Sunteți pe pagina 1din 7

IMPACTUL OPEREI PARINTELUI STANILOAE ASUPRA

TEOLOGIEI SI CULTURII CONTEMPORANE

Parintele Dumitru Staniloae s-a nascut la 16 noiembrie 1903, din parintii sai Irimia si Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai lor.
Locul nasterii sale a fost comuna Vladeni, de langa Brasov, de care este legat nu numai natural, dar si spiritual. "In satul Vladeni din
Transilvania, in care m-am nascut, spune dansul, am inceput sa iubesc pe Dumnezeu si lumea si le iubesc si acum". (1) Se pare ca de
aceasta data se intalneste cu Lucian Blaga, care spunea ca eternitatea s-a nascut la sat. A urmat mai intai cursurile unei scoli
confensionale ortodoxe, si apoi pe cele ale Liceului "Andrei Saguna" din Brasov, unde a invatat germana si franceza. Dupa 1918,
voieste sa devina preot si se muta in Bucovina, la Facultatea de Teologie din Cernauti. Isi continua studiile la Facultatea de Litere din
Bucuresti. In 1925 apare primul sau articol in care trateaza despre problema muncii si a proprietatii in Noul Testament. Din indemnul
mitropolitului Nicolae Balan, care deschisese Academia Teologica din Sibiu, si-a reluat studiile sale teologice in 1926. Ca licentiat,
tanarul Dumitru a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile Loichita, o teza despre "Botezul copiilor", incheindu-si astfel formarea
teologica primara.

O schimbare semnificativa in viata sa a avut loc intre anii 1927 si 1929, cand Dumitru Staniloae a fost trimis la studii in Grecia, unde a
audiat cursurile lui Hristu Andrutsos, personalitate cunoscuta a teologiei grecesti. Desi a ramas numai un an la Atena, totusi tanarul
Staniloae considera ca "teologii acestei perioade, desi traiau intr-o epoca tulbure a istoriei Greciei moderne, avea geniul, fantezia,
curajul de a face o teologie creatoare, fiindca a trebuit sa creeze manuale si sa dea o orientare noilor ramuri ale stiintelor teologice. Cu
Andrutsos si Rosis, teologia acestei perioade a facut mai mult decat un pas". (2) In 1928, tanarul Staniloae a sosit la Munchen, unde,
printre altele, a facut cunostinta cu teologia dialectica protestanta, extrem de populara in acel timp, reprezentata Gogarten, Thurneysen
si Barth. Aici s-a aplecat asupra ideie barthiene de diastaza (A Celui cu Totul altul), prin care teologul protestant cautat sa reliefeze
transcendeta radicala a lui Dumnezeu si incomprehensibilitatea lui". In spiritul gandirii palamite, D. Staniloae avea sa ajunga la
concluzia, cum vom vedea mai tarziu, ca Dumnezeu nu este numai transcendent, dar si imament creatiei. A mai calatorit in 1929, la
Paris, Berlin, Belgrad sau Constantinopol, dar experientele teologice telologice din Grecia si Germania au pregatit calea pentru studiul
teologiei Sfantului Grigore Palma. (3)

Dumitru Staniloae si-a sustinut, in mai 1928, teza de doctorat despre patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Facultatea de Teologie din
Cernauti, unde isi incepuse studiile teologice. In virsta de 26 de ani, a inceput sa cariera sa de profesor de Dogmatica la Academia
Teologica Andreiana din Sibiu. La 4 octombrie 1930 s-a casatorit cu Maria Mihu, care i-a fost tovarasa de viata timp de 63 de ani.
Singura fiica care a supravietuit, Lidia, s-a nascut la 8 octombrie 1933. La un an dupa casatorie, a fost hirotonit ca diacon si incepand
din ianuarie 1934 a devenit directorul ziarului "Telegraful roman", in care a publicat peste 350 de titluri. Pe langa numeroasele articole
din "Telegraful roman", care mergeau de la pietate si cultura pana la comentarii asupra evenimentelor vremii, Parintele Staniloae a
dedicat o buna parte a activitatii sale publicistice unei teme care i-a fost deosebit de scump, cea a romanismului si Ortodoxiei. O
selectie a articolelor sale pe aceasta tema a fost publicata in 1939, sub titlul elocvent "Ortodoxie si Romanism". In aceasta perioada
apar insa si primele sale carti, una in care se trateaza despre "Viata si invatatura Sfintului Grigore Palama, cu trei tratate traduse" (Sibiu,
1938), "Pozitia Domnului Lucian Blaga fata de crestinism si Ortodoxie", (Sibiu, 1942), si "Iisus Hristos sau restaurarea omului". (Sibiu,
1943).

Aceste carti, cu caracter teologic si filosofic, privesc filosofia lui Lucian Balaga, teologia Sfantului Grigore Palma si doctrina ortodoxa
despre Iisus Hristos. In cunoscutele sale lucrari, Trilogia culturii (1936-1937), Arta si valoare (1939) si Diferentele divine (1940), Lucian
Blaga pleda pentru imposibilitatea omului de a cunoaste pe Dumnezeu, limitand oarecum viata si cultura umana la dimensiunile ei
orizontale. Metafizica lui includea un fel de dimensiune religioasa, dar mai mult estetica si panteista si vorbea despre spiritul roman-
ortodox si exalta Ortodoxia din ratiuni stilistice. Dispunand de o mare capacitate dogmatica si apologetica, parintele Staniloae a
clarificat pozitia sa crestin ortodoxa fata de gandirea acestui original si apreciat filosof roman, intr-un volum intitulat: Pozitia Domnului
Lucian Blaga fata de Crestinism si Ortodoxie. In aceasta lucrare si opune imanentismului cultural al lui Lucian Blaga, oferind in schimb
o viziune asupra istoriei si culturii in care elementul divin si umanitatea se disting, dar conlucreaza strans. (4)

Dupa zece ani de studii si refelctie, teologul roman a publicat, la Sibiu, in 1938, volumul Viata si invatatura Sfantului Grigore Palama,
cu trei tratate traduse din greceste. In acest studiu Parintele Staniloae se dovedeste un adevar savant, care cerceteaza teologia palamita
si descopera ca numai traditia patristica poate da raspunsul la problemele epocii si umanitatii moderne. Prin studiile asupra lui Grigore
Palama, tanarul nostru teolog incepe sa se orienteze catre Filocalie, care pune un accent deosebit, pe idealul nepatimirii sau al unirii cu
Dumnezeu. (5) Dintr-o astfel de orientare apare si opera binecunoscuta a marelui nostru teolog: Iisus Hristos, Restaurarea omului. In
aceasta lucrare descoperim, pe de o parte, numele unor teologi si filosofi occidentali ai vremii (Gogarten, Buber, Jaspers, heidegger,
Barth, Brunner, Blathasar, Guardini, Svelktov, Bulkgakov), pe de alta parte, se simte influenta marilor Parinti ai Bisericii, ca Atanasie
cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigore al Nyssei, Maxim Marturisitorul si multi altii. (6) Aceasta puternica prezenta a gandirii patristice
in opera sa teologica, il vor face pe Parintele Staniloae sa impleteasca mai tarziu dimensiunea verticala a comuniunii cu cea orizontala,
punand astfel in evidenta caracterul sobornicesc al Bisericii.

