Mitropolitul Irineu Mihălcescu – apostolul teologiei românești

Mitropolitul Irineu (Ioan, din Botez) Mihălcescu

este șaselea copil al preotului Ioan Mihălcescu și el
preotesei Elena, s-a născut la Pătârlagele, județul
Buzău, la 24 aprilie 1874. A absolvit Seminarul
buzoian, în 1891, după ce, anterior, urmase două clase
la gimnaziul din același oraș. A urmat cursurile
Seminarului Central și, apoi, ale Facultății de Teologie
din București, luând licența, în 1899, cu tema Sinodul
al III-lea Ecumenic de la Efes. Primește premiul
Universității din București cu lucrarea „Istoria Bisericii
Române de la 1800 la 1850 și a literaturii teologice din
această epocă”. Tot în această perioadă publică opera
„Teologia simbolică”.
Între 1900 și 1903, a făcut studii pentru doctoratul
în filosofie la Universitățile din Berlin și Leipzig. Pe 13
iunie 1903, Ioan Mihălcescu devine doctor al
Universității din Leipzig, iar lucrarea sa, foarte
apreciată, a fost tipărită la Berna.
În perioada studenției, a activat ca preparator de limba
greacă veche la Seminarul Central. Începând cu anul
1904, a fost profesor al Facultății din București, la
catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică. Datorită
cursurilor, articolelor publicate, operelor „Cosmogoniile popoarelor civilizate din antichitate“,
„Cosmogonia Biblică“ şi „Cosmogonia Ştiinţifică modernă“ şi a altor lucrări, Mihălcescu a
fost numit, în 1908, profesor titular la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolistică, pe care
o menține până spre finalul anilor ’30, când a fost hirotonit arhiereu. La inițiativa sa, a fost
înființată Facultatea de Teologie din Chișinău, al cărei prim decan a fost în perioada 1926-
1927, iar între anii 1927-1929 și 1933-1936 deține aceeași funcție la Facultatea din București.
Încă de la începutul activităţii didactice a observat că programul studiilor de la
Facultatea de Teologie din Bucureşti era incomplet, pentru că lipsea catedra care să explice
fiinţa şi originea religiei şi cea care să urmărească istoria religiilor lumii. De aceea, cursul
ţinut de noul profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică a fost unul de Apologetică, Istoria
Religiilor şi Dogmatică. Aşadar Apologetica sau Teologia fundamentală a fost o disciplină
creată la Facultatea de Teologie din Bucureşti de către profesorul Ioan Mihălcescu, pe care a
și predat-o. Nichifor Crainic considera, în 1939, că, după regretatul Vasile Găină de la
Facultatea de Teologie din Cernăuţi, Mihălcescu era „singurul nostru dascăl de seamă în
ramură apologetică“. Același Crainic îl mai numea „fala învățăturii noastre naționale și
ortodoxe”. Profesorul Mihălcescu este primul cercetător român în domeniul istoriei religiei,
urmat apoi de Mircea Eliade, I. Petrescu ş.a. Munca lui în acest domeniu a fost încununată
prin apariţia, în anul 1946, a lucrării „Istoria religiilor lumii“. Cele 458 de pagini au fost foarte
apreciate de lumea din afara mediului teologic instituţional, ca unele care deschid perspective
noi asupra dialogului dintre religie şi cultură.
Ioan Mihălcescu a publicat valoroase studii de Dogmatică, Apologetică, Istoria
religiilor, traduceri, fiind considerat cel mai mare teolog român al vremii sale. Participant la
întruniri cu caracter ecumenist peste hotare: Congresul Alianţei universale pentru înfrăţirea
popoarelor prin Biserică, Praga (1928), conferinţe în străinătate, prin care a făcut cunoscută
Ortodoxia în cercurile catolice şi Protestante din Apus.
A fost hirotonit preot în 1923, pe seama bisericii Amzei din București. După 13 ani de
preoţie, în anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, soţia sa, Anastasia, mutându-se
la cele veşnice. În acelaşi an, a intrat în monahism la mănăstirea Sinaia, unde a fost tuns sub
numele de Irineu, iar apoi ridicat la rangul de arhimandrit. Tot în anul 1936, în timpul
patriarhului Miron Cristea, a fost ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, hirotonit
pe 17 octombrie cu titlul de „Târgovişteanul“, şi a fost desemnat să conducă secţia culturală a
Consiliului arhiepiscopal. Între 1 noiembrie 1938-1 noiembrie 1939 a fost locţiitor de episcop
al Râmnicului, iar în noiembrie 1939, a fost ales locţiitor de mitropolit al Olteniei. A fost ales
mitropolit al Moldovei, la 29 noiembrie 1939, şi instalat pe 17 decembrie. A păstorit la Iaşi
între anii 1939-1947.
În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri
din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățămîntul teologic organizînd diferite conferințe
religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia
Iașilor, unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strîngerea de
fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis
preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care
să le ridice moralul etc. S-a îngrijit de activitatea Facultății de Teologie din Iași, căutând ca
profesorii să fie antrenați în viața cultural-religioasă a eparhiei.
 Este demn de menționat ajutorul dat de
Mitropolit evreilor prigoniți de regimul politic. În
noaptea de 28 spre 29 iunie 1941, în Iași, 4000 de
evrei au fost asasinați. Adăugându-se și răniții, și
deportații, sursele vorbesc de 14.000 de victime1.
Deși sursele nu vorbesc vădit despre implicare
Mitropolitului Irineu, există dovezi și martori despre
felul în care ierarhul s-a zbătut pentru a salva a cât
mai mulţi evrei din mâinile naziştilor. Conform
martorilor, mitropolitul Irineu a dat binecuvântare ca,
în acea noapte, preoţii să lase bisericile deschise –
pentru ca evreii să se poată ascunde în ele. Prin
intermediul preoţilor, credincioşii ortodocşi au fost
încurajaţi să tăinuiască familii întregi de evrei fugari.
Așa se face că, în 1942, șefii cultului mozaic din Iași trimit o scrisoare de mulțumire către
Mitropolit, al cărei incipit grăitor este: „Sfatul Rabinic şi Obștea evreiască din Iași au fost
profund impresionate de fapta prea creștinească a Înalt Prea Sfinției Voastre care, cu adâncă
înțelegere şi măreață bunăvoință a întins mâna protectoare asupra zecilor de nenorociți,
bătrâni, femei şi copii, în cumplita primejdie…”
După Război, misiunea romano-catolică s-a intensificat, prin eforturile monseniorului
Vladimir Ghika, Frontul Unic de Rugăciune punea cât mai mult problema unirii dintre
ortodocșii români și roman-ocatolicii sau greco-catolicii. Partidul Comunist avea deja planul
de a suprima Biserica greco-catolică, prin întoarcerea lor la Biserica-mamă. Condițiile grele
de trai, în anii după război, a determinat mănăstirile Văratic și Agapia să ceară ajutor
organizațiilor catolice de caritate. În 1946, Ghika duce la Văratic ajutoare și se întâlnește
acolo cu Mitropolitul Irineu. Acesta a lăudat activitatea misionarilor romano-catolici,
afirmând că URSS-ul, deși se luptă să distrugă catolicismul, nu va reuși. Astfel, această
atitudine ostilă a Mitropolitului față de comuniști ar fi fost denunțată de apropiați ai săi (există
unele voci care îl învinuiesc pe episcopul-vicar Justinian Marina Vasluianul; relațiile dintre
cei doi fiind încordate), iar Mitropolitul a fost forțat să se retragă, în 1947.
Perioada tulbure care a urmat Războiului mondial, foametea și conflictele politice,
legate de instaurarea regimului comunist, a coincis cu ultimii ani de păstorire ai Mitropolitului
1
Nicolae Pintilie, Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi salvarea victimelor Pogromului de la Iaşi, din anul 1941,
https://doxologia.ro/documentar/mitropolitul-irineu-mihalcescu-salvarea-victimelor-pogromului-de-la-iasi-din-
anul-1941, accesat 07.05.2020;
Irineu. Irineu Mihălcescu a murit la 5 aprilie 1948, retras la Mănăstirea Agapia, moartea sa
fiind până astăzi un subiect controversat. Dispariția din Biserică a Patriarhului Nicodim și a
succesorului său în scaunul Moldovei, Irineu, a trezit bănuiala că totul s-a înfăptuit prin
implicarea comuniștilor. Se pare că Mitropolitul Irineu a fost forțat să se retragă din scaun,
stabilindu-i-se domiciliul forțat la Agapia și ucis de aceeași mână comunistă în 1948.
Mitropolitul Antonie Plămădeală îl numără și pe Irineu Mihălcescu între arhiereii scoși
abuziv din scaun de comuniști, alături de Nicolae Popovici, Visarion Puiu, Tit Simedrea,
Nifon Criveanu și alții, zicând: Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei și Sucevei, scos din
scaun în 1947 și trimis la Mănăstirea Agapia, unde a și murit. Venerabilul Mitropolit atrage
atenția că prea se uită acest holocaust moral împotriva Ortodoxiei, menit să înfricoșeze și să-i
sperie pe cei puțini care trebuiau să mai rămână.2
Între operele importante ale Mitropolitului Irineu amintim: „Compendiu de Teologie
Simbolică” (1902); „Teologia Dogmatică Specială” (1907); „Cunoașterea lui Dumnezeu din
studiul naturii neînsuflețite” (1910); „Teologia luptătoare” (1941) și „Istoria religiunilor
lumii” (1946). Opera „Cosmogoniile popoarelor din Antichitate, cosmogonia biblică și
cosmogonia științifică modernă” a fost lucrată împreună cu Theofil Simensky, savant erudit,
clasicist indoeuropenist, sanscritist, este apreciată pentru solida documentație și argumentație
științifică, conținând traduceri valoroase și din scrierile creștine, și din cultura indiană.

