Universitatea Ovidius din Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Departamentul Matematica si Informatica
Specializarea: Trunchi comun

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
PORTOFOLIU

Coordonator, Student,
Lect.univ.dr. Băiceanu (Vărăşteanu) Ticu Alexandra-Vasilica
                           Carmen-Mihaela Anul:1

Constanţa,
2019-2020

CUPRINS 

I.Metodele psihologiei educaţiei

II. Structura personalităţii
III. Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale
dezvoltării
IV. Psihologia învăţării
V. Motivaţia
VI. Creativitatea
VII. Psihologia grupurilor şcolare. Psihologia comunicării
VIII. Organizarea activităţii de muncă şi învăţare
IX. Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor
PORTRETUL PROFESORULUI IDEAL
(Eseu)
Aplicaţii
• 1. Temperamentul. Puteţi utiliza Grila de observaţie Belov. (metoda
observaţiei)
• 2. Proiectaţi un experiment psiho-pedagogic formulând scopul, obiectivele,
ipoteza, variabilele experimentului pornind de la ideea optimizării
mecanismelor psihice (metoda experimentului)
• 3. Alcătuiţi un set de întrebări pentru tema Petrecerea timpului liber pentru
un copil de vârsta preşcolară sau şcolară mică (metoda convorbirii, minim
15 întrebări).
• 4. Alcatuiţi un chestionar vizând Orientarea şcolară şi profesională pentru un
elev de clasa a VIII-a.

• 3. Ce iti place sa faci in timpul liber ?

• Iti petreci timpul liber cu prieteni?
• Iti petreci timpul cu familia ?
• In timpul liber iti place sa iti petreci timpul cu alti copii de varsta ta afara ?
• Iti petreci timpul jucandu-te pe calculator ?
• Iti place sa te uiti la desene animate ?
• Iti place sa aculti muzica ?
• Iti place sa te joci cu papusile/masinutele ?
• Ce jocuri iti plac ?
• In timpul liber gesesti activitati noi de facut mereu ?
• Cand te joci cu prietenii esti fericit/fericita?
• Mergi in vizita la bunici ?
• Iti place sa faci poze ?
• Dupa ce iti faci temele, te odihnesti ?
• Iti place sa canti ?
• Iti plac plimbarile in parc/natura, cu cu prietenii/familia ?
Aplicaţii
• Pentru 10 colegi/ prieteni/ elevi realizează un profil temperamental pe baza
tipologiilor enumerate
• Realizaţi autoportretul temperamental argumentând prezenţa însuşirilor prin
reacţii verbale, stări emoţionale, fapte.
• Identificați modul in care trăsăturile de temperament pot afecta abilitatea
copiilor de a se adapta la cerințele școlare;
• Identificați acele trăsături temperamentale care sunt predictive pentru cele
doua tipuri de patologie a copilului (ADHD, Tulburări de conduită)
• Numiţi  cel puţin trei aptitudini implicate în activitatea şcolară şi analizaţi-le
pe fiecare.
• În ce fel sunt influenţate aptitudinile de către voinţă?
• Argumentaţi modul în care  influenţează vârsta dobândirea, deţinerea şi   
pierderea unor aptitudini.
• Ce performanţe aţi obţinut în activitatea şcolară ? Identificaţi-vă cel puţin
trei   aptitudini şi comentaţi cum vă ajută acestea în activitate!
• Ce presupune aptitudinea matematica, tehnica, științifica, literara, muzicală,
pedagogica, manageriala? (alegeți o singura aptitudine)
• Comentaţi:
“ Mulţi au avut aptitudini  extraordinare, însă fiindcă nu au avut curaj,ei au trăit  ca
nişte morţi şi au sfârşit prin a fi îngropaţi în inactivitatea lor. ( Theofil  Simenschy)
„ A-ţi petrece viaţa făcând altceva decât a-ţi realiza potenţialul înseamnă a o 
pierde total”. Comentaţi relaţia dintre aptitudini-capacităţi (înnăscut-cultivat)
folosind această remarcă aparţinând muzicianului Mal Waldron.
1. Ce sunt trăsăturile caracteriale?
2. Ce trăsături caracteriale negative mai frecvente la copii şi adolescenţi
cunoaşteţi şi cum consideraţi, că se pot ele corecta?
3. Cum poate influenţa profesorul formarea caracterului elevilor săi?
4. Sintetizaţi modele explicative privind formarea caracterului: Modelul
balanţei, Modelul cercurilor concentrice, Modelul piramidei.
5. Stabiliți ce legătura exista intre T si A, T si C, A si C?

• 1. Roxana - flegmatic, ospătar, puternic, echilibrat, inert.

2. Alexandra - coleric, studentă, puternic neechilibrat, mobil.
3. Filis - sangvinic, studentă, puternic, echilibrat, mobil.
4. Florentina - sangvinic, camerista, puternic, echilibrat, mobil.
5. Cătălin - coleric, șofer, puternic, neechilibrat, mobil.
6. Claudia - sangvinic, casieră, puternic, echilibrat, mobil.
7. Adriana - sangvinic, casnică, puternic, echilibrat, mobil.
8. Ramona - melancolic, elevă, slab, neechilibrat, mobil/inert.
9. Laura - flegmatic, studentă, puternic, echilibrat, inert.
10. Ionela - sangvinic, studentă, puternic, echilibrat, mobil.

• Temperamentul unei persoane nu poate fi unul pur și de aceea

temperamentele se îmbină între ele.
Din caracterizările familiei mele, la mine predomină temperamentul coleric, dar
și celelalte își pun amprenta.
Având în vedere că predomin un temperament coleric pot spune despre mine că
sunt o persoană puternică, puțin agresivă datorită faptului că îmi place să
discut in contradictoriu, unde găsesc întotdeauna o mulțime de argumente,
optimistă, mai ales înainte de un examen /lucrare "trebuie să reușesc, nu se
poate să nu știu!".
De la sangvinic am preluat câteva aptitudini, sunt vorbăreță, sociabilă și
săritoare.
De la melancolic am preluat doar faotul că sunt liniștită, dar nu tot timpul,
iar de la flegmatic, flexibilitatea, ma pot obișnui repede cu oameni și situații noi.