Dupa cum se stie, evenimentele istorice din anii 1939-1945 au provocat multe schimbari si au avut un impact profund asupra vietii
oamenilor din tarile Europei centrale cum este Romania. Inca din toamana anului 1939, Romania a pierdut, in virtutea pactului

1
germano-rus, Basarabia si o parte din Bucovina, a renuntat la o parte din teritoriul ei de sud-est in favoarea Bulgariei, iar o parte din
Transilvania a fost cedata Ungariei. Evenimentele vremii n-au ramas straine de activitatea publicistica a Parintelui Staniloae. Inca din
1937, in timpul razboiului spaniol, Parintele Staniloae a publicat o serie de articole critice la adresa comunismului, iar dupa ce Romania
a intrat in razboi, in 1941, au mai aparut si alte articole indreptate impotriva comunismului. Cu toate acestea, parintele Staniloae nu si-a
abandonat preocuparile sale strict teologice, dand la iveala in 1944, in Revista teologica din Sibiu, o traducere insotita de ample
comentarii la Mistagogia Sfantului Maxim Marturisitorul. Cu toate dificultatile razboiului, intre 1941 si 1945, tanarul Staniloae a
continuat sa lucreze la traducerea si aprofundarea Filocaliei, si publicat mai mult de o suta de articole, in Telegraful roman, pe teme
teologice variate si mai cu seama referito la identitarea romaneasca si Ortodoxie. In tot acest timp, a continuat sa fie rectorul
Academiei Andreiene din Sibiu. (7)

Odata cu instaurarea regimului comunist in Romania, parintele Staniloae a avut de suferit. Din pricina activitatii sale academice,
intelectuale si teologice si a relatiile sale cu anumite persoane, ca Nichifor Crainic spre exemplu, a devenit o persoana "neagreata" de
noul regim. A pierdut toate functiile pe care le-a detinut si a trebuit sa se mute la Bucuresti, unde a functionat ca profesor de teologie
dogmatica la Institutul teologic din Capitala. In aceasta perioada de grea incercare pentru dansul, a dat la iveala primele patru volume
din "Filocalia" la Sibiu, iar in revistele centrale ale Patriarhiei Romane a publicat mai mult de treizeci de articole de teologie comparata,
asupra mariologiei sau ecelsiologiei ortodoxe si catolice. A contribuit la elaborarea unui Catheism ortodox, care a aparut Bucuresti, in
1952, ca si la elaborarea Manualului de Teologie dogmatica, impreuna cu profesorii N. Chitescu, I. Todoran si I. Petreuta. Din cauza
adeziuni sale la grupul "Rugul nestins", considerat ca mistic si subversiv, parintele Staniloae a fost condamnat de regimul comunist, in
1958, la zece ani de inchisoare, ca delicevent politic. A fost amnestiat in 1963, datorita unor schimbari intervenite in orientarea
regimului din acea vreme. (8) Experienta trista a anilor de inchisoare s-a reflectat insa chiar si in teologia sa, unde a vorbit nu numai de
cunoasterea naturala si supranaturala a lui Dumnezeu, dar si de cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarile si suferintele vietii.

In urmatorii treizeci de ani a publicat mai mult de 150 de articole, in care a dezvoltat numeroase aspecte ale invataturii ortodoxe, si a
dat la iveala urmatoarele opt volume ale Filocaliei, care reprezinta una din cele mai importante realizari spirituale si teologice din viata
sa. A mai tradus numeroase opere ale unora din vestiti Parinti ai Bisericii, ca Grigore de Nyssa. Atanasie cel Mare, Grigore de Nazianz,
Maxim Marturisitorul sau Sfantul Simeon Noul Teolog. Comentariile sale la traducerile filocalice sau la cele patristice sunt adevarate
comori de spiritualitate si gandire teologica. In 1981, publica volumul "Spiritualitatea ortodoxa", iar in 1986, o lucrare despre
"Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa". Pe langa cursul de Teologice dogmatica, a redactat un curs de Teologie mistica si
ascetica si altul de Teologie morala, pentru studentii in teologie. A calatorit mult in strainatate, unde a tinut numeroase conferinte si a
fost distins cu multe titluri academice. A primit titlul de "Doctor honoris causa" din partea Facultatii de teologie din Atena, Tesalonic
si Belgrad, si a Institutului "Saint Serge" din Paris, A fost recompensat cu premiul "Dr. Leopold Lukas" din partea Facultatii de
teologie din Tubingen si cu "Crucea Sfantului Augustin" de catre Primatul Angliei. In 1990 a devenit membru al Academiei Romane,
iar in 1992 a fost declarat "Doctor honoris causa" de catre Universitatea din Bucuresti. Dupa o intensa activitate, incununata de o
impresionanta opera teologica, parintele Staniloae a adormit intru Domnul la 5 octombrie 1993. (9)

In decursul prodigioasei sale acrivitati, Parintele Staniloae a dat la iveala o monumentala opera teologica, care insumeaza 90 de carti, 33
de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefete, 35 cuvantari comemorative, 475 articole de ziar, 17 interviuri, 15
predici publicate si 60 de convorbiri sau interviuri inregistrate la radio si televiziune. (10) Pe parcursul acestei impresionate creatii
teologice, Parintele Staniloae a trecut in revista si a comentat pe larg, in perspectiva autentic patristica a Revelatiei divine, toate
capitolele ce constituie obiectul cuprinzator al unui tratat de teologie ortodoxa. In continutul acestei opere descoperim ideile
scanteietoare, ale unui om inspirat de Duhul lui Dumnezeu, care au contribuit la innoirea teologiei si la impactul ei asupra culturii
contemporane. Motivul principal care s-a aflat la originea uriasei reconstructii teologice pe care a intreprins-o de-a lungul intregei sale
vieti, ni-l arata chiar parintele Staniloae atunci cand purcede la comparatia dintre teologia dialectica, pe care a cunoscut-o in perioada
studiilor sale din Germania si teologia Sfantului Grigore Palama insufletita de duhul gandirii patristice, caruia I-a consacrat unul din
primele sale volume importante, asa cum am vazut mai sus. Iata ce ne spune eminentul nostru teolog, din acest punct de vedere:
dialectica am gasit o imagine a unui Dumnezeu separat si distant, in timp ce in teologia palamita am intalnit un Dumnezeu care vine
spre om, se deschide spre el ca lumina prin rugaciune. Il umple de energiile Sale, ramanand incomunicabil in fiinta Sa, necuprins,
apofatic". (10) Diferenta fundamentala dintre aceste doua moduri de a face teologie, una care inchide pe Dumnezeu intr-o
transcedenta inaccesibila si alta care il vede pe Dumnezeu coborand spre omul concentrat in rugaciune, consta in absenta unui
fundament spiritual la primul si prezenta lui in cel de-al doilea. Intreaga opera a Parintelui Staniloae este strabatuta de dorinta de a
conferi invataturii dogmatice a Bisericii un fundament spiritual, de a crea o sinteza intre teologie si spiritualitate.

