IPS Părinte Arhiepiscop

Pimen Suceveanul (1929-2020)

 Arhiepiscopul Pimen Suceveanul
(1929-2020)

Î
naltpreasfințitul Părinte Pimen Suceveanul
(nume pe care și l-a adoptat inclusiv în
actele de stare civilă) s-a născut la data
de 25 august 1929, din părinții Maria şi
Mihai Zainea, în localitatea Herăşti, comuna
Grebănul, din județul Buzău. De la oamenii
locului - și în primul rând de la părinții săi -
a învățat pruncul Vasile dragostea de muncă,
aplecarea față de cel în nevoie și iubirea de
țară. Sentimentele acestea au fost potențate și
de experiența din cele 7 clase ale școlii pri-
mare urmate tot în acest sat.
Ascultând de recomandarea înțeleaptă a
tatălui său, tânărul Vasile va urma apoi cur-
surile Liceului Teoretic de la Râmnicu-Sărat,
absolvit în 1948. Au fost ani de studiu intens,
într-un mediu cu o seriozitate și disciplină
astăzi ceva mai greu de întâlnit.
După ce a obținut Diploma de bacalau-
reat s-a închinoviat – ca frate – la Mănăstirea
Neamț, unde va urma cursurile Seminarului Arhim. Iachint Unciuleac, Ierom. Pimen
monahal. În 1951, la 10 martie, a fost tuns în Zainea, Ierom. Serapion Zaharia
monahism cu numele Pimen – avându-l ca examenul de admitere la Institutul Teologic
naș de călugărie pe monahul Filaret Dutcovici. din București.
Câteva luni mai târziu, în ziua Sfinților După un an de ucenicie la atelierul de
Apostoli Petru şi Pavel, la 29 iunie, va fi hiro- ceramică de la Mănăstirea Curtea de Argeș,
tonit ierodiacon pe seama aceleiași mănăstiri. în 1953 părintele Pimen intra ca student la
Atât tunderea în monahism cât şi hirotonia în Institutul Teologic din București. În primii
diacon au fost săvârșite de Preasfințitul Pavel doi ani de studenție a fost responsabilul
Şerpe, starețul mănăstirii de la acea vreme. Paraclisului Institutului Teologic, iar în
În perioada noiembrie 1952 – august 1953, vacanțe a fost salariat în postul de cântăreț
la cererea și cu binecuvântarea Preafericitului și a lucrat la arhiva Institutului. Tot în timpul
Părinte Patriarh Justinian a urmat cursurile studenției, a beneficiat de bursa de merit
de specialitate în arta ceramică organizate la acordată de Departamentul Cultelor. Teza de
Atelierul Patriarhiei de la Curtea de Argeș, licență a susținut-o în anul 1957 la catedra de
obținând diploma de calificare necesară la
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 3
 Ierom. Pimen Zainea, Ierom. Serapion Zaharia, Arhim. Iachint Unciuleac
Patrologie, sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr.
Ioan Gh. Coman – rectorul Institutului la acea
vreme – cu lucrarea  Personalitatea Fericitului
Augustin oglindită în confesiunile sale, obținând
calificativul de „foarte bine” și media 9, 40. În
paralel cu studiile teologice, a urmat şi cursu-
rile Institutului de Arte Plastice din București,
secția muzeologie; calificare ce îl va ajuta
la organizarea muzeelor de la Mănăstirile
Putna, Dragomirna ş.a. Tot în timpul studen-
ției, în anul III, în vacanța de vară, a acționat
în cadrul campaniei de lămurire a credincioși-
lor stiliști în comuna Brusturi, județul Neamț,
zonă în care am slujit și predicat și în alte rân-
duri la foarte multe biserici.
La 1 august 1957, așadar la scurt timp după
finalizarea studiilor universitare, ierodiaconul
Pimen Zainea a fost numit de Mitropolitul
Iustin Moisescu, mai întâi, egumen al
Mănăstirii Putna – stareț fiind la acea vreme
protosinghelul Calinic Lupu (1957-1958) – şi
apoi stareț (1958-1961). La 6 octombrie 1957 a
fost hirotonit ieromonah. Aici, în afara progra-
mului de obște, a lucrat timp de un an de zile
la întocmirea fișelor științifice pentru obiec-
tele de muzeu și depozit. Ca stareț s-a stră-
duit să înlăture definitiv urmările războiului
care încă mai dăinuiau, reparând toate casele
și complexul gospodăresc. Și-a dat concursul
4 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
pe plan pastoral, solicitat fiind de parohi-
ile vecine, prin trimiterea de preoți și perso-
nal la slujbe. Potrivit dispoziției Mitropoliei
Moldovei și Sucevei, a avut răspunderea de
paroh ajutător în cadrul Parohiei Vicovu de
Sus, la biserica filială din Est, săvârșind toate
slujbele cerute de enoriași, desfășurând și o
activitate misionară de stăvilire a influențelor
neoprotestante, care amenințau curăția cre-
dinței strămoșești. În timpul personal a tradus
din limba franceză „Confesiunile” Fericitului
Augustin.
Ca stareț al mănăstirii Putna, Părintele
Pimen va fi martor al Decretului 410 din 1959,
când cei mai mulți călugări și călugărițe au
fost izgoniți din mănăstiri. Putna, aflată în
zonă de frontieră și cercetată de mulți stră-
ini, era și atent supravegheată. Nedând curs
solicitărilor securității de a oferi informații
care ar fi putut periclita viața unor oameni
care nu aveau altă vină decât aceea de a-și
fi iubit țara, starețul Pimen a devenit inco-
mod. Presat, mitropolitul de atunci, Iustin
Moisescu, va fi nevoit să-l mute în 1961, pen-
tru un an, la mănăstirea Văratec. Deși avea un
statut asemănător omului cu domiciliul forțat,
ieromonahul Pimen s-a folosit mult duhovni-
cește și în această perioadă, mai ales de mai-
cile bătrâne ale Văratecului, precum, mai apoi,
candela
de credincioșii onești și curați de la Parohia
Durău pe care a suplinit-o ca preot slujitor
timp de doi ani.
La 1 iunie 1964 – la scurt timp de la numi-
rea Arhimandritului Gherasim Cucoşel ca sta-
reţ al Mănăstirii Putna, cu care ieromonahul
Pimen se cunoştea din Mănăstirea Neamţ –
s-a întors în „Dulcea Bucovină”, respectiv în
Mănăstirea Putna; de această dată, nu în cali-
tate de stareţ, ci ca ghid (până la data de 1
decembrie 1974), fiind considerat la vremea
aceea unul dintre cei mai mari ghizi din ţară
– majoritatea turiştilor venind la Mănăstirea
Putna ca să-l asculte recitând  Doina  lui M.
Eminescu şi mai ales explicaţiile de la Harta cu
Moldova din timpul lui Ştefan cel Mare – dar
şi omul de nădejde şi încredere al stareţului,
care – sub supravegherea arhitecţilor Ioana
Grigorescu, Virgil Antonescu, Ştefan Balş,
Constantin Dumitrescu, Virgil Polizu şi Eugen
Chefnoux – era implicat într-un amplu pro-
ces de restaurare a bisericii mănăstirii, a tur-
nului tezaurului, a turnului porţii şi celui al
clopotniţei.
În plus, stareţul trebuia să mai asigure
şi cele necesare arheologilor care relua-
seră cercetările întrerupte, scoţând la iveală
temeliile Casei domneşti şi ale chiliilor din
secolul al XV-lea, edificii care se vor construi
în timpul arhimandritului Iachint Unciuleac
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 5
(1977-1992), sub directa supraveghere şi
finanţare a Patriarhului Teoctist, mitropolitul
Moldovei şi Sucevei de la acea vreme, dar şi a
Episcopului-Vicar Pimen Suceveanul.
Au urmat apoi, alte ascultări: stareț la
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava,
cu un stagiu de pregătire în Germania, o
ședere de aproape trei luni în Statele Unite
ale Americii pentru a ajuta la mersul bun
al Episcopiei de acolo și de câteva luni la
Așezământul românesc din Ierusalim. 4 ani
a fost apoi, exarh, adică responsabil cu viața
mănăstirească din județele mitropoliei: Iași,
Suceava, Botoșani și Neamț. În paralel cu acti-
vitatea de exarh, a lucrat și în sectorul misio-
nar, slujind și predicând la bisericile parohiale
din zonele cu probleme misionare, la sfinți-
rea sau punerea pietrei fundamentale pentru
noile biserici; a participat efectiv la conferin-
țele de orientare administrative și misionare.
I s-a încredințat primirea și conducerea unor
delegații străine, cu ocazia vizitelor făcute
la mănăstirile din cadrul mitropoliei, reîn-
tâlnind, ci acest prilej, persoane pe care le-a
cunoscut cu ocazia vizitelor sau șederii sale
în afara țării.
La 11 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vi-
car al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, hiro-
tonia având loc în ziua Naşterii Sfântului Ioan
Botezătorul – 24 iunie – la hramul Mănăstirii
„Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, de către
Patriarhul Teoctist Arăpaşu – la acea vreme
mitropolit – Eftimie Luca, Episcopul Romanului
şi Huşilor, şi Roman Ialomiţeanul, Episcopul
Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, în pre-
zenţa Patriarhilor Diodor al Ierusalimului şi
Iustin al României.
Ca Episcop-Vicar, pe lângă rezolvarea pro-
blemelor curente de la birou, avea în atenţie
şi buna desfăşurare a întregii activităţi epar-
hiale – cancelarie, protopopiate, Seminarul
teologic, mănăstiri, revistă, tipografie, sector
cultural-misionar – bucurându-se, totodată,
de toate drepturile pe care i le conferă Sfintele
Canoane şi Legiuirile bisericeşti acestei dem-
nităţi; slujea şi predica în toate parohiile şi
mănăstirile din cele patru judeţe componente
ale Arhiepiscopiei Iaşilor: Iaşi, Botoşani,
Suceava şi Neamţ, ca delegat al chiriarhului,
supraveghind îndeaproape activitatea litur-
gică, pastoral-misionară şi socială, culturală,
precum şi cea administrativ-edilitară a preo-
ţilor din parohii; sfinţea biserici, clopotniţe şi
case parohiale şi prezida conferinţele preo-
ţeşti, sinaxele monahale şi cursurile de ghizi,
care se organizau în fiecare an în Sala „Iustin
6 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
Moisescu” de la Centrul eparhial; de aseme-
nea, primea nenumărate delegaţii din ţară
şi din străinătate, pe care adesea le însoţea
pe la mănăstirile din eparhie; coordona şi
supraveghea lucrările de construire, restau-
rare şi consolidare a bisericilor şi mănăstirilor
– monumente istorice – contribuind nu de
puţine ori din visteriile personale; prezida,
din încredinţarea chiriarhului, sesiunile anu-
ale ale Consiliului şi Adunării Eparhiale.
După evenimentele din 1989 până la 1 iulie
1990, când a fost numit noul mitropolit (IPS
Daniel, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române), Preasfinţia Sa a îndeplinit şi func-
ţia de locţiitor de mitropolit al Moldovei şi
Sucevei, iar din toamna anului 1990, până la
plecarea sa ca arhiepiscop, pe cea de rector
al reactivatei Facultăţi de Teologie „Dumitru
Stăniloae” din Iaşi.
Anul 1990 poate fi considerat înce-
putul unei noi ere în Biserica Ortodoxă
Română. Libertatea dobândită prin jertfă,
în decembrie 1989, a făcut posibilă şi reaşe-
zarea lucrării Bisericii străbune în firescul ei.
Reactivarea sau înfiinţarea unor noi eparhii
în ţară şi în străinătate era imperios necesară.
candela
Printre eparhiile reactivate s-a numărat şi
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cândva
mitropolie, ceea ce a atras după sine alege-
rea chiriarhului; aşa se face că, la 24 ianua-
rie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a ales în demnitatea de arhiepiscop
pe Preasfinţitul Pimen Suceveanul, Episcop-
Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pe
lista priorităţilor Înaltpreasfinţiei Sale a stat
scris programul: „Nici un sat fără preot şi bise-
rică”, având în vedere situaţia misionară cau-
zată de prozelitismul multiconfesional din
eparhie; predarea orei de Religie în şcoli de
către un personal calificat; dezvoltarea activi-
tăţilor sociale prin construirea de aşezăminte
caritabile pentru bătrânii abandonaţi, copiii
orfani şi cei ai străzii, prin implicarea unor
parohii, mănăstiri şi schituri în susţinerea
acestora; ajutorarea cu cele necesare traiului a
familiilor cu venituri precare; organizarea de
tabere şi excursii pentru copiii din Basarabia
şi Bucovina, precum şi şcolarizarea celor Mariei. Nu a pregetat niciodată să vină de
care doresc să urmeze cursurile Seminarului la birou pe şantierul căminului de bătrâni
Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei” din Suceava; – de la fasonat fierul – sau pe şantierele în
restaurarea monumentelor şi salvarea fres- care se construiau case pentru sinistraţi, pen-
celor de la distrugere; construirea unui nou tru bătrânii singuri sau pentru copiii aban-
centru administrativ; şi – nu în ultimul rând – donaţi. Când nu-l găseşti la birou, îl găseşti
recuperarea celor 192.500 hectare de pădure, în Catedrala arhiepiscopală la slujbă sau în
care au aparţinut Fondului bisericesc, confis- eparhie, la slujbele programate; sau cu dife-
cat de regimul comunist. rite urgenţe – neprevăzute – apărute în paro-
Din cele enumerate – doar câteva din- hii şi mănăstiri. Înaltpreasfinţia Sa este într-o
tre cele multe care definesc lucrarea permanentă veghe. Fie vizitează şantierele de
Înaltpreasfinţiei Sale în cele aproape trei dece- la parohii şi mănăstiri sau aşezămintele soci-
nii de slujire arhiepiscopală – cam toate s-au ale – ca asistaţii să nu ducă lipsă de nimic
realizat, potrivit agendei propuse, mai puţin din cele necesare (alimente, medicamente,
aducerea în ograda Bisericii a Fondului biseri- îmbrăcăminte etc.) – sau pe cele destinate
cesc. În acest sens, Înaltpreasfinţia Sa a bătut taberelor, fie la tipografia eparhiei în care –
de-a lungul timpului la toate porţile mai-ma- până în prezent – s-au tipărit sute de titluri,
rilor ţării pentru a-i determina să înţeleagă că dintre care ierarhul a oferit, cu precădere,
ceea ce solicită este un drept al Bisericii, însă copiilor din şcolile de pe raza judeţului
zbaterile Înaltpreasfinţiei Sale au fost fără Suceava, dar şi celor din Basarabia şi Bucovina
sorţi de izbândă. de Nord, Cărţi de rugăciuni,  Mica Biblie,  Cartea
Dincolo de toate nedreptăţile pe care le-a de învăţătură ortodoxă ş.a.
trăit de-a lungul vieţii sale, raportându-ne
doar la cele trei decenii de slujire arhiepisco-
pală, Înaltpreasfinţitul Pimen a ştiut să îmbine
în mod armonios cele ale Martei cu cele ale

mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 7

 Stareţ al mănăstirii Putna, 1960

Protos. Pimen, ghidând delegaţia condusă de Nicolae Ceauşescu,

în Muzeul Mănăstirii Putna, 1966
8 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
 Arhim. Iachint, PS Gherasim, IPS Pimen Obştea mănăstirii Putna

La mormântul Sf. Voievod Stefan cel Mare, cu

Arhim. Iachint Unciuleac

mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 9

 †DANIEL,
Patriarhul României

Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni –

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor (1929-2020)

Î
mpreună cu întreaga Biserică Ortodoxă
Română am primit cu profundă durere
în suflet vestea trecerii din această
viață a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților.
Lucrarea sa pastorală, misionară, duhov-
nicească, culturală şi socială pentru binele
Bisericii, am evocat-o cu multă preţuire anul
trecut, în 25 august 2019, la împlinirea vene-
rabilei vârste de 90 de ani, în cuvântul adre-
sat cu acea ocazie, pe care l-am intitulat: „Un
ierarh evlavios şi harnic – Arhiepiscopul
Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor la 90 de ani de
viaţă”. În cele ce urmează vom reaminti câteva
etape ale vieţii sale şi principalele sale preo-
cupări constante.
Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut la
25 august 1929, din părinţii Maria şi Mihai
Zainea, o familie de oameni credincioşi din
localitatea Herăşti, comuna Greabănu (jude-
ţul Buzău), primind la botez numele Vasile.
Vocația sa bisericească s-a remarcat din
tinerețe. Între anii 1948 – 1951, după cursu-
Köln, Germania (1976-1977). În perioada 1957-
rile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat, a
1961 a fost stareț al Mănăstirii Putna, iar între
urmat şi cursurile Seminarului monahal de la
anii 1974-1978 a fost stareț al Mănăstirii Sfântul
Mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire. La
Ioan cel Nou, Suceava. Începând cu 1 februa-
10 martie 1951 a primit chipul cel îngeresc al
rie 1978, a fost Superior al Aşezământului
călugăriei, primind numele Pimen.
Românesc de la Ierusalim.
A fost hirotonit ierodiacon în anul 1951, iar
Între anii 1979-1982, a fost exarh al mănăs-
ieromonah în anul 1957, după ce a urmat stu-
tirilor din Arhiepiscopia Iașilor. La reco-
dii teologice superioare la Institutul Teologic
mandarea Mitropolitului Moldovei, Teoctist
Universitar din București (1953-1957), apoi
Arăpaşu, în data de 10 ianuarie 1982, a fost
studii de specializare la Universitatea din
10 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor,
cu numele de Suceveanul, fiind hirotonit la
24 iunie 1982. În anul 1990, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînfiin-
țarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar
Preasfințitul Părinte Pimen, la recomandarea
noastră, în calitate de Mitropolit al Moldovei
şi Bucovinei, a fost ales şi întronizat (3 martie
1991) Arhiepiscop al acestei eparhii.
Timp de aproape trei decenii,
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a desfă-
şurat în această eparhie o bogată activi-
tate liturgică, pastorală, edilitară, culturală şi
social-filantropică. Sihăstria Putnei, în data de 14 mai 2017, eve-
Cu mult zel misionar şi cu multe eforturi niment solemn la care am participat împre-
susţinute, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen ună cu majoritatea ierarhilor Sfântului Sinod,
a desfăşurat ample activităţi în eparhia sa. ca răspuns la invitaţia Înaltpreasfinţitului
Printre acestea se numără redeschiderea mai Părinte Pimen.
multor sfinte lăcaşuri care au fost închise în Conștiința pastorală şi misionară a
perioada comunistă, zidirea de multe biserici Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen a îmbi-
noi, înfiinţarea de noi protopopiate, precum şi nat evlavia personală a ierarhului harnic şi
înfiinţarea de noi aşezăminte monahale. milostiv, cu lucrarea dinamică pentru binele
În paralel cu zidirea noilor locașuri de cult, comun; prețuirea față de lucrarea înaintaşilor
care reprezenta o necesitate liturgică reală a săi, cu sentimentul datoriei morale de a conti-
Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a nua lucrarea lor în prezent.
susținut şi activitatea de consolidare, restau- În numele ierarhilor Sfântului Sinod şi al
rare, conservare şi punere în valoare a biseri- nostru personal, adresăm familiei îndurerate,
cilor şi mănăstirilor monumente istorice din clerului, vieţuitorilor din mănăstiri şi tutu-
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților, adevă- ror credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei
rate altare ale memoriei poporului român şi şi Rădăuţilor, părinteşti condoleanţe, rugân-
nepreţuite opere de artă eclesială, înscrise în du-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel
tezaurul de valori ale patrimoniului cultural înviat din morţi, să aşeze sufletul Părintelui
național şi mondial. Arhiepiscop Pimen, în lumina, pacea şi iubi-
Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi şi ale rea Preasfintei Treimi, în ceata sfinţilor Săi
Sfinților Părinţi ai Bisericii, Înaltpreasfinţitul slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia
Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia mântuirii şi a vieţii veşnice.
Sucevei şi Rădăuţilor să fie înmulțite faptele Veşnica lui pomenire din neam în neam!
iubirii milostive, prin înfiinţarea mai mul-
tor instituții şi aşezăminte social-filantropice
în vederea ajutorării orfanilor şi copiilor din
familii cu posibilități financiare limitate (3
aşezăminte pentru copii), precum şi pentru
ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavori-
zate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni.
Ca o încununare a lucrării sale de părinte
spiritual al Bucovinei a fost proclamarea
canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul
şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la

mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 11

†IPS Părinte Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Bărbat după inima Mea, care va face toate voile