• Ceea ce m-ar putea caracteriza in urma acestor 12 ani de scoala pe care i-am
facut (generala si liceul), anuminte performante pe care le-am obtinut alaturi
de indrumarea parintilor si profesorilor, m-au ajutat sa ma dezvolt atat pe
plan professional cat si pe plan personal.
Una dintre principalele aptitudini pe care le-am dobandit ar fi spiritul de
lider, care m-ar putea ajuta in activitatea didactica pentru a putea indruma copiii
spre bine.
O alta aptitudine pe care am dobandit-o pe parcursul acestor ani de scoala ar fi
coordonarea activa a proiectelor pe care personal le-am coordonat in cadrul
liceului.
Aptitudinea pe care o consider foarte importanta in orice activitate atat
didactica, profesionala cat si personala ar fi socializarea deoarece este foarte
important sa socializezi cu copii in activitatea didactica cat si persoanala.

1. CARACTERUL
Dintre insusirile psihice cele mai complexe, care fac parte fin fizionomia persoanei
umane, fara indoiala ca sunt si acelea ce definesc caracterul ei. La originea sa
cuvantul “caracter”, provenit din limba greaca, inseamna “trasatura”,
“particularitate”, “semn”. In acceptie psihologica, prin acesti termeni sunt
designate insusirile persoanei, care iti pun amprenta pe modul ei de manifestare, o
fac sa fie ea insasi, o deosebesc ca individualitate psihologica de alte persoane.
In sensul larg al cuvantului, prin caracter se intelege ansamblul trasaturilor
esentiale si calitativ specifice, care se exprima in activitatea omului in mod stabil si
permanent. Intr-un sens ceva mai restrans, caracterul poate fi definit ca o totalitate
de trasaturi esentiale si stabile, derivate din orientarea si vointa omului.
Trasaturile caracteriale sunt acele particularitati psihice individuale care fac parte
din structura caracterului. Fiind insusiri esentiale si durabile ale persoanei, ele
determina un mod constant de manifestare. Datorita acestui fapt, cunoscand
trasaturile de caracter, noi putem prevedea cu multa probabilitate cum se va
comporta un om intr-o imprejurare sau alta. Un exemplu: um om care se
caracterizeaza prin harnicie in munca putem anticipa asupra atitudinii lui fata de
sarcinile de plan si asupra felului in care isi va duce la indeplinire aceste sarcini.
Este de asteptat de la persoana respectiva exigenta fata de sine insasi, straduinta si
eforturi sustinute, in vederea realizarii unor produse de calitate superioara. Toate
aceste manifestari constituie criterii ale trasaturi mentionate. Cu totul altul va fi
tabloul atitudinilor si al faptelor de conduita la care ne asteptam de la un om
caracterizat drept lenes. Tot asa, stim dinainte ca un om curajos va infrunta cu
barbatie situatiile periculoase, cata vreme fricosul va da, dupa expresia populara,
“bir cu fugitii”.
Din exemplele de mai sus rezulta ca trasaturile caracteriale nu sunt o manifestare
intamplatoare a persoanei. Este adevarat ca in anumite imprejurari lenesul poate
savarsi fapte de harnicie; fricosul poate manifesta acte de mare curaj. Dar
asemenea manifestari sporadice nu sunt definitorii pentru o persoana si de aceea nu
se pot inscrie in lista trasaturilor caracteriale pozitive: harnicia, curajul.
Pot fi considerate trasaturi de caracter numai acele insusiri care exprima o atitudine
stabilizata fata de realitate (pozitiva sau negativa) si care se manifesta constant in
faptele de conduita ale omului. Este vorba tocmai de trasaturile derivate din
orientarea si vointa omului, asa cum s-a specificat in una din definitiile de mai sus
asupra caracterului. In timp ce trasaturile rezultate din orientare dezvaluie
atitudinile persoanei fata de realitate, trasaturile volitive confera conduitei omului
un caracter activ si de finalitate: energie, fermitate, hotarare in realizarea
scopurilor.
Pe de alta parte, in exemplele de mai sus, ca de altfel si in viata de toate zilele,
trasaturile de caracter sunt asociate unei aprecieri morale. Astfel, onestitatea,
modestia, generozitatea, curajul sunt considerate drept insusiri pozitive ale
persoanei umane. Dimpotriva, lenea, necinstea, egoismul, infumurarea, lasitatea
sunt supuse unei evaluari morale negative.
In structura caracterului intra variate aspecte ale activitatii psihice: cognitive,
afective. Pot deveni insa trasaturi reale de caracter numai acele insusiri care detin
un loc dominant in structura persoanei constanta asupra modului de a gandi, simti
si actiona a omului. Trebuie sa avem in vedere persoana in totalitatea ei, sinteza
specifica a trasaturilor ei caracteriale, aflate intr-o stransa interdependenta.
Caracterul nu este ceva ce se suprapune, ca o suprastructura, peste procesele
psihice ale omului.
De la nastere, individul invata sa se integreze treptat intr-un sistem de relatii
sociale, tot mai complexe, pe masura ce trece din familie in scoala. Aceste relatii se
impun in mod obiectiv, fiind controlate printr-o serie de cerinte, reguli, norme si
principii social-morale. Astfel relatiile individului cu alti oameni sunt reglate de
cerinte si norme morale ale convietuirii in comun, animati de aceleasi aspiratii si
idealuri.
Toate aceste sisteme de relatii externe, pe masura ce se interiorizeaza, sunt traite
sub forma de atitudini mai mult sau mai putin consolidate si generalizate, fata de
oameni, de activitate, de propria persoana. Odata formate atitudinile respective se
obiectiveaza, ori de cate ori situatiile o cer, in fapte de conduita corespunzatoare.
Pe aceasta cale se formeaza trasaturile de caracter, care la inceput sunt determinate
de conditii sociale externe, pentru ca o data consolidate sa exprime conditiile
interne ale persoanei. Relatiile interiorizate sub forma de atitudini devin motive ale
activitatii pe care omul o realizeaza printr-un foarte bogat sortiment de moduri de
comportare, achizitionate ca efect al inflentelor instructiv-educative. Conceput in
acest fel, caracterul ne apare ca o expresie a esentei sociale a omului.

3. Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în

desăvârşirea personalităţii acestuia. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire
la procesul instructiv-educativ, acum el trebuie să devină doar un liant în formarea
elevului, un suport pentru dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul
responsabilităţii şi culturii civice.
Se pune din ce în ce mai mult accentul pe caracterul formativ al educației. Cadrul
didactic nu mai este transmiţător, ci facilitator, folosind dialogul şi cooperarea în
relaţia cu elevii.
«Școala cea bună e aceea în care și școlarul învață pe profesor.» (Nicolae
Iorga)
Profesorul şi elevii nu se aleg unii pe alţii. Profesorului îi revine sarcina şi
răspunderea integrării sale în clasă şi în colectivul de elevi pe care urmează să-l
închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul dintre membri acestuia dar
cu statut special. Profesorul conduce şi decide, organizează, influenţează,
consiliază şi controlează, apreciază şi îndruma, este model de conduită civică şi
morală, este profesionist... sau cel puţin aşa ar trebui să fie! El îşi exercita
atributele şi calităţile asupra grupului şi asupra fiecărui membru al acestuia în parte
pentru obţinerea succesului şcolar şi pentru formarea comportamentelor dezirabile,
dirijează relaţiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat
psihosocial favorabil dezvoltării personalităţii elevilor şi pentru a îmbunătăţi
relaţiile interpersonale.
Influenţarea elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal,
gestica, mimică, stare afectivă, exemplu personal, adică prin prezenţa sa activă.
Această prezenta are rolul unui stimul ce determina la elevi un răspuns (care poate
fi de acceptare formală, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta).
Indirect, profesorul influenţează prin alţi factori educaţionali cum sunt colectivul
de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de părinţi.
Eficienta influenţării depinde de o serie de factori: congruenta dintre repertoriul
profesorului şi cel al elevilor în comunicare, realizarea feed-back-ului şi tonul
afectiv al relaţiei profesor-elev.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit
comportament individual şi de grup.
Trăsăturile temperamentale ale profesorului au un cuvânt de spus. Autocontrolul
permanent, echilibrul autoimpus sunt hotărâtoare pentru un comportament adecvat.
Comportamentul emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul
elevilor prin contagiune şi indirect, prin climatul afectiv pe care îl determina în
clasă. Acest comportament poate fi „factor de stimulare a unor stări afective tonice
sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de blocare a relaţiilor de
comunicare între elevi şi profesor.”
Profesorul influenţează elevii dar este, la rândul său, influenţat de elevi. El îşi
adaptează comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii săi,
ia măsuri independent. Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe
care le trăieşte sunt urmare a reuşitei sau nereuşitei sale profesionale, precum şi un
stimulent sau o piedică în continuarea acestei activităţi.
Aplicaţii
• Care  credeţi  că  este  cel  mai  „important”  factor  al  dezvoltării psihice?
Argumentaţi! Se poate vorbi / argumenta că există o ierarhie a acestor
factori  în  raport  cu  „importanţa”,  „rolul”  lor  în  dezvoltarea 
personalităţii umane?
• Utilizând cât mai multe argumente, explicaţi contribuţia adusă de cei trei
factori ai dezvoltării psihice (ereditate, mediu, educaţie).
• Locke afirma că la naştere creierul este o „tabula rasa”, care se umple treptat
cu tot ceea ce oferă simţurile (nihil est in intelectu quod non prius fuerit in
sensu). Comentaţi această poziţie, cu argumente şi contraargumente.
• Puneţi în centrul colii de hârtie cuvântul „educaţie”. Scrieţi în jurul acestuia
alte concepte, sintagme - cheie, reprezentări care se leagă direct sau indirect
de „educaţie”. Trasaţi, prin săgeţi, relaţiile dintre acestea. Cum puteţi
comenta, interpreta conceptograma rezultată? 
__________________________________________________________
• Ereditatea este însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o
generatie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic.
În ceea ce priveste influenta factorului ereditar aspra dezvoltarii psihice trebuie
remarcate urmatoarele:
-Ereditatea ofera unicitatea biologica, premisa a unicitatii psihice;
-Mostenirea ereditara este un complex de predispozitii si potentialitati;
-Ereditatea caracteristicilor morfologice si biochimice este mai bine cunoscuta
decât ereditatea însusirilor psihice
Aplicaţii
• Cum acţionează condiţionarea operantă în producerea anxietăţii?
• Ce tipuri de întăriri sunt folosite în şcoală? Daţi exemple. Care sunt
costurile  penalizării în relaţia profesor elev?
• Ce sunt inteligenţele multiple? Ce sunt stilurile de învăţare? Care sunt
implicaţiile educaţionale ale stiluri de învăţare?
• Profesorul doreşte să crească gradul de participare activă a elevilor la lecţii.
Aşezaţi în ordine ierarhică, după eficienţa pe care credeţi că o au în acest
sens, următoarele măsuri pe care profesorul le poate lua şi comentaţi
răspunsul: 
• Susţine formularea răspunsurilor la întrebări prin întrebări de sprijin. 
• Acordă mai mult timp pentru formularea răspunsurilor, după ce a pus
întrebarea.
• Utilizează metode didactice care presupun comunicarea între elevi.
• Orientează răspunsul elevilor spre formulările dorite, prin indicii
verbale şi vizuale. 
• Foloseşte o “oglindă a clasei” pe care marchează intervenţiile fiecărui
elev, ţinând evidenţa frecvenţei acestora. 
1. Cum influenţează statutul socio-economic performanţa şcolară. Oferiţi
câteva exemple
2. Care sunt implicațiile educaţionale ale metodei Feuerstein?
3. Care este simptomatologia tulburărilor de învăţare şi ce instrumente
metodologice sunt folosite pentru diagnosticare?
Aplicaţii
• Care sunt tipurile de motive specifice activităţii de învăţare?
• Cum poate fi testată motivaţia învăţării?
• Care sunt modalităţile de optimizare a motivaţiei pentru învăţare?

• Criteriile de clasificare a motivelor activității de învăţare sunt numeroase şi

diferă de la un autor la altul.
Cele mai concludente criterii sunt:
• criteriul privind relaţia motiv-învăţare-scop diferenţiază în motivaţia
extrinsecă şi motivaţia intrinsecă
Întreaga activitate de învăţare a elevilor, este susţinută de anumite motive şi
orientată în
vederea atingerii unor scopuri. Motiv al învăţării poate fi o dorinţă, un interes, o
idee, un ideal, o aspiraţie, ca rezultat al reflectării în conştiinţa lor a realităţii, a
anumitor cerinţe: familiale,personale, sociale, profesionale.
Scopul se regăseşte în obiectivul, în ceea ce-şi propune să obţină subiectul prin
activitatea de
învăţare. În mod curent, scopul este orientat motivului şi odată fixat, consolidează
motivaţia care l-a impus. Atunci când scopul este extern faţă de activitatea de
învăţare, eficienţa învăţării depinde de semnificaţia pe care o are scopul propus
pentru cel în cauză. În această situaţie este vorba de motivaţie extrinsecă.
În situaţia în care scopul activităţii este intern, deci învaţă pentru că activitatea ca
atare îi dă
satisfacţie, este vorba de o formă superioară, de motivaţie şi anume motivaţia
intrinsecă.
• criteriul conţinutului psihologic al motivelor are în vedere faptul că motivele
care îi
determină pe elevi să înveţe iau întotdeauna forma unor variabile psihice:
interese, sentimente,aspiraţii şi convingeri. În acest sens se propun motive
cognitive şi motive de interes, motive de ambiţie, motive de teamă. Aceste
crierii vizează veriga esenţială a fenomenului emoţional:caracterul reflectoriu
şi mediator al motivaţiei.
• criteriul valoric grupează motivele învăţării şcolare având în vedere valoarea
socio-morală a scopurilor urmărite şi caracterul adaptativ al motivelor. Prima
perspectivă conduce la gruparea motivelor învăţării şcolare în motive sociale
când învăţarea vizează scopuri utile societăţii şi motive individuale. A doua
perspectivă a criteriului valoric, anume caracterul adaptativ, permite gruparea
lor în motive pozitive şi motive negative.
• criteriul aspectului temporal al motivelor sau poate depăşi spaţiul şi cadrul
nemijlocit al activităţii, cuprinzând şi situaţiile viitoare. În funcţie de acest
criteriu motivele pot fi imediate(momentane, apropiate) şi îndepărtate (de
perspectivã).
• criteriul trebuinţelor are în vedere diferitele categorii de trebuinţe (aşa cumn
le-am găsit prezentate pe ''spirala trebuinţelor'' oferită de A. Maslow). (suport
curs 8)

