I aproaUniversitatea Ovidius din Constanţa

DEPARTAMENUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

Specializarea: ….

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
PORTOFOLIU

Coordonator,

Lect.univ.dr. Carmen-Mihaela Băiceanu Vărăşteanu

Lect.univ.dr. Tatiana Barbaros

Asist.univ.dr. Anata Flavia Ionescu

Cursant

PANCULESCU IOANA LIVIA

Constanţa,
2021-2022

CUPRINS
Cuprins

Introducere: Profesionalizarea carierei didactice

I. Metodele psihologiei educaţiei

II. Structura personalităţii

III. Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării.

Dezvoltarea în plan ontogenetic

IV. Psihologia comunicării

V. Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

2
INTRODUCERE
Introducere

PROFESIONALIZAREA CARIEREI DIDACTICE

PORTRETUL PROFESORULUI IDEAL

(Eseu)

Termenul “profesor” este definit în DEX ca fiind “o persoană cu o pregătire specială într-
un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ, persoană care îndrumă,
educă pe cineva”. Practica școlară tradițională ne-a lăsat imaginea profesorului care vrea să
domine elevii și să-l subordoneze. Într-un astfel de climat nimic nu se face din convingere și
pasiune. În concepția mea profesorul este persoana responsabilă de derularea activităților
didactice și de modelarea personalității umane. Profesorul trebuie să însumeze calități subtile de
pedagog, didactician, metodist și psiholog. Profesorul este persoana care învaţă elevii săi
cunoştinţe noi, dar şi primele atitudini faţă de şcoală, faţă de oameni şi lumea înconjurătoare.
Relaţia dintre profesor-elev dar şi cea dintre elev-profesor trebuie să fie una profesională dar în
acelaşi timp şi prietenoasă, pentru ca elevul să îşi exprime ideile fară reţineri (inhibaţii).
Calitățile profesorului ideal: În opțiunea mea, dascălul ideal ar trebui să fie un bun
profesionist cu o pregătire înalt calitativă. Un profesor bun are răspuns la orice întrebare (legată
de lecții) și arată elevului că absolut tot în lume poate fi pus în discuție. A doua condiție necesară
este înclinarea spre această meserie, deoarece nici un lucru nu va fi foarte bine realizat dacă nu
se face și din plăcere. Răbdarea este o condiție esențială pentru profesor, deoarece consider că nu
toți elevii sunt genii și pricep din prima. Competența comunicativă este o calitate foarte
importantă. Ce folos să aibă un bagaj solid de cunoștințe, dacă nu este capabil să se exprime clar
sau să-și expună opiniile și gândurile? Profesorul ideal este acela care poate să explice în cuvinte
simple noţiuni complicate, el tebuie să fie înţelegător, bun, să se mândrească cu meseria pe care
o practică , şi să fie apropiat de elevi săi, poate chiar un prieten mai mare.
Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient până la pierderea identității sale
profesionale. Trebuie să fie ingenios, pentru că este factorul determinant al succesului unei lecții
și nu structura în sine a acesteia, fie ea tradițională sau modernă. Profesorul ideal nu informează,
ci comunică. Profesorul trebuie să fie un ghid care îndrumă eforturile receptive ale elevilor, un
ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu gust estetic elevat și amabil, pentru ca prin
întregul său comportament să sensibilizeze elevii astfel încât să creeze condiții necesare realizării
unei educații implicite.
Orizontul de cultură trebuie să fie întins și să-i permită a stabili, spontan, referiri la artele
conexe, a căror limbaje trebuie să-i fie accesibile. Nu îmi pot imagina un profesor opac față de
universurile sensibile ale operelor, rece și distant în relația cu elevii, sau mai rău, posomorât,
refractar comunicării libere și deschise cu elevii săi. Un profesor bun trebuie să ajute elevi să
depăşească greutaţile întâlnite , iar înţelepciunea pe care o are să o transmită elevilor săi. Pe
lângă aceste calităţi trebuie să aibă şi simţul umorului. Nu trebui să arate ură faţă de cineva,
niciodată să nu-i dea unui elev sarcini pe care, ştie bine, că nu le va putea îndeplini. Principala
activitate a profesorilor nu va fi predarea ci angajarea elevilor în investigații și lucrări
independente. Relația bazată pe stimă și respect reciproc, reclamă și folosirea unui limbaj
adecvat. Învățarea să fie interactivă, elevii să vină cu propriile idei și să aducă permanent
completări. Elevii de azi sunt mult mai libertini, iar comunicarea profesor – elev se face mult mai

4
Introducere
ușor, cu condiția ca ea să nu fie prost înțeleasă, mai ales când profesorul este tânăr. Un profesor
ideal trebuie să facă tot posibilul ca să nu descurajeze elevii mai slabi la învăţătură, deoarece ei
se vor teme să răspundă, chiar dacă vor şti răspunsul corect. Elevii trebuie sa fie încurajaţi, să
primească sfaturi utile, şi să li se vorbească cu blândete.
Profesorul trebuie să aprecieze corect evoluția unui elev, să-i transmită încredere în
potențialul și calitățile sale , cultivând astfel “stima de sine” . Chiar și pentru unele performanțe
minore, profesorul care cunoaște valoarea aprecierii pozitive, o folosește încercând să dezvolte în
mod permanent încrederea elevilor în forțele proprii. Profesorul trebuie să fie un model pentru
toți elevii și să respecte intimitatea și confidențialitatea unor informații cu privire la viața
personală a elevului. Temelia pe care se pun toate aceste calităţi ale unui bun profesor este
iubirea pentru copii. Din iubire el se va pregăti permanent pentru fiecare lecţie în aşa fel încât să
nu-i dezamagească; iar dacă se va întampla ca unul dintre copii să ştie un amanunt care lui i-a
scăpat, va privi cu bunavoinţă şi îşi va aprecia elevul pentru conoştinţele sale; nu se va limita la
orele desfaşurate efectiv în clasă ci îi va conduce în diferite activităţi educative extraşcolare;
relaţia cu elevii va fi una de respect reciproc; va trata pe fiecare copil ca pe o personalitate unică
şi se va strădui să-l facă pe fiecare să se simtă bine între colegii săi; va fi autoritar fără excese şi
un bun amic totodată; acestea şi multe altele fac din profesor un model pentru elevii săi

5
 I.
METODELE PSIHOLOGIEI EDUCAŢIEI

Aplicaţii
1. Realizaţi un protocol de observaţie având ca tema de studiul Temperamentul.
Puteţi utiliza Grila de observaţie Belov. (metoda observaţiei)

2. Proiectaţi un experiment psiho-pedagogic formulând scopul, obiectivele, ipoteza,

variabilele experimentului pornind de la ideea optimizării mecanismelor psihice (metoda
experimentului)