Mele - zice Domnul (Fp. Ap. 13, 22)

Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia

Sucevei și Rădăuților,
Majestatea Voastră,
Înaltpreasfințite și Preasfințite Părinte,
Distinse autorități,
Iubiți frați preoți și cinstiți viețuitori ai sfinte-
lor mănăstiri
Îndurerată familie,

Z
is-a Domnul despre Prorocul David:
Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat
după inima Mea, care va face toate voile
Mele (Fp. Ap. 13, 22). Acest cuvânt s-a rostit
în toate bisericile ortodoxe la Sfânta Liturghie
de miercuri, 20 mai, ziua plecării la Domnul a
Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen.
Bărbat după inima Domnului, care a făcut
voia Sa, îndrăznim și noi a mărturisi despre
alesul lui Dumnezeu, Părintele Arhiepiscop
Pimen. O privire atentă și onestă, adâncă și
obiectivă asupra vieții și lucrării vrednicu-
lui Vlădică descoperă pe bărbatul iubitor de poarte Crucea, să fie răstignit pe ea, să-i ajute
Dumnezeu și iubit de Dumnezeu. Da, iubit pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vie-
de Dumnezeu a fost și este Arhipăstorul ții. Din grădina Ghetsimani, unde a zăbo-
Moldovei de miazănoapte – Bucovina pe vit aproape întreaga viață, a urcat adesea pe
care Înaltpreasfinția Sa o contempla ca pe o Tabor și a avut drept răsplată clipe de lumină
mireasă aleasă, demnă și nespus de frumoasă. a Învierii.
A fost iubit de Dumnezeu pentru că s-a stră- Vlădica Pimen a avut parte de o viață
duit să asculte glasul Stăpânului ceresc, să-I tumultuos de bogată, viață surprinzătoare
înțeleagă mesajul și să-I împlinească porunca. în complexitatea ei, uimitoare în coordona-
Iubit a fost de Dumnezeu pentru că s-a stră- tele ei esențiale. Născut în perioada interbe-
duit în toate să urmeze calea cea strâmtă, să lică, trăind din plin timpul războiului, martor

12 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
al întregii perioade comuniste și participant
la durerile fără de sfârșit ale mult aștepta-
tei renașteri a României post-decembriste,
Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp
în chip smerit și majestuos deopotrivă.
Mărturisea cineva în ziua plecării Părintelui
Arhiepiscop Pimen la Domnul următoarele:
„A fost un om bun, un ierarh integru, călugăr
adevărat, moșul tuturor ierarhilor din Sfântul
Sinod. Mi-a fost drag...” Oamenii l-au perceput
ca atare, doreau să-l privească, să-l asculte, să-l
atingă. Chipul său de ascet trimitea la pust-
nicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără
menajamente căldicele crea sentimentul unui
om care nu are timp de pierdut în explicații
și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară
– prelungire a celei lăuntrice – se apropia de
icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o exten-
siune a acestora. Le-a iubit nespus, a luptat
pentru restaurarea lor, s-a întristat nespus în
fața indiferenței multora față de acest tezaur
identitar al românilor. Suferea adânc pentru
Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate.
Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și
Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea
întregită în trupul României.
Preoții de parohii și viețuitorii sfintelor
mănăstiri i-au fost frați și surori de nevoință.
I-a slujit ca Hristos pe ucenici la Cina cea de
Taină. I-a ajutat de multe ori, i-a mustrat câte-
odată dar întotdeauna i-a iubit.
Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și
copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu
inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul
unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o
mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân să
fie bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat
în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea,
poate, sentimentul de vinovăție, văzându-se
pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați
în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea
peste obstacole și neînțelegerea multora în
dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a
fi împreună cu ei, bucurându-le inima.
În multe, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop
Pimen a fost un om special. Și timpurile,
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 13
oamenii și provocările au fost pe măsură.
Mulți l-au iubit. Alții, puțini la număr, l-au
contestat pentru că nu l-au înțeles. Era prea
mare, prea adânc, prea creștin, prea român,
pentru a-i fi ușor sesizată anvergura. Unii s-au
temut de glasul lui. Aveau și de ce. Pentru că
era necruțător în fața trădării, lașității și mici-
mii sufletești. Cu siguranță că a și greșit în
viață. Era pământean, sub vremi și vremurile
n-au fost ușoare. Acum s-a înfățișat înaintea
Dreptului și Milostivului Dumnezeu. Avem
încredințarea că Hristos Domnul l-a primit în
Împărăția Sa, alături de Părintele Iachint de
la Putna, Patriarhii Iustin și Teoctist, de mul-
țimea de preoți, viețuitori ai sfintelor mănăs-
tiri și credincioșii pe care i-a cunoscut și care
l-au precedat în drumul spre veșnicie. Avem
și nădejdea că Dumnezeu i-a iertat și păcatele
pe care, ca om, le-a săvârșit. L-a iubit, slujit și
mărturisit pe Dumnezeu cu întreaga-i ființă și
în aceasta se înrădăcinează nădejdea că a fost
primit în lumea drepților.
Părintele Arhiepiscop Pimen ne va lipsi
multora dintre cei care încă suntem în valea
plângerii acestei lumi. Această lipsă va fi supli-
nită cu siguranță de rugăciunea sa pentru noi.
Îl rugăm să ne ierte pentru cele ce i-am greșit
și să ne inspire să mergem pe calea pe care a
străbătut-o el.
Veșnică să-i fie pomenirea!
†PS Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop -vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Cerul vă este de acum, nădăjduim, noua

casă, dar nu uitați, Înaltpreasfinția
Voastră, nici Bucovina cea dragă

D
acă l-aș fi întrebat pe Înaltpreasfințitul
Părinte Pimen cum să-mi întocmesc
aceste rânduri, mi-ar fi zis: Puține
cuvinte! Nu poți cuprinde niciodată totul, ci,
așa, ceva! Să fie „bob numărat”. Nu știu dacă
voi putea întru totul să-i împlinesc dorința, dar
mă voi strădui, așa cum un fiu care s-a simțit
ocrotit și iubit trebuie să-și asculte părintele
duhovnicesc.
Așadar, cu durere adâncă dar și cu multă
nădejde, rostesc aceste cuvinte din partea
obștii creștine dreptmăritoare din Bucovi-
na. Ne luăm rămas bun de la Părintele nos-
tru Arhiepiscop Pimen cu toții bineînțeles,
dar mai ales noi, slujitorii Sfintelor Altare
de aici, din Bucovina, ostenitorii de la sfin-
tele mănăstiri și tot poporul binecredincios
de pe aceste meleaguri pe care atât de mult
le-a iubit. Căci Înaltpreasfinția sa este legat de
Bucovina nu doar prin cele aproape trei de- tot aici, în pământul Bucovinei”.
cenii de slujire ca prim chiriarh al acestei nou N-a existat cred că sat bucovinean pe
reînființate eparhii, nici prin anii de ascultare unde pașii săi să nu fi călcat. Toate drumurile
ca ghid la Mănăstirea Putna, ori de stareț al îi erau ca ale sale: nu avea nevoie de hartă,
acestei lavre ori a celei de aici, de la Sfântul nici de GPS, ci ne uimea știind și numărul
Ioan din Suceava, ci mult mai de demult. O de semafoare dintre două puncte ale unei
tainică și plină de bucurie chemare a aces- șosele. A respirat aerul proaspăt al obcinelor
tor ținuturi a simțit-o tânărul Vasile Zainea Bucovinei, a prețuit munca țăranilor și a celor
când, privind cei șapte munți ai Vrâncioaiei ostenitori cu mintea, a iubit portul și obiceiu-
din zona Buzăului natal, gândul și inima i se rile din Bucovina, l-a iubit pe Ștefan cel Mare
îndreptau cu dorire și foc sfânt spre Ștefan cel și a sădit această dragoste mai ales copiilor
Mare, soarele Sucevei. Și Dumnezeu i-a înde- pe care îi primea ca ghid. Glasul său s-a în-
plinit ruga și din „venetic” cum își spunea, cu trecut cu cel al clopotului Buga atunci când
modestie, adeseori, a devenit al Bucovinei. vorbea despre iubirea de țară, despre familie
Bucovina i-a devenit adevărata casă și de și despre valorile neamului, și tot puternic a
acum, așa cum și-a dorit, își va odihni trupul rămas atunci când tăia ca fulgerul împotriva

14 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
nedreptăților pe care unii și alții le-au făcut
Bisericii și oamenilor. Mâinile lui nu doar au
binecuvântat pe credincioșii din Bucovina, ci
s-au împreunat cu ale meșterilor atunci când
a ridicat case pentru cei săraci. Nu doar rasă
smerită și odăjdii sfinte a purtat Părintele
nostru Pimen, ci și halat de salahor sau, nu
de puține ori, frumos pieptar înflorit bucovin-
ean.
A fost și va rămâne Părinte al Bucovinei,
trăind durerile și bucuriile ei, așa cum le-a
simțit iscusit ilustrate de Balada lui Ciprian
Porumbescu ori Doina lui Mihai Eminescu.
Mai presus, însă, i-a iubit pe oameni; ne-a
iubit pe noi, preoții, monahii și credincioșii
din Bucovina. De aceea, în numele acesto-
ra, îndrăznesc a rosti acum, cu smerită re-
cunoștință:
Înaltpreasfinția Voastră, Părintele nostru
Arhiepiscop Pimen, din adânc de inimă Vă
mulțumim.
Vă mulțumim că ne-ați învățat să-L iubim
pe Dumnezeu, Biserica Lui cea sfântă și pe cei
sărmani, „frații prea mici ai lui Hristos”.
Vă mulțumim că ne-ați învățat, cu fapta, nu
doar cu cuvântul, să ajutăm, să fim harnici,
darnici, să iubim munca și să fim cumpătați
în toate; căci cum vom putea uita vreodată
vorba de duh cu care ne întăreați: Nu-i greu a
trăi, ci e greu a cumpăni?!
Ne-ați învățat ascultarea, modestia și cu-
vântul nemeșteșugit. Vă mulțumim pentru
felul în care ne-ați primit pe fiecare, ca un
părinte, nu ca un distant conducător. Și când
vom da de greutăți, ne vom aduce aminte
de cum ați trecut cu multă înțelepciune prin
vremi mai grele ca ale noastre și că nu v-ați tră-
dat nici credința, nici neamul, nici năzuințele.
Vă suntem adânc recunoscători pentru pu-
nerea mâinilor sfințitoare peste cei pe care
i-ați hirotonit, pentru încrederea și încurajar-
ea arătate părinților și maicilor, pentru rugăci-
unile de binecuvântare de la sfintele slujbe.
Vă mulțumesc îndeosebi obștile mănăstirilor
redeschide prin grija Înaltpreasfinției Voastre
și cele ale căror temelie ați pus-o în ultimii 30
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 15
de ani.
Nu doar cu flori vă întâmpină acum cei
care au venit să-și ia rămas bun, așa cum
tot cu flori ale bucuriei vă întâmpinau cred-
incioșii când poposeați la slujbe în mijlocul
lor; ci florile sunt înșiși ei, credincioșii pe care
i-ați prețuit și i-ați slujit, i-ați binecuvântat și
îndrumat, cu care ați plâns și împreună cu
care v-ați bucurat.
Pe lângă multe altele pentru care trebuie
să fim recunoscători, încă o dată și încă o
dată vă mulțumim pentru acel lucru pe care
numai oamenii cu suflet mare pot să-l facă
necondiționat și fără număr: iertarea. Ne-ați
iertat când am greșit și nu ne-ați pedepsit cât
am fi meritat. Ne-ați acceptat așa cum suntem,
și, ca să nu ne supărați, ați așteptat uneori și
ani întregi, ca să ne spuneți unde am greșit.
I-ați ținut aproape și pe cei care v-au trădat,
sperând în întoarcerea lor. Ați purtat sarcinile
noastre, ca un părinte, și noi ne cerem iertare,
acum, că n-am arătat îndeajuns purtare de fii
adevărați.
De aceea, nu, părinte Pimen, nu pent-
ru greșelile Înaltpreasfinției Voastră a venit
această cruntă boală peste bătrânețile Înalt-
preasfinției Voastre, încă puternice, dar to-
tuși, purtătoare de urmele ostenelilor unei
vieți de 90 de ani. A venit pentru neascultările
noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le-
am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din
cele pe care ni le-ați cerut să le împlinim. A
venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile
ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei
în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită,
dar atât de încercată și îndurerată de această
molimă. Ați purtat-o pentru păcatele noastre,
singur și departe, dar atât de aproape în duh
de cei pe care îi iubeați. Și pentru aceasta, vă
rugăm, iertați-ne.
Și iertați-i și pe cei care v-au judecat, acum,
ori mai înainte, pe cei care v-au vorbit de rău,
pe cei care nu v-au înțeles zbuciumul, neo-
dihna și durerea pentru redobândirea unei
proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu-se și ei
fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau
în fața morții, vor învăța măcar acum să vă
prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu
care v-ați dus de aici, făcând un gest recuper-
ator pentru Biserica din Bucovina.
Acum, luându-ne rămas bun, Îl rugăm pe
Dumnezeu să vă ierte și pe Înaltpreasfinția
Voastră de tot ceea ce, ca om în lume viețuind,
veți fi greșit, cu voie ori fără de voie.
Vă așezăm trupul în țărână, dar duhul îl
vom ține minte ca treaz și neînfricat.
Vă alăturați celor pe care i-ați prețuit și vă
veți întâlni în slava de Sus cu profesorii de la
școală, cu părinții duhovnicești care v-au for-
mat, cu marii dascăli de teologie din vremea
studenției, cu părinții patriarhi Iustin și Teoc-
tist, cu bădia Iachint, cu Preasfințitul Ghera-
16 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
sim Putneanul.
Cerul vă este de acum, nădăjduim, noua
casă, dar nu uitați, vă rugăm, Înaltpreasfinția
Voastră, nici Bucovina cea dragă. Rugați-vă
pentru noi. Ocrotiți-ne. Luminați-ne. Aju-
tați-ne pe mai departe, că e greu să rămâi fără
de tată, fără de părinte.
Și, când ne va fi și nouă vremea, mijlociți,
Înaltpreasfinția Voastră, ca Dumnezeu să ne
facă și pe noi părtași de Împărăția Lui cea
veșnică.
Fie-Vă, Părinte Arhiepiscop Pimen, neui-
tată pomenirea în veci de veci. Amin.
candela
 † IPS Părinte Calinic,
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Arhiepiscopul biblic: Pimen, cu sufletul lipit de Cer