• Impulsul constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a centrilor

nervoşi
corespunzători, proces care este provocat de deficitul de substanţe din organism.
De regulă,impulsul precede trebuinţa, dar aceasta se realizează tocmai datorită
apariţiei lui. Psihologic,impulsul este trăit ca o stare de activare, de pregătire a
acţiunii.
Dorinţa este expresia psihologică a trebuinţei conştientizate. În general,
orientează
individul spre scop, dar între dorinţă şi scop se interpune un interval de timp şi
un ansamblu de mijloace. Oamenii pot controla voluntar selecţia, împlinirea sau
reprimarea dorinţelor.O formă de manifestare a dorinţei este intenţia. Aceasta
marchează orientarea motivului spre scopuri sau proiecte; se referă la ceea ce
subiectul doreşte să facă. Există intenţii imediate şi intenţii pe termen lung .O
altă formă de manifestare a dorinţei este tendinţa de a acţiona. În acest caz, întră
în relaţie obiectul către care se orientează impulsul şi valenţa acestuia.
Scopul este prefigurarea mintală a rezultatului, a efectului dorit; un gând prezent
asupra
a ceea ce urmează să se obțină în viitor. Dacă scopul nu a fost atins, intenţia nu
s-a realizat,tensiunea psihică nu se stinge, ci se menţine sub formă de impuls
(cvasitrebuinţă) pentru continuarea preocupării de problemă. Acceptarea unei
sarcini impune intenţia de a o duce până la capăt, chiar dacă pe parcurs intervine
indicaţia de a nu o mai continua.
Aspiraţia este – după CH. De Lauwe – „dorinţa activată de imagini modele care
sunt
implicate într-o cultură”, năzuinţa spre scopuri ce depăşesc condiţiile la care a
ajuns subiectul.Spectrul de aspiraţii ca şi modurile de satisfacere a dorinţelor şi
aspiraţiilor sunt prefigurate social.
Idealul îşi are originea în sistemul de valori al persoanei sau grupului
prefigurând în
funcţie de realităţi un scop final al acţiunii lor. Configurat în imagine sau
formulat prin idei, idealul presupune o opţiune valorică de perspectivă, care
capătă expresie în programul de viaţă al individului.
Interesele. Interesul poate fi definit ca o tendință de a acorda atenţie anumitor
obiecte şi
de a se orienta spre anumite activităţi. Interesele releva „corespondenta între
tendințele subiectului si o serie de obiecte si acțiuni,astfel încât subiectul se
orientează activ si din proprie inițiativa spre obiecte sau acțiunile respective, iar
acestea prezintă o valenta majora pentru subiect, îl atrag si-i dau satisfacție.
Deci, interesul reunește trebuințe, motive, tendințe, scopuri într-o modalitate
relativ stabila de raportare activa la ceva, după un criteriu de ordin utilitar.
Valenţa reprezintă calitatea care o dobândeşte obiectul în relaţiile dinamice
dintre
organism şi obiectele care intră în sfera satisfacerii trebuinţelor. Valenţa unui
obiect este cu atât mai mare cu cât stimulează într-o măsură mai mare activitatea
de satisfacere a unei anumite trebuinţe.
 Aplicaţii
• Care sunt factorii care facilitează dezvoltarea creativitate?
• Care sunt blocajele creativităţii?
• Cum poţi recunoaşte un copil creativ?
• Cum pot adulţii încuraja creativitatea?
• Cum poate fi dezvoltată creativitatea copiilor în şcoală?
• Exersaţi:
• Imaginaţi-vă cât mai multe sfârşituri ale povestirii de mai jos:
Păunul şi ariciul
Păunul, umflându-se în pene şi etalându-şi mândru coada, se plimba într-o zi, plin de
importanţă prin faţa unui arici, râzând de urâţenia penajului său:
Sunt îmbrăcat ca un rege, spuse păunul ariciului, în aur şi purpură, în toate culorile
curcubeului. Dar uită-te la tine, vai ce urâte haine ai!
Ehe...spuse ariciul…
• Gândiţi-vă la cât mai multe consecinţe posibile, dacă ar avea loc următoarele
evenimente:
• Ce s-ar întâmpla dacă câmpul electric ar deveni independent de cel
magnetic?
• Ce s-ar întâmpla dacă soarele nu ar mai răsări niciodată?
• Ce s-ar întâmpla dacă masa electronilor ar deveni egală cu cea a protonilor?
(M. Rocco, p.72).
 • Ce s-ar fi întâmplat cu statele europene dacă Hitler ieşea învingător în al II-
lea război mondial?
• Ce măsuri ar putea lua omenirea dacă într-o perioadă scurtă s-ar epuiza
sursele de combustibil? Ce consecinţe ar avea aceasta asupra economiei
naţionale?
2. Pentru  ca activitățile de stimulare a creativității  să ducă la performanță, este
necesară cunoașterea piedicilor,  adică a blocajelor pe care creativitatea le poate 
întâmpină. Aceste blocaje constituie piedici în exprimarea liberă a principiilor,
valorilor omului în raport cu diferite roluri sociale pe care acesta le are.
Sidney Shore (cf. Jaoui, 1990) a identificat  trei tipuri  de blocaje ale
creativității:

