APTITUDINILE I ROLUL LOR N STRUCTURA PERSONALITATII

prof. ciclul primar

NICOLA ADELA
COLEGIUL NAIONAL SPORTIV ,,CETATEDEVA

Personalitate este o sum de caliti i trsturi unice i specifice pentru fiecare individ n
parte. Este tiparul gndurilor, sentimentelor si comportamentelor noastre de durat modul n
care gndim, luam decizii si acionm. E ntotdeauna unic i original, deoarece fiecare individ,
pornete de la o zestre ereditara unica si pete n spaiul existentei sociale, concrete, ncercnd o
serie de experiene, intrnd n anumite interaciuni, cu diferite efecte asupra cursului si construirii
edificiului personalitii. Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate c exprim o
organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, cognitive (ale activitii), fiziologice i
morfologice ale individului. Aceast organizare dinamic a tuturor trsturilor psihofiziologice se
manifest prin conduita omului in societate, personalitatea formndu-se numai n cadrul
societii. Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul societii n formarea personalitii,
menionnd ca personalitatea e organizarea dinamic a tuturor trsturilor psihologice, fiziologice
si morfologice ale individului si se manifesta prin conduita omului in societate. Pentru a putea
cunoate personalitatea unui individ e necesar cunoaterea trsturilor caracteristice i a modului
cum sunt ele organizate, precum si structura lor. Trsturile personalitii se clasific n trei
mari categorii: temperament, aptitudini si caracter. Oamenii se deosebesc ntre ei dup
capacitile, posibilitile lor de aciune. Aceleai activiti practice, intelectuale, artistice sunt
executate de diveri indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficien mai mare sau mai mica,
uneori foarte redus. Aptitudinile constituie latura instrumental i executiv a personalitii. Ele
s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme operaionale, superior dezvoltate, care mijlocesc
performante supramedii n activitatea depus. Ceea ce intereseaz e posibilitatea de a prevedea
reuita profesional. O aptitudine izolat nu poate asigura succesul ntr-o activitate profesional,
pentru c ndeplinirea oricrei activiti profesionale necesit conlucrarea unui grup de aptitudini.
Aptitudinea profesional e complex i nu poate fi determinat de un singur factor. Fiecare din
nsuirile necesare luate separat, reprezint o aptitudine simpl, iar ntregul grup de aptitudini
simple de care e nevoie ntr-o activitate, formeaz o aptitudine complex. E adevrat ca
aptitudinile se bazeaz pe anumite premise, predispoziii ereditare, dar acestea se formeaz i
dezvolt n cursul activitii, n funcie de mediu si educaie. In afar de aptitudini, ndeplinirea
cu succes a unei activiti e condiionat de cunotine i deprinderi, interese si atitudini.
Cunotinele i deprinderile n lipsa aptitudinilor, asigur ndeplinirea activitilor profesionale
numai la un nivel mediu. Dac, pe lng cunotine i deprinderi, mai exist i aptitudini, atunci
se obin rezultate superioare n activitatea respectiv. Reuita profesional reprezint o structur
complex n care, n afar de aptitudini, se includ interesele i motivaia. In anumite situaii,
aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea ntr-un grad mai mare a altor
nsuiri sau printr-o nclinaie puternic pentru activitatea respectiv. Inclinaia deosebit,
statornic pentru o activitate asociat unei foarte bune dezvoltri ale aptitudinilor se transform n
vocaie. O forma superioar de manifestare a aptitudinilor complexe e talentul. Iar forma cea mai
nalt de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifest ntr-o activitate creatoare de nsemntate
istoric pentru viaa societii, o constituie geniul.

Aptitudinile de care depinde succesul intr-un mare numar de activitati, se numesc

aptitudini generale, iar aptitudinile speciale sunt cele cerute de domenii specifice de activitate.
1. Aptitudinile generale
Inteligenta e aptitudinea cea mai generala, care se intalneste atat in cadrul profesiunilor
intelectuale, cat si in cadrul celor manuale, in primul rand fiind necesara mai muta inteligenta
abstracta, iar in celalalt, inteligenta concreta sau inteligenta tehnica.
De-a lungul timpului, s-au ncercat mai multe definiii ale inteligentei, cum ar fi:
Spearman (1904, 1923), e o aptitudine care presupune n esena educaia relaiilor si corelaiilor,
Binet si Simon (1905): aptitudinea de a judeca bine, Piaget (1972) : un termen generic care sa
indice formele superioare ale organizrii sau echilibrului structurii cognitive utilizata la adaptarea
la mediul fizic si social, si exemplele pot continua.
Cu alte cuvinte, inteligenta exprima doua aspecte principale:
1. e o capacitate de a nva din experien
2. presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu, la situaii noi, problematice. Cu
ajutorul analizei factoriale s-au identificat urmtorii factori ai inteligentei: nelegerea
verbala, fluenta verbala, memorie, raionament inductiv, viteza de percepie, factori
simbolici, factori de descoperire, factori de gndire si factori de evaluare.
Deoarece tipul de inteligenta difer n funcie de profesiune, nu se poate vorbi despre o
clasificare a activitilor profesionale dup gradul de inteligenta mai mare sau mai mic, necesar
succesului profesional. Dar in multe activiti nu e necesara aa numita inteligenta generala, ci se
cer aptitudini speciale, in cadrul crora se include si inteligenta practica sau tehnica. In
majoritatea activitatilor profesionale, e necesar un grad minim de dezvoltare intelectuala, fara
insa ca reusita profesionala sa varieze direct profesional cu inteligenta. Astfel, in muncile
rutiniere, cel mai bun rezultat il au indivizii cu o dezvoltare intelectuala mijlocie. In munca
stiintifica, creativitatea, ca factor al inteligentei, e deosebit de necesara. Inteligenta generala nu e
acelasi lucru cu creativitatea, dar e o premisa necesara acesteia. La creativitate apar in plus
factorii de flexibilitate si originalitate a gandirii.
Memoria
Memoria e o aptitudine de fixare, pastrare si reproducere a diferite fapte si notiuni. Memoria
mecanica se refera la memorarea de elemente in care intelesul joaca un rol redus, iar memoria
logica se refera la memorarea de elemente in cadrul carora intelesul are rolul principal.
Spiritul de observaie
Aceasta e aptitudinea ce se bazeaza pe calitatile perceptiei si inseamna sesizarea cu
usurinta a ceea ce e ascuns, intr-un anumit context situational, dar are o insemnatate mare pentru
activitatea profesionala.

