Universitatea Ovidius din Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Departamentul …Trunchi comun .
Specializarea: …Matematică și indormatică.

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
PORTOFOLIU

Coordonator, Student/Masterand,
Lect.univ.dr. Băiceanu (Vărăşteanu) Axîntei Alexandra Georgiana..
Carmen-Mihaela
Anul1

Constanţa,
2020-2021
Cuprins

CUPRINS

I. Metodele psihologiei educaţiei

II. Structura personalităţii

III. Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale

dezvoltării

IV. Psihologia învăţării

V. Motivaţia

VI. Creativitatea

VII. Psihologia grupurilor şcolare. Psihologia comunicării

VIII. Organizarea activităţii de muncă şi învăţare

IX. Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

2
INTRODUCERE
Introducere

PORTRETUL PROFESORULUI IDEAL

Suntem ființe sociale care depind de informațile transmise de la generațiile anterioare, iar
aproximativ un sfert din viața noastră îl petrecem într-o instituție de învățământ. Profesorii există
în viața noastră de la vârste fragede. Chiar dacă discutăm despre gimnaziu, liceu sau facultate,
profesorii sunt mereu acolo să ne susțină și să ne ofere un sprijin adevărat. Sau cel puțin ar trebui
să fie.

Ceea ce am constatat personal de-a lungul educației formale este faptul că doar o parte dintre
profesori își lasă o amprentă puternică în viețile noastre, în sufletele noastre. Există doar câțiva
profesori care reușesc să ne marcheze existența la finalul studiilor. Există doar câțiva profesori
care predau cu pasiune, care își învață elevii cu dragostea pe care o au pentru disciplina pe care o
predau. A deveni profesor nu înseamnă a cunoaște perfect materia și a lăsa de o parte pedagogia.
Ci a o transmite într-un mod atât de eficient, încât copiii să plece acasă cu jumătate din lecție
învățată. Și acest lucru necesită o colaborare eficientă între profesor și elev. Iar dacă profesorul
știe cum să inițieze acest demers, partea elevului va fi împlinită de la sine.

Cea mai mare problematică care apare in cazul celor mai mulți profesori este titlularizarea.
Atâta vreme cât profesorii titulari se află într-o instituție de învățământ, cu greu mai pot fi
înlăturați din sistemul respectiv. De aceea o bună parte dintre ei se plafonează și ajung în timp să
nu mai formeze copiii de altă dată, ci să urmeze doar o rutina zilnică în care salarizarea se face
indiferent dacă lasă ceva în urma lor.

Un profesor ideal trebuie să aibă mai multe calități ca niciodată în societatea contemporană.
Elevii de astăzi nu mai sunt elevii de altă dată. Nu mai reacționează la pedepse sau amenințări la
fel cum reacționau elevii de acum 30 de ani. Reacționează afectiv. Reacționează emoțional la
felul cum predau profesorii, la felul cum vorbesc profesorii în afara orelor de curs. Nu le mai este
suprimată această posibilitate de a se exprima. Un profesor nu îi mai poate limita atât de mult, iar
nevoia unor cadre didactice care să-i încurajeze a devenit esențială.

4
 I.
METODELE PSIHOLOGIEI EDUCAŢIEI
Metodele psihologiei educaţiei

Aplicaţii
1. Realizaţi un protocol de observaţie având ca tema de studiul
Temperamentul. Puteţi utiliza Grila de observaţie Belov. (metoda
observaţiei)
2. Proiectaţi un experiment psiho-pedagogic formulând scopul, obiectivele,
ipoteza, variabilele experimentului pornind de la ideea optimizării
mecanismelor psihice (metoda experimentului)
3. Alcătuiţi un set de întrebări pentru tema Petrecerea timpului liber pentru un
copil de vârsta preşcolară/ şcolară mică/preadolescentă/ adolescenta (metoda
convorbirii, minim 15 întrebări).
4. Alcătuiți un chestionar vizând Orientarea şcolară şi profesională pentru un
elev de clasa a VIII-a.

3. Ce îți place sa faci in timpul liber ?

• Îți petreci timpul liber cu prieteni?
• Îți petreci timpul cu familia ?
• In timpul liber îți place sa îți petreci timpul cu alți copii de vârsta ta afara ?
• Îți petreci timpul jucându-te pe calculator ?
• Îți place sa te uiți la desene animate ?
• Îți place sa asculți muzica ?
• Îți place sa te joci cu păpușile/mașinuțele ?
• Ce jocuri îți plac ?
• In timpul liber găsești activități noi de făcut mereu ?
• Când te joci cu prietenii ești fericit/fericită?
• Mergi in vizita la bunici ?
• Îți place sa faci poze ?
• După ce îți faci temele, te odihnești ?
• Îți place sa cânți ?
• Îți plac plimbările in parc/natura, cu prietenii/familia ?

6
 II.
STRUCTURA PERSONALITĂŢII
Structura personalităţii

Aplicaţii
1. Pentru 10 colegi/ prieteni/ elevi realizează un profil temperamental pe baza
tipologiilor enumerate
2. Realizaţi autoportretul temperamental argumentând prezenţa însuşirilor prin
reacţii verbale, stări emoţionale, fapte.
3. Identificați modul in care trăsăturile de temperament pot afecta abilitatea
copiilor de a se adapta la cerințele școlare;
4. Identificați acele trăsături temperamentale care sunt predictive pentru cele
doua tipuri de patologie a copilului (ADHD, Tulburări de conduită)
5. Numiţi cel puţin trei aptitudini implicate în activitatea şcolară şi analizaţi-le
pe fiecare.
6. În ce fel sunt influenţate aptitudinile de către voinţă?
7. Argumentaţi modul în care influenţează vârsta dobândirea, deţinerea şi
pierderea unor aptitudini.
8. Ce performanţe aţi obţinut în activitatea şcolară ? Identificaţi-vă cel puţin
trei aptitudini şi comentaţi cum vă ajută acestea în activitate!
9. Ce presupune aptitudinea matematica, tehnica, științifica, literara, muzicală,
pedagogica, manageriala? (alegeți o singura aptitudine)
10.Comentaţi:
“ Mulţi au avut aptitudini extraordinare, însă fiindcă nu au avut curaj,ei au trăit ca
nişte morţi şi au sfârşit prin a fi îngropaţi în inactivitatea lor. ( Theofil Simenschy)

„ A-ţi petrece viaţa făcând altceva decât a-ţi realiza potenţialul înseamnă a o
pierde total”. Comentaţi relaţia dintre aptitudini-capacităţi (înnăscut-cultivat)
folosind această remarcă aparţinând muzicianului Mal Waldron.

11.Ce sunt trăsăturile caracteriale?

12.Ce trăsături caracteriale negative mai frecvente la copii şi adolescenţi
cunoaşteţi şi cum consideraţi, că se pot ele corecta?
13.Cum poate influenţa profesorul formarea caracterului elevilor săi?
14.Sintetizaţi modele explicative privind formarea caracterului: Modelul
balanţei, Modelul cercurilor concentrice, Modelul piramidei.
15.Stabiliți ce legătura exista intre T si A, T si C, A si C?

1)

8
Structura personalităţii

 Roxana - flegmatic, ospătar, puternic, echilibrat, inert.

