RUGĂCIUNE,POST SI

MILOSTENIE
Lucaci Davinia, Faragau Aitana
Despre rugăciune

■ Rugăciunea este ridicarea minții și a voinței noastre către

Dumnezeu. Valoarea ei este cu atât mai mare cu cât
cuprindem în ea întreaga noastră ființă.
■ Rugăciunea exprimă atașamentul relației dintre om și
Dumnezeu. Este expresia iubirii lui Dumnezeu în fiecare om.
Rugăciunea este esențială pentru viața creștinilor.

Pentru creștini, viața fără rugăciune riscă să devină aridă. Dar

să te rogi, nu este simplu. Plictiseala, descurajare, repetarea
sau obișnuința pot face rugaciunea dificilă.
■ Comunicarea lui Dumnezeu este adesea comparată cu comunicarea
umană: ceea ce nu-i foarte evident. Uneori cel care se roagă, poate
crede că Dumnezeu este surd la rugăciunile sale, dar Dumnezeu ne
privește întotdeauna cu iubire. Repetarea rugăciunii, meditarea ei,
aprofundarea, intrarea într-o rezonanță profundă, astfel încât acesta
să devină ca o respirație, este de fapt intrarea în misterul dialogului
dintre Dumnezeu și om. În acest mod, omul se lasă condus pas cu
pas într-o mai bună cunoaștere a misterului lui Dumnezeu. De multe
ori, dialogul cu Dumnezeu constă în tăcere, fapt care nu este
întotdeauna satisfăcător. Cu toate acestea, Sfânta Tereza ne spune
că în tăcere ne punem la dispoziția lui Dumnezeu, ne abandonăm cu
încredere și credință Lui, ne apropiem de Dumnezeu.
■ Efortul creștinului în această viață cuprinde și demersul
reconcilierii, adică al împăcării cu:
■ Dumnezeu (din cauza păcatelor);
■ sine însuși (nemulțumiri, neîmpliniri);
■ cu sau pe ceilalți (certuri, supărări, invidie);
■ A fi un „făcător de pace” ( ca în Fericirea a VII-a, Matei 5,9) este
o misiune dificilă, dar nu și cu ajutorul Duhului Sfânt:
■ Dobândește harul Sfântului Duh și mii de oameni se vor mântui în
jurul tău – Sf. Serafim de Sarov
Clasificările rugăciunii:

■ În funcție de câte persoane se roagă:

■ rugăciunea particulară;
■ rugăciunea publică;
■ În funcție de motivația rugăciunii:
■ de laudă;
■ de mulțumire;
■ de cerere;
■ În funcție de calitatea rugăciunii:
■ rugăciunea buzelor;
■ rugăciunea minții;
■ rugăciunea inimii;
■ extazul (vederea lui Dumnezeu sau răpirea la cer)
Cum și unde ne rugăm?

■ Rugăciunea poate fi particulară şi publică: Sfânta Liturghie,

Sfintele Taine, Cele şapte Laude, Ierurgiile.
■ În vremea rugăciunii, Dumnezeu caută mintea şi inima omului.
■ Sfântul Apostol Pavel zice:
■ ,,,Rugaţi-vă neîncetat! Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta
este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi" (I
Tesaloniceni 5, 17 - 18)
Cum se poate dobândi harul
Duhului Sfânt?
■ Una din căi este rugăciunea stăruitoare şi făcută cu mare credinţă.
Rugăciunea trebuie neapărat să aibă aceste două calităţi: să fie
făcută cu mare credinţă: toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că
veţi lua şi va fi vouă (Mt. 11, 24) şi cu stăruinţă. Abia după aceasta
putem vorbi despre reconciliere ca urmare firească a împăcării noastre
cu noi înşine prin darul Sfântului Duh dobândit prin rugăciune. Abia
acum, creştinul va deveni un promotor al împăcării oamenilor - nu atât
între ei, cât cu Dumnezeu (deoarece, chiar dacă între oameni există
pace, aceasta devine neplăcută înaintea lui Dumnezeu în clipa în care
la adăpostul ei, se lucrează patimi şi păcate). Şi ceea ce este mai
minunat este faptul că, având asupra lui binecuvântarea lui Dumnezeu,
creştinul nostru curăţit nu va trebui să folosească atât cuvintele
frumoase sau strigate cu glas tare spre a aduce pacea, ci însăşi viaţa
lui va fi de ajuns spre a folosi oamenilor. Căci spun Sfinţii Părinţi: Taci
tu, să vorbească faptele tale. Iar proverbul zice: Vorba sună, fapta tună.
■ Revenind la strigătul omului după ajutorul harului divin şi la cântecul
mulţumirii şi slăvirii lui Dumnezeu, rugăciunea, trebuie să fim conştienţi că
ea ne înnobilează, ne întăreşte, ne curăţă de păcate şi ne dă posibilitatea
de a progresa duhovniceşte, ajungând la mântuire.
■ In vremea rugăciunii, Dumnezeu nu caută numai buzele şi limba, ci caută
mintea şi inima. Din cauza firii noastre pervertite de păcat
însă, rugăciunea se rezumă mai mult la cea rostită cu gura, în timp ce
mintea este cu gândul în altă parte. Aceasta este treapta cea mai de jos a
rugăciunii. După ea, urmează rugăciunea minţii, atunci când suntem atenţi
la ceea ce zicem, şi cea a inimii, când ne rugăm din inimă. Odată ajuns la
această treaptă, omul se poate îndrepta spre rugăciunea fără cuvinte, când
doar inima se roagă.
■ Dar cea mai înaltă treaptă a rugăciunii este extazul, când omul este răpit cu
mintea la cer.
Postul

■ Postul crestin este unul dintre miloacele prin care credinciosii dobândesc treptat virtuti:
cumpatare, rabdare, bunatate.
■ curatie trupeasca si sutleteasca. Postul presupune un exercitiu complex si toarte eficient de
educare a vointel. Cine posteste trebule sa se abuna, sa se Iniraneze de ounavole de la
nranired trupulu cu anumite mancaruri si bauturi, numite in limbar popular
■ "de frupt" sau "de dulce" si de la întunecarea sufletului cu gânduri si fapte rele. Scopul
postului este curátirea de pacate si vietuirea dupà poruncile dumnezeiesti.
■ Postul crestin nu este numai un simplu exercitiu de stapanire a pottelor aducatoare de
pacate. Acesta are in centrul sau pe
■ Domnul nostru Isus Hristos deoarece lui i este inchinat. Creștinul postește pentru Hristos. ca
impreuna cu Hristos sa ramana si in viata pamânteasca si in cea de dincolo de moarte.
Postul are menirea de a inalta spiritual pe tot omul care prin post aduce jertfa de lauda si
multumire Mântuitorului
Milostenia

■
Izvorita din iubirea de Dumnezeu si de apropele, milostenia consta in ajutorarea materialà si spiritualã
a celor aflati in nevol. In Noul Testament, Mantuitorul garanteaza mila divina pentru cei care tac
dovada milostenier: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Mt. 5, 7).
■ Prin milostenie, inima noastra devine o adevarata jertfa adusã lui Dumnezeu. Noi nu trebuie sà
socotim milostenia ca pe o misiune/un dar
■ Prin milostenie dobandim mai mult decat am dat.
■ Milostenia este buna si bineplâcuta cerului dacã e fâcutà în numele Domnului, nu din interes, pentru
vreun folos personal sau pentru recunostintã de la oameni (Lc, 14, 12-14). Milostenia cu adevarat
crestina trebuie sã izvorascã dintr-o iubire sincera tata de aproapele si sa fie tacuta cu discretie. nu intr-
un duh de mandrie (Mt. 6.2-4).
■ Prin milostenie ne asemánam lui Dumnezeu, Cel numit mult-milostiv (Ps. 85, 14) si il urmam pe Fiul Sāu
lisus Hristos, a Carui învâtatura, activitate si viata întreagã a însemnat o revarsare a bunâtatii, milei si
dragostei Sale fatã de noi, oamenii.
Mulțumim de atenție