Atenia
E capacitatea de orientare selectiva a constiintei intre anumiti stimuli. Ea a castigat in
importanta in conditiile moderne, unde activitatea de supraveghere si control a numerosi stimuli
solicita din partea omului mentinerea continua a unei atentii vigilente.
Prin vigilenta se intelege mentinerea atentiei in cazul unor semnale rare, de intensitate
slaba, ce apar la intervale de timp imprevizibile. Exista numeroase locuri de munca in industria
moderna unde activitatea profesionala se reduce la supraveghere, calitatile atentiei trecand pe
primul plan.
2.Aptitudinile speciale
Printre aptitudinile speciale se numr n primul rnd aptitudinile profesionale. O anumit
combinaie de capaciti i nsuiri asigur succesul ntr-o activitate profesional sau alta.
Aptitudinea didactic. Cadrul didactici ar trebui s aib urmtorul set de aptitudini: nelegere
verbal, exprimare verbal, raionament deductiv (tipic pentru procesul de predare), o bun
memorie (a reine chipurile elevilor), capacitatea de ordonare a informaiei (progresia logic a
expunerii), fluena ideilor (a gsi exemple alternative i versiuni multiple ale aceleiai prezentri),
originalitate, sensibilitate la probleme, dexteritate manual (utilizare reuit a mijloacelor tehnice
de instruire). Ali autori detaliaz aptitudinile pedagogice n termeni mai specifici: - a preda n
mod accesibil; - a cunoate i nelege elevul, psihologia lui, lumea lui interioar; - spirit de
observaie i atenie distributiv pentru a avea simultan sub control mai multe lucruri; sentimentul noului, preocuparea de a nvinge rutina, de a gsi mijloace, procedee, metode care s
fac munca instructiv educativ mai eficace (ceea ce se numete creativitate n munca
pedagogic); - aptitudini organizatorice, avnd n vedere c profesorul lucreaz cu un colectiv de
elevi, care trebuie s fie organizat i totodat trebuie s-i organizeze i s-i planifice propria
munc cu elevii (de exemplu, organizarea leciei, ncadrarea n timp a predrii materialului); limbaj clar i expresiv, vocabular bogat; - un anumit patos, entuziasm, care s-l fac s vorbeasc
despre descoperiri, cltorii, expediii, ca i cnd ar fi participat el nsui la ele;
Aptitudinea la matematic. O aptitudine care trezete un interes crescnd este aptitudinea la
matematici, care se contureaz mai ales pe la 14-16 ani. Metodologia psihologic de studiu este
nc destul de empiric. Se constituie loturi contrastante de persoane, s zicem elevi cu rezultate
remarcabile la matematici i elevi cu rezultate slabe. Constituirea loturilor se bazeaz pe
aprecierea curent. n continuare, se alege un set de probe psihologice dar i de matematici, care
s fie discriminative, s conin un element de creativitate, s pun elevii n faa unui material
inedit sau recent nsuit. Pe baza probelor se aleg apoi indicii care separ net cele dou loturi.
Studiile fcute (V. A. Kruteki .a.) relev ca elemente ale aptitudinii matematice: - capacitatea de
a generaliza rapid i extensiv materialul matematic, de a desprinde dintr-un caz dat sau din
compararea mai multor relaii un mod de rezolvare aplicabil i altor relaii similare; gsirea
rapid a unor reguli de organizare a datelor, a unui algoritm; - capacitatea de a prescurta
(condensa) rapid un raionament sau un ir de raionamente i operaii; - flexibilitatea gndirii,
restructurarea informaiei, gsirea mai multor soluii la o problem dat, trecerea rapid de la
raionamentul direct la cel invers, formarea asociaiilor reversibile (asociaii directe i inverse); capacitatea de privire i reprezentare spaial a figurilor i relaiilor spaiale; mbinarea i
3

separarea figurilor; - capacitatea de simbolizare, de utilizare a notaiilor; - atracia spre