 Alexandra - coleric, studentă, puternic neechilibrat, mobil.
 Filis - sangvinic, studentă, puternic, echilibrat, mobil.
 Florentina - sangvinic, camerista, puternic, echilibrat, mobil.
 Cătălin - coleric, șofer, puternic, neechilibrat, mobil.
 Claudia - sangvinic, casieră, puternic, echilibrat, mobil.
 Adriana - sangvinic, casnică, puternic, echilibrat, mobil.
 Ramona - melancolic, elevă, slab, neechilibrat, mobil/inert.
 Laura - flegmatic, studentă, puternic, echilibrat, inert.
 Ionela - sangvinic, studentă, puternic, echilibrat, mobil.

2) Temperamentul unei persoane nu poate fi unul pur și de aceea temperamentele se îmbină

între ele.
Din caracterizările familiei mele, la mine predomină temperamentul coleric, dar și celelalte
își pun amprenta.

Având în vedere că predomin un temperament coleric pot spune despre mine că sunt o
persoană puternică, puțin agresivă datorită faptului că îmi place să discut in contradictoriu, unde
găsesc întotdeauna o mulțime de argumente, optimistă, mai ales înainte de un examen /lucrare
"trebuie să reușesc, nu se poate să nu știu!".

De la sangvinic am preluat câteva aptitudini, sunt vorbăreață, sociabilă și săritoare.

De la melancolic am preluat doar faptul că sunt liniștită, dar nu tot timpul, iar de la
flegmatic, flexibilitatea, mă pot obișnui repede cu oameni și situații noi.

4) Tulburari de atentie:

a. deseori esueaza în a acorda atentie detaliilor sau face greseli din neatentie la temele de la
scoala, în munca sau alte activitati;

b. deseori are dificultati în sustinerea atentiei la sarcinile date sau la joaca;

c. deseori nu pare sa asculte când i se vorbeste direct;

d. deseori nu urmeaza instructiunile si esueaza în a-si termina temele la scoala, treburile sau
îndatoririle la locul de munca (nedatorându-se unui comportament opozitional sau neîntelegerii
instruct iunilor);

e. deseori are dificultati în organizarea sarcinilor si activitatilor;

f. deseori evita, nu îi place sau e refractar la angajarea în sarcini care necesita efort mental
sustinut (cum ar fi temele de la scoala sau de acasa);
9
Structura personalităţii
g. deseori pierde lucrurile necesare pentru sarcini si activitati (de exemplu jucarii, notitele de la
scoala, creioane, carti sau unelte);

h. deseori este usor de distras de stimuli externi;

i. deseori este uituc în activitatile zilnice.

Hiperactivitate:

a. deseori agita mâinile sau picioarele sau se rasuce ste pe scaun;

b. deseori paraseste locul în clasa sau în alte situatii în care ar trebui sa stea asezat;

c. deseori umbla dintr-un loc în altul (încoace si-ncolo) sau se catara excesiv în situatii în care nu
este adecvat (la adolescent sau adult poate fi limitata la senzatia subiectiva de neliniste);

d. deseori are dificultati la joaca sau în angajarea în activitati libere în liniste;

e. deseori este pe picior de plecare sau actioneaza ca si cum ar fi împins de un motor;

f. deseori vorbeste excesiv.

Impulsivitate:

a. deseori raspunde grabit, înainte de a se încheia întrebarea;

b. deseori are dificultati în a-si astepta rândul;

c. deseori întrerupe sau deranjeaza pe ceilalti (de exemplu se baga în conversatie sau jocuri).

5) Aptitudinea muzicala este o insusire a personalitatii care face posibila efectuarea cu succes a
activitatii muzicale. O persoana cu aptitudine muzicala manifesta interes si inclinatie deosebita
pentru muzica, fredoneaza melodii, canta, invata cu usurinta cantecele auzite, manifesta dorinta
de a cunoaste cat mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical consta in dezvoltarea
aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate si capacitate creatoare.
Cand o persoana reuseste sa creeze muzica originala, cuceritoare, rascolitoare, exprimand idei,
sentimente si dorinte profund umane, suntem in prezenta unui evident talent muzical. Unii
oameni raman la stadiul aptitudinii muzicale, pe cand altii, depunand o munca intensa si
sistematica, devin talente muzicale, creatori.

Nu orice creatie indica insa prezenta talentuli muzical, ci numai acelea care se desting prin
originalitate si profunzime, prin capacitatea de a exprima idei, sentimente,idealuri si nazuinte
nobile.

Talentul este capacitatea naturală a unei persoane de a face anumite lucruri care nu pot fi
dezvoltate prin formare şi practică. Fiecare dintre noi trebuie să ne descoperim capacitatea

10
Structura personalităţii

naturală, să o dezvoltăm şi să o stăpânim, astfel încât această să fie eficientă de-a lungul unei
cariere alese.

Descoperirea talentului personal este foarte importantă în construirea unui portofoliu de carieră/
a unui brand personal eficient.

8) Ceea ce m-ar putea caracteriza in urma acestor 12 ani de școala pe care i-am făcut
(generala si liceul), anumite performante pe care le-am obținut alături de îndrumarea părinților si
profesorilor, m-au ajutat sa ma dezvolt atât pe plan profesional cat si pe plan personal.
Una dintre principalele aptitudini pe care le-am dobândit ar fi spiritul de lider, care m-ar
putea ajuta in activitatea didactica pentru a putea îndruma copiii spre bine.
O alta aptitudine pe care am dobândit-o pe parcursul acestor ani de școala ar fi coordonarea
activa a proiectelor pe care personal le-am coordonat in cadrul liceului.

Aptitudinea pe care o consider foarte importanta in orice activitate atât didactica,

profesionala cat si personala ar fi socializarea deoarece este foarte important sa socializezi cu
copii in activitatea didactica cat si personala.

10) CARACTERUL
Dintre însușirile psihice cele mai complexe, care fac parte fin fizionomia persoanei umane, fară
îndoiala ca sunt și acelea ce definesc caracterul ei. La originea sa cuvântul “caracter”, provenit
din limba greaca, înseamnă “trăsătură”, “particularitate”, “semn”. În accepție psihologica, prin
acești termeni sunt designate însușirile persoanei, care îți pun amprenta pe modul ei de
manifestare, o fac sa fie ea însăși, o deosebesc ca individualitate psihologică de alte persoane.

În sensul larg al cuvântului, prin caracter se înțelege ansamblul trăsăturilor esențiale și calitativ
specifice, care se exprimă în activitatea omului în mod stabil si permanent. Într-un sens ceva mai
restrâns, caracterul poate fi definit ca o totalitate de trăsături esențiale și stabile, derivate din
orientarea și voința omului.

Trăsăturile caracteriale sunt acele particularități psihice individuale care fac parte din structura
caracterului. Fiind însușiri esențiale și durabile ale persoanei, ele determina un mod constant de
manifestare. Datorită acestui fapt, cunoscând trăsăturile de caracter, noi putem prevedea cu multa
probabilitate cum se va comporta un om într-o împrejurare sau alta. Un exemplu: un om care se
caracterizează prin hărnicie în munca putem anticipa asupra atitudinii lui fața de sarcinile de plan
și asupra felului in care își va duce la îndeplinire aceste sarcini. Este de așteptat de la persoana
respectiva exigentă față de sine însăși, străduința și eforturi susținute, în vederea realizării unor
produse de calitate superioara. Toate aceste manifestări constituie criterii ale trăsături
menționate. Cu totul altul va fi tabloul atitudinilor și al faptelor de conduita la care ne așteptăm
de la un om caracterizat drept leneș. Tot așa, știm dinainte ca un om curajos va înfrunta cu
bărbăție situațiile periculoase, câtă vreme fricosul va da, după expresia populara, “bir cu fugiții”.

