Iustin Moisescu

Iustin Moisescu (n. 5 martie 1910, Cândești, Argeș — d. 31 iulie 1986, București) a fost al patrulea
patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986). Iustin Moisescu a fost deputat în Marea Adunare Națională
în sesiunile din perioada 1957 - 1986.[1],[2]

Pregătire teologică
Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut la data de 5 martie 1910, în satul Cândești (județul Argeș). Se înscrie
la studii la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel (1922-1930). Termină Seminarul Teologic din
Câmpulung-Muscel ca premiant. A fost ales de patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor Seminariilor
din anul acela, 1930, și trimis cu o bursă să-și facă licența în Teologie la Universitatea din Atena. În anul 1934
se întoarce licențiat cu "arista" („magna cum laude").
Patriarhul Miron Cristea, urmărindu-i destinul, la recomandarea Universității din Atena și a Ambasadei
române din Grecia, l-a trimis pe tânărul licențiat de la Atena să-și continue studiile de specializare la Facultatea
de Teologie romano-catolică din Strasbourg (Franța), pentru încă doi ani (1934-1936), de unde, cu materialul
pentru teza de doctorat, s-a întors încă o dată în anul 1936 la Facultatea de Teologie din Atena, unde a obținut
doctoratul, în anul 1937, cu teza: "Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura", premiată de Academia de
Științe din Atena. Susține examene de echivalare la Facultatea de Teologie din București.
A urmat apoi cavalcada profesoratelor, cu opriri și promovări rapide: Profesor de Limba latină la
Seminarul "Nifon" din București (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă
a Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. Astfel, la
Varșovia a alcătuit următoarele cursuri în limba polonă: "Introducere generală și specială în cărțile sfinte ale
Noului Testament"; "Exegeza Epistolei Sf. Pavel către Galateni" și "Exegeza prologului Evangheliei după
Ioan". Aceste cursuri au fost cercetate de profesorii Milan Șesan și Vladimir Prelipceanu, care „au constatat
valoarea lor științifică, didactică, precum și deplina lor concordanță cu învățătura Bisericii Ortodoxe".
În anul 1940 este numit ca profesor agregat. În anul 1942, este numit, prin concurs, ca profesor titular de
Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava. La Cernăuți și Suceava a mai
alcătuit trei cursuri, unul de "Introducere în cărțile Sfinte ale Noului Testament", altul de "Exegeză" și al treilea,
"Ermeneutică Biblică". Despre scrierile în limba română, același raport constată că: „Forma de exprimare a
autorului în limba română se distinge prin conciziune și claritate". În anul 1946 este transferat ca profesor la
aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din
București.
Ca profesor de teologie a publicat mai multe lucrări de specialitate: "Sfânta Scriptură și interpretarea ei în
opera Sf. Ioan Hrisostom" (1939-1941); "Originalitatea parabolelor Mântuitorului" (1944-1945); "Activitatea
Sfântului Apostol Pavel în Atena" (1946); "Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Anexă: Texte biblice si
patristice despre pace și muncă" (Craiova, 1955); "Simbolica lui Hristu Andrutsos, traducere din grecește"
(Craiova, 1955); "Sfântul Pavel și viața celor mai de seamă comunități creștine din epoca apostolică" (1951);
"Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii" (1953).

Mitropolit al Ardealului
După decesul mitropolitului Nicolae Bălan și rămânerea vacantă a scaunului de mitropolit al Ardealului,
Iustin Moisescu a intrat în monahism, la 23 februarie 1956 a fost hirotonit diacon de către episcopul-vicar
patriarhal Teoctist Arăpașu, a doua zi celălalt episcop-vicar patriarhal, Antim Nica, l-a hirotonit preot, iar a
patra zi, 26 februarie 1956, Adunarea Națională Bisericească, constituită în colegiu electoral potrivit statutului,
l-a ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului.
Și-a rezervat apoi zece zile de meditație, înainte de a cere ca Domnul să-i deschidă brațele părintești și să-l
primească în rândurile monahilor de la Mănăstirea Cernica, la 8 martie 1956. Ales deja mitropolit, la 15 martie
1956 patriarhul Justinian, mitropolituI Firmilian al Olteniei și episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni
arhiereu, și i se va încredința de îndată cârja lui Șaguna, la 18 martie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
În scurtă trecere prin Sibiu a înființat în locul decedatei "Reviste teologice" (1947), revista teologică "Mitropolia
Ardealului" (nr. 1-2, în septembrie-octombrie 1956).
Înainte de alegerea ca mitropolit al Ardealului, într-o lungă și substanțială cuvântare, chibzuindu-și bine
cuvintele, patriarhul Justinian îl caracteriza așa în fața Colegiului electoral pe cel ce trebuia ales: „Va trebui să
trimitem acolo pe cel mai bun dintre clericii de astăzi ai Bisericii noastre, o personalitate viguros conturată, cu
aleasă pregătire teologică, temeinic orientată în toate problemele pe care le ridică lumea noastră contemporană",
căci „la vremuri noi, ne trebuie oameni noi".