E
ra prin luna iunie a anului 1964, când
Pimen iereul, care închega pe răbojul
vieţii sale doar 35 de ani, era responsa-
bilul mănăstirii Durău, de la poalele voini-
cului Ceahlău. Drumeţia noastră se făcea la
sfârşitul anului V, când directorul Seminarului
Teologic de la Mănăstirea Neamţ, Profesorul
diacon Ioan Ivan, dirigintele nostru drag şi res-
pectat, pe care-l numeam între noi Abraham,
ne-a luat ca pe puişorii lui dragi să urcăm
Ceahlăul.
Seraficul Pimen, tânăr şi cu barba neagră
ca pana corbului, ne-a învăluit cu privirea lui
pătrunzătoare şi ne-a arătat biserica mănăs-
tirii cu o pictură aparte, realizată de maestrul
Tonitza.
Vedeam pentru prima oară un călugăr îm-
brăcat impecabil şi cu o subţirime trupească,
demnă de invidiat de orice cucoană din lume.
Comunica extraordinar şi aveai impresia că De la Putna lui Ştefan al Moldovei Domn
l-ai văzut dintotdeauna. şi Sfânt, se auzeau veşti de mari nădejdi,
L-am întrebat dacă este bine să mă fac că- care, deopotrivă, bucurau, dar şi înfricoşau.
lugăr. Mi-a răspuns tăiat că este un lucru foar- Pe buzele turiştilor şi pelerinilor se auzeau
te bun, dar foarte greu şi să nu iau în glumă pomenite numele lui Pimen Zainea şi Iachint
asemenea porneală pe drumul sihăstriei, spu- Unciuleac. Ei erau trâmbiţele Putnei şi ale
nându-mi că au trecut doar cinci ani de la De- Moldovei până-n marile depărtări, glăsuind
cretul 410/1959, când se spulberase întregul adevăruri în vremuri de mare restrişte. Isto-
tineret din mănăstirile şi schiturile din Româ- ria de atunci nu putea arăta ceea ce se clama
nia. la Putna. «Doina» lui Eminescu, «De la Nistru
Mi-a făcut urarea să am răbdare şi să rog pe pân’ la Tisa», era pâinea proaspătă, îmbiată
Dumnezeu şi Maica Domnului să-mi îndru- pelerinilor, din cuptorul dragostei, unde jarul
me paşii şi să n-am nicio grijă. Am urcat cu era vegheat să nu se mai stingă.
mare bucurie muntele gândindu-mă la sfatu- Aici, la Putna cea vestită, aceşti sacerdoţi
rile pe care le-am primit la început de drum, erau neadormiţi în slujirea neamului româ-
ţinând în tainiţa sufletului comoara dobândi- nesc. Zeci de ani de şcoală înaltă în ctitoria
tă. Ea avea să rodească peste câteva luni, spre lui Ştefan Vodă nepereche!
marea mea bucurie că m-am putut adăuga Au urmat ani de zbucium! Paşii noncon-
celor care jeleau drama şi tragedia risipirii a formistului Pimen aveau să se îndrepte spre
peste 10.000 de călugări şi călugăriţe din ce- Germania, pentru studii, Ierusalim, pentru
tăţile duhovniceşti ale Ţării. slujire, America, pentru misiune.
Au trecut anii! La 53 de ani (1982), Mitropolitul Moldovei
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 17
de atunci, Teoctist, Patriarhul de veşnică po-
menire, l-a chemat, la vârstă canonică desă-
vârşită, pe Pimen arhimandritul, la ascultarea
de episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Iaşilor,
fiind sfinţit arhiereu în sobor mare, partici-
pând Diodoros I, Patriarhul apostolic al Ie-
rusalimului. A plouat cu har peste Pimen cel
pios, dar şi peste întreaga fire, fiind o secetă
cumplită, iar zecile de mii de creştini nu s-au
mişcat din ploaie. După o vreme, din masa de
oameni se ridicau aburi către Cerul care bine-
cuvânta ziua de naştere a Înaintemergătoru-
lui Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul!
În primăvara anului 1991, Arhiepiscopia
Sucevei şi Rădăuţilor îşi primea de acum îna-
inte arhipăstorul cel harnic şi devotat. Din
Moldova cea mândră, Suceava şi Rădăuţi,
porneau la drum de întărire cu cea mai bo-
gată zestre din lume. Pimen arhiepiscopul
acum îşi punea cu şi mai mare dăruire puteri-
le pentru a salva patrimoniul sfânt al Ţării, iar
cunoştinţele acumulate la Academia de Arte
Frumoase, acum şi mai mult, rod bogat au în-
ceput să arate.
Am văzut pe acest om al lui Dumnezeu lu-
crând pe şantierele întinse întru restaurare,
nu doar cu îndemnul şi încurajarea, ci punând
umărul, ca toţi lucrătorii. Am crezut o vreme
că vrea să arate lumii nuanţe de snobism ar-
hieresc, dar m-am convins că nu glumeşte aş-
18 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
teptând laude omeneşti. Era lucru prea serios
făcut ca să glumească!
L-am văzut de multe ori şi l-am auzit cum
se plângea îndurerat că nu este înţeles şi nu
este ajutat la Căminul de bătrâni din Suceava.
L-am văzut sfădind cu vorba şi în scris pe
cei care nu mai au timp pentru problemele
Bisericii şi că Neamul acesta românesc este
sărăcit şi împins în braţele dezastrului moral!
Am văzut şi citit cele trei mari cărţi: Ştefan
cel Mare: în Istorie, cronici şi legendă, cu un
cuvânt înainte şi binecuvântarea ostenitoru-
lui ierarh, Pimen Arhiepiscopul, cel bucuros
că Ştefan nu i-a rămas dator pentru cinstea şi
munca sa, chiar dacă unii au uitat acest lucru.
Şi, iată, aşadar, Pimen arhiepiscopul este
ierarhul din două milenii, care a prins şi cinci
sute de ani de la trecerea lui Ştefan Vodă în
Ţara de peste veac, cu o Biserică vie şi înflo-
ritoare.
Trupul său obosit de ani, în luna florilor,
coboară în brazda Bucovinei să se odihneas-
că de greul zilei, iar sufletul său veghează
asupra bisericilor, aşa cum citim în celebra
carte a lui Wilhelm Nyssen: «Pământ cântând
în imagini!»
Pimen arhiepiscopul se vede mereu răsă-
rind din pământ, din râvna celor de sub braz-
dă, cu sufletul lipit de Cer!
candela
 Arhiepiscopul Pimen, chip al monahului
ascetic şi al ierarhului jertfelnic
- Mesajul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei -
C
u multă durere, dar şi cu neclintită
nădejde în Taina Învierii şi a Împărăţiei
celei veşnice, aducem la cunoştinţă cle-
rului şi credincioşilor din Moldova ves-
tea plecării la Domnul a Înaltpreasfinţitului
Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Venerabilul ierarh, binecuvântat de
Dumnezeu să treacă de graniţa a 90 de ani
de viaţă, lasă un gol imens în sufletele tuturor
celor ce i-au cunoscut râvna, credinţa şi dra-
gostea de Biserică şi de Neam.
Acum, la ceas de despărţire, având în faţa
ochilor inimii chipul său smerit şi luminos,
deşi brăzdat de încercări, suntem încredinţaţi
că am dobândit în Ceruri un rugător la Tronul
Preasfintei Treimi.
Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut la
25 august 1929, din părinţii Maria şi Mihai
Zainea, o familie de oameni credincioşi din
localitatea Herăşti, comuna Greabănu (judeţul
Buzău), primind la botez numele Vasile. La 22
de ani a fost tuns în monahism la Mănăstirea
Neamţ, primind numele de Pimen. În para-
lel cu studiile teologice, mânat de dragos-
tea pentru artă sacră, a urmat şi cursurile
Institutului de Arte Plastice din Bucureşti. De
altfel, întreaga sa viaţă a avut o preocupare
constantă pentru restaurarea monumentelor,
pentru a se reda demnitatea şi frumuseţea ori-
ginală a întregului patrimoniu al Moldovei de
Sus ‚ Bucovina.
Părintele Arhiepiscop Pimen a fost chip al
monahului ascetic şi plin de râvnă misionară.
Ca stareţ sau împlinind alte slujiri, şi-a pus
amprenta asupra unor aşezăminte monahale
precum Mănăstirea Putna, Mănăstirea „Sfântul
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 19
Ioan cel Nou” de la Suceava, Mănăstirea
Văratec, Mănăstirea Bistriţa sau Schitul
Durău. În 1978 a fost numit de Patriarhul
Iustin Moisescu ca Superior al Aşezământului
Românesc de la Ierusalim. În perioada 1980-
1982, din încredinţarea Patriarhul Teoctist,
pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei,
Arhimandritul Pimen Zainea a împlinit ascul-
tarea de exarh al mănăstirilor, până când a
fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei
Iaşilor. Din această treaptă a slujirii bisericeşti
avea să fie chemat Vlădica Pimen, pe 24 ianu-
arie 1991, de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, să fie Arhiepiscop al
Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, o epar-
hie reactivată după căderea comunismului.
Părintele Arhiepiscop Pimen a fost, aşadar,
vreme de aproape trei decenii, Arhipăstor al
Bisericii lui Hristos din Bucovina. A slujit cu
toată fiinţa sa această binecuvântată Eparhie,
valorificând şi întreaga sa experienţa de viaţă
începută în perioada interbelică, continuată
în timpul războiului şi apoi în timpul regimu-
lui comunist. În ultimii 30 de ani a ostenit cu
râvnă în slujirea de Arhiepiscop, impunân-
du-se nu atât prin autoritatea funcţiei şi prin
mecanisme de ordin instituţional, ci prin trăi-
rea sa duhovnicească, prin felul său direct de
a fi şi de a se exprima, prin firescul raportării
la Dumnezeu şi la oameni.
Era impresionantă dragostea sa faţă de
Ţară, faţă de Istorie, faţă de Putna Sfântului
Voievod Ştefan cel Mare. Durerea pe care o
purta mereu în inimă avea forma acelei hărţi
în care România cuprinde şi Moldova de din-
colo de Prut.
Era dedicat până la a se neglija pe sine
lucrării de sprijinire a celor aflaţi în sufe-
rinţă şi, în mod special, a bătrânilor. De-a lun-
gul anilor, a putut fi văzut lucrând alături de
muncitori pe şantier la căminul de bătrâni al
Arhiepiscopiei cu aceeaşi firească atitudine pe
care o avea apoi slujind, predicând, prezidând
şedinţe administrative. Era atitudinea omu-
lui convins că orice lucrare din Biserică este
importantă şi că lui Hristos Domnul slujim în
primul rând în faţa Sfintei Mese, dar şi aple-
cându-ne asupra picioarelor celor mai năpăs-
tuiţi dintre pământeni.
IPS Pimen va rămâne în memoria con-
temporanilor şi prin neobosita sa strădanie
pentru redobândirea bunurilor bisericeşti
confiscate, lucrare ce nu a putut fi împlinită
până la capăt, ceea ce a cauzat multă mâhnire
venerabilului Arhiepiscop.
Prin slujirea sa, IPS Pimen a fost una din-
tre vocile puternice ale Bisericii din ulti-
mele decenii. A fost colaborator apropiat
al Patriarhilor Iustin şi Teoctist, dar şi frate
mai în vârstă şi un sprijin al ierarhilor din
Moldova ultimilor 30 de ani. Era iubit de
preoţi, de călugări, de poporul dreptcredin-
cios. Pe 4 martie 1991, la Suceava, în ziua
întronizării sale ca Arhiepiscop al Sucevei
şi Rădăuţilor, IPS Pimen exclama, fericit că
a revenit în Bucovina: „M-am întors acasă!”.
20 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
Despărţindu-se vremelnic de noi, avem încre-
dinţarea că, înfăţişându-se Dumnezeului
Celui în Treime Preaslăvit, va rosti aceleaşi
cuvinte, dar cu o desăvârşită bucurie: „M-am
întors Acasă!”.
Îndemnăm, în aceste zile, a înălţa cu
toţii rugăciuni pentru ca sufletul IPS Pimen
să fie primit în Împărăţia neînserată a lui
Dumnezeu. De va fi săvârşit, ca orice om,
păcate în această viaţă, avem nădejde că ele
au fost şterse prin milostivire dumnezeiască,
totodată având încredinţarea că s-a adăugat,
în Ceruri, un rugător pentru bunul mers al
Bisericii Ortodoxe Române, pentru întărirea
în credinţă şi în fapte bune a clerului şi cre-
dincioşilor din Moldova.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
†Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor
de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
†Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
†Ignatie,
Episcopul Huşilor
†Calinic Botoşăneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
†Damaschin Dorneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Sucevei şi Rădăuţilor
candela
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 21
22 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
 Din pagini de presă
Dezvăluiri despre IPS Pimen. Abia acum s-a
aflat totul. Detalii neștiute din viața ierarhului
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a murit,
marți noaptea, răpus de coronavirus, la o lună
după ce a fost internat în spital. Cu toate aces-
tea, meritele și acțiunile sale pentru Biserica
Ortodoxă Română și pentru români nu vor fi
uitate.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a murit
miercuri, 20 mai 2020, la ora 00:50, în
urma unui al doilea atac de cord, informează
Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei. Părinte Pimen, născut la 25 august
1929, avea 90 de ani, fiind cel mai în vâr-
stă membru al Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române. Acum exact o lună fusese
internat la Spitalul Matei Balș din București,
cu simptome de pneumonie acută și infectare
cu coronavirus.
Cu o zi înainte, de Sfintele Paști,
Arhiepiscopul Pimen a oficiat Sfânta Liturghie
și s-a împărtășit cu Sfintele Taine din același
potir cu mai mulți părinți dar nici unul dintre
cei 25 de preoți din diferite parohii, care au
fost identificați în cadrul anchetei epidemio-
logice efectuate de autoritățile sanitare suce-
vene, nu au contactat coronavirus, scrie evz.
ro.
Bătrânul ierarh și-a ales ca loc de înmor-
mântare Sihăstria Putnei, un schit al Sfintei
Mănăstiri Putna, de care ÎPS Pimen a fost
atât de legat și unde a fost ghid și stareț.
Trecerea la cele veșnice a Înaltului Pimen sur-
vine într-un moment dificil pentru viețuitorii
Mănăstirii Putna după ce monahii Mănăstirii
au fost internați forțat la Spitalul din Suceava,
fără a fi testați, cu toate că majoritatea erau
evident asimptomatici și deși Mănăstirea are
spațiu de izolare, pe care de altfel l-a pus la
dispoziția sucevenilor încă de la începutul cri-
zei și a carantinei.
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 23
Între cei ridicați nevoluntar se află însuși
starețul Mănăstirii, Părintele Melchisedec
Velnic, o personalitate a Bisericii Ortodoxe
Român și un apropiat al Înaltului Pimen.
Părintele Melchisedec este același stareț care
l-a întâmpinat și pe Regele Mihai la Putna, în
26 aprilie 1992, la prima sa vizită în țară de
după fugărirea pe autostradă din 25 decem-
brie 1990.
Regele Mihai a aprins Sfânta Lumină de la IPS
Pimen
Unul din momentele istorice în care a
participat Părintele Piment a fost în anul
1992, când Regele Mihai a venit la slujba
de Învierea Domnului, la Putna, la invita-
ția Arhiepiscopului. Fără invitația sa oficială,
Regele nu ar fi putut intra în țară după cei 45
de ani care trecuseră de la abdicarea lui. În
Sâmbăta Mare, Regele și soția sa, Ana, înso-
țiți de prințul Nicolae, au fost așteptați de
ÎPS Pimen pe aeroportul din Salcea de unde
s-au îndreptat spre Putna. Starețul Mănăstirii,
Părintele Melchisedec Velnic, l-a primit pe
Rege în pridvorul bisericii cu Evanghelia
şi Crucea, aşa cum erau întâmpinaţi odată
domnitorii.
La mormântul lui Ștefan cel Mare s-a ținut
o slujbă, iar a doua zi peste 5000 de oameni,
veniți din toată țara au participat la slujba
Învierii, unde s-a cântat „Hristos a Înviat” și
Imnul Regal și s-a scandat ”Trăiască Regele!”,
”Regele Mihai!,” “Regele şi Patria.”
Ce spunea Pimen despre întâlnirea cu Regele
Mihai
„Regele Mihai a venit la Mănăs¬tirea Putna
să se închine la mormântul Sfântului Voievod
Ștefan cel Mare și să participe la slujba de
Sfintele Paști. Încercase de două ori să vină în
țară și nu i s-a aprobat, așa cum știm cu toții.
Orice bun creștin are o mare dorință de a se
închina la Sfântul Mormânt al Mântuitoru¬lui
nostru Iisus Hristos, la Ierusalim. Orice bun
român are dorința de a se închina la mor-
mântul lui Ștefan cel Mare, numit de Mihai
Eminescu «altarul conștiinței noastre națio-
nale», iar Mănăstirea Putna, «Ierusalimul nea-
mului nostru românesc». Dorința Majestății
Sale a fost firească și legitimă, ca fiu și suve-
ran al ţării prin ungere.
Primii pași după un lung surghiun i-a făcut
așadar la Putna. «Nu avem viitor dacă nu ne
respec¬tăm trecutul», a spus Majestatea Sa în
cuvântul ținut în Parlamentul României cu ani
în urmă. Putna ne amintește cel mai mult de
trecutul nostru românesc, de istoria neamu-
lui nostru. L-am întrebat atunci cum a putut
rezista atâția ani în surghiun. Mi-a răspuns: cu
rugăciune, credință și nădejde în Dumnezeu.
Am constatat la Majestatea Sa o judecată
pătrunzătoare în Duhul adevărului privind
istoria neamului nostru românesc. Dumnezeu
să-l ierte și să-l odihnească în Împă¬răția ceru-
rilor întru bucuria mântuirii!” Asemenea și pe
Înaltul Pimen, spunem noi.
24 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
Nicolae Ceaușescu la Putna
Puțini știu că ierarhul plecat la Domnul i-a
fost ghid și lui Nicolae Ceaușescu, la prima
vizită a acestuia la o Mănăstire, după instala-
rea în funcția de secretar general al Partidului.
Înaltul Pimen a povestit în câteva rânduri
cum a decurs vizita, care s-a soldat cu aproba-
rea acoperirii bisericii Mănăstirii cu tablă de
cupru, considerat atunci material de război.
Pimen amintea că Ceausescu a fost impre-
sionat la mormântul lui Ștefan și că a obser-
vat cum pe o hartă a Moldovei medievale
dispusă în Muzeul Mănăstirii îi lipsește teri-
toriul de până la Nistru și a dispus imediat să
fie redată corect harta, și cu Basarabia furată
de ruși.
„În anul 1966, Nicolae Ceaușescu a vizitat
Mănăstirea Putna cu prilejul împlinirii soro-
cului de 500 de ani de la punerea pietrei de
temelie a bisericii Mănăstirii Putna. După
această vizită, Putna, îndeosebi, dar și cele-
lalte mănăstiri au fost „năvălite” de mulțimea
turiștilor, mai ales a școlarilor și a studenților.
„Dacă Ceaușescu a fost la Putna, nu mai
are nimeni dreptul să ne mai urmărească și să
ne ceară socoteală de ce mergem la biserică și
la mănăstiri”, spuneau turiștii cu multă bucu-
rie sufletească. Zoe Ceaușescu, după vizita
tatălui ei, a fost de trei ori la Putna, în vizită
particulară. Găzduia la o familie în comuna
Putna.
Seara, când nu mai erau turiști în mănăs-
tire, venea, intra în biserică, îngenunchea în
fața mormântului lui Ștefan cel Mare câteva
minute, săruta mormântul, săruta și icoanele
din catapeteasma bisericii, săruta mâna părin-
telui ghid, mulțumindu-i, și pleca la gazda sa
din Putna. Ea a cerut o carte cu litere chirilice,
„pentru cultura ei”; părintele stareț Gherasim
a priceput ce dorește în realitate; i-a dat un
Ceaslov și o Psaltire.”, povestea Pimen.
Reacție la adresa lui Ponta
IPS Pimen rămâne în conștiința publică și
prin cuvintele adresate la finalul unui Scrisori
Deschise lui Victor Ponta, pe când acesta era
prim-ministru: ” Numai Dumnezeu poate să-i
înțelepțească pe politicienii care s-au instalat
candela
la putere prin minciună și jefuirea averii nați-
onale și care corup oameni din Justiție”.
Claudiu Popa (Capital, 20 mai 2020)
Părintele Arhiepiscop Pimen al Sucevei
și Rădăuților a trecut la cele veșnice
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut
la cele veșnice astăzi, 20 mai 2020, la exact
o lună de la internarea la Spitalul „Matei
Balş” din Bucureşti. Ierarhul fusese spitalizat
pe 20 aprilie, fiind diagnosticat cu Covid-19.
Decesul, survenit în urma unui al doilea atac
de cord și al complicațiilor determinate de
infecția cu noul coronavirus și de vârsta îna-
intată, s-a produs la ora 00:50.
69 de ani în slujba Bisericii
Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut în
25 august 1929 în localitatea Greabănu, jude-
țul Buzău, la botez primind numele Vasile. A
urmat cursurile medii ale liceului din Râmnicu
Sărat, după care, între 1948 şi 1951 a studiat la
Semi­narul monahal de la Mănăstirea Neamţ,
ca frate de mănăstire, absolvind în 1951. La 10
martie 1951 a fost tuns în monahism, pri­mind
numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost
hirotonit întru ierodiacon.
În anul şco­lar 1951-1952, a fost numit pro-
fesor pen­tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor
mănăs­tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi peda-
gog la Seminarul Teologic de la Mănăstirea
Neamţ (1952-1953). Între 1953 şi 1957 a
urmat Institutul Teologic Universitar din
Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra­
rea „Personalitatea Fericitului Augustin oglin-
dită în confesiunile sale”. A fost hirotonit întru
ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octom-
brie 1976 - 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de
limba germană la Universita­tea din Köln. Bun
slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi
apoi stareţ al Mănăstirii Putna (1957-1961). În
continuare, a împlinit diferite ascultări: preot
duhovnic la Mănăstirea Văratec (1961-1962),
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 25
preot la Mănăstirea Durău (1962-1964), muze-
ograf la Mănăs­tirea Putna (1964-1974). Între
timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi
arhiman­drit (1975). Între 1974 şi 1978 a fost
stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de
la Suceava.
De la 1 februarie 1978 a slujit la
Reprezentanţa Patriarhiei Române din
Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh
al mănăstirilor din Arhiepiscopia laşilor. La
recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­
litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10
ianuarie 1982 a fost ales Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei laşilor, cu titlul de Sucevea­nul
şi hirotonit la 24 iunie 1982. În urma reînfi-
inţării Arhiepiscopiei Sucevei, pe 24 ianuarie
1991, a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi
Rădăuţilor şi instalat la Suceava pe 3 mar-
tie 1991. Pe lângă fructuoasa activitate misio-
nar-pastorală şi administrativ gospodărească
a publicat şi diverse studii, îndeosebi cu pri-
vire la iconogra­fia bisericească, dar şi articole,
cronici, recenzii în „Mitropolia Moldovei şi
Sucevei” sau „Candela” (de la Suceava), făcând
totodată parte din delegaţii care au reprezen-
tat Biserica Ortodoxă Română în străinătate.
„Dacă este să spun ce am iubit mai mult,
este că am iubit să fiu ascultător și să fac
lucrul, cum se spune, ca pentru Dumnezeu”
Într-un interviu acordat recent postului
de radio Trinitas, în cadrul emisiunii „Viața
Cetății”, Preasfințitul Părinte Damaschin
Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei
Sucevei și Rădăuților, a vorbit despre rapor-
tarea Părintelui Arhiepiscop Pimen la criza
medicală cauzată de infecția cu noul corona-
virus: „Înaltpreasfințitul Pimen a fost foarte
receptiv; a fost un model de ascultare. El a pri-
mit cu foarte multă înțelegere recomandările
organelor abilitate. (...) Să-l fi văzut pe bătrâ-
nul ierarh cum avea mască pe față: mască
albă pe o barbă albă și cu mănuși pe mâini.
Așa și-a desfășurat activitatea în ultimele săp-
tămâni din luna martie, când încă se mai
putea merge la Centrul eparhial. Ne-a îndem-
nat la prudență și la respectarea măsurilor pe
toți, pe noi din echipa de la Centrul Eparhial,
pe preoți și pe credincioși. Și în spital fiind,
a dat dovadă de aceeași ascultare, care îi era
firească după atâția ani de viețuire monahală
și episcopală”.
„Dacă este să spun ce am iubit mai mult,
este că am iubit să fiu ascultător și să fac
lucrul, cum se spune, ca pentru Dumnezeu”,
a spus chiar Arhiepiscopul Pimen în interviul
oferit pentru Basilica.ro la împlinirea vârstei
de 90 de ani.
Filantropia, preocupare constantă a Părintelui
Arhiepiscop Pimen
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a achi-
ziționat la începutul lunii aprilie două echipa-
mente pentru testare Covid-19, în valoare de
100.000 de euro, pentru Spitalul Județean de
Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
„A fost un gest firesc pe care Înaltpreasfințitul
Părinte Pimen l-a făcut - și l-a făcut cu toată
dăruirea - atunci când s-a alocat o sumă con-
sistentă pentru achiziționarea acelor aparate”,
a spus în cadrul aceleiași emisiuni radiofo-
nice PS Părinte Damaschin Dorneanul. „A
fost implicat cu toată inima. Aceasta l-a carac-
terizat pe Înaltpreasfințitul Pimen dintotdea-
una. Activitățile social-filantropice au fost
una din preocupările sale constante, prin ridi-
carea căminelor de bătrâni, a centrelor pen-
tru copii etc. Nu doar în situații de criză sau
de pandemie, Înaltpreasfințitul s-a ocupat
26 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
de cei nevoiași, ci dintotdeauna. În majori-
tatea cuvântărilor, a predicilor, a pastorale-
lor Înaltpreasfinției Sale, apărea îndemnul de
a veni în sprijinul, cum zice el, ‹fraților prea
mici ai lui Hristos›”.
„După ce a fost nevoit să se interneze, noi
am continuat în duhul și animați de către
dorința și preocuparea Înaltpreasfinției Sale”,
a mărturisit Episcopul vicar Damaschin.
Amintim faptul că în ultima perioadă,
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a reușit
colectarea a încă 100.000 de euro, destinați
tot achiziționării de echipamente medicale
pentru Spitalul Județean de Urgență.
Tudorel Rusu (doxologia.ro)
Mihai Grozavu despre...
Învăţăturile Părintelui Pimen
„În cei 29 de ani în care Părintele Pimen
a condus eparhia noastră, am învăţat că
împlinirea sufletească se obţine prin rugă-
ciune, muncă, răbdare şi perseverenţă, auto-
ritate obţinută printr-o pregătire şcolară bună,
completată, unde este cazul, şi de o experi-
enţă corespunzătoare” arată Mihai Grozavu,
fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean
Suceava, actual consilier judeţean, la ple-
carea la ceruri a Arhiepiscopului Sucevei şi
Rădăuţilor. Mihai Grozavu spune că de la Înalt
Prea Sfinţia Sa a învăţat mai bine ce înseamnă
ascultarea, iubirea de oameni, păstrarea valo-
rilor înaintaşilor, dar şi despre respectarea
întocmai a regulamentelor, ordinii, legilor ţării
şi, în primul rând, a cuvântului care îl bucură
pe Dumnezeu. În aceste momente triste,
Grozavu remarcă grija deosebită pe care ÎPS
Pimen a avut-o pentru protejarea, reabilitarea
şi menţinerea în condiţii optime de conser-
vare a celor opt biserici cu pictură exterioară
şi interioară înscrise pe lista Patrimoniului
UNESCO, precum şi a celor 201 monumente
de categorii „a” şi „b”, care, împreună, repre-
zintă, „bătrânii”, aşa cum îi plăcea Părintelui
Pimen să le numească. Fostul vicepreşedin-
tele al Consiliului Judeţean Suceava reamin-
teşte că, printr-o perseverentă documentare,
candela
Înalt Prea Sfinţia Sa a demonstrat că Biserica
din Bucovina a fost înzestrată, de către ctitori,
cu proprietăţi, care, în timp, pot asigura nece-
sarul de fonduri pentru întreţinerea lor. „Un
program complex, de mare importanţă, care
s-a desfăşurat exemplar în aceşti ani îl repre-
zintă rânduiala de la minunatele slujbe orga-
nizate la sărbători şi hramuri, dar şi în zilele
de duminică. Trebuie să exemplific şi cu slujba
de pomenire, de la Mănăstirea Putna, la împli-
nirea a 500 de ani de la trecerea la cele veş-
nice a marelui nostru voievod Ştefan cel Mare
şi Sfânt, când mii de credincioşi din întreaga
ţară au avut parte de o primire şi o trăire
sufletească înălţătoare. La slujbă au partici-
pat, în principal, membri ai Sinodului Bisericii
Noastre, precum şi parte din conducerea
laică a ţării. Priceperea şi experienţa Înaltului
Pimen au fost determinante. Aşa se face că, în
acea zi, întreaga suflare românească a vibrat
după sunetele clopotelor de la Mănăstirea
Putna” evocă Mihai Grozavu. Fostul vicepre-
şedinte al Consiliului Judeţean Suceava con-
sideră că merită a fi amintit interesul susţinut
pe care Părintele Pimen l-a manifestat pen-
tru încurajarea copiilor şi elevilor, în special
pentru cunoaşterea operei poetului nostru
naţional Mihai Eminescu, citirea scrierilor
monahei Benedicta de la Putna, acad. Zoe
Dumitrescu-Buşulenga, dar şi a cărţilor pen-
tru copii ale stavroforei stareţă Irina Pintescu
de la Mănăstirea Voroneţ. Mihai Grozavu ţine
să readucă în memorie faptul că, în 1991, în
judeţ existau zece mănăstiri şi schituri, iar
acum există 35, numărul bisericilor şi paro-
hiilor crescând cu peste 170, prin construirea
de locaşuri noi, în aceşti ani în care Părintele
Pimen a condus Arhiepiscopia Sucevei. Astfel,
luându-se în calcul bisericile reabilitate şi cele
nou construite şi pictate, în toate localităţile
judeţul să existe unu-două locaşuri de cult. Un
alt aspect definitoriu al vieţii Părintelui Pimen
se evidenţiază prin grija permanentă pentru
asigurarea condiţiilor de viaţă ale vârstnici-
lor, copiilor abandonaţi şi a celor defavorizaţi.
Un prim exemplu că se poate a fost dat de
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor prin
înfiinţarea, în 1995, a aşezământului pentru
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 27
oamenii în vârstă de pe lângă Mănăstirea
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. De altfel,
la această dată sunt amenajate 13 aşeză-
minte, cu 554 de locuri, dintre care 366 pen-
tru vârstnici şi 188 pentru copii. Remarcat aici
este Căminul pentru copii defavorizaţi de la
Mănăstirea Bogdana, de sub grija Părintelui
Stareţ Arhimandrit Iustin Dragomir, aşeză-
mânt care, în prezent, reprezintă un model
în domeniu. De mare importanţă este şi fap-
tul că prin grija Părintelui Pimen s-a acţionat
cu maximă rapiditate pentru ajutorarea, în
trei rânduri, a familiilor sinistrate, ca urmare
a calamităţilor naturale din judeţ, dar şi din
ţară.
„Lecţiile de istorie şi de patriotism ţinute de
Părintele Pimen la Mănăstirea Putna, cunoş-
tinţele Înaltului în domeniile artei, picturii,
protejării monumentelor, în cel al programe-
lor de investiţii, pe care le-a susţinut în peri-
oada în care aveam funcţii administrative, dar
şi lecţiile de omenie, smerenie şi mulţumire
către Bunul Dumnezeu au fost pentru mine
o binecuvântare. Dumnezeu să vă aibă în
pază, Prea Sfinţite Părinte!” a încheiat Mihai
Grozavu, fost subprefect şi vicepreşedinte al
Consiliului Judeţean Suceava, actual membru
al legislativului judeţean.
(Crai nou, 22 mai 2020)
Surâsul de rămas-bun
Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și
Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul
cu care el, Pimen Arhiereul, fratele bătrânilor
și tinerilor deopotrivă, îi întâmpina! La vreme,
vom pleca genunchiul la mormântul său. De
iertare și de drag, un drag neatins de nimic
din ce a fost doar omenesc.
Smerit și încăpățânat deopotrivă. Uneori,
tulburându-se de lucrurile din jur. De cele
mai multe ori, intuind primejdia. Naiv pen-
tru răutatea de acum. Suflet pus pentru obș-
tea creștinilor ortodocși din Bucovina. Pe care
a iubit-o și a trăit-o cu încăpățânarea iubi-
rii ce nu se dă învinsă. Iubit de oameni. Am
stat între ei și le-am văzut evlavia la Bunicul
Sinodului, cum îi zâmbeau șăgalnic.

