1.

Cimpanzeii afișează o serie de adaptări care să îi ajute să

supraviețuiască. Unele dintre aceste adaptări includ
degetele lungi, degetul mare opus celorlalte patru, receptori
tactili foarte dezvoltați în vârful degetelor, articulația
umărului foarte mobilă etc. Ei sunt adaptați stilului de viață
pe ramurile înalte ale copacilor și consumului de fructe.
Caracteristicile enumerate ajută cimpanzeii să se prindă și să
urce în copaci.
2. Sistemul osteoarticular cuprinde oasele și articulațiile iar
sistemul muscular are mușchii striați scheletici care se inseră
pe oase. Forma și mărimea oaselor corespund solicitărilor
mecanice la care trebuie să răspundă. Relieful osului
( fisuri, proeminențe , șanțuri) arată modul de inserție al
mușchilor , mărimea lor și forța de tracțiune a acestora. La
diferite mamifere, lungimea oaselor membrelor și numărul
lor, prezintă modificări, în funcție de mediul de viață și de
tipul de locomoție.
3.Diferența dintre unghii este, din nou, de a face cu tipul de
hrană pe care o mănâncă. Carnivorele trebuie să-și taie
pradă și să-și omoare prada pentru ca ei să-și poată
consuma carnea, iar aceste gheare să-i ajute să facă cât mai
multă pagubă posibilă, să-și facă pradă neajutorată.

Diferența dintre regiunea labelor ( picioarelor) are de a face

cu tipul de hrană consumată.Animalele cu molari cu creste
înalte (carnivorele) au nevoie de ghearele, care pot îndeplini
unul sau mai multe roluri la fiecare specie în parte, cum ar fi:
-rol în prinderea, sfâșierea și chiar uciderea prăzii.
-rol în agățare, cățărare; la aproape toate speciile care
prezintă gheare: lilieci, leneși, feline, păsări etc.
-rol de apărarea împotriva prădătorilor și în luptele din
perioada de împerechere.