Mitropolit al Moldovei și Sucevei

Mitropolitul Iustin păstorește o scurtă perioadă ca mitropolit al Ardealului. La 10 ianuarie 1957 este ales
mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile e instalat pe scaunul cinstit odinioară de Dosoftei, Varlaam,
Veniamin Costachi, pentru a nu-i pomeni decât pe aceștia, pentru că șirul celor mari de la Iași e prea mare, ca să
poată fi pomenit acum în întregime.
Când a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, și-a conturat programul prin cuvintele: „Cu toată silința
voi desfășura o lucrare statornică de ocrotire și păstrare a Sfintelor locașuri: biserici, mânăstiri și schituri -
minunate opere de artă - care alcătuiesc diadema MitropoIiei Moldovei; iar din cei ce se nevoiesc în aceste
comori ale evlaviei străbune, mă voi strădui să fac slujitori harnici și devotați Bisericii, Patriei și binelui obștesc.
Neîncetat voi priveghea la buna îndrumare a preoțimii Eparhiei mele, întru îndeplinirea cu prisosință a
îndatoririlor ei către Biserică și Patrie. Voi urmări cu toată luarea minte ca roadele lucrării preotești să se vadă
din buna chivernisire a locașilor dumnezeiești, din propovăduirea dragostei între toți fiii Patriei și din jertfelnica
dăruire pentru binele obștesc".
Încă din acea vreme datează și prima alegere, repetată până la moarte din patru în patru ani ca deputat în
Marea Adunare Națională (3 februarie 1957, în Circumscripția Hârlău).
Ca mitropolit al Moldovei, a desfășurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri - adevărate
monumente de arhitectură - în incinta Centrului eparhial Iași, iar Catedrala și reședința au fost refăcute. Au fost
restaurate numeroase mănăstiri și biserici - monumente istorice din Eparhie. Pe lângă cele mai multe s-au pus
bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț,
iar cele vechi au fost modernizate.
Acasă, în Moldova, concomitent cu numeroasele călătorii și griji externe a inițiat cu haruri de arhitect
înnăscut, transformarea radicală a Centrului Mitropolitan dintr-o suită de maghernițe într-un centru modern, pe
măsura epocii noastre. Înzestrat de asemenea cu un neașteptat spirit practic, a construit în plin comunism trei
mari clădiri la Centrul eparhial (două corpuri administrative și un cămin preoțesc), peste 70 de biserici și capele
noi, 52 de case parohiale, 5 sedii de protopopiat. A înființat 10 muzee de artă bisericească, obținând fonduri de
la Stat și cheltuind bani dăruiți de credincioși. De asemenea, a restaurat, integral sau parțial, peste 20 de
mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița, Voronet, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Râșca,
Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec.
A condus câteva delegații ortodoxe române în vizitele făcute altor Biserici: Anglia (1958), Biserica siriană
din Malabar (1961), S.U.A. (1970), Biserica luterană din Danemarca (1971), Patriarhia Ecumenică (1974). A
făcut parte din câteva delegații sinodale conduse de patriarhul Justinian și a primit numeroase delegații străine la
Iași sau în cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor. Ca membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al
Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1969), Nairobi
(1975) și la sesiunile anuale ale Comitetului Central la Paris (1962), Geneva (1966,1973 și 1976), Heraklion
Creta (1967), Canterbury (1969), Addis-Abeba (1971), Utrecht (1972), Berlin (1974) ș.a.
A făcut parte din Prezidiul Conferinței Bisericilor Europene și din Comitetul Consultativ, participând la
Adunările generale Nyborg IV (1964), Nyborg V (1966), Nyborg VI (1971) și Engelberg (1974), precum și la
sesiunile Prezidiului și Comitetului Consultativ. A condus delegațiile Bisericii Ortodoxe Române la
Conferințele panortodoxe de la Rodos (1961, 1963, 1964) și Chambesy (1968), la prima Conferință pregătitoare
a Sfântului și marelui Sinod panortodox (Chambesy 1971).
Ca ierarh a publicat numeroase articole, pastorale, cuvântări, dări de seamă, mai ales în revista "Mitropolia
Moldovei și Sucevei". În afară de revista "Mitropolia Moldovei și Sucevei", care a apărut 20 de ani sub directa
sa îndrumare, Centrul mitropolitan Iași a editat și alte lucrări, între care: volumul "Monumente istorice-
bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (1974); "Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, ediție critică"
(1975); monografiile: "Catedrala Mitropolitană din Iași" (1977), "Mănăstirea Cetățuia" (1977); broșuri-albume
de popularizare a mănăstirilor din Moldova și cărți de rugăciuni etc..