problematic.
Aptitudinea pentru desen i pictur este o alt aptitudine specific. Cercetri efectuate n
legtur cu talentul la desen i pictur au artat c subiecii care obin succes n aceast direcie
reuesc: - s fixeze rapid, precis i durabil imaginile vizuale ale obiectelor; - prezint tendina de
fixare a ntregului cu o nclinare mai redus spre analiz; - apreciaz corect abaterile liniilor de la
vertical sau orizontal; - apreciaz i reproduc corect proporiile obiectelor; - enun judeci de
valoare ntemeiate. n scopul determinrii acestei din urm dimensiuni, de pild, subiecilor li se
dau spre apreciere perechi de tablouri (reproduceri) aparinnd unor artiti cunoscui. Din fiecare
pereche unul din tablouri este o copie a originalului iar cellalt difer de aceast copie printr-o
singur particularitate prezena sau absena unui obiect, poziia unui element din tablou,
proporiile unui copac etc. Subiectul este pus s aprecieze care tablou din fiecare pereche este mai
bun, innd seama de trstura difereniatoare care-i atrage atenia. S adugm c exist o mare
varietate de aptitudini profesionale, mai precis nsuiri sau combinaii de nsuiri cu directivare
profesional. O precizare este necesar: numeroase profesiuni nu impun cerine deosebite cu
privire la nivelul aptitudinal al persoanei care aspir la exercitarea lor. Se pretinde doar ca
nsuirile i capacitile individului s se nscrie ntr-un interval al normalitii. De pild pentru
nsuirea unei profesii din domeniul prelucrrii prin achiere a metalelor nu se cer aptitudini
specifice. Activitatea ca atare, exerciiul practic va favoriza prin fondul de informaii i deprinderi
ctigate, dezvoltarea unor aptitudini latente. Tot aa i n multe alte sectoare de munc apreciate
ca fiind clasice trebuie adugat ns c n prestaia profesional propriu-zis, n nivelul de
performan care va fi atins ulterior, dincolo de o medie se va resimi ns prezena unor
aptitudini, firete alturi de motivaia n munc. Cu att mai mult n situaii critice sau n situaii
limit avarii, incidente, accidente etc. nsuirile personale, adic aptitudinile i calitile
morale i vor spune cuvntul. n termeni asemntori se pune problema i pentru sarcini de
conducere social, pentru care nu se cere din punct de vedere psihologic ca persoana n cauz
s se detaeze prin nsuiri ieite din comun.
Experiena arat ns c pentru o persoan ce aparine tipului de sistem nervos slab, o
funcie de conducere va aduce o mobilizare energetic n exces: sub povara rspunderii
persoana va fi mereu n alert, investiia de energie va fi n raport cu sarcinile mai mare dect
este necesar, fapt care va aduce cu vremea la epuizare. n schimb pentru un tip de sistem nervos
puternic i echilibrat, aceleai sarcini vor aprea mai degrab curente, fr o mobilizare
energetic n exces. Un temperament excitabil nestpnit (coleric), caracterizat prin impulsivitate
i explozii emoionale, prezint riscul de a produce relaii conflictuale.
Sub aspectul competenei, al performanei ca atare, aceste tipuri temperamentale se pot
situa la nivele comparabile. Problema psihologiei este n primul rnd nu att de a face selecie, ci
de a dirija oamenii spre domenii cu anse bune de reuit n funcie de oferta de locuri de munc
ale societii. Exist i posturi de munc sau profesii cu un risc mai mare de accidentare, cu
solicitri psihofiziologice deosebite de exemplu n aviaie, n producerea energiei nucleare, n
sectoare n care se impune un grad mai mare de fiabilitate unde apar i necesiti de selecie
psihologic.

Aptitudinea tehnica sau mecanica include doi factori principali:aspectul de gandire

tehnica, de intelegere a mecanismelor si dexteritatea manuala.
Aptitudinile psihomotorii privesc calitatile de motricitate, siguranta si stabilitatea
miscarilor, viteza si precizia, dexteritatea manuala, timpul de reactie, forta musculara si
coordonarea intre diferite membre si organe de simt. Importanta acestor aptitudini se reduce pe
masura introducerii automatizarii.
-aptitudinile senzoriale se disting, in functie de organele senzoriale, in: vizuale, auditive,
kinestezice, tactile etc.
-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice, stiintifice,
pedagogice.
-aptitudinile de organizare si conducere
Posibilitatea de compensare a aptitudinilor si latura motivationala a activitatii umane au
constituit un ajutor pretios in combaterea exagerarilor psihotehnicii care considera omul drept un
mozaic de aptitudini.
1. DEFINIREA APTITUDINILOR
Definitiile aptitudinilor in literatura de specialitate sunt extreme de diverse.
In unele lucrari aptitudinile sunt ignorate, in altele sunt identificate cu alte insusiri psihice
sau realitati psihofiziologice, ca predispozitiile sau capacitatile.
Cateva maniere distincte de definire a aptitudinilor :
a) Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile
b) Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatile lor
c) Definirea aptitudinilor prin sesizarea continutului lor specific
a) Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile
Dupa unii autori, aptitudinea este o conditie congenitala a unei anumite modalitati de
eficienta.
Astfel, aptitudinea este substratul congenital al unei capacitati, pentru ca este anterioara
ei.
Capacitatea este aptitudinea plus castigul ei in calitate si cantitate, obtinut prin exercitiu si
depinzand de dezvoltarea naturala a aptitudinilor, de formatia educativa a individului.
In consecinta, numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe,aptitudinea fiind
doar o virtualitate, o conditie a ei.
O asemenea maniera de definire a aptitudinilor nu este intrutotul corecta, deoarece ea
sugereaza o relatie ca de la parte la intreg, aptitudinea putand fi considerata doar un segment al
unei capacitati (care pe langa aptitudini mai contine si alte segmente).
Este evident ca intre aptitudini si capacitate nu exista doar diferente de sfera.
b) Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatile lor
Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea unui randament superior mediei, intr-un
anumit domeniu de activitate.
5

