Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Lucrare de seminar la Morală

- Despre Incinerare-

Pr. Prof. Coordonator: Pr. Asist. Drd Jean Nedelea

Sustinator: Gheorghiță Nicușor Florentin Marin

An IV, Gr. IV

București, 2014
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Introducere

Lucrarea de față a fost aleasă pentru o aprofundare a cunoșterii teologice, izvorâtă dintr-
o curiozitate pură despre practica incinerării, practică întâlnită din ce în ce mai des atât în
mass-media cât și în viața publică.

Incinerarea, încenușarea sau cremațiunea1 înseamnă procedeul care se aplică trupurilor

celor decedați, prin care ele se prefac în cenușă, prin ardere cu foc sau cu aer fierbinte. Cenușa
rezultată poate fi îngropată, păstrată în urnă, aruncată printr-un ritual special într-o apă,
risipită în vânt sau, mai nou, răspândită în spațiul cosmic. Această problemă a aruncării
cenușei în vânt a devenit o problemă actuală, bazată în mare parte pe acțiunile derulate în
filme sau prin alte moduri mediatice, ce au tendința de a sensibiliza omul, influențându-l pe
acesta. În această privință, voi reveni ulterior în lucrare.

Dintru început este necesar să cunoaștem atitudinea Bisericii noastre cu privire la

incendierea trupului și care sunt argumentele scripturistice prin care acest proces este interzis
în religia noastră. Totodată, vom încerca să cunoaștem vechimea acestui act, locul în care s-a
dezvoltat și în care a luat amploare, iar mai apoi influența pe care a avut-o.

Cuprins
1. Istoricul incinerării

Incinerarea era, deși proscrisă, practicată de unii evrei ai Vechiului Testament,

influențați de obiceiul cananeenilor de a-și jertfi copii idolilor. Totodată arderea era și una
dintre pedepsele mortale ale legii biblice pentru desfrânare sau incest. De altfel se fac
cunoscute din ce in ce mai des așa zisele „purificări prin foc” sau renașterea prin foc asemeni
păsării Phoenix. Cunoaștem legenda lui Hercule care este văzut ca cel dintâi care s-ar fi ars pe
muntele Oeta, pentru a se înalța, în propria-i flacară, către Zeus. El a fost urmat în acest

1
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Atitudinea Bisericii Ortodoxe față de incinerare, Ed. Basilica, București,
2013, p. 9

2
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

exemplu de așa numiții eroi Patrocle și Miseniu. Tot cu privire la purificarea prin foc și
obținerea nemuririi face referire și gestul zeiței Demeter, care dorea să-l facă nemuritor și
veșnic pe Domophon, ascunzându-l noaptea în foc „ca pe un tăciune.” 2

Practica incinerării a rezistat până în 1789, în timpul Revoluției franceze, care venea cu
duhul său ateu, cu orientări contra creștinismului și cu o libertate nemărginită a omului.
Atunci s-a cerut fiecărui cetățean să i se recunoască dreptul de a dispune să i se ardă trupul.
Până la jumătatea secolului XIX, incinerarea apare ca practică ostilă credinței creștine și ca o
formă de ateism. Personalități ale lumii politice și culturale au contribuit la răspândirea
practicii incinerării. Mai târziu s-a extins datorită propagandei unor societăți special înființate
înființate și a presei, în Germania, Franța prin Legea promulgată în 15 nov 1887 și pusă în
aplicare prin decret prezidențial.3 În România incinerarea s-a introdus în secolul al XX-lea,
prin constituirea creamatoriului uman „Cenușa” din capitală, în anul 1928.