Om. Care venea dintr-o lungă istorie a
Bisericii. Nu întotdeauna o istorie liniștită. Au
făcut gâlceavă cu memoria lui unii, care, în
timpul de acum se comportă exact ca cei de
atunci. Un atunci care nu e prea departe. Și e
viu. Tocmai prin ei. L-am văzut în veșminte. Și
cu mânecile suflecate la Căminul de Bătrâni
din Suceava ori prin răzoarele de la mănăs-
tirea Sfinții Arhangheli din Groși, dincolo de
linia orizontului turistic al Bucovinei. Printre
monahii simpli ai obștilor pe care le iubea. Și
cărora, din timp în timp, din banii săi, le ofe-
rea cărți ziditoare. Patericul, cărțile din colec-
ția Crinii Țarinii, ori cărțile copilăriei sale la
care ținea enorm.
Un Bunic-Copil adeseori. L-am văzut
la Rădăuți, între micuții Centrului Sfântul
Leontie. Adevărat giumbușluc viu cu copiii.
Serios. Meditativ cu cei mari. Aspru cu sine.
Topit de post. Și Liturghii. Empatic la sufe-
rințe. L-am văzut slujind și predicând ades
la înmormântări de prieteni comuni. Om.
Cumpătat în mai toate aspectele vieții sale de
monah. Dintre toate, însă, mi-a rămas în minte
zâmbetul său între bătrâni. Mă rog, pentru el
erau mai tineri. Stătea cu ei îndelung. Îi știa cu
toți ai lor. Cu vii și morții, îndrăznesc. Însoțea
mașina care le ducea mâncarea, lemnele
28 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
sau cine știe ce dar purta cu sine. Slujea lor.
Tuturor.
Zâmbetul acela nu-mi dă pace de azi
noapte, când am aflat că s-a stins. E zâmbetul
ierarhului ce-și însoțește Turma încredințată
de Hristos până dincolo de pragul Raiului. E
zâmbetul omului ce nu se mai miră de nimic.
Nici măcar de ura și prostia celor ce voiau
să nu i se acorde nici o șansă de tratament
decent. Cuminte, s-a supus unei plecări ce nu
și-a dorit-o. Ascultător până în sfârșit. Pare că
inima sa – în care am încăput toți – a obosit
să lupte pentru a rămâne în viața aceasta și s-a
deschis morții, pentru a intra în viața viitoare.
Om. Cu râvna lui de mulți neînțeleasă pen-
tru pădurile Bisericii din Bucovina devalizate
de politici și istorie. Iar și iar. Cred că acum se
odihnește în răcoarea lor, dincolo de vipia din
ura noastră. Judecătorii lui.
Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și
Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul
cu care el, Pimen Arhiereul, fratele bătrânilor
și tinerilor deopotrivă, îi întâmpina! La vreme,
vom pleca genunchiul la mormântul său. De
iertare și de drag, un drag neatins de nimic
din ce a fost doar omenesc.
Pr. Constantin Necula (doxologia.ro)
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și
Rădăuților, a plecat la Ceruri la vârsta de 90
de ani. Testamentul Înalt Prea Sfinției Sale
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și
Rădăuților, a plecat în lumea veșniciei la vâr-
sta de 90 de ani. Sfinția Sa și-a dat obștescul
sfârșit în această noapte la Institutul de Boli
Infecțioase „Matei Balș” București, acolo unde
era internat de pe 20 aprilie, după ce a fost
infectat cu COVID-19.
Vestea că IPS Pimen a plecat la Ceruri a
îndurerat și a adus multă suferință credincio-
șilor din Bucovina și nu numai.
IPS Pimen și-a petrecut ultimii 29 de ani de
viață la conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și
Rădăuților.
Apropiat de preoți, de viețuitorii din
mănăstiri, dar în primul rând de credincioși,
de bucovineni, solidar cu cei aflați în suferință,
candela
muncitor, neobosit, priceput, implicat în multe
acțiuni umanitare, în construirea de așeză-
minte pentru bătrâni și copii, Arhiepiscopului
Sucevei și Rădăuților a lăsat un mare gol în
inimile tuturor după plecarea sa.
Cu siguranță va rămâne în memoria
colectivă un model de ierarh care a păstorit
Bucovina cu dăruire, cu pricepere, cu vredni-
cie, cu jertfelnicie, și toate din dragoste pentru
Hristos, pentru credința ortodoxă, din dra-
goste pentru țară, pentru înaintași.
IPS Pimen îşi dorea să fie înmormântat în
Bucovina, pentru că aici, spunea Sfinția Sa, a
trăit cei mai frumoşi ani din viaţă.
Să ne rugăm cu toții Milostivului Dumnezeu
să-l primească pe Înalpreasfințitul Pimen în
Împărăția cerurilor.
(monitorulsv.ro)
IPS Pimen – o viaţă în slujba lui
Dumnezeu şi a Bucovinei
În urmă cu mai bine de 90 de ani, pe 25
august 1929, în comuna Greabănu, jude-
ţul Buzău, se năştea primul copil al familiei
Zainea. Era un băiat, iar părinţii se gândeau,
cu bucurie, că vor avea un sprijin la bătrâ-
neţe. Aşa i-a şi fost sortit băiatului. Să-şi pună
întreaga viaţă în slujba altora. Să renunţe la
cele lumeşti. Să renunţe la a strânge averi pen-
tru sine. Să se gândească mereu la alţii, la cei
nevoiaşi, la cei uitaţi de copii sau de părinţi.
Deşi a fost crescut de mic cu respect faţă de
Biserică, nimeni nu se gândea că, peste ani,
copilul din Greabănu va ajunge Arhiepiscop
în zona binecuvântată de Dumnezeu cu cele
mai multe mănăstiri.
„Dacă vrei să aduci o jertfă mai mare lui
Dumnezeu în viaţa ta să iei calea vieţii mănăstireşti”
„Când şi cum a apărut chemarea care
m-a determinat să-mi dedic întreaga viaţă
Bisericii? Treptat. Începând din copilărie, prin
felul de a trăi viaţa. Ea a apărut când eram în
clasa a treia de liceu, dar până atunci tot se
depăna în sufletul meu. De ce? Eu, de mic
copil, am fost la biserică. Era, pentru mine, o
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 29
mare bucurie să mă duc la biserică şi să par-
ticip activ. A contribuit foarte mult şi felul
de viaţă pe care l-am dus. Am fost doi copii
acasă. Eu şi o soră mai mică cu patru ani.
Am fost supuşi unei discipline greu de cre-
zut pentru mulţi. Eu mergeam la şcoala pri-
mară, care era gard în gard cu casa, ieşeam
din curte atunci când se apropia învăţătorul
de şcoală. Deci cu un minut înainte. Tata nu
mă lăsa să merg mai repede. Copiii se jucau,
se mai certau şi înjurau şi tata nu mă lăsa, ca
să nu învăţ obiceiurile acestea. Când eram
mai mărişor mergeam cu vitele. Le păşteam
într-o pădure boierească. Eram singur în acea
pădure. Deci, o viaţă de sihastru. Când păş-
team vitele, într-o perioadă când nu se mai
ţinea cont, toamna, de proprietate, mergeam
cu copiii, dar nu cu toţi, ci doar cu doi-trei şi
eu căutam să o iau puţin mai înainte şi mă
suiam pe un deal şi de acolo număram munţii
Vrâncioaiei, cei şase munţi, şi eram cu dorinţa
spre Mănăstirea Putna, spre Ştefan cel Mare.
Deci petrecându-mi timpul în felul acesta şi
citind şi literatură religioasă şi mai ales o carte,
<Îndrumarea Vieţii>, unde se spunea că dacă
vrei să aduci o jertfă mai mare lui Dumnezeu
în viaţa ta să iei calea vieţii mănăstireşti. A
mai contribuit şi preotul satului, prin predică,
dar şi corul de la biserică, un cor excepţional.
Toate acestea au contribuit la chemarea spre
viaţa monahală”. Aşa îşi aminteşte ÎPS Pimen
copilăria. Chiar dacă chemarea către Biserică
a apărut încă din copilărie, după terminarea
şcolii generale a urmat un liceu teoretic, din
Râmnicu Sărat.
Un liceu în care fiii de ţărani nu aveau ce căuta
Pentru copilul venit de la ţară, viaţa de liceu
s-a dovedit a fi foarte dură. Chiar dacă învăţa,
chiar dacă nu ieşea din cuvântul dascălilor
şi al pedagogilor: „La liceu la noi era foarte
multă disciplină. Era un pedagog, fost ofiţer,
şi un altul care era civil. Nu aveam voie să
mergem pe stradă pe aceeaşi parte cu fetele.
Noi mergeam pe o parte a străzii, iar fetele
pe cealaltă parte. Nu aveam voie să mergem
la film decât cu pedagogul, nu aveam voie să
mergem pe stradă decât între anumite ore.
Foarte greu de crezut. Era un liceu teoretic,
din Râmnicu Sărat. La acest liceu intrau copiii
de bani gata, profesori, avocaţi, preoţi, mili-
tari, funcţionari. Ţăranii mai puţin. Eram per-
secutaţi. De exemplu, pe mine mă scotea la
tablă, la lecţii, cu fiul unui avocat. Dacă el ştia
cât mine, lui îi punea notă mai mare, dacă ştia
mai puţin decât mine, îi punea aceeaşi notă.
Din <ţăran> nu ne mai scotea. Era un sin-
gur dascăl, Săndulescu Nicu, care aşa bucu-
rie mare avea când ştia, la ora de română, un
fiu de ţăran. Era foarte apropiat de noi. Restul
nu, dispreţ mare. Şi era trist pentru noi, fii de
ţărani. Când am intrat la liceu, tata mi-a spus:
<Ai fost tu premiant, într-un sătuc, dar la
liceu, la oraş, e altceva>. Şi m-a dat la pregătit
la un profesor care nu era în comisia de admi-
tere, profesor de limbă franceză. Şi m-a pre-
gătit el şi la matematică, şi la limba română şi
am reuşit la liceu. Şi datorită faptului că m-a
pregătit profesorul acesta de limbă franceză,
după ce am intrat la liceu, după ce am înce-
put şcoala, am învăţat limba franceză ca apa.
Mi-era ruşine. Era foarte sever. Te scotea la
tablă şi nu ştiai. Te însemna cu creta pe frunte
şi îţi dădea şi două palme. Te scotea şi a doua
zi şi nu ştiai şi tot aşa îţi făcea, dar nu îţi punea
notă. Te scotea şi a treia oară şi dacă ştiai, nota
aceea ţi-o punea. Era spaima liceului”.
În anul trei de liceu s-a hotărât să-şi
urmeze calea, chemarea spre Biserică: „La 17
ani am întrerupt liceul şi m-am transferat la
seminar la Mănăstirea Neamţ, după ce am dat
toate diferenţele. Lui tata nu i-a convenit să
iau drumul vieţii monahale. El ar fi vrut să fiu
preot de mir, pentru că în familie au fost şapte
preoţi de mir, începând cu fratele mamei. Am
plecat la mănăstire la 17 ani şi lui tata nu i-a
convenit, pentru că eram un sprijin în gos-
podărie şi, în plus, ştia că viaţa la mănăstire
era foarte grea. El voia foarte mult ca să fac
o facultate. Era ambiţia lui şi era îndreptă-
ţită. I-am spus că, după ce am să fac semina-
rul, la mănăstire, am să merg mai departe, la
facultatea de teologie. Am terminat seminarul
şi apoi am dat la facultatea de teologie şi am
reuşit. Însă, părintele meu duhovnicesc, părin-
tele Chelarie, a vorbit cu rectorul de atunci,
30 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
viitorul patriarh Teoctist, şi a spus <Nu, tre-
buie retras>. Spunea părintele că programa
analitică de la un seminar nu e suficientă pen-
tru un viitor student. Eram călugăr şi m-am
supus. Am venit la Mănăstirea Neamţului şi
timp de doi ani de zile am citit, astfel încât,
atunci când am mers la facultate, nu aveam
nevoie de prea mult studiu pentru a întocmi
lucrările de seminar. Mi-a prins bine. Aşa am
putut să învăţ limba greacă foarte bine, în
anul doi de facultate”.
Istoria adevărată a românilor putea
fi ascultată la Mănăstirea Putna
După terminarea facultăţii a fost numit
egumen la Mănăstirea Putna, în 1957. După
un an de zile a fost numit stareţ şi a rămas
aici până în 1960, când a trebuit să părăsească
mănăstirea. „În 1958, s-a dat decretul 410 cu
scoaterea călugărilor din mănăstiri. Eram sta-
reţ şi eu nu am acceptat la primul ordin să-i
dau pe călugări afară. Nici la al doilea, ci de
abia la al treilea ordin am acceptat. Le-am dat
câte 2.000 de lei la fiecare, erau bani atunci,
şi-am rămas cu doi bătrâni la mănăstire. După
aceea, la vreo trei luni de zile a venit de la Iaşi
un camion cu Vicarul, Mitropolitul de atunci
şi alte persoane, persoane din securitate, şi-au
spus că au venit să ia piesele de muzeu, pie-
sele de patrimoniu naţional, pentru că se păs-
trau mai bine la Iaşi, ziceau ei. Mănăstirea era
atunci socotită cu un regim de semiautorizat.
Asta însemna nici desfiinţarea, dar nici func-
ţionarea cu un număr mai mare de 4-5 per-
soane. Când mi-au spus cuvintele acestea,
le-am spus <un moment, să fac eu cerere de
demisie, îmi aprobaţi demisia şi apoi luaţi pie-
sele de muzeu. Din mâna mea nu o să puteţi
lua aceste obiecte. Puteţi să le luaţi din mâna
primarului sau a cui vreţi, dar nu din mâna
mea>. De ce? Pentru că luarea obiectelor de
patrimoniu din Mănăstirea Putna înseamnă
închiderea ei cu totul, închiderea candelei la
mormântul lui Ştefan cel Mare. Au stat vreo
trei-patru ore, poate, poate cedez. Când au
văzut că nu cedez, au plecat. La o săptămână
vine Mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu,
vine cu Corneliu Mănescu, cu care era bun
candela
prieten. Mă întreabă Mitropolitul: <Mă, ce
mai e pe aici?>, asta era expresia lui. Spuneam
eu una, alta. <Ei şi?>, mă întreba el. Mai spu-
neam una, alta şi iar <Ei şi?>. Îi zic că a venit
de la Iaşi, de parcă el nu ştia, şi i-am zis ce
le-am spus şi am mai adăugat eu că au aflat
oamenii din sat şi voiau să vină să facă mani-
festaţie. <Auzi Cornele, auzi Cornele?>, îi
spunea Mitropolitul lui Mănescu şi adăuga
<nu se poate, nu se poate>. Şi-au plecat. După
încă o săptămână a venit cu Victor Bîrlădeanu
şi tot aşa, <Ce mai e pe aici?> Îi spuneam ba
una, ba alta şi i-am spus iar cu oamenii care
au aflat şi voiau să se revolte. Mitropolitul
zice atunci <Victore, spune sus, spune sus, că
ăştia nu cred>. Până la urmă s-a renunţat la
ideea de a muta piesele de patrimoniu”.
În 1961 a funcţionat ca preot la Mănăstirea
Văratic, iar apoi preot la Mănăstirea Durău.
În 1964, când la Mănăstirea Putna au început
să vină mai mulţi străini, PS Gherasim, care
era stareţ la Putna, l-a solicitat, pentru că ştia
bine franceza. În acei ani, cât a activat ca ghid,
ÎPS Pimen s-a făcut cunoscut prin felul în care
spunea lucrurilor pe nume, prin modul în care
le vorbea vizitatorilor despre adevărată isto-
rie a României: „Odată au venit vreo opt sute
şi ceva de elevi, premianţi la olimpiadă, care
erau în tabără la Câmpulung Moldovenesc.
Era atunci şef la tineret Radulian. Şi vine
Radulian şi îmi spune că după ce le arăt copii-
lor muzeul să le spun şi <Doina> lui Eminescu.
Au venit copiii, le-am arătat muzeul, i-am
strâns în jurul statuii lui Eminescu şi le-am
spus apoi <Doina>. Sigur că s-a auzit. După o
săptămână vine Mitropolitul, cu prim-secreta-
rul Miu Dobrescu, om bun să-l pui la icoană.
Mitropolitul îmi zice: <Măi, ce mai e pe aici?>
Îi spuneam una, <Ei şi?>. Îi spuneam alta, <Ei
şi?>. Şi îi spun, până la urmă, cum au venit
copiii şi le-am spus <Doina>. Mitropolitul,
de parcă nu ştia, îmi spune: <Cum, părinte
Pimen, le-ai spus Doina?> Şi atunci, Miu
Dobrescu, spune <Doina aceea - De la Nistru
pân’ la Tisa...> Şi începe şi spune toată doina.
Mitropolitul râdea în barbă şi-i spunea lui Miu
Dobrescu: <Măi, de ce n-o publicaţi, de ce ne
puneţi pe noi şi apoi comentaţi?> Grupurile
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 31
care veneau în vizită conţineau şi copii. La
hartă le arătam, la toţi, cetăţile şi mănăsti-
rile lui Ştefan cel Mare, inclusiv cele de peste
Prut. Dar le spuneam copiilor: <Copii, voi
ştiţi, când un om vrea să facă o casă, o face
pe pământul lui. Şi Ştefan cel Mare tot ce a
făcut a făcut pe pământul lui. Nici Dumnezeu
nu-ţi ajută când iei o palmă de pământ care
nu este a ta. Dumnezeu nu bate cu bota. Atât
le spuneam. După aceea veneau unii şi-mi
ziceau: <Părinte nu mai vorbi de Basarabia,
ne înnebunesc ăştia>. Nu vorbesc, le spu-
neam, am vorbit eu de Basarabia? Odată au
venit nişte domni de la Partid în vizită. Când
am ajuns în dreptul hărţii nu am zis nimic şi
numai am oftat lung. Apoi au venit, la puţin
timp, nişte oameni de la Securitate şi mi-au
spus: <Părinte, mai bine vorbeşti decât să
oftezi>. Altădată, a venit în vizită un grup de
la <Ştefan Gheorghiu>, cursanţi. Îmi spune
şeful grupului, <Părinte, să prezinţi aşa fru-
mos, mai sunt şi filoruşi, dar nu te uita la ei>.
Nu mă uit, am zis. După ce am vizitat muzeul
am ajuns la clopotul mare, Bug, şi le-am zis
<Se numeşte aşa de la cuvântul bog, care
înseamnă Dumnezeu în slavonă, nu cum au
zis unii, greşit, că vine de la numele fluviului
Bug, că până acolo sunt români şi până acolo
trebuie să se audă clopotul. Nu. Măcar să se
audă cât se auzea şi pe vremea lui Ştefan cel
Mare. Pleacă ei şi rămân vreo 2-3 de la judeţ
şi mă întreabă: <Părinte, aveţi voie să spuneţi
să se audă clopotul până la Nistru?> Dar n-am
spus aşa. <Aţi spus Părinte>. N-am spus. Altă
dată, a venit la Putna, în vizită, un bătrân care
era în staţiune la Vatra Dornei. N-are de lucru
şi, în faţa bustului lui Ştefan, mă întreabă:
<Părinte, de ce pare Ştefan cel Mare aşa supă-
rat?> Muzeul era plin de oameni. Da, îi zic eu,
e foarte supărat. <Dar de ce, Părinte?> Dacă
ar fi, îi zic eu, ca Ştefan cel Mare să-şi adune o
ceată de călăreţi şi să pornească spre o cetate
de-a lui, de pe malul Nistrului, deodată ar
auzi: <Măria Ta, ţi-ai luat şi paşaportul?> Aşa
erau explicaţiile pe care le dădeam eu şi desi-
gur că multora nu le-a convenit. Dar erau şi
oameni foarte buni, adevăraţi români”.
 În 1975, a fost numit stareţ la Mănăstirea
Sf. Ioan. Apoi, în 1981 a fost hirotonisit ca
Episcop Vicar, iar în 1991 a venit în funcţia pe
care se află la ora actuală, cea de Arhiepiscop
al Sucevei şi Rădăuţiului.
Cu binecuvântarea şi sub îndrumarea ÎPS
Pimen, din 1991, în cadrul Arhiepiscopiei
Sucevei şi Rădăuţilor s-au înfiinţat 11 cen-
tre permanente pentru bătrâni şi trei pentru
copii.
De asemenea, în cele 432 de parohii şi
mănăstiri se desfăşoară permanent acţiuni
de ajutorare a oamenilor sărmani, derulate în
spiritul discreţiei evanghelice de către preoţi
şi călugări.
Regele Mihai s-a întors pentru prima dată
în România la invitația a lui ÎPS Pimen
În anul 1992, ÎPS Pimen avea să scrie o
pagină importantă în istoria poporului român.
Crescut şi educat în spiritul respectului faţă de
rege şi monarhie, ÎPS Pimen l-a invitat în 1992
pe Regele Mihai la Mănăstirea Putna, pentru
ca fostul suveran să întâmpine aici marea săr-
bătoare a Învierii Mântuitorului. Regele Mihai
încercase să petreacă în ţară Paştele în anul
1990. A aterizat pe Otopeni şi s-a îndreptat
apoi spre Curtea de Argeş, dar pe autostrada
Bucureşti – Piteşti, maşina în case se afla fos-
tul suveran a fost oprită de militari. După
două ore de parlamentări, la ordinul autorită-
ţilor conduse de Ion Iliescu, Regele Mihai a
fost dus înapoi la Otopeni şi a părăsit ţara. În
1992, în ciuda opoziţiei şi presiunilor făcute
de acelaşi regim al lui Ion Iliescu, ÎPS Pimen
i-a făcut o invitaţie oficială Regelui Mihai.
Grație acestei invitații şi insistenţelor lui ÎPS
Pimen, Regele Mihai, avea să se întoarcă pen-
tru prima dată în România, oficial, după 45 de
ani de exil impus de regimul comunist.
Anul trecut, ÎPS Pimen ne-a explicat
ce l-a determinat s- facu atunci acest gest:
„Monarhia a avut un rol foarte important în
viaţa poporului nostru. Pentru mine, monar-
hia a fost o instituţie sfântă, iar Regele Mihai
a fost un om cu totul deosebit. Am făcut invi-
taţia, ameninţat cu pericol de moarte şi l-am
întrebat între patru ochi: <Majestatea Voastră,
32 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
cum aţi rezistat?>. Şi mi-a răspuns: <Prin
post şi rugăciune>. A fost un rege credincios,
faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu. Şi dacă cei
care au preluat puterea după evenimentele
din decembrie 1989 ar fi acceptat monarhia,
astăzi, România era o ţară fruntaşă în Europa.
Dar am ajuns în situaţia în care ne aflăm…”.
Testamentul lui ÎPS Pimen: „Să fiu înmormân-
tat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai
frumoşi ani din viaţa mea”
Ultimul amplu interviu pe care l-a acordat
ÎPS Pimen a fost la 1 noiembrie 2019, pentru
„Monitorul de Suceava”, interviu ce a pregă-
tit materialul pentru Gala „Top 10 Suceveni”,
unde Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a
fost unul dintre laureați.
ÎPS Pimen ne spunea atunci, cu lacrimi
în ochi, că își dorește: „Să fiu înmormântat
în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei
mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în
cadrul culturii și a credinței. Și am ales loc
de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit
al Mănăstirii Putna. De ce mi-am ales acest
lor de înmormântare? Pentru că după ocupa-
rea Bucovinei de către Austria, la un an sau
doi, împăratul a dat dispoziție ca în școlile pri-
mare din Bucovina să se introducă predarea
în limba germană. Și acești sihaștri au făcut
scrisoare către împărat, scrisoare de protest.
Au spus că dacă se va întâmpla așa se va des-
ființa neamul românesc. Nu s-a dat curs cere-
rii lor, lucrurile au mers înainte. Dar acești
sihaștrii... Sihaștri iubitori de țară și de neam
românesc... Iar oamenii de aici, de la Putna,
au contribuit la formarea mea și la zidirea
mea sufletească. Când am auzit <Balada> lui
Ciprian Porumbescu, am zis că nu poate să fie
un cântec mai frumos decât această baladă.
Arată durerea ocupației austriece, dar arată și
o rază de bucurie pentru un viitor mai lumi-
nos pentru bucovineni. Este istoria Bucovinei
pe coardele unei vioare”.
Cu zâmbetul pe buze, ÎPS Pimen ne-a
povestit apoi cum a făcut pregătirile pen-
tru momentul înmormântării sale: „Sicriul
mi l-am pregătit. Este din lariță. L-am pre-
gătit frumos, m-am așezat în el, am văzut că
încap. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele
candela
le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu
și băgat în mormânt. Și-am zis că după ce voi
fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va
rămâne doar groparul, să se audă, mai încet,
așa, în surdină, Marșul funebru, de <Chopin>,
Balada lui <Ciprian Porumbescu>, ceva din
<Rapsodia> lui George Enescu și un bucium.
Sau două buciume. Să fie... Să cânte așa, mai
în surdină... Pentru că este prea frumoasă
Bucovina și prea frumoase cântecele noastre
românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie
și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii
cu copii și adulți îmbrăcați în portul național.
Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața
lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în
fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt
oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să
trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de
la ei, chiar și de la copii”.
Tiberiu Avram (Monitorul de Suceava,
Miercuri, 20 mai 2020)
IPS Pimen, condus pe ultimul drum
Clopotele au răsunat a durere și întris-
tare. ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și
Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei
și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul
Tomisului, și PS Damaschin Dorneanul,
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și
Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți
au oficiat slujba de înmormântare care a durat
5 ore.
Slujba înmormântării a fost precedată de
slujirea Sfintei Liturghii.
La înmormântare au participat autorități
județene și locale, preoți, călugări, credin-
cioși, cu toții dornici să aducă un ultim oma-
giu ierarhului Pimen, care în ultimii 29 de
ani a fost la cârma Arhiepiscopiei Sucevei și
Rădăuților.
Credincioșii au purtat măști și au păstrat
distanța socială.
Slujba de înmormântare a Doresc să adresez sincere condole-
Înaltpreasfințitului Părinte Pimen a avut o
rânduială liturgică specială. Pentru că ierarhii
ortodocși sunt călugări, slujba prohodirii lor a
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 33
fost una caracterizată prin simplitate, smere-
nie și nădejde în înviere.
Mitropolitul Teofan le-a explicat credin-
cioșilor aflați în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel
Nou” că în cazul trecerii la cele veșnice a unui
ierarh se săvârșește slujba înmormântării
călugărilor. Slujba înmormântării călugărilor
se deosebește oarecum de slujba înmormân-
tării mirenilor, dar și de slujba înmormântării
preoților și diaconilor de mir. Este o slujbă a
renunțării, o slujbă simplă. La începutul sluj-
bei înmormântării, printre stihurile Psalmului
117, apare foarte des cântarea „Al tău sunt eu,
mântuiește-mă!”.
Pe timpul slujbei, ierarhii, preoții și credin-
cioșii au cântat „Hristos a înviat!”.
Moartea arhiepiscopului Sucevei și
Rădăuților a lăsat un gol spiritual în Bucovina
și nu numai. Au fost transmise o sumedenie
de mesaje de condoleanțe. Parte dintre ele le
redăm mai jos
Deputatul de Suceava, Eugen Bejinariu:
„IPS Pimen va ramâne pururi în sufletul buco-
vinenilor! Lasă în urmă multe lucruri care
vorbesc despre noblețea Sa afectivă și des-
pre faptul ca i-a păsat cu adevărat de oameni!
Odată cu plecarea IPS Pimen, Bucovina își
pierde un ctitor spiritual!
Președintele României, Klaus Iohannis:
„Preafericirii Sale Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră,
anțe Preafericirii Voastre, înalților ierarhi
ai Bisericii Ortodoxe Române și membrilor
Sfântului Sinod, precum și credincioșilor din
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, odată cu
trecerea le cele veșnice a Înaltpreasfințitului
părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și
Rădăuților. Este un moment de tristețe pentru
întreaga Biserică Ortodoxă Română și pentru
toți credincioșii care s-au aflat sub înalta arhi-
păstorire a Înaltpreasfințitului Pimen.
Personalitate longevivă și păstor cu har,
Înaltpreasfințitul Pimen s-a dăruit cu gene-
rozitate Bisericii și semenilor, și-a consa-
crat eforturile misionare păstrării identității
românești, punând în valoare, în țară și peste
hotare, bogăția spiritualității ortodoxe și patri-
moniul valoros al bisericilor și mănăstirilor
din Moldova.
Evocând personalitatea celui dispărut,
doresc să remarc și faptul că, prin rugă și spri-
jin pentru cei aflați în dificultate, prin ajutor
pentru cei din prima linie, Biserica Ortodoxă
Română a participat consistent la efortul nați-
onal de combatere a pandemiei.
Sunt încredințat că în perioada care
urmează, sub înțeleapta arhipăstorire a
Prefericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română
va fi sprijin pentru societatea noastră, îmbi-
nând misiunea sa pastorală cu preocuparea
pentru protejarea credincioșilor și ierarhilor
săi, pentru o cât mai grabnică revenire la nor-
malitate a României.
Sincere condoleanțe, Dumnezeu să-l
odihnească!”
Președinte PNȚCD, Aurelian Pavelescu:
„ÎPS Pimen a avut destinul ziditorului, a
zidit biserici și mânăstiri, lăcașe pentru săr-
mani. Dar, cu mult mai mult, a zidit destine
în Hristos!
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este
printre cele mai importante școli și pepini-
ere de preoți, călugări, călugărițe și slujitori
ai bisericii ortodoxe, pentru care lumina ÎPS
Pimen a fost piatră de învățătură!
Acum, la sfârșitul drumului pe pământ,
moștenirea ÎPS Pimen va fi dusă mai departe
cu demnitate, la Putna lui Ștefan cel Mare
și Sfânt, în Bucovina minunilor și întreaga
Românie!
Dumnezeu să-l așeze pe acest mare
Arhiereu în rândul drepților!”
34 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu:
„Sfântul Părinte a cultivat în noi darul divin
al credinței, al prieteniei și al iubirii aproape-
lui, iar acum va fi condus de Dumnezeu în
Împărăția Sa, acolo unde va veghea asupra
noastră”.
Episcopul Macarie al Europei de Nord l-a
pomenit pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen
la finalul slujbei oficiate de Sfinții Împărați
Constantin și Elena în Paraclisul Centrului
Episcopal din Stockholm.
„Dumnezeu să Vă pomenească și să Vă
primească nevoințele, Părinte Arhiepiscop
Pimen! V-ați grăbit acum să plecați la
Domnul, la Cel Căruia V-ați dedicat întreaga
viață, lăsându-ne pe noi aici, în această lume
în care, cum spuneați în ceasuri ale mâhnirii,
nu V-ați mai regăsit…
Nădăjduiam să mai avem răgaz, în ciuda
acestor vremuri de boală și de moarte, de ură
și de certuri de cuvinte, să ne regăsim pentru
binecuvântare și povață, pentru sfat, pentru o
vorbă bună și un rămas bun creștinesc. Să mai
povestim despre ceea ce iubeam atât de mult:
satul românesc și comunitatea credincioșilor.
Să vorbim despre Dumnezeu, despre Maica
Domnului și despre Sfinți, despre țară, despre
Biserica strămoșească. Dar nu mai este timp
pentru toate acestea. Ați fost luat de pe front,
Părinte Arhiepiscop, oștean de frunte și vete-
ran al unei Biserici luptate atât de greu acum.
Căci, într-adevăr, este război. Un război nevă-
zut, dar și văzut, care ne pune la încercare
credincioșia. Ați fost în prima linie de la înce-
put, cu donații importante pentru spitalele și
așezămintele sociale din Bucovina, întru sluji-
rea fratelui, cu rugăciunea și sfatul pentru toți.
Acum ați plecat la Domnul! Știu că ați fi
dorit un altfel de sfârșit, nu în izolare, ci în
comuniune. Însă am nădejde tare că v-ați regă-
sit acum, în comuniune deplină, în Împărăția
cerurilor, laolaltă cu ceata ierarhilor și mărtu-
risitorilor, aducând neîncetat laudă Preasfintei
Treimi. Acum veți cutreiera lăcașurile cerești,
ca altădată mănăstirile Bucovinei, cu buzuna-
rele pline de cuie și cu rindeaua și securea la
cingătoare, simplu și smerit, ca să ne pregătiți
câte o chilioară în Grădina Raiului!
candela
 Până atunci, avem lupte de dus și un răz-
boi de câștigat. Cel mai important: câștigarea
sufletelor noastre și ale credincioșilor noș-
tri. Îmi va rămâne mereu, ca reper, imaginea
cu Înaltpreasfinția Voastră de la canonizarea
Marelui Ștefan Vodă de la Putna, când ați ridi-
cat sus, ca o chemare la luptă, sabia voievodu-
lui luptător pentru credință și neam.
Să ne rugăm, așadar, împreună! Să ne
rugăm pentru acest popor! Să ne rugăm
pentru Biserica Luptătoare! Să ne pomeniți,
Părinte Arhiepiscop, căci mare nevoie avem,
de rugăciunile voastre ale celor din Biserica
Biruitoare!”
Părintele Constantin Necula: „Suflet
pus pentru obștea creștinilor ortodocși din
Bucovina. Pe care a iubit-o și a trăit-o cu încă-
pățânarea iubirii ce nu se dă învinsă. Iubit de
oameni. Am stat între ei și le-am văzut evlavia
la Bunicul Sinodului, cum îi zâmbeau șăgal-
nic. Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și
Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul
cu care el, Pimen Arhiereul, fratele bătrânilor
și tinerilor deopotrivă, îi întâmpina!”. Veșnica
lui pomenire!”
Ileana Bogdan (https://www.qmagazine.ro/
ips-pimen-condus-pe-ultimul-drum/)
Numeroşi credincioşi, încă de miercuri
seara, au depus flori la sicriul ÎPS Pimen
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS
Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei
şi Rădăuţilor, a solicitat, miercuri seara, după
slujba oficiată înainte de depunerea în bise-
rica mănăstirii din Suceava a sicriului cu tru-
pul neînsufleţit al ÎPS Pimen, să fie respectate
măsurile recomandate pentru această peri-
oadă specială.
ÎPS Teofan a spus că „ne aflăm într-o peri-
oadă specială, ne aflăm în Lumina Învierii şi
fericit e cel care pleacă la Domnul în această
perioadă”, dar că, în acelaşi timp, ne aflăm şi
în perioada aceasta a pandemiei.
„Cei care aţi venit în această seară să nu
mai veniţi mâine sau poimâine la înmormân-
tare. (…) Să acordăm respect ÎPS Pimen, ca
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 35
să acordăm şi altora loc să se apropie” a spus
ÎPS Teofan.
El a rugat ca, după depunerea sicriului în
biserică, credincioşii aflaţi la acel moment în
curtea mănăstirii şi care vor să aducă un ultim
omagiu în biserică să iasă în afara curţii, iar
de acolo să se aşeze în rând la o distanţă de 2
metri unii de alţii.
„Organizăm intrarea credincioşilor: nu mai
mult de zece persoane în incinta mănăstirii şi
nu mai mult de cinci în biserică” a spus ÎPS
Teofan.
Înaltul ierarh a arătat că în afara mănăstirii
trebuie să se răspândească cât mai mult şi să
păstreze distanţa de 2 metri.
ÎPS Teofan a menţionat că trebuie respec-
tate şi rânduielile din această perioadă de
pandemie, dar şi rânduielile pentru ca fiecare
să-şi poată lua la revedere de la ÎPS Pimen.
Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi
miercuri seara la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou
de la Suceava” pentru a aduce un ultim omagiu
ÎPS Pimen, între cei care au depus coroane de
flori fiind preşedintele Consiliului Judeţean,
Gheorghe Flutur, prefectul de Suceava,
Alexandru Moldovan, primarul Sucevei, Ion
Lungu, secretarul Consiliului Local Suceava,
Ioan Ciutac.
La intrarea în Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou
de la Suceava” s-a format o coadă lungă pe
câteva sute de metri cu credincioşi care doreau
să depună flori la sicriul cu trupul neînsufleţit
al ÎPS Pimen Suceveanul şi să aducă acestuia
un ultim omagiu.
N.B. (Crai Nou, 21 mai 2020)
 Sicriul cu trupul Înaltpreasfințitului Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la
Părinte Pimen a ajuns miercuri seară la Arhipăstorul lor, sau să participe la slujba
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala înmormântării sunt rugați să respecte măsu-
Arhiepiscopală din Suceava. rile și îndrumările specifice acestei perioade.
Zeci de preoți suceveni au așteptat în „Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să
stradă, încă de la intrarea în județ, sosirea fie înțelegători și conștienți de faptul că spa-
Arhiepiscopului. Ei și-au prezentat omagiul țiul este unul limitat, astfel încât va fi posi-
așezând, de o parte și de alta a drumului, flori bil să apelăm la o restrângere a accesului atât
și lumânări aprinse. pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât
mai ales în timpul slujbei de înmormântare
a Părintelui Arhiepiscop Pimen”, transmite
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și
Rădăuților.
„Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face
la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice,
situația să fie cu mult îmbunătățită și restric-
țiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibi-
litatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine
pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui
Hristos din Moldova”, mai spun reprezentan-
ții Arhiepiscopiei.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și
La mănăstire, sicriul sigilat a fost întâm- Rădăuților a încetat din viață miercuri, 20 mai
pinat de Mitropolitul Teofan al Moldovei 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei
și Bucovinei, care în aceste momente este Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac
Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și de cord.
Rădăuților. (basilica.ro)
Părintele Mitropolit a oficiat împreună cu
Episcopul-vicar Damaschin Dorneanul un ÎPS Pimen Suceveanul a fost
Trisaghion în curtea mănăstirii, apoi sicriul a îngropat la Mănăstirea Sihăstria Putnei
fost așezat în biserică. Acolo şi-a amenajat mormântul, şi-a aşezat
IPS Teofan a adresat îndemnuri repetate crucea, iar sicriul l-a gândit împreună cu meş-
credincioșilor de a se conforma regulilor pen- terii: simplu, din lemn de brad de Bucovina
tru a aduce în siguranță un ultim omagiu ÎPS Pimen Suceveanul a fost îngropat,
ierarhului și pentru a oferi și altora șansa să vineri după-amiaza, la Mănăstirea Sihăstria
facă acest lucru. Putnei, unde şi-a pregătit mormântul.
Potrivit indicațiilor Mitropolitului, vor După slujba de înmormântare, care a fost
putea intra până la zece persoane în incinta oficiată în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou
Arhiepiscopiei și nu mai mult de cinci per- de la Suceava”, sicriul cu trupul neînsufleţit a
soane în biserică, păstrând distanța de 2 metri. fost transportat până la Mănăstirea Sihăstria
Credincioșii își pot lua rămas bun de la Putnei.
Părintele Arhiepiscop până vineri la ora Pe traseul cortegiului funerar spre locul de
12:00 când va avea loc slujba de înmormân- înhumare au ieşit mii de oameni, mulţi în cos-
tare. Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului tume populare, care au adus un ultim omagiu
Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinței fostului arhiepiscop.
sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mor- Cortegiul funerar a poposit şi la Mănăstirea
mântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pre- Putna, unde a fost oficiată o slujbă religioasă
gătit dinainte.