Dupa acest criteriu, aptitudinea este orice insusire psihica sau fizica ce masoara
posibilitatea unui individ de a dobandi sau ameliora un anumit randament, daca este plasat in
conditii favorabile si este pregatit pentru aceasta performanta.
Notiunea de randament se refera atat la cantitatea, cat si la calitatea activitatilor
subiectului; de asemenea, la usurinta sau rapiditatea cu care se desfasoara o activitate.
Mai recent, notiunea de randament a fost inlocuita cu cea de comportament eficient.
In concluzie, aptitudinea este o formatiune psihica complexa la nivelul personalitatii
care faciliteaza un comportament eficient al individului in cadrul unei activitati.
Accentul pus pe randament sau pe comportament eficient, ca note definitorii ale
aptitudinilor, este bine venit dar pierde din vedere natura si specificitatea psihologica a
aptitudinilor.
c) Definirea aptitudinilor prin continutul lor specific
Din acest punct de vedere, aptitudinea este o insusire complexa de personalitate, produs
al intregii personalitati, al echipamentului informational, al deprinderilor, al metodelor de
munca, al capacitatilor intelectuale, al integrarii sau al conflictului intereselor.
n structura aptitudinilor sunt continute o multime de componente psihice :
informatii, deprinderi, capacitati, interese.
In felul acesta, insa, apare pericolul de a largi nepermis de mult sfera notiunii de
aptitudine, fapt care poate duce la confundarea aptitudinilor cu alte componente ale vietii psihice.
Fiecare dintre cele trei maniere de definire a aptitudinilor atrage atentia asupra unor
caracteristici ale aptitudinii, dar nici una nu solutioneaza complet problema.
Iesirea din acest impas ar putea fi data de o definitie generala si sintetica a aptitudinii,
insotita de explicatii suplimentare.
O astfel de definitie se gaseste la Mielu Zlate (in Fundamentele psihologiei, 2000):
Aptitudinea reprezinta un complex de procese si insusiri psihice individuale,
structurate intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati.
Observatii:
1) nu orice insusire psihica este aptitudine, ci numai cea care ii diferentiaza pe oameni in
posibilitatea de a obtine performante superioare in diferite activitati (de exemplu a merge, a
manca, etc. nu sunt aptitudini, deoarece sunt activitati commune, care nu-i diferentiaza pe oameni
in obtinerea succesului)
2) este aptitudine doar insusirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a unei
anumite activitati (lenea, nervozitatea, pripeala, etc. nu faciliteaza o activitate)
3) este aptitudine doar insusirea care asigura realizarea activitatii la un nivel calitativ
superior (nu si insusirile si componentele psihice care asigura indeplinirea activitatii la un nivel
mediu, uneori stereotip: cunostinte, priceperi, deprinderi)
4) sunt aptitudini insusirile dispuse intr-o anumita configuratie, in virtutea careia dispun
si de un grad mare de operationalitate. Insusirile izolate, separate unele de altele, nu constituie
aptitudini, ci doar cele care relationeaza, se imbina si se sintetizeaza intr-un tot unitar.
O forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. El se
deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor implicate si mai ales prin
imbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale.
Geniul este forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor , care se manifesta intr-o
activitate istorica, importanta pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, al
stiintei, tehnicii, culturii, si conducand la o puternica originalitate.

2. CRITERII DE EVALUARE A APTITUDINILOR

Evaluarea prezentei sau a absentei aptitudinilor la un individ se poate face dupa mai multe
criterii de evaluare:
1) Dupa rezultatul obtinut si caracteristicile acestuia (noutate, originalitate, eficienta);
2) Dupa latura procesuala: dupa fazele parcurse sau dupa particularitatile procesului
(viteza, durata, noutatea procedeului utilizat);
3) Dupa latura structural-functionala a aptitudinilor : dupa componentele aptitudinilor,
dar mai ales dupa modul lor de relationare;
4) Dupa locul si rolul aptitudinilor in sistemul personalitatii, relatiile acestora cu
celelalte componente ale vietii psihice.
Pornind de la latura structural-functionala , putem diferentia intre ele aptitudini ce
apartin unor domenii diferite de activitate, sau aptitudini ce apartin aceluiasi domeniu.
In primul caz criteriul evaluativ il constituie natura si specificul componentelor implicate
(de exemplu, aptitudinile matematice presupun intuitie, putere de abstractizare, un tip sintetic,
global de gandire, pe cand aptitudinile muzicale presupun simtul ritmului, auzul perfect,
capacitate de traire emotionala, de perceptie si reproducere a melodiilor, etc.)
In al doilea caz, al aceluiasi domeniu, componentele fiind identice, semnificativa este
doar ierarhizarea lor. Astfel, insusirile specifice ale unei aptitudini trebuie sa dispuna de un mare
grad de organizare interna, de o mare capacitate de interactiune si sinteza intr-un intreg original si
eficient pentru o activitate data.
De asemenea, succesul unei activitati nu se datoreaza unei singure componente a
aptitudinilor (oricat de dezvoltata ar fi ea), sau lipsa unei componente nu impiedica, ea singura,
realizarea activitatii.
In concluzie, aptitudinile sunt adevarate sisteme operationale ce presupun relationarea si
interactiunea componentelor sale, iar functionalitatea si eficienta lor este asigurata tocmai de
interactiunea si chiar compensarea componentelor.
Dupa locul si rolul aptitudinilor in sistemul personalitatii, ca si dupa relatiile lor cu
celelalte componente ale vietii psihice, putem evalua diferentele aptitudinale intre oameni,
fizionomia lor specifica.
Astfel, diferentele dintre doi oameni cu aceleasi componente ale unei aptitudini pot apare
din interactiunea acelei aptitudini cu celelalte componente ale vietii psihice: cunostinte,
deprinderi, stari afectiv-emotionale, trasaturi caracteriale, etc. De aceea este importanta studierea
legaturilor aptitudinilor cu acestea.
O asemenea relatie a fost stabilita intre aptitudini si procesele psihice.
Astfel, aptitudinile se realizeaza prin intermediul proceselor psihice, sunt sintetizari si
generalizari ale particularitatilor lor dominante.
Al. Rosca considera ca orice proces psihic raportat la functiile sale dobandeste caracter de
aptitudine (de exemplu, procesul gandirii, raportat la functiile sale rezolvarea problemelor,
abstractizarea, generalizarea, dobandeste caracterul de aptitudine si devine o componenta
esentiala a inteligentei).
Consideram ca aceasta interpretare este importanta ca argument al relatiei dintre aptitudini
si procesele psihice, dar creeaza pericolul identificarii lor prin asimilare (aptitudinile apar astfel
ca niste configuratii ale proceselor psihice).
In realitate, aptitudinile sunt mai mult decat atat deoarece, pe langa procese psihice, ele
sunt constituite dintr-o multitudine de alte insusiri si calitati, legate intre ele prin relatii complexe

si o determinare reciproca. Astfel, aptitudinile sunt insusiri sintetice ale intregii personalitati, si
nu doar ale proceselor psihice.
Un rol aparte in configurarea unui anumit profil al aptitudinilor il au si deprinderile.
Deprinderile sunt incadrate in aptitudini, ele sunt elemente operationale ale aptitudinilor
si au un rol important in productivitatea lor.
Cu cat un individ dispune de mai multe deprinderi, cu atat el ajunge mai usor la solutii
noi.
Desigur ca sunt favorabile aptitudinilor doar deprinderile corect, adecvat formate, iar cele
gresit elaborate sau insuficient consolidate din contra, pot inhiba sau perturba aptitudinile unui
individ.
Diferentele aptitudinale dintre oameni sunt si mai bine explicate de fenomenele afectivmotivationale, de mecanismele energizant-stimulatoare.
Motivatia are un dublu rol : in formarea, elaborarea aptitudinilor, dar si in valorizarea lor
maximala. Astfel, fara motivatie (prin trebuinte, interese, aspiratii, idealuri) multe potentialitati
aptitudinale raman latente; fara imboldul interior, chiar in cazul aptitudinilor deja formate
performantele pot fi mediocre.
Relatia dintre motivatie si aptitudini este chiar mai complexa, deoarece nu este vorba de
motivatie, in general, ci de o motivatie particulara, cu o anume intensitate sau durata. Astfel, o
motivatie prea puternica poate duce la anxietate, la scaderea randamentului, iar o motivatie
negativa impiedica valorificarea aptitudinilor.
De asemenea, influenta poate fi vazuta si invers, de la aptitudini spre motivatie. In acest
sens, performanta obtinuta datorita prezentei unor aptitudini creste motivatia; sau daca individul
nu isi da seama de precaritatea unei aptitudini si se angajeaza intr-o activitate in care nu obtine
performanta, un insucces puternic trait din punct de vedere motivational va influenta negativ, prin
feed-back, insasi aptitudinea.
In concluzie, aptitudinile nu trebuie interpretate in sine, ci prin raportarea lor la celelalte
componente ale vietii psihice, calitatea acestora repercutandu-se direct asupra lor.
3. O PROBLEMA CONTROVERSATA A APTITUDINILOR
Acesta problema pune in discutie caracterul innascut sau dobandit al aptitudinilor.
Initial, aptitudinile au fost considerate innascute si chiar transmise ereditar.
Argumentele principale aduse acestei idei erau:
- transmiterea aptitudinilor de la parinti la urmasi;
- manifestarea pretimpurie a aptitudinilor.
In sprijinul primei categorii de argumente se invoca, pe baza studiului genealogic al unor
familii de muzicieni, scriitori, matematicieni, naturalisti, etc. celebri prezenta unor aptitudini
inregistrate la urmasi. Astfel, in familia marelui compozitor Johan Sebastian Bach, care a avut 20
de copii de la cele doua sotii ale sale, au existat 5 muzicieni exceptionali si unul cu inzestrare
muzicala.
Exemplele aduse in sprijinul celei de-a doua categorii de argumente sunt si mai
numeroase: Mozart a compus la 4 ani; la fel si Enescu, care la varsta de 7 ani a intrat la
Conservatorul de Muzica din Viena; Goethe la 8 ani scria poezii; Goldoni la 9 ani a scris o piesa
de teatru; Maiorescu la 19 ani si-a sustinut doctoratul, iar la 23 de ani era profesor universitar, etc.
La toate aceste argumente s-au adus, insa, si contraargumente:
-nu toti urmasii unor personalitati au manifestat aptitudinile parintilor (chiar in familia
lui Bach, 14 din cei 20 de copii nu au avut aptitudini muzicale);
8

-exista si cazuri de manifestare tarzie a aptitudinilor :Cervantes a publicat opera sa

capitala la 60 de ani, Walter Scott si-a scris primul roman pe la 30 de ani;
-unele din marile personalitati ale omenirii au avut la inceput mari dificultati chiar in
domeniul in care s-au remarcat: Napoleon a fost mediocru in timpul liceului militar, Verdi a fost
respins la conservator, Newton era ultimul din clasa, Moliere n-a putut mult timp sa invete sa
citesca, Hegel la absolvirea seminarului a primit calificativul de idiot, Roentgen a fost eliminat
din scoala cu calificativul de cretin incurabil, etc.
Deoarece ideea inneitatii aptitudinilor nu s-a dovedit a fi prea productiva, cu timpul s-a
trecut la considerarea lor ca fiind dobandite, formate pe parcursul vietii individului.
Astfel, la nastere exista o serie de predispozitii, potentialitati, specifice speciei. Totusi,
desi aceste potentionalitati sunt specifice speciei, ele prezinta variatii individuale proprii.
O parte a potentionalitatilor innascute, pentru a deveni realitate, necesita interventia
modelatoare a conditiilor de mediu si activitate a individului. Influentele modelatoare
socioculturale conduc la imbogatirea structurilor functionale, le asigura plasticitate, maleabilitate
in executarea sarcinilor. Tocmai aceste structuri psihice functionale plastice si maleabile sunt
aptitudinile.
O noua problema se contureaza insa: care este natura relatiei dintre predispozitii si
aptitudini ? Este ea o relatie de determinare, sau doar de conditionare?
Relatia este una de conditionare. Astfel, predispozitiile constituie doar o premisa, o
conditie necesara pentru aptitudini, sunt simple potentionalitati latente care faciliteaza sau
impiedica formarea aptitudinilor.
Daca intre predispozitii si aptitudini ar exista o relatie de determinare, atunci o
predispozitie ar conduce intotdeauna la formarea aceleiasi aptitudini. In realitate, aceeasi
potentionalitate poate sta la baza formarii mai multor aptitudini.
Dar atunci cine cauzeaza, cine determina aptitudinile?
Multi autori considera ca intre predispozitii si aptitudini se interpun factorii de mediu,
care determina aptitudinile.
Astfel, factorii mediului inconjurator pot juca un rol crucial ca sursa de diferentiere
individuala.
Cel mai important rol il joaca activitatea, care, prin continutul si mijloacele sale,
modeleaza predispozitiile le absoarbe si le restructureaza in functie de scopul, finalitatile si
modul ei de actiune, care sunt produse ale dezvoltarii sociale a indivizilor.
Activitatea are un dublu rol in raport cu aptitudinile:
- ca sursa inepuizabila pentru formarea aptitudinilor
- ca mijloc de obiectivizare a aptitudinilor
In acest fel aptitudinile, ca moduri interne de actiune rapida, precisa, originala, eficienta,
se decupeaza si se formeaza dupa modelul activitatii externe, dupa formele si componentele ei
concrete.
Faptul ca factorii sociali (si nu cei ereditari) au un rol esential in formarea aptitudinilor
este demonstrat de:
- rezultatele cercetarilor efectuate asupra copiilor gemeni crescuti in medii socio-culturale
diferite;
- cazurile de copii crescuti de animale, care demonstreaza ca la om nu exista predispozitii
pur biologice, ci doar cele influentate social, iar daca acestea nu sunt modelate social, se
atrofiaza;

- diferentierea aptitudinilor dupa necesitatea dotarii ereditare (cele artistice, muzicale,

literare presupun in mai mare masura dotarea ereditara, aptitudinile de organizare, stiintifice,
tehnice, pedagogica intr-o masura mai mica).
Asadar predispozitiile, care constituie o forta latenta, nediferentiata si necanalizata intr-un
anume sens, capata valoare numai ca urmare a influentei sociale si se dezvolta si se manifesta
doar prin intermediul activitatii individului.
Relatia dintre predispozitii, aptitudini si activitate ridica si o importanta problema
practica in ceea ce priveste atitudinea pe care trebuie sa o aiba educatorul (educatia) fata de
aptitudini.
Aceasta pentru ca premisa determinarii ereditare a aptitudinilor poate duce la un pasivism
educational, in timp ce determinarea sociala a aptitudinilor poate duce la un optimism educational
exagerat.
Consideram ca in procesul formarii aptitudinilor sunt importante nu atat ponderea
ereditatii sau a mediului, cat calitatea acestora (ereditatea precara sau superioara, asociata cu
factorii sociali favorabili sau defavorabili).
Astfel, atunci cand calitatea celor doua categorii de factori (ereditari si sociali) este mult
prea diferita, sau chiar polarizata, efectele asupra formarii aptitudinilor sunt defavorabile.
Diferentele de calitate in anumite limite poate avea efecte benefice, prin aparitia unor
fenomene compensatorii.
Performantele insa vor fi maxime atunci cand factorii ereditari si cei sociali coincid din
punct de vedere al calitatii.
Asadar, aptitudinile se evidentiaza in cursul activitatii umane asupra careia au o inraurire
deosebita si sunt luate efectiv in considerare atunci cand nivelul lor este superior. Ele sunt
definite ca insusiri sau complexe de insusiri psihice si fizice relativ stabile care-i permit omului sa
desfasoare cu succes anumite activitati. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este
talentul, adica o combinare specifica a aptitudinilor care asigura posibilitatea realizarii creatoare
si originale a unei activitati. Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta
intr-o activitate pregnant originala, creatoare, de insemnatate istorica pentru viata societatii,
pentru progresul cunoasterii umane, al stiintei, tehnicii, culturii, arteioconstituiegeniul.
In ceea ce priveste originea aptitudinilor, legata si de aspectul diferentiat al persoanei de
care aminteam mai sus , orientarile psihologilor sunt diferite, unii punand accentul pe ereditate
si considerand aptitudinile ca insusiri innascute, altii subliniind importanta mediului si a
educatiei. Astazi se iau in considerare toti factorii dezvoltarii personalitatii, cu mentiunea ca
domeniul artistic implica mai mult rolul predispozitiilor, al elementelor innascute, in comparatie
cu alte domenii, dar si aici conditiile de mediu, invatarea, munca, exercitiul au o contributie
majora la dezvoltarea aptitudinilor. George Enescu spunea ca in muzica este nevoie de talent
cam
30%,
iar
restul
de
70%
este
munca.
Aptitudinile se clasifica dupa gradul de complexitate in aptitudini simple si complexe,
iar potrivit domeniului de referinta in aptitudini speciale si generale. Aptitudinile simple au la
baza un singur tip de operatii, o singura functiune (auz muzical, simtul culorii, dexteritate
manuala etc.). Aptitudinile complexe rezulta din imbinarea mai multor aptitudini simple, mai
multor functiuni (aptitudini psihomotorii, senzoriale, intelectuale sau cazul aptitudinilor pe
domenii care sunt, in acelasi timp, speciale muzicale, pentru artele plastice, sportive, pentru
limbi straine, pentru declamare, pentru matematica, pentru conducere si organizare etc.) Trebuie
sa consideram, odata cu N.Margineanu, ca imbinarea mai multor functiuni care stau la baza unor
functiuni complexe nu e ceva sumativ, in care o functiune se adauga la celelalte, ci ceva
structural, sui generis, in care functiunile se leaga astfel impreuna, incat dau ceva nou, cu o serie
10

de insusiri si calitati deosebite de insusirile partilor componente. Aptitudinile speciale asigura,

asadar, eficienta intr-un domeniu de activitate, iar cele generale (inteligenta, spiritul de
observatie, memoria trainica, imaginatia, atentia) asigura eficienta in mai multe domenii.
Unele tratate si manuale de psihologie pun semnul egal intre aptitudini si capacitati, ori,
alaturi de alte pareri, consideram ca cele doua notiuni, desi in legatura intre ele, sunt diferite.
Aptitudinea este o conditie, ea este anterioara, preexista unei capacitati cu care vine in
corespondenta, iar capacitatea depinde de dezvoltarea naturala a aptitudinii, de exercitiu, deci de
influenta mediului si a educatiei asupra aptitudinii. Simpla existenta a aptitudinii ramane ceva
virtual ce trbuie pus in valoare pentru a da o capacitate, fiindca aceasta, de fapt, se apreciaza, nu
aptitudinea in sine
Despre diferitele categorii de aptitudini sau despre talent ar fi multe de spus. Sa ne oprim,
de pilda, asupra aptitudinilor muzicale, stiut fiind ca acestea apar cel mai de timpuriu in viata
unui copil dotat. Toate popoarele, toate semintiile umane au cunoscut muzica din cele mai
vechi timpuri, fie intrr-o forma simpla, populara, specifica, fie intr-o forma evoluata care, pe
masura ce s-a inaintat catre contemporaneitate, n-a mai cunoscut hotare nationale, ci a devenit
bun universal. Marile creatii simfonice se bucura de o apreciere unanima prin caracterul lor
inaltator, prin emotiile intense pe care le declanseaza in sufletele oamenilor. Muzica de dans,
muzica usoara sau cea moderna de data recenta este insufletitoare, datatoare de veselie, de
exuberanta pentru tineri si nu numai. Omul a cantat intotdeauna, in orele de odihna sau in cele de
munca, si-a manifestat prin muzica starile afective, gandurile, preocuparile, idealurile. Muzica
reflecta realitatea intr-un mod special, prin frumusete melodica, prin armonie, devenind un limbaj
universal de intelegere intre oameni. Aptitudinile muzicale sunt insusiri ale personalitatii prin
care s-au remarcat si se remarca multi oameni .care fredoneaza melodii, canta, studiaza cu interes
teoria muzicala, ajung interpreti remarcabili sau, unii compun muzica. Nu putini oameni din toate
colturile lumii ajung virtuozi, interpreti de talent, punand in evidenta arta muzicala cu
originalitate .
Aratam mai sus ca aptitudinile muzicale apar la unii copii dotati de foarte devreme, lucru
dovedit de viata si activitatea creatoare a unor genii muzicale. Haydn, Mozart au manifestat
aptitudini muzicale de la varsta de 2-3 ani. La 5 ani, Mozart compune un menuet. George Enescu,
tot la 5 ani, compune Pamant romanesc, iar la 11 ani se afirma ca un adevarat compozitor, in
cazul lui mediul familial avand un rol hotarator. In alte cazuri de mari compozitori Wagner,
Beethoven, Cezar Frank, de exemplu , aptitudinile muzicale au aparut mai tarziu.
O serie de cerinte se impun privind dezvoltarea aptitudinilor si in domeniul artelor
plastice pictura, sculptura, grafica, arhitectura s.a. Astfel, dupa Ioan Berar (Dotarea superioara
in domeniul artelor plastice), structura aptitudinilor din domeniu cuprinde componente senzorioperceptive (discriminare cromatica, aprecierea si reproducerea corecta a proportiilor obiectelor,
raportul de lumini si umbre, simtul ritmului, formelor si volumului obiectelor), componente
motrice (dexteritate manuala, coordonarea ochi-mana), calitati intelectuale (simtul observatiei,
capacitatea de reprezentare si imaginare, rolul gandirii de exemplu, la sculptura, trecerea
privirii si atentiei de la imaginea globala la partile constitutive si detalii), atractia pentru
activitatea desfasurata (implicarea proceselor afective, curiozitatea epistemica). In sfarsit, se
poate exemplifica si prin doua domenii diferite de cele artistice, preluand relatarea de la Nicolae
Margineanu (Psihologia persoanei) pentru frumusetea argumentatiei : Aptitudinea care, in
ultima vreme si din cauza civilizatiei pe care o traim, capata o importanta tot mai mare, e
aptitudinea tehnica sau mecanica. Ea pare ca se identifica cu ceea ce Thorndike numea inteligenta
tehnica, fiind credem un fel de aplicare a inteligentei la priceperea mecanismului pe care
masinile se bazeaza. Ea joaca un rol imens in toate meseriile si profesiunile mecanice si tehnice,
11

incepand cu cel mai simplu lacatus si pana la cel mai perfectionat inginer. Multa lume o confunda
cu dexteritatea manuala, ceea ce e o greseala. Aptitudinea tehnica si dexteritatea manuala stau pe
planuri cu totul diferite : cea tehnica pe plan mintal, iar cea manuala pe plan de dexteritati. Prima
depinde de cap ; cealalta de agilitatea mainii. Una e intelectuala ; cealalta psihomotrica sau
manuala. In primul caz e vorba de prinderea de raporturi mecanice in structuri cu inteles ; in al
doilea de executarea unei performante manuale cu cat mai multa dexteritate. In unele cazuri,
desigur, cele doua aptitudini pot merge mana in mana ; in alte cazuri, insa, pot merge si diferit.
.Destul de bine cunoscuta este si aptitudinea matematica ; ea s-a bucurat de la inceput
de atentia lui Thorndike si Ayres, precum si de aceea a lui Binet si a marelui matematician
H.Poincare. Ea consista in puterea de prindere a raporturilor cantitative dintre diferitele marimi
sau simboluri numerice, in structuri cat mai simetrice, unitare si cu inteles. Poincare spune : O
demonstratie matematica nu este o simpla juxtapunere de silogisme, ci silogisme plasate intr-o
anumita ordine, iar ordinea in care aceste silogisme sunt plasate e mult mai importanta decat
elementele insele. Daca am sentimentul, mai bine zis intuitia, acestei ordini, in sensul de a putea
cuprinde dintr-odata inlantuirea rationamentului, atunci nu mai am nici o teama ca voi uita
elementele, deoarece fiecare va veni si se va inseria de la sine, fara ca eu sa fac vreo sfortare de
memorie. Lucruri clare si destul de actuale intr-o lucrare aparuta cu mai mult de 60 de ani in
urma.
Prezena unei aptitudini este indicat de uurina cu care sunt nvate cunotinele i
deprinderile dintr-un anumit domeniu, de fatigabilitatea mai redus ca efect al muncii depuse,
aplicarea reuit a informaiilor dobndite n domeniul respectiv. Indiciul aptitudinii apare n
uurina de a nva, de a profita de exerciiu intr-o anumit activitate.
a) Sub aspect procesual, deprinderile care sunt aciuni automatizate comport o
simplificare, o reducie treptat a proceselor psihice implicate n componena lor. n acelai timp,
structura aptitudinilor pe msura dezvoltrii lor devine din ce n ce mai complex, ntruct ea
implic un numr crescnd de procese psihice, nglobnd ca momente chiar i unele deprinderi.
Astfel, deprinderile de gimnastic, de desen, cele implicate n activiti practice etc., angajeaz n
final cu precdere doar canalul chinestezic.
b) Sub aspect funcional, n timp ce deprinderile se limiteaz de obicei la o aciune sau la
o operaie, la un algoritm, n componena aptitudinilor se cuprinde, de obicei, o ntreag familie
de aciuni variate, susceptibile de a fi nglobate n ansamblul unei activiti (tehnice, sportive,
matematice, literare, muzicale, etc.)
c) Sub aspect formativ spre deosebire de aptitudini caracterizate printr-o dezvoltare
continu, ascendent n cazul formrii deprinderilor se constat o scdere treptat, o epuizare a
rezervelor poteniale, ca urmare a realizrii lor sub forma performanelor situate la limita
superioar a posibilitilor de dezvoltare. Deprinderile de calcul mintal sau cele motorii, dincolo
de o anumit limit, nu se mai amelioreaz nici chiar n cazul supranvrii, n timp ce
aptitudinile matematice sau verbale profit mereu de pe urma activitii multiple n domeniul
respectiv. Desigur, exist i alte relaii ntre aptitudini i deprinderi. Aptitudinile sunt premise ale
formrii rapide a deprinderilor i totodat ale restructurrii lor n condiii diferite, pe de alt parte,
deprinderile formate se pot integra n structura aptitudinilor, contribuind la amplificarea,
mbogirea repertoriului lor. n anumite mprejurri, deprinderile pot duce la stereotipizarea i
schematizarea unilateral a aciunilor, ceea ce este n defavoarea aptitudinii.
Experiena ne nva c trebuie s artm pruden n prognoza negativ. Aptitudinile se
pot manifesta i mai trziu (de ex.: W. Scott a scris primul su roman la 34 de ani, scriitorul rus
Aksakov a scris prima sa carte la 56 de ani). Aptitudinile se pot manifesta la vrste diferite n
funcie de specificul lor. Astfel aptitudinile senzoriomotorii, cum sunt cele sportive, cunosc
12

perioade de nflorire la vrsta tnr, performanele n acest domeniu se plafoneaz pe la 25-29

de ani, existnd i excepii. n domeniul tiinei cele mai valoroase lucrri au fost elaborate ntre
30-50 de ani.
Notele colare nu au valoare predictiv notabil n ceea ce privete creativitatea.
Humboldtt era socotit n copilrie ca mrginit, slab nzestrat; se exprimau ndoieli dac va primi
instrucia necesar; Newton era ultimul din clas. Linn era considerat de ctre tatl su ca fiind
capabil numai s coas cizme. Molire mult timp nu a putut nva s citeasc. Pasteur, care a
adus contribuii att de nsemnate n domeniul chimiei organice, n scoal era socotit slab tocmai
la chimie. Napoleon a fost un elev mediocru n coala militar, Verdi a fost respins la examenul
de admitere la Conservatorul din Milano, iar juriul care l-a examinat i-a trimis o scrisoare n care
era sftuit s-i aleag alt carier.
Toate aceste exemple preluate dup Al. Roca - ne arat de ce trebuie s fim prudeni n
prognoza negativ n ceea ce privete posibilitile copiilor. Ceea ce aprut imposibil la o anumit
etap de dezvoltare a copilului se dovedete posibil ntr-o etap urmtoare, ca o consecin a unei
aciuni educative juste.
Este de reinut cum din anumite coli au ieit absolveni care au devenit mari personaliti,
creatori n diferite domenii, ceea ce nu poate fi explicat doar printr-o concentrare a talentelor
datorat hazardului n aceste coli. Metodele de lucru, stilul de munc al colii au pondere
nsemnat.
Dezvoltarea aptitudinilor se realizeaz n spiral: obinerea unui nivel nalt de dezvoltare
deschide posibiliti noi pentru dezvoltarea aptitudinilor de un nivel mai nalt. n cursul acestui
proces, se transform nsi dispoziiile native.

13