3. Alcătuiţi un chestionar set de întrebări pentru tema Şcoala online pentru

elevi/părinţi/profesori.
 II.
STRUCTURA PERSONALITĂŢII

Aplicaţii
1. Pentru 3 colegi/ prieteni/ elevi realizează un profil temperamental pe baza tipologiilor
enumerate
2. Realizaţi autoportretul temperamental argumentând prezenţa însuşirilor prin reacţii
verbale, stări emoţionale, fapte.
3. Identificați modul in care trăsăturile de temperament pot afecta abilitatea copiilor de a se
adapta la cerințele școlare;
4. Numiţi cel puţin trei aptitudini implicate în activitatea şcolară şi analizaţi-le pe fiecare.
5. Ce presupune aptitudinea matematica, tehnica, științifica, literara, muzicală, pedagogica,
manageriala? (alegeți o singura aptitudine)
6. Ce trăsături caracteriale negative mai frecvente la copii şi adolescenţi cunoaşteţi şi cum
consideraţi, că se pot ele corecta?
7. Sintetizaţi modele explicative privind formarea caracterului: Modelul balanţei, Modelul
cercurilor concentrice, Modelul piramidei.

1.

Cătălin - coleric, șofer, puternic, neechilibrat, mobil.

Claudia - sangvinic, casieră, puternic, echilibrat, mobil.

Structura personalităţii
Adriana - sangvinic, casnică, puternic, echilibrat, mobil.

2.

Temperamentul unei persoane nu poate fi unul pur și de aceea temperamentele se îmbină între
ele.

Din caracterizările familiei mele, la mine predomină temperamentul coleric, dar și celelalte își
pun amprenta. Având în vedere că predomin un temperament coleric pot spune despre mine că
sunt o persoană puternică, puțin agresivă datorită faptului că îmi place să discut in contradictoriu,
unde găsesc întotdeauna o mulțime de argumente, optimistă, mai ales înainte de un examen
/lucrare "trebuie să reușesc, nu se poate să nu știu!". De la sangvinic am preluat câteva aptitudini,
sunt vorbăreață, sociabilă și săritoare. De la melancolic am preluat doar faptul că sunt liniștită,
dar nu tot timpul, iar de la flegmatic, flexibilitatea, mă pot obișnui repede cu oameni și situații
noi

3.Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în desăvârşirea

personalităţii acestuia. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la procesul instructiv
educativ, acum el trebuie să devină doar un liant în formarea elevului, un suport pentru
dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul responsabilităţii şi culturii civice. Se pune
din ce în ce mai mult accentul pe caracterul formativ al educației. Cadrul didactic nu mai este
transmiţător, ci facilitator, folosind dialogul şi cooperarea în relaţia cu elevii. «Școala cea bună e
aceea în care și școlarul învață pe profesor.» (Nicolae Iorga) Profesorul şi elevii nu se aleg unii
pe alţii.

Profesorului îi revine sarcina şi răspunderea integrării sale în clasă şi în colectivul de elevi pe

care urmează să-l închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul dintre membri acestuia
dar cu statut special.

Profesorul conduce şi decide, organizează, influenţează, consiliază şi controlează, apreciază şi

îndruma, este model de conduită civică şi morală, este profesionist... sau cel puţin aşa ar trebui să
fie! El îşi exercita atributele şi calităţile asupra grupului şi asupra fiecărui membru al acestuia în
parte pentru obţinerea succesului şcolar şi pentru formarea comportamentelor dezirabile,
dirijează relaţiile interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil
dezvoltării personalităţii elevilor şi pentru a îmbunătăţi relaţiile interpersonale. Influenţarea
elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica, mimică, stare
afectivă, exemplu personal, adică prin prezenţa sa activă. Această prezenta are rolul unui stimul
ce determina la elevi un răspuns (care poate fi de acceptare formală, acceptare cu convingere,
imitare, contagiune, rezistenta). Indirect, profesorul influenţează prin alţi factori educaţionali
cum sunt colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de părinţi.
Eficienta influenţării depinde de o serie de factori: congruenta dintre repertoriul profesorului şi
cel al elevilor în comunicare, realizarea feed-back-ului şi tonul afectiv al relaţiei profesor-elev.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament individual
şi de grup.

8
Structura personalităţii
Trăsăturile temperamentale ale profesorului au un cuvânt de spus. Autocontrolul permanent,
echilibrul autoimpus sunt hotărâtoare pentru un comportament adecvat. Comportamentul
emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul elevilor prin contagiune şi indirect,
prin climatul afectiv pe care îl determina în clasă. Acest comportament poate fi „factor de
stimulare a unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de
blocare a relaţiilor de comunicare între elevi şi profesor.”

Profesorul influențează elevii dar este, la rândul său, influențat de elevi. El îşi adaptează
comportamentul, ia măsuri, impune şi dispune, se consultă cu elevii săi, ia măsuri independent.
Motivaţia profesorului, satisfacţiile sau insatisfacţiile pe care le trăieşte sunt urmare a reuşitei sau
nereuşitei sale profesionale, precum şi un stimulent sau o piedică în continuarea acestei activităţi.

4.

Aptitudinea muzicala este o insusire a personalitatii care face posibila efectuarea cu succes a
activitatii muzicale. O persoana cu aptitudine muzicala manifesta interes si inclinatie deosebita
pentru muzica, fredoneaza melodii, canta, invata cu usurinta cantecele auzite, manifesta dorinta
de a cunoaste cat mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical consta in dezvoltarea
aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate si capacitate creatoare.
Cand o persoana reuseste sa creeze muzica originala, cuceritoare, rascolitoare, exprimand idei,
sentimente si dorinte profund umane, suntem in prezenta unui evident talent muzical. Unii
oameni raman la stadiul aptitudinii muzicale, pe cand altii, depunand o munca intensa si
sistematica, devin talente muzicale, creatori.

Nu orice creatie indica insa prezenta talentuli muzical, ci numai acelea care se desting prin
originalitate si profunzime, prin capacitatea de a exprima idei, sentimente,idealuri si nazuinte
nobile.

Talentul este capacitatea naturală a unei persoane de a face anumite lucruri care nu pot fi
dezvoltate prin formare şi practică. Fiecare dintre noi trebuie să ne descoperim capacitatea 10
Structura personalităţii naturală, să o dezvoltăm şi să o stăpânim, astfel încât această să fie
eficientă de-a lungul unei cariere alese. Descoperirea talentului personal este foarte importantă în
construirea unui portofoliu de carieră/ a unui brand personal eficient. 8) Ceea ce m-ar putea
caracteriza in urma acestor 12 ani de șc

9
 III.
DEZVOLTARE PSIHICĂ
REPERE PSIHOGENETICE ALE
DEZVOLTĂRII
DEZVOLTAREA ÎN PLAN
ONTOGENETIC

Aplicaţii
1. Particularități ale dezvoltării psihice în plan ontogenetic.