11
Structura personalităţii
Din exemplele de mai sus rezulta ca trăsăturile caracteriale nu sunt o manifestare întâmplătoare a
persoanei. Este adevărat ca în anumite împrejurări leneșul poate săvârși fapte de hărnicie;
fricosul poate manifesta acte de mare curaj. Dar asemenea manifestări sporadice nu sunt
definitorii pentru o persoana si de aceea nu se pot înscrie în lista trăsăturilor caracteriale pozitive:
hărnicia, curajul.

Pot fi considerate trăsături de caracter numai acele însușiri care exprimă o atitudine stabilizată
față de realitate (pozitivă sau negativă) și care se manifestă constant în faptele de conduită ale
omului. Este vorba tocmai de trăsăturile derivate din orientarea și voința omului, așa cum s-a
specificat în una din definițiile de mai sus asupra caracterului. În timp ce trăsăturile rezultate din
orientare dezvăluie atitudinile persoanei față de realitate, trăsăturile volitive conferă conduitei
omului un caracter activ și de finalitate: energie, fermitate, hotărâre în realizarea scopurilor.

Pe de alta parte, în exemplele de mai sus, ca de altfel și în viața de toate zilele, trăsăturile de
caracter sunt asociate unei aprecieri morale. Astfel, onestitatea, modestia, generozitatea, curajul
sunt considerate drept însușiri pozitive ale persoanei umane. Dimpotrivă, lenea, necinstea,
egoismul, înfumurarea, lașitatea sunt supuse unei evaluări morale negative.

În structura caracterului intra variate aspecte ale activității psihice: cognitive, afective. Pot
deveni însă trăsături reale de caracter numai acele însușiri care dețin un loc dominant în structura
persoanei constanta asupra modului de a gândi, simți și acționa a omului. Trebuie sa avem în
vedere persoana în totalitatea ei, sinteza specifică a trăsăturilor ei caracteriale, aflate într-o
strânsă interdependenta. Caracterul nu este ceva ce se suprapune, ca o suprastructura, peste
procesele psihice ale omului.

De la naștere, individul învață să se integreze treptat într-un sistem de relații sociale, tot mai
complexe, pe măsură ce trece din familie în școală. Aceste relații se impun in mod obiectiv, fiind
controlate printr-o serie de cerințe, reguli, norme și principii social-morale. Astfel relațiile
individului cu alți oameni sunt reglate de cerințe și norme morale ale conviețuirii in comun,
animați de aceleași aspirații și idealuri.

Toate aceste sisteme de relații externe, pe măsura ce se interiorizează, sunt trăite sub forma de
atitudini mai mult sau mai puțin consolidate și generalizate, față de oameni, de activitate, de
propria persoana. Odată formate atitudinile respective se obiectivează, ori de cate ori situațiile o
cer, in fapte de conduita corespunzătoare.

Pe aceasta cale se formeaza trasaturile de caracter, care la inceput sunt determinate de conditii
sociale externe, pentru ca o data consolidate sa exprime conditiile interne ale persoanei. Relatiile
interiorizate sub forma de atitudini devin motive ale activitatii pe care omul o realizeaza printr-
un foarte bogat sortiment de moduri de comportare, achizitionate ca efect al inflentelor
instructiv-educative. Conceput in acest fel, caracterul ne apare ca o expresie a esentei sociale a
omului.

3. Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în desăvârşirea

personalităţii acestuia. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la procesul instructiv-

12
Structura personalităţii
educativ, acum el trebuie să devină doar un liant în formarea elevului, un suport pentru
dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul responsabilităţii şi culturii civice.

Se pune din ce în ce mai mult accentul pe caracterul formativ al educației. Cadrul didactic nu
mai este transmiţător, ci facilitator, folosind dialogul şi cooperarea în relaţia cu elevii.

«Școala cea bună e aceea în care și școlarul învață pe profesor.» (Nicolae Iorga)

Profesorul şi elevii nu se aleg unii pe alţii. Profesorului îi revine sarcina şi răspunderea integrării
sale în clasă şi în colectivul de elevi pe care urmează să-l închege. Într-un colectiv format,
profesorul devine unul dintre membri acestuia dar cu statut special. Profesorul conduce şi decide,
organizează, influenţează, consiliază şi controlează, apreciază şi îndruma, este model de conduită
civică şi morală, este profesionist... sau cel puţin aşa ar trebui să fie! El îşi exercita atributele şi
calităţile asupra grupului şi asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obţinerea
succesului şcolar şi pentru formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relaţiile
interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării
personalităţii elevilor şi pentru a îmbunătăţi relaţiile interpersonale.
Influenţarea elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica,
mimică, stare afectivă, exemplu personal, adică prin prezenţa sa activă. Această prezenta are
rolul unui stimul ce determina la elevi un răspuns (care poate fi de acceptare formală, acceptare
cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta). Indirect, profesorul influenţează prin alţi factori
educaţionali cum sunt colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de
părinţi.
Eficienta influenţării depinde de o serie de factori: congruenta dintre repertoriul profesorului şi
cel al elevilor în comunicare, realizarea feed-back-ului şi tonul afectiv al relaţiei profesor-elev.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament individual
şi de grup.
Trăsăturile temperamentale ale profesorului au un cuvânt de spus. Autocontrolul permanent,
echilibrul autoimpus sunt hotărâtoare pentru un comportament adecvat. Comportamentul
emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul elevilor prin contagiune şi indirect,
prin climatul afectiv pe care îl determina în clasă. Acest comportament poate fi „factor de
stimulare a unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de
blocare a relaţiilor de comunicare între elevi şi profesor.”
Profesorul influențează elevii dar este, la rândul său, influențat de elevi. El îşi adaptează
comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii săi, ia măsuri independent.
Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe care le trăieşte sunt urmare a reuşitei sau
nereuşitei sale profesionale, precum şi un stimulent sau o piedică în continuarea acestei activităţi.

13
 III.
NOŢIUNEA DE DEZVOLTARE PSIHICĂ
REPERE PSIHOGENETICE ALE
DEZVOLTĂRII
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării

Aplicaţii
1. Care credeţi că este cel mai „important” factor al dezvoltării psihice?
Argumentaţi! Se poate vorbi / argumenta că există o ierarhie a acestor factori
în raport cu „importanţa”, „rolul” lor în dezvoltarea personalităţii
umane?
2. Utilizând cât mai multe argumente, explicaţi contribuţia adusă de cei trei
factori ai dezvoltării psihice (ereditate, mediu, educaţie).
3. Locke afirma că la naştere creierul este o „tabula rasa”, care se umple treptat
cu tot ceea ce oferă simţurile (nihil est in intelectu quod non prius fuerit in
sensu). Comentaţi această poziţie, cu argumente şi contraargumente.
4. Puneţi în centrul colii de hârtie cuvântul „educaţie”. Scrieţi în jurul acestuia
alte concepte, sintagme - cheie, reprezentări care se leagă direct sau indirect
de „educaţie”. Trasaţi, prin săgeţi, relaţiile dintre acestea. Cum puteţi
comenta, interpreta conceptograma rezultată?