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

 La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh
până la moarte.
Ca patriarh, a fost consultat de Nicolae Ceaușescu referitor la viitorul Mănăstirii Văcărești. A refuzat sa
preia Mănăstirea Văcărești pentru a înființa Institutul Teologic sugerat lui Ceaușescu de Mohammad Reza
Pahlavi, temându-se ca dictatorul să nu dispună mutarea Patriarhiei la Văcărești. Din nefericire, mănăstirea a
luat calea demolării.[3]
Ca patriarh, a condus câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978),
Arhiepiscopia misionară ortodoxă română din Statele Unite și Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980),
Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor
de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxă Bulgară (1982), Biserica reformată din Ungaria (1982), Biserica
Ortodoxă din Grecia (1984). A primit vizita unor întâistătători de Biserici, precum și a numeroși reprezentanți ai
altor Biserici și confesiuni creștine din lumea întreagă în calitate de patriarh.
În calitate de patriarh, a acordat o atenție deosebită activității editoriale. A inițiat marea colecție intitulată
"Părinți și scriitori bisericești", proiectată în 90 de volume, precum și colecția "Arta creștină în România", în 6
volume. S-a tipărit o nouă ediție sinodală a Sf. Scripturi (1982), o nouă ediție a Noului Testament (1979),
manuale pentru învățământul teologic superior și pentru seminariile teologice, teze de doctorat, cărți de cult. Și-
au continuat apariția revistele centrale bisericești și cele mitropolitane, ca și buletinele, comunităților ortodoxe
române de peste hotare. Prin bogata sa activitate cărturărească, ecumenică și pastorală, patriarhul Iustin își
înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.
A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, reluându-și la București vechea
osteneală de la Iași, din Moldova și Bucovina. Stau mărturie mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia, Zamfira,
Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Tigănești, Caldărușani, Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Gheorghe și însăși
Catedrala patriarhală, și altele.
A decedat la data de 31 iulie 1986, în București, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.

Patriarhul Iustin Moisescu – între rigoarea academică, eleganţa sacerdotală şi exigenţa

