ANALIZATORUL VIZUAL, SINTEZĂ, Cl.

A XI A
Vederea furnizează peste 90% din informațiile din mediul extern, având o importanță
fiziologică considerabilă nu numai în diferențierea luminozității, a formei, culorii obiectelor, ci și în
orientarea în spațiu, menținerea echilibrului și a tonusului cortical (atenția).
Analizatorul vizual are trei segmente : receptorul,, calea de conducere și aria corticală
(vizuală). Receptorul se află în tunica internă (retina) a globului ocular.
Globul ocular se află în orbită, fiind protejat de țesut adipos și are anexe de protecție și de
mișcare.
Anexele de protecție sunt : sprâncenele, pleoapele cu gene, conjunctiva (membrană mucoasă
ce căptușește pleoapele și acoperă fața anterioară a globului ocular) și aparatul lacrimal (glandele
lacrimale și ductele ce comunică cu fosele nazale). Glandele lacrimale produc lacrimile ce curăță și
umezesc corneea, lacrimile conțin o substanță bactericidă- lizozimul, care se află și în salivă.
Anexele de mișcare sunt cei 6 mușchi extrinseci ai globului ocular, inervați prin nervii III (drept
superior, drept inferior, drept intern și oblic inferior), IV (oblic superior) și VI (drept extern), care
asigură mișcările globilor oculari.
Globul ocular are formă aproximativ sferică, lungimea axului ocular de 24 mm, un pol
anterior și unul posterior (pe unde iese nervul optic și intră vasele retiniene) , trei tunici concentrice
(externă, medie, internă), aparatul optic ( cu medii refringente și transparente ) și compartimente -
anterior și posterior. Compartimentul anterior cu camera aterioară cuprinsă între cornee și iris are
umoarea apoasă; camera posterioară cuprinsă între iris și cristalin conține umoarea apoasă.
Compartimentul posterior are camera vitroasă cuprinsă între cristalin și retină având umoarea
sticloasă sau corpul vitros (vezi fig. 48/pag.44 manual).
A. Tunica externă-este fibroasă, are două porțiuni inegale- posterior, sclerotica , opacă, alb-
sidefie, vascularizată, reprezintă 5/6 din tunica externă, pe ea se inseră mușchii extrinseci ai
globului ocular ; posterior este perforată de fibrele nervului optic și de arterele retiniene și corneea,
anterior, bombată, subțire, avasculară și bogat inervată cu TNL.
B. Tunica medie- vasculară, prezintă de la posterior spre anterior, trei segmente : coroida,
corpii ciliari și irisul. Coroida brună, vascularizată, se întinde posterior de ora serrata (limita dintre
coroidă și corpul ciliar), și posterior are un orificiu prin care iese nervul optic și intră arterele
retiniene. Corpii ciliari prezintă procesele ciliare și mușchii ciliari; procesele ciliare sunt aglomerări
capilare care secretă umoarea apoasă, lichid incolor care transportă substanțe nutritive la cornee și
cristalin și menține constantă tensiunea intraoculară, excesul fiind drenat permanent în sistemul
venos al globului ocular. Insuficienta drenare duce la glaucom (apa neagră) ce produce orbire.
Mușchii ciliari prezintă fibre musculare netede circulare și radiare, cu rol în acomodarea vizuală;
fibrele circulare sunt inervate de fibre PS (nervul III) și fibrele radiare sunt inervate de S cervical.
Irisul- este o diafragmă în fața anterioară a cristalinului, scăldat în umoarea apoasă, prezintă un
orificiu central – pupila, cu diametru reglabil, pe unde pătrunde lumina la retină. Are fibre
musculare netede circulare (sfincterul pupilar), inervate PS prin nervul III și radiare (dilatatorul
pupilar) inervate de S cervical, realizând reflexele pupilare ( mioză /midriază).
C. Tunica internă – retina acoperă cele 2/3 posterioare ale coroidei, se întinde posterior de
ora serrata și este oarbă ( irido-ciliară) și vizuală, care are două zone: pata galbenă
(macula lutea) în dreptul axului vizual, cu o depresiune în centrul ei (foveea centralis
unde sunt numai celule cu con) – zona de acuitate vizuală maximă și inferior și medial
de pata galbenă, se află pata oarbă (fără elemente fotosensibile), pe unde iese nervul
optic și intră arterele retiniene. Retina este membrana fotosensibilă, de origine
ectodermică, nervoasă, unde are loc recepția și transformarea stimulilor luminoși în
impulsuri nervoase. Retina are 10 straturi , cu trei tipuri de celule funcționale, aflate în
relații sinaptice: celule fotoreceptoare ( cu con și cu bastonaș denumite după forma
segmentului lor extern) care sunt neuroni unipolari, celule bipolare (protoneuronul căii
vizuale), celule multipolare ganglionare (deutoneuronul căii). În retină se mai află celule
de susținere, celule amacrine, orizontale (neuroni de asociație), celule pigmentare (cu
 melanină), care creează o cameră obscură în jurul celulelor cu con și cu bastonaș, pentru
o bună absorbție a luminii, dar și pentru protecția celulelor fotosensibile, vezi fig. 49/45
manual. Celulele cu bastonașe sunt în număr de 125-130 milioane, sunt numeroase la
periferia retinei. Sunt adaptate pentru vederea nocturnă , scotopică (în lumină slabă) și
conțin pigmentul vizual rodopsina sau purpurul retinian. Celulele cu conuri sunt în
număr de 6-7 milioane, mai numeroase în pata galbenă, sunt adaptate pentru vederea
diurnă (fotopică), în lumină intensă și cromatică (colorată). Sunt trei tipuri de celule cu
con pentru cele trei culori fundamentale (roșu, verde, albastru), având trei tipuri de
pigmenți vizuali (iodopsine).