• Ereditatea este însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o

generatie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic.
În ceea ce priveste influenta factorului ereditar aspra dezvoltarii psihice trebuie
remarcate urmatoarele:

-Ereditatea ofera unicitatea biologica, premisa a unicitatii psihice;

-Mostenirea ereditara este un complex de predispozitii si potentialitati;

-Ereditatea caracteristicilor morfologice si biochimice este mai bine cunoscuta

decât ereditatea însusirilor psihice

15
 IV.
PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂRII

Aplicaţii
Psihologia învăţării

1. Cum acţionează condiţionarea operantă în producerea anxietăţii?

2. Ce tipuri de întăriri sunt folosite în şcoală? Daţi exemple. Care sunt costurile
penalizării în relaţia profesor elev?
3. Ce sunt inteligenţele multiple? Ce sunt stilurile de învăţare? Care sunt
implicaţiile educaţionale ale stiluri de învăţare?
4. Profesorul doreşte să crească gradul de participare activă a elevilor la lecţii.
Aşezaţi în ordine ierarhică, după eficienţa pe care credeţi că o au în acest
sens, următoarele măsuri pe care profesorul le poate lua şi comentaţi
răspunsul:
– Susţine formularea răspunsurilor la întrebări prin întrebări de sprijin.
– Acordă mai mult timp pentru formularea răspunsurilor, după ce a pus
întrebarea.
– Utilizează metode didactice care presupun comunicarea între elevi.
– Orientează răspunsul elevilor spre formulările dorite, prin indicii
verbale şi vizuale.
– Foloseşte o “oglindă a clasei” pe care marchează intervenţiile fiecărui
elev, ţinând evidenţa frecvenţei acestora.
5. Cum influenţează statutul socio-economic performanţa şcolară. Oferiţi
câteva exemple
6. Care sunt implicațiile educaţionale ale metodei Feuerstein?
7. Care este simptomatologia tulburărilor de învăţare şi ce instrumente
metodologice sunt folosite pentru diagnosticare?

17
 V.
MOTIVAŢIA
Motivaţia

Aplicaţii
1. Care sunt tipurile de motive specifice activităţii de învăţare?
2. Cum poate fi testată motivaţia învăţării?
3. Care sunt modalităţile de optimizare a motivaţiei pentru învăţare?

• Criteriile de clasificare a motivelor activității de învăţare sunt numeroase şi diferă de la

un autor la altul.

Cele mai concludente criterii sunt:

• criteriul privind relaţia motiv-învăţare-scop diferenţiază în motivaţia extrinsecă şi

motivaţia intrinsecă

Întreaga activitate de învăţare a elevilor, este susţinută de anumite motive şi orientată în

vederea atingerii unor scopuri. Motiv al învăţării poate fi o dorinţă, un interes, o idee, un ideal, o
aspiraţie, ca rezultat al reflectării în conştiinţa lor a realităţii, a anumitor cerinţe:
familiale,personale, sociale, profesionale.

Scopul se regăseşte în obiectivul, în ceea ce-şi propune să obţină subiectul prin activitatea de

învăţare. În mod curent, scopul este orientat motivului şi odată fixat, consolidează motivaţia care
l-a impus. Atunci când scopul este extern faţă de activitatea de învăţare, eficienţa învăţării
depinde de semnificaţia pe care o are scopul propus pentru cel în cauză. În această situaţie este
vorba de motivaţie extrinsecă.

În situaţia în care scopul activităţii este intern, deci învaţă pentru că activitatea ca atare îi dă

satisfacţie, este vorba de o formă superioară, de motivaţie şi anume motivaţia intrinsecă.

• criteriul conţinutului psihologic al motivelor are în vedere faptul că motivele care îi

determină pe elevi să înveţe iau întotdeauna forma unor variabile psihice: interese,
sentimente,aspiraţii şi convingeri. În acest sens se propun motive cognitive şi motive de
interes, motive de ambiţie, motive de teamă. Aceste crierii vizează veriga esenţială a
fenomenului emoţional:caracterul reflectoriu şi mediator al motivaţiei.

• criteriul valoric grupează motivele învăţării şcolare având în vedere valoarea socio-
morală a scopurilor urmărite şi caracterul adaptativ al motivelor. Prima perspectivă
conduce la gruparea motivelor învăţării şcolare în motive sociale când învăţarea vizează
scopuri utile societăţii şi motive individuale. A doua perspectivă a criteriului valoric,
anume caracterul adaptativ, permite gruparea lor în motive pozitive şi motive negative.

• criteriul aspectului temporal al motivelor sau poate depăşi spaţiul şi cadrul nemijlocit al
activităţii, cuprinzând şi situaţiile viitoare. În funcţie de acest criteriu motivele pot fi
imediate(momentane, apropiate) şi îndepărtate (de perspectivã).

19
Motivaţia
• criteriul trebuinţelor are în vedere diferitele categorii de trebuinţe (aşa cumn le-am găsit
prezentate pe ''spirala trebuinţelor'' oferită de A. Maslow). (suport curs 8)

• Impulsul constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a centrilor nervoşi

corespunzători, proces care este provocat de deficitul de substanţe din organism. De

regulă,impulsul precede trebuinţa, dar aceasta se realizează tocmai datorită apariţiei lui.
Psihologic,impulsul este trăit ca o stare de activare, de pregătire a acţiunii.

Dorinţa este expresia psihologică a trebuinţei conştientizate. În general, orientează

individul spre scop, dar între dorinţă şi scop se interpune un interval de timp şi un ansamblu
de mijloace. Oamenii pot controla voluntar selecţia, împlinirea sau reprimarea dorinţelor.O
formă de manifestare a dorinţei este intenţia. Aceasta marchează orientarea motivului spre
scopuri sau proiecte; se referă la ceea ce subiectul doreşte să facă. Există intenţii imediate şi
intenţii pe termen lung .O altă formă de manifestare a dorinţei este tendinţa de a acţiona. În
acest caz, întră în relaţie obiectul către care se orientează impulsul şi valenţa acestuia.

Scopul este prefigurarea mintală a rezultatului, a efectului dorit; un gând prezent asupra

a ceea ce urmează să se obțină în viitor. Dacă scopul nu a fost atins, intenţia nu s-a
realizat,tensiunea psihică nu se stinge, ci se menţine sub formă de impuls (cvasitrebuinţă)
pentru continuarea preocupării de problemă. Acceptarea unei sarcini impune intenţia de a o
duce până la capăt, chiar dacă pe parcurs intervine indicaţia de a nu o mai continua.

Aspiraţia este – după CH. De Lauwe – „dorinţa activată de imagini modele care sunt

implicate într-o cultură”, năzuinţa spre scopuri ce depăşesc condiţiile la care a ajuns
subiectul.Spectrul de aspiraţii ca şi modurile de satisfacere a dorinţelor şi aspiraţiilor sunt
prefigurate social.

Idealul îşi are originea în sistemul de valori al persoanei sau grupului prefigurând în

funcţie de realităţi un scop final al acţiunii lor. Configurat în imagine sau formulat prin idei,
idealul presupune o opţiune valorică de perspectivă, care capătă expresie în programul de
viaţă al individului.

Interesele. Interesul poate fi definit ca o tendință de a acorda atenţie anumitor obiecte şi

de a se orienta spre anumite activităţi. Interesele releva „corespondenta între tendințele

subiectului si o serie de obiecte si acțiuni,astfel încât subiectul se orientează activ si din
proprie inițiativa spre obiecte sau acțiunile respective, iar acestea prezintă o valenta majora
pentru subiect, îl atrag si-i dau satisfacție. Deci, interesul reunește trebuințe, motive, tendințe,
scopuri într-o modalitate relativ stabila de raportare activa la ceva, după un criteriu de ordin
utilitar.