2. Creșterea și dezvoltarea psihică a copilului antepreșcolar

3. Creșterea și dezvoltarea psihică a copilului de vârstă preșcolară

4. Dezvoltarea proceselor și a capacităților psihice la vârsta școlară mică

5. Particularitățile psihice ale preadolescentului și adolescentului

Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
6. Particularități psihologice ale elevilor cu CES ( TSI, ADHD, TSA, etc)/tulburări de
conduită

1. Particularități ale dezvoltării psihice în plan ontogenetic.

De la grecescul ontos=fiinţă, ontologia este o parte a filosofiei care studiază existenţa ca

existenţă. Forma sau modul de existenţă a activităţii psihice este subiectiv, activ, tăit în plan
mental, deci intern.
Activitatea psihică îmbracă două forme de existenţă:
 a imaginilor concret - senzoriale, ca produse primare;
 a constructelor general-abstractizate sub formã de simboluri, formule, legi, ca
produse secundare.

Imaginea este forma primară de interiorizare şi păstrare a informaţiilor cu valoare de mesaj,

obţinute prin relaţia directă, nemijlocită a subiectului cu obiectele şi fenomenele externe.
Constructele simbolic-abstracte reprezintă coduri rezultate din prelucrări secundare (superioare)
ale informaţiei în baza relaţiilor indirecte, nemijlocite.
Din punct de vedere al conţinutului şi imaginea primară şi constructele simbolice-abstracte au o
notă comună, dată de faptul că sunt purtătoare de informaţii.

Informaţia psihică prezintă note specifice:

 nu poate exista în afara fenomenelor substanţiale şi energetice ale sistemului nervos
(emisferele cerebrale având rol hotărâtor), dar nici nu se reduce numai la acestea;
 există şi se manifestă numai în procesul comunicării interindividuale, în afara
acestuia există numai potential (ne proiectăm în ceilalţi, valoarea proprie este apreciată,
confirmată sau nu în şi prin celălalt);
 nu se percepe direct, nemijlocit ci prin efectele pe care le generează asupra
comportamentului propriu şi interindividual;
 între latura semantică a informaţiei şi latura de comandă (care formulează ordinele,
alcătuieşte programul prin implicarea conexiunii inverse), trebuie sã existe un echilibru,
pentru că stă la baza organizării şi reglării comportamentului în raport cu lumea şi cu
propria fiinţă;
 are un rol instrumental, pragmatic, ajutându-ne să luăm în stăpânire realul. Şi din punct
de vedere ontologic, trebuie realizat un echilibru între latura semantică, cu ajutorul căreia
pătrundem în real şi latura pragmatică, prin care ne distanţăm, transformăm, participăm la
marcarea sensului vital al existenţei activităţii psihice individuale.
În privinţa prelucrării informaţiei, cele două forme existenţiale ale activităţii psihice au,
de asemenea, în comun faptul că se realizează prin operaţii, numai că la nivelul imagisticului
sunt senzoriale, externe iar în cealaltă sunt mentale, logico-semantice, bazate pe integratori
verbali.
Ontologic, sistemul psihic uman este o construcţie rezultată din integrarea imagisticului
cu simbolicul, într-o organizare coerentă, finalistă.

2. Creșterea și dezvoltarea psihică a copilului antepreșcolar

Dezvoltarea copilului în această perioadă se realizează în contextul dinamizator al

tendinţelor de a face faţă unor cerinţe ale mediului tot mai complexe şi mai provocatoare, în
cadrul unor condiţii generale pe care, parţial, le întâlnim şi în perioada precedentă, dar care, în
parte, sunt noi, nemaiîntâlnite. Astfel, activitatea dominantă a copilului rămâne jocul care se

11
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
dezvoltă, se complexează ca formă de achiziţie, învăţare şi dezvoltare dar şi de manifestare a
personalităţii. Mediul natural social se extinde, se diversifică pe măsura creşterii capacităţilor de
deplasare ale copilului, iar achiziţiile perioadei precedente ca şi (plasticitatea psiho-fizică)
caracteristicile psiho-fiziologice ale acestei etape creează condiţiile unei dezvoltări încă rapide şi
complexe, dar care să asigure o adaptare eficientă. Ca noutate în acest cadru general ce
condiţionează specificul şi ritmul dezvoltării, amintim instituirea primelor forme de educaţie
organizată, extrafamilială (realizată în grădiniţă). Acest factor accentuează conflictualitatea
intrapsihică generată de contradicţia dintre cerinţele mediului educativ, (tot mai mari şi mai noi)
pe de o parte, şi condiţia internă a copilului (motivaţia predominant hedonistă încă la acest
moment şi care nu favorizează abordarea unor activităţi dificile).

Dezvoltarea psihică
Aspectele de maturizare fizică, fiziologică şi neurofiziologice amintite, influenţele
mediului tot mai bogate şi mai intense sunt factori ce condiţionează, permit şi chiar forţează noi
achiziţii, perfecţionarea formelor de activitate ale copilului, diferenţierea şi nuanţarea atitudinilor
faţă de mediu. Deşi mai puternic, mişcările copilului la începutul acestei perioade sunt mai
brutale, mai lipsite de îndemânare dar au o evoluţie ascendentă aşa încât, în cadrul jocului
mijlocesc formarea unor abilităţi privind autonomizarea aşa cum ar fi îmbrăcarea-dezbrăcarea,
spălatul, îmbăierea, servitul mesei, etc. Nevoia crescută a copilului de mişcare, de acţiune duce la
dezvoltarea motricităţii mari şi la coordonarea tot mai fină a acesteia. Curiozitatea specifică,
alimentând şi dezvoltând trebuinţa de cunoaştere stimulează consolidarea şi specilaizarea
senzorialităţii, a observaţiei prin creşterea acuităţii simţurilor, pe baza formării constantelor
perceptive, prin elaborarea formelor tot mai complexe ale percepţiei dar mai ales prin creşterea
stabilităţii şi complexităţii reprezentărilor şi prin structurarea tot mai evidentă a achiziţieisub
forma noţiunilor. Cunoaşterea are în această perioadă o dezvoltare impresionantă sub toate
aspectele: şi cele directe, senzoriale şi cele mijlocite, superioare.

