Mitropolitul Antonie Plămădeală

S-a născut la 16 noiembrie 1926, într-o familie de țărani din Stolnicești, județul
Lăpușna (Basarabia), primind numele de Leonida. Urmează cursurile Seminarului
Teologic din Chișinău, București și cursurile Facultății de Teologie din București și ale
Institutului Teologic Universitar din Cluj.
La 6 august 1949 este hirotonit diacon celib de către Episcopul Andrei Magieru în capela
episcopală din Arad. La 14 septembrie primește tunderea în monahism în Mănăstirea Prislop,
naș fiindu-i ieromonahul Agaton Sandu Tudor. Între timp este judecat în contumacie, prin
Sentința nr. 210 din 15 februarie 1949 a Tribunalului Militar București, fiind condamnat la 7
ani temniță grea pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

În ianuarie 1950 este găsit de autorități, însă reușește să se sustragă din nou arestării. Revine
în București, unde se întâlnește cu ierodiaconul Bartolomeu Anania, care mijlocește la
mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei închinovierea lui la Mănăstirea Crasna, județul Gorj.
Totodată, se întâlnește cu episcopul Andrei Magieru de la care obține iertarea pentru gestul de
a pleca de la Prislop fără să-l anunțe. La Crasna este primit de nașul său de călugărie. Aici
viețuiește doar o lună, fiind nevoit să părăsească așezământul. Cu sprijinul părintelui Arsenie
Papacioc, în iulie 1950 ajunge la Mănăstirea Slatina, județul Baia. Este primit de părintele
Cleopa Ilie, căruia îi devine chiar apropiat. La 6 august 1953 este hirotonit ieromonah de către
Episcopul Partenie Ciopron, starețul mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Cunoaște
îndeaproape fenomenul duhovnicesc care se coagulase la Mănăstirea Slatina și contribuie la
aducerea lui Daniil Sandu Tudor la Schitul Rarău. Este profesor la Școala monahală din
Mănăstirea Slatina, iar mai apoi la cea din mănăstirea de maici Râșca.
La 14 ianuarie 1949 s-a emis ordinul de trimitere în judecată a 30 de tineri, studenți ai
Facultății de Teologie și Medicina Veterinară sub acuzația de ,,organizare și participare la
organizațiuni de tip fascist, politice și paramilitare”. Se remarcă o ,,ciudățenie” a acuzării:
anchetatorii au insistat pe ,,fascism și acțiuni paramilitare”. În fond, punctul lor de vedere
era cea mai la îndemână încadrare la vremea aceea pentru a putea da condamnări; etichetarile
de genul: antisovietic, contrarevoluționism, provocator etc., erau foarte folosite.
Arestat abia în 1954, la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași, este închis la Jilava,
apoi, din aprilie 1955, la Galați asupra zisei activități legionare din facultate, perioadei de
fugar și a legăturilor cu monahii de la Mănăstirea Vladimirești. În noiembrie 1955 este
transferat la închisoarea Văcărești. Plămădeală cere rejudecarea procesului care îl condamnase
în lipsă. După mai multe audieri și memorii înaintate către Tribunalul pentru Unitățile
Ministerului de Interne, la 24 noiembrie 1955 se acceptă trimiterea dosarului la fond. Prin
Sentința nr. 31 din 14 ianuarie 1956 a Tribunalului Militar București este condamnat la 4 ani
temniță grea pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Prin aplicarea Decretului nr.
421/1955 a fost grațiat. La 3 aprilie 1956 a fost eliberat din penitenciarul Jilava.
A revenit la Mănăstirea Slatina până în 1959, când a fost exclus din monahism. A revenit în
București, la casa părintească, muncind la o fabrică de mase plastice. În 1968 este recuperat
de Patriarhul Justinian, care îl numește secretar șef la Institutul teologic din București. Este