Valenţa reprezintă calitatea care o dobândeşte obiectul în relaţiile dinamice dintre

20
Motivaţia
organism şi obiectele care intră în sfera satisfacerii trebuinţelor. Valenţa unui obiect este cu
atât mai mare cu cât stimulează într-o măsură mai mare activitatea de satisfacere a unei
anumite trebuinţe.

21
 VI.
CREATIVITATEA

Aplicaţii
Creativitatea

1. Care sunt factorii care facilitează dezvoltarea creativitate?

2. Care sunt blocajele creativităţii?
3. Cum poţi recunoaşte un copil creativ?
4. Cum pot adulţii încuraja creativitatea?
5. Cum poate fi dezvoltată creativitatea copiilor în şcoală?
6. Exersaţi:
 Imaginaţi-vă cât mai multe sfârşituri ale povestirii de mai jos:
Păunul şi ariciul
Păunul, umflându-se în pene şi etalându-şi mândru coada, se plimba într-o
zi, plin de importanţă prin faţa unui arici, râzând de urâţenia penajului său:
Sunt îmbrăcat ca un rege, spuse păunul ariciului, în aur şi purpură, în toate
culorile curcubeului. Dar uită-te la tine, vai ce urâte haine ai!
Ehe...spuse ariciul…

 Gândiţi-vă la cât mai multe consecinţe posibile, dacă ar avea loc următoarele
evenimente:
 Ce s-ar întâmpla dacă câmpul electric ar deveni independent de cel
magnetic?
 Ce s-ar întâmpla dacă soarele nu ar mai răsări niciodată?
 Ce s-ar întâmpla dacă masa electronilor ar deveni egală cu cea a protonilor?
(M. Rocco, p.72).
 Ce s-ar fi întâmplat cu statele europene dacă Hitler ieşea învingător în al II-
lea război mondial?
 Ce măsuri ar putea lua omenirea dacă într-o perioadă scurtă s-ar epuiza
sursele de combustibil? Ce consecinţe ar avea aceasta asupra economiei
naţionale?

2. Pentru  ca activitățile de stimulare a creativității  să ducă la performanță, este necesară

cunoașterea piedicilor,  adică a blocajelor pe care creativitatea le poate  întâmpină. Aceste
blocaje constituie piedici în exprimarea liberă a principiilor, valorilor omului în raport cu diferite
roluri sociale pe care acesta le are.
Sidney Shore (cf. Jaoui, 1990) a identificat  trei tipuri  de blocaje ale creativității:

• culturale
• emoționale
• perceptive
Unul dintre blocajele culturale ar fi conformismul, care se referă la dorința oamenilor ca toți
cetățenii să se poarte și să gândească la fel. Acesta împiedică creativitatea prin alinierea la aceleși
23
Creativitatea
dogme, cei care gândesc altfel fiind priviți de cei din jur cu suspiciune și în consecință,
persoanele creative sunt demoralizate, demotivate, au slaba capacitate de a transforma sau
modifica idei, tendința de a reacționa conform principiului “totul” sau “nimic”.
Blocajele de tip emoțional apar deoarece factorii afectivi au o influență importantă (Cosmovici,
1998) și se referă la diferite temeri ale individului, teama de eşec, de a nu comite o greșală,
descurajarea, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependent excesivă față de opiniile
celorlați, tendința exagerată de a-i întrece pe ceilalți, graba de a accepta prima idee.
Blocajele de tip perceptiv se referă la incapacitatea individului de a distinge între cauza și efect,
dificultatea de a defini o problemă, de a diferenția între fapte și probleme, incapacitatea de a
defini lucrurile, credința negativă “Nu sunt creativ”.
Blocajele au fost clasate  în mai multe categorii, o astfel de clasificare a fost făcută  de A. Stoica-
Constantin în 1997, preluată de I. Ştefan în 1999:
• factori cognitiv- operaţionali, reprezentaţi de  slaba sensibilitate la nou, stil cognitiv
extrem, conformism intelectual, fixitate emoțională etc.
• factori volativ-afectivi: neîncrederea în sine, teama de eşec,  neacceptarea eşecului,
orientarea exclusivă pe succes,  incapaciatetea asumării riscului etc.

• factori caracteriali: exprimaţi prin lipsă de perseverenţă sau nevoia de feedback pozitiv
imediat,  de  superficialitate, comoditate  (Ştefan, 1999). (https://edict.ro/blocajele-
creativitatii/)

3. Pentru identificarea copiilor excepţionali de o mare utilitate atât pentru cadrele

didactice, cât şi părinţi, este lista de bifare întocmită de Susan Leyden(1985, pp. 89-90):

• mare curiozitate intelectuală; o dorinţă de a şti despre toate

evenimentele, de ce şi cum; pune întrebări provocatoare şi iscoditoare şi este

nemulţumit cu explicaţiile simple.

• Capacitate superioară de a raţiona, de a opera cu concepte abstracte,

de a generaliza de la faptele particulare şi de a vedea legături între

evenimente.

• Perseverenţă neobişnuită; o înclinaţie de a realiza diferite activităţi

pentru propria sa plăcere; capacitatea de concentrarea îndelungată a atenţiei.

• Excepțională viteză a gândirii, răspunsuri prompte.

• Învaţă rapid şi ușor, deseori înțelege o problemă înainte de a i se fi dat

toate instrucțiunile şi explicațiile; pentru dobândirea competenței necesită

• Memorie bună; pare că nu ar avea nevoie să repete pentru a învăţa.

• .Vocabular vast; sensibilitate mare faţă de limbaj, în general; insistă asupra

semnificației exacte a cuvintelor; este încântat de termenii tehnici.

24
Creativitatea
• Forţă acută a observaţiei; îşi poate concentra atenţia asupra detaliilor.

• Imaginaţie vie, atât verbală cât şi în alte activităţi creative, cum ar fi desenul sau
modelarea.

• Gândire divergentă; tendinţa de a căuta căi neobişnuite pentru rezolvarea problemelor.

1. Are mereu iniţiativă; preferă activitatea solitară.

2. Un dezvoltat simţ al umorului; îi plac calambururile, jocurile de cuvinte.

3. Are standarde personale deosebit de înalte şi se simte frustrat dacă nu poate realiza
superlativul pe care şi-l doreşte; perfecţionist, nu se simte satisfăcut de aprobările din partea
altora.

4. Nerăbdător, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii; intolerant faţă de sine, dar mai ales faţă de
ceilalţi.

5. Sensibilitate excesivă: reacţionează rapid la dezaprobări; se simte frustrat cu uşurinţă; are

percepţii acute.

6. Scară largă a intereselor: hobby-uri deseori neobişnuite, care le dau mari satisfacţii şi în
care excelează. Adeseori sunt colecţionari pasionaţi.

7. Cunoştinţe vaste şi competenţă într-un anumit domeniu.

8. Preferă societatea copiilor mai mari şi a adulţilor, se plictiseşte în compania colegilor

pentru că au interese ce îl plictisesc.