Iata ce ne spune ilustrul nostru teolog despre aceasta opera de adevarata reconstructie teologica, in prefata tratatului sau de teologie
dogmatica: "Ne-am straduit in sinteza noastra dogmatica ca si in studiile noastre sa descoperim semnificatia duhovniceasca a
invataturilor dogmatice, sa evidentiem adevarul lor in corespondenta cu trebuintele adanci ale sufletului, care-si cauta mintuirea si
inainteaza pe drumul ei in comuniunea cat mai pozitiva cu semenii, prin care ajunge la o anumita experienta a lui Dumnezeu, ca
suprem izvor al puterii de comuniune. Am parasit in felul acesta metoda scolastica a tratarii dogmelor ca propozitii abstracte, de un
interes pur teoretic si in mare masura depasit, fara legatura cu viata adanca duhovniceasca a sufletului. Daca o Teologie Dogmatica
Ortodoxa inseamna o interpretare a dogmelor - in sensul scoaterii la iveala a adancului si nesfarsit de bogatului continut mantuitor,
adica viu si duhovnicesc, cuprins in scurtele lor formulari - noi credem ca o autentica Teologie Dogmatica Ortodoxa e cea care se
angajeaza pe acest drum... Ne-am siliit sa intelegem invatatura Bisericii in spiritul Parintilor, dar in acelasi timp sa o intelegem asa cum
credem ca ar fi inteles-o ei astazi. Caci ei n-ar fi facut abstracte de timpul nostru, asa cum nu au facut de al lor". (11)

Dupa cum am aratat, Parintele Staniloae a alcatuit o intreaga opera filocalica pe care a tradus-o in romaneste si a insotit-o cu ampre
comentarii extrem de edificatoare, prin care aprofundeaza gandirea filocalica sub aspecte inedite. Ei bine, aceasta lucrare considerabila
nu constituie un domeniu de sine statator al gandirii sale, ci constituie tocmai continutul spiritual, pe care dascalul nostru l-a inserat in

2
campul teologiei dogmatice. A dat nastere unei fericite sinteze dintre spiritualitate si teologie, care I-a ingaduit sa depaseasca
dimensiunea pur teoretica a cunosterii lui Dumnezeu, a cunoasterii la distanta, cum repeta adesea si sa puna la baza acestei cunoasteri
experienta intalnirii duhovnicesti a credinciosului cu Dumnezeu, in vederea desavarsirii lui morale si spirituale. Cunoasterea lui
Dumnezeu nu are numai o simpla dimensiune intelectuala sau gnostica, ci imbratiseaza omul in totalitatea fiintei lui psiho-fizice, pentru
a-l desavarsi in Hristos. Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este menita sa se inalte spre asemanarea cu Creatorul sau.

Pentru a pune in evidenta impactul operei parintelui Staniloae asupra gandirii teologiei si culturii vom cauta sa descoperim modul in
care a elaborat adevarate sinteze intre teologie si spiritualitate, la trei niveluri diferite: la nivelul doctrinei trinitare, pentru a scoate in
evidenta ca Treimea ramane deschisa si coboara catre om si creatie, apoi la nivelul creatiei insasi, pentru a sublinia ca cosmosul ramane
deschis si aspira catre Dumnezeu, si la nivelul hristologic, pentru a scoate in evidenta legatura dinamica si personala a Mantuitorului cu
Biserica si creatia intreaga, in perspectiva eshatologica. Ne limitam la aceste aspecte, atat din cauza timpului limitat pe care il avem la
dispozitie, dar mai cu seama fiindca aceste aspectele, cu toate ca sunt extrem de importante si se afla la temelia grandioasei
reconstructii teologice intreprinse de parintele Staniloae, sunt totusi mi putin cunoscute.

Dupa cum am vazut, motivul principal al reconstructiei trinitare intreprinse de parintele Staniloae a fost cea de a depasi separatia
omului de Dumnezeu si pentru a sublinia ca Dumnezeu coboara catre om, ca Dumnezeu al iubirii. Separarea omului de Dumnezeu
este rezultatul unei gandiri filosofice care a separat natura divina de caracterul ei ipostatic sau personal si a pus accentul pe caracterul
nemiscat si neschimbabil al naturii divine, izoland Divinitatea in transcendent. La baza acestei gandiri se afla convingerea ca in timp ce
lumea se misca, Dumnezeu trebuie sa ramana nemiscat. Parintele Staniloae pune accentul pe legatura indisolubila dintre persoana si
natura in Dumnezeu si afirma cu Sfantul Maxim Marturisitorul ca Dumnezeu se misca ramanad nemiscat. (12) Sau cum spune dinsul,
Dumnezeu S-a coborat la nivelul tempor fara sa paraseasca eternitatea Sa, fiindca Dumnezeu este intreit personal.

Problema care se pune insa este cea de a descoperi adevaratul motiv pentru care teologia crestina nu a reusit sa depaseasca separatia
dintre natura divina de persoana, in ea insasi, chiar la nivelul Divinitatii, acolo unde nu exista imperfectiuni omenesti. Dar in acelasi
timp trebuie sa aratam si modul in care parintele Staniloae a ajuns la sinteza indisolubila dintre natura si persoana divina. Daca nu
raspundem la aceasta intrebare, nu putem descoperi unul din aspectele importante ale teologiei trinitare ale ilustrului nostru dascal. Iata
si calea prin care a reusit sa rezolve aceasta dilema, cu grave consecinte pentru viata crestina: "Faptul ca vorbim de Ipostasurile divine
ca subiecte, spune dansul, nu inseamna ca reducem natura divina la o realitate nesubiectiva. Persoana nu aduce caracterul de subiect ca
ceva nou in natura divina, caci persoana nu e decat modul de subzistenta reala a naturii." (13) "E necesar sa vedem fiinta divina
simultan ca unitate - relatie, ca relatie in sanul unitatii. Nici unitatea nu trebuie sfaramata in favoarea relatiei, nici relatia anulata in
favoarea unitatii" - (14).