trimis la studii de specializare în Teologie și Filozofie la ,,Heythrop College” de lângă
Oxford. Obține doctoratul în Teologie în 1971.
La 15 decembrie 1970, Sf. Sinod l-a ales episcop-vicar patriarhal, cu titulatura
„Ploieșteanul”, încredințându-i-se sectorul ,,Relații Externe”. La 9 decembrie 1979, este ales
episcop al Buzăului, iar, la 10 ianuarie 1982, este ales arhiepiscop al Sibiului si mitropolit al
Ardealului.
Este binecunoscut pentru multă lume că Mitropolitul Antonie Plămădeala a fost un mare
cărturar, iubitor de cultură și om de litere. A cunoscut pe mulți oameni de cultură ai vremii
si anume: Alexandru Mironescu, Andrei Scrima, Ioan Alexandru și alții, care faceau parte
din Mișcarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București. La întâlnirile Rugului
Aprins s-a împrietenit și cu părintele Daniil Sandu Tudor, care i-a fost și naș de călugărie la
Mănăstirea Prislop.
A publicat mai multe volume de studii si articole pe teme de teologie biblica, istorie
bisericească, relații ecumenice, predici, precum și literatură si memorialistică. Titlurile mai
cunoscute sunt: ,,Traditie si libertate”, ,,Tâlcuiri noi la texte vechi”, ,,Trei ceasuri în iad”,
,,Cuvinte la zile mari”, ,,De la Filotei al Buzăului, la Andrei Șaguna”, „Ca toți să fie una” etc.
S-a îngrijit de constructia unor biserici și mănăstiri. Cea mai mare ctitorie a sa fiind
Mănăstirea Sâmbătă de Sus, unde a început construcția incintei mănăstirii și a clădirilor anexe
încă din anii '80, adăugându-i chiar și o bibliotecă și o expoziție de obiecte bisericești, cărți
vechi și icoane pe sticlă, donate chiar de Mitropolitul Antonie.
Pe parcursul a 35 de ani de slujire arhierească în demnitatea de Episcop-vicar
patriarhal (1970-1980), Episcop al Buzaului (1980-1982) și Mitropolit al Ardealului (1982-
2005), Antonie Plămădeală a prezentat pe toate meridianele lumii specificul românesc al
învățăturii de credință ortodoxă a Bisericii cea una, sfântă, sobornicească și apostolească.
„Diplomația bisericească” a fost definită chiar de Mitropolitul Antonie în volumele sale de
memorialistică.
Din documentele de arhivă cercetate și comentate de autor reiese unitatea reprezentării
Bisericii Ortodoxe Române la nivel internațional, „cariera” diplomatică a sa, clădindu-se pe
continuarea deschiderii manifestate de Patriarhul Justinian Marina și Patriarhul Iustin
Moisescu. În vremuri dificile pentru Biserica Ortodoxă Română, care era nevoită să
supraviețuiască într-un regim comunist ateu, Mitropolitul Antonie s-a format în umbra acestor
doi ierarhi providențiali pentru istoria recenta a Bisericii noastre. Dar, până la accederea în
treapta aceasta înaltă a slujirii bisericești, Antonie Plămădeală a fost validat de cele mai
importante nume ale spiritualității și teologiei românești a secolului XX: arhimandritul Cleopa
Ilie, respectiv părintele profesor Dumitru Stăniloae.
În 1992, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A trecut la Domnul pe
29 august 2005, fiind urmat în scaun de actualul mitropolit Laurențiu Streza.

Bibliografie
Ene, Pr. Conf. Univ. Dr. Ionel, Gothia și episcopii ei, Editura Sfintei Episcopii a
Buzăului și Vrancei, Buzău, 2002;
Luchian, Pr. Nicolae Cătălin, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi
Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), https://doxologia.ro/mitropolitul-antonie-
plamadeala-marturisitor-temnitele-comuniste;
Plămădeală, Mihai, Adrian Nicolae Petcu, Mitropolitul Antonie Plămădeală, detalii
biografice, partea I, în seria „Dosarele nu știu tot!”, Editura Andreiană, Sibiu, 2011;