36 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
în faţa intrării în mănăstire, de stareţul arhi-
mandrit Velnic Melchisedec.
ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul
Tomisului, şi PS Damaschin, episcopul vicar
al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împre-
ună cu un sobor de preoţi, au oficiat şi în faţa
bisericii Mănăstirii Sihăstria Putnei, dar şi la
mormânt, scurte slujbe înainte ca sicriul cu
trupul neînsufleţit al ÎPS Pimen Suceveanul
să fie depus în mormânt.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS
Teofan, a mulţumit, vineri, la încheierea sluj-
bei de înmormântare a ÎPS Pimen Suceveanul,
oficiată în curtea Mănăstirii Sf. „Ioan cel Nou
de la Suceava”, credincioşilor prezenţi, pentru
că au respectat măsurile adoptate în această
perioadă de stare de alertă.
ÎPS Teofan le-a spus credincioşilor că ÎPS
Pimen a hotărât ca rămăşiţele sale pământene
să fie aşezate nu departe de mormântul lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt, în Sihăstria Putnei.
„Acolo şi-a amenajat el însuşi mormântul,
şi-a aşezat crucea. Sicriul pe care îl vedeţi l-a
gândit împreună cu meşterii, aşa cum a dorit,
simplu, din lemn de brad de Bucovina” a spus
ÎPS Teofan.
N.B. (Crai Nou, 22 mai 2020)
La Suceava s-au săvârșit vineri, 22 mai,
slujba Sfintei Liturghii, apoi slujba înmor-
mântării Înaltpreasfințitului Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Au slujit IPS Părinte Teofan Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei, Locțiitor de
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților; IPS
Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului;
PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop
Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La finalul slujbei de înmormântare s-au citit
mesajele de condoleanțe transmise de către
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române și de către Președintele
României, Klaus Werner Iohannis.
Apoi, despre Înaltpreasfințitul Pimen a vor-
bit Părintele Mitropolit Teofan, care a povestit:
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 37
„Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și
copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu
inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul
unui copil care se îngrijește de bunici. Avea
o mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân
să fie bolnav și părăsit. Era aprig, neîndu-
plecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vâr-
stă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție,
văzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar
pe alții aflați în părăsire. Se implica, stăruia,
insista, trecea peste obstacole și neînțelege-
rea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii
săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându-le
inima.”
La final, în numele slujitorilor sfintelor
altare din Bucovina, a vorbit Preasfințitul
Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Acesta
a mulțumit înaltului ierarh și a cerut iertare.
„Ați purtat sarcinile noastre ca un părinte,
și noi ne cerem iertare, acum, că n-am ară-
tat îndeajuns purtare de fii adevărați. De
aceea, nu, părinte Pimen, nu pentru greșe-
lile Înaltpreasfinției Voastră a venit această
cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției
Voastre, încă puternice, dar totuși, purtătoare
de urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani.
A venit pentru neascultările noastre, pentru
toate mâhnirile pe care vi le-am făcut, pentru
toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le-ați
cerut să le împlinim. A venit această boală ca
să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună
cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bol-
navi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată
și îndurerată de această molimă. Ați purtat-o
pentru păcatele noastre, singur și departe, dar
atât de aproape în duh de cei pe care îi iubeați.
Și pentru aceasta, vă rugăm, iertați-ne.
Și iertați-i și pe cei care v-au judecat, acum,
ori mai înainte, pe cei care v-au vorbit de rău,
pe cei care nu v-au înțeles zbuciumul, neo-
dihna și durerea pentru redobândirea unei
proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu-se și ei
fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau
în fața morții, vor învăța măcar acum să vă
prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu
care v-ați dus de aici, făcând un gest recupe-
rator pentru Biserica din Bucovina.”
 După sărutarea cea mai de pe urmă, sicriul
cu trupul neînsuflețit al Înaltpreasfințitului
Părinte Pimen a fost dus la Mănăstirea
Sihăstria Putnei, spre a fi înmormântat.
Anda Elena Pintilie (doxologia.ro)
Înaltpreasfințitul Părinte
Pimen a fost înmormântat
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost
înmormântat vineri, 22 mai, la Mănăstirea
Sihăstria Putnei.
După pecetluirea mormântului,
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei, a îndemnat pe cei pre-
zenți la rugăciune și neuitare.
„Să vă aduceți aminte de chipul lui ferm,
bun și rugător, să-l așezați pe pomelnicele
dumneavoastră la cei adormiți și să veniți la
soroacele rânduite de pomenire. Să veniți, de
asemenea, din când în când să vă reculegeți în
acest loc sfânt, cerând Părintelui Arhiepiscop
binecuvântare și rugăciune la Dumnezeu pen-
tru noi cei încă rămași în lume.”
Începută în zori, înmormântarea s-a înche-
iat în jurul orei 17.00. În prima parte a zilei
s-au săvârșit la Suceava Sfânta Liturghie
și slujba de înmormântare, la Catedrala
Arhiepiscopală – Mănăstirea Sfântul Ioan cel
Nou.
(infosuceava.com)
Ierarh înmormântat în vremea pan-
demiei. Cronică de la fața locului
Am mers să văd cum este înmormântat
ierarhul român care și-a probat sicriul și care
și-a pregătit singur mormântul.
I. Despre unghiul de abordare
Vineri, 22 mai 2020, Iași. E ora 04:30
și plec, într-o mașină cu alți doi colegi din
redacție, spre Suceava, unde urma să aibă
loc Sfânta Liturghie funebră și prima parte a
slujbei înmormântării Părintelui Arhiepiscop
Pimen. După o noapte în care am dormit
aproape 4 ore, încerc și pe parcursul drumu-
lui de trei ore să mă gândesc la unghiul de
38 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
abordare al materialului pe care urmează să-l
scriu. Ce anume să accentuez? Ce ar fi cel
mai important de spus în aceste momente,
unele delicate? Ce ar dori să afle cititorii de
la acest eveniment? Până la urmă, cine a fost
acest Pimen Zainea, sau mai bine zis Pimen
Suceveanul, după cum el însuși și-a trecut
numele în buletin? Cu gândul la aceste între-
bări, îmi dau seama că, deși l-am întâlnit pe
IPS Arhiepiscop Pimen încă din primul an de
liceu, deși am fost la zeci de slujbe cu el, iar
în anii din urmă, ca jurnalist în domeniul reli-
gios, i-am ascultat și transcris poate sute de
cuvântări, nu-l cunosc foarte bine pe acest
om.
Cum mintea mea în general memorează
detaliile și uită imaginea de ansamblu, îmi
apar prin fața ochilor doar crâmpeie...
...Sunt în al doilea an de liceu, la Seminarul
Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei”, care se
mutase de la Dumbrăveni în noua clădire din
Suceava, lângă Mănăstirea Sfântul Ioan cel
Nou. Datorită muncitorilor din zona Vicov-
Straja care munciseră și ajutaseră pro bono
la ridicarea noului seminar, IPS Pimen luase
decizia ca toți seminariștii din aceste locali-
tăți, dacă doresc, să fie cazați gratuit în spa-
țiile mănăstirii și să primească trei mese. În
schimb, prin rotație și în intervale orare care
să nu afecteze programa școlară, seminariștii
candela
„de la mănăstire” ajutau la treburile gospodă-
rești, la bucătăria mănăstirii etc. Mă număram
în acel an printre acești elevi „închinoviați”,
bucuros că scutisem familia de cheltuieli prea
mari. Într-o seară, după cină, mă aflam în tra-
peză singur, ajutând la strângerea veselei.
Aproape pe nesimțite, pe lângă mine a tre-
cut IPS Pimen și s-a așezat la una din mese,
fără să-mi spună absolut nimic. Observând că
nu există veselă curată, am fugit în bucătărie
să-i aduc o farfurie. Când m-am întors, arhie-
piscopul mânca deja dintr-o farfurie pe care
și-a curățat-o singur. M-am întors în bucătă-
rie, oarecum panicat că nu am reușit să ajung
la timp. Bucătarul, un mirean ca și mine, mi-a
spus, vizibil amuzat: „Stai liniștit, așa face mai
tot timpul. Niciodată nu a certat pe cineva din
cauza asta; din contră, te ceartă dacă pui prea
mult accent pe mâncare și protocol. Oricum
doar gustă ceva și pleacă”. După cinci minute,
nu l-am mai găsit la trapeză, plecase...
...De multe ori, dacă îl întrebai ceva pe
IPS Pimen, nici nu te lăsa să termini, căci
venea întrebarea lui, scurtă și mereu aceeași:
„Cum?”. Își îndrepta chiar puțin urechea spre
tine, ca să fii sigur că nu a auzit. Bineînțeles,
repetai întrebarea, de această dată mai rar și
mai apăsat. Ani la rândul am crezut că bătrâ-
nul ierarh nu aude foarte bine, până un preot
de încredere din anturajul lui mi-a mărturisit
că Arhiepiscopul Pimen apela la acest șiretlic
ca să se gândească mai bine la răspuns...
...Eram de acum la facultate la Iași, când un
preot apropiat Înaltpreasfințitului Pimen m-a
sunat să-mi spună ce pățise. Îl contactase de
dimineață arhiepiscopul cu o rugăminte: să-l
ajute să descarce niște paturi pentru azilul
de bătrâni al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou.
Nu era ceva nou, preotul îl ajutase pe IPS în
multe alte prilejuri și treburi. „Când să merg
să vă ajut, Înaltpreasfinția Voastră?”, a întrebat
preotul. „Acum! Eu sunt aici, la azil”, a venit
răspunsul imediat al ierarhului. „Păi...acum nu
pot, chiar sunt prins cu ceva treburi...Iertare,
dar chiar e dificil pentru mine să ajung. Dacă
m-ați fi anunțat mai din timp...”, s-a scuzat cle-
ricul. „Bine...Nu-i problemă”, și discuția tele-
fonică s-a închis. Peste vreo 20 de minute,
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 39
preotului i-a părut rău că l-a refuzat pe bătrân,
a luat telefonul și l-a sunat: „Înaltpreasfinția
Voastră, m-am gândit mai bine și vin să
vă ajut. Treburile mele pot să mai aștepte”.
„Părinte, nu mai este nevoie, aproape e gata
treaba. Nu mai are rost să vii”. „Așa repede?
Bine că s-a rezolvat Cine v-a ajutat, până la
urmă?”. „Părinte, nu am mai sunat pe nimeni.
Le-am descărcat singur”, a venit și răspunsul
Înaltpreasfințitului...
Îmi dau seama că îmi este greu probabil
să-mi fac un plan pentru reportaj și din cauza
sentimentelor mele contradictorii vis-a-vis
de Înaltpreasfinția Sa. În anii adolescenței,
aveam impresia că ierarhul Pimen era parcă
mult prea simplu, prea banal, mult prea prac-
tic, prea orientat spre lucrurile concrete, com-
parativ cu imaginea mea idealistă a ierarhului
„perfect”... În ultimii ani însă, am încercat să
văd altfel lucrurile, per ansamblu. M-a aju-
tat în acest sens și aniversarea de 90 de ani a
Înaltpreasfinției Sale, ocazie cu care i-am aflat
biografia mai în detaliu, citind și despre cum-
penele prin care a trecut...
II. Ce semnifică cărămizile împrăștiate
peste tot în curte
Ora 07:30. Ajungem la Mănăstirea Sfântul
Ioan, parcăm mașina în spate și intrăm prin
curtea interioară. E încă devreme, iar vântul
rece, deși adie ușor, îți intră în oase și te face
să-ți reamintești de ce în Bucovina trebuie să
mănânci bine ca să treci cu bine iernile.
Curtea mănăstirii e aproape goală; pen-
tru moment, mă încearcă un sentiment de o
stranie înstrăinare, deși cunosc fiecare părti-
cică din așezământul monahal. Câțiva preoți
și călugări mai mult aleargă decât merg de ici-
colo, cu treburi organizatorice. Cu unii dintre
ei reușesc să schimb câteva vorbe. Cam toate
impresiile se învârt în jurul următoarei con-
cluzii: „Asta este....Merita Înaltpreasfințitul
o altfel înmormântare, nu în vremurile aces-
tea...Nu avem ce face, din păcate, asta e situ-
ația...”. La unul din geamurile unei chilii îl
zăresc și pe IPS Mitropolit Teofan vorbind cu
niște preoți consilieri. Fiecare alee, baricadată
cu garduri de fier pentru menținerea ordinii și