• culturale
• emoționale
• perceptive
Unul dintre blocajele culturale ar fi conformismul, care se referă la dorința
oamenilor ca toți cetățenii să se poarte și să gândească la fel. Acesta împiedică
creativitatea prin alinierea la aceleși dogme, cei care gândesc altfel fiind priviți de
cei din jur cu suspiciune și în consecință, persoanele creative sunt demoralizate,
demotivate, au slaba capacitate de a transforma sau modifica idei, tendința de a
reacționa conform principiului “totul” sau “nimic”.
Blocajele de tip emoțional apar deoarece factorii afectivi au o influență
importantă (Cosmovici, 1998) și se referă la diferite temeri ale individului, teama
de eşec, de a nu comite o greșală, descurajarea, dificultatea de a schimba modul de
gândire, dependent excesivă față de opiniile celorlați, tendința exagerată de a-i
întrece pe ceilalți, graba de a accepta prima idee.
Blocajele de tip perceptiv se referă la incapacitatea individului de a distinge între
cauza și efect, dificultatea de a defini o problemă, de a diferenția între fapte și
probleme, incapacitatea de a defini lucrurile, credința negativă “Nu sunt creativ”.
Blocajele au fost clasate  în mai multe categorii, o astfel de clasificare a fost făcută 
de A. Stoica- Constantin în 1997, preluată de I. Ştefan în 1999:
• factori cognitiv- operaţionali, reprezentaţi de  slaba sensibilitate la nou, stil
cognitiv extrem, conformism intelectual, fixitate emoțională etc.
• factori volativ-afectivi: neîncrederea în sine, teama de eşec,  neacceptarea
eşecului, orientarea exclusivă pe succes,  incapaciatetea asumării riscului
etc.

• factori caracteriali: exprimaţi prin lipsă de perseverenţă sau nevoia de

feedback pozitiv imediat,  de  superficialitate, comoditate  (Ştefan, 1999).
(https://edict.ro/blocajele-creativitatii/)

3. Pentru identificarea copiilor excepţionali de o mare utilitate atât pentru

cadrele didactice, cât şi părinţi, este lista de bifare întocmită de Susan
Leyden(1985, pp. 89-90):
 • mare curiozitate intelectuală; o dorinţă de a şti despre toate

evenimentele, de ce şi cum; pune întrebări provocatoare şi iscoditoare şi este

nemulţumit cu explicaţiile simple.

• Capacitate superioară de a raţiona, de a opera cu concepte abstracte,

de a generaliza de la faptele particulare şi de a vedea legături între

evenimente.

• Perseverenţă neobişnuită; o înclinaţie de a realiza diferite activităţi

pentru propria sa plăcere; capacitatea de concentrarea îndelungată a atenţiei.

• Excepțională viteză a gândirii, răspunsuri prompte.

• Învaţă rapid şi ușor, deseori înțelege o problemă înainte de a i se fi dat

toate instrucțiunile şi explicațiile; pentru dobândirea competenței necesită

• Memorie bună; pare că nu ar avea nevoie să repete pentru a învăţa.

• .Vocabular vast; sensibilitate mare faţă de limbaj, în general; insistă asupra

semnificației exacte a cuvintelor; este încântat de termenii tehnici.

• Forţă acută a observaţiei; îşi poate concentra atenţia asupra detaliilor.

• Imaginaţie vie, atât verbală cât şi în alte activităţi creative, cum ar fi desenul
sau modelarea.

• Gândire divergentă; tendinţa de a căuta căi neobişnuite pentru rezolvarea

problemelor.

1. Are mereu iniţiativă; preferă activitatea solitară.

2. Un dezvoltat simţ al umorului; îi plac calambururile, jocurile de cuvinte.

3. Are standarde personale deosebit de înalte şi se simte frustrat dacă nu poate

realiza superlativul pe care şi-l doreşte; perfecţionist, nu se simte satisfăcut de
aprobările din partea altora.

4. Nerăbdător, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii; intolerant faţă de sine, dar mai
ales faţă de ceilalţi.

5. Sensibilitate excesivă: reacţionează rapid la dezaprobări; se simte frustrat cu

uşurinţă; are percepţii acute.

6. Scară largă a intereselor: hobby-uri deseori neobişnuite, care le dau mari

satisfacţii şi în care excelează. Adeseori sunt colecţionari pasionaţi.

7. Cunoştinţe vaste şi competenţă într-un anumit domeniu.

8. Preferă societatea copiilor mai mari şi a adulţilor, se plictiseşte în compania

colegilor pentru că au interese ce îl plictisesc.

9. La joacă şi în activităţile de grup doreşte să preia conducerea.

10. Se preocupă de probleme filosofice şi care privesc universul, cum ar fi

natura omului, sensul vieţii, conceptul de spaţiu etc. (suport curs7)
Aplicaţii
• Care este legătură dintre grupul şcolar şi colectivul şcolar?
• Care sunt sursele coeziunii de grup?
• Care sunt metodele de studiere a grupurilor şcolare?
• Analizează-ţi stilul de comunicare!
• Aplică Chestionar Thomas Kilmann pentru evaluarea stilurilor de rezolvare
a conflictelor.
1. Relații în grupul școlar