9. La joacă şi în activităţile de grup doreşte să preia conducerea.

10. Se preocupă de probleme filosofice şi care privesc universul, cum ar fi natura omului,
sensul vieţii, conceptul de spaţiu etc. (suport curs7)

25
 VII.
PSIHOLOGIA GRUPURILOR ŞCOLARE
PSIHOLOGIA COMUNICĂRII
Psihologia grupurilor şcolare. Psihologia comunicării

Aplicaţii
1. Care este legătură dintre grupul şcolar şi colectivul şcolar?
2. Care sunt sursele coeziunii de grup?
3. Care sunt metodele de studiere a grupurilor şcolare?
4. Analizează-ţi stilul de comunicare!
5. Aplică Chestionar Thomas Kilmann pentru evaluarea stilurilor de rezolvare
a conflictelor.
1. Relații în grupul școlar

Psihosociologia grupurilor mici pune accentul pe importanţa ce trebuie acordată interrelaţiilor

personale în dezvoltarea personalităţilor. Tucicov-Bogdan (1972), în urma analizei
comportamentului specific vieţii de grup, argumentează că acesta e determinat de modelul
de interacţiune, de structurile ce apar intenţionat sau pe neaşteptate, de coeziunea sau de
spiritul de prietenie de care este animat grupul, de normele şi regulile de comportare care
domină indivizii şi de motivele şi scopurile grupului. Grupurile de elevi variază sub
raportul unităţii şi gradului de prietenie, variază în funcţie de coeziune, de modul de
interacţiune şi comunicare. Copiii sunt atraşi de grup datorită nevoii de manifestare a
sentimentului de apartenenţă, a acceptării, a recunoaşterii şi a securităţii pe care acesta,
grupul, le oferă. Diferenţa dintre grupurile şcolare în ceea ce priveşte gradul de prietenie,
împlinirea sarcinilor propuse, armonia în activitate, e dată de tendinţa de ataşare la alţii, de
a fi de acord cu ei, de coeziunea grupului. Aceasta este forţa care acţionează asupra
membrilor determinându-i să rămână în grup. Pentru educarea coeziunii, în cazul claselor
de elevi, e necesară crearea convingerii şcolarilor că nevoile personale pot fi realizate prin
colectiv, trebuie evidenţiată satisfacţia ce rezultă din cooperarea cu alţii, trebuie utilizate
tehnici de cooperare. Coeziunea presupune atât satisfacerea individului cât şi beneficiul
colectivităţii.
Interacţiunea, ca tip de relaţii între două sau mai multe persoane în care acţiunea uneia este
afectată de acţiunea alteia, determină în cadrul grupurilor şcolare structuri formale şi
informale, acestea fiind determinate de vârsta copiilor, de sex, de acceptarea socială, de
mediul de provenienţă, de mărimea grupului, precum şi de practicile de comunicare. În
urma relaţiilor ce se stabilesc între elevi pe parcursul timpului petrecut împreună, se
elaborează norme specifice grupului, care capătă contur tot mai clar privind anumite
reguli, coduri, valori, obiceiuri, pe măsura petrecerii a cât mai mult timp împreună. Astfel,
copiii venind în contact unii cu alţii de-a lungul unei perioade mai mari de timp, încep să
fie conştienţi de modul în care trebuie să acţioneze, să gândească şi să se comporte în
diferitele situaţii ale vieţii şcolare.
Relaţiile pe care elevul le are cu colectivul clasei în aria afectiv-simpatetică constituie pentru
acesta „un stimulent în activitatea sa şcolară şi un suport moral care-l ajută să depăşească
mai uşor situaţiile stresante prin care poate trece” (Iancu, 2000, p. 163).
(https://iteach.ro/experientedidactice/caracteristicile-grupului-scolar)
2. Coeziunea grupului este o condiţie indispensabilă a apariţiei şi acţiunii unor norme
comune,acceptate la nivelul grupului şi impuse membrilor săi. Coeziunea poate fi

27
Psihologia grupurilor şcolare. Psihologia comunicării
considerată drept cea mai importantă variabilă de grup, deoarece, tocmai datorită ei
grupul există, se menţine, funcţionează ca o entitate coerentă, relativ de sine stătătoare.

Coeziunea exprimă gradul de unitate şi integrare a grupului, rezistenţa sa la

destructurare.La baza ei stă o serie de forţe interne şi externe, de motivaţii: percepţia
scopurilor, percepţia reciprocă în grup, gradul în care sunt satisfăcute aspiraţiile
membrilor.

În cadrul grupurilor şcolare apar toate aceste caracteristici, putând fi identificate două

categorii de relaţii specifice:

• unele care se dezvoltă ierarhic, pe axul vertical al şcolii: relaţii elev-lider, elev-
profesor,elev-diriginte, elev-director;

• relaţii care se dezvoltă pe axul orizontal al şcolii, la nivelul clasei: elev-elev,

elev-grup.

3. Tehnici sociometrice

Acestea reprezintă un ansamblu de procedee şi tehnici experimentale şi matematice

destinate să măsoare intensitatea şi întinderea relaţiilor interpersonale de grup.

Relaţiile umane evidenţiază o dublă orientare: afinităţile pe care le exprimă o persoană

faţă de alta constituie primul aspect, iar înţelegerea sentimentelor pe care le provoacă
pentru partenerul său constituie cel de-al doilea aspect.

În sistemul tehnicilor sociometrice un prim loc îl ocupă testul sociometric ca instrument

care studiază structurile sociale în lumina atracţiilor şi a repulsiilor care se manifestă în
interiorul grupului. El ne oferă datele necesare pentru cunoaşterea unor astfel de
interacţiuni, atât în ceea ce priveşte locul pe care fiecare elev îl ocupă în contextul acestor
relaţii, cât şi configuraţii şi structuri psihosociale, de ansamblu, specifice grupului
respectiv.

Chestionarele care se bazează pe raporturi verbale între cercetători şi subiecţi, urmărind

recoltarea de fapte, opinii, motivații. Vizând grupurile şcolare, ele se folosesc pentru
cercetarea următoarelor fenomene: conducerea grupurilor, comunicarea în grup, stabilirea
scopurilor, coezivitatea grupului etc. Pot fi utilizate chestionare structurate - închise,
chestionare cu răspunsuri la alegere, chestionare deschise şi chestionare de ierarhizare.

Scările de apreciere sunt forme speciale de chestionar care folosesc răspunsuri

apreciative, gradate, de genul ''de loc'', ''foarte puţin'', ''puţin'', ''suficient'',

''mult'', '' foarte mult''. Subiectul trebuie să aleagă numai unul din aceste răspunsuri.
Metoda se aplică pentru studierea: fixării şi realizării scopului, gradul satisfacţiei în
activitatea de grup, coezivitatea grupului.
28
Psihologia grupurilor şcolare. Psihologia comunicării

Proba ''Ghici cine?'' constă în formularea unor întrebări prin intermediul cărora se

desemnează anumite trăsături de personalitate sau se fac descrieri ale acestora, elevii
trebuind să identifice colegul care corespunde descrierii făcute. Trăsăturile de
personalitate implicate se referă la comportamentul în grup, ele fiind oarecum tipice:
sociabilitatea, egoismul, agresivitatea,popularitatea, creativitatea în grup etc. Această
metodă este importantă prin aceea că evidenţiază gradul de cunoaştere a elevilor între ei,
precum şi modalitatea concretă de cunoaştere.

Metoda aprecierii obiective a personalităţii - Metoda Zapan este introdusă în

1957 de către profesorul Gh. Zapan care demonstrează că aprecierea, ca fapt subiectiv,
este educabilă, deci, ea poate deveni obiectivă, în acord cu datele realităţii. Metoda
vizează atât modalitatea de cunoaştere de către profesor şi elevi a semenilor lor în
cadrul unor activităţi şcolare sau extraşcolare, cât şi posibilitatea de apreciere concretă
a unor trăsături de personalitate. Esenţa metodei constă în educarea capacităţii de
apreciere, elevii cât şi profesorii fiind puşi în situaţia de

a efectua cât mai multe exerciţii de acest fel. După asemenea exerciţii, elevii ajung să
aprecieze cu exactitate rangul pe care colegii îl ocupă în clasamente privind anumite
capacităţi sau trăsături.