Ne aflam in prezenta unor consideratii teologice decisive pentru intelegerea raportului dintre natura si persoana la nivelul Sfintei
Treimi, fiindca parintele Staniloae pune degetul pe rana. Daca natura divina ar fi redusa numai la unitate, fara sa fie si relatie, atunci
avem de-a face inevitabil cu o natura omogena, cu o natura pura, care pierde legatura cu persoana si ramane inchisa in ea insasi. Acesta
inchidere a naturii in ea insasi, din cauza caracterului ei omogen, conconstituie de altfel si motivul principal pentru care nu se poate
vorbi de energiile necreate divine. Dimpotriva, daca natura divina este in acelasi timp unitate si relatie, daca are caracter onto-relational,
dincolo de orice considerente filosofice si metafizice, care nu au ce cauta in Sanctuarul treimic al Dumnezeirii, atunci natura
dumnezeieasca presupune cu necesitate persoana, fiindca fiinta nu este reala decat in ipostas. (15) Natura divina nu este omogena in
constitutia ei, ci relationala si tocmai aceasta relationalitate I-a permis parintelui Staniloae sa inradacineze persoana in natura divina si sa
arate Treimea ca structura a iubirii supreme.

In virtutea acestei structuri personale, natura nu mai ramane inchisa in ea insasi, ci devine mijloc de legatura interioara intre Persoanele
divine, dupa cuvantul Mantuitorului: "Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine". Acest mod de existenta al persoanelor divine, care nu
raman Una langa Alta, ci se poarta reciproc, este infatisata de parintele Staniloae ca intersubiectivitate divina si comentata pe larg. (16)
Si tot in virtutea acestei structuri trinitare, in care persoana deschide natura spre comunicare, se poate vorbi si de o comunicare a lui
Dumnezeu cu omul, pentru ca acesta sa se impartaseasca din izvorul vietii vesnice. Dar daca comunicarea dintre Persoanele divine la
nivelul vietii interioare a Sfintei Treimi se realizeaza prin impartasirea lor de aceeasi viata a firii divine in relatie cu oamenii, Dumnezeu
se comunica prin energiile necreate. Tatal coboara prin Fiul, in Duhul Sfant, catre om, pentru ca acesta sa se inalte la comuniune de
viata vesnica cu Dumnezeu in Treime, prin Biserica. "Parintii rasariteni, spune dascalul nostru, au reusit sa sintetizeze cele doua
conceptii: neschimbabilitatea lui Dumnezeu, cu activitatea Lui privitoare la fapturi...Dumnezeu cel in Sine, mai presus de timp, se
intilneste cu creaturile temporale prin energiile Sale". (17) Marele merit al parintelui Staniloae consta in faptul de a fi prezentat Sfanta
Treime ca structura personala onto-relationala a iubirii supreme, aratand ca dincolo de individualism si colectivism, omul a fost creat
pentru comuniune cu Dumnezeu, ca sa se impartaseasca din energiile necreate ale eternitatii Sale.

A doua reconstructie teologica pe care o intreprinde ilustrul nostru dascal, are in vederea deschiderea cosmosului creat fata de
Ziditorul lui. Din acest punct de vedere parintele Staniloae vorbeste fie de ratiunile divine ale creatiei fie de nationalitatea ei plasticizata,
sau despre lucrurile create ca icoane ale ratiunii Logosului, ca tot atatea expresii ale legaturii dintre Dumnezeu si creatie. (18) Din
nefericire insa, aceste expresii au fost intelese adesea mai mult poetic decit real, fara sa se precizeze continutul lor natural si

3
supranatural, ca si cum lumea ar fi mai mult supranaturala decat naturala, mai mult necreata decat creata. De la bun inceput trebuie insa
precizat cu Sfantul Maxim Marturisitorul ca Logosul creatiei are doua aspecte, unul natural, altul supranatural. (19) Pentru a intelege
valoarea reconstructiei teologice a Parintelui Staniloae sub aspectul natural al creatiei, vom spune potrivit gandirii teologice crunte
lumea functioneaza in virtutea unei ordini naturale mecaniciste, bazate pe existenta lucrului in sine si pe relatia exterioara dintre cauza
si efect. Expresia acestui punct de vedere il aflam in sustinerea teologica ca "Dumnezeu nu confera creaturilor numai existenta lor, ci si
demnitatea lor de a actiona prin ele insile, de a fi cauze si principii unele pentru altele si de a coopera astfel la implinirea scopului voit
de Dumnezeu". (20) Faptul ca crezurile devin cauze unele pentru altele, denota mentalitatea mecanicista a acestei concepatii, care nu
vrea sa stie de Duhul Sfant, iar faptul ca aceasta ordine functioneaza prin ea insasi, fiindca Dumnezeu a conferit lucrurilor demnitatea
de a actiona prin ele insile, scoate in evidenta caracterul autonom al creatiei in raport cu Dumnezeu. Lumea apare astfel ca un fel de
masina care functioneaza prin ea insasi, autonom si independent de Creatorul ei.

Ei bine, parintele Staniloae nu a avut intentia de a nega existenta acestei ordini naturale sau mecaniciste, ci de a o completa cu
dimensiunea ei spirituala creata. Iata ce ne spune dansul: "Teologia ortodoxa a devenit asadar o teologie a lumii, reantorcandu-se prin
acest aspect la Traditia Parintilor rasariteni insisi, care aveau viziunea cosmosului recapitulat in Dumnezeu. Din acest punct de vedere
probelma cea mai importanta pentru teologia ortodoxa de maine va fi aceea de a reconcilia viziunea cosmica a Parintilor rasariteni cu o
viziune ce creste plecand de la rezultatele stiintelor naturii. Teologia de maine trebuie sa fie deschisa spre intreaga realitate istorica si
cosmica, dar in acelasi timp trebuie sa fie si duhovniceasca". (21) Magistrul nostru a transformat aceasta dorinta de reconciliere intr-o
realitate efectiva, punand la baza ordinii naturale mecaniciste fundamentul ei spirirual concretizat in aceasta rationalitate plasticizata,
care constituie una dintre cele mai importante si fericite expresii pe care le-a creat, in domeniul lumii materiale.

