ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZARE: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

EPISCOPUL VASILE MOGA AL TRANSILVANIEI

Îndrumător: Pr. conf. univ. dr. Alin Viorel ALBU

Doctorand: Alin IONICĂ

Student: Adrian
RUS

Alba Iulia,
2022
1
 PLANUL LUCRĂRII

Introducere....................................................................................... 3

Situația politico-socială în perioada păstoririi episcopului Moga..... 3

Omul și episcopul Vasile Moga........................................................ 5

Activitatea organizatorică a Episcopul Vasile Moga....................... 7

Activitatea pe plan social-politic.....................................................11

Concluzii...........................................................................................12

Bibliografie....................................................................................... 14

2
 INTRODUCERE

Perioada în care a păstorit episcopul Vasile Moga (1810-1845) nu poate fi înțeleasă

corect fără a arăta contextul politico-social și bisericesc în care se situa Transilvania, înainte de
venirea acestuia pe scaunul episcopal. Așa cum este bine cunoscut faptul că după trecerea unei părți
a bisericii românești din Transilvania sub ascultarea Romei, românii ortodocși au rămas, vreme de
mai bine de șase decenii, fără o ierarhie bisericească. În toată această perioadă tulbure, sarcina
hirotonirii preoților revenind episcopilor de la Râmnic, mitropoliților de la București, uneori chiar și
episcopilor sârbi de la Arad.
Abia după potolirea numeroaselor mișcări populare, conduse de Visarion Sarai,
Sofronie de la Cioara si Oprea din Săliște, care printre altele, cereau și numirea unui ierarh ortodox
și după prezentarea unor memorii ale preoților transilvăneni, curtea imperială a acceptat numirea
unui ,,administrator” al eparhiei, cu rangul de ,,locțiitor de episcop”1.

SITUAȚIA POLITICO-SOCIALĂ ÎN PERIOADA PĂSTORIRII

EPISCOPULUI MOGA

Primul ,,administrator” al eparhiei ortodoxe transilvănene a fost numit Dionisie

Novacovici, fost profesor de teologie la Novisad. Acesta era încă din anul 1751, episcop al Budei și
Câmpiilor Mohaciului, titlu pe care l-a păstrat și după transferarea lui în Transilvania. Deși acesta a
ajuns la Sibiu la 26 aprilie 1761, a fost instalat abia la 4 septembrie 1761, în prezența generalului
Adolf von Buccow. Având în vedere că acestă numire a fost acceptată cu greu de curtea imperială,
aceasta, printr-o patentă imperială, emisă la 6 noiembrie 1762, îi impuse o serie de restricții, 11 la
număr, centrate pe ideea înlesnirii trecerii la uniație.
Stabilit, inițial, la Brașov, Dionisie Novacovici s-a mutat într-o casă închiriată în
Sibiu, pentru ca în anul 1763 să își stabilească reședința la Rășinari. Deși a avut de înfruntat
numeroase dificultăți, acestui ,,administrator” i se datorează realizarea primelor conscripții
bisericești, întrunirea unui mare sinod bisericesc, precum și organizarea eparhiei în 44 de
protopopiate. Părăsind Transilvania în februarie 1767, atribuțiile sale, de ,,administrator” ale
1
Mircea Păcurariu, O viaţă dăruită bisericii şi neamului, p. 60.
3
eparhiei transilvănene, au fost preluate de Ioan Georgevici, episcopul Caransebeșului care, ales pe
scaunul mitropolitan de la Karlowitz, a insistat pe lângă curtea imperială pentru numirea unui
episcop. La 12 ianuarie 1770 curtea imperială a aprobat această cerere, Sofronie Chirilovici, fostul
vicar al episcopului Dionisie Novacovici de la Buda, fiind numit episcop al Transilvaniei.
Noului ierarh i-a fost impus să-și aibă reședința la Sibiu (pe atunci sediul
guvernatorilor Transilvaniei), iar celor 11 restricții impuse ,,administratorului” Dionisie Novacovici
le-au fost adăugate încă două și anume: să nu întreprindă vizite canonice sau să convoace vreun
sobor fără aprobarea guvernului și să-i denunțe pe acei preoți hirotoniți în afara Transilvaniei.
Confruntat cu aceste dificultăți, în septembrie 1773, Sofronie Chirilovici și-a cerut transferul la
oricare altă eparhie din imperiu, în anul 1774 fiind numit episcop la Buda, ulterior la Timișoara.
A urmat o lungă perioadă în care scaunul vlădicesc a rămas neocupat, până când, în
1783, a fost numit un nou episcop, în persoana arhimandritului Ghedeon Nechitici, vicarul
Episcopiei Ortodoxe a Bucovinei, care a păstorit în perioada 1783-1788. Păstorirea acestui episcop
a fost marcată de răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, la a cărui potolire și-a adus
contribuția, precum și de un real progres al eparhiei ortodoxe transilvănene, în sensul că acesta s-a
ocupat de pregătirea preoților (care trebuiau să aibă cunoștințe de scris, citit, cântare și catehism), de
înființarea unui curs pedagogic pentru pregătirea viitorilor dascăli (sub îndrumarea brașoveanului
Dimitrie Eustatievici), de reorganizarea eparhiei (în 31 de protopopiate), de instituirea unor
matricole parohiale pentru consemnarea celor botezați, căsătoriți și decedați, precum și de
menținerea unei legături strânse cu păstoriții săi prin intermediul circularelor și pastoralelor
expediate către protopopiate.
Episcopul Ghedeon Nechitici a trecut la cele veșnice la 20 noiembrie 1788, scaunul
episcopal fiindu-i încredințat arhimandritului Gherasim Adamovici, egumenul mănăstirii Bezdin,
care a păstorit în perioada 1789-1796. Instalat în 13 septembrie 1789, la Sibiu, noul episcop s-a
arătat preocupat de lupta românilor pentru obţinerea de drepturi politice, în spiritul mişcării
Supplex-ului din 1791. După moartea acestui episcop, până în anul 1811, când, a fost ales Vasile
Moga, curtea imperială a refuzat numirea unui nou episcop, conducerea eparhiei revenind vicarilor
Ioan Popovici din Hondol (1796-1806) și Nicolae Huţovici din Hunedoara (1806-1811), hirotonirea
preoților fiind oficiată de episcopul Pavel Avacumovici al Aradului2.