Aparatul optic este alcătuit din medii refirngente și transparente (corneea, umoarea apoasă,
cristalinul și umoarea sticloasă), care produc o triplă refracție a luminii și focalizarea ei, cu
formarea pe retină, a unei imagini reale, reduse și inversate a obiectului privit , vezi fig. 50/45,
manual. La interfața aer – cornee are loc prima și cea mai importantă refracție a luminii; a doua
refracție are loc pe fața anterioară a cristalinului și a treia pe fața posterioară a cristalinului.
Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă, avasculară, localizată între iris și corpul vitros,
fiind învelit de o capsulă elastică (cristaloida). El este menținut la locul său prin ligamentele
suspensoare, acționate de mușchii ciliari (organele active ale acomodării) (vezi fig. 48/44).
Aparatul dioptric al globului ocular are cornee , cu o putere de refracție de 40 dioptrii și cristalin, cu
o putere de refracție de 20 dioptrii, deci în total 60 dioptrii, iar centrul optic este situat la o distanță
de 17 mm în fața retinei ( distanța focală principală). Chiar dacă puterea de refracție a corneei este
mai mare, cristalinul este mai important, deoarece, fiind elastic îți poate modifica puterea de
refracție (convergența) și raza de curbură realizând acomodarea vizuală.
Acomodarea vizuală (vezi fig. 50/45)- este variația puterii de refracție a cristalinului, în
raport cu distanța la care privim un obiect și se datorează elasticității cristalinului, ligamentelor
suspensoare și mușchilor ciliari. Limitele acomodării sunt : -punctum remotum (punctul cel mai
apropiat de ochi la care vedem fără acomodare, este de 6m pentru ochiul emetrop sau normal) și
punctul proximum, care este punctul cel mai apropiat de ochi, la care vedem clar cu efort
acomodativ maxim, este de 25 – 30cm la tineri și crește cu vârsta. Elasticitatea cristalinului scade cu
vârsta, fenomen numit prezbiție sau prezbitism și se corectează cu lentile biconvexe. Dacă se
opacifiază, se produce cataracta, care duce la orbire, dar se poate face implant de cristalin artificial.
Când ochiul privește la distanță mai mare de 6m, mușchiul ciliar (circular) este relaxat, ligamentele
suspensoare sunt în tensiune, la rândul lor, tensionează cristaloida, care aplatizează cristalinul, raza
lui de curbură crește, iar puterea de refracție (de convergență scade). Dacă privim obiecte situate la
o distanță mai mică de 6m, mușchiul ciliar se contractă, ligamentele suspensoare se relaxează,
tensiunea din cristaloidă scade și cristalinul, fiind elastic se bombează, deci îi scade raza de curbură,
dar îi crește puterea de convergență la maximum . Acomodarea vizuală este un act reflex controlat
de centrii corticali ( arii vizuale primare și asociative) și de coliculii cvadrigemeni superiori (reflex
pupilar mioza -PS și contracția mușchilor ciliari). Reflexul pupilar este de mioză în lumină
puternică și de midriază (control simpatic) în lumină slabă. Pentru corectarea axelor oculare
participă cei 6 mușchi extrinseci ai globului ocular. În funcție de distanța la care află retina față de
centrul optic, există : a. ochiul emetrop (normal), retina este la 17mm față de centrul optic și
imaginea obiectelor plasate la infinit este clară, fără acomodare;
b. Ochiul hipermetrop – are retina situată la o distanță mai mică de 17mm față de cristalin (centrul
optic) , axul ocular este mai mic de 24 mm sau cristalinul este aplatizat, lumina focalizează în
spatele retinei, imaginea este neclară și se corectează cu lentile biconvexe (convergente) sau se
îndepărtează obiectul de ochi. c. Ochiul miop sau hipometrop- retina este situată la o distanță mai
mare de 17mm, axul ocular este mai lung de 24mm sau cristalinul este prea bombat, de aceea
lumina focalizează în fața retinei , imaginea este neclară, iar corecția se face cu lentile biconcave
sau divergente, respectiv se apropie obiectul de ochi.
d. ochiul astigmatic- există mai multe raze de curbură pe suprafața corneei sau a cristalinului, se
formează mai multe imagini neclare și se corectează cu lentile cilindrice (torice), vezi manual, pag.