3. Creșterea și dezvoltarea psihică a copilului de vârstă preșcolară

Perioada 6/7 ani,deşi numită perioadă de tranziţie (falică după Freud), pornind de la
considerentul că dezvoltarea psihică se petrece aparent în linişte, fără seisme (Freud consideră că
acest specific este dat de încetinirea dezvoltării procesului sexualităţii), această etapă nu face
excepţie, aducând transformări şi evoluţii evidente ale sistemului psihic. Maturizarea, creşterea şi
dezvoltarea fizică este evidentă, crescând forţa şi dexteritatea mişcărilor, coordonarea şi
agilitatea în acţiune a) Evenimentul important, crucial chiar, este acum debutul şcolarizării cu
toate problemele de adaptare, specifice, ţinând atât de structura şi nivelul dezvoltării psihice ale
copilului cât şi de modul în care acesta este iniţiat pentru noul rol şi, la fel de important, de
abilitatea şi răbdarea învăţătorului. Există date semnificative referitoare la debutul şcolarităţii,
vorbindu-se chiar de “un şoc al şcolarităţii” (Golu, Zlate, Verza, 1993), pentru că această
schimbare aduce odată cu ea schimbarea tipului de activitate ce va domina chiar dacă, o lungă
perioadă de timp, jocul deţine încă o pondere importantă sau, o mare parte a activităţilor de
învăţare sunt realizate pe structurile şi cu mecanismele specifice jocului. Dificultăţile adaptării la
aceste cerinţe noi sunt date de o serie de caracteristici ale copilului, dar şi ale mediului cum ar fi
(Golu, Zlate, Verza, 1993): - imaturitatea fizică şi fiziologică (fragilitatea organismului copilului
care face cu greu faţă cerinţelor de efort); - imaturitatea psiho-afectivă şi motivaţională (trecerea
rapidă de la o stare la alta), capacitatea scăzută de efort voluntar; - caracterul mai rece şi mai
distant al relaţiilor şi activităţilor acestei perioade ce reclamă trecerea din spaţiul predominant
intim-afectiv al perioadei precedente la distanţa predominant oficială specifică şcolarităţii. Toate
aceste exigenţe pot crea dificultăţi de adaptare manifestate prin comportamente şi atitudini cum
ar fi: - retragere în sine, izolare, reducerea comunicării, chiar mutism; - reacţii de demisie: fugi,
12
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
absenţe, abandon şcolar; - conduite puternic marcate de anxietate, nelinişte, uneori chiar frică
paralizantă, angoasă; - manifestări psiho-comportamentale complexe marginale sau care chiar
intră în sfera psiho-patologiei, predominant reactive cum ar fi nevrozele copilului: enurezis şi
encomprezis reactive, balbism reactiv, pavor nocturn, etc. (acolo unde debutul şcolarităţii se
conjugă prin impactul lui de conflictualitate cu alţi factori predispozanţi sau determinanţi). Deşi
nu sunt dese, asemenea cazuri sunt întâlnite de regulă în clinica de neuropsihiatrie infantilă şi în
laboratoarele de sănătate mintală în procent de 0,1% din populaţia în vârstă de 6 – 7 ani. b) În
privinţa cunoaşterii se remarcă o continuă perfecţionare a senzorialităţii prin formarea
constantelor perceptive şi exersarea percepţiilor complexe, dar şi prin perfecţionarea procesului
de reprezentare şi de conceptualizare. Dacă la începutul perioadei gândirea este încă legată de
concret, sincretică, cu dificultăţi sub aspectul reversibilităţii, noţiunile având caracter
predominant “insular”, la sfârşitul perioadei se ajunge la capacitatea operatorie formal-logică, la
noţiuni bine conturate în ceea ce priveşte semnificaţia, ordonate prin relaţii de intersecţie,
includere, etc. Creşterea randamentului mnezic prin participarea tot mai intensă a gândirii la
mecanismele de înţelegere şi stocare a informaţiei, manifestarea cu tentă creativă a inteligenţei
prin adaptarea soluţiilor rezolutive la situaţii şi probleme noi, dezvoltarea mecanismelor
imaginative evidenţiate mai ales către sfârşitul perioadei, se constituie drept noi abilităţi şi
dimensiuni ale personalităţii şi totodată, noi mecanisme adaptative. Dezvoltarea limbajului oral,
mai ales sub aspectul vocabularului, structurii gramaticale dar şi sub aspect semantic şi expresiv
permite lărgirea şi diversificarea posibilităţilor de relaţionare, de schimburi informaţionale şi
afective. Apariţia şi dezvoltarea limbajului scris şi citit, deşi este percepută ca o sarcină ce
solicită în foarte mare măsură copilul, se constituie ca factor de ordonare şi sistematizare a
cunoaşterii, de conştientizare a semnificaţiilor, de creştere a rigorii organizării şi exprimării
ideilor, forţând trecerea către gândirea logică şi departajarea tot mai clară între posibil şi
imposibil, între ficţiune şi realitate.
Remarcăm acum dezvoltarea afectivităţii şi motivaţiei ca factori dinamizatori ai
activităţii. Astfel, în urma unui studiu făcut pe 200 de copii din clasele I – IV, cu referire la
aspectele afectivităţii şi motivaţiei, au fost obţinute următoarele rezultate: la 6 ani sentimentele
sunt trăiri emoţionale fragile, cu mare labilitate, între trăirea emoţională efectivă şi aspectul
declarat al acesteia existând o mare diferenţă; motivele activităţilor, alegerilor, deciziilor sunt
superficiale, axate mai ales pe principiul plăcerii sau pornind de la cerinţele adultului faţă de
copil; la 8 ani, dar mai ales la 10 ani sentimentele de colegialitate, camaraderie, prietenie şi chiar
iubire capătă contur, trăirile amintite corespunzând tot mai mult declaraţiilor copiilor (conform
răspunsurilor date unui chestionar de maturitate emoţională şi unui chestionar de motivaţie,
comparate cu observarea directă, repetată de către psiholog şi învăţător), fiind susţinute
aptitudinal şi comportamental, iar motivaţiile se orientează mai mult pe trebuinţa şi interesul de
cunoaştere, de prestigiu, de rol şi statut. De mare importanţă în această evoluţie se dovedeşte a fi
ideea şi, în acelaşi timp, trebuinţa de competiţie şi, nu în ultimul rând, efectul succesului ce s-a
dovedit a avea mare putere mobilizatoare în toate tipurile de activitate, inclusiv în cea de
învăţare, activitate ce domină net sfârşitul acestei etape. Satisfacţia reuşitei succesului se
constituie după părerea lui Bruner ca motivaţie amplificată pentru repetarea acţiunii, pentru ca
aceasta să aducă, prin repetare, satisfacţii şi mai mari, acţionând după principiul condiţionării
operante. Jocul rămâne însă activitate cu certe valenţe formativ-educative şi în aceste momente,
chiar dacă ponderea lui trece pe locul doi. În special jocurile cu roluri şi reguli ce permit
exerciţiul vieţii sociale pe viu, în direct, deşi la o scară mai redusă, măresc şansele şi diversifică
modalităţile de adaptare. În acest sens nu poate fi neglijat rolul destul de important al jocurilor
“serioase”, numite şi “jocurile minţii” cum ar fi şahul, ţintarul şi mai nou go-ul şi jocurile pe
calculator.

