Sunteți pe pagina 1din 5

Suciu Andreea

PIPP - ID

Prelungire studii

PREZENTAREA MODALITĂȚILOR DE AUTOEDUCAȚIE A


STUDENȚILOR

Lumea în care trăim este în continuă schimbare, iar la asta se adaugă ritmul alert în care se
schimbă lucrurile în România. Autoeducația studenților, are loc sub forma unei educații
nonformale, care așa cum spune și denumirea, se întâmplă în afara mediului formal, în afara a
ceea ce se întâmplă în școală, la universitate sau alte programe acreditate de formare. Este
flexibilă, dar urmărește o serie de obiective de învățare, fapt ce îl motivează pe cel care învață.
Studenții sunt implicați astfel, în mod direct în procesul de educație. Educația nonformală poate
să contribuie la acoperirea mai multor programe educaționale, cum ar fi contribuirea la
alfabetizarea adulților, la educația de bază pentru cei care au părăsit sistemul formal de educație,
la îmbunătațirea abilităților de viața de la locul de muncă, precum și la cultura generală.

Educația și învățarea nu s-au limitat niciodată doar la ce oferă şcoala ca instituţie


implicată în această activitate, ci ele au o continuitate ce se manifestă pe tot parcursul vieţii
individului evitând îmbătrânirea timpurie şi menţinând tinereţea spirituală.

Educația permanentă reprezintă un sistem educațional deschis, compus din obiective,


conținuturi, forme și tehnici educaționale, care asigură întreţinerea şi dezvoltarea continuă a
potenţialului cognitiv, afectiv şi acţional al personalităţii, formarea capacităţilor şi deprinderilor
de autoeducaţie, formarea de personalităţi independente şi creative.

Şcoala, ca instituţie, nu mai poate constitui locul în care se asigură doar educaţia formală
iniţială, ci trebuie să devină un centru de resurse pentru educaţia continuă, care să ofere
posibilităţi de învăţare generaţiilor mai tinere, să lărgească posibilităţile de învăţare continuă
pentru populaţia adultă.

Se poate spune că educaeducaţia care precede autoeducaţia oferă tânărului direcţia


devenirii sale, îî formează deprinderile şi priceperile indispensabile unui caracter independent şi
îi cultivă încredereancrederea în sine. Educaţia pregăteşte autoeducaţiaia într-un sens dublu:
oferă o "bază de lansare", prin sistemul de cunoştintinţe, priceperi şi deprinderi se stimulează
nevoia continuă de educaţţie, de perfecţionare.

Autoeducatia vizează toate aspectele dezvoltării personalitătii: intelectuale, morale,


corporale, religioase, profesionale etc. In cazul autoeducatiei, subiectul educatiei este în acelasi
timp si obiectul ei. In ceea ce priveste scopurile urmărite, în vreme ce scopurile celorlalte forme
ale educatiei sunt stabilite de către societate, scopurile autoeducatiei sunt stabilite de individul
însusi, în acord cu cerintele societătii. Autoeducatia se împleteste continuu cu celelalte forme de
educatie. Pe măsură ce individul avansează în vârstă, autoeducatia ocupă un loc tot mai
important în procesul său de formare. La vârste mici copilul nu este capabil să se autoeduce, în
adevăratul înteles al cuvântului. Primele preocupări sistematice de autoeducatie apar, de obicei,
în perioada scolii secundare ( gimnaziul).

Este evident că „niciodată problematica autoeducaţiei nu a fost evidenţiată cu puterea


secolului nostru; omul este somat de viaţa însăşi la cunoaşterea şi realizarea de sine. Într-o epocă
de largă competiţie economică, ştiinţifică ş.a. competiţia omului cu sine însuşi constituie un
imperativ de prim ordin.

Autoeducatia presupune ca persoana să posede anumite caracteristici, care reprezintă


totodată condiţii prealabile necesare ale desfăsurării unei asemenea activităti : autocunoastere;
putere de stăpânire si capacitate de autoconducere; fermitatea hotărârii; un ideal propriu, bine
conturat si constientizat; o conceptie clară despre lume si despre valorile ei.