OMUL ȘI EPISCOPUL VASILE MOGA

2
Paul Brusanowski, Pagini din istoria bisericească a Sibiului medieval, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
2007, pp. 225-246;
4
 Înainte de a puncta principalele aspecte legate de viața și activitatea episcopului
Vasile Moga, este important să amintim câteva date biografice. Așadar Vasile Moga se naște în anul
1774 în localitatea Sebeşul-Săsesc, într-o familie de clerici, și anume în familia preotului Ioan
Moga, o familie care a oferit de-a lungul timpului în jur de 15 preoți 3. Își începe educația în cadrul
școlii românești ce funcționa pe lângă biserica ortodoxă din oraș4. Continuă din anul 1786, în
cadrul Gimnaziului Evanghelic din Sebeș unde, datorită faptului că avea o pregătire temeinică a fost
primit direct în clasa a-III-a.
Din anul 1789 a frecventat, timp de patru ani, cursurile Liceului Romano-Catolic din
Alba-Iulia, iar din anul 1793 a trecut la Liceul Catolic Regesc din Cluj5 În anul 1798, după moartea
tatălui său și la insistențele unchiului său, protopopul Avram Moga, Vasile Moga s-a întors în
localitatea natală. Aici a activat, până la alegerea sa ca episcop, în calitate de capelan protopopesc
fiind deja hirotonit preot celib în cadrul Episcopiei Aradului, în anul 1798. Până în anul 1810 a
îndeplinit atât funcția de capelan, cât și cea de notar al protopopiatului ortodox Sebeș, iar datorită
temeinicei sale pregătiri a fost solicitat, în numeroase rânduri, de către Consistoriul din Sibiu pentru
îndeplinirea unor misiuni, cele mai multe privind disciplina preoților6.
Alegerea lui Vasile Moga ca episcop are loc la un sinod al protopopilor care a avut
loc la Turda la data 19 septembrie 1810. La acest sinod a avut trei contracandidați, anume pe
Nicolae Huţovici, Nestor Ioanovici și Nicolae Panonici. La intervenția episcopului Samuil Vulcan,
Curtea Imperială l-a confirmat pe Vasile Moga în funcția de episcop al românilor ortodocși din
Transilvania. Probabil cu intenția de limitare a influenței Mitropoliei de la Karlowitz, precum și din
dorința de a avea la cârma episcopiei transilvănene o persoană mai maleabilă și docilă, urmând ca
acesta să se prezinte la Karlowitz la data de 23 aprilie 1811 pentru a fi hirotonit.7
Așadar, deși Curtea Imperiala a acceptat numirea unui episcop ortodox român în
Transilvania, nu a dorit să lase libertate totala de acțiune si odată cu încâinarea acestuia prin
decretul din 21 decembrie 1810 i-au fost impuse 19 restricții umilitoare. Lecturând lista celor 19
restricții, putem constata o amplificare a prevederilor decretului imperial din anul 1767, care
3
Ioan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, ediţia a II-a, introducere, îngrijirea ediţiei, note şi comentarii de
Doru Radosav, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1995, p. 139.
4
Rodica Groza, Mihai-Octavian Groza, ,,Date privind istoria învăţământului sebeşean”, în volumul Sebeş-istorie şi
tradiţii locale, coordonat de Ionuţ Costea, Sebeş, Editura Emma Books, 2014, p. 19
5
Ioan Lupaş, ,,Câteva informaţii privitoare la Vasile Moga şi Gheorghe Lazăr ca student în Cluj”, în Anuarul
Institutului de Istorie Naţională din Cluj, an II, număr 2, 1923, pp. 377-378; Ioan Matei, ,,Cultura episcopului Vasile