Toate aceste achiziţii şi abilităţi ajută şcolarul mic să ia în străpânire încet, încet, mediul
lui de viaţă, să-şi planifice activitatea, să o controleze raţional şi voluntar, să-i anticipeze
rezultatele. Rigoarea specifică activităţii mentale, bogăţia conceptuală, multitudinea de situaţii şi
13
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
modele exersate, interiorizarea regulilor sociale, acceptarea celuilalt cu ideile şi atitudinile
proprii, formarea unei păreri despre mediul social şi despre sine – deci apariţia şi consolidarea
cenzurii morale şi a conştiinţei de sine determină trecerea de la morala reciprocităţii specifică
vârstei de 6 – 7 ani la aceea a cooperării (Piaget, 1980), specifică sfârşitului acestei perioade.
Aceasta determină creşterea conformismului social, conştient acceptat şi, totodată, creşterea
criticismului atitudinal al copilului faţă de sine, faţă de altul şi faţă de colectivitate.
Copiii impulsivi au un ritm de conceptualizare rapid, cu tendinţa de "a ieşi la rampă" cu
primul răspuns care le vine în minte şi sunt preocupaţi să găsească repede răspunsuri. Copiii
reflexivi au nevoie de timp înainte de a răspunde; ei par a valoriza posibilitatea de analiză a
variantelor de răspuns, fiind preocupaţi mai ales de calitatea răspunsului şi nu de rapiditatea cu
care este oferit acesta. În ceea ce priveşte copiii cu stil cognitiv analitic, ei pleacă în
conceptualizare de la detalii, faţă de cei cu stil tematic, care iau în considerare întregul. Din
punctul de vedere al randamentului acestor stiluri cognitive, copiii impulsivi dau rezultate mai
bune în sarcini care solicită interpretări globale. Cei reflexivi au perferomanţe mai mari în sarcini
de tip analitic. Problema stilului nu se pune în termeni de superioritate sau inferioritate.
Cercetările lui Kogan au fost validate şi de alte cercetări, iar rezultatele sunt utile pentru că îi pot
ajuta pe profesori să înţeleagă modurile diferite în care copiii reacţionează în funcţie de sarcina
de învăţare sau performanţele diferite ale aceluiaşi copil în sarcini cognitive diferite.

4. Dezvoltarea proceselor și a capacităților psihice la vârsta școlară mică

Odata cu intrarea copilului in scoala incep sa se manifeste cerinte noi fata de acesta, pe
linia complicarii si dezvoltarii cunoasterii, pe linia activitatilor corespunzatoare, formulandu-se
noi cerinte fata de conduita de ansamblu, fata de calitatea relatiilor cu cei din jur. Activitatea de
baza a devenit procesul invatarii, al insusirii cunostintelor noi. Spre deosebire de joc, care este o
activitate liber acceptata ce produce satisfactii imediate, invatarea este o activitate impusa din
afara, care se efectueaza intr-un ritm sustinut, solicita eforturi si urmareste scopuri pe care
copilul nu le intelege de la inceput; aceasta activitate trebuie sa se desfasoare intr-un anumit
sens, sa fie ordonata, precisa, sa corespunda cerintelor scolii. Activitatea micului scolar incepe sa
fie apreciata obiectiv prin sistemul notarii, iar acesta constituie un motiv de orientare si intarire
in activitate.

Se modifica fundamental si relatiile copilului datorita faptului ca situatia de elev este

legata de o serie de obligatii si drepturi din perspectiva vietii pe care o incepe; solicitarile devin
mult mai variate, determinand un ansamblu de caracteristici noi, cu rol semnificativ in dinamica
vietii psihice a elevului.

Perioada micii scolaritati se caracterizeaza printr-o remarcabila dezvoltare a sensibilitatii

si receptivitatii senzoriale. Copilul simte o 'sete de impresii', manifesta o 'curiozitate senzoriala',
pe care baza, scolarul mic strange din ce in ce mai mult informatii si percepe detalii ale realitatii.
Ulterior, apare si setea de a cunoaste, 'curiozitatea epistemica', ce va juca un semnificativ rol
motivational in conducerea elevului spre cunostinte generale, abstracte.

Activitatea scolara creaza multiple si complicate situatii in care micul scolar trebuie sa
faca diferentieri analitice fine, sa observe cu atentie si precizie, sa asculte cu multa concentrare.
14
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
Dezvoltarea celui de al doilea sistem de semnalizare fixeaza si mareste posibilitatile de
diferentiere, precizie si analiza senzoriala si, in acelasi timp, da senzatiilor caracter constient.

Sensibilitatea tactila se dezvolta in mod deosebit la nivelul mainii, putand diferentia fin
forme, marimea obiectelor; aceasta finete tactila este influientata si de dezvoltarea limbajului
care permite stabilirea in verbal (notional) a diferentierilor.

Sensibilitatea vizuala inregistreaza o crestere progresiva a capacitatii de acomodare a

ochilor la diferite distante. Dezvoltarea mare a functiilor analitico-sintetice ale analizatorului
vizual se exprima in intensa dezvoltare a constantei de marime, de forma; campul vizual se
largeste atat in ceea ce priveste vederea centrala cat si vederea periferica; se dezvolta si
sensibilitatea cromatica, micul scolar diferentiind si denumind adecvat culorile spectrului,
sesizand chiar nuante ale culorilor.

Sensibilitatea auditiva se dezvolta indeosebi sub influienta insusirii cititului, cand se constituie o
noua baza analitico-sintetica a auzului fonematic si a simtului limbii. Sensibilitatea auditiva
inregistreaza progres si pe linia capacitatii de diferentiere a sunetelor muzicale si, legat de
aceasta, de a controla propriile emisiuni muzicale.

Sensibilitatea proprioceptiva si kinestezica este stimulata de dezvoltarea miscarilor mici ale

mainii precum si de la nivelul aparatului verbo-motor care incep sa fie obiectul unei analize
constiente in perioada insusirii citit- scrisului.

Senzatiile interne diminueaza mult in intensitate, perioada micii scolaritati fiind o perioada de
echilibru functional foarte activ al balantei chimismului intern.

In prima etapa a invatarii cititului se dezvolta auzul si vorbirea fonematica; in invatarea

scrierii, ul perceptiei auditive fonetice se complica cu panul perceptiei grafemelor, al stabilirii
unor relatii intre excitatiile care vin pe cale auditiva cu excitatiile care vin pe cale viazuala si cu
cele care se produc la nivelul aparatului fonator: copilul cuprinde cu ochii, traduce in sonor si de
articulare, include in semnificatie.

