlasca, 2 în judetul
Muscel si 4 în judetul Prahova), cu 1.109 parohii si 405 filiale. In aceste parohii si filiale
existau 1.514 biserici, la care slujeau 1.260 preoti.
Pe lânga vechea Facultate de Teologie si Seminariile Central si Nifon, s-au mai înfiintat:
Academia de muzica religioasa (1928), Seminarul orfanilor de razboi „Patriarhul Miron” de
la Câmpulung Muscel (1922-1932), Seminarul monahal de la Cernica (1929), Scoala
superioara de pictura bisericeasca (1940), precum si scoli de cântareti bisericesti la
Târgoviste (1909), Turnu Magurele (1907), Câmpulung-Muscel (1903), Valenii de Munte
(1929).
În ce priveste literatura teologica, consemnam aparitie în 1936, la Bucuresti, a unei noi editii
sinodale a Sfintei Scripturi în româneste (prima editie sinodala a Bibliei aparuse în 1914, sub
pastorirea mitropolitului Conom Aramescu-Donici), prin osârdia patriarhului Miron Cristea si
traducerea dupa textele originale facuta de preotii profesori Grigorie Pisculescu (Gala
Galaction) si Vasile Radu. In 1944, patriarhul Nicodim Munteanu a tiparit o noua editie
integrala a Bibliei. La aceste traduceri integrale ale Sfintei Scripturi s-au adaugat mai multe
editii ale Noului Testament. Valoroase studii de teologie au publicat în aceasta perioada
profesorii Facultatii de Teologie din Bucuresti, precum Dumitru Staniloae, Ioan Popescu-
Malaiesti, Ioan G. Coman, Irineu Mihalcescu, Nicolae M. Popescu, Teodor M. Popescu,
Atanasie Negoita, Ion V. Georgescu. S-au facut si numeroase traduceri din Sfintii Parinti de
catre preotul Dumitru Fecioru, Olimp Caciula, care au pus bazele unei colectii patristice
intitulata Izvoarele Ortodoxiei (1938).
Intre periodicele vremii, amintim revista «Studii Teologice», aparuta în 1929, în care
profesorii de la Facultatea de Teologie din Bucuresti îsi publicau ostenelile carturaresti, si
revista «Raze de lumina» a studentilor aceleiasi facultati. Din 1924 a aparut «Apostolul»,
buletinul oficial al Arhiepiscopiei Bucurestilor. In afara de aceste publicatii au mai aparut si
alte reviste si foi bisericesti, dintre care mentionam: «Duminica ortodoxa», «Tinerimea
crestina», «Daruri», «Noua revista bisericeasca», «Fântâna darurilor», «Slova ortodoxa»,
«Predania», toate la Bucuresti. Asociatia cântaretilor bisericesti a editat revista «Cultura», iar
ieromonahul Dionisie Lungu a scos prin mijloace proprii foaia «Glasul monahilor» (din
1924).
Si activitatea de asistenta sociala a fost prezenta, mai ales, în parohiile urbane, prin înfiintarea
de cantine si camine pentru copii saraci si orfani, ajutorarea celor saraci. S-a acordat asistenta
religioasa în spitale, închisori si în cazarmi (în unele s-au înfiintat capele). In protopopiate s-
au organizat cercuri misionare sau pastorale, formate din preoti. In multe parohii au luat fiinta
coruri bisericesti si s-au organizat biblioteci parohiale.
O frumoasa dezvoltare a cunoscut si arta bisericeasca. Bisericile noi si cele refacute au fost
împodobite cu pictura în fresca sau tempera, de catre pictori renumiti ai timpului, continuând
vechea arta bizantina-traditionala. Amintim între acestia pe Costin Petrescu (1871-1954), care
a pictat, în Bucuresti, bisericile Mihai Voda, Sf. Dumitru-Colentina, Sf. Silvestru, la care se
adauga unele lucrari de pictura executate în Resedinta patriarhala. Tot atât de activ a fost si
Dimitrie Belizarie (1883-1947), care a executat lucrarile de pictura la Catedrala patriarhala,
biserica manastirii Caldarusani, biserica zisa «Mitropolia» din Târgoviste, bisericile
Caramidari si Sf. Vineri-Hereasca din Bucuresti. Mai pot fi amintiti fratii Eremia si Eugen
Profeta, Arutiun Avachian, Gh. Popescu, Paul Molda, Dumitru Nicolaide, care au pictat
biserici în Bucuresti si în unele parohii ale eparhiei.