Moga. Contribuţii noi”, în Biserica Ortodoxă Română, an XLI, număr 12, 1923, pp. 922-926.
6
Sebastian Stanca, Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga (1774-1845), Cluj, Tipografia Eparhiei Ortodoxe
Române, 1938, p. 13;.
7
Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,O serie de consideraţii referitoare la păstorirea episcopului Vasile Moga (1810-1845)”,
în volumul Diversitate culturală, realităţi politice şi multiconfesionalism în Transilvania şi Banat (secolele XVIII-XX),
Editura Argonaut, 2014, p.51.
5
conținea 11 puncte, impuse ,,administratorului” Dionisie Novacovici, restricțiile impuse episcopului
Vasile Moga urmărind, după cum bine se poate observa, consolidarea Bisericii Greco-Catolice în
detrimentul celei Ortodoxe8. Aceste 19 puncte sunt:
1. Episcopul să fie credincios către Majestatea Sa și către următorii lui legiuiți și să
păzească pentru ca și clerul și poporul să rămână în aceeași fidelitate și dacă ar băga de seamă că
cineva ar cuteza a machine asupra persoanei preaînalte sau asupra legilor, pe unul ca acela numai
decât să-l arate guvernului regesc;
2. Să știe episcopul că denumirea sa are a o mulțumi numai ca un simbol al grației
cesaro regești, pentru aceea să se conformeze legilor patriei și ordinaţiunilor regești și celor ale
guvernului ardelean, la din contra va cădea sub indignațiunea regească și sub pedeapsă;
3. În chestiuni dogmatice nu poate recurge decât la mitropolitul din Carloviţ și numai cu
știrea guvernului și a împărăției și nu altmintrelea, el va fi esclus însă de la toate privilegiile de
cari se bucură națiunea ilirică din Ungaria, apelațiunile în cauze matrimoniale le va face la
guvern;
4. În fiecare lună va așterne la împărăție protocolul ședințelor consistoriului;
5. Nu va permite nici de cum ca emisari străini să vină în diecesa sa spre a face
turburări;
6. Va porunci preoților, sub pedeapsa lipsirii de preoție, ca pe călugării cari s-au
obicinuit să vină din Moldova și Valachia în satele de sub poalele munților, numai decât să-i
trimită în patria lor, iar în caz contrar săi arate diregătoriilor;
7. Să nu uite episcopul că clerul neunit este numai tolerat, pentru aceea să știe că îi este
oprit a se împotrivi creșterii și lățirii religiunii unite și să nu cuteze nici el nici preoții lui a
desmânta aevea sau pe ascuns pe uniți la cădere de la unire;
8. Să știe episcopul că privilegiile națiunii ilirice nu se estind asupra Ardealului, de
aceea clerul neunit din Ardeal rămâne și în viitor în starea lui de până acum;
9. În chestiuni care privesc ,,subsistinţa lui și a clerului” se va adresa judecătoriilor mai
mici, iar în caz de nemulțămire poate recurge la împărăție prin guvernul ardelean;
10. Episcopul e dator a se mulțumi cu o leafă de 4000 fl. și a se reține de la orice ,,exacţii
nelegiuite și oprite”, precum și de la orice colecte și pedepse în bani. Vizitaţiile canonice le va face
numai cu permisiunea guvernului, însoțit de doi comisari. Se va supune dispozițiilor din Aprobate
I.8.1 Reședința are să și-o așeze acolo unde va porunci guvernul;
11. Porțiunile canonice ale preoților uniți unde aceștia nu mai există, nu le va da
preoților neuniți, ci le va restitui domnilor sau comunelor, de unde le-au primit. Preoții neuniți se