Psihosociologia grupurilor mici pune accentul pe importanţa ce trebuie acordată

interrelaţiilor personale în dezvoltarea personalităţilor. Tucicov-Bogdan
(1972), în urma analizei comportamentului specific vieţii de grup,
argumentează că acesta e determinat de modelul de interacţiune, de
structurile ce apar intenţionat sau pe neaşteptate, de coeziunea sau de spiritul
de prietenie de care este animat grupul, de normele şi regulile de comportare
care domină indivizii şi de motivele şi scopurile grupului. Grupurile de elevi
variază sub raportul unităţii şi gradului de prietenie, variază în funcţie de
coeziune, de modul de interacţiune şi comunicare. Copiii sunt atraşi de grup
datorită nevoii de manifestare a sentimentului de apartenenţă, a acceptării, a
recunoaşterii şi a securităţii pe care acesta, grupul, le oferă. Diferenţa dintre
grupurile şcolare în ceea ce priveşte gradul de prietenie, împlinirea sarcinilor
propuse, armonia în activitate, e dată de tendinţa de ataşare la alţii, de a fi de
acord cu ei, de coeziunea grupului. Aceasta este forţa care acţionează asupra
membrilor determinându-i să rămână în grup. Pentru educarea coeziunii, în
cazul claselor de elevi, e necesară crearea convingerii şcolarilor că nevoile
personale pot fi realizate prin colectiv, trebuie evidenţiată satisfacţia ce
rezultă din cooperarea cu alţii, trebuie utilizate tehnici de cooperare.
Coeziunea presupune atât satisfacerea individului cât şi beneficiul
colectivităţii.
Interacţiunea, ca tip de relaţii între două sau mai multe persoane în care acţiunea
uneia este afectată de acţiunea alteia, determină în cadrul grupurilor şcolare
structuri formale şi informale, acestea fiind determinate de vârsta copiilor, de
sex, de acceptarea socială, de mediul de provenienţă, de mărimea grupului,
precum şi de practicile de comunicare. În urma relaţiilor ce se stabilesc între
elevi pe parcursul timpului petrecut împreună, se elaborează norme specifice
grupului, care capătă contur tot mai clar privind anumite reguli, coduri,
valori, obiceiuri, pe măsura petrecerii a cât mai mult timp împreună. Astfel,
copiii venind în contact unii cu alţii de-a lungul unei perioade mai mari de
timp, încep să fie conştienţi de modul în care trebuie să acţioneze, să
gândească şi să se comporte în diferitele situaţii ale vieţii şcolare.
Relaţiile pe care elevul le are cu colectivul clasei în aria afectiv-simpatetică
constituie pentru acesta „un stimulent în activitatea sa şcolară şi un suport
moral care-l ajută să depăşească mai uşor situaţiile stresante prin care poate
trece” (Iancu, 2000, p. 163).
(https://iteach.ro/experientedidactice/caracteristicile-grupului-scolar)
2. Coeziunea grupului este o condiţie indispensabilă a apariţiei şi acţiunii
unor norme comune,acceptate la nivelul grupului şi impuse membrilor săi.
Coeziunea poate fi considerată drept cea mai importantă variabilă de grup,
deoarece, tocmai datorită ei grupul există, se menţine, funcţionează ca o
entitate coerentă, relativ de sine stătătoare.
Coeziunea exprimă gradul de unitate şi integrare a grupului, rezistenţa sa la
destructurare.La baza ei stă o serie de forţe interne şi externe, de motivaţii:
percepţia scopurilor, percepţia reciprocă în grup, gradul în care sunt
satisfăcute aspiraţiile membrilor.
În cadrul grupurilor şcolare apar toate aceste caracteristici, putând fi
identificate două
categorii de relaţii specifice:
• unele care se dezvoltă ierarhic, pe axul vertical al şcolii: relaţii elev-
lider, elev-profesor,elev-diriginte, elev-director;
• relaţii care se dezvoltă pe axul orizontal al şcolii, la nivelul clasei:
elev-elev, elev-grup.
3. Tehnici sociometrice
Acestea reprezintă un ansamblu de procedee şi tehnici experimentale şi
matematice
destinate să măsoare intensitatea şi întinderea relaţiilor interpersonale de
grup.
Relaţiile umane evidenţiază o dublă orientare: afinităţile pe care le exprimă o
persoană faţă de alta constituie primul aspect, iar înţelegerea sentimentelor
pe care le provoacă pentru partenerul său constituie cel de-al doilea aspect.
În sistemul tehnicilor sociometrice un prim loc îl ocupă testul sociometric ca
instrument care studiază structurile sociale în lumina atracţiilor şi a
repulsiilor care se manifestă în interiorul grupului. El ne oferă datele
necesare pentru cunoaşterea unor astfel de interacţiuni, atât în ceea ce
priveşte locul pe care fiecare elev îl ocupă în contextul acestor relaţii, cât şi
configuraţii şi structuri psihosociale, de ansamblu, specifice grupului
respectiv.

Chestionarele care se bazează pe raporturi verbale între cercetători şi

subiecţi, urmărind recoltarea de fapte, opinii, motivații. Vizând grupurile
şcolare, ele se folosesc pentru cercetarea următoarelor fenomene:
conducerea grupurilor, comunicarea în grup, stabilirea scopurilor,
coezivitatea grupului etc. Pot fi utilizate chestionare structurate - închise,
chestionare cu răspunsuri la alegere, chestionare deschise şi chestionare de
ierarhizare.
Scările de apreciere sunt forme speciale de chestionar care folosesc
răspunsuri
apreciative, gradate, de genul ''de loc'', ''foarte puţin'', ''puţin'',
''suficient'', ''mult'', '' foarte mult''. Subiectul trebuie să aleagă numai
unul din aceste răspunsuri. Metoda se aplică pentru studierea: fixării şi
realizării scopului, gradul satisfacţiei în activitatea de grup, coezivitatea
grupului.

Proba ''Ghici cine?'' constă în formularea unor întrebări prin intermediul

cărora se
desemnează anumite trăsături de personalitate sau se fac descrieri ale
acestora, elevii trebuind să identifice colegul care corespunde descrierii
făcute. Trăsăturile de personalitate implicate se referă la comportamentul în
grup, ele fiind oarecum tipice: sociabilitatea, egoismul,
agresivitatea,popularitatea, creativitatea în grup etc. Această metodă este
importantă prin aceea că evidenţiază gradul de cunoaştere a elevilor între ei,
precum şi modalitatea concretă de cunoaştere.

Metoda aprecierii obiective a personalităţii - Metoda Zapan este

introdusă în
1957 de către profesorul Gh. Zapan care demonstrează că aprecierea, ca
fapt subiectiv, este educabilă, deci, ea poate deveni obiectivă, în acord cu
datele realităţii. Metoda vizează atât modalitatea de cunoaştere de către
profesor şi elevi a semenilor lor în cadrul unor activităţi şcolare sau
extraşcolare, cât şi posibilitatea de apreciere concretă a unor trăsături de
personalitate. Esenţa metodei constă în educarea capacităţii de apreciere,
elevii cât şi profesorii fiind puşi în situaţia de
a efectua cât mai multe exerciţii de acest fel. După asemenea exerciţii,
elevii ajung să aprecieze cu exactitate rangul pe care colegii îl ocupă în
clasamente privind anumite capacităţi sau trăsături.