administrativă
Dr. Stelian Gomboş
Introducere şi prezentare biografică
Ne aflăm acum, între altele, în anul declarat de către Patriarhia Română drept „Anul comemorativ al
Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. Referindu-ne, deci, în
rândurile de mai jos, la cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vom spune că Patriarhul
Dr. Iustin Moisescu s-a născut pe 5 martie 1910 în satul Cândești din fostul județ Muscel. A rămas orfan de tată
la o vârstă fragedă, tatăl său jertfindu-se în Războiul pentru întregirea țării. Iustin Moisescu a urmat Seminarul,
Facultatea de Teologie din București, cu rezultate excepționale, iar la mijlocul anilor 1930 a fost trimis de
Patriarhul Miron Cristea să își continue studiile în Grecia.
În anul 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obținea titlul de Doctor în Teologie al Universității
din Atena cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână până astăzi un
punct de referință bibliografică. Această lucrare trebuie așezată în contextul epocii, în care teologia noastră
începea să se impună prin contribuții de valoare, menite să reziste probei timpului, cum sunt cele datorate
Părintelui Dumitru Stăniloae (Viața și opera Sf. Grigorie Palama - 1938), Liviu Stan (Mirenii în Biserică, teză
de doctorat) sau viitorul Arhiepiscop Antim Nica, care publica, în anul 1939, în revista „Biserica Ortodoxă
Română“ - primul studiu românesc despre rugăciunea lui Iisus. A fost Profesor de Limba latină la Seminarul
„Nifon“ din București (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a
Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. În anul 1940 este
numit ca profesor agregat. În anul 1942 este numit, prin concurs, profesor titular de Exegeza Noului Testament
la Facultatea de Teologie din Cernăuți - Suceava. În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la
Facultatea de Teologie din București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din București.
Profesor de Teologie a publicat mai multe articole, studii şi lucrări de specialitate.
La 23 februarie 1956, Episcopul Vicar Patriarhal Teoctist Arăpașu Botoşăneanul îl hirotonește ca diacon;
a doua zi, celălalt Episcop Vicar Patriarhal - Antim Nica Ploieşteanul, îl hirotonește preot, iar a patra zi, la 26
februarie 1956, Adunarea Națională Bisericească, potrivit Statutului constituită în Colegiul electoral, îl alege
Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, în locul marelui şi vrednicului său predecesor trecut la
Domnul – Mitropolitul Nicolae Bălan. Ales deja Mitropolit, la 15 martie 1956 Patriarhul Justinian, MitropolituI
Firmilian Marin al Olteniei și Episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni Arhiereu, și i se va încredința
de îndată cârja lui Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna al Transilvaniei, la 18 martie 1956, în Catedrala
Mitropolitană din Sibiu. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Iustin Moisescu păstorește o scurtă perioadă ca
Mitropolit al Ardealului. La 10 ianuarie 1957 este ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile este
instalat pe scaunul cinstit odinioară de Sfinţii Mitropoliţi Moldavi Dosoftei, Varlaam și Veniamin Costachi. Ca
Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a desfășurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri - adevărate
monumente de arhitectură - în incinta Centrului Eparhial (Arhiepiscopal şi Mitropolitan) din Iași, iar Catedrala
și Reședința Mitropolitană au fost refăcute.
Au fost restaurate numeroase mănăstiri și biserici - monumente istorice din Eparhie. Tot în această
perioadă s-au pus bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din
Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost modernizate. La 12 iunie 1977 este ales ca Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (al patrulea Întâistătător al Bisericii
Ortodoxe Române), fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977 și păstorind ca
Patriarh, vreme de nouă ani, până la moarte. A trecut la cele veșnice în data de 31 iulie 1986, fiind înmormântat
în Catedrala Patriarhală din București. - (Cf. https://doxologia.ro/108-ani-de-la-nasterea-patriarhului-iustin-
moisescu)

Iustin Moisescu şi vocaţia lui de cercetător, traducător şi professor

După ce şi-a obţinut doctoratul la Atena, Iustin Moisescu a trecut pe la Universitatea de la Strasbourg,
apoi a fost profesor în Varşovia. Revenit în ţară a predat la Iaşi, Suceava şi în cele din urmă la Institutul de
Teologie din Bucureşti adică la fosta Facultate de Teologie, pe care, în anul 1948, regimul comunist o
desprinsese de Universitate. Ca formaţie, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat şi un profesor,
având ca specialitate Noul Testament. După ce a funcţionat o scurtă perioadă de timp ca profesor la Seminarul
Nifon din Bucureşti, a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Varşovia (1938-1939). După război, în
anul 1946, Iustin Moisescu a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sf. Apostol Pavel la Atena, iar
peste un deceniu va publica Ierarhia bisericească în epoca apostolică. De asemenea, va traduce, din limba
greacă Simbolica lui Hristos Andrutsos. Acestei bibliografii referenţiale i se vor adăuga numeroase studii şi
articole, pentru că Iustin Moisescu a fost un intelectual sclipitor, plin de acribie.