Metodologia autoeducaţiei include, în esenţă, patru categorii de metode: metode de


autocontrol (autoobservaţia, autoanaliza, introspecţia ş.a.) metode de autostimulare
(autoconvingere,autocomandă, autosugestie ş.a.) metode de autoconstrângere:(autodezaprobarea,
autorespingerea, autorenunţarea ...) metode de stimulare a creativităţii, (lectura-scrierea creative,
asocierea de idei, realizarea planului rezumativ, autoaprobarea, autoavertizarea ...).
Psihologic, autoeducaţia presupune strategii specifice de autoformare-autodezvoltare
centrate pe: stimularea proceselor intelectuale (autoconvingere, autosugestie), stimularea
proceselor afective (autostimulare, autoconsolare, autopedepsire ...), stimularea proceselor
volitive (autocomanda, autoaprobarea). O autentică educatie scolară trebuie să pregătească si să
stimuleze aceste capacităti care conditionează autoeducatia.

Autoeducaţia – educaţia prin sine însuşi – este liantul dintre educaţie şi educaţia
permanentă. Ea reprezintă şansa individului uman de a fi, în viitor. Raportul educatie –
autoeducatie in contextul educatiei permamente. Factori interni si externi declansatori de
autoeducatie.

Raportul educatie–autoeducatie depinde de factori interni si externi. "Nu exista educatie


fara autoeducatie”. Educatia si autoeducatia trebuie sa aiba un raport echilibrat si continuu.
Autoeducatia nu este opusul educatiei si nu se identifica cu ea. Autoeducatia are aceleasi
elemente ca si educatia (scop,obiect,subiect,mijloace,metode)." Individul poate fi subiect al
educatiei la orice varsta, autoeducatia implica un anumit grad de maturitate(preadolesc, adolesc).
Autoeducatia si-a demonstrat necesitatea permanentei. Numai astfel se poate face fata
exigentelor dezvoltarii sociale, economice si cultural- politice a epocii in care traim.
Autoeducatia se realizeaza numai prin forte proprii, fara ajutorul sau apelul la factori educativi
externi. Autoeducatia este o urmare, dar si o conditie a eficentei educatiei, este o completare a
educatiei.

Datorită revoluţiei ştiinţifice şi tehnice care a generat explozia informaţională şi


perisabilitatea crescândă a cunoştinţelor, educaţia şi formarea nu se mai pot limita la anii
şcolarităţii ci trebuie să se întindă pe tot parcursul vieţii.

Pentru a facilita adaptarea la schimbare, educaţia trebuie să îşi elaboreze un sistem de


obiective, conţinuturi şi metode menit să ajute oamenii şi societatea în procesul de adaptare
socială, profesională şi culturală.

Având mai mult timp liber la dispoziţie, datorită tehnologizării, oamenii se pot concentra
asupra activităţilor extraprofesionale şi asupra propriei realizări, participând la activităţi cu scop
educaţional mai mult sau mai puţin explicit, cu atât mai mult cu cât educaţia este un proces
multidimensional, care nu se limitează la acumularea de cunoştinţe şi care nu cade exclusiv în
sarcina sistemului educaţional.

Necesitatea multiplicării instituţiilor care oferă programe educaţionale pentru studenți și


chiar și pentru adulţi sunt: instituţii care îşi extind rolul educaţional: muzee, biblioteci, teatre;
pregătirea la locul de muncă înregistrează un caracter mai sistematic, cu tendinţe de
instituţionalizare; educaţia a devenit o comoditate ca oricare alta, ca orice serviciu pentru care
plăteşti pentru al avea; vorbim de piaţă educaţională concurenţială, deci necesar a fi calitativă şi
adoptată cererii; indivizii intră mai târziu pe piaţa muncii pentru a dobândi nivele superioare de
educaţie, iar cu cât sunt mai instruiţi, cu atât doresc să meargă mai departe.