Faptul ca aceasta "rationalitate plasticizata" apartine ordinii naturale o spune insasi autorul ei atunci cind afirma ca "lumea materiala
este o tesatura a rationalitatii plasticizate sau materializate cu caracter de obiect". (22) Prin acesta vrea sa se arate ca materia dispune de
o structura rationala care poate fi modelata si de om asa cum a fost modelata de Dumnezeu. Parintele Staniloae considera ca
Dumnezeu a creat lumea cu tesatura ei rationala in vederea omului, pentru ca acesta sa lucreze impreuna cu Dumnezeu la Desavarsirea
ei. Rationalitatea lumii cere rationalitate omului si se completeaza cu aceasta. "Rationalitatea lumii isi descoperea un sens prin faptul ca
se completeaza cu rationatitatea subiectului uman, care e constient si de o bogatie inepuizabila". "Rationalitatea lumii este pentru om si
culmineaza in om, fiindca nu omul este pentru rationalitatea lumii. O persoana s-a gandit la persoana omului cand a creat lumea". (23)

Pe de alta parte, cretia are si o temelie supranturala data in ideile sau ratiunile divine care izvorasc din Logos ca dintr-un focar al lor,
potrivit cu planul vesnic al lui Dumnezeu de crearea lumii.. "Dumnezeu a gandit ratiunile lucrurilor si apoi a creat lucrurile". Aceasta
vrea sa spuna ca lumea nu este o copie nereusita a Divinitatii, asa cum se intimpla cu sistemele panteiste, care nu pot face deosebire
fundamentala intre Dumnezeu si lume, ci opera gandirii si lucrarii lui Dumnezeu. Asa cum tabloul unui pictor provine din lucrarea lui
artistica creatoare, plina de fantezie si imaginatie, tot astfel lumea este rezultatul gandirii creatoare a intelepciunii divine. Lumea a fost
creata de Dumnezeu si are sens nu mai in Dumnezeu. "Potrivit credintei noastre, spune Parintele Staniloae, lumea se realizeaza in
relatia ei ontologica cu Dumnezeu, care e sensul ei suprem". (24) "Dumnezeu a gandit ratiunile lucrurilor si le-a dat o imbracaminte
plastica... ca sa fie mijlocul Sau de dialog cu oamenii", (25) Oamenii au astfel posibilitatea sa sporeasca nu numai din punct de vedere
tehnic, dar si spiritual. In concluzie, ratiunile divine si rationalitatea plasticizata a constituie cele doua componente ale strucrurii
spirituale a lumii, natural si supranatural, care I-au permis parintelui Staniloae sa depaseasca autonomia mecanicista a lumii si sa
deschida cosmosul catre Dumnezeu.

In al treilea rand, am dori sa ne referim la sinteza hristologica a printelui Staniloae, cu implicatii eclesiologice si eshatologice profunde.
In centru teologiei ortodoxe ca si in centrul gandirii marelui nostru dascal, se afla Perosana lui Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat si om
adevarat, care intruneste in Sine trei calitati care se completeaza intre ele. Mai intai este vorba de Hristos ca Logos divin, prin care Tatal
a zidit lumea prin puterea si lucrarea Duhului Sfant. Poate ca nimeni altul nu a reusit sa puna in evidenta rolul Logosului in crearea
lumii, asa cum a facut-o, la vremea sa, Sfantul Atansie cel Mare, pe care parintele Staniloae l-a tradus si comentat pe larg in ultima parte
a activitatii sale. Iata ce ne spune Sfantul Atanasie despre rolul creator al Logosului: "Deci Insusi Cuvantul atotputernic si
atotdesavarsit sfant al Tatalui, salasluindu-se si intinzand puterile Lui in toate si pretutindeni si luminandu-le pe toate cele aratate si
nevazute, le tine in Sine si le strange, nelasind nimic gol de puterea Lui, ci dandu-le viata tuturor pazindu-le pe toate impreuna si pe
fiecare in parte: ...Precum un cantaret, combinand sunetele joase cu cele inalte si pe cele din mijloc impreunandu-le prin arta lui,
alcatuieste o unica melodie, asa si Intelepciunea lui Dumnezeu, purtand tot universul ca pe o lira si impreunand cele de pe pamant cu
cele din cer si unind intregurile cu partile si carmuindu-le pe toate cu voia Sa, alcatuieste o singura lume si o unica randuiala frumoasa si
armonioasa a ei, El Insusi ramanand nemiscat, dar miscandu-le prin crearea si oranduirea lor, dupa bunavoirea Tatalui". (26)

Comentand acest text, parintele Staniloae spune ca "pornind de la ideea ca lumea este o unitate, pentru ca unul este Dumnezeu care a
creat-o si o carmuieste, Sfantul Atansie a progresat la ideea ca lumea este un tot armonic, pentru ca Cel prin care s-a creat si se sustine
este Ratiunea suprema. Ca atare, Ea (Ratiunea) are o functie armonizatoare. Lumea nu e una prin simplitate uniforma, ci unitatea ei se
conciliaza cu bogatia energiilor si formelor ei". (27) Rationalitatea Logosului este rationalitate treimica in care unitatea se conciliaza cu
diversitatea formelor, pentru a alcatui o ordine armonioasa. "Ordinea lumii este podoaba ei. Dumnezeu a impodobit creatia, sau a
facut-o un cosmos, o podoaba, o frumusete, intrucat a intiparit in ea oranduiala. Esteticul apare astfel tot asa de strans legat cu
rationalul, ca si binele". (28) Importanta deosebita a acestor consideratii consta in faptul ca lumea poarta in ea, prin tesatura ei
rationala, capacitatea de a fi transfigurata de puterea energiilor necreate in Hristos.

A doua calitate a lui Hristos este cea de Logos Rascumparator. Pentru a intelege acest rol trebuie spus mai intai ca omul a fost creat de
Dumnezeu pentru a constitui, prin structura sa psiho-fizica, inel de legatura dintre creatie si Dumnezeu, ca sa transforme creatia in
Paradis, adica sa o faca sa participe la nemurirea lui Dumnezeu. Datorita caderii lui in pacat, omul s-a inchis in el si s-a separat de
izvorul vietii vesnice, introducind coruptia in el insusi si in creatie. Acesta este motivul pentru care Sfantul Apostol Pavel spune ca

4
creatia sufera si aspira sa fie eliberata de stricaciune pentru a ajunge la marirea fiilor lui Dumnezeu. (Romani 8,20) Rostul intruparii
Fiului lui Dumnezeu a fost cel de restabili comuniunea intregii creatii cu Dumnezeu, fiindca Hristos n-a venit sa mantuiasca o parte din
creatie, ci creatia in totalitatea ei. Acesta este motivul pentru care parintele Staniloae afirma cu intreaga patristica ca mantuirea adusa de
Hristos are dimensiune cosmica, ca Hristos a indumnezeit potential intreaga creatiei in El, prin opera Sa de rascumparare. (29)