Metoda experimentului acţional-ameliorativ. Având în vedere dinamica

grupului de elevi care evoluează ca urmare a acţiunii unor influențe
conştiente şi organizate, această metodă îşi propune introducerea unor
intervenţii educative controlate şi aprecierea consecinţelor acestora
asupra grupului de elevi. Condiţia sine qua non a acestor influențe este
aceea că ele sunt orientate
 şi impuse de anumite constatări concrete, surprinse cu ajutorul celorlalte
metode. O caracteristică a experimentului acţional - ameliorativ este aceea
că declanşează şi asigură condiţiile necesare realizării interdependenţei
dintre cunoaştere - acţiune - rezultat.
• Fiecare dintre metodele menţionate oferă date despre diverse aspecte
particulare ale grupului social, fără să epuizeze problematica pe care o
cuprinde acesta. Numai combinând, în funcţie de pregătirea şi experienţa
cercetătorului toate aceste metode se va reuşi pătrunderea în structura şi
dinamica internă a grupului de elevi. ( suport curs 9)

Aplicaţii
• Care sunt cerinţele psihopedagogice de alcătuire a oralului?
• Cum se face psihoigiena învăţării şcolare?
• Cum se face corect pregătirea psihologică pentru examen?
1. Unul dintre factorii generatori de oboseală inoportună este şi orarul alcătuit
necorespunzător.
Cercetările psihopedagogice consacrate acestei probleme arată că fatigabilitatea
(tendinţa spre oboseală) elevilor, variază în funcţie de zilele săptămânii, ca şi în
funcţie de diferitele momente ale zilei. S-a constatat că, în general, performanţele
sunt scăzute la început şi sfârşit de săptămână. Căderi ale randamentului s-au
semnalat şi la mijlocul săptămânii (de aceea, în Franta, de exemplu, joia şcolile nu
ţin cursuri). De asemenea, prima ora din zi este de randament scăzut.
Acest fapt se explică prin efectele perioadei de antrenare, atât la început de
săptămână, cât şi dimineaţa - caz în care se înregistrează pierderi de energie. După
unii cercetători, cea mai critică este ora de la amiază. În schimb, s-a dovedit că
aliura curbei capacităţii de lucru atinge punctul cel mai înalt marţea şi miercurea,
respectiv în orele a doua şi a treia, la şcolarii mari menţinându-se la un nivel ridicat
şi în ora a patra.
Aceste realităţi trebuie să ghideze întocmirea judicioasă a orarului, în aşa fel încât
materiile de studiu să fie distribuite conform cu gradul lor de dificultate.
Bineînţeles că, în vederea acestui lucru,este necesar să se aprecieze cât mai exact
coeficientul de oboseală propriu uneia sau alteia dintre materiile de învăţământ.
În legătură cu orarul, trebuie să se aibă în vedere şi faptul că schimbările frecvente
în cadrul acestuia au un efect nefavorabil asupra randamentului şcolar, mai ales
asupra elevilor cu sistem nervos slab sau slăbit în urma unei activităţi suplimentare
acasă, sau în urma unor situaţii critice din familie(conflicte, emoţii, etc.). (suport
curs 10)
2. Enumer nişte recomandări de psihoigienă a învăţării care respectate vor diminua
multe probleme şcolare:
·    Cand să învăţăm? Cercetarile efectuate au constatat ca maximul activităţii
intelectuale pe parcursul unei zile este între orele 8 şi 13 dimineaţa şi 16 şi 21
după-amiaza.
·        Începe pregătirea lecţiilor după 1,5-2 ore de la servirea mesei de prînz.
·        Programează-ţi învăţarea în fiecare zi la aproximativ aceeaşi oră.
·     Dozează timpul pentru fiecare activitate de învăţare în funcţie de volumul
temei şi de capacităţile tale cognitive.
·      Începe cu obiectele de studiu considerate mai uşoare, trecînd treptat la lecţiile
mai dificile pentru ca în final să termini cu teme mai puţin solicitante psihic.
·      La fiecare 50 min de activitate intelectuală ia o pauză de 10 min.(în care timp
camera de studiu va fi aerisită), în acest răstimp poţi executa cîteva mişcări de
înviorare.
·     Atunci când lecţiile pentru a doua zi sunt mai numeroase şi mai grele se
recomandă după 2 ore de activitate o pauză mai mare, de circa 20 min destinată
chiar unor mici plimbări.
·     Pentru a nu începe săptămâna şcolară obosit este recomandabil ca lecţiile de
luni să fie pregătite în cursul zilei de sîmbătă şi nu duminică.
·      Atenţie mare la numărul de activităţi extraşcolare. Orele de dans, de muzică,
excesul de sporturi pot duce nu numai la scăderea randamentului şcolar dar şi la
fenomene de suprasolicitare. Or, un organism obosit, surmenat psihic sau fizic este
fragil la instalarea unor diverse boli.
·        Specialiştii în igienă şcolară recomandă respectarea duratei somnului
nocturn.
·        Organizează-ţi mediul de învăţare: dacă ştii unde să găseşti lucrurile de care
ai nevoie, nu vei mai pierde timp căutîndu-le. Asigură-te că păstrezi tot timpul în
acelaşi loc cărţile şi caietele, că hainele şi accesoriile sunt aşezate în ordine, pentru
ca atunci cînd vei avea nevoie de ele să nu pierzi timpul şi energia căutîndu-le. 
·       Asigură condiţii optime pentru învăţare. Iluminarea insuficientă, zgomotul,
aerul impurificat contribuie la obosire.
·        Evită factorii care îţi pot distrage atenţia: cînd începi să înveţi pentru a doua
zi sau să îţi faci o temă, asigură-te că într-adevăr vei face asta şi că ai eliminat
factorii care te pot perturba: televizorul este închis, nu eşti disponibil pe skype sau
pe alte reţele de socializare, orice alte surse de zgomot sunt oprite, nu dai curs
dintr-o dată unor invitaţii făcute de prieteni pentru a ieşi afară, pentru că “Şi aşa nu
ne-am mai văzut de mult; o plimbare n-ar strica”. Astfel de lucruri nu trebuie luate
în calcul dacă vrei să te organizezi şi să ai timp pentru mai multe. Rezistă
tentaţiilor de moment pentru beneficii de lungă durată. 
·     Fii atent în clasă. Dacă vei fi atent la lecţiii, noţiunile de bază se vor fixa şi-ţi
va fi mai uşor să înveţi acasă.
·        Ia notiţe!
·        Fragmentează temele pe bucăţele.
·     Cere ajutor cînd ai nevoie! Nu poţi învăţa ceva dacă nu înţelegi- cere ajutorul
de la profesor, de la colegi sau de la părinţi. Mulţi copii renunţă să îşi facă tema sau
să continue pregătirea dacă întâmpină obstacole pe care nu ştiu să le depăşească.
·         Nu amîna pregătirea unor activităţi pentru ultimul moment.
·        Ai grijă să te odihneşti.
·        Alimenteză-te raţional.
(http://tatianabotezat.blogspot.com/2012/09/psihoigiena-invatarii-scolare.html)
3. Pregătirea psihologică duce la formarea unor atitudini adecvate faţă de
examen ,cultivă gândirea pozitivă şi autocontrolul emoţional, susţine
concurentul la nivelul motivaţieioptime, îl ajută să fie în cea mai bună formă a
sa.
Un examen este un factor de stres majordeoarece solicită rezolvarea unei
serii de probleme specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există
posibilitatea de a nu obţinerezultatul dorit, apoi intervine factorul surpriză, al
necunoscutului. Stă în puterea noastră sădăm organismului o mână de ajutor,
intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.
Consecinţele stresului preexamen pot fi :
• negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de
panică,incapacitate de concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor,
impulsivitate,agresivitate, decizii pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii,
tonus muscularscăzut, tulburări gastrointestinale, blocaje ale memorie etc
;
• pozitive,(dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl
ajută pe elev să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă
optimă pentru pregătire, îi oferă dinamismul necesar atingerii planurilor
de pregătire şidepăşirea obstacolelor pentru reuşita la examen.