Educația pentru autoeducatie este lăsată pe seama sansei; preocuparile autoeducative sunt
insufiecient reprezentate in mediul scolar. Greutatile intampinate de adolescenti in absenta unui
indrumari adecvate nu pot fi depasite totdeauna in mod fericit. Autoeducatia este un proces care
implica o anumita „strategie temporala” atat social, cat si individuala. Munca pentru autoeducatie
trebuie inceputa la inceputul adolescentei, atunci cand s-au creat deja conditiile psihologice
necesare unei astfel de activitati. Autoeducatia are rolul de a dezvolta capacitati intelectectuale,
de a modela trasaturi fundamentale ale personalitatii elevilor, la varsta la care se decide si se
precizeaza idealul profesional si nivelul de aspiratii.

Autoeducația nu începe doar la vârsta studenției, ea începe chiar de la vârsta de 11 ani,


când elevii încep să ia singuri decizii , deși pe la 13-14 ani ei revin la profesor pentru a-i cere în
continuare ajutorul; pe la varsta de 13 ani numărul elevilor cu activități preferate este în creștere,
aceștia încep să fie tot mai mult preocupați de organizarea timpului lor liber ; pe la 14 ani tinerii
își propun multe, dar sunt incapabili să-și sincronizeze acțiunile în timp și spațiu, în unele zile
„nemaivăzându-și capul de treburi” , în timp ce în alte zile „nu au ce face”; la 14 ani tânărul ține
să-și argumeteze deciziile însă simte lipsa unor informații. La 15 ani ei știu ce vor să facă, sunt
totuși mai puțin capabil să se automobilizeze la activitate , să depună un efort susținut. Obiectul
preocupărilor de autocunoaștere ale adolescenților se schimbă cu înaintarea în vârstă; dacă la 13
ani îl preocupa mai mult fizicul său , la 15 ani îl preocupă gândurile și ideile sale, iar pe la 16-18
ani comportarea , normele morale, firea sa în comparație cu ale altora . Profesorul trebuie să
trezească elevilor săi interesul pentru autoperfecționare.

Așadar, indiferent de ce-ți rezervă viitorul, este sigur că vei fi nevoit să inveti în fiecare zi
din viața ta și pentru a face acest lucru bine, trebuie: să absorbi idei și informații din toate
situațiile cu care te întâlnești; să găsești și să validezi informații, inclusiv să le sortezi pe cele
bune de cele rele; să faci legătura între infomații, să vezi conexiunile dintre idei; să urmărești un
balans între obținerea imaginii de ansamblu și ințelegerea nuanțelor; să-ți păstrezi o minte activă
și deschisă; să ceri feedback în legătură cu performanța ta și să iți modifici comportamnetul în
consecință; să cauți activ noi oportunități de dezvoltare și provocări profesionale; să cunoști
propriile puncte forte si limite.

În consecință, autoeducația este o activitate conștientă a studenților, care se desfașoară


sistematic de ființa umană asupra sa, cu scopul autoperfecționării sau formării noilor trăsături a
propriilor personalități necesare în prezent și în viitor. Așadar educaţia trebuie concepută ca o
formare totală a omului, modelând multiplu şi complex personalitatea fiecărui individ pe
parcursul întregii sale existenţe, de exemplu prin facilitarea utilizării eficiente a timpului liber
care a devenit o realitate ambiguă în societatea contemporană. Educaţia pe parcursul întregii vieţi
este un proces permanent, de îmbogăţire şi adaptare a cunoaşterii şi abilităţilor fiecărui individ,
de potenţare a capacităţii sale de a judeca şi de a acţiona, asigurând premise participării active şi
responsabile a indivizilor la progresul societăţii. Studenții sau persoanele cu interese smilare pot
îvețe unele de la altele. Ele există pentru a crește coeziunea și iportanța domeniului de activitate.