Rugăciune și reconciliere

Schema lecției

Viața creștinului este o luptă dusă pe trei fronturi: cu sine, cu diavolul și cu tentațiile
păcătoase.
Nimeni nu va reuși să devină un făcător de pace, dacă nu a făcut mai întâi pace în sufletul
și trupul său.
„Fiți dar voi desăvârșiți, precum și Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este.” (Matei 5,
48) – creștinul care are o viață sfințită, bineplăcută lui Dumnezeu este promotor al împăcării.
Sf. Serafim de Sarov: „Dobândește harul Sfântului Duh și mii de oameni se vor mântui
în jurul tău.”
Harul Duhului Sfânt se poate dobândi prin rugăciune stăruitoare care trebuie să aibă
două calități: - să fie făcută cu mare credință: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-
ați primit și le veți avea.” (Marcu 11, 24)
- să fie făcută cu stăruință.
Abia după aceasta putem vorbi despre reconciliere ca urmare firească a împăcării noastre
cu noi înșine prin darul Sfântului Duh dobândit prin rugăciune. Astfel, creștinul va deveni un
promotor al împăcării oamenilor între ei și cu Dumnezeu.

Rugăciunea este de două feluri: particulară și publică.

Treptele rugăciunii:
- rugăciunea rostită cu gura: treapta cea mai de jos a rugăciunii
- rugăciunea minții: atunci când suntem atenți la ceea ce zicem
- rugăciunea inimii: când ne rugăm din tot sufletul
- rugăciunea fără cuvinte: când inima se roagă. „Rugați-vă neîncetat!”
(I Tesaloniceni 5, 17)
- extazul: cea mai înaltă treaptă a rugăciunii, când omul este răpit cu mintea la
cer.
Cunoscând puterea rugăciunii, diavolul încearcă, prin imaginație și tot felul de închipuiri
să-l îndepărteze pe om de la scopul și folosul ei. De aceea în timpul rugăciunii trebuie să ne
concentrăm la dialogul nostru cu Dumnezeu.

Reconcilierea, împăcarea cu semenii, este foarte importantă, căci ascultarea rugăciunilor

noastre depinde de acest lucru.
„Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, lasă darul tău acolo......și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău...” (Matei 5, 23
– 24)
În rugăciunea noastră trebuie să cerem împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele.
Condiția reconcilierii cu Dumnezeu este împăcarea, iertarea aproapelui: „și ne iartă
nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”
Fișa de evaluare
1. Care sunt impedimente care pot sta în calea
reconcilierii omului cu Dumnezeu? Dar cu aproapele?
Dar cu el însuși?

2. Pe umerii cui cade responsabilitatea reconcilierii? Ai

celui care a greșit? Sau a celui căruia i s-a greșit? De ce?
În opinia mea, responsabilitatea reconcilierii cade pe umerii
amândurora, deoarece trebuie să ajungă la împăcare și să
nu-și poarte pică.
3. Ce ar trebui să faci dacă încercarea de reconciliere nu
dă rezultate? 
Să ajung la împăcare și să mă rog pentru cel care mi-a
greșit.
4. Dezbateți următoarea temă: necesitatea rugăciunii în
viața fiecărui creștin.
Rugăciunea este o necesitate în viața creștinilor, daorece ne
înnobilează, întărește, curăță de păcate și dă posibilitatea de
a progresa duhovnicește, ajungând la mântuire.
5. Când și unde putem să ne rugăm?
 Rugăciunea este de două feluri:particulară, făcută de
fiecare credincios în parte, oricând și oriunde, și publică,
care poate fi:Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, Cele șapte
Laude și ierurgiile. Rugăciunea publică se face în anumite
momente stabilite de Biserică, în locuri special amenajate,
fie în biserici, fie în paraclise, fie în casele credincioșilor,
conducătorii ei fiind preoții, prin care lucrează în mod
nevăzut darul lui Dumnezeu.