Metoda experimentului acţional-ameliorativ. Având în vedere dinamica grupului de

elevi care evoluează ca urmare a acţiunii unor influențe conştiente şi organizate, această
metodă îşi propune introducerea unor intervenţii educative controlate şi aprecierea
consecinţelor acestora asupra grupului de elevi. Condiţia sine qua non a acestor
influențe este aceea că ele sunt orientate

şi impuse de anumite constatări concrete, surprinse cu ajutorul celorlalte metode. O

caracteristică a experimentului acţional - ameliorativ este aceea că declanşează şi asigură
condiţiile necesare realizării interdependenţei dintre cunoaştere - acţiune - rezultat.

• Fiecare dintre metodele menţionate oferă date despre diverse aspecte particulare ale
grupului social, fără să epuizeze problematica pe care o cuprinde acesta. Numai
combinând, în funcţie de pregătirea şi experienţa cercetătorului toate aceste metode se va
reuşi pătrunderea în structura şi dinamica internă a grupului de elevi. ( suport curs 9)

29
 VIII.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE
MUNCĂ ŞI ÎNVĂŢARE

Aplicaţii
Organizarea activităţii de muncă şi învăţare

1. Care sunt cerinţele psihopedagogice de alcătuire a oralului?

2. Cum se face psihoigiena învăţării şcolare?
3. Cum se face corect pregătirea psihologică pentru examen?

1. Unul dintre factorii generatori de oboseală inoportună este şi orarul alcătuit necorespunzător.

Cercetările psihopedagogice consacrate acestei probleme arată că fatigabilitatea (tendinţa spre

oboseală) elevilor, variază în funcţie de zilele săptămânii, ca şi în funcţie de diferitele momente
ale zilei. S-a constatat că, în general, performanţele sunt scăzute la început şi sfârşit de
săptămână. Căderi ale randamentului s-au semnalat şi la mijlocul săptămânii (de aceea, în Franta,
de exemplu, joia şcolile nu ţin cursuri). De asemenea, prima ora din zi este de randament scăzut.

Acest fapt se explică prin efectele perioadei de antrenare, atât la început de săptămână, cât şi
dimineaţa - caz în care se înregistrează pierderi de energie. După unii cercetători, cea mai critică
este ora de la amiază. În schimb, s-a dovedit că aliura curbei capacităţii de lucru atinge punctul
cel mai înalt marţea şi miercurea, respectiv în orele a doua şi a treia, la şcolarii mari menţinându-
se la un nivel ridicat şi în ora a patra.

Aceste realităţi trebuie să ghideze întocmirea judicioasă a orarului, în aşa fel încât materiile de
studiu să fie distribuite conform cu gradul lor de dificultate. Bineînţeles că, în vederea acestui
lucru,este necesar să se aprecieze cât mai exact coeficientul de oboseală propriu uneia sau alteia
dintre materiile de învăţământ.

În legătură cu orarul, trebuie să se aibă în vedere şi faptul că schimbările frecvente în cadrul

acestuia au un efect nefavorabil asupra randamentului şcolar, mai ales asupra elevilor cu sistem
nervos slab sau slăbit în urma unei activităţi suplimentare acasă, sau în urma unor situaţii critice
din familie(conflicte, emoţii, etc.). (suport curs 10)

2. Enumer nişte recomandări de psihoigienă a învăţării care respectate vor diminua multe
probleme şcolare:

·    Cand să învăţăm? Cercetarile efectuate au constatat ca maximul activităţii intelectuale pe

parcursul unei zile este între orele 8 şi 13 dimineaţa şi 16 şi 21 după-amiaza.

·        Începe pregătirea lecţiilor după 1,5-2 ore de la servirea mesei de prînz.

·        Programează-ţi învăţarea în fiecare zi la aproximativ aceeaşi oră.

·     Dozează timpul pentru fiecare activitate de învăţare în funcţie de volumul temei şi de

capacităţile tale cognitive.

·      Începe cu obiectele de studiu considerate mai uşoare, trecînd treptat la lecţiile mai dificile
pentru ca în final să termini cu teme mai puţin solicitante psihic.

·      La fiecare 50 min de activitate intelectuală ia o pauză de 10 min.(în care timp camera de
studiu va fi aerisită), în acest răstimp poţi executa cîteva mişcări de înviorare.

31
Organizarea activităţii de muncă şi învăţare
·     Atunci când lecţiile pentru a doua zi sunt mai numeroase şi mai grele se recomandă după 2
ore de activitate o pauză mai mare, de circa 20 min destinată chiar unor mici plimbări.

·     Pentru a nu începe săptămâna şcolară obosit este recomandabil ca lecţiile de luni să fie
pregătite în cursul zilei de sîmbătă şi nu duminică.

·      Atenţie mare la numărul de activităţi extraşcolare. Orele de dans, de muzică, excesul de

sporturi pot duce nu numai la scăderea randamentului şcolar dar şi la fenomene de
suprasolicitare. Or, un organism obosit, surmenat psihic sau fizic este fragil la instalarea unor
diverse boli.

·        Specialiştii în igienă şcolară recomandă respectarea duratei somnului nocturn.

·        Organizează-ţi mediul de învăţare: dacă ştii unde să găseşti lucrurile de care ai nevoie, nu

vei mai pierde timp căutîndu-le. Asigură-te că păstrezi tot timpul în acelaşi loc cărţile şi caietele,
că hainele şi accesoriile sunt aşezate în ordine, pentru ca atunci cînd vei avea nevoie de ele să nu
pierzi timpul şi energia căutîndu-le. 

·       Asigură condiţii optime pentru învăţare. Iluminarea insuficientă, zgomotul, aerul

impurificat contribuie la obosire.

·        Evită factorii care îţi pot distrage atenţia: cînd începi să înveţi pentru a doua zi sau să îţi
faci o temă, asigură-te că într-adevăr vei face asta şi că ai eliminat factorii care te pot perturba:
televizorul este închis, nu eşti disponibil pe skype sau pe alte reţele de socializare, orice alte
surse de zgomot sunt oprite, nu dai curs dintr-o dată unor invitaţii făcute de prieteni pentru a ieşi
afară, pentru că “Şi aşa nu ne-am mai văzut de mult; o plimbare n-ar strica”. Astfel de lucruri nu
trebuie luate în calcul dacă vrei să te organizezi şi să ai timp pentru mai multe. Rezistă tentaţiilor
de moment pentru beneficii de lungă durată. 

·     Fii atent în clasă. Dacă vei fi atent la lecţiii, noţiunile de bază se vor fixa şi-ţi va fi mai uşor
să înveţi acasă.

·        Ia notiţe!

·        Fragmentează temele pe bucăţele.

·     Cere ajutor cînd ai nevoie! Nu poţi învăţa ceva dacă nu înţelegi- cere ajutorul de la profesor,
de la colegi sau de la părinţi. Mulţi copii renunţă să îşi facă tema sau să continue pregătirea dacă
întâmpină obstacole pe care nu ştiu să le depăşească.

·         Nu amîna pregătirea unor activităţi pentru ultimul moment.

·        Ai grijă să te odihneşti.

·        Alimenteză-te raţional.

(http://tatianabotezat.blogspot.com/2012/09/psihoigiena-invatarii-scolare.html)

3. Pregătirea psihologică duce la formarea unor atitudini adecvate faţă de examen ,cultivă
gândirea pozitivă şi autocontrolul emoţional, susţine concurentul la nivelul motivaţieioptime,
îl ajută să fie în cea mai bună formă a sa.
32
Organizarea activităţii de muncă şi învăţare
Un examen este un factor de stres majordeoarece solicită rezolvarea unei serii de probleme
specifice. Este o situaţie nouă pentru subiect şi există posibilitatea de a nu obţinerezultatul
dorit, apoi intervine factorul surpriză, al necunoscutului. Stă în puterea noastră sădăm
organismului o mână de ajutor, intervenind cu iscusinţa minţii în sensul adaptării la stres.

Consecinţele stresului preexamen pot fi :

• negative sau dezadaptative precum: teamă exagerată, stare de panică,incapacitate de

concentrare, incoerenţa ideilor şi a formurărilor, impulsivitate,agresivitate, decizii
pripite, senzaţii de sufocare, palpitaţii, tonus muscularscăzut, tulburări
gastrointestinale, blocaje ale memorie etc ;

• pozitive,(dacă stresul nu depăşeşte o anumită intensitate) în sensul că îl ajută pe elev

să se mobilizeze, să distribuie o energie psihonervoasă optimă pentru pregătire, îi
oferă dinamismul necesar atingerii planurilor de pregătire şidepăşirea obstacolelor
pentru reuşita la examen.

Metode de autocontrol:

• Invata sa gandestipozitiv;

• Autocontrolul emotional;

• Optimizarea atentiei;

• Optimizarea somnului;

(https://www.academia.edu/9269922/Preg%C4%83tirea-psihologic%C4%83-pentru-
examen)

33
 XI.
NECESITATEA CUNOAŞTERII
INDIVIDUALITĂŢII ELEVILOR
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

Aplicaţii
1. Completează o fişa de caracterizare psiho-pedagogică, folosindu-te pe tine
ca subiect, elev de clasa a XII-a.

FIŞA PSIHO-PEDAGOGICĂ (model)

Numele şi prenumele elevului: Axîntei Alexandra Georgiana

Născut în anul ____2001___________ luna______06____ziua____04_
în localitatea___Biruința
Domiciliul părinţilor:__Biruința
Aparţine şcolii noastre din clasa : aI-a
A absolvit clasele anterioare la şcolile: Liceul Tehnologic Topraisat

Nr.____________________ Data:_______________________

I. Date asupra mediului familiei

1. Familia
Numele Data Pregătir Profesia Venituri Obs.
naşterii ea lunare
şcolară

Tata Axîntei 19.03.1978 Liceu Agricultor 3000lei

Florin
Mama Axîntei 12.07.1979 Liceu vânzător 2000lei
Florentina
Copii Axîntei 04.06.2001
Alexandra

2. Atmosfera în familie (relaţii în familie, regim şi climat educativ etc.):

________________
3. Condiţiile de muncă ale elevului:
____________________________________________
4. Proiectele părinţilor privind viitorul copilului:
___________________________

II. Date medicale semnificative

35
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

Antecedente personale:
_nu_____________________________________________________
Starea generală a sănătăţii:
__bună_____________________________________________

III. Date asupra şcolarităţii

1. Situaţia şcolară
Clasa Secţia Media OBIECTE REZULTAT Repetenţie
anuală CU E corijenţe
mai bune mai slabe

2. Succese deosebite la concursuri:______da____________________

3. Manifestări în timpul lecţiei (atenţie, receptivitate, participare la discuţii,
frecvenţa şi valoarea intervenţiei):___atenție,
receptivitate______________________________
4. Modul de pregătire a lecţiilor (cu regularitate, din proprie iniţiativă, prin
efort propriu, etc): _____din propria inițiativă______
5. Factori explicativi ai succesului sau insuccesului: (aptitudini, sârguinţă,
interes, deprinderi de muncă, lacune în pregătirea şcolară, aspiraţii
profesionale, starea de sănătate, condiţii de mediu, etc.)
____________________

IV.Integrarea socială a elevului

1. Conduita în familie:
a) faţă de părinţi (ascultare,ataşament, independenţă,
nesupunere);____________ascultare_______
b) relaţiile cu fraţii (ocrotire, înţelegere, dominare,
etc.)___________înțelegere____________
c) participare la activitatea familiei (autoservire, ajutorare, etc.)
______________ajutoare_____
2. Conduita în şcoală
a) relaţiile elev-profesor (disciplinat, politicos, docil, rezervat, impertinent)
____politicos________

36
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

b) relaţiile cu colegii (solidaritate, colegialitate, prietenie, rezervă, tendinţă

de dominare sau supunere, egoism, apreciere, influenţa lui asupra colectivului);
__________________colegialitate_______
3. Conduita în organizaţia de tineret (rol în organizaţie, acceptă şi
îndeplineşte sarcinile) ______organizație_____
4. Conduita între prieteni (natura prietenilor, influenţa asupra elevului)
_________natura prietenilor______

V. Caracteristicile personalităţii
1. Procese intelectuale (nivel de dezvoltare intelectuală, atenţie, memorie,
gîndire, imaginaţie, limbaj;___atenție,
imaginație______________________________________________
2.Trăsături de afectivitate (sentimente legate de personalitate, reacţii faţă de
succes şi insucces, sensibilitate, timiditate, echilibru emotiv);
______sensibilitate, timiditate________________________
3. Aptitudini, interese, aspiraţii, evidentţiate prin:
a) activităţi
şcolare;____________________________________________________
b) preocupările din timpul
liber;___citit,_________________________________
4. Trăsături de temperament:
a) energie (capacitate de efort, rezistenţă la oboseală), mobilitate ( ritm de
activitate, adaptare la situatii noi), si echilibru (stăpînire de sine,
impulsivitate;______________________
b) introversiune, extraversiune______________________
5.Trăsături de voinţă şi caracter:
a) atitudine faţă de muncă (conştiinciozitate, sârguinţâ, disciplină, iniţiativă,
perseverenţă) _inițiativă
b) atitudine faţă de societate şi oameni (comportare civilizată, solicitudine,
onestitate)____onestitate
c) atitudine faţă de sine (demnitate, modestie, spirit
autocritic)___________modestie_________

VI. Aprecieri de ansamblu

1. Pregătirea elevului raportată la aptitudini, starea de sănătate şi condiţii de
muncă; _________
2. Gradul de maturizare psihică (intelectuală, afectivă, temperamentală)
_____temperamentală______

37
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

VII. Recomandări psihopedagogice

1. Acţiuni în şcoală pentru corectarea unor aspecte deficitare (disciplinarea
gândirii, echilibrarea emotivă, corectarea unor aspecte de caracter, etc.)
______disciplinarea gândirii________
2. Acţiuni în colaborare cu familia (îndrumări speciale date părinţilor,
reglementarea regimului de viaţă al elevului, plasarea elevului în internat, etc)
______îndrumări spleciale date de părinți_____________
3. Acţiuni pregătitoare în vederea orientării spre cercuri de elevi, cultivarea
talentelor deosebite, orientarea lecturii, cultivarea anumitor deprinderi, atenţie
deosebită la unele discipline, etc) _____
4. Recomandări pentru orientarea şcolară şi profesională în funcţie de
aspiraţiile şi posibilităţile elevului şi de dorinţele părinţilor
_______________________________________

38