Teologul Iustin Moisescu a fost înlăturat de către comunişti din învăţământ

La începutul anilor 50, distinsul profesor, cercetător, traducător şi teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat
din învăţământ de către autorităţile comuniste. S-ar putea pune întrebarea: cum s-a întâmplat că, peste câţiva
ani, va ajunge Mitropolitul Ardealului? Răspunsul credem este următorul: la vremea respectivă, ministrul
Cultelor era Petre Constantinescu - Iaşi, care a predat şi el la Facultatea de Teologie din Iaşi Chişinău. Acest
fost coleg şi-a amintit că Profesorul Dr. Iustin Moisescu, la un moment dat, a avut o poziţie favorabilă unor
studenţi cu simpatii politice de stânga cărora li s-a intentat un se proces. A făcut acest gest nu pentru că ar fi
avut el însuşi vederi de stânga, ci dintr-un sentiment de compasiune şi solidaritate omenească, trăsături de
caracter ce îl vor caracteriza şi mai târziu ca Mitropolit şi Patriarh.

Iustin Moisescu - Mitropolit al Ardealului iar apoi al Moldovei şi Sucevei

Aşa se face că în anul 1956, după moartea Mitropolitului Nicolae Bălan, Profesorul Dr. Iustin Moisescu
intră în monahism şi este ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. Nu va păstori la Sibiu decât
zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice al Mitropolitului Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine
Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Va rămâne în această demnitate sacerdotală şi
arhierească timp de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se
afla în plină ofensivă, iar funestul Decret nr. 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile: din
aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea acestui sinistru decret cu urmări tragice pentru
monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi şi monahii. Îndată ce
urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor politici din anul 1964, Mitropolitul Iustin
Moisescu începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o serie de călugări în viaţa monahală. Este vremea în
care Părintele Ilie Cleopa, care a trăit ascuns în munţii Moldovei (Neamţului), revenea la Mănăstirea Secu şi
ulterior la Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi mari şi vestiţi/renumiţi duhovnici. Dar este şi vremea în
care Mitropolitul, provenit dintr-un profesor şi teolog strălucit, îşi dezvăluie marile calităţi de chivernisitor,
organizator şi administrator care i-au surprins pe mulţi.
Odată instalat în Scaunul/Tronul Arhiepiscopal şi Mitropolitan, Moldav, de la Iaşi, Părintele Iustin
Moisescu, cunoscător neîntrecut de limbă greacă şi neogreacă, încât îi uimea pe ierarhii eleni cu care vorbea în
limba lor, spera că va avea răgazul să dea o versiune proprie Noului Testament. Asprimea vremurilor şi
sarcinile, numeroase şi dificile, ale eparhiei nu i-au îngăduit să ducă la bun sfârşit acest proiect. În schimb, a
reuşit să reînfiinţeze şi să restaureze numeroase mănăstiri şi să pună ordine în eparhia sa. Acest om deprins cu
studiul şi cu meditaţia s-a dovedit, spre surprinderea multora, un virtuoz al administraţiei. Încă de la sfârşitul
anilor '50 a încredinţat restaurarea Catedralei şi a Centrului eparhial, mitropolitan, marelui arhitect G.M.
Cantacuzino - os de familie domnească, indezirabil regimului şi fost deţinut la Canal.
Cu toate că Arhiereul Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de
necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, totuşi el a fost nespus de iubit de călugării şi