Dar Hristos este si Cap al Bisericii, ca Trup al Sau. Una din contributiile cele mai importante ale Parintelui Staniloae in domeniul
hristologiei, consta in reliefarea legaturii indisolubile dintre persoana Mantuitorului si opera Sa de rascumparare. (30) Consecinta
directa a acestei legaturi consta in faptul ca prin actele Sale mantuitoare, prin jertfa, inviere si inaltare la cer, Hristos a transfigurat atit
de profund firea Sa omeneasca, incat aceasta a devenit izvor al harului Sfantului Duh, care s-a coborat peste Sfintii Apostoli la
Cincizecime, ca sa intemeieze Biserica si sa ridice actual omul si creatia la comuniune de viata vesnica cu Creatorul lui. Parintele
Staniloae a subliniat in repetate randuri ca rolul lui Hristos de Cap unic al decurge din faptul ca harul Duhului Sfant nu vine in Biserica
de undeva din afara trupului personal al lui Hristos, ci prin trupul Sau slavit la dreapta Tatalui ceresc. Unul din aspectele cele mai
interesante ale operei teologice a Parintelui Staniloae consta in legatura dintre Hristos si Duhul Sfint, astfel ca Duhul Sfint coboara
mereu in Biserica cu Hristos Insusi. (31)

Pentru ca Biserica sa poata corespunde acestei misiuni, ea dispune de invatatura de credinta, primita de la Mantuitorul prin Sfintii
Apostoli, de Tainele randuite de Mantuitorul pentru impartasirea harului sfintilor si de o organizare sinodala care structureaza Biserica
sub forma comuniunii. Aceasta structura a Bisericii este consfintita de la Duhul Sfant care coboara in mod egal peste Sfintii Apostoli la
Cincizecime, pentru a scoate in evidenta ca Biserica ramane, atat sub aspectul ei vizibil, cat si sub cel spiritual sau invizibil, o
comuniune. Parintele Staniloae spune ca nu exista mantuirea in afara de Biserica, fiindca daca omul poate cadea singur in pacat, nu se
poate mantui decat in comuniunea de iubire a Bisericii. Dumnezeu este iubire si nimeni nu se poate inalta la Dumnezeu fara sa se
integreze in comuniunea iubitoare a Bisericii. Pentru marele nostru dascal, "Biserica e imanentul care are in ea transcendentul,
comunitatea treimica de persoane plina de o nesfarsita iubire fata de lume"" (32) Prin Biserica, Hristos extinde comuniunea treimica
asupra lumii, sub trei aspecte diferite.

Mai intii la nivelul madularelor care alcatuiesc Biserica ca Trup al lui Hristos. Sub acest aspect parintele Staniloae ne spune ca Biserica,
prin capul ei Hristos, se structureaza ca un tot armonios, in care fiecare madular implineste lucrearea corespunzatoare". (33) in cadrul
unei comuniunii care poarta numele de sobornicitate. "Daca prin insusirea unitatii se afirma simplu ca Biserica este una, prin insusirea
sobornicitatii se arata de ce natura este aceasta unitate. Ea e unitatea realizata si mentinuta prin convergenta, comuniunea,
complimentaritatea unanima a membrilor ei, nu printr-o simpla alaturare sau printr-o contopire a tuturor intr-un tot unifrom. Deci
sinodalitatea implica sensul Bisericii ca intreg organic-spiritual si prin aceasta se apropie de intelesul adevarat al termenului catolic, fara
sa-l exprime direct. (34) La baza sobornicitatii se afla principiul pnevamatologic enuntat de Sfantul Vasile cel Mare, pe care il gasim
intr-o alta forma il aflam si in fizica moderna, ca Duhul Sfant este intreg in fiecare parte si este intreg pretudinteni". Datorita acestui
fapt, fiecare madular al Bisericii are, in acelasi timp, atit o lucrare proprie, cat si o lucrare comuna, spre folosul tuturor, prin lucrarea
Duhului in Hristos. (35) Toate madularasele care alcatuiesc Biserica ca Trup al lui Hristos sunt egale intre ele, fiindca valoarea unitara a
lucrului savarsit de ele in comun se raspandeste ca un nimb peste toate madularele care iau parte la indeplinirea lui". (36) Poate ca
nimeni nu a pus in relief atat de percutant semnificatia sobornicitatii, ca Sfantul Apostol Pavel, care ne spune ca "daca sufera un
madular sufera toate madularele".

Apoi, extinderea lui Hristos prin Biserica are in vedere nu numai pe credinciosi ca atare, ci si grupurile sau popoarele din care fac ei
parte. Potrivit poruncii Mantuitorului date Sfintilor Apostoli, de a propovadui Evanghelia la neamuri, dupa specificul lor etnic, Biserica
dobandeste configuratia unei comuniunii de Biserici locale sau nationale, ca expresie a Bisericii universale. Universalul nu este dat pe
deasupra localului si nici nationalul deasupra universalului, ci prin Duhul Sfant si Hristos, ca temelie ontologic-pnevmatica a Biserici,
universalul este dat prin diversitatea Bisericilor locale sau nationale, pentru a le afirma identitatea lor si pentru a le tine impreuna in
comuniunea lor universala. Impletirea interioara dintre universal si national, I-a permis Bisericii sa-si pastreze, in Hristos si Duhul
Sfant, unitatea ei sinodala sau conciliara, impotriva vicisitudinilor pe care a trebuit sa le infrunte in decursul unei istorii de doua ori
milenara, si sa-si pastreze aceasta unitate chiar si atunci cand a trebuit sa treaca de la organizarea ei imperiala, dupa disparitia Imperiului
Bizantin, la cea nationala, in Biserici autocefale.

Organizare autocefala a Bisericii Ortodoxe a fost benefica fiindca I-a permis sa se inradacineze in viata popoarelor lor si sa dea nastere
la culturi nationale care se completeaza si se imbogatesc reciproc. Papa Ioan Paul al II-lea are cuvinte de apreciere fata de Bisericile
Ortodoxe care au fost capabile sa creeze culturi nationale, care au valoare considerabila astazi cind se pune accentul pe identitatea
etnica a grupurilor sau popoarelor, fiindca contribuie la imbogatirea reciproca a tuturor. (37) Suntem pentru globalizare si integrare
europeana, dar si una si alta trebuie sa manifeste respect pentru specificul cultural si spiritual al fiecarui popor. "Nu numai fiecare
persoana, spune parintele Staniloae, dar si fiecare natiune are modul sau propriu de a trai credinta crestina. Credinta crestina
influenteaza si contribuie la formarea unei spiritualitati anume a fiecarei natiuni si spiritualitatea astfel afirmata, e reflectata de modul in
care o natiune intelege si traieste credinta crestina". (38).