Metode de autocontrol:
• Invata sa gandestipozitiv;
• Autocontrolul emotional;
• Optimizarea atentiei;
• Optimizarea somnului;
(https://www.academia.edu/9269922/Preg%C4%83tirea-psihologic
%C4%83-pentru-examen)
 Aplicaţii
• Completează o fişa de caracterizare psiho-pedagogică, folosindu-te pe tine
ca subiect, elev de clasa a XII-a.
FIŞA PSIHO-PEDAGOGICĂ   (model)
Numele şi prenumele elevului:Ticu Alexandra-Vasilica
Născut în anul 2000 luna Ianuarie ziua 01
în localitatea Topraisar
Domiciliul părinţilor : Judetul Constanta , comuna Topraisar , str Victoriei , nr
39
Aparţine şcolii noastre din clasa 1
A absolvit clasele anterioare la şcolile Topraisar
Nr.____________________ Data:_______________________
I. Date asupra mediului familiei
1. Familia
Numele Data Pregătirea  şcolară Profesia Venituri Obs.
naşterii lunare
Tata Catalin 23.01.75 LICEU sofer 3000 RON
Mama Florentin 15.02.77 LICEU camerista 3000 RON
a
Copii Roxana 08.07.96 LICEU ospatar 2000 RON
Alexandr 01.01.2000 elev -
a

2. Atmosfera în familie (relaţii în familie, regim şi climat educativ etc.):

________________
3. Condiţiile de muncă ale elevului: 
 ____________________________________________
4. Proiectele  părinţilor  privind  viitorul  copilului: ___________________________
  II. Date  medicale  semnificative
Antecedente  personale:
____NU__________________________________________________
Starea  generală  a  sănătăţii:
___________BUNA____________________________________
  III. Date  asupra  şcolarităţii
 1. Situaţia  şcolară
Clasa Secţia Media anuală OBIECTE CU REZULTATE Repetenţie
 mai bune  mai slabe corijenţe
NU

1. Succese deosebite la concursuri:_____DA_____________________

2.  Manifestări în timpul lecţiei (atenţie, receptivitate, participare la
discuţii, frecvenţa şi valoarea
intervenţiei):____________ATENTIE_____________________
3. Modul de pregătire a lecţiilor (cu regularitate, din proprie iniţiativă, prin
efort propriu, etc): __PROPRIE INITIATIVA_________
4. Factori explicativi ai succesului sau insuccesului: (aptitudini, sârguinţă,
interes, deprinderi de muncă, lacune în pregătirea şcolară, aspiraţii profesionale,
starea de sănătate, condiţii de mediu, etc.) ____________________
IV.Integrarea socială a elevului
1. Conduita în familie:
a. faţă de părinţi (ascultare,ataşament, independenţă,
nesupunere);_ASCULTARE , ATASAMENT__________________
relaţiile cu fraţii (ocrotire, înţelegere, dominare, etc.)OCROTIRE
INTLEGERE
c)   participare la activitatea familiei (autoservire, ajutorare, etc.)
____AUTOSERVIRE_______________
2. Conduita în şcoală
a) relaţiile elev-profesor (disciplinat, politicos, docil, rezervat, impertinent)  
DISCIPLINAT , POLITICOS
b) relaţiile cu colegii (solidaritate, colegialitate, prietenie, rezervă, tendinţă
de dominare sau supunere, egoism, apreciere, influenţa lui asupra colectivului);
COLEGIALITATE
3. Conduita în organizaţia de tineret (rol în organizaţie, acceptă şi
îndeplineşte sarcinile) ACCEPTA SI INDEPLINESTE SARCINI
4. Conduita între prieteni (natura prietenilor, influenţa asupra elevului) NATURA
PRIETENILOR
V. Caracteristicile personalităţii
1. Procese intelectuale (nivel de dezvoltare intelectuală, atenţie, memorie,
gîndire, imaginaţie,
limbaj;_________________________________________________
2.Trăsături de afectivitate (sentimente legate de personalitate, reacţii faţă de succes şi
insucces, sensibilitate, timiditate, echilibru emotiv);
______________________________
3. Aptitudini, interese, aspiraţii, evidentţiate prin:
a) activităţi
şcolare;____________________________________________________
b) preocupările din timpul
liber;___________________________________________  
4. Trăsături de temperament:
a) energie (capacitate de efort, rezistenţă la oboseală), mobilitate ( ritm de
activitate, adaptare la situatii noi), si echilibru (stăpînire de sine,
impulsivitate;______________________
b) introversiune, extraversiune______________________
5.Trăsături de voinţă şi caracter:
a) atitudine faţă de muncă (conştiinciozitate, sârguinţâ, disciplină, iniţiativă,
perseverenţă) _
b) atitudine faţă de societate şi oameni (comportare civilizată, solicitudine,
onestitate)____
c) atitudine faţă de sine (demnitate, modestie, spirit
autocritic)____________________
VI. Aprecieri de ansamblu
• Pregătirea elevului raportată la aptitudini, starea de sănătate şi condiţii de
muncă; _________
2. Gradul de maturizare psihică (intelectuală, afectivă, temperamentală)
___________
VII. Recomandări psihopedagogice
• Acţiuni în şcoală pentru corectarea unor aspecte deficitare (disciplinarea
gândirii, echilibrarea emotivă, corectarea unor aspecte de caracter, etc.)
______________
• Acţiuni în colaborare cu familia (îndrumări speciale date părinţilor,
reglementarea regimului de viaţă al elevului, plasarea elevului în internat,
etc) ___________________
• Acţiuni pregătitoare în vederea orientării spre cercuri de elevi, cultivarea
talentelor deosebite, orientarea lecturii, cultivarea anumitor deprinderi,
atenţie deosebită la unele discipline, etc) _____
• Recomandări pentru orientarea şcolară şi profesională în funcţie de
aspiraţiile şi posibilităţile elevului şi de dorinţele părinţilor
_______________________________________