Desi perceptia este doar punctul de plecare al oricarui proces de cunoastere, scolarul mic nu se
poate lipsi de aceasta decat foarte greu, specificul activitatii sale intelectuale constand, in aceeasi
masura, in intensitatea intuirii pe cai senzoriale, cat si in subordonarea intuitiei actului de
gandire; perceperea materialului intuitiv (betisoare, bile etc) ofera camp gandirii si are rolul de a
incita la analiza, generalizare, abstractizare.

Perceptia de spatiu este stimulata de necesitatea orientarii intr-un spatiu abstract care devine o
cerinta a muncii scolarului; ea se dezvolta in plasarea punctului in spatiu (la geometrie), ca
origine pentru marimi in numeratie de la dreapta sau la stanga punctului. Treptat, sunt create
premise pentru orientarea mai larga in spatiu pe baza de schema, , harta geografica; in ultima
clasa a micii scolaritati se creaza o noua perspectiva pe linia reflectarii spatiului tridimensional.

Perceptia de timp este sustinuta de formele de activitate de invatare, durata lor, orarul scolar, ca
si cunoasterea unor evenimente de actualitate, evenimente istorice, studierea structurii anului
calendaristic, a anotimpurilor.

15
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
Sub influienta activitatii de invatare, fata de care copilul nu se raporteaza indiferent, ci este
afectat de succesul sau insuccesul scolar, de atitudinea invatatorului si modul in care este
apreciat de acesta, incepe sa aiba si o percepere subiectiva a timpului, de fapt succesiunea
evenimentelor capata o anumita extensiune in raport cu semnificatia lor.

5. Particularitățile psihice ale preadolescentului și adolescentului

La iesirea din copilarie si inceputul adolescentei, ca si in tot decursul acestei perioade,

avem in fata noastra dezvoltarea impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi in plina formare.

Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase si

profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioada a dezvoltarii, in care dispar
trasaturile copilariei, cedand locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari
psihice individuale specifice.

Adolescenta cuprinde doua faze :

-una timpurie intre 10-l1/13-l4 ani, perioada a transformarilor profunde fizice si fiziologice, a
unor conturari complicate a intereselor, aptitudinilor si conceptiei morale a copilului; aceasta
perioada se numeste preadolescenta sau pubertate.

-a doua perioada 13-l4/17-l8 ani este cea a adolescentei propriu-zise ce se caracterizeaza printr-o

echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata, prin clarificarea si intensificarea
elaborarii idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive,afective si volitionale a
personalitatii.

Preadolescenta – caracterizare generala

Aspectul exterior se caracterizeaza prin lipsa de armonie, mainile fiind mai lungi decat
trunchiul, nasul disproportionat in raport cu fata, intreaga conformatie lasand impresia unei fiinte
desirate.

Se constata schimbari evidente la nivelul vietii psihice. Actele de autoritate ale parintilor
sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernamant critic daca nu sunt intemeiate si
necesare. Se mainfesta o schimbare in comportamentul copilului, ce ar avea urmatoarea
explicatie: pana in aceasta perioada cunostintele parintilor, in majoritatea cazurilor, au fost
suficiente pentru lamurirea diferitelor probleme din viata copilului, iar capacitatea intelectuala a
acestuia era inca putin dezvoltata spre a-si da seama de unele insuficiente ale parintilor. Acum
insa, venind in contact cu cunostinte variate si profunde, iar gandirea dezvoltandu-se la
capacitatea realului, insuficientele parintesti nu mai trec neobservate.

Factor de seama al dezvoltarii constiintei de sine il constituie activitatea scolara si natura

relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului, precum si
aprecierea grupului din care face parte.

O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului in viitor; un aspect al acestei

preocupari este interesul pentru profesia pe care o va imbratisa, determinandu-l la reflectie
asupra vietii sale interioare; adolescentul se analizeaza spre a-si cunoaste calitatile, spre a se
convinge de valoarea lor in raport cu profesia la care se va decide.

16
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
Capacitatea de a se preocupa de propria persoana, de a medita, si de a-si analiza
trasaturile psihice, nu inseamna fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este
un puternic impuls catre actiune, dorinta de a participa la toate manifestarile vietii sociale. Acum
dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea isi ia forme constiente.

Afirmarea de sine.

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central in jurul
caruia trebuie sa petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de
ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. El doreste ca
toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult; lipsa de consideratie este dureroasa si
chiar paralizanta pentru un adolescent.

Un mijloc curent de afirmare il constituie aspectul exterior, adolescentii cautand sa se

evidentieze prin fizicul bine conformat, imbracamintea care diferentiaza, care scoate in relief
propria persoana, prin maniere, eleganta miscarilor, limbajul (neologisme, arhaisme, argou),
corespondenta (continutul, plicuri, marci, alfabet aparte), spiritul de contradictie, fata de faptele
morale, judecata lui nu admite concesii ci este radicala si intransigenta, din care cauza aprecierile
sale sunt puternic dotate cu subiectivism.

Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual, ci si in grup: vor sa

activeze, sa se distreze impreuna. Membrii grupului au convingerea ca aportul lor nu reprezinta
actiuni banale, lipsite de importanta, ci creatii care se impun prin vitalitate si originalitate. Pe
adolescenti ii atrage si viata politica; in politica adolescentul vede o inalta activitate sociala.

Integrarea sociala

Esenta integrarii sociale consta in atasamentul din ce in ce mai constient si mai activ la grupul
caruia apartine si a carui sfera se extinde de la clasa, scoala, pana la marele organism social.

Cu cat inainteaza in varsta, cu atat adolescentul este mai obiectiv in judecatile sale, aprecierile
efectuandu-se in functie de criteriile sociale pe care si le-a insusit. Dorinta de a cunoaste valorile
sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor in valorile sociale si
culturale ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei lor despre lume si viata; cei mai
multi manifesta un interes deosebit pentru cuceririle stiintei contemporane si pentru anumite
ramuri ale stiintei: fizica, filosofia, biologia, matematica, chimia, istoria.

Dezvoltarea vietii psihice

Sensibilitatea. Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal,

maximal si diferential ale analizatorilor, facandu-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica
a obiectelor si fenomenelor realitatii.

-Senzatiile vizuale. In perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor
are o mare capacitate de acomodare. Distinge cu mai multa precizie obiectele la distanta. Se
constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se castiga experienta denumirii tuturor
culorilor si a nuantelor acestora. Adolescentul opereaza intr-un sistem ativ bogat si cu o
capacitate de verbalizare relativ mare si variata (,,culoarea deltei’’, ,,culoarea lunii’’, ,,culoarea
eclipsei’’).

17
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
-Senzatiile auditive. Se dezvolta in directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor
muzicale, auzul tehnic; auzul fonematic-pe linia intelegerii celor mai neinsemnate nuante si
semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite insusiri
perceptive si auditive.

-Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa

miros creste foarte mult. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri. La baieti, din dorinta de
a imita gusturile adultilor (fumat, bauturi, mancaruri picante) isi modifica treptat, chiar daca la
inceput nu face placere, gusturile.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, in adolescenta are loc
procesul de erotizare a sensibilitatii.

Perceptiile si spiritul de observatie ale preadolescentului si adolescentului devin foarte vii,

capata o mare adancime. Pe adolescent il atrag unele aspecte specifice ale fenomenelor-ceea ce
este original si tipic. La preadolescent vor interveni treptat elemente importante de ordine, o
evidenta modificare a tonalitatii afective. Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale
observatiei analitice. La preadolescenti si adolescenti perceptiile sunt incluse intr-o problematica
mai larga, sunt supuse sarcinilor gandirii. Preadolescentii si adolescentii observa pentru a
verifica, pentru a intelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

Se dezvolta evident atentia voluntara. Chiar atentia involuntara si cea postvoluntara isi modifica
aspectul, devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste
capacitatea de concentrare; la preadolescenti – doua ore, la adolescenti – 4 ore. Dezvoltarea
cunostintelor diverse, multiple ale preadolescentului si adolescentului, dezvolta spiritul de
observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura
incepe sa fie privita cu ochi de 'naturalist '', cu ochi de ' fizician ', etc.

Memoria. Intre 13-l7 ani capacitatea de memorare ajunge la foarte mari performante. Memoria,
fiind o activitate complexa, implicit in organizarea si reactionarea numeroaselor legaturi
asociative disponibile, este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale.

In aceasta perioada creste mult caracterul activ si voluntar al memoriei; memoria foarte exacta a
scolarului mic incepe sa fie tot mai mult inlocuita cu memoria logica care pastreaza ceea ce este
esential, operand cu scheme logice.

Memoria opereaza cu reprezentari si notiuni, care devin mai bogate, mai complexe, mai
organizate. O serie de reprezentari se rationalizeaza treptat, altele capata un caracter tipizat,
avand un potential sugestiv deosebit de marcant. La preadolescent, fixarea se face inca sub forma
unei reflectari relativ fidele a materialului ce urmeaza a fi memorat. Pastrarea ierarhizeaza, insa,
o anumita ordine si primordialitate a ceea ce trebuie sa se pastreze in functie de criterii logice.
Recunoasterea opereaza mult cu asociatii si cu structuri de reprezentari. Cele mai evidente
prefaceri apar in reproduceri: preadolescentul structureaza reproducerea verbala in stil propriu,
se straduieste sa depaseasca stilul nivelului verbal, scris sau oral; la adolescent, prelucrarea apare
in insusi procesul fixarii, cand se procedeaza la restructurari care sa faca mai sistematic si mai
inteligibil materialul de memorat. Pastrarea se sistematizeaza mult. Recunoasterea reconstituie
materialul in aspecte detaliate analitice, prin coordonatele lui logice. In reproducere, adolescentul
include, in relatarile sale verbale, numeroase elemente de explicatie (personale) sublinieri,
asociatii, atii, ceea ce da originalitate reproducerii.

18
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
Gandirea. Structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai largi, mai complexe si
multilaterale duce la modificari profunde ale gandirii si la dezvoltarea mare a cunostintelor care
conduce la dezvoltarea gandirii diferentiate: gandire matematica, gandire fizica, gandire
gramaticala, etc. Studiul diferitelor obiecte de invatamant il apropie tot mai mult pe
preadolescent si adolescent de insusirea unei conceptii proprii despre lume si viata, intelege
legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a
producerii diferitelor fenomene.

In procesul insusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gandi, se intaresc

sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza
algoritmi in cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii intre discipline. Pe
aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gandirii, se dezvolta posibilitatile
determinarii logice a relatiilor dintre fenomene in cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se
dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri intre clase si fenomene, se
determina criteriile logice ale clasificarii. Judecatile devin mai complexe – disjunctive, ipotetice,
apodictice. Se dezvolta spiritul critic al gandirii – ca urmare a logicii si adancirii acesteia, a
dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa in fenomene, precizia gandirii.

In perioada preadolescentei si adolescentei trecerea catre formele extensive, verbale ale

gandirii logice face necesara preluarea in termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii
intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii
intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.

Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte ale preadolescentului si

adolescentului se petrece o ierarhizare latenta a valorii celor cunoscute, dar se manifesta (mai
ales spre sfarsitul perioadei) si preferinte, urgente, etc., ceea ce oglindeste aspectele caracteristice
individuale ale felului cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se
petrece in mod activ si selectiv.

Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin

bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor.
Incepand cu adolescenta creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul
pentru utilizarea urilor de stil in limbajul scris: epitete, atii, personificari, metafore. Datorita
lecturii diversificate, preadolescentii si adolescentii reusesc sa-si formeze un stil propriu de
vorbire orala si scrisa, afirmadu-se din ce in ce mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul
preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial, dar este sarac si
imprecis in analiza proceselor interioare. La sfarsitul adolescentei, datorita unei experiente de
viata mai ample si datorita imbogatirii vocabularului, incep sa inteleaga si sa redea mai adecvat
si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Imaginatia. O caracteristica a preadolescentei si adolescentei este dezvoltarea

mare a fortei de creatie, a capacitatilor ideative si a capacitatilor creatoare practice. In
afara de imaginatia reproductiva care ajuta in insusirea sistemului de cunostinte
transmise in procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a
carei material ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta il gaseste in realitatea in
care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri in legatura cu propria persoana, anumite
actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care
incepe sa se manifeste. Prin creatiile lor, preadolescentii si adolescentii isi exprima
propriile judecati si atitudini in legatura cu problemele ce-i framanta. In repertoriul
creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de
iubire.

19
Noţiunea de dezvoltare psihică. Repere psihogenetice ale dezvoltării
O forma speciala a imaginatiei, strans legata de varsta adolescentei, este visarea
– ca proiectare mentala a personalitatii in situatii viitoare. Visarea este un proces strans
legat de realitate, raportandu-se la dorintele lui legate de urile de viitor, de profesie, de
pozitie sociala generate de interesele, aptitudinile, si sistemul de cunostinte ale
adolescentului.

Afectivitatea

Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si

afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai
ales adolescentul admira, iubeste, simte, viseaza, aspira, stie sa doreasca, are idealuri
afective, ii intelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea,
amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de insemnatatea pe care o au pentru
adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

Doua directii apar mai importante in dezvoltarea generala a vietii afective :

-cresterea autonomiei morale si a conceptiei morale a adolescentului

-erotizarea vietii afective.

