Metoda Sfântului Grigorie Palama1

Rugăciunea minții în inimă este miezul a ceea ce se numește teologie mistică, experiență
ce stă în mijlocul teologiei ortodoxe. Prin rugăciunea minții în inimă se atinge și se exprimă
comuniunea omului cu Dumnezeu. Când omul se unește cu Dumnezeu, îndată începe rugăciunea
inimii.
Sfântul Grigorie Palama a exprimat întreaga învățătură patristică bisericească despre viața
isihastă, spunând că mintea este atât esența inimii, cât și lucrare / energie a sufletului, în care
constă lucrarea gândurilor. Astfel, dacă identificăm mintea cu inima, atunci putem să identificăm
și rugăciunea minții cu rugăciunea inimii.
Felul cum începe fiecare creștin să zică rugăciunea minții este, pe de o parte, o lucrare
care ține de o învățare exterioară, de o formare asistată de părintele duhovnicesc, iar, pe de altă
parte, este și o lucrare ce ține de experiența personală lăuntrică. Rugăciunea minții poate fi
practicată de către toți creștinii. Nu este o îndatorire doar a monahilor, ci este un dar oferit tuturor
celor care doresc să atingă îndumnezeirea prin har.
Sfântul Grigorie consideră trupul unit cu sufletul prin latura primitoare. De aceea, la actul
rugăciunii trebuie să participe și trupul, odată cu sufletul, cumva într-o susținere reciprocă. Actul
respirației, care e ritmic și alimentează trupul cu aerul absolut necesar vieții, poate fi reglat
sincron cu rugăciunea. Astfel și mintea este silită să se adune din răspândirea simțurilor și să intre
cu aerul respirat în inimă. Căci în rugăciune, nu numai trupul trebuie strunit, ci și gândurile.
Poziția adunată a trupului, privirea îndreptată spre inimă, împreună cu respirația încetinită în
ritmul rugăciunii îl ajută pe învățăcel la o ,,întoarcere înlăuntrul inimii a puterii minții ce se
revarsă prin ochi afară” (Sfântul Grigorie Sinaitul). Pentru apropierea de Dumnezeu, mintea
omului trebuie să stăpânească trupul, supunându-și simțurile rațiunii aprinse cu dumnezeiescul
dor. Iar pe măsura ridicării la nepătimire, mintea curățită de plăcerile lumești, înalță o rugăciune
tot mai curată. Mintea însăși vede în inimă lumina dumnezeiască. Rugăciunea, însă, este și un dar
pe care Dumnezeu îl dă celui ce se roagă stăruitor. Duhul Sfânt se face simțit în inima celui ce se
roagă cu smerenie și trezvie, în deplină ascultare de povățuitorul duhovnicesc, iar ,,Duhul însuși îl
învăță pe om rugăciunea neîncetată”.
Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama arată că rugăciunea curată și neîncetată este calea
unirii cu Dumnezeu, a cunoașterii iubirii Lui mântuitoare. Unirea omului cu Dumnezeu îl ridică
pe om din adâncul greșelilor la a fi ,,părtaș dumnezeiești firi” încă din această viață.

1
Pentru a întocmi această fișă de lectură am citit Pr. Eugen Jurca, Metoda Sfântului Grigorie Palama, în „Experiența
duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești. Contribuții de metodologie și pedagogie creștină”, Marineasa,
Timișoara, pp. 268-269.