2. Argumente împotriva incinerării

 Incinerarea este o cale de nimicire totală a trupului- prin incinerare se urmărește

nimicirea totală a trupului pe baza ideii că, trupul nu mai reprezintă nimic, nu ar mai
avea nici un rol și că el trebuie să dispară. Această este o dovadă a lipsei de credinței
în viața veșnica și în Înviere. Învățătura de credință ortodoxă atestă că trupurile
noastre, înviate și transfigurate, vor fi părtașe, după Învierea de Apoi, la Judecata
Universală și vor primi răsplata, odată cu sufletele. Totuși nu trebuie înțeles că
incinerarea constituie o piedică absolută pentru înviere. Nu este nici o îndoială că
mucenicii, a căror trupuri au fost arse sau sfârtecate, vor învia negreșit, tot așa cum vor
avea parte și de Învierea cea de Obște.4
 Nimicirea prin foc este și un mod de a distruge un lucru păngarit.5 Altfel spus,
incinerarea este o practică neadmisă și din punct de vedere juridic. Ea poate distruge
probele doveditoare ale uciderii prin otrăvire, violență, sugrumare etc. Medicina legala

2
Pr. Dr. Adrian ZAHARIA, Incinerarea din punct de vedere ortodox, p.117,
http://www.teologiesiviata.ro/sites/default/files/articol/pdf/2012/09/09_zaharia_incinerarea.pdf
3
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Atitudinea Bisericii Ortodoxe față de incinerare, Ed. Basilica, București,
2013, pp. 27-28
4
Jean Claude LARCHET, De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea?, Ed. Basilica, București, 2013, p.
41
5
Ibidem, p 46

3
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

va fi astfel împiedicată să stabilească adevărul. De altfel se întâlnesc cazuri în care

pentru înlăturarea acuzei sau banuielilor acuzatoare se recurge la deshumarea
ramașițelor pamantești, care, prin incediere, face imposibila stabilirea adevarului.
 Omul nu are dreptul să dispună de trupul său. Omul nu este liber să dispună asupra
vieții sau trupului său. Având în vedere că Dumnezeu este Stăpânul vieții și al morții
și că viața și trupul ne-au fost create și date nouă, omul nu este liber să facă ce vrea cu
ele. Din acest fapt și sinuciderea nu este acceptată de Biserica noastră. 6 În acest sens
întâlnim multe texte scripturistice: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului
Sfânt care este in voi?”(I Cor. 6, 19), „Căci din pământ ești și în pământ te vei
întoarce”(Fac. 3,19), „Iar Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat și l-a pus
într-un mormânt nou al său, pe care îl săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la
ușa mormântului, s-a dus.”(Mat. 27, 59-60), „Că vine ceasul în care toți cei di
morminte veți auzi glasul Lui și vor ieși toți cei ce au făcut cele bune spre învierea
vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei.”(Ioan 5, 28-29)
 Un cuvânt al părintelui Stăniloae cu privire la incinerare spune că: „Porunca
dumnezeiască de a nu ucide are referință și față de trup. Nimic din ce este omul nu
avem voie să ucidem, ci să lăsăm să sfârșească prin aceeași voie dumnezeiască, pe
cale naturală, prin care s-a și creat. Precum nu avem voie să ucidem sufletul, așa n-
avem voie să distrugem trupul, ci să lăsăm legea naturală să-și urmeze cursul ei după
plecarea sufletului. Arderea este actul în care se manifestă cel mai mare dispreț al
omului pentru ceva. Tocmai de aceea el nu arde nimic, decât doar maracini. Mai arde
și lemne ca să se încălzeaszcă potrivit tot unei legi a firii. Deci o ardere cu folos. Dar
pentru ce să arzi trupul omenesc? Trebuie să îl disprețuim așa de grozav? Sau aduce
aceasta un folos întreținerii noastre? Sau este aceasta potrivit cu legea firească a
vieții?” 7
 Incinerarea este un act de brutalitate față de trup. Prin ardere, se acționează cu
brutalitate asupra trupului, pe când îngroparea aduce, după sine, descompunerea
firească, după legile firii, fără intervenția omului. Arderea ramașițelor umane aduce cu
sine o imagine înfiorătoare, înfricoșătoare.

