Elaboraţi un studiu de caz în care să prezentaţi consecinţele negative ale unui

management defectuos al clasei de elevi (2-3 pagini).

Studiu de caz

Aspecte teoretice

Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent „de
nerezolvat”, care afectează bunul mers al activităţilor din clasă.
Criza poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinate,
neaşteptate, dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori
siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia. ( Iucu, B. Romiţă, Managementul clasei de
elevi – Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională, Editura Polirom, Iaşi,
2006). Definiţia ar trebui completată cu o serie de elemente conexe cum ar fi, pe de o parte, precizarea
gradului de periculozitate, a percepţiei reale ori false a acestuia, iar pe de alta, gradul de
probabilitate a evenimentului studiat.
Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla si soluţiona o situaţie de criză
presupun un efort mare, strategii de intervenţie ferme, dar prudente, un consum de energie
nervoasă şi fizică sporit, cu şanse de a determina consecinţe greu de evaluat în planul echilibrului
psihic al persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative întrucât „tentaculele” crizei tind să
pună stăpânire şi pe elemente conexe, aparent neimplicate în situaţia generatoare.
Managementul clasei, este definit de Romiţă B. Iucu în lucrarea amintită mai sus, ca fiind
„conducerea strategică optimă a activităţii instructiv – educative, proiectată şi desfăşurată într-o
unitate de învăţământ/clasă de elevi” (Iucu, B.Romiţă, ,,Managementul clasei de elevi”, Editura
Polirom, 2006, p. 14)
Inadaptarea şcolară – este definită ca ansamblul manifestărilor psiho - comportamentale
caracterizat prin lipsa temporară sau dificultatea de integrare sau acomodare a individului la
mediul social educaţional .
Conceptul de inadaptare este marca perspectivei psihologice; copilul inadaptat e cel al
cărui comportament, indiferent de cauză, îl împiedică să beneficieze de experienţele educaţionale
şi sociale obişnuite, atât în şcoală, cât şi acasă.

1
 Orice conduită de devianţă şcolară presupune implicit o formă de inadaptare. Este foarte
dificil de stabilit o diferenţă specifică între cei doi termeni. Daca avem în vedere faptul că
indicatorul predictiv cel mai puternic al adaptării şcolare este succesul şcolar şi că există unii
elevi bine adaptaţi, dar care manifestă conduite deviante, atunci am fi înclinaţi să credem că
„devianţa şcolară” are o accepţiune mult mai largă decât cea a conceptului de „inadaptare
şcolară”.
Există forme şi grade de inadaptare de intensitate diferită, care au în comun generarea de
insatisfacţie la nivel individual (tensiuni, eşecuri sau insuccese) care cumulate pot favoriza
apariţia de tulburări psihopatologice şi prejudicii la nivel social (perturbă comunicarea
interpersonală, procesul de instrucţie şi educaţie).
În faza incipientă inadaptarea şcolară se manifestă prin insatisfacţii ce produc temeri şi
descurajare. Repetarea lor în timp e de natură să cronicizeze anxietatea, frustrarea elevului.
Această stare determină gesturi de revoltă (impertinenţă, ostilitate ) faţă de şcoală şi faţă de cadru
didactic şi permanentizează situaţiile conflictuale cu colegii .
Inadaptarea se datorează în măsură covârşitoare unor disfuncţii în organizarea vieţii
şcolare, precum şi a unor disfuncţii ce persistă în planul relaţiilor profesor – elev care sunt în
măsură să întreţină o stare de stres generalizat.

SUBIECTUL: A.S., 15 ani, clasa a IX-a

Prezentarea cazului :
Problema educativă a elevului A.S. ţine de inadaptarea şcolară, manifestată prin atitudini
respingătoare faţă de cerinţele şcolii, prin sfidarea profesorilor şi a colegilor de clasă. Are şi un
număr mare de absenţe nemotivate. Din punctul de vedere al dezvoltării intelectuale, elevul are
capacităţi destul de mari de abstractizare în raport cu vârsta. Are o pregătire şcolară destul de
bună, cu toate acestea este submotivat pentru învăţătură.
Istoricul evoluţiei problemei
Lipsa de afecţiune din partea părinţilor, dezinteresul acestora pentru activitatea sa şcolară,
lipsa supravegherii (părinţi plecaţi la muncă, lipsind zile şi nopţi de lângă copil); condiţii
materiale destul de bune, majoritatea timpului şi-l petrece singur, în faţa calculatorului.

