Rugaciunea în viaţa creştinului

Încă înainte de căderea primilor oameni, forma sau modalitatea de a intra în

dialog cu Dumnezeu era aceia a rugaciunii. Chiar dacă primi oameni aveau
conştiinta prezenţei şi aproprieri lui Dumnezeu mult mai profundă, totuşi ea se
realiza prin rugaciune. Omul, purtator al chipului lui Dumnezeu primeşte de la
creare acestă capacitate de a participa la natura divină, respectiv de a avea
posibilitatea stabiliri unui dialog liber cu divinitatea, în virtutea căruia primeşte şi
îndumnezeirea, astfel rugăciunea se transformă într-o necesitate sau element
esenţial vieţii omului.

Sfânta Scriptură acordă o importanţă deosebită rugăciunii.Pe fiecare pagină

vorbeşte despre puterea şi roadele rugăciunii. în rugăciune se înfăptuieşte legătura
omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune,
Dumnezeu nu mai e doar o temă de gândire, ci o realitate prezentă în faţa lui.
Creştinul în momentele de rugăciune nu este singur, chiar dacă nu e cu nimeni
dintre oameni în legătură, ci vorbeşte cu Dumnezeu, mai bine-zis, este în dialog cu
Dumnezeu, căci nu numai el vorbeşte către Dumnezeu, ci şi Dumnezeu vorbeşte
către el, răspunzând cu făgăduin- ţele, cu asigurările şi cu mângâierile Lui la
cererile celui ce se roagă, la grijile şi la durerile acestuia1.

De aceea, din rugăciune îi vine celui ce se roagă linişte, răbdare, nădejde şi

înseninare, oricare ar fi necazurile care îl învăluie; îi vine răbdare în a suporta
greutăţile şi putere de a stărui în efortul pentru învingerea lor. Prin rugăciune,
puterea lui Dumnezeu, cu care omul se afla în convorbire, se comunică acestuia.

1
Traduceri de Părintele Dumitru Stăniloae “Despre Rugăciune. Texte filocalice, maxime, cugetări” Ed. Trinitas,
Bucureşti, 2019, pg. 11
 Căci, de cele mai multe ori, omul credincios nu se roagă numai pentru sine,
ci şi pentru alţii. Chiar când se roagă pentru sine, se roagă să fie folositor altora. La
rândul ei, grija de alţii în rugăciunea lui, dragostea de alţii dau un plus de putere
celui ce se roagă, fac ca rugăciunea lui să fie şi mai caldă2.

Dumnezeu, care a creat şi susţine prin suflet viaţa şi organizarea trupului, îşi
comunică puterea întăritoare şi susţinătoare a sufletului şi, prin acesta, puterea de
susţinere şi refacere a organizării echilibrate a trupului, prin firul rugăciunii. Prin
acest fir, se înfăptuieşte transfuzia de putere de la Dumnezeu la sufletul şi trupul
nostru. Dumnezeu poate aduce astfel, prin rugăciune, o îndreptare sau o întărire în
starea tulburată sau slăbită a trupului, făcând ca substanţele infuzate în el ca
medicamente să se încadreze deplin în organismul trupului şi să-i refacă echilibrul
tulburat3.

Despre puterea deosebită a rugăciunii făcută pentru alţii, a spus cuvinte pline
de un bogat şi adevărat conţinut Sfântul Apostol lacob, în epistola lui:,,Rugaţi-vă
unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că multă putere are rugăciunea dreptului în
lucrarea ei” (lacov 5, 16). Rugăciunea în care nu-ți pui inima pentru aproapele nu-i
rugăciune, ci formalitate și profesionalism. Numai la rugăciune putem să știm ce
legătură avem cu Dumnezeu, ce legătură avem cu oamenii. În rugăciune ne apar fel
de fel de gânduri care arata cine suntem și ce suntem.

Sfântul Maxim Mărturisitorul de pilda, în dialogul intre un bătrân și un frate,

a răspuns la întrebarea cum Sfântul Apostol Pavel care avea atâtea griji pentru a
propovădui și pentru a ajuta Bisericile spune totuși "neîncetat să vă rugați", cum se
ruga el neîncetat? Și Sfântul Maxim Mărturisitorul, raspunzind la aceasta întrebare,
nu spune că Sfântul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui

2
Ibidem. Pp 11-12
3
Cuviosul Paise Aghioritul „Cuvinte Duhovniceşti VI-Despre Rugăciune”, Ed. Evanghelimos, Bucureşti 2013, pg. 34
Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", ci spune altceva. Zice că:
"Rugăciunea neîncetată este să ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa
dragoste și cu dor, să atârni cu nădejdea de Dumnezeu și să te încrezi în El în orice
ai face și ți s-ar întâmplă". Acesta este răspunsul Sfanțului Maxim Mărturisitorul
din care înțelegem că de fapt rugăciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei
formule de rugăciune, ci este o atitudine de rugăciune, o angajare spre slujirea lui
Dumnezeu, să simți că ești lipit de Dumnezeu cu gândurile tale, să simți că atirni
de El și să ai nădejde în El și să te încrezi în Dumnezeu în orice ai face și ți s-ar
întâmplă, și atunci aceasta stare sufleteasca ți se primește de Dumnezeu că o
rugăciune4.

Biserica nu ne cere o singura metoda de angajare în rugăciune, ci ne cere o

rugăciune vie, o angajare că într-un fel de rugăciune în tot ceea ce facem noi
pozitiv în aceasta lume. De aceea este foarte important să-și găsească omul și
munca pe care o face, că munca pe care o poate binecuvântă Dumnezeu și pe care
o binecuvintează Dumnezeu5.

E foarte important cuvântul acesta: "Rugăciunea este oglinda sufletului". L-

am putea lua că o lozinca sau că un principiu. Cel care se roagă își manifesta
sufletul în rugăciune în raport cu Dumnezeu, în raport cu lumea, în raport cu
oamenii, în raport cu binele lui, cu nădejdea pe care o are, pentru că rugăciunea,
zice undeva în Scara Sfântul Ioan Scararul, este "arătarea nădejdii și secure
împotrivă deznădejdii". Cum ți-e rugăciunea așa ți-e și sufletul.

4
Ierotheos Mitropolit al Nafpaktosului, „Vremea Lucrări- Chipul lăuntric al tradiţiei ortodoxe: teologie şi viaţă”, Ed.
Sophia, Bucureşti, 2014, pp. 123-124
5
Cuviosul Paise Aghioritul „Cuvinte Duhovniceşti VI-Despre Rugăciune”, Ed. Evanghelimos, Bucureşti 2013, pg. 34