6
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, op. cit., pp. 51-52
7
Pr. Prof. Dumitru STANILOAE, „Incinerare”,fragment din „Telegraful Român”, 1940, nr. 3, pg 1
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/01/05/pr-dumitru-staniloae-incinerare/

4
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

3. Argumentele invocate pentru practica incinerării

 Lipsa de locuri pentru cimitire. Acest argument se invocă așa cum s-a făcut mereu ăn
istorie8, deși nu este unul adevărat. Loc pentru îngroparea credincioșilor se poate gasi
oricum. În plus, cladirile sau complexele de ardere a morților cuprinde o serie de
cladiri: crematoriu, columbariu, dumbravi de urne, sau de ce nu cimitire de urne, ceea
ce înseamnă același spatiu ocupat. De asemenea trebuie menționat ca pietrele funerare
din cimitirele noastre nu sunt obligatorii, astfel ca nu poate fi combatut ca ocupă mult
spațiu.
 Motive economice. Se consideră că incinerarea este mai puțin costisitoare decât
îngroparea creștinească. Nu mai este întemeiat acest argument deoarece, deși la
început incinerarea era gratuită, astăzi se platesc sume mari de bani.
 Motive igienice. Se pretinde că prin înmormântare, fie în caz de epidemie, fie în
cazurile obișnuite sau normale, se răspândesc microbii bolilor. În acest sens, s-a făcut
afirmația că mormintele și cimitirele sunt adevărate focare de infecție, care ar
amenința sănătatea publică, pe când gradinile de urne ne-ar feri de acest pericol.
Argumentul este in van deoarece pâna acum, nu s-a putut face dovada acestei
afirmații. Nu este nici un caz cunoscut in acest sens.
 Moartea clinică. În acest caz, cel îngropat se chinuie mult până moare. Prin incinerare,
este înlaturat acest pericol. In acest caz, ar fi o crima, o ardere de viu a celui ce este
încă in viață.
 Motivul romantic. Acesta din urma este bazat pe o experiență personală în care se
dorește ca trupui persoanei in cauza sa fie incinerat, iar cenușa rămasă să ramană
persoanei iubite. Ca mai tarziu, el să poata arunca în briza vântului, la malul mării,
cenușa persoanei iubite, suspinând cu nostalgie, în amintirea clipelor minunate. Este
un argument adolescentin, lipsit de credință adevărată, o dorință absurdă, preluată cel
mai probabil dintr-un film lacrimogen sau vreun serial.

8
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, op. cit., p 31

5
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Concluzie

Opoziția Bisericii Ortodoxe față de incinerare nu se întemeiază nicidecum pe credința că

trupul care nu este în mormânt, ci incinerat, nu ar mai avea parte de înviere, și că omul ce ar fi
avut trupul ars sau sfârtecat nu s-ar mai putea mântui, ci are o consfințire a Tradiției Sfinte,
având ca drept pilda îngrijirea și îngroparea sfântului Trup a Mântuitorului, precum și pe o
mare mulțime de temeiuri simbolice, cuprinse în Sfânta Scriptură și în tâlcuirile Sfinților
Părinți ce există într-un anume chip între trupul viu și trupul mort și învierea ce va să fie. 9 De
altfel, importanța Sfintelor Moaște în cultul Bisericii noastre nu ar mai fi păstrată dacă
practica incinerării s-ar extinde mai mult decât o găsim în ziua de astăzi.

Deși întâlnită la protestanți și catolici, Biserica Ortodoxă respinge cu fermitate aceasta

practică, lipsind pe partizanii ei de slujbele ce se oficiază în mod normal. Argumentul este cât
se poate de logic și corect, randuiala slujbei prevede rugăciuni în care se cere trupului să se
întoarcă în pămantul din care fost luat, iar cenușa lor nu mai corespunde rugaciunilor.

9
Jean Claude LARCHET, De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea?, Ed. Basilica, București, 2013, p.
91

6
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Bibliografie

1. Izvoare
BIBLIA sau Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
București, 2008

2. Autori
LARCHET Jean Claude, De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea?, Ed.
Basilica, București, 2013
LARCHET Jean Claude, Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere..., trad. din lb.
franceză de Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2012
NECULA Nicolae D. Pr. Prof. Dr., Atitudinea Bisericii Ortodoxe față de incinerare,
Ed. Basilica, București, 2013

3. Articole

STANILOAE Dumitru Pr. Prof., „Incinerare”,fragment din „Telegraful Român”,

1940, nr. 3, pg 1 http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/01/05/pr-
dumitru-staniloae-incinerare/
ZAHARIA Adrian Pr. Dr., Incinerarea din punct de vedere ortodox, p. 117,
http://www.teologiesiviata.ro/sites/default/files/articol/pdf/2012/09/09_zaharia_incine
rarea.pdf