2
 Lipsa motivaţiei de învăţare s-a observat la începutul clasei a IX-a şi are la bază în cea
mai mare parte indiferenţa părinţilor faţă de educaţia copilului în general.
Descoperirea cauzelor generatoare:
A.S. prezintă dificultăţi de relaţionare deosebit de pronunţate, este o fire introvertită, puţin
interesată de comunicare și are numeroase absenţe nemotivate. Comportamentul sau lasa mult de
dorit deoarece elevul deranjeaza absolut toate orele, când trebuie să lucreze individual în clasă
nu-şi termina niciodată activitatea, si îşi deranjează si colegii. În timpul recreaţiilor face foarte
multe glume proaste, are un limbaj total nepotrivit, deranjeaza colegii si profesorii.
Dialog cu elevul:
A.S. pare la prima vedere un baiat cu grave probleme de comportament, dar acesta vrea
doar sa atraga atentia parintilor. După mai multe monologuri ale dirigintelui A.S. a început să
povestească întâmplări din viaţa lui: „Nu mă interesează să am rezultate bune. Pentru ce să învăţ
dacă pe părinţi nu-i interesează? Oricum nu observă nimic din ceea ce fac. Sunt ocupaţi cu
munca, fiecare îşi vede de treaba lui. Nu mă întreabă niciodată ce am făcut la şcoală, parcă sunt o
piesă de mobilier. Nu ieşim împreună, în vacanţe mă trimit în tabere. Ei cred că totul se rezumă
la bani.”
Dialog cu mama:
Mama ne spune că A.S. este un copil bun, că nu a ştiut de problemele lui, că nu îi lipseşte
nimic. Aceasta se scuză că nu se poate ocupa suficient de el, de problemele lui, din cauza
programului încărcat de la job şi a responsabilităţilor casnice. Da la randul ei vina pe sot,
considerand ca acesta trebuie sa discute cu adolescentul, dar este mult timp plecat.
Analiza datelor şi stabilirea ipotezei :
Inadaptarea lui A.S. la şcoală a fost repercusiunea comportamentelor greşite ale
părinţilor. Dacă părinţii nu se implică şi nu-i acordă suficientă atenţie, cine altcineva o poate
face? Dirigintele ii considera pe parinti principalii vinovati si ii invita să se intereseze mai des de
situaţia copilului, să se implice mai mult în educaţia lui.
Pentru că părinţii nu se implică, dirigintele anunţă elevul că îi va fi scăzută nota la
purtare, iar dacă nu îşi revizuieşte atitudinea va fi mutat disciplinar la o altă şcoală din oraş. Din
nefericire, băiatul nu ştie ce să facă şi apelează la „o gaşcă de preieteni”, care îl sfătuiesc să
continue cu comportamentul necorespunzător faţă de colegi şi profesori, să facă glume din ce în

3
ce mai proaste, pentru că nu se poate întâmpla nimic mai rău decât să nu beneficieze de atenţia
părinţilor.

CONCLUZII

Pentru că nu s-a intervenit corespunzător, cazul prezentat mai sus a degenerat. După
părerea mea, cred că foarte mulţi copii suferă din cauză lipsei de atenţie şi afecţiune din partea
părinţilor.
Din punctul meu de vedere, consider că implicarea părinţilor în acest caz ar fi fost
decisivă. Elevul nu a vrut decât să tragă un semn de alarmă în legătură cu implicarea părinţilor.
În ceea ce mă priveşte, eu cred că şi dirigintele ar trebui să facă mai des şedinţe cu
părinţii, unde prezenţa acestoara să fie obligatorie. La şedinţe ar fi util să participe şi elevii şi să
se discute cu fiecare în parte, separat, problemele care apar.
Dirigintele, în calitatea lui de manager al clasei ar fi trebuit să se folosească de toate
pârghiile legale pentru a-şi ajuta elevul. Poate se putea rezolva totul apelând la consilierul şcolar,
dacă s-ar fi dicutat mai mult cu elevul său cu părinţii. Din păcate, adolescenţa este o perioadă
foarte grea din viaţa copilului, când acesta are nevoie să fie înţeles, sfătuit şi nu neapărat
sancţionat ca să înţeleagă ceva din faptele sale. Apoi, dirigintele trebuie să facă tot posibilul să
ţină colectivul unit, măsura mutării elevului la altă şcoală, fiind după părerea mea cea mai
proastă soluţie.

Bibliografie:

1. Cristea, Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P., Bucureşti, 1998

2. Creţu, E., Probleme de adaptare şcolară, Editura All Educational, Bucureşti, 1999
3. Iucu, B.Romiţă, Managementul clasei de elevi - Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor
de criză educaţională, Editura Polirom, Iaşi, 2006
4. Jinga, Ioan, Managementul învăţământului, Editura Aldin, Bucureşti, 2001