Unul din aspectele importante ale culturii romanesti pe care il subliniaza cu predilectie Parintele Staniloae consta in spiritul ei de
sinteza". Poporul roman, spune dascalul nostru, e un popor roman in Europa Rasariteana, inconjurat de popoare cu care impartaseste
credinta ortodoxa, si de popoare ce poarta amprenta catolicismului si a protestantismului. E un popor care a realizat o sinteza intre
toate acestea. Are in comun cu Occidentul latinitatea si Ortodoxia pe care o impartaseste cu popoarele rasaritene. Impletirea acestor
doua elemente a transformat spiritualitatea romaneasca intr-o punte intre spiritualitatile rasaritene si occidentale". (39) Aceasta sinteza,
continua Dansul, intre exactitatea organizata de catre occidentali si simtul frumusetii indescriptibile a tainei in viata poporului roman,
se poate descoperi in originale creatii populare, fie ca e vorba de icoane pe sticla, fie de covoare, sau cintece populare!". (40) In acelasi
chip se exprima si Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist cand spune ca "simbioza dintre limba noastra de origine latina si credinta

5
ortodoxa, a constituit si constituie un factor foarte important de legatura intre Apus si Rasarit". Iar Papa Ioan Paul al II-lea declara,
intr-o cuvantare publica, cu prilejul vizitei sale in Romania, urmatoarele: Rominia, Tara punte intre Orient si Occident si punct de
rascruce intre Europa centrala si orientala, Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvinteze". (41)

Dar Hristos lucreaza prin Biserica nu numai asupra oamenilor, ci si asupra cosmosului, fiindca intre Biserica si cosmos exista o dubla
legatura. Pe de o parte creatia este in Biserica, ca una ce a fost zidita de Dumnezeu. Ea constituie parte integranta a ofrandei euharistice
prin care credinciosii isi exprima recunostinta lor fata de Dumnezeu, fiindca creatia constituie un dar facut omului de catre Creator.
Acesta este sensul cuvintelor pronuntate de preot in timpul sfintei liturghii: "Ale tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru
toate". Pe de alta parte insa si Biserica este in creatie, ca sa elibereze de sub povara stricaciunii provocate de om, ca sa ajunga si ea la
marirea fiilor lui Dumnezeu. Rolul Bisericii nu este de a domina lumea sau de a o condamna fara drept de apel, ci de a o transfigura,
fiindca este menita sa devina cer nou si pamant nou la sfarsitul veacurilor. "Omul nu se poate concepe in afara naturii cosmice, spune
veneratul nostru dascal. Prin coruperea, sterilizarea si otravirea naturii, omul face imposibila existenta sa si a semenilor sai. Astfel
natura nu este numai conditia existentei omului singular, ci si a solidaritatii umane. Natura apare intr-un mod clar ca mediul prin care
omul poate face bine sau rau semenilor sai, dezvoltandu-se sau ruinandu-se el insusi din punct de vedere etic si spiritual ..
Imposibilitatea separarii persoanei umane de natura cosmica, face ca mintuirea si desavirsirea persoanei sa se proiecteze asupra intregii
naturi. Natura intreaga este destinata slavei de care se vor impartasi oamenii in Imparatia cerurilor si inca de pe acum ea se resimte de
linistea si de lumina ce iradiaza din omul sfant". (42). Aceasta legatura dintre Biserica si cosmos in Hristos, prin Duhul cel Sfant, se
descopera, in mod plastic, in pictura interioara si exterioara a bisericilor din Nordul Moldovei, care vrea sa arate ca nu numai omul dar
si cosmosul sunt chemate sa faca parte din Imparatia vesnica a lui Dumnezeu. Este adevarat insa, ca numai prin efortul comun al
tuturor Bisericilor si al oamenilor de buna credinta se poate duce la capat o misiune atat de importanta, pentru prezervarea vietii
omului pe pamant, intr-o vreme in care poluarea a atins dimensiuni planetare, dar si pentru faptul ca natura nu este menita sa fie
pangarita, ci purificata si sfintita.

Acum cand ne apropiem de sfarsitul expuneri noastre, trebuie sa vedem impactul pe care grandioasa reconstructie teologica,
intreprinse de parintele Staniloae, il poate avea asupra teologiei si culturii. Convingerea noastra este ca acest impact va fi considerabil
pentru doua motive principale. Mai intai, pentru ca aceasta reconstructie spirituala a teologiei crestine, care se intemeiaza pe Revelatia
divina, a scos in relief un lucru extrem de important pentru ecumenism si pentru unitatea crestina, anume ca structura autentica a
Biserici nu poate fi decat o structura capabila sa corespunda atat Sfintei Treimi ca structura a iubirii supreme, dar si structurii rationale
si armonioase a creatiei, la care se referea Sfantul Atanasie cel Mare. Cu alte cuvinte, structura Bisericii, interpretata in lumina acestor
doua perspective, nu poate fi decat o structura de comuniune conciliara si sinodala. Orice alta structura nu face decat sa inchida
Biserica fata de Treime si fata de creatie si sa transforme intr-un obstacol pe calea unitatii crestine si la ignorarea identitatii specifice
fiecarei natiuni sau popor. Numai printr-o structura de eclesiala de comuniune, care imbratiseaza deopotriva aspectul vazut si nevazut
al Bisericii, Hristos coboara prin Duhul Sfant in Biserica, ca sa inalte omul si creatia, in varietatea formelor ei de viata si existenta, la
comuniune de viata vesnica cu Dumnezeu - Tatal. Pana acum s-a vorbit mai mult de o conformitate a structurii eclesiale cu structura
Sfintei Treimi, insa parintele Staniloae ne atrage atentia asupra legaturii dintre Biserica si cosmos, fiindca cosmosul dispune de o
structura rationala sau de o ordine interioara din care izvoraste varietatea fiintelor si lucrurilor, a omului si popoarelor din cuprinsul
creatiei. "Ratiunile lucrurilor ne descopera sensul comuniunii noastre cu Dumnezeu, spune parintele Staniloae, fiindca in creatie exista
"reflexe ale Treimii". Prin reconstructia sa teologica parintele Staniloae a voit sa arate ca Treimea si cosmosul raman deschise una fata
de alta, pentru ca Biserica sa se poata inradacina in realitatea treimica si cea cosmica, ca sa restaureze prin Hristos Insusi, temelia ei,
comuniunea intregii creatii cu Dumnezeu si sa paseasca astfel catre cerul si pamantul nou de la finele veacurilor, in toata varietatea
formelor ei voite de Creator, fie ca e vorba de om, de popoare, sau de mediul natural. Am putea spune ca Sfanta Treime si cosmosul
devin in Hristos, ca Pantocrator, premiza sine qua non a ecumenismului din mileniu viitor, fiindca va obliga mereu mai multe Biserici
sa iasa la largul Treimi iubitore si a cosmosului infinit, in vederea unitatii crestine; ea va fi premiza pentru pastrarea identitatii spirituale
si culturale a popoarelor, intr-o lume preocupata de procesul globalizarii, dar va fi si premiza pentru preocuparile de ordin ecologic,
menite sa contribuie la protejarea mediului natural.