8
Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 48.
6
vor mulțumi numai cu stolele. De vor căpăta pământuri acestea să se supună contribuției. Preoții
neuniți numai din deosebită grație regească sunt scutiți de ,,darea capului”;
12. Dacă neuniții trec la unire și porțiunile canonice trec cu ei;
13. Iar în cazul când toți uniții dintr-un sat ar trece la neunire porțiunea canonică
rămâne la preotul unit;
14. Unde este biserică și poporul amestecat, biserica va fi a uniților, iar neuniții își pot
face alta, dar fără să îngreuneze pe locuitori;
15. Episcopul e dator a nu schimba regularea diecesei de la 1806;
16. Episcopul să plaseze pe preoții supranumerari cu forța în parohiile văduvite;
17. Fiindcă venitele preoților au scăzut în urma înmulțirii preoților episcopul să nu pună
preoți numai unde numărul sufletelor corespunde ordinaţiunilor mai înalte;
18. Episcopul să poarte grije ca teologii candidaţi la preoţie să cunoască toate datorinţele
lor, să ştie ceti și scrie, catehismul și aritmetica, să aibă şcoală primară și gramaticală și să ştie
ungureşte;
19. Preoții au obiceiul să se îngrijească pentru ca să le urmeze în post feciorii sau ginerii,
ceea ce este ,,împedecare a culturii” și se abat alţi oameni de la preoţie. Episcopul se îndatorează
a desrădăcina acest abuz”9.
Deși prin punctele 16,17,18,și 19 se aducea clar o îmbunătățire a vieții bisericești a
românilor ortodocși din Transilvania, nu putem să nu remarcăm că în continuare se urmărea
consolidarea Bisericii Catolice în detrimentul celei Ortodoxe.

ACTIVITATEA ORGANIZATORICĂ A EPISCOPULUI MOGA

Dorința ortodocșilor români din Transilvania de a avea în fruntea bisericii un episcop

român de aceeași religie cu ei, îl face pe proaspătul Episcop Vasile Moga să își ia în serios rolul de
conducător. Astfel că noul episcop încă la începutul activității sale, prin prima circulară pe care o
scrie  în calitate de episcop la data de 10 august 1811, propune o serie de obiective și dă  indicații
tuturor celor aflați sub ascultarea sa adresându-se în special preoților. Această circulară putem să o
consideram o adevărată „platformă pastorală„ a ierarhului10.  
Deci, iată că prin intermediul acestei prime circulare emise în calitate de episcop
Vasile Moga își anunță alegerea sa pe scaunul vlădicesc, precum și o serie de îndatoriri care trebuie

9
Sebastian Stanca, Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga, Cluj, Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române 1938; p.
17-18
10
Ilarion Puşcariu, Documente pentru limbă şi istorie, tom I, Sibiu, Tipografia Archidiecesană, 1889, pp. 177-181.
7
păzite cu scopul de a trezi conștiința celor pe care îi păstorește. Printre acestea putem aminti faptul
că îndemna la promovarea celor tineri, sau mai bine zis a celor tineri bine instruiți pentru ca aceștia
să urmeze calea preoției. De asemenea îndemna la înlăturarea textelor care nu țineau de învățătura
bisericească și la propovăduirea adevăratelor concepte creștine 11. De asemenea cerea ca preoții să
țină la morala lor, la respectarea autorității bisericești dar si a celei laice.
Nu putem să trecem mai departe fără a aminti faptul că pe lângă cele 19 restricții care
au fost impuse referitor la activitatea pe care urma să o desfășoare, acesta a fost obligat să își
stabilească reședința la Cluj. Acest lucru i-a fost impus pentru a putea fi aproape și sub atenta
supraveghere a guvernatorului. Deși orașul  îi era cunoscut, faptul că se afla sub supravegherea
guvernatorului l-a făcut să simtă oarecum îngrădit și în anul 1812 solicită mutarea, printr-un
memoriu, a reședinței episcopale la Sibiu. Motivarea care stătea la baza acestui memoriu era faptul
că credincioșii din Sibiu îi promiteau achiziționarea unei locuințe potrivite pentru o reședința
episcopală. De asemenea mai specifica faptul că nici episcopii celorlalte confesiuni nu își aveau
reședința în același oraș cu guvernul. Rezultatul raportului a fost unul favorabil și în lipsă de
posibilități financiare episcopul Vasile Moga inițiază o colectă în urma căreia  a reușește să
achiziționeze un imobil în Sibiu, în care stabilește reședința, Consistoriul, Seminarul și arhiva
episcopiei.
Dacă în primii ani de la numirea sa ca episcop a întreprins puține vizite canonice
deoarece era oarecum reținut de „instructia” din 1810, care prevedea ca aceste vizite pastorale să se
desfășoare numai cu acordul și sub stricta supraveghere a guvernului transilvan, totuși el a făcut
sute de astfel de vizite în timpul păstoririi sale.Cu ocazia acestor vizite pastorale între anii 1815 și
1842 sfințește un număr important de biserici din zona Sebeșului, de la Alba Iulia până la Baia de
Arieș, de pe valea Arieșului, trecând apoi pe valea Mureșului, ca spre finalul acestei perioade sa
ajungă și la sfințirea unor biserici de pe valea Bârgăului12.
În relațiile sale cu clerul si cu credincioșii, Vasile Moga a scris mai multe
pastorale adresate acestora. Acestea se pot împărți în șase categorii, după conținutul și obiectivele
lor. Astfel avem pastorale: referitoare la viața morală a credincioșilor în care se cerea preoților
să-i îndrume pe credincioși la frecventarea bisericii și la abținerea de la fapte care nu fac cinste unui
creștin. Aici trebuie sa subliniem faptul ca o atenție deosebită era acordată vieții de familie prin
încercarea de înlăturare a concubinajului. Totodată se interzicea cununiile care nu respectau vârsta
minimă (20 de ani la băieți, 15 la fete) și gradele de rudenie. S-a dispus ca cei ce urmau să se
cunune să fie condiționați de cunoașterea rugăciunilor.