a distanței, are pe margini flori. În jurul bise-
ricii, candele aprinse, fotografii cu ierarhul
Pimen în prim-plan, cruci de flori.
Îmi atrag atenția în mod deosebit cărămi-
zile așezate peste tot în curte la o anumită
distanță unele de altele, fiecare având atașate
bețe drepte, cu un mic tricolor în vârf. Întreb
pe un preot la ce folosesc. Îmi răspunde că
fiecare persoană care va participa la slujbe va
sta în dreptul acestor marcaje. Când nu vor
mai fi cărămizi disponibile, se va opri intra-
rea în incintă. Zâmbesc; găsesc imediat expli-
cația de ce unii credincioși, prevăzători, și-au
„rezervat” locurile așezându-și gențile sau
chiar pălăriile pe aceste bețe. Îmi vine în
minte și rațiunea alegerii cărămizilor ca mar-
caje: Biserica e formată din locașul de cult, din
cărămizile de zid, precum și din „cărămizile
vii”, credincioșii, care trebuie să rămână drepți
în credință și să înțeleagă că au o responsabi-
litate față de locul și țara unde s-au născut.
Intrarea în mănăstire este strictă, cu mar-
caje privind distanțarea, cu preoți la intrare
etc. Intrăm și noi. Cu sicriul așezat în fața cate-
petesmei, străjuit de baldachinul cu moaștele
Sfântului Ioan cel Nou, ierarhul Pimen își pro-
bează din nou sicriul de lemn, de lariță, învă-
luit în tricolor și înconjurat de flori, de această
dată pentru ultima dată. Un buchet de flori
din jurul sicriului are și o traistă bucovineană
în miniatură.
„...Coşciugul, sicriul, este pregătit. Și l-am
și probat! Am stat acolo, e comod, e comod!
Ștergarele sunt, lumânările atunci...Sicriul pe
40 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
care l-am făcut e din lariță, nu altfel!”, spunea
bătrânul într-un discurs rostit la 90 de ani.
La ieșirea din locașul de cult, mă întâlnesc cu
Paul Torac, un tânăr de 25 de ani din Brodina,
pasionat de portul popular bucovinean, pose-
sor al unei colecții etnografice impresionante.
Ne știm de pe Facebook; e prima oară când ne
vedem face-to-face. E îmbrăcat, cum altfel?,
în straie de sărbătoare, populare. Îl întreb cum
de a venit așa de devreme, având în vedere
că de la Brodina până la Suceava e cale de 80
de kilometri. Îmi povestește că a venit de cu
seară și că IPS Pimen a fost apropiat sufletește
de bunicul său trecut la Domnul în 2003, iar
în ultimii 17 ani ierarhul a fost prezent în fie-
care an, de Izvorul Tămăduirii, la slujba de
pomenire a acestuia de la Brodina. „Așa cum
a venit și IPS Pimen la bunicul meu de atâtea
ori, am considerat că sunt dator să vin și eu în
aceste zile”, îmi spune la despărțire Paul, nu
înainte de a sublinia că bunica lui a pregătit
bucatele care-i plăceau Înaltpreasfințitului și
vinerea trecută le-a dat de sufletul său.
III. „Trebuie ca acest trup stricăcios să se
îmbrace în nestricăciune”
Ora 09:00. Începe Sfânta Liturghie, iar soa-
rele își trimite de acum mai generos razele.
Slujesc IPS Mitropolit Teofan, IPS Arhiepiscop
Teodosie, PS Damaschin Dorneanul. Curtea e
deja plină de oameni, aliniați după bețele cu
cărămizi. Dintre oficialități, îi remarc pe prin-
țul Nicolae cu soția și pe primarul Sucevei.
Mulți dintre credincioșii prezenți sunt îmbră-
cați în straie populare, de la care nu lipsește
accesoriul acestor zile: masca de protecție.
Doar slujba se aude de la difuzoare; printre
oamenii din curte - tăcere și așteptare.
Timpul zboară, iar slujba ajunge la rostirea
Apostolului: „Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea
şi sângele nu pot să moştenească împără-
ţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moş-
teneşte nestricăciunea. (...) Căci trebuie ca
acest trup stricăcios să se îmbrace în nestri-
căciune şi acest trup muritor să se îmbrace în
nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va
îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muri-
tor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi
candela

cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghi-
ţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa
ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?»
IV. Când reverendele devin albe
Ora 11:20, slujba e pe la chinonic. La strană
începe rânduiala slujbei de înmormântare,
prin cântarea psalmului 118 din catisma 17.
IPS Mitropolit Teofan face un îndemn credin-
cioșilor să păstreze întocmai distanțele reco-
mandate: „Vă rog, cei care v-ați adunat între
timp! Sunt spații generoase în curte, nu vă
apropiați unii de ceilalți. Vă rog, dacă îl iubiți
pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, respectați
aceste reguli! IPS Pimen era, dincolo de alte
virtuți, și un om foarte disciplinat și le cerea și
colaboratorilor săi să se înscrie și ei în această
rânduială”. „Arhiereul este în primul rând călu-
găr. De asta, slujba înmormântării arhiereu-
lui este slujba înmormîntării călugărului”, mai
adaugă Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ora 12:00. Sunt deja în biserica mănăstirii
de câteva minute. În jurul sicriului, opt per-
soane îmbrăcate în combinezoane albe, ală-
turi de militari ai Gărzii de Onoare. Știam
de dimineață că, din cele opt persoane care
se vor îmbrăca în combinezoane, șase sunt
preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 41
Rădăuților, iar doi angajați ai firmei de servi-
cii funerare. Interiorul locașului de cult e mai
luminat ca niciodată: flori albe, reverende
transformate în combinezoane imaculate,
lumânări aprinse.
În prezența celor trei ierarhi, sicriul este
scos din biserică și purtat pe umeri spre scena
unde a fost săvârșită și Sfânta Liturghie. La
ieșire, aproape că sunt îmbrâncit de un jur-
nalist care încerca să prindă cadrul cel mai
potrivit. Sicriul este așezat în locul special
amenajat. Slujba înmormântării continuă...
„Ștergarele le-am pregătit, lumânările
le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu
și băgat în mormânt” - IPS Părinte Pimen, la
90 de ani.
V. Ziua în care l-am văzut pe IPS
Arhiepiscop Pimen cel mai fericit
E aproape ora 13:00. Slujba e pe sfârșite. Se
citește mesajul Părintelui Patriarh Daniel, inti-
tulat „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor
Putneni”: „Urmând învățăturii Sfintelor
Scripturi şi ale Sfinților Părinţi ai Bisericii,
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s‑a străduit ca
în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să fie
înmulțite faptele iubirii milostive, prin înfiin-
ţarea mai multor instituții şi aşezăminte soci-
al‑filantropice în vederea ajutorării orfanilor
şi copiilor din familii cu posibilități financiare
limitate (3 aşezăminte pentru copii), precum
şi pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau
defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni”.
De asemenea, este citit și mesajul adresat de
președintele țării.
Urmează cuvântul Părintelui Mitropolit
Teofan. „Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii
și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu
inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul
unui copil care se îngrijește de bunici. Avea
o mare slăbiciune: nu era în stare să accepte
că un bătrân este bolnav și părăsit. Era aprig,
neînduplecat în dorința sa de a‑i ajuta pe cei
în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovă-
ție, văzându‑se pe sine înconjurat de oameni,
iar alții se aflau în părăsire. Se implica, stăruia,
insista, trecea peste obstacole și neînțelege-
rea multora în dorința de a‑i ajuta pe bătrânii
săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându‑le
inima”, spune Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.
La final, cuvântul de bun-rămas este ros-
tit de Părintele Episcop- vicar Damaschin
Dorneanul. „Ați purtat sarcinile noastre ca
un părinte, și noi ne cerem iertare, acum, că
n‑am arătat îndeajuns purtare de fii adevărați.
De aceea, nu, Părinte Pimen, nu pentru gre-
șelile Înaltpreasfinției Voastre a venit această
cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției
Voastre, încă puternice, dar purtătoare de
urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani.
A venit pentru neascultările noastre, pentru Bucovina aproape 30 de ani. Costume nați-
toate mâhnirile pe care vi le‑am făcut, pentru onale, drapele tricolore, flori aruncate peste
toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le‑ați mașina cu sicriul. Ițcani, Pătrăuți, Dărmănești,
cerut să le împlinim. A venit această boală ca Milișăuți, Bădeuți, Rădăuți, Marginea,
să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună Horodnic de Sus, Vicovu de Jos, Bivolărie și
cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bol- Putna - trecem prin toate aceste localități.
navi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată În zona Așezământului „Sfântul Ierarh
și îndurerată de această molimă. Ați purtat‑o Leontie de la Rădăuți”, peste 200 de oameni
pentru păcatele noastre, singur și departe, aliniaţi de o parte și de alta a drumului:
dar atât de aproape în duh de cei pe care îi călugări, copii, simpli credincioși. O penul-
iubeați”, subliniază arhiereul-vicar al Sucevei timă oprire a convoiului este la Mănăstirea
și Rădăuților. Putna, unde IPS Pimen a fost o perioadă sta-
La acest ultim mesaj, îmi amintesc de reț. Călugări, călugărițe, oameni din zonă, pri-
ziua în care l-am văzut cel mai fericit pe IPS mari din tot județul, stau înșiruiți de-a lungul
Arhiepiscop Pimen. Era 23 iulie 2017, data drumului. Se rostește o scurtă rugăciune în
de hirotonie întru arhiereu-vicar a părinte- fața porții mănăstirii, după care călugării put-
lui arhimandrit Damaschin Luchian. În acea neni, în frunte cu părintele stareț Melchisedec
zi, la sfârșitul hirotoniei, IPS Părinte Pimen Velnic, își iau rămas-bun, de la distanță, de la
radia. „Parcă a întinerit din acel moment”, spu- cel care le-a fost arhipăstor.
neau chiar și la câteva săptămâni după cei din
preajma lui. VII. Dumnezeu ne va judeca ca pe o carte
13:45. Se cântă troparul Învierii - „Hristoscitită cap-coadă
a înviat!”. În sunet de clopot, cele opt per- „Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că
soane rânduite iau sicriul și se îndreaptă pe aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața
alei spre ieșirea din incintă. Deasupra sicriului
mea, frumusețe în cadrul culturii și a credin-
este o traistă bucovineană. La poarta mănăs- ței. Și am ales loc de înmormântare Sihăstria
tirii, sicriul este așezat în mașina mortuară. Putnei, un schit al Mănăstirii Putna. De ce
Ierarhul pleacă pe ultimul drum în aplauzele mi-am ales acest lor de înmormântare? Pentru
tuturor. că după ocuparea Bucovinei de către Austria,
la un an sau doi, împăratul a dat dispoziție ca
VI. Rămas-bun de la distanță în școlile primare din Bucovina să se intro-
Ne aflăm în convoiul de mașini ce se ducă predarea în limba germană. Și acești
îndreaptă spre Sihăstria Putnei. Din când în sihaștri au făcut scrisoare către împărat, scri-
când, zăresc zeci și sute de oameni ce au ieșit soare de protest. Au spus că dacă se va întâm-
la marginea drumului pentru a-i aduce un pla așa se va desființa neamul românesc.
ultim omagiu celui care a condus Biserica din Nu s-a dat curs cererii lor, lucrurile au mers