stareţii din Moldova care şi astăzi îşi amintesc cu dragoste, admiraţie şi recunoştinţă, de chiriarhul lor şi-l
numesc cu afecţiune "Iustin". Ei nu uită ce a făcut Mitropolitul Iustin pentru mănăstiri şi pentru monahism, după
cum nu uită felul său demn chiar impozant, în care trata cu stăpânirea comunistă. A numit stareţi destoinici
cărora le-a transmis câte ceva din eleganţa lui înnăscută. În aceiaşi ani, acest mare mitropolit ne reprezenta cu
strălucire Biserica la reuniunile pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se desfăşurau la Rhodos sau la
Chambesy, în Elveţia. Putem afirma, fără teama de a greşi, că Mitropolitul Iustin Moisescu a fost primul nostru
mare diplomat bisericesc. Ca Mitropolit şi, mai târziu, ca Patriarh, prestanţa, conversaţia lui (căci ştia să poarte
o discuţie cu un om simplu, dar şi cu un şef de stat sau cu un cap încoronat) raporturile sale cu misiunile
diplomatice din Bucureşti, sunt o dovadă în acest sens. Un episod, din multe altele, vine să sublinieze calităţile
sale diplomatice, arta sa de a obţine de la interlocutor ceea ce dorea. Astfel, când în luna iulie 1975, Jacques
Chirac, fostul Preşedinte al Franţei, în cadrul unei vizite oficiale în România, a sosit la Iaşi, înaltul oficial
francez a luat parte la o Sfântă Liturghie şi, apoi, a dejunat cu Mitropolitul Iustin Moisescu. Convorbirea care a
avut loc cu acest prilej s-a desfăşurat în limba franceză, Mitropolitul Iustin vorbind o franceză fluentă şi
elegantă.
Premier al Franţei, pe atunci, Chirac a plecat de la Iaşi cu o listă ce cuprindea numele unor tineri teologi
români: erau viitori bursieri în Franţa, cărora ulterior le-au fost trimise invitaţiile şi bursele promise. De altfel,
prestanţa ierarhului Iustin Moisescu se impunea şi unor oameni politici comunişti, precum Corneliu Mănescu,
fost ministru de Externe, sau Gogu Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Om sobru şi frământat,
străin de satisfacţiile formale pe care le aduce uneori pompa chiriarhală, Mitropolitul Iustin Moisescu era un om
drept şi, totodată, unul care înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl determina să
promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu vocaţie şi bine pregătite. Iar
înţelegerea neputinţelor îl făcea să fie blând şi iertător. Când a părăsit Iaşiul, în cuvântul său de rămas bun,
Mitropolitul Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate de cele două decenii în care a condus şi
păstorit Mitropolia Moldovei şi Sucevei: în tot acest timp nu a caterisit nici un preot!
Altfel spus, “Mitropolitul Iustin Moisescu, marele teolog şi tălmăcitor al Noului Testament, cărturar
neîntrecut, pedagog iscusit şi profesor de o mare ţinută academică, nu era prea bucuros să mai plece din
Moldova. Deseori repeta, cu regrete pentru plecare şi fără bucurie de avansare: „Mda! Am 67 de ani. N-ar mai fi
cazul să plec din Moldova. Sunt deja bătrân. N-are rost să mai iau lucrurile de la capăt. Aici am pus totul la
punct!” Cei care îl auzeau se repezeau de îndată cu îndemnuri şi felicitări, deja văzându-l pe Iustin Moisescu
Patriarhul incontestabil al Bisericii străbune. Aşadar, alegătorii au pus în fruntea Bisericii pe Iustin Moisescu,
harnicul Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Şi la întronizare a ţinut un discurs - program care vorbea despre
superba sa pregătire cărturărească.” - (Cf. † Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului -
http://ziarullumina.ro/patriarhului-iustin-moisescu-intru-nemurire-dum-140319.html)