Cântarea bisericeasca a fost cultivata mai ales de Ion Popescu-Pasarea (1871-1943), profesor
la Seminariile Nifon si Central, si la Conservator, care a publicat zeci de lucrari de muzica
liniara si psaltica. In aceeasi perioada au mai activat preotul I. D. Petrescu-Visarion, care a
scris numeroase lucrari de istoria muzicii bizantine; Dimitrie G. Kiriac, întemeietorul si
directorul Societatii corale «Carmen», si dirijorul corului bisericii Domnita Balasa; Gheorghe
Cucu, profesor la Conservator si dirijorul corului Catedralei patriarhale; Ion D. Chirescu,
profesor la Conservator si dirijor de cor la mai multe biserici din Capitala.
Mentionam si faptul ca între anii 1928-1948 a functionat la Bucuresti o Academie de muzica
religioasa, care a contribuit la cunoasterea muzicii psaltice si corale, dar si la formarea unor
dirijori si compozitori.
Schimbarile politice de dupa anul 1948, când regimul totalitar s-a instalat definitiv în tara, au
avut consecinte negative pentru viata Bisericii, care a fost marginalizata, activitatea ei
limitându-se strict la cadrul parohial si la lacasul de cult al fiecarei parohii. Dupa 1948 au fost
interzise asociatiile preotesti, precum si asociatiile de mireni existente în perioada interbelica;
n-a mai putut continua activitatea caritativ-filantropica a Bisericii, fiind desfiintate toate
asezamintele bisericesti din acest domneiu; a fost suprimat învatamântul religios din scolile
de toate gradele; s-a interzis asistenta religioasa în spitale, azile, cazarmi si închisori. Pe
tarâmul vietii culturale, au fost suprimate periodicele bisericesti si desfiintata Academia de
muzica religioasa, iar Facultatea de Teologie din Bucuresti a fost scoasa din cadrul
Universitatii si trecuta în grija Bisericii, sub numirea de Institut Teologic de Grad Universitar,
cu durata cursurilor de 4 ani. In locul celor doua semninarii teologice, Central si Nifon, care
au fost desfiintate, s-a înfiintat o scoala medie de cântareti bisericesti, cu doi ani de studii,
care a functionat, mai întâi, în cladirile de la Radu Voda, apoi la manastirea Plumbuita, iar
între 1952-1957 la Curtea de Arges, în perimetrul manastirii lui Neagoe Basarab.
Indata dupa instalarea regimului totalitar, zeci de preoti din eparhie au fost arestati, anchetati
si aruncati în închisori, de cele mai multe ori pentru acuzatii total nefondate, dar socotiti
periculosi pentru noua ordine de stat. Consemnam aici – dintr-o lista de-a dreptul
impresionanta – doar câteva nume: Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu si Dumitru
Staniloae, profesori la Facultatea de Teologie din Bucuresti, arhimandritii Benedict Ghius,
Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, fratii Vasile si Haralambie Vasilache,
ieromonahii Daniil Sandu Tudor (mort la Aiud), Arsenie Papacioc, Antonie Plamadeala (mai
târziu mitropolit la Sibiu), ierodiaconul Bartolomeu Valeriu Anania (azi mitropolit la Cluj),
preotii de mir Dumitru Iliescu-Palanca din Bucuresti (mort la Aiud), Constantin Galeriu din
Ploiesti (mai târziu profesor la Institutul Teologic din Bucuresti) si multi altii, dintre care unii
nu s-au mai întors.
In aceste conditii, în vara anului 1948 a avut loc alegerea (24 mai) si înscaunarea (6 iunie)
patriarhului Justinian Marina, care a stiut sa dea o noua orientare vietii bisericesti, în functie
de noua situatia creata în România prin instaurarea regimului totalitar. In Arhiepiscopia
Bucurestilor, în timpul patriarhului Justinian, s-au restaurat zeci de biserici si manastiri si s-
au construit biserici noi, altele au fost împodobite cu pictura, s-a reînfiintat seminarul teologic
în 1957 si a fost readus la Bucuresti de la Curtea de Aeges, s-a reorganizat învatamântul
teologic, s-au tiparit manuale pentru studenti si seminaristi, s-a reeditat Biblia sinodala (1968
si 1975), Noul Testament si toate cartile de cult, a reaparut revista „Glasul Bisericii”
(înfiintata în 1941) si s-au editat noile reviste „Ortodoxia” si „Studii Teologice”, desigur, într-
un tiraj redus si cu circulatie restrânsa.
In anul 1951, dupa punerea în aplicarea a noii reforme administrative din 6 septembrie 1950,
care a împartit teritoriul tarii pe regiuni si raioane, înlocuind judetele si plasile, protoieriile s-
au reorganizat pe raioane administrative. Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea acum 37
raioane administrative, cu 32 protoierii în Capitala si regiunile Bucuresti, Ploiesti, Pitesti si
Constanta, având 1.624 parohii si 116 filiale, 1754 biserici si 2.231 preoti.
În urma aplicarii Decretului nr. 410 din 19 noiembrie 1959, prin care au fost exclusi din
manastiri calugarii mai tineri de 55 de ani si maicile de pâna în 50 de ani, obstile manastiresti
s-au redus, iar unele manastiri s-au închis. Astfel, în 1960, în Arhiepiscopia Bucurestilor mai
functionau 2 manastiri de calugari (Caldarusani, cu schitul Balamuci, si Sinaia, cu Pestera
Ialomicioarei) si 6 manastiri de calugarite (Pasarea, Tiganesti, Ghighiu, Zamfira, Suzana,
Namaiesti), cu 80 de calugari si 485 calugarite; 3 metoace sub administrarea Centrului
eparhial servite de personal monahal (Dragoslavele, Techirghiol si Cricov-Jercalai).
Manastirile Cernica si Ciorogârla au trecut la Administratia Patriarhala ca stavropighii;
manastirile Antim si Plumbuita au fost transformate în paraclise, sub jurisdictia
Administratiei Patriarhale si, respectiv, Institutului Biblic-Ateliere; manastirea Cheia a
devenit metoc al Administratiei Patriarhale si casa de odihna pentru salariati; manastirea
Balaciu, schiturile Crasna-Izvoarele si Slanic-Muscel au fost desfiintate.
Incepând cu anul 1990, în conditii de libertate, sub pastorirea patriarhului Teoctist, s-au
construit biserici noi: în parohii, scoli, unitati militare, spitale, azile, penitenciare, centre de
asistenta sociala. Totodata, Arhiepiscopia Bucurestilor a cedat 5 judete (Dâmbovita, Ialomita,
Calarasi, Teleorman si Giurgiu) din cuprinderea ei pentru înfiintarea noilor eparhii:
Arhiepiscopia Târgovistei (1990), Episcopia Sloboziei si Calarasilor (1993), Episcopia
Alexandriei si Teleormanului (1996) si Episcopia Giurgiului (2000), restrângându-si
jurisdictia asupra judetelor Ilfov si Prahova, plus orasul Bucuresti, capitala tarii.
Trebuie mentionat si faptul ca, 17 mai 1990, Adunarea Nationala Bisericeasca, pe temeiuri
„de ordin istoric, administrativ-bisericesc si misionar-pastoral” si pentru a raspunde
„cerintelor actuale ale clerului si credinciosilor”, a aprobat hotarârea Sfântului Sinod de
schimbare a denumirii Mitropoliei Ungrovlahiei în „Mitropolia Munteniei si Dobrogei”. Ca
urmare, pâna astazi, Întâstatatorului Bisericii noastre se intituleaza: „Arhiepiscop al
Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si Presedintele Sfântului Sinod”, iar jurisdictia sa se
exercita, potrivit Sfintelor Canoane si Statutului în vigoare, ca Arhiepiscop al Bucurestilor
peste teritoriul acestei eparhii, ca mitropolit al Munteniei si Dobrogei si peste eparhiile
sufragane, iar ca Patriarh peste toata Biserica Ortodoxa Româna.
Activitatea editoriala cuprinde mai multe carti de teologie, spiritualitate si cultura crestina
ortodoxa, monografii, carti liturgice, precum si multe reviste si buletine pastorale si culturale
la nivel de protopopiat, parohie si scoala teologica.
Aceste rezultate deosebite au fost obtinute prin daruirea si harnicia clerului si credinciosilor,
manifestata în cele trei directii de activitate: pastoral-liturgica, cultural-misionara si social-
caritativa.
Gheorghe Vasilescu
http://www.crestinism-ortodox.ro/istoric2.html