42 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
înainte. Dar acești sihaștrii... Sihaștri iubitori
de țară și de neam românesc... Iar oamenii
de aici, de la Putna, au contribuit la forma-
rea mea și la zidirea mea sufletească. Când
am auzit «Balada» lui Ciprian Porumbescu,
am zis că nu poate să fie un cântec mai fru-
mos decât această baladă. Arată durerea ocu-
pației austriece, dar arată și o rază de bucurie
pentru un viitor mai luminos pentru bucovi-
neni. Este istoria Bucovinei pe coardele unei
vioare” - Pimen Suceveanul.
Ajungem la Sihăstria Putnei. Curtea și dea-
lurile sunt împânzite de oameni, aflați la dis-
tanță unii de alții. Buciume, sunet de clopot,
costume tradiționale bucovinene. E prezent și
„Ștefan cel Mare” din piesa de teatru popular
„Malanca lui Ştefan cel Mare”. De asemenea,
sunt prezenți mai mulți primari din zonă, toți
în ținută oficială.
„Și-am zis că după ce voi fi băgat în mor-
mânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar
groparul, să se audă, mai încet, așa, în sur-
dină, «Marșul funebru» de Chopin, «Balada»
lui Ciprian Porumbescu, ceva din «Rapsodia»
lui George Enescu și un bucium. Sau două
buciume. Să fie... Să cânte așa, mai în sur-
dină... Pentru că este prea frumoasă Bucovina
și prea frumoase cântecele noastre româ-
nești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și
o trăistuță, în care să pună câteva fotografii
cu copii și adulți îmbrăcați în portul național.
Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața
lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în
fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt
oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat
să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 43
de la ei, chiar și de la copii” - IPS Arhiepiscop
Pimen.
Mă întâlnesc și cu dirigintele promoției
mele din seminar, cu părintele Ilie Macar,
paroh la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din
Câmpulung Moldovenesc. Ochii îi licăresc cu
aceeași seninătate și din spatele măștii de pro-
tecție. Acesta îmi mărturisește: „Ce se întâm-
plă în aceste momente la Sihăstria Putnei este
extraordinar, mai ales după perioada aceasta
atât de grea. Este o sărbătoare; ce simțim în
aceste momente nu am fi simțit dacă slujba
înmormântării s-ar fi desfășurat în condiții
normale. E pur și simplu extraordinar”.
Pământul bucovinean, care i-a fost atât
de drag, îi acoperă acum trupul încovoiat de
vremi și griji...Toate s-au împlinit așa cum a
vrut bătrânul arhiepiscop. L-a „ajutat” și situ-
ația generată de criza medicală: înmormân-
tarea a fost una simplă, lumea disciplinată,
sicriul din lariță, s-au auzit, în surdină, așa
cum i-a fost dorința, sunet de bucium și tul-
nice, „Marșul funebru” de Chopin, „Balada”
lui Ciprian Porumbescu și un fragment din
„Rapsodia” lui George Enescu. O elevă a
cântat și ea la vioară „Balada” lui Ciprian
Porumbescu, iar o alta a recitat poezia „Doina”
a lui Mihai Eminescu. IPS Mitropolit Teofan și
PS Episcop-vicar Damaschin Dorneanul s-au
ținut de cuvânt și au respectat întru totul tes-
tamentul bătrânului.
Și Dumnezeu și-a ținut cuvântul. „Cel ce
se înalţă pe sine se va smeri şi cel ce se sme-
reşte pe sine se va înălţa”. Ierarhul Pimen s-a
smerit și și-a dorit o înmormântare cât mai
simplă. Așa a și fost. În online însă, peste
17.000 mii de oameni au urmărit live slujba
înmormântării numai pe canalul de Facebook
Doxologia. Câți or fi fost pe Trinitas TV? La ora
când scriu aceste rânduri, videoul cu slujba
înmormântării a depășit 770.000 de vizuali-
zări! Credincioși, agnostici, critici și susțină-
tori, oameni dintre cei mai diferiți, au privit
împreună cum a fost înmormântat cel mai
vârstnic ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Îndrăznesc să cred că a fost una dintre înmor-
mântările cu cei mai mulți „participanți”. IPS
Părinte Pimen a fost și va fi și de acum înainte
un „brand” al Bucovinei.
Am mers să văd cum este înmormântat
ierarhul român care și-a probat sicriul și care
și-a pregătit singur mormântul. Și am văzut.
Și am înțeles că Dumnezeu ne va judeca pe
fiecare știind povestea noastră întreagă, nu
părți din ea. Am înțeles că Dumnezeu ne va
judeca ca pe o carte citită cap-coadă cu drag și
nu după „coperțile” pe care le afișăm noi sau
pe care ni le pun unii sau alții.
Tudorel Rusu (doxologia.ro)
Inima Bucovinei e vie!
Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stinghe-
rit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie
asta începutul învierii unui Neam ce-și nego-
ciază prea ușor sufletul cu cei care-i fură răze-
șia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici
putem face o transfuzie de plasmă duhovni-
cească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în
tristeți nemeritate. Bucovina a fost zilele aces-
tea locul din România prin care Dumnezeu
s-a pogorât să ne lumineze vremurile!
Am cules întreaga zi roua lacrimii din gene.
Bucovina și-a plâns Păstorul. Plecat la vreme
de pandemie parcă să-și însoțească mor-
ții Sucevei din pricina bolii. I-a fost greu să-i
lase singuri. Iar celor vii le-a fost greu să-l lase
să plece fără dragostea lor. Desigur că prea
marea apropiere de sicriu a unor persoane nu
este în regulă. Dar, au fost mii, zeci de mii –
îndrăznesc să vă îndemn să revedeți filmările
din seara venirii Acasă, la Mănăstirea Sfântul
Ioan cel Nou și să remarcați grija oamenilor
să nu atragă ponegriri și sminteli.
Admirabilii bucovineni pare că și-au așezat
bunda mândriei naționale pe umerii încovo-
iați de griji și s-au plecat cu smerenie la frun-
tea de duh a Vlădicului Pimen. Ce i-a făcut să
iasă în stradă? Ce i-a unit cu el? Îndrăznesc
să spun că inclusiv prigonirea Bătrânului din
ultimele zile i-a adus pe oameni aproape
de el. Nu. În Bucovina subțirimile de alcov
politic ori din partea urâtă a presei de pe
Dâmbovița (și nu numai) nu țin, nu mișcă.
De la Vodă Ștefan încoace, trecând prin lunga
iarnă a Imperiului, Bucovina nu s-a lăsat din
44 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
poziția de încordare întru Libertate. De aceea
a biruit și astăzi. Cuminte. Dincolo de predi-
cile remarcabile ale Părinților Arhierei – aș
zice în duhul Vlădicului Pimen – dincolo de
mesajul Părintelui Patriarh ori al oficialităților
– nu pot să nu remarc mesajul Președintelui
– au fost oameni.
Cei patru „mascați” care au dus sicriul în
prima seară au făcut-o cu o gingășie de gest
care nu putea trece neobservat. Sunt printre
oamenii pe care combinezonul nu i-a împie-
dicat să-și arate inima. Tristețea radioasă a
călugărilor ori frumusețea gestului înflori-
rii catafalcului din grija de drag a oamenilor,
rândurile de preoți și credincioși care – știind
că nu pot participa la înmormântarea – l-au
așteptat în drumul pe care Vodă Ștefan însuși
îl parcurgea de la Fălticeni ori Baia către
Cetatea de Scaun, cântând înlăcrimat Hristos
a Înviat au fost reținute pe pelicula adevăru-
lui momentului mai atent decât pe aceea a ști-
rilor. Am vibrat cu fiecare gest. Dar, mai ales
am vibrat când cortegiul „voievodal” s-a apro-
piat de Putna, cetatea de Duh a Măriei sale
Vodă Ștefan. Oamenii în stradă, unul lângă
altul precum oștenii când trecea Voievodul,
însoțiți de copii nevinovați cu flori în mână. O
Țară l-a întâmpinat. Volta ușoară a cortegiului
până în dreptul porților, acolo unde Părintele
Stareț (apropo de știri false, era acolo!) a ros-
tit cuvânt de rugăciune.
Ușor, apoi, cortegiul a urcat mai spre munte,
spre Sihăstria de suflet a Avvei Pimen – vlă-
dicul monah deplin – unde răzeșii de duh ai
Bucovinei au dat în bucium. Vestind peste
candela
Obcine și Cer că s-a întors acasă Păstorul.
Gingășia ce mi-a rupt inima ca s-o vindece a
fost însă o inegalabil de diafană interpretare
a Baladei lui Ciprian Porumbescu. O copilă
smerită și cu teama de a nu călca linia de var
trasată pe jos, ca să păstreze distanța, a pus
tot sufletul copilăriei bucovinene în arpegi-
ile inconfundabile ale Măiastrului din Stupca
ce au rupt zăgazul de înalt al muzicii inimi-
lor rănite de tristețe. Poporul cel mândru și
tandru al Bucovinei a dat semn de onor la
Arhiereu. Știau că a fost cu ei mereu. Că nu
era străin de viața și nici indiferent la moar-
tea lor. L-au ascultat rugându-se și acum se
rugau. L-au văzut empatizând cu ei, și acum
îl însoțeau. Vlădicul a dat semn și Oastea Țării
s-a strâns.
Poate că nu au fost respectate toate con-
semnele și toate măsurile de siguranță. Poate
că, pentru cei care nu trăiesc în Biserică,
aceasta pare o blasfemie la religioasa pan-
demie ce ne bântuie. Dar pentru ei, răze-
șii de duh ai Bisericii din Bucovina, altfel nu
s-a putut. Poate acum vedem cu alți ochi ce
s-ar fi întâmplat dacă Biserica nu s-ar fi impli-
cat – cuminte și în respect față de hotărârile
de Guvern – în vremea de rod duhovnicesc a
Paștelui. Le-a fost greu oamenilor să lipsească
la bătaia de clopote a Învierii.
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 45
Acum, la vremea când Păstorul merge
către Păstorul cel mare, Iisus Hristos, au voit
să-i dea semn Aceluia că Vlădicul Pimen nu
pleacă dintr-o Bucovină pustie. Azi am văzut
cu ochii ceea ce inima știa de mult timp, cu
fiecare drum printre bucovineni: Bucovina e
o inimă mare, uriașă, care nu uită Omenia și
harul ce o ține legată de Rai! Azi a bătut în
ritm de toacă, a cântat în glas de bucium și
a tresărit în frison de Baladă. Îndrăznesc să
spun că aceasta este una dintre minunile ulti-
melor zile. Într-o Țară zguduită de o ură incre-
dibilă, suficientă să nu mai avem nevoie de
dușmani ca să ne ucidem din culpă, Bucovina
a dovedit că nu e totul pierdut. Că există o
maree de iubire incredibilă a poporului pen-
tru aceia care, smerit și cumpătat, țin România
sus, aproape de Cer.
Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stinghe-
rit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie
asta începutul învierii unui Neam ce-și nego-
ciază prea ușor sufletul cu cei care-i fură răze-
șia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici
putem face o transfuzie de plasmă duhovni-
cească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în
tristeți nemeritate. Bucovina a fost zilele aces-
tea locul din România prin care Dumnezeu
s-a pogorât să ne lumineze vremurile!
Pr. prof. dr. Constantin Necula
46 ()))))))))))))))))))))))))))))))* candela
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 47
 Din viaţa Eparhiei
Parastas pentru maica Benedicta – acad.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga la 14 ani de la
trecerea la cele veșnice
Marți, 5 mai 2020, s-au împlinit 14 ani de
la trecerea la cele veșnice a maicii Benedicta
– acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Conform
dorinței testamentare și cu binecuvân-
tarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ea a
fost înmormântată la Mănăstirea Putna, în
Duminica Mironosițelor, în anul 2006.
La parastas au slujit părintele stareț arhim.
Melchisedec Velnic, împreună cu un sobor de
clerici ai mănăstirii. Au participat doar viețui-
tori ai mănăstirii, din cauza condițiilor actuale.
După slujbă, părintele stareț a amintit că în
această zi ar fi trebuit să fie vernisată o expo-
ziție dedicată Maicii Benedicta: „Dacă nu ar fi
fost necazul acesta peste întreaga omenire, ar
fi trebuit ca astăzi să vernisăm o expoziție cu
fotografii și manuscrise ale maicii Benedicta.
Casa Iacob Putneanul așteaptă să fie organi-
zată această expoziție acolo. Nădăjduim ca
atunci când se vor împlini 100 de ani de la
nașterea maicii Benedicta, pe 20 august, în
acest an, să putem vernisa expoziția și să ne
întâlnim cu toți cei care au iubit frumosul, cu
toți cei care l-au iubit pe Eminescu, aici, la
mormântul maicii Benedicta”.
48 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
În continuare, părintele Melchisedec
Velnic a prezentat câteva gânduri despre viața
de mănăstire ale maicii Benedicta, dintr-un
interviu acordat Luciei Ivănescu în 2003 și
republicat în volumul „Credințe, mărturisiri,
învățăminte”, îngrijit de Grigore Ilisei și tipă-
rit la mănăstire.
Mai tot timpul evadați din București, la Văratec.
Tot Eminescu este de vină?
Nu. Totul vine de sus, la clipa în care au
hotărât alte puteri, mai presus decât noi. Ele
ne privesc și ori se întristează, ori se veselesc
de prostia noastră.
S-a spus că vreți să vă călugăriți. Nu v-a revol-
tat acest zvon?
Nu. Este o veche dorință a mea. Pe vre-
muri, soțiile domnitorilor, boierilor, femeile
dintr-o anume stare socială, în clipa în care
soții lor se prăpădeau, ele treceau în mănăstiri
și deveneau călugărițe. Gândul mă bate și pe
mine… Cândva se va și realiza. Este o lume în
care se păstrează tradițiile și mă și zbat acum
și eu pentru acest lucru.
Viața monahală, pe care vreți să o alegeți, nu
v-ar speria prin austeritatea și liniștea ei?
Nu. M-am obișnuit cu atmosfera. La mine
este o veche aspirație lăuntrică, inconștientă
poate.
Nu credeți că veți regreta despărțirea de atâtea
lucruri lumești, care cândva v-au făcut plăcere?
Deloc. Nu cred că am să regret vreodată.
Ce poate să-ți facă mai multă plăcere decât
să te apropii de Dumnezeu? […] Momentul
în care voi alege viața monahală va veni în
chip firesc, pentru că nu mă mai ocup decât
de acest lucru. Acum, mă uit la cărțile pro-
fane, la cărțile lumii, și parcă nu mă mai atrag.
M-ați întrebat dacă mi-au plăcut bijuteriile și
cum voi renunța la ele. Am făcut parte din-
tr-o familie care a avut multe bijuterii. Într-un
tablou, străbunica mea avea la gât o stea de
smaralde. Eu însă am dat toate bijuteriile moș-
tenite finelor mele. Am cununat 17 perechi și
candela
am botezat 11 copii. Există și o fină care-mi
poartă numele: Laura-Zoe, pianistă, măritată
cu un mare violonist”.
Apoi, părintele stareț a amintit despre
momentul înmormântării: „Maica Benedicta
a iubit viața frumoasă, viața înaltă a mona-
hismului. Să ne rugăm și să îi cerem mai-
cii Benedicta ca, de acolo de sus, să vegheze
și mai mult asupra neamului. Vă amintiți,
la înmormântare, cât de frumos și zâmbi-
tor îi era chipul. Aș îndrăzni să spun că pri-
vea Cerul, deschisă, senină, privind la Cel pe
care a dorit să Îl aibă, la Hristos Domnul. Ea
veghează și asupra neamului, și asupra cul-
turii române. Chemând-o și pomenind-o în
rugăciunile noastre și ea ne va pomeni pe noi
înaintea Preabunului Dumnezeu”.
La final, părintele stareț a exprimat spe-
ranța că expoziția dedicată maicii Benedicta
– acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga va fi ver-
nisată în 20 august, cu sprijinul familiei Radu
și Rodica Marinescu, cei care oferă fotografiile
și manuscrisele pentru expoziție.
* „Desigur că ne-am fi dorit cu toții să fim cât
Trei ani de la proclamarea solemnă a
canonizării Sfinţilor Putneni
Evenimentul a avut loc după Sfânta
Liturghie oficiată la Mănăstirea Putna de
Patriarhul Daniel, împreună cu mai mulți
ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Mai înainte de citirea tomosurilor de cano-
nizare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a
vorbit despre semnificaţia ceremoniei.
„Această proclamare este o lucrare de a
aduce la cunoştinţa credincioşilor hotărâ-
rea Sfântului Sinod din 6-7 iunie 2016 când
aceşti vrednici slujitori ai lui Dumnezeu şi
ai Bisericii au fost canonizaţi. Canonizarea
înseamnă că o persoană cu viaţă sfântă, care
a mărturisit dreapta credinţă, este dată drept
model de urmat. Deci, canonizarea se face
de Sfântul Sinod, iar proclamarea canoniză-
rii înseamnă aducere acestui act la cunoştinţa
publicului întreg”, spunea în 2017 Patriarhul
României.
* așa cum și Părintele Mitropolit Teofan a hotă-
Pomenirea la 9 zile a Înaltpreasfinţitului
Părinte Arhiepiscop Pimen.
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 49
La inițiativa și în prezența Preasfințitului
Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul,
membrii Permanenței și ostenitorii apropi-
ați de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei
Sucevei și Rădăuților s-au deplasat joi la
Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde a fost
săvârșită o slujbă de pomenire, cea de 9 zile,
la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte
Arhiepiscop Pimen Suceveanul.
Momentul a fost unul emoționant, presărat
cu lacrimi, dar și cu relatarea anumitor întâm-
plări luminoase din viața Înaltpreasfințitului
Părinte Arhiepiscop Pimen.
În perioada următoare, în răstimpul de 40
de zile, PS Părinte Damaschin Dorneanul a
îndemnat ca, pe rând și respectând distanțele
regulamentare, stareții bucovineni și maicile
starețe, precum și o parte din obștile pe care
le păstoresc, să oficieze slujbe de pomenire la
mormântul celui care le-a fost arhipăstor timp
de 29 de ani.
Rațiunea acestei decizii ne-a fost explicată
chiar de PS Părinte Damaschin Dorneanul:
mai mulți – preoți, stareți, viețuitori ai sfinte-
lor mănăstiri, credincioși – atât la slujba de
înmormântare, cât și la pomenirile de la soro-
acele obișnuite. Dar, trăind noi aceste vremi
de boală, de încercare, suntem datori să res-
pectăm și cele prevăzute de «legea lumească»,
să zicem așa, dar și să împlinim, fără știrbire,
și rânduielile noastre bisericești. De aceea,
rât, i-am rugat pe părinții stareți și maicile sta-
rețe să vină rând pe rând la Sihăstria Putnei, la
ceas de seară ori atunci când pot, dimpreună
cu câțiva părinți sau maici din obște pentru a
face o rugăciune pentru Părintele Arhiepiscop
Pimen. Și cred că, deși nu vom fi toți împre-
ună fizic, în același timp, vom fi totuși uniți
unii cu alții, prin dragostea comună față de
părintele nostru duhovnicesc și prin dorința
de a-i urma povața bună pe care cu atâta drag
ne-a dăruit-o în timpul vieții”.
* mângâiere. Așadar, Dumnezeu ne este pri-
Zi de hram „de familie”, la Suceava
În calendarul Bisericii noastre a fost prăz-
nuit ieri Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou
de la Suceava. Mănăstirea ce-i poartă numele
din orașul Suceava şi-a sărbătorit ocrotito-
rul prin Liturghie arhierească, săvârşită de
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei și locțiitor de
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, alături
de Preasfințitul Părinte Damaschin, Episcop
vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La final, cei doi ierarhi au oficiat o slujbă de
pomenire pentru Înaltpreasfințitul Părinte
Pimen Suceveanul, trecut la cele veșnice pe
20 mai a.c.
Credincioșii bucovineni au participat marți,
2 iunie, la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel
Nou” din municipiul Suceava. Slujba Sfintei
Liturghii a fost săvârşită, pe o scenă special
amenajată în curtea așezării monahale, de
IPS Părinte Mitropolit Teofan și de PS Părinte
Episcop vicar Damaschin. Toți cei prezenți au
păstrat distanța sanitară, ce a fost indicată în
curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” prin
cărămizi așezate din 2 în 2 metri.
„Mângâierea lui Dumnezeu se revarsă
în inimile oamenilor curați, iar aceștia aduc
mângâiere în jurul lor”
În omilia rostită marți la hramul Mănăstirii
„Sfântul Ioan cel Nou din Suceava”, IPS Părinte
Mitropolit Teofan a subliniat că mângâierea
lui Dumnezeu se revarsă în inimile oameni-
lor curați: „Izvorul de mângâiere adevărat îl
găsim în Dumnezeu, în primul rând, în sfin-
ții Săi, precum și în oamenii autentici pe care
Dumnezeu îi lasă printre noi chiar și în vre-
muri neautentice precum sunt cele pe care le
trăim. Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa cea
50 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
de a doua către Corinteni, capitolul 1, pome-
nește de 10 ori cuvântul «mângâiere» , în doar
5 versete, spunând că «Domnul Dumnezeu
este Izvorul a toată mângâierea». Mângâierea
lui Dumnezeu se revarsă în inimile oamenilor
curați, iar aceștia aduc mângâiere în jurul lor.
Creștinul adevărat, cu toate că, pe de o parte,
este un om al suferinței, gândul său fiind
la Dumnezeu, viața i se umple de nespusă
mul și cel mai important Izvor a toată mân-
gâierea, în orice vreme și în orice loc. Sfinții
lui Dumnezeu, regăsindu-se în relație cu
Dumnezeu, devin la rândul lor izvor de mân-
gâiere. Prin câte momente de cumpănă a tre-
cut acest oraș - și istoria menționează acest
lucru - și în toate aceste încercări Sfântul Ioan
cel Nou de la Suceava a păzit această cetate,
a ocrotit locuitorii ei și, prin rugăciunile lui, a
adus multă încurajare”.
Cuvântul de final i-a aparținut Preasfințitul
Părinte Damaschin Dorneanul: „Îi mulțumim
lui Dumnezeu pentru această zi binecuvân-
tată. Îi mulțumim Sfântului Mare Mucenic
Ioan, care a ocrotit, ocrotește și va păzi și
de acum înainte mănăstirea aceasta, orașul
căruia îi este patron, ocrotitor, și pe toți aceia
care, fie din Suceava, fie din împrejurimi, fie
din alte părți, vin în ziua de 2 iunie, în ziua de
24 iunie sau în orice zi a anului să se închine
la sfintele sale moaște și să-i ceară ajutorul
și ocrotirea. În acest an, această zi de hram
a mai una de familie, ca să-i zicem așa, și îi
mulțumim în chip deosebit Părintelui nostru
Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei,
care în aceste zile împlinește și slujirea bine-
cuvântată de locțiitor de Arhiepiscop al
Sucevei și Rădăuților”.
La final, cei doi ierarhi au oficiat o slujbă
de pomenire pentru Înaltpreasfințitul Părinte
Pimen Suceveanul, trecut la cele veșnice pe
20 mai a.c.
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române hotărăște ca data de prăz-
nuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie,
ziua salvarii minunate a Cetății Sucevei de
pârjolul cazacilor zaporojeni în anul 1622.
În interiorul bisericii mari a mănăstirii, care
candela
este și Catedrală arhiepiscopală, se află moaş-
tele Sfântului Ioan cel Nou, aduse în 1589 de
la fosta Catedrală mitropolitană a Moldovei.
Ele sunt păstrate în raclă de argint şi expuse
pentru închinare, iar minunile înfăptu-
ite de Sfântul Ioan cel Nou l-au desemnat
drept Ocrotitorul Moldovei, alături de Sfânta
Cuvioasă Parascheva.
* istoria neamului românesc. Turnul face parte
Slujbă pentru eroii neamului la
Biserica Martirilor din Suceava cu ocazia
Centenarului Tratatului de la Trianon
Parohia „Nașterea Maicii Domnului” de
lângă Tribunalul Suceava va oficia joi, 4 iunie
2020, de la ora 10.00, o slujbă religioasă prin
care se va marca centenarul Conferinței de
la Trianon, când s-a consfințit Marele Act al
Unirii. Slujba a avut loc în aer liber, la Turnul
Marii Uniri, realizat de arhitectul Doru Olaş
și ridicat în memoria eroilor români care au
înfăptuit Marea Unire. Construcția a început
în 2018.
Turnul Unirii, cu o înălțime de 24 de metri
și cu trei fațete, care reprezintă Sfânta Treime
și cele trei provincii românești: Moldova,
Transilvania şi Ţara Românească, a început să
fie construit în 2018 – Anul Centenar.
Deși inițial se dorea ca la sfințirea acestuia
să fie organizat un mare eveniment, inclusiv
cu paradă militară, din cauza pandemiei de
coronavirus s-a renunțat la idee, deocamdată.
În schimb, pe 4 iunie, la 100 de ani de la
conferința de la Trianon, când s-a consfin-
țit Marele Act al Unirii, adică recunoașterea
internațională a României Întregite, a avut
loc o slujbă de pomenire pentru eroii neamu-
lui, oficiată de un sobor de preoți, în frunte
cu PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La eveniment au participat atât reprezen-
tanții Primăriei Suceava, unul dintre principa-
lii finanțatori, ai Consiliului Județean, membri
ai asociațiilor de veterani de război, ai Poliției
Locale, precum și enoriași, care au contribuit
la realizarea monumentului.
“Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-l
finalizăm în doi ani și să-l inaugurăm pe 4
iunie, când a fost semnat Tratatul de la Trianon
mai - iunie 2020 ))))))))))))))))))))))))))))) 51
- un pas uriaș pentru recunoașterea României
Întregite. Turnul Unirii are 24 de metri înăl-
țime, are în interior trei clopote, pe fiecare
sunt Hora Unirii, coroana regală, iar ansam-
blul urmează să fie completat cu 14 clopote,
care vor cânta anumite melodii, precum inul
național, <Deșteaptă-te, române!>, pentru a
aduce aminte de acest moment de excepție din
din Ansamblul In Memoriam, care cuprinde
Biserica <Nașterea Maicii Domnului>, închi-
nată celor care au murit în închisorile comu-
niste, Muzeul care poartă numele primului
director al fundației, dr. Dragoș Corlățeanu,
și grupul statuar <Familia Brâncoveanu>. Este
un moment de mare bucurie că avem ce lăsa
urmașilor noștri, să vadă că am cinstit memo-
ria înaintașilor. Inaugurarea oficială și sfinți-
rea monumentului Marii Uniri vor avea loc
ulterior, atunci când condițiile de siguranță
sanitară o vor permite. Atunci va fi o sărbă-
toare de mare amploare, așa cum ar fi trebuit
să fie pe 31 mai, cu paradă militară, eveni-
mente culturale și cu participarea unor impor-
tante personalități din țară”, a declarat preotul
paroh Viorel Vârlan.
Preasfințitul părinte Damaschin
Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei
Sucevei și Rădăuților, în cuvântul de învăță-
tură a menționat: „Am săvârșit o slujbă de
pomenire pentru eroii neamului nostru, mai
ales ducându-ne cu mintea acum 100 de ani
la acei oameni vrednici datorită cărora noi,
astăzi, suntem împreună într-o țară numită
România. Oamenii care au lucrat cu inima,
care au lucrat cu mintea, fie pe căi diploma-
tice, fie mai înainte pe câmpul de luptă, ast-
fel încât să nu avem un Ardeal, o Moldovă
și o Țară Românească, ci să avem România.
Această rugăciune a fost pe de o parte o
rugăciune prin care am cerut iertare de la
Dumnezeu pentru greșelile pe care și ei le-au
făcut, dar în același timp a fost și un mod de a
ne arăta recunoștința față de acei oameni. Pe
lângă recunoștință, cred că acum la 100 de ani
trebuie să mai arătăm și altceva. Și anume, o
părere de rău. Această părere de rău trebuie
să fie una colectivă. E o părere de rău că din
moștenirea pe care ne-au lăsat-o acei bravi
oameni, noi am pierdut Nordul Bucovinei și
Basarabia, care nu se mai află astăzi în aceeași
țară numită România. Trebuie să fie o mea
culpa comunitară, asumată de toți, că nu am
știut să păstrăm așa cum se cuvine moștenirea
respectivă. Și mai am un gând pentru dum-
neavoastră, pentru noi toți. Dacă acum 100 de
ani oamenii au putut să lase interese proprii,
păreri personale și așa mai departe și să se
coaguleze și să fie un singur gând, o singură
inimă, de ce nu am putea și noi astăzi? <Tu
mi-ești frate, eu ți-s frate, în noi doi un suflet
bate>, <Hai să dăm mână cu mână, cei cu
inima română>. Nu sunt doar versuri sau cân-
tece care să ne încânte auzul. Sunt totdeauna
actuale. Aș îndrăzni a zice mai ales acum. În
vremuri grele, dacă nu știm să stăm umăr la
umăr, inimă lângă inimă și mână lângă mână
pentru a face binele, nu vom putea să răzbim.
Deci de aceea gândul meu și rugăciunea mea
în același timp, pentru fiecare, pentru mine
și pentru toți este să învățăm din pilda aces-
tor oameni vrednici. Există momente în viață
când nu mai contează. Nu mai contează atât
de mult părerea mea personală, dacă trebuie
să fim una. Nu contează diferențele, că unul
este într-o parte și celălalt este în altă parte.
Dacă binele este comun, dacă luptăm toți pen-
tru același lucru, atunci lăsăm interesele per-
sonale, care sunt legitime până la un punct,
lăsăm dorințele noastre, preferințele noastre
pentru cineva sau pentru celălalt, pentru a
putea să slujim o comunitate, o țară, pentru a
putea să ținem unitatea în familie, care e mai
importantă. Că dacă în familie nu vom reuși
noi să fim una, soțul cu soția, copiii împreună
cu părinții, atunci neavând această formă de
împreună glăsuire într-un cerc restrâns cum
este familia, cum este locul de muncă, apoi
mai greu va fi într-o comunitate mai lărgită.
Dumnezeu să îi odihnească și să le răsplă-
tească celor care au luptat pentru ca noi să
fim astăzi așa cum suntem”.
* mici. În toate însă să nu uităm că nu putem
Slujbă de Te-Deum pentru absolvenții
seminarului teologic sucevean
52 ()))))))))))))))))))))))))))))))*
În curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”
din Suceava a avut loc vineri, 12 iunie, o
slujbă de Te Deum pentru seminariștii absol-
venți ai clasei a XII-a, oficiată de Preasfințitul
Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Dirigintele tinerilor, pr. Lucian Tablan a
spus la final că este mândru de promoția
aceasta și a caracterizat-o ca fiind una ”fru-
moasă. S-a putut lucra cu copii buni, de care,
personal, mi-aș dori să mai am parte”.
Părintele Lucian Tablan a ținut să remarce
faptul că această promoție a participat, cu
rezultate foarte bune, la mai multe concur-
suri naționale (în 2019 – locul 3 la Olimpiada
Națională Corală) și internaționale (2017,
Grecia, la Kalamata).
În cuvântul de învățătură Preasfințitul
Părinte Damaschin Dorneanul a așezat la ini-
mile tinerilor absolvenți câteva sfaturi:„ viața
este grea, viața este imprevizibilă, nu știm ce
ne aduce mâine, nu știm ce ne aduce astăzi.
Însă viața nu este numai ce facem noi, ci se
compune din cele pe care Dumnezeu le rân-
duiește și le îngăduie. Chiar dacă viața este
grea o putem face mai ușoară prin iertare și
recunoștință. Cine iartă și este recunoscător,
își face viața mai frumoasă, mai luminoasă.
Sentimentul de recunoștință aduce numai
împlinire. Se cuvine să fim recunoscători lui
Dumnezeu, părinților și învățătorilor noș-
tri. Să fim recunoscători, însă, nu doar pen-
tru lucrurile mari, ci mai ales pentru lucrurile
face nimic fără de Dumnezeu.”
candela