46.
 Procesele fotochimice din retină:- retina este sensibilă la radiațiile luminoase cu lungimea de
undă cuprinsă între 390-770nm; lumina roșie are lungimea de undă de 570-625nm; lumina verde-
530nm; lumina albastră-445nm. Prin recepția vizuală, lumina este transformată în celulele
fotosensibile în impuls nervos., deoarece se descompun pigmenții vizuali rodopsina (retinen +
scotopsină) , respectiv iodopsina (retinen sau provitamina A + diferite tipuri de opsine sau
fotopsine). Celulele cu bastonaș sunt mult mai sensibile decât celulele cu con, este suficientă o
singură cuantă de lumină pentru a o stimula.
Adaptarea receptorilor vizuali la lumină și la întuneric este invers proporțională cu cantitatea
de pigment fotosensibil. Sensibilitatea celulelor cu con și cu bastonaș este cu atât mai mare, cu cât
ele conțin o cantitate mai mare de pigment vizual și prin expunerea timp îndelungat la lumină
puternică, determină descompunerea pigmenților vizuali în retinen (devine vitamină A) și opsine.
Scade cantitatea de pigment, deci scade sensibilitatea la lumină, fenomen numit adaptare la lumină
care durează 5-6 minute, ce caracterizează celulele cu con. La întuneric, are loc refacerea
pigmenților vizuali și adaptarea durează 20-30-40 minute, este caracteristică celulelor cu bastonaș,
care au o sensibilitate la întuneric de zeci de ori mai mare decât la lumină. De aceea, ele asigură
vederea nocturnă. În avitaminoza A este afectată adaptarea la întuneric; scăderea vederii diurne se
numește hemeralopie, iar a celei nocturne nictalopie (orbul găinilor).
Vederea alb-negru și vederea cromatică:- stimularea celulelor cu bastonaș produce senzația de
alb, iar lipsa stimulării luminoase, determină senzația de negru. Corpurile care reflectă toate razele
luminoase apar albe, iar cele care le absorb, apar negre, Stimularea celulelor cu con produce senzații
diferențiate , în funcție de tipul de pigment conținut (pentru roșu, pentru verde, respectiv pentru
albastru). Stimularea egală a celor trei tipuri de celule cu con dă senzația de alb, iar stimularea unei
singure categorii, provoacă senzația culorii absorbite. Cele trei culori primare, prin amestec, dau
orice senzație cromatică dar și senzația de alb.
Daltonismul este un defect de culoare, afectează 8% din populația de sex bărbătesc, este o
maladie sex-linkată , nu disting roșu de verde, văd cenușiu în locul culorii respective. Indivizii se
nasc fără celule cu con pentru roșu, respectiv pentru verde.
Calea optică ( vezi fig. 51/47) are trei neuroni: primul este neuronul bipolar din retină, care
preia influxul nervos de la celulele fotosensibile; al doilea tot în retină, dar mai profund, neuronii
multipolari ganglionari, axonii lor formează fibrele nazale și temporale ale nervilor optici, care ies
din retină prin pata oarbă, străbat orbita și intră în creier, unde după un scurt traiect, se încrucișează
doar fibrele nazale (chiasma optică) , rezultând tracturile optice cu fibre temporale de aceeași parte
și nazale de partea opusă. Tracturile optice dau colaterale în coliculii cvadrigemeni superiori, pentru
reflexul pupilar fotomotor mioza și de acomodare vizuală. Sinapsa cu al treilea neuron are loc în
corpii geniculați laterali din metatalamus, iar axonii lor numiți radiații optice proiectează în aria
vizuală primară de pe fața medială a lobului occipital, pe marginea scizurii calcarine. În jurul ariei
vizuale primare se află arii secundare sau asociative (segmentul cortical al analizatorului vizual).
Segmentul cortical- fiecărui punct de pe retină îi corespunde un punct specific de proiecție
corticală. Aria vizuală primară se întinde mai ales, pe fața medială a lobilor occipitali, o
reprezentare largă o are macula lutea, ce ocupă regiunea posterioară a lobului occipital. În aria
vizuală primară se realizează senzația și percepția vizuală (lumină, culoare, formă), distrugerea ei
duce la cecitate centrală (orbire), iar a celor asociative, la afazie vizuală (nu se înțelege semnificația
cuvintelor citite).
Câmpul vizual- este spațiul cuprins cu privirea, este monocular (pentru fiecare ochi) vezi. fig.
52/48 și binocular (comun), care determină câte o imagine pe retina fiecărui ochi. Cele două
imagini fuzionează într-una singură, dacă imaginile retiniene se formează în puncte corespondente
și procesul începe din corpii geniculați laterali, iar îndreptarea imaginii se face în aria vizuală.
Vederea binoculară asigură vederea stereoscopică ( în profunzime) . Temă ex. 1,2/49 ; 1,2,3/39,
teme/42, 44, manual.