11
Ibidem, p. 178
12
Pr. Doroftei Eugen, Episcopul Vasile Moga In slujba lui Dumnezeu și al oamenilor, Editura TIPOMUR 2017; p. 55-
56
8
 Cele referitoare la săvârșirea slujbelor aveau în fond un obiectiv catehetic, astfel
se interzicea cădirea la citirea Apostolului și împărțirea anaforei la citirea Cazaniei (omilia zilei
liturgice), pentru ca cei prezenți in biserică să fie atenți la aceste lecturi biblice; de asemene stabilea
rostirea din mijlocul bisericii, după terminarea Liturghiei, a rugăciunii „Tatăl nostru”, a Crezului și
a celor 10 porunci, ca elemente esențiale în catehizarea credincioșilor; interzicea clerului oficierea
slujbelor de blestem. Cu privire la bisericile noi, dispunea construcție acestora în mijlocul satului și
nu pe dealuri, pentru a fi mai accesibile.
A treia categorie face referire la înlăturarea superstițiilor, mai ales a celor legate
de cultul morților, de credință în strigoi si altele. În cea de-a patra categorie, cea referitoare la
aspecte sociale, de ajutorare a semenilor, Vasile Moga îi îndemna pe preoți ca în timpul epidemiilor
să ofere celor în suferință, medicamente cumpărate din banii Bisericii. Tot la aceasta categorie
putem încadra si insistența pentru introducerea în biserici a cutiilor de colectă pentru ajutorarea
invalizilor, orfanilor și văduvelor.
Cea de-a cincea categorie este cea referitoare la administrația parohială prin
care se cerea și s-au introdus și tipărit registre pentru evidenta botezaților, cununaților și morților, s-
a rânduit ca fiecare parohie să aibă un epitrop, care să fie responsabil cu contabilitatea. Se solicita
de asemenea protopopilor să inspecteze parohiile și să înainteze rapoarte anuale la Episcopie. În cea
de-a șasea categorie cea referitoare la învățământul primar, a dispus prin circulare deschiderea
de scoli în fiecare sat, însărcinând pe cântăreți (dascăli) cu școlarizarea elevilor, iar pe preoți cu
predarea cunoștințelor religioase și inspecția13.
Deoarece învățământul teologic a fost una dintre preocupările sale, a reușit cu
ajutorul ajutorul autorităților, aducerea înapoi la Sibiu a lui Gheorghe Lazar care fusese școlit la
Viena si care înainte de plecarea la Brașov pentru un post mai bine plătit, predase la Sibiu:
dogmatica, morala, tipicul si cântările bisericești. Se pare totuși că cei doi, episcop si profesor nu
cădeau de acord în mai multe privinte mai ales ca Gheorghe Lazăr nu recunoștea demnitatea de
episcop a lui Vasile Moga. Astfel după nenumărate certuri, în anul 1815 cel de-al doilea a fost
destituit din funcție și a plecat la București. La Sibiu, în locul său, au fost numiți ca dascăli Moise
Fulea și Ioan Moga („Teologul”), cel dintâi susținând, paralel cu ciclul teologic de șase luni al
Seminarului, și un curs pedagogic de șase săptămâni, în care s-au pregătit viitorii învățători până în
183814.
În urma acestor cursuri au fost școliți si Sava Popovici Barcianu de Rasinari care
ajunge preot si ulterior profesor la Sibiu si autor de manuale școlare, membru al Academiei
Romane, Vasile Oroianu care ajunge profesor la Gimnaziul Ortodox din Brașov , Nicolae Lazar

13
Pr. conf. univ. dr. Albu, Alin, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Reintregirea Alba Iulia 2013; p. 336
14
Pr. conf. univ. dr. Albu, Alin, Idem, p.333
9
care a activat ca profesor la institut si mulți alții. Având deci rezultate remarcabile, episcopul insistă
pe lângă guvernul transilvan si acesta înaintează împaratului la 1 august 1814 un raport însoțit de un
plan pentru înființarea la Sibiu a unui Seminar Teologic. Răspunsul împaratului vine distanta de
aproape doi ani, la data de 10 mai 1816 sub forma unui decret. Acesta acorda episcopului dreptul de
a cumpăra o clădire pentru Seminar si Reședința Episcopala in Sibiu, din fondul sidoxal, in valoare
maximă de 15200 de florini si o colectă ce trebuia organizată in eparhie. Tot aici era prevăzut faptul
că în Seminar vor fi primiți maxim 24 de tineri, obligatoriu absolvenți de gimnaziu, aceștia trebuind
să urmeze un ciclu de învățământ de cinci ani, împărțit în două etape. Primii doi ani studiind
cursurile filosofice si in următorii trei cursurile teologice 15. Deși prin decret avea acordul pentru
înființarea Seminarului, acesta nu a luat ființă, episcopul folosind din decret doar dreptul de a
achiziționa un imobil pentru reședința episcopală.
Astfel organizarea învățământului a rămas așa cum fusese stabilit încă înainte de
plecarea lui Gheorghe Lazar astfel: 4 cicluri de cate 3 luni fiecare, printr-o circulara din 20
octombrie 1815, care prevedea de asemenea, ca cei ce doreau sa urmeze cursurile sa cunoască
scrisul, cititul, aritmetica si bineînțeles, cântările bisericești. Alte dispoziții stabileau condițiile de
primire a candidaților la cursuri iar altele făceau referire la procesul de învățământ. Astfel că una
din circulare si anume cea din 20 decembrie 1815 cerea să se trimită la cursuri doar cântăreți care
știu rânduiala în asemenea măsură încât să poată deprinde cu ușurință învățăturile teologice, iar o
alta din 20 de iunie 1817 prevedea ca cei care doreau sa devina preoți, să știe să scrie în limba
română cu caractere latine16.
În paralel cu pregătirea si școlirea viitorilor preoți, cântăreți bisericești si învățători,
conștient fiind de faptul că rolul educației este unul important în emanciparea poporului, Vasile
Moga si-a îndreptat atenția și asupra învățământului primar. Având din partea guvernului dreptul de
superinspectie, s-a folosit din plin de acest drept și a încercat înființarea a câte unei scoli in fiecare
sat, recomandând cu insistenta credincioșilor să își trimită copii la scoală. Atât de insistent a fost pe
acest aspect încât sunt cunoscute un număr de 40 de circulare, astfel că prin unele dintre acestea
dispunea deschiderea de scolii unde cantorul sa îi învețe pe copii, primind pentru acest lucru o
retribuție în natură și scutire de impozit si serviciu militar17
Deși acceptase numirea episcopului ortodox, guvernul transilvan, îl pune pe acesta de
multe ori în dificultate prin condițiile impuse acestuia. Astfel spus, o problema care îi dă de furcă
episcopului este dorinta guvernului de a înlocui chirilica cu latina dar mai ales folosirea în toate
scrierile a limbilor germană si maghiară. Aceasta dorintă a guvernului îl pune pe Vasile Moga în
postura de a emite circulara nr.451 din 1929, prin care se adreseaza clerului informandu-și supusi că
15
Pr. Doroftei Eugen, Episcopul Vasile Moga In slujba lui Dumnezeu și al oamenilor, Editura TIPOMUR 2017; p. 59
16
Ibidem, p. 61
17
Ibidem, p76
10
trebuia să predea în școli limba maghiara si că cei care vor să devina preoți trebuie să cunoască
limba maghiară și nu în ultimul rând îi informează pe aceștia că orice act adresat guvernului trebuie
să fie întocmit în limba maghiară18.
Nu putem să nu notăm faptul că Episcopul Vasile Moga, a manifestat o grijă
deosebita fata de preoțime dar a și manifestat fermitate în acțiunile sale și a pretins ca hotărârile sale
să fie respectate. Acest lucru îl cerea tocmai pentru ca lucrurile și organizarea eparhiei sale să intre
intr-o oarecare rânduiala. Dacă pe de-o parte, prin anumite circulare stabilea venituri clare pentru
preoți, iar acolo unde situatia o permitea, stabilea atribuirea unui teren și a casei parohiale, pe de
altă parte nu s-a sfiit să mustre și chiar să pedepsească pe preoții care săvârșeau anumite abateri. De
exemplu, abaterile se lăsau cu pedepse ca suspendare din functie, cu 30-40 de zile de arest la sediul
episcopiei și chiar cu destituirea din funcție.
Episcopul Vasile Moga pe lângă aspectele referitoare la organizarea învățământului și a
activității clerului a fost preocupat într-o oarecare măsură și de tiparirea de manuale și cărți de cult.
Astfel cu binecuvântarea sa, au fost tiparite o serie de cărti de slujbă și învățătură la tipografiile din
Sibiu si câteva la Brasov. Amintim aici câteva titluri: Cărticica năravurilor bune, pentru folosul și
trebuinţa tinerimii (tradusă din germană în anul 1819 de către Moise Fulea), Învăţătură
theologhicească despre năravurile și datoriile oamenilor creştini (prelucrată după un manual
german sau latin în 1820 de către Ioan Moga), Bucoavna, Psaltirea, Liturghierul, Ceaslovul,
Acatistul, Evanghelia, Catavasierul, Octoihul mic, etc. De asemenea episcopul ortodox îndemna pe
preoţii să achiziţioneze lucrările tipărite ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene. Având această
preocupare în anul 1842 reeditează o carte de predici a lui Samuil Micu, aceasta apărând sub titlul
de „Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi de preotul Samoil Micu de Sad izvodite”19

