Sunteți pe pagina 1din 2

Concepte de bază ale Analizei Tranzacţionale

Analiza tranzactionala (AT) este o abordare psihologică care concentreaza în prim plan
relaţiile interumane numite "tranzacţii".

Pentru a înţelege comportamentul unei persoane, în AT sunt descrise trei stări ale eului:
Părintele, Adultul şi Copilul, reprezentând trei tipuri de comportamente vizibile şi nu constructe
ipotetice.

De la o vârstă fragedă ne formăm un punct de vedere în ceea ce priveşte valoarea noastră în


relaţiile cu ceilalţi şi „adoptăm poziţii”. Când adoptăm aceste poziţii, s-ar putea să gândim lucruri
despre propria persoană de tipul:

"Fac bine multe lucruri" sau "Tot ce fac este greşit"


"Nu merit să trăiesc" sau "Sunt la fel de bun ca şi oricine altcineva"

De asemenea, putem să gândim despre ceilalţi astfel:

"Oamenii sunt la bază oneşti" sau "Nu poţi avea încredere în nimeni"
"Oamenii sunt minunaţi" sau "Nimeni nu are valoare"
Poziţiile de mai sus pot fi generalizate în:

1. Eu sunt OK. Tu eşti OK

Este o poziţie sănătoasă. Din această poziţie ne putem rezolva problemele în mod constructiv,
suntem capabili să acceptăm valoarea şi importanţa celorlalţi şi putem relaţiona asertiv, putem
avea succes în munca noastră, în relaţiile cu ceilalţi şi ne putem îndeplini obiectivele.

2. Eu sunt OK. Tu nu eşti OK

Este poziţia din care avem tendinţa să-i învinovăţim pe ceilalţi pentru problemele noastre şi în
mod frecvent ne exprimăm ostilitatea. La suprafaţă s-ar putea să părem că suntem învingători,
dar în realitate ne putem simţi ok numai când stabilim că ceilalţi nu sunt ok. Aceasta poate fi
poziţia persoanelor extrem de ambiţioase care trec peste ceilalţi pentru a-şi atinge scopurile, sau
a fanaticilor care argumentează că drumul lor este singurul posibil. Abordarea unui client de pe o
astfel de poziţie (de ex. „eu am banii –tu ai nevoie de ei”) nu se soldează cu o vânzare de tipul
câştig-câştig şi nu este vizată satisfacţia clientului, ci doar vânzarea în sine.

3. Eu nu sunt OK. Tu eşti OK

Este poziţia din care ne simţim descurajaţi atunci când ne comparăm cu ceilalţi, ne simţim
victimizaţi sau învinşi. Această poziţie duce la retragere sau chiar depresie. Tratarea unei situaţii
de pe o astfel de poziţie se finalizează cu „eu pierd –tu câştigi” şi e o rezolvare neautentică a
problemelor.

4. Eu nu sunt OK. Tu nu eşti OK

Este poziţia în care simţim că am pierdut interesul faţă de tot ce ne înconjoară. Din această
poziţie putem simţi că viaţa este inutilă şi, în unele cazuri, se poate ajunge la dependenţe (de ex.
medicamente). Putem crede că nu merităm să fim iubiţi şi să simţim că suntem respinşi. De
asemenea, din această poziţie îi respingem pe ceilalţi.

Filosofia AT:
- Oamenii sunt OK.
- Fiecare om are capacitatea de a gândi şi doar în cazul unor afecţiuni majore ale creierului,
poţi gândi şi rezolva probleme (situaţii)
- Oamenii îşi decid propriul destin şi aceste decizii pot fi schimbate. Orice credinţă proprie
poate fi schimbată. Majoritatea modurilor noastre de interacţiune cu lumea au fost formate în
copilărie, regândirea şi schimbarea acestora fiind posibilă. Această afirmaţie este un concept
cheie care înlâtură învinovăţirea altora şi plasează responsabilitatea asupra propriei persoane.

surse:
John Parr - "Introducere în analiza tranzactionala"
Carmen Muşat –„Ce este Analiza Tranzacţională?” http://www.eva.ro/psihologie/articol55.html

S-ar putea să vă placă și