Dar impactul reconstructiei teologice a parintelui Staniloae asupra teologiei si asupra culturii se va impune si va fi cu atat mai mare cu
cat progresul fizicii fundamentale contemporane a descoperit ca la temeilia macrocosmosului vazut se afla un microcosmos nevazut,
unde nu exista nici o particula elementara care sa existe prin ea insasi, ci toate se afla in corelatie reciproca. Dupa cuvantul unui fizician
cunoscut, Fritjof Capra, "evenimentele individuale (din lumea subatomica) nu au totdeauna o cauza bine definita, fiindca producerea
lor este determinata de dinamica intregului sistem atomic. In timp ce in fizica clasica proprietatile si comportarea partilor le determina
pe cele ale intregului (fiindca se pornea de la existenta lucrului in sine), in fizica cuantica lucrurile se schimba, fiindca intregul determina
partea si influenta conexiunilor globale devine din ce in ce mai importanta si separarea partii de intreg devine tot mai dificila". (43) Sub
impactul unor astfel de constatari surprinzatoare, multi dintre cei mai cunoscuti fizicieni ai lumii contemporane au inceput sa devina
metafizicienii, si sa declare ca "o ordine implicita foarte profunda si inivizbila, lucreaza dedesutul dezordinei explicite care se manifesta
cu atata generozitate. La originea creatiei nu exista evenimente intamplatoare, nu exista hazard, ci o ordine cu mult superioara tuturor
celor pe care putem sa le imaginam, - ordinea suprema care regleaza constantele fizice, conditiile initiale, comportamentul atomilor si
viata stelelor. Puternica, libera, existenta in infinit, taina implicita, invizibila, sensibila, ordinea se afla acolo, eterna si necesara in spatele
fenomenelor foarte sus deasupra universului, dar prezenta in fiecare particula". (44).

De la o lume mecanicista, inchisa in ea insasi, se ajunge astfel la lumea deschisa catre Dumnezeu, care ne aminteste de corelatia si
armonia creatiei in Logosul divin, la care refera parintele Staniloae, in comentariul sau asupra cosmologiei atansiene. Impactul
considerabil al reconstructiei teologice a parintelui Staniloae are toate sansele sa se impuna progresiv teologiei si culturii contemporane,
fiindca se sprijina atit pe adevarul suprem al Revelatiei divine, dar si pe gandirea unora dintre cei mai ilustri fizicienilor ai lumii actuale.
Iar rezultatul lor conjugat va avea drept scop depasirea autonomiei in care a fost inchisa ordinea naturala, din cauza unei conceptii
mecaniciste, si deschiderea ei catre transcendent, pentru a face posibila coborarea lui Dumnezeu catre oameni, in vederea renasterii lor
spirituale si morale. Se implineste astfel aspiratia profunda care se afla la baza programului teologic al veneratului nostru dascal, care
6
dobandeste conotatia unui testament spiritual: "Problema cea mai importanta pentru teologia ortodoxa de maine, spunea dinsul, va fi
aceea de a reconcilia viziunea cosmica a Parintilor cu viziunea cosmica a Parintilor, cu o viziune ce creste plecind de la rezultatele
stiintelor naturale si exacte. Teologia de maine trebuie sa fie deschisa spre intreaga realitate istorica si cosmica, dar in acelasi timp
trebuie sa fie duhovniceasca", adica deschisa catre transcendent. (45) Desigur, pentru a deveni o realitate, reconstructia teologica
intreprinsa de veneratul nostru dascal trebuie cunoscuta si difuzata in cercuri cat mai largi, dupa cum trebuie cunoscute si rezultatele
fizicii contemporane, prin intermediul unor conferinte, studii sau simpozioane ca cel de fata. Acest simpozion a fost organizat prin
grija Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, are in vedere acest scop extrem de important pentru teologia si cultura contemporana,
dar el este totodata si expresia pretuirii si cinstirii noastre fata de cel ce va ramane pentru totdeauna, prin reconstructia sa teologica
grandioasa, cel mai mare teolog al vremii noastre : Parintele Dumitru Staniloae.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,

referat sustinut la simpozionul "Parintele Dumitru Staniloae", octombrie 2000, pag. 1-6.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. F. Strazzari - I. Prezzi, Una teologia filocalica. Intervista a padre Dumitru Staniloae, Il Regno-attaulita 34 (1989), p. 107.
2. Ibidem, p. 108.
3. Macoiej Bielawski, Parintele Dumitru Staniloae. O viziune filocalica despre lume. Deisis, Sibiu, 1998, p. 39.
4. Ibidem, p. 39.
5. Ibidem, p. 43.
6. Ibidem, p. 45.
7. Ibidem, p. 47.
8. Ibidem, p. 59.
9. Ibidem, p. 68.
10. Ibidem, p. 41.
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, IBMO Bucuresti, 1996, vol. I, p. 7.
12. Sfantul Maxim Marturisitorul, Ambigua, PSB, Bucuresti, 1986, p. 87.
13. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 203.
14. Ibidem, p. 205.
15. Ibidem, p. 205.
16. Ibidem, p. 207.
17. D. Staniloae, Theology and the Chruch, New-York, 1980, p. 173.
18. Idem, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Bucuresti 1996, vol. I, p. 251.
19. Sfintul Maxim Marturisitorul, Pater, PG 90, 901 D, CCSG 23, p. 65.678 -66.679.
20. Cathechismn de l Eglise Catholique, Mame-Plon, Paris, 1992, p. 74 (306).
21. D. Staniloae, Teology and the Church, New-York, 1980, p. 224.
22. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Bucuresti, p. 251.
23. Ibidem, vol. I, p. 241.
24. Ibidem, vol. I, p. 240.
25. Ibidem, vol. I, p. 242.
26. Sfantul Atansie cel Mare, Cuvant impotriva elinilor, PSB, Bucuresti, 1987, p. 79.
27. Ibidem, p. 80. Nota 99.
28. Ibidem, p. 76, nota 92.
29. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, p. 31.
30. Ibidem, vol. II, p. 108.
31. Ibidem, vol. II, p. 209.
32. Ibidem, vol. II, p. 208.
33. Ibidem, vol. II, p. 211.
34. Ibidem, vol. II, 283.
35. Ibidem, vol. II, p. 288.
36. Ibidem vol. II, p. 275.
37. Orientale lumen, II Regno 5, 1995, p. 267.
38. D. Staniloae, The Romenian Spitituality - A Syntesis between East and West. ROC 17, 1987, P. 92.
39. Ibidem, p. 92.
40. Ibidem, p. 40 41.
41. S.S. - Papa Ioan Paul al II-lea, Cuvantare publica rostita ce prilejul vizitei in Romania, Bucuresti, mai 1999.
42. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Bucuresti, 1996, vol. I, p. 223.
43. Fritjof Capra, Taofizica. O paralela intre fizica moderna si mistica orientala. Tehnica, Bucuresti, 1999, p. 234.
44. Jean Guitton, Dumnezeu si stiinta, Harisma, Bucuresti. 1992, p. 41.
45. D. Staniloae, Theology and the Church, op. cit., p. 224.