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Părintele Iustin Moisescu a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, când
stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului trecut, şi-a reluat atitudinea ateistă şi de prigonire a
Bisericii. Să ne amintim că îndată după cutremurul din martie 1977 a fost demolată biserica Enei din Bucureşti,
fapt consternant şi rău prevestitor. Da, într-adevăr, “Cea mai mare durere a lui a fost dărâmarea Bisericii Enei
din Bucureşti, din martie 1977. N-a putut face nimic. O grindă mare de beton, ridicată de o macara la o înălţime
oarecare şi slobozită cu bună ştiinţă, a distrus biserica cea veche. În cei nouă ani de patriarhat va avea durerea
mărită prin dărâmarea bisericilor din Bucureştiul supus unei modernizări forţate şi translarea altora după
blocuri, că aşa porunceau Ceauşescu și soția sa, Elena.” În altă ordine de idei, “Acolo unde participa Patriarhul
Iustin, cuvântul său exprima maximă competență! Mi-e imposibil să trec cu vederea un detaliu definitoriu
pentru Patriarhul Iustin Moisescu. Sosise în vizită oficială în România Konstantin Karamanlis, preşedinte al
Greciei vreme de două legislaturi şi covârşitoare personalitate politică, cel care a reinstaurat democraţia în ţara
sa, în 1974, după regimul de dictatură militară.
La sfârşitul dialogului cu Patriarhul Iustin, Konstantin Karamanlis i-a spus: „Aşa ar trebui să vorbim noi
greceşte - cum vorbeşte Preafericirea Voastră!” Tot aşa a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la toate
consiliile şi comitetele mondiale, creştine şi interreligioase timp de aproape un sfert de veac. Pe acolo, prin
străinătăţi, la congrese şi alte întruniri, cuvântul său era hotărâtor şi definitiv. Nimeni nu mai îndrăznea să
adauge un cuvânt, o virgulă sau un punct…” (Cf. † Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului -
http://ziarullumina.ro/patriarhului-iustin-moisescu-intru-nemurire-dum-140319.html.)
Mai trebuie reţinut, afirmat şi subliniat că Patriarhul Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând
oameni de valoare, a înfiinţat strălucita serie editorială "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti" (PSB), a numit o serie de
stareţi tineri şi destoinici la mănăstirile din eparhia sa, care au reuşit cu multă abilitate să realizeze mai mult pe
ascuns lucrări de restaurare şi consolidare. Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o
posibilă mutare a reşedinţei Patriarhiei fie la Radu Vodă, fie la Popeşti Leordeni, adică în afara Bucureştiului.
Erau"translatate"unele lăcaşuri de cult şi începea să se simtă ameninţarea buldozerelor. Chiar şi în aceste
împrejurări, Patriarhul Iustin Moisescu, a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu:
demolarea bisericii Sf. Gheorghe Nou de la kilometrul 0 al capitalei, concepută de Constantin Brâncoveanu ca
necropolă pentru sine şi familia sa. Atunci Patriarhul Iustin Moisescu i-a spus limpede lui Nicolae Ceauşescu, în
decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit Ion Luca Caragiale nu
pot fi şterse de pe faţa pământului.

Un Patriarh ecumenic în plin regim communist

Dinolo şi în afară de toate acestea, Patriarhul Iustin Moisescu şi-a înscris numele printre marii ecumenişti
contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume Biserica românească, cu istoria ei, cu problemele ei actuale; a
fost delegat de Sfântul Sinod al BOR să reprezinte Biserica noastră la zeci de congrese şi întruniri intercreştine.
Ca Mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul
Conferinţei Bisericilor Europene; a condus delegaţiile Bisericii noastre româneşti la Adunările generale ale
acestor două mari organizaţii inter-creştine, la Conferinţele panortodoxe de la Rhodos şi Chambesy; a condus
sau a făcut parte din multe delegaţii ale Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici. În chip deosebit trebuie
remarcată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei, ca şi
construcţia unor clădiri moderne la centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta
bisericească, precum şi a revistei "Mitropolia Moldovei şi Sucevei".

Concluzii
Iată cum caracteriza perioada de păstorire a Patriarhului Iustin Moisescu în comparaţie cu predecesorul
său, patriarhul Justinian Marina, un renumit teolog al timpului, Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria: "Perioada
Patriarhului Justinian Marina a avut coerenţa ei de nezdruncinat, şi aceasta din cauză că el însuşi ţinuse mâna
fermă pe mecanismul complex al unei administraţii patriarhale de mari proporţii. Patriarhul Iustin Moisescu a
optat, însă, pentru instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru o spiritualitate sacerdotală,
bisericească şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care socoteau existenţa consistoriilor ca ceva
normal, metoda pastorală a Patriarhului Iustin devenea prea urgentă. Sacerdoţiul şi etica merg împreună, sunt
valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să creadă că ar putea să existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia.
De aceea, a spus odată, că instanţele de judecată pentru preoţi constituie o contradicţie, chiar o injurie pentru
numele unei Biserici Ortodoxe". Drept urmare, prin bogata sa activitate culturală, ecumenică și pastorală,
Patriarhul Iustin Moisescu, care a trecut la cele veșnice în data de 31 iulie 1986, fiind înmormântat în Catedrala
Patriarhală din București, își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii!