Universitatea ,, 1 Decembrie 1918 ” Alba Iulia

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Sectia : Pastorală

BISERICA ORTODOXĂ ROMANĂ DUPA 1948 :

PATRIARHUL TEOCTIST

Profesor : Pr. Conf.univ. Dr. Alin Viorel Albu

Doctorand : Alin Marius Ionică

Student: Zaharie Florin

1
Cuprins:

INTRODUCERE.....................................................................................3
ORIGINI SI NOI INCEPUTURI............................................................4
RETRAGEREA IN MANASTIRE........................................................4

ASCENSIUNEA....................................................................5
MITROPOLITUL..................................................................5
UN NOU PATRIARH...........................................................6
DEMISIA SI REVENIREA.................................................7
BISERICI DARAMATE IN COMUNISM........................7
OMUL SI PATRIARHUL.....................................................8
CONCLUZII.........................................................................10
BIBLIOGRAFIE...................................................................11

2
 INTRODUCERE

După 1948, Biserica Ortodoxă Română a trecut prin perioade tumultuoase din
cauza schimbărilor politice și sociale din țară. În acel an, România a devenit un stat
comunist, iar Biserica a fost supusă unei stricte supravegheri și control de către
autoritățile comuniste.
În perioada comunistă, Biserica Ortodoxă Română a fost supusă unei politici
agresive de control și reprimare din partea autorităților comuniste. Preoții au fost
arestați, biserici au fost închise sau distruse, iar mulți credincioși au fost arestați,
torturați sau uciși. În această perioadă, Biserica Ortodoxă Română a fost silită să
coopereze cu regimul comunist și să susțină politica acestuia.
În 1989, Revoluția Română a dus la căderea regimului comunist și la începutul
unei perioade de schimbări pentru Biserica Ortodoxă Română. În timpul anilor '90,
Biserica a început să se reorganizeze și să-și reafirme rolul în societatea românească.
Biserica a început să construiască noi biserici, să organizeze mai multe servicii
religioase și să se implice în activități de caritate și asistență socială.
În prezent, Biserica Ortodoxă Română rămâne una dintre cele mai importante
instituții din România, jucând un rol semnificativ în viața religioasă și socială a țării.
Biserica este organizată ierarhic și este condusă de un patriarh. Biserica are o prezență
puternică în întreaga țară și desfășoară o gamă largă de activități, de la servicii
religioase și educație, până la caritate și programe de dezvoltare comunitară.
Moartea Patriarhului Iustin a fost primită cu tristețe de către clerul și credincioșii
Bisericii Ortodoxe Române, care l-au considerat un lider puternic și respectat al
bisericii. După moartea sa, a fost organizat un funeraliu național, la care au participat
lideri de stat, clerici și credincioși de pretutindeni din țară și din străinătate.
După moartea Patriarhului Iustin, Biserica Ortodoxă Română a organizat alegeri
pentru a-l alege pe succesorul său.
Conform tradiției bisericești, alegerea patriarhului se face de către Sinodul
Bisericii Ortodoxe Române, care este format din toți mitropoliții și episcopii acestei
biserici. În cazul alegerii unui nou patriarh, Sinodul se întrunește și începe procesul de
selecție a candidaților eligibili. Procedurile de alegere pot varia ușor de la o țară la alta,
dar în general, procesul de alegere implică discuții, deliberări și voturi secrete.
În cazul alegerii Patriarhului Teoctist, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a ales
un comitet de 5 membri care să stabilească o listă de candidați eligibili pentru a fi
considerați ca patriarh. Comitetul a inclus doi membri ai Bisericii Ortodoxe Române,
doi membri ai Bisericii Ortodoxe Ruse și un membru al Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Această abordare a fost utilizată pentru a se asigura că procesul de alegere este obiectiv
și nu influențat de nicio parte interesată.
După stabilirea listei de candidați eligibili, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a
început procesul de vot. Teoctist Arăpașu, care la acea vreme era mitropolitul Moldovei
și Bucovinei, a fost ales cu majoritatea voturilor și a devenit astfel noul patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române.
3
 FAMILIE, PRIETENI, EDUCATIA PRIMARA

Toader Arăpașu s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, comuna

Stăuceni, jud. Botoșani, din părinții Dumitru și Marghioala, ca al noualea din cei zece
copii ai acestora. A urmat școala primară din satul natal, iar apoi , incă de tanăr a intrat
ca frate de mănăstire la Schitul Sihăstria Voronei aparținând de Mănăstirea Vorona, în
anul 1928,in Duminica Tomei. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic
de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.
Deși nu se cunoaște foarte mult despre familia patriarhului Teoctist, se știe că
părinții lui au fost foarte importanți în formarea caracterului său. Tatăl său a fost o
influență majoră în viața sa și l-a învățat despre credința creștină și despre importanța
slujirii lui Dumnezeu. Mama sa, la rândul ei, i-a insuflat valorile familiei și și-a învățat
copiii să prețuiască lucrurile simple din viață. Decis să-și dedice viața slujirii bisericii,
Patriarhul Teoctist a păstrat mereu legătura cu familia sa și cu tradițiile lor. Într-un
interviu acordat în 2005, el a spus că familia a fost întotdeauna o valoare importantă
pentru el și că a avut o mare dragoste și respect pentru părinții și frații săi.

TUNDEREA IN MONAHISM

A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistrița (jud. Neamț), sub

numele de Teoctist, prin cuvântul starețului Ghenadie Caraza, desi ar fi dorit sa poarte
in calugarie numele Teodorit. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen Georgescu al
Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit
de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama
Mănăstirii Bistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe
care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul Magna cum laude . În acest timp a
îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și diacon la Patriarhia
Română.
Tunderea în monahism este un ritual important în tradiția creștină, mai ales în
tradiția ortodoxă, prin care un bărbat sau o femeie își exprimă dorința de a deveni
călugăr sau călugăriță. Tunderea reprezintă un simbol al renunțării la viața de dinainte și
al intrării în viața monahală.
În timpul ritualului de tundere, preotul sau arhiereul care conduce slujba ia o
foarfecă și taie părul capului și barba candidatului la monahism, simbolizând renunțarea
la lumea seculară și la propriul ego. După tundere, candidatul primește un nou nume
monahal și este îmbrăcat în hainele monahale, semnificând intrarea într-o nouă viață
dedicată servirii lui Dumnezeu.
Tunderea în monahism este considerată un moment important în viața unui
creștin care alege să devină călugăr sau călugăriță. Prin acest ritual, candidatul face un

4
angajament solemn de a trăi o viață de ascetism, rugăciune și slujire, renunțând la
plăcerile și tentațiile lumii materiale în favoarea vieții spirituale.
Pentru tânărul Teoctist, tunderea în monahism a reprezentat o alegere importantă,
care a influențat întreaga sa carieră ulterioară de cleric și lider religios. El a rămas mereu
atașat de valorile și practicile monahale și a promovat aceste valori în cadrul Bisericii
Ortodoxe Române pe parcursul mandatului său de patriarh.

ASCENSIUNEA

La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la centrul eparhial Iași. Este
hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul,
arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între
anii a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. La Iași,
activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala
Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.
La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras
rangul de arhimandrit, din cauza poziției sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod
este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă
Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Raportul spune că Teoctist Arăpașu s-a
asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca
procomunist, care-și submina superiorul, pe mitropolitul Irineu Mihălcescu al
Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autoritățile comuniste au organizat în paralel
scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și înlocuirea sa cu Justinian
Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpașu, apropiatului său.
În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de patriarh al
României. În perioada 1948-1950 arhimandritul Teoctist Arăpașu a deținut funcția de
vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la 28
februarie 1950, arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-
vicar patriarhal, cu titlul de "Botoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5
martie 1950, în Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, de către patriarhul
Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și episcopul Chesarie Păunescu al
Dunării de Jos.
În anii 1950-1954 episcopul vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului
Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite
sectoare din cadrul administrației patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus
cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La 28 iulie 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc ca episcop
al Episcopiei Aradului, iar la 16 septembrie 1962 a fost înscăunat episcop în Catedrala
din Arad, unde a păstorit timp de 10 ani.
În aprilie 1963 congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de
episcop de Detroit ,iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de
5
arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, nu a putut lua în primire conducerea efectivă a
Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada.

MITROLOLITUL TEOCTIST

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al

Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian.În 25
septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei
și Sucevei. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, de la pensionarea forțată a
mitropolitului Nicolae Mladin și până la alegerea lui Antonie Plămădeală, a îndeplinit și
funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.
Cu dispoziţie pentru problemele culturale, omenie şi deschidere, a primit la
reşedinţa mitropolitană academicieni, oameni de ştiinţă, istorici, scriitori, profesori cu
care a purtat discuţii privind mai cu seamă contribuţia Moldovei la îmbogăţirea
patrimoniului cultural-spiritual al ţării noastre. Strădaniile şi înfăptuirile bărbaţilor
renumiţi care au vieţuit pe istoricele meleaguri moldovene au stat, necontenit, în atenţia
Mitropolitului Teoctist. De asemenea, înaintea ochilor săi au stat Ortodoxia, pe care a
slujit-o cu dăruire, pacea și țara. Roadele strădaniilor sale de arhipăstor al Mitropoliei
Moldovei şi Sucevei adeveresc şi confirmă grăitor că a fost părinte binecuvântat de
Păstorul cel Mare cu harul omeniei, că a fost îndrumător iscusit, chivernisitor vrednic,
conducător cu autoritate, uneori aspru, dar totdeauna drept, că a călăuzit cu înţelepciune
şi duh pastoral turma peste care a fost rânduit.

UN NOU PATRIARH

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit

Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului
Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al
Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie
1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al
Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor
Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor
Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a
reprezentanților forurilor de Stat.
Pe 14 noiembrie 1986, cu două zile înainte de întronizare, Teoctist Arăpaşu s-a
înfăţişat înaintea lui Nicolae Ceauşescu pentru a-i mulţumi că l-a acceptat ca patriarh al
Bisericii Române. 1

1
1 STENOGRAMĂ „Sîntem toţi, cu toată suflarea noastră, admiratori al domniei voastre. Preţuim la cea
mai înaltă valoare capacitatea geniului dvs. creator, adevărat făuritor al vieţii noi din ţara noastră, gîndirea
dvs., punînd pecetea păcii şi a iubirii de patrie pe tot ceea ce zidiţi şi creaţi în scumpa noastră patrie.
Fiecare nouă zidire, fiecare lăcaş, fiecare izvor de lumină şi viaţă poartă pecetea gîndirii dvs. geniale, a
dragostei faţă de popor şi de ţară, poartă pecetea păcii a cărei vocaţie o transmiteţi cu toată dăruirea şi

6
 Au urmat multe astfel de ridicări în slăvi semnate de patriarh. A lăudat
„creativitatea“ dictatorului „pusă în slujba neabătută a progresului şi fericirii întregului
popor“ şi a negat public realitatea acelor zile. La o conferinţă din august 1989, a vorbit
despre „libertatea religioasă de care s-au bucurat religiile din România în ultimii 45 de
ani, când şi-au putut desfăşura activitatea neîngrădite“.Peste câteva luni, după Revoluţia
din 1989, acelaşi Teoctist punea semnul egal între dictatorul Ceauşescu şi regele Irod şi
le cerea iertare credincioşilor şi lui Dumnezeu pentru „momentele de slăbiciune“ avute
în faţa regimului.
În primii trei ani ai patriarhatului său, până la revoluția din decembrie 1989, el a fost
umilit de conducerea comunistă ca niciunul dintre înaintașii săi. Deși a făcut tot ce i-a
stat în putință pentru salvarea unor biserici de la dărâmare, nu a reușit, pentru că
autoritățile l-au ignorat cu totul. Ceaușescu nici nu voia să audă de el. De aceea, i-a
refuzat orice audiență.

DEMISIA SI REVENIREA

Teoctist Arăpaşu a fost primul şi singurul patriarh care a demisionat din fruntea
Bisericii Ortodoxe Române. A făcut-o la presiunea străzii, care i-a reproşat ceva ce nu
putea nega: slugărnicia în faţa regimului comunist .Teoctist a fost acuzat în special
pentru modul în care a gestionat evenimentele din decembrie 1989, când regimul
comunist a fost înlăturat și au avut loc proteste violente în Piața Universității din
București. În acel moment, Teoctist a fost perceput de unii ca fiind prea apropiat de
regimul comunist și de liderii săi, iar rolul său în evenimentele din acea perioadă a fost
controversat..
 Invocând vârsta şi sănătatea, la 18 ianuarie 1990, patriarhul anunţa că pleacă din
fruntea Bisericii – o decizie fără precedent, văzută de unii drept un gest de căinţă. După
trei luni petrecute la Sinaia, Teoctist Arăpaşu revenea, pe 4 aprilie 1990, în fruntea
BOR, la cererea Sinodului. Întoarcerea a fost una discretă, iar despre colaborarea BOR
cu PCR şi Securitatea nu s-a mai vorbit până în 2000, când patriarhul a acordat un
interviu postului britanic BBC, în care şi-a cerut iertare pentru concesiile făcute de
Biserică în timpul regimului comunist şi şi-a exprimat regretul că românii au suferit din
cauza faptului că el nu a avut curajul de a-şi apăra biserica. Acele declaraţii, primele în
care Teoctist a vorbit despre demolările din perioada comunistă, au coincis cu apelurile
de a face publice dosarele de la Securitate ale mai-marilor Bisericii
DARAMAREA BISERICILOR

Iată lista bisericilor demolate in anii 80 de regimul Ceaușescu.

Biserica Alba Postăvari , dărîmată în 1984, duminică 18 martie, după 420 de ani
de existență. A doua biserică ca vechime din București.

atîta hărnicie în această epocă pe care o trăim cu toţii şi pe care, pe bună dreptate, o numim «Epoca
Nicolae Ceauşescu » . “

7
 Biserica Izvorul Tămăduirii, dărîmată la 4-6 august 1984.
Biserica Spirea Veche, dărîmată prin dinamitare în noaptea de 27 aprilie 1984.
Biserica Sfintul Spiridon Vechi, sec.XVll-lea, demolată la 27 august 1987.
Biserica Cotroceni, biserică domnească. A fost zidita între 1679 și 1682, demolată
în vara lui 1984. Cu tiparnița instalată de Șerban Cantacuzino aici s-a tipărit prima
Biblie în limba română.
Biserica Sf Nicolae Crîngași -21 mai 1986.
Capela Sf Mina, anexă a Institului Medico legal, care avea un muzeu unic alături
de o pretioasă bibliotecă.
Biserica Sf. Nicolae Sîrbi -1985
Biserica Sf. Nicolae Jitnița - demolată la 18-23 iulie 1986. (pe locul ei se afla
clădirea noi biblioteci naționale).
Biserica Sf. Vineri Herasca. Ctitorie a lui Matei Basarab. Aici se păstra icoana
făcătoare de minuni a Sf. Parascheva, pictată în 1748 la Viena. Biserica a fost demolata
în 19 si 20 iunie 1987.
Biserica Bradu Staicu - demolată în 7 si 8 octombrie 1987.
Biserica Olteni 1696/1987. Monument brăncovenesc. Aici au fost masacrați
eteristii in 1821.. Demolata vineri 12 iunie 1987, deși fusese propusă pentru translare.
Biserica Sfinta Treime Dudești.1804-1987.Biserica negustorească , demolată în
noaptea de 9 octombrie 1987.
Biserica Mănăstirii Pantelimon în 1986 ctitorie a lui Grigore Voda Ghica.
Biserica Gherghiceanu, demolată în 1984.
Mănăstirea Văcărești, ctitorie a familiei Mavrocordat, sec.XVlll-lea. Nicolae
Mavrocordat, 1716-1724. Cea mai mare mănăstire din sud-estul Europei. Biserica
manastirii 1716-1722. Cutremurul din 1940 dărîma turla bisericii. În 1973 inchisoarea
este inchisa. Demolarea a avut loc între noiembrie 1985- ianurie 1987.
Biserica Sfântul Nicolae din Pitesti a fost demolata cu tancurile. Biserica a fost un
monument de arhitectura si monument istoric.A fost pictată de Gheorghe Tătărăscu si
dăruită de regele Carol I , la revenirea armatei române victorioase dupa razboiul de
Independenta. In biserica Sfântul Nicolae s-a oficiat primul Te-Deum de recunostinta, în
prezenta regelui Carol si conducatorilor armatei si celor politici.Era biserica liberalilor
si avea bustul lui I.C.Brătianu în părculetul de lânga biserică.

OMUL SI PATRIARHUL

Imaginea lui Teoctist a fost subminata de frânturile de dezvaluiri din dosarele politiei
secrete din perioada comunistă, apărute in ultimii ani.Din relatările Securitatii, el a facut

8
parte din Garda de Fier fascistă inainte de razboi si a participat in 1941, la devastarea
unei sinagogi, a fost homosexual si a fost informator al politiei secrete. În 2006, Mircea
Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, declara că nu există un dosar de Securitate al
patriarhului, dar există documente din anii ’40 care prezintă un trecut „înceţoşat“ al
înaltului prelat.
Indiferent de acestea nu i se poate contesta poziţia sa de apărător al Bisericii Ortodoxe
Române, dar şi al Ortodoxiei în general. Credincios slujitor al Bisericii neamului său. În
cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative
şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru
eparhii pe care le-a condus şi de organizarea unor muzee bisericeşti şi a ctitorit o
biserică în localitatea Victoria , jud. Botoşani. A îndrumat revistele "Mitropolia
Olteniei", "Mitropolia Moldovei şi Sucevei" şi "Glasul Bisericii" şi a încurajat apariţia
mai multor lucrări teologice.
De la reîntoarcerea în scaunul patriarhal şi până la finalul vieţii, Teoctist Arăpaşu
a încercat să-şi spele păcatele. Are meritul de a se fi împotrivit încercării Moscovei de a
rusifica biserica din Republica Moldova, fiind cunoscută scrisoarea istorică trimisă în
1993 omologului său rus, Alexei, în care îi aminteşte acestuia de toate relele pătimite de
românii din Basarabia în urma ocupaţiei sovietice.
În timpul patriarhatului său s-au făcut 12 noi eparhii în ţară, a fost reactivată
Mitropolia Basarabiei, au fost înfiinţate sau reactivate aproape 400 de mănăstiri, s-au
construit peste 2.000 de noi lăcaşuri de cult şi au fost înfiinţate peste 230 de instituţii sociale
pentru toate categoriile defavorizate.

A promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice,

şcoli medii de cântăreţi bisericeşti, de pregătire a asistenţilor sociali, băieţi şi fete, de
restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate pentru
studenţii dornici de studiu. În învăţământul general de toate gradele şi profilurile a fost
introdus învăţământul religios. Ca şi iniţiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a
înfiinţat eparhii noi, a reactivat mitropoliile şi episcopiile desfiinţate de dictatura
comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reorganizat
Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii şi alegerea unui
număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în ţară şi în străinătate şi
dintre cei care s-au distins prin cunoaşterea vieţii bisericeşti şi monahale. De asemenea,
sub patronajul BOR au fost organizate campanii umanitare la nivel naţional şi acţiuni de
integrare socială.
În mai 1999, la invitaţia sa, Papa Ioan Paul al II-lea a venit în România, fiind
prima vizită a unui papă într-o ţară predominant ortodoxă. Trei ani mai târziu, ierarhul
român îi întorcea complimentul, mergând la Vatican. Puţini ştiu însă că patriarhul
Teoctist i-a mai strâns mâna Suveranului Pontif chiar în 1989, în pofida comuniştilor,
care îi interziseseră acest lucru. La sfarsit de doua mii de ani si inceputul altei mii, cei
doi ierarhi apostolici ai lumii: Teoctist si Ioan Paul al II-lea, legau in spiritul pacii si
bucuriei, Rasaritul de Apus! Numai aceasta daca ar fi savarsit, era de ajuns pentru ca
numele sau sa nu i se mai stearga din memoria Bisericii Universale!
Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. De
asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul

9
ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în
relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea unor
biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași
perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele
Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocșii intrați "în vizorul" autorităților
comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații
prietenești cu acestea, ca și de influența externă obținută.
In constiinta noastra si a generatiilor viitoare, Preafericitul Parinte Patriarh
Teoctist va ramane personalitatea care, in contrast cu liderii laici ai politicii vremii, a
marcat pozitiv aceste doua decenii tulburi din Istoria Neamului Romanesc, patriotul
luminat care nu doar prin vorbe ci prin fapte ziditoare, cu curaj, demnitate si
intelepciune, a aparat si intarit neamul romanesc si credinta strabuna, ingrijindu-se de
toti fiii neamului sau, fara sa-i uite pe cei aflati in suferinta. UN MARE PASTOR
CARE A RABDAT SI A TRUDIT PENTRU BINELE NEAMULUI ROMANESC!
Cu smerenie si cu umilinta sa cerem Lui Hristos: "Pomeneste-l, Doamne, pe
Preafericitul PatriarhTeoctist in Imparatia Ta". Sa luam aminte la cel ce a plecat dintre
noi. Sa aprindem si noi o lumanare si sa-i iertam in gand pe cei care i-au amarat uneori
firea sa duhovniceasca. Sa invatam sa "pretuim gesturile si sacrificiul" pe care le-a pus
in slujba Neamului omenesc
.
CONCLUZII

In cei peste șaizeci de ani de slujire a Bisericii - 54 ca episcop - si pe o arie

geografica cuprinzătoare de locuri si de trepte ale slujirii bisericesti, Patriarhul Teoctist
a desfasurat de la intrarea sa pe portile mănăstirii si cele ale Sf. Altar o activitate
statornică de slujire liturgică, predicatorială, a scrisului bisericesc si de gospodarire a
institutiilor si eparhiilor incredintate spre răspundere. A mentinut contactul direct cu
credinciosii prin intermediul Pastoralelor adresate cu ocazia sărbatorilor Nasterii
Domnului, Duminica Ortodoxiei si a Invierii.
A promovat invatamantul religios dupa 1989, infiintand noi seminarii teologice,
scoli medii de cântareti bisericesti, de pregatire a asistentilor sociali, băieți si fete, de
restauratori de monumente istorice si a organizat obtinerea de burse in străinătate pentru
studentii dornici de studiu. In invatamantul general de toate gradele si profilurile a fost
introdus invatamantul religios.
 
BIBLIOGRAFIE

http://www.stelian-tanase.ro/biserici-demolate-de-ceausescu/
The Independent: Teoctist, cântărețul lui Ceaușescu Arhivat în 24 decembrie 2010,
la Wayback Machine., 5 august 2007, România Liberă

10
https://doxologia.ro/documentar/patriarhul-teoctist-profil-de-activitate-din-vremea-care-
fost-mitropolit-al-moldovei
https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/al-cincilea-patriah/un-inger-nevazut-a-
ridicat-79339.html
https://ro.orthodoxwiki.org/Teoctist_(Ar%C4%83pa%C8%99u)_al_Rom%C3%A2niei
https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
search=mitropolitul+teoctist+arapasu&title=Special%3AC%C4%83utare&ns0=1

11