Bibliografie

Coman, Prof. Constantin, Pr. Prof. Nicolae Moraru, Seminarul Teologic „Chesarie
Episcopul” din Buzău, monografie, Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Buzău, 2016;
Marin, Constantin, Isihasm în mănăstirile spațiului mioritic românesc – de la
palamism la paisism, Lumen, Iași, 2009;
Mihail, Pr. Paul, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Doxologia, Iași, 2013;
Pintilie, Nicolae, Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi salvarea victimelor Pogromului de
la Iaşi, din anul 1941, https://doxologia.ro/documentar/mitropolitul-irineu-mihalcescu-
salvarea-victimelor-pogromului-de-la-iasi-din-anul-1941;
Racu, Bogdan, „Mitropolitul Irineu Mihălcescu, „un mare educator şi iubitor de viaţă
liturgică”, în Ziarul Lumina, 04.04.2008, https://ziarullumina.ro/actualitate-

2
Mitropolitul Antonie Plămădeală, „S-a făcut dreptate! Episcopul Dr. Nicolae Popovici s-a întors întru ale sale”,
în Reviasta Teologică, 3/1992, p. 67;
religioasa/documentar/mitropolitul-irineu-mihalcescu-un-mare-educator-si-iubitor-de-viata-
liturgica-59619.html
Vasile, Cristian, Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist,
Curtea Veche, București, 2003;
http://www.istoria.md/articol/835/Ioan_Mih%C4%83lcescu__Prea_Sfin
%C8%9Bitul_Irineu_,_biografie