SISTEMUL LOCOMOTOR LA MAMIFERE, sinteză,

cl. a X a
Are două componente și anume: sistemul osteoarticular
( partea pasivă) și s. muscular ( partea activă) și asigură
funcția de mișcare a segmentelor corpului, postura sau
poziția corpului și deplasarea în spațiu ( locomoția). Sistemul
osteoarticular cuprinde oasele și articulațiile iar sistemul
muscular are mușchii striați scheletici care se inseră pe oase.
Scheletul ( dispoziția anatomică a oaselor) la mamifere
cuprinde scheletul capului, trunchiului și membrelor ( fig.
127, pag. 89, manual).
Scheletul capului (22 oase) cuprinde neurocraniu cu 8 oase (
2 perechi -parietale, temporale și 4 neperechi- frontal,
sfenoid, occipital și etmoid) și viscerocraniu cu 14 oase, din
care, două neperechi ( vomerul și mandibula) și șase perechi
( palatine, lacrimale, nazale, zigomatice, maxilare și cornete
nazale inferioare). Neurocraniul adăpostește creierul, iar
viscerocraniul are segmentele periferice ( receptorii )
organelor de simț ( ochi, nas , limbă) și primele segmente ale
sistemelor digestiv ( gura sau cavitatea bucală) și respirator
( nasul cu fosele nazale).
Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrală, coastele,
sternul și bazinul. Coloana vertebrală este situată median,
posterior, are rol de protecție a măduvei spinării, susținere și
mișcările trunchiului și capului. La om, are 33- 34 de vertebre
dispuse metameric ( una sub cealaltă), articulate prin discuri
intervertebrale , 5 regiuni (7 cervicale, 12 toracale, 5
lombare, 5 sacrale unite în osul sacrum și 4-5 coccigiene unite
în coccige). Fiecare vertebră are un corp, dispus ventral și un
arc dispus dorsal, ele fiind conectate prin doi pediculi
vertebrali, care prin suprapunere, delimitează canale de
conjugare prin care trec nervii spinali. Corpul are suprafețe de
articulare cu discurile intervertebrale cartilaginoase, iar arcul
are prelungiri sau apofize ( procese) : musculare (spinoasă
dispusă median, transverse dispuse lateral) și articulare ( 2
superioare și 2 inferioare) .
Sternul este un os lat, dispus median, în torace, are
manubriu ( la care se articulează claviculele), corp la care se
articulează coastele și apendice xifoid , cartilaginos, care, la
om, se osifică pe la 40-45 de ani. Coastele – în număr de 12
perechi, sunt arcuri osteocartilaginoase, care se articulează
posterior, la coloana vertebrală, iar anterior la stern , direct,
primele 7 perechi, prin cartilaj propriu; indirect, perechile
8,9,10, prin intermediul cartilajului perechii 7 și nu se
articulează la stern, adică sunt flotante , perechile 11 și 12,
care nu au cartilaj costal. Coloana vertebrală toracică, sternul
și coastele formează cutia sau cușca toracică, ce adăpostește
organe vitale, cum ar fi, inima și plămânii.
Scheletul membrelor superioare cuprinde centura scapulară
și membrul liber ( propriu-zis). Centura leagă membrul
superior de trunchi și cuprinde clavicula și omoplatul;
clavicula se articulează medial la manubriul sternal și lateral
la omoplat sau scapulă, iar omoplatul se articulează cu
clavicula și cu humerusul. Membrul liber are trei segmente :
braț ( humerus), antebraț ( radius și ulnă sau cubitus) și
mână, la om , cu 26 de oase ( 8 carpiene, 5 metacarpiene și
14 falange, degetul mare, policele are 2 falange, restul au
câte trei) . Membrele inferioare se leagă de trunchi prin
centura pelviană, formată din două oase coxale, unite
anterior, prin simfiza pubiană și posterior, la osul sacrum,
delimitând bazinul sau pelvisul osos, care adăpostește organe
genitale, urinare și partea terminală a tubului digestiv. Oasele
coxale provin din sudarea altor trei oase ( ilion, ischion și
pubis) și sunt cele mai late oase din corp. Partea liberă a
membrului inferior cuprinde coapsa ( cu osul femur), gamba
( tibia și peroneul sau fibula) și piciorul cu 26 de oase (7
tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange, degetul mare, halucele
are 2 falange, restul au câte trei) . Scheletul uman s-a adaptat
la locomoția bipedă prin : centura pelviană foarte rigidă,
bazinul larg; centura scapulară foarte mobilă; membrele
superioare eliberate din funcția de locomoție și sprijin al
corpului; degetul mare de la mână este opozabil; coloana
vertebrală are curburi în plan sagital și în plan frontal, ceea ce
îi conferă elasticitate și rezistență; oasele membrelor
inferioare s-au alungit și apare în talpă sau plantă, bolta
plantară. Forma și mărimea oaselor corespund solicitărilor
mecanice la care trebuie să răspundă. Relieful osului ( fisuri,
proeminențe , șanțuri) arată modul de inserție al mușchilor ,
mărimea lor și forța de tracțiune a acestora. La diferite
mamifere, lungimea oaselor membrelor și numărul lor,
prezintă modificări, în funcție de mediul de viață și de tipul de
locomoție. Mamiferele terestre au modificări în regiunea
labelor ( picioarelor) și anume: a. plantigradele calcă pe toată
talpa, viteza de deplasare fiind redusă, de ex. la om, urs,
maimuță, arici; b. digitigradele calcă pe degete, ceea ce le
mărește viteza de deplasare, de ex. câinele, pisica,
leopardul ,jaguarul, tigrul, râsul, leul, pantera, etc; c.
unguligradele se sprijină pe vârful degetelor, care pot fi
învelite în copite, de ex. vaca, oaia, capra, calul, porcul,
mistrețul, cerbul etc. Viteza de deplasare crește prin
reducerea numărului degetelor și alungirea lor ( fig. 128, pag.
89, manual). Mamiferele acvatice ( foca, balena, delfinul,
cașalotul) au forma corpului hidrodinamică, membrele
anterioare transformate în vâsle sau lopeți, iar cele
posterioare unite cu coada, formând înotătoarea codală,
deplasarea în apă realizându-se prin mișcări ondulatorii.
Mamiferele adaptate la zbor, cum ar fi liliacul, prezintă
scheletul cu oase foarte ușoare; sternul mărit, cu carenă
pentru inserția mușchilor pectorali, care mișcă membrele
anterioare transformate în aripi; falangele membrelor
anterioare sunt foarte lungi și subțiri; membrele și trunchiul
sunt prevăzute cu o membrană numită patagium, care le
ajută în zbor ( fig. 129, pag. 89).
Sistemul muscular – la om, cuprinde peste 600 de mușchi
scheletici, care acționează pe oase și articulații, pentru
realizarea mișcărilor. Mușchii sunt controlați de arii motorii
din scoarța cerebrală și de centri subcorticali; numărul
neuronilor implicați depinde de finețea, precizia mișcărilor și
de volumul mușchilor respectivi. De ex, la om, mai mulți
neuroni controlează mușchii feței și ai limbii, decât cei care
controlează mișcările trunchiului și ale membrelor inferioare.
Există adaptări ale musculaturii, în funcție de tipul de
locomoție, de ex. la cele care sar ( cangurul, iepurele),
mușchii membrelor posterioare sunt foarte dezvoltați.
Mușchii scheletici se grupează în mușchii capului, gâtului,
trunchiului și membrelor anterioare/posterioare ( la speciile
patrupede), respectiv superioare și inferioare ( la speciile
bipede).
Mușchii capului sunt mușchii mimicii , m. masticatori, m.
limbii și m. extrinseci ai globilor oculari.
Mușchii gâtului sunt sternocleidomastoidienii, scalenii,
hioidienii etc.
 Mușchii trunchiului sunt: posteriori,ai spatelui și cefei;
anterolaterali ai toracelui și anterolaterali ai abdomenului.
Mușchii spatelui și cefei sunt : trapezii, marii dorsali,
dințații, etc.
Mușchii anterolaterali ai toracelui sunt marii și micii
pectorali, dințații, intercostalii externi și interni, iar între
cavitatea toracică și cea abdominală, se află mușchiul
diafragm, cel mai important mușchi al respirației.
Mușchii anterolaterali ai abdomenului sunt drepții
abdominali, oblicii externi și interni, transversul abdominal,
piramidalii abdomenului, mușchi lați, cu rol de presă
abdominală, intervenind în acte fiziologice, cum ar fi
micțiunea, defecația, voma, expirația, nașterea.
Mușchii membrelor superioare sunt ai umărului ( deltoidul),
ai brațului ( biceps și triceps brahial); ai antebrațului
( flexori/extensori; pronatori/ supinatori) și ai mâinii ( flexori
și extensori ai degetelor).
Mușchii membrelor inferioare sunt mușchi ai articulației
coxo-femurale ( fesierii); ai coapsei ( croitorul, cvadricepsul
femural, bicepsul femural, adductorii); ai gambei –
anteriori( tibial anterior și extensori ai degetelor), posteriori
( triceps sural, tibial posterior și flexorii degetelor) și laterali
( peronierii scurt și lung); m. piciorului ( flexori și extensori ai
degetelor).