Primul aspect este legat de viata si relatiile sociale, cel de-al doilea se refera la
aspectele individuale ale dezvoltarii afectivitatii. Se dezvolta sentimente superioare –
morale, estetice, intelectuale – baza lor reprezentand-o largirea cunoasterii .

Interesele preadolescentului si adolescentului

Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a

imbogatirii experientei de viata. Interesele preadolescentului nu graviteaza doar in jurul
activitatii scolare, ci se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se
manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu
tenacitate in vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de eficienta iar sub
aspectul continutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica,
pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc.

Aceste interese sunt, mai ales la varsta adolescentei, legate de idealul profesional,
generand motivele care-i determina pe adolescenti, sa se orienteze si sa-si aleaga o
anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita in
invatamantul superior, posibilitati de castig, conditii de munca avantajoase, posibilitati
de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.

6. Particularități psihologice ale elevilor cu CES ( TSI, ADHD, TSA, etc)/tulburări

de conduită

20
 IV. PSIHOLOGIA COMUNICĂRII

Aplicaţii
1. Analizează-ţi stilul de comunicare!
2. Aplică Chestionar Thomas Kilmann pentru evaluarea stilurilor de rezolvare a
conflictelor.
 V.
NECESITATEA CUNOAŞTERII
INDIVIDUALITĂŢII ELEVILOR

Aplicaţii
1. Completează o fişa de caracterizare psiho-pedagogică, folosindu-te pe tine ca subiect,
elev de clasa a XII-a.

FIŞA PSIHO-PEDAGOGICĂ (model)

Numele şi prenumele elevului: Panculescu Ioana Livia

Născut în anul ___1996____________ luna___08_______ziua 21
în localitatea_________________Constanta
Domiciliul părinţilor:__________Strada Merisor
Aparţine şcolii noastre din clasa a V-a
A absolvit clasele anterioare la şcolile nr 12
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor

Nr.____________________ Data:_______________________

I. Date asupra mediului familiei

1. Familia
Numele Data naşterii Pregătirea Profesia Venituri Obs.
şcolară lunare
Panculescu 01.01.1968 Studii Administrator 3000 ron
Catalin superioare
Tata Panculescu 01.01.1968 Studii Asistenta 3000 ron
Mihaela superioare
Mama
Copii

2. Atmosfera în familie (relaţii în familie, regim şi climat educativ etc.):

_______buna_________
3. Condiţiile de muncă ale elevului:
____________bune________________________________
4. Proiectele părinţilor privind viitorul copilului: ___________________________

II. Date medicale semnificative

Antecedente personale:
nesemnificative______________________________________________________
Starea generală a sănătăţii: bune, fara antecedente personale fiziologice

III. Date asupra şcolarităţii

1. Situaţia şcolară
Clasa Secţia Media OBIECTE CU REZULTATE Repetenţie
anuală mai bune mai slabe corijenţe

2. Succese deosebite la concursuri:__________________________

3. Manifestări în timpul lecţiei (atenţie, receptivitate, participare la discuţii, frecvenţa şi
valoarea intervenţiei):_________________________________
4. Modul de pregătire a lecţiilor (cu regularitate, din proprie iniţiativă, prin efort propriu,
etc): ___________

23
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor
5. Factori explicativi ai succesului sau insuccesului: (aptitudini, sârguinţă, interes,
deprinderi de muncă, lacune în pregătirea şcolară, aspiraţii profesionale, starea de
sănătate, condiţii de mediu, etc.) ____________________

IV.Integrarea socială a elevului

1. Conduita în familie:
a) faţă de părinţi (ascultare,ataşament, independenţă,
nesupunere);___________________
b) relaţiile cu fraţii (ocrotire, înţelegere, dominare, etc.)_______________________
c) participare la activitatea familiei (autoservire, ajutorare, etc.) ___________________
2. Conduita în şcoală
a) relaţiile elev-profesor (disciplinat, politicos, docil, rezervat, impertinent)
____________
b) relaţiile cu colegii (solidaritate, colegialitate, prietenie, rezervă, tendinţă de dominare
sau supunere, egoism, apreciere, influenţa lui asupra colectivului);
_________________________
3. Conduita în organizaţia de tineret (rol în organizaţie, acceptă şi îndeplineşte sarcinile)
___________
4. Conduita între prieteni (natura prietenilor, influenţa asupra elevului)
_______________

V. Caracteristicile personalităţii
1. Procese intelectuale (nivel de dezvoltare intelectuală, atenţie, memorie, gîndire,
imaginaţie, limbaj;_________________________________________________
2.Trăsături de afectivitate (sentimente legate de personalitate, reacţii faţă de succes şi
insucces, sensibilitate, timiditate, echilibru emotiv); ______________________________
3. Aptitudini, interese, aspiraţii, evidentţiate prin:
a) activităţi şcolare;____________________________________________________
b) preocupările din timpul liber;___________________________________________
4. Trăsături de temperament:
a) energie (capacitate de efort, rezistenţă la oboseală), mobilitate ( ritm de activitate,
adaptare la situatii noi), si echilibru (stăpînire de sine, impulsivitate;______________________
b) introversiune, extraversiune______________________
5.Trăsături de voinţă şi caracter:
a) atitudine faţă de muncă (conştiinciozitate, sârguinţâ, disciplină, iniţiativă,
perseverenţă) _
b) atitudine faţă de societate şi oameni (comportare civilizată, solicitudine,
onestitate)____
c) atitudine faţă de sine (demnitate, modestie, spirit autocritic)____________________

VI. Aprecieri de ansamblu

1. Pregătirea elevului raportată la aptitudini, starea de sănătate şi condiţii de muncă;
_________
2. Gradul de maturizare psihică (intelectuală, afectivă, temperamentală) ___________

24
Necesitatea cunoaşterii individualităţii elevilor
VII. Recomandări psihopedagogice
1. Acţiuni în şcoală pentru corectarea unor aspecte deficitare (disciplinarea gândirii,
echilibrarea emotivă, corectarea unor aspecte de caracter, etc.) ______________
2. Acţiuni în colaborare cu familia (îndrumări speciale date părinţilor, reglementarea
regimului de viaţă al elevului, plasarea elevului în internat, etc) ___________________
3. Acţiuni pregătitoare în vederea orientării spre cercuri de elevi, cultivarea
talentelor deosebite, orientarea lecturii, cultivarea anumitor deprinderi, atenţie deosebită la unele
discipline, etc) _____
4. Recomandări pentru orientarea şcolară şi profesională în funcţie de aspiraţiile şi
posibilităţile elevului şi de dorinţele părinţilor _______________________________________

25