ACTIVITATEA PE PLAN SOCIAL-POLITIC

Prin natura functiei pe care o deținea, Episcopul Vasile Moga era oarecum nevoit să se
implice și în viața politică. Acest lucru împreună cu dorința personală de a-i ajuta pe clerici și
credincioșii ortodocsi pe care îi pastorea, l-a făcut pe acesta să întreprindă o serie de demersuri
pentru obținerea din partea Curtii de la Viena a unor drepturi în favoarea natiunii române și a
clerului ortodox. Având deci acest deziderat, în anul 1812 întreprinde o vizita la Viena unde
pledează pentru îmbunătățirea stării materiale a clerului și a credincioșilor ortodocsi pe care îi
păstorea. Chiar dacă demesul său nu s-a materializat în nici un fel, episcopul nu dă înapoi și începe
să adune acte și documente doveditoare a stării jalnice a preoților și credincioșilor români. Având

18
Ibidem, p.53
19
Ibidem, p.81
11
aceste documente doveditoare, începând cu anul 1816, a trimis către Curte numeroase memorii prin
care cerea pentru preoții ortodocși acordarea de „portii canonice”, scutirea de impozite și contribuții
politice, acordarea de ajutoare din „casele alodiale”( casieriile orășenești) și de la alte instituții
publice20. Pentru a aduna date, angajat un agent, pe care l-a plătit, până în anul 1839, din banii
proprii deoarece chiar dacă a solicitat ajutorul financiar din partea preoților pentru această acțiune,
acest ajutor nu a venit.
Această dorintă de ridicare a statutului social și cultural a unui popor desconsiderat
și umilit în propria țară, l-a făcut pe Vasile Moga să cocheteze puțin și cu ideea trecerii la uniatie, el
informându-se asupra problemelor de dogma și rit pe care le-ar implica acceptarea unirii. Chiar a
avut în vedere convocarea unui sinod la Alba Iulia pentru a stabili condițiile în care ar fi
convenabilă unirea. Plecând de la această idee, în 1827 pleacă la Viena cu o serie de revendicări
prin care solicita în schimbul unirii, recunoașterea drepturilor egale ale românilor cu a locuitorilor
catolicii din Transilvania, înlăturarea sarcinilor impuse ortodocșilor pentru întretinerea clerului și
bisericii proprii și asigurarea mijloacelor corespunzătoare în vederea cultivării clerului și a
poporului.
Tratativele duse la Curte nu au dus la nici un rezultat deoarece Curtea, sprijinea pe
episcopii uniți în încercarea lor de prozeletism în rândul ortodocșilor, încercare care s-a concretizat
prin trecerea la greco-catolicism a nu mai puțin de 124 de comunități ortodoxe, în perioada
pastorației lui Vasile Moga. Așadar trebuie menționat că această acțiune este destul de greu de
acceptat, mai ales că era venită din partea unui ierarh ortodox. A fost se pare o încercare timidă de a
obține o îmbunătățire a statutului social și cultural a creștinilor ortodocși din Transilvania21.

CONCLUZII

Ca și concluzie putem afirma cu tărie faptul că, în activitatea sa Episcopul Vasile

Moga a fost interesat nu doar de Consistoriu și buna funcționare a acestuia, ci și de credincioșii săi
și de preoți, trimițând acestora numerose pastorale. Arătând calitati de adevărat păstor, episcopul
Vasile Moga a încercat cu insistentă să aducă clerul său la o stare morală și materială mai bună. De
aceea i-a obligat pe preoți să predice, să costruiască școli și nu în ultimul rând să catehizeze
poporul. În activitatea sa episcopul a vizitat multe dintre parohiile din subordinea sa, îndemnându-i
pe preoți să încerce să țină o evidență clară a activității prin întocmirea de registre pentru botezați,
cununați și decedați. De asemenea era prompt și imediat intervenea acolo unde se iscau probleme și
certuri între credincioși.

20
Ibidem, p.84
21
Pr. Doroftei Eugen, Episcopul Vasile Moga In slujba lui Dumnezeu și al oamenilor, Editura TIPOMUR 2017; p. 87
12
 În plan cultural, activitatea episcopului Vasile Moga a fost binefacătoare. A sprijinit
învațământul primar, impulsionând pe preoți să ajute la construirea de biserici și scoli. De asemenea
a încercat o reorganizare administrativă. Unitațile administrative majore fiind districtele în
componența acestora regăsindu-se mai multe protopopiate și sub-districte. În pofida neîntelegerii cu
profesorul Gheorghe Lazăr, a continuat munca de îmbunătățire a nivelului de instruire a viitorilor
preoți iar pe tinerii cei mai buni i-a trimis la studii de teologie la Viena. A acordat și numeroase
ajutoare și i-a recompensat pe profesorii ce predau la Seminar pentru munca depusă. În mod special
a patronat tipărirea de manuale și cărti în limba româna, facilitând circulatia cărtilor lui Petru Maior.
S-a remarcat și în planul national-politic, prin memoriile trimise autoritățiilor și prin controversele
pe care le-a avut cu sașii. La moartea sa, în anul 1845, episcopul Vasile Moga a lăsat o avere
materială considerabilă: o casă de resedință în Sibiu, o alta casă tot în Sibiu, o livadă și un fond
pentru burse.
Într-un cuvânt, putem afirma că Biserica a cunoscut o evolutie în timpul
episcopului Vasile Moga, în special în plan instituțional, la acest lucru contribuind, pe lângă
activitatea episcopului și perioada sa lungă de păstorire.

BIBLIOGRAFIE

13
1) Pr. conf. univ. dr. Albu, Alin, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Editura
Reintregirea Alba Iulia 2013;
2) Pacurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol II, ed. a II-a,
Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Romane, 1994;

3) Pr. Doroftei Eugen, Episcopul Vasile Moga In slujba lui Dumnezeu și al

oamenilor, Editura TIPOMUR 2017;
4) Sebastian Stanca, Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga, Cluj,
Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române 1938;
5) Ilarion Puşcariu, Documente pentru limbă şi istorie, tom I, Sibiu, Tipografia
Archidiecesană, 1889;
6) Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
2002;
7) Ioan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, ediţia a II-a, introducere,
îngrijirea ediţiei, note şi comentarii de Doru Radosav, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1995,
8) Rodica Groza, Mihai-Octavian Groza, ,,Date privind istoria învăţământului
sebeşean”, în volumul Sebeş-istorie şi tradiţii locale, coordonat de Ionuţ
Costea, Sebeş, Editura Emma Books, 2014,
9) Ioan Lupaş, ,,Câteva informaţii privitoare la Vasile Moga şi Gheorghe Lazăr
ca student în Cluj”, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj, an II,
număr 2, 1923, pp. 377-378; Ioan Matei, ,,Cultura episcopului Vasile Moga.
Contribuţii noi”, în Biserica Ortodoxă Română, an XLI, număr 12, 1923,
10) Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,O serie de consideraţii referitoare la păstorirea
episcopului Vasile Moga (1810-1845)”, în volumul Diversitate culturală, realităţi
politice şi multiconfesionalism în Transilvania şi Banat (secolele XVIII